Mizilicul de la românia
ne-evanghelică are ce are cu disciplina bisericească (Barthimeu
ne-a demonstrat extensiv că are probleme majore și cu exprimarea corectă; sunt prea multe să le
semanlizăm pe toate, dar iată aici
și aici
și aici
)
De fapt, nu face altceva
decât să dovedească din nou că este extrem de incapabil să facă deosebire între
lucruri. Oblic privind la cele scrise, poți observa confuziile în care înoată.
Nu înțelege deosebirea dintre obiectiv și subiectiv, confundând cerințele pozitive ale Scripturii cu ceva subiectiv („păcatul nu are doar o dimensiune obiectivă (să nu…, să nu…, să
nu…), ci și una subiectivă – Cine știe să facă un bine și nu îl face săvîrșește
un păcat”), dintre a cădea și a trăi
în păcat, etc. O astfel de incapacitate
este conjugată cu inepția, imposibilitatea de a comunica logic. Bunăoară,
mizilicul pledează pentru ideea că disciplina bisericească cu forma ei
riguroasă a excluderii sau excomunicării, cum îi place să spună, evident sub
influența teologiei catolice, este justificată numai în caz de erezie. Pentru
el cei excluși în mod justificat sunt doar ereticii. Când vine vorba de
întrebarea dacă trebuie să avem legături cu cei excluși, el debitează
contrazicând teza pentru care a pledat:
„Să nu avem nici o legătură
cu ereticii, da! ...Dar cu exclușii să avem legături...”
Incapacitatea de a gândi și
de a se exprima logic este supralicitată de inaptitudinea de a judeca corect
din punct de vedere teologic informațiile Scripturii. Ca mai tot timpul când
elaborează, o face fără să își folosească neuronii. Nu doar că se exprimă
abject la adresa unor slujitori ai Evangheliei (intenționat formează
diminitivul lui „șef” într-un mod care îi dovedește murdăria inimii), dar
adoptă același fel de exprimare josnic la adresa eroilor credinței ce sunt prezentați
ca oameni de care„ lui Dumnezeu nu îi este rușine”. Astfel, datorită cerebelului atrofiat de
megalomania în care se scaldă, el îl numește pe omul după inima lui Dumnezeu „un curvar”. Deși s-a lăudat că știe
să facă distincție între a cădea în păcat
și a trăi în păcat, cazul expus
dovedește contrariul. David a căzut în păcatul adulterului, dar nu a fost un
curvar. Dacă David este un curvar (după explicația mizilicului), locul lui nu
este cu cei răscumpărați, deoarece curvarii sunt afară (1 Corinteni 6:9;
Apocalipsa 21:8, 22:15).
Nu este greu să
concluzionăm că dacă mizilicul își permite să terfelească numele oamenilor după
inima lui Dumnezeu din Scriptură, cu atât mai mult își permite să terfelească
numele sfinților care trăiesc și activează astăzi.
