Ce mai e nou în comunitățile creștine române din America (II)

La Chicago Bisericile Penticostale din America au avut și ele Congresul lor, unde au invitat-o pe Kim Davis. Lucru bun și frumos, dar un prieten îmi comunică faptul că acolo s-au cheltuit aproximativ $200 000 cu închirierea localului, parcare și cazare pentru invitații Congresului. Barosanii cultului penticostal au stat la un hotel foarte luxos pe banii credincioșilor ce muncesc din greu și dau pentru „lucrarea Domnului”. Oare de ce nu și-au plătit ei înșiși cheltuielile de cazare, dacă au dorit să participe la eveniment și să susțină „lucrarea Domnului”? De ce banii adunați de la enoriași sunt aruncați pe fereastră și cheltuiți pentru cei ce mănâncă smântâna și nu cunosc gustul zerului, așa cum îl cunosc enoriașii?

Oricum, acolo s-au cheltuit sume enorme, aproape un sfert de milion de dolari! Nu știu dacă se justifică înaintea lui Dumnezeu o astfel de cheltuială când în România există săraci cu duiumul și bolnavi în număr tot mai mare de care nimeni nu are grijă. Mă gândesc că este o mare posibilitate ca mai marii penticostalilor să fie printre cei izgoniți de Domnul Isus pentru că „a fost gol, și nu i-au dat o haină, a fost flămând și nu i-au dat de mâncare, a fost bolnav, și nu l-au vizitat, a fost în temniță și nu au manifestat interes...” Au ajuns și penticostalii să aibă cler, și încă unul corupt?

De ce nici un penticostal sau carismatic nu are vorbirea în limbi de la Rusalii?

Cu un an în urmă am publicat acest articol și nu am primit de la penticostali sau carismatici nici măcar o încercare de răspuns la cele expuse. Se pare că nu au ce zice. Dacă ar avea ar striga până la cer, așa cum le este obiceiul când își apără ciudățeniile și așa zisele „lucrări”. De data asta nu au scos nici un sunet și nu au schițat nici un gest de protest.

Rusaliile (sărbătoarea creștină a genezei Bisericii, dar pe care penticostalii o revendică a fi a lor și cu care se laudă tot timpul), au adus în fața mulțimilor adunate un fenomen clar pe care penticostalii nu îl pot repeta, deși pretind că îl experimentează mereu în întrunirile lor numite stăruințe. La Rusalii apostolii au vorbit în limbi curente, limbi vorbite în regiunile din jurul Iudeii, deși nu învățaseră niciodată acele limbi. Cei care i-au auzit au putut confirma că îi aud vorbind în limbile în care ei s-au născut.

Penticostalii rostesc silabe și combinații de silabe și fraze care nu sunt vorbire într-o altă limbă, ci proferări neinteligibile. Cei care le rostesc se înșeală pe ei înșiși că vorbesc într-o altă limbă, și cei care, chipurile, îi tălmăcesc se înșeală pe ei înșiși că efectuează o traducere.  Fenomenul vorbirii în limbi de la Rusalii a fost unul, și cel al glosolaliei contemporane este altul. Acela a fost o vorbire autentică în limbi străine neînvățate de vorbitori! Acesta este o manifestare falsă, o înșelare, o borborosire.

Fenomenul glosolaliei (așa numit al vorbirii în limbi) a apărut la începutul secoulului XX și nu are nimic comun cu cel de la Rusalii, deoarece „limbile” în care se exprimă penticostalii sau carismaticii nu sunt limbi cunoscute sau vorbite undeva în lume.

Că ceea ce trece drept vorbire în limbi și tălmăcire este o înșelare este dovedit de faptul că practicanții nu vor să se supună unui test simplu: să vorbească în limbi și să se traducă ei înșiși, apoi să fie traduși separat de alte persoane care au darul tălmăcirilor. O comparație a traducerilor va reliefa autoînșelarea în care se complac și vorbitorii și tălmăcitorii.

O mărturie despre „darurile” cu care se laudă penticostalo-carismaticii

Un cititor al articolelor noastre deapănă amintirile despre începuturile mișcării penticostale din România și arată falsul în care se complac cei ce pretind că au daruri miraculoase. Nimic nou. Așa au procedat cei au demarat mișcarea penticostală în America, la fel au procedat corifeii penticostalismului în România și la fel procedează carismaticii în prezent. Fals, minciună, înșelare... Iată ce promovează carismatismul peste tot în lume. Ceea ce fratele Nicu S. confirmă ca martor am știut-o de multă vreme, dar nu am avut mărturia directă a unora ca el. Îi mulțumesc pentru mărturie și îndemn și pe alți cititori să aducă informațiile pe care le au pentru a arăta duhul de minciună în care se complace carismatismul.

Scriu acest comentariu cu multă responsabilitate și cu o teamă sfîntă, sunt un om trecut prin viață,și cu multe experiențe,unele frumoase iar altele treiste.Vorbind despre Bisericile Baptiste la începuturile existenței lor,am cîteva experiențe neplăcute. După apariția Bisericilor Baptiste atmosfera în cadrul lor era frumoasă,caldă, fără mîndrie, și fără răutate. Bisericiel erau conduse de"BĂTRINII" adunărilor, unde participau toți frații la părtășia lor. Acești bătrîni erau aleși de biserică pe baza mărturiei personale a vieții lor. După un număr bun de ani, s-au făcut presiuni ca să aleagă un păstor și să numească un comitet din mijlocul lor, aceasta ca să poata primi o hîrtie care era o autorizație de funcționare. Dar... cu aceasta bisericile au cunoscut o tranziție nefastă care a sdruncinat părtășia bisericilor, fiindcă în biserici a apărut: mîndria, fățărnicia și dorința de-a fi mare. Acest lucru a produs fisuri și rupturi de biserici, și se scăldau în ape tulburi. Penticostalii au prins prilejul să pescuiască în ape tulburi, producînd rupturi de biserici Baptiste.

Prin anul 1960 eram într-o comună din Bihor, eram la o nunta unde am auzit că au aparut într-o zi patru penticostali, care ziceau că au "DARUL" de-a vindeca. Acolo era o familie care avea pe bunica bolnavă și anchilozată pe pat. Acești patru s-au dus și s-au rugat pentru femeia bătrînă, după care au trecut la forțarea mîinilor și a picioarelor, producind mare hemoragie în urma căreia femeia a murit. Familia sorei decedate fiind compusă din credincioși nu a acționat pentru pedepsirea lor.

Un alt caz. Era prin anul 1963, cînd  mi-a povestit cumnatul meu o experiență de-a lui personala. El era inspector regional C.F.R. Dar fiind pocait era trimis în toată țara, să efectueze controlul caselor de bilete C.F.R. Era în regionala C.F.R. Iasi și a efectuat controlul, dar nu l-a terminat și a rămas dumineca în comună și s-a dus la Casa Domnului. Acolo era o biserică penticostală. Înaintea lui sosise o persoana care arata a fi "OLOG". După aceea la scurt timp au sosit doi indivizi îmbrăcați frumos cu diplomate pe care le-au așezat la anvon. Prima persoană a predicat, iar a doua zicea că are "DARUL" de-a vindeca. Deci al doilea a întrebat în adunare dacă sunt persoane care au probleme, boli... Atunci "OLOGUL" cu strigăte implora milă să-l vindece. "VINDECATORUL" i-a spus să arunce cîrjele și să meargă la amvon, si omul a facut-o. În acest moment în biserică s-a făcut un mare exces de bucurie. 

Cumnatul a tăcut și a plecat. Dar după circa 5-6 luni cumnatul meu a fost trimis în regionala C.F.R. București într-o comună să efectueze controlul caselor de bilete și l-a prins dumineca în acea comună. După obiceiul său s-a dus la adunare, acolo a observat pe același "OLOG". S-a așezat în spatele lui. La scurt timp au sosit și cei doi, și scena s-a repetat. Dar în momentul cînd pretinsul "OLOG" voia să ceară mila de-a fi vindecat, cumnatul meu l-a prins de mînă și a strigat: „Măi omule, pe tine de cîte ori de ologește Dumnezeu? Fiindcă și în comuna de lîngă Iași ai fost olog!” În acest moment cei trei au fugit din adunare și pe olog nu l-a mai vindecat nimeni, dar fugea perfect sănătos. În urma acestui fapt frații din adunare l-au înconjurat pe cumnatul meu, care le-a spus întreaga experiență cu acești trei falși. La urmă el le-a predicat Evanghelia fiindcă era un bun evanghelist. 

Mă întreb în mod serios: Are Dumnezeu nevoie de proptele false la carul Evangheliei Sale? NICU S.

De ce nici un penticostal sau carismatic nu are vorbirea în limbi de la Rusalii?

Rusaliile (sărbătoarea creștină a genezei Bisericii, dar pe care penticostalii o revendică a fi a lor și cu care se laudă tot timpul), au adus în fața mulțimilor adunate un fenomen clar pe care penticostalii nu îl pot repeta, deși pretind că îl experimentează mereu în întrunirile lor numite stăruințe. La Rusalii apostolii au vorbit în limbi curente, limbi vorbite în regiunile din jurul Iudeii, deși nu învățaseră niciodată acele limbi. Cei care i-au auzit au putut confirma că îi aud vorbind în limbile în care ei s-au născut.

Penticostalii rostesc silabe și combinații de silabe și fraze care nu sunt vorbire într-o altă limbă, ci proferări ininteligibile. Cei care le rostesc se înșeală pe ei înșiși că vorbesc într-o altă limbă, și cei care, chipurile, îi tălmăcesc se înșeală pe ei înșiși că efectuează o traducere.  Fenomenul vorbirii în limbi de la Rusalii a fost unul, și cel al glosolaliei contemporane este altul. Acela a fost o vorbire autentică în limbi străine neînvățate de vorbitori! Acesta este o manifestare falsă, o înșelare, o borborosire.

Fenomenul glosolaliei (așa numit al vorbirii în limbi) a apărut la începutul secoulului XX și nu are nimic comun cu cel de la Rusalii, deoarece „limbile” în care se exprimă penticostalii sau carismaticii nu sunt limbi cunoscute sau vorbite undeva în lume.

Că ceea ce trece drept vorbire în limbi și tălmăcire este o înșelare este dovedit de faptul că practicanții nu vor să se supună unui test simplu: să vorbească în limbi și să se traducă ei înșiși, apoi să fie traduși separat de alte persoane care au darul tălmăcirilor. O comparație a traducerilor va reliefa autoînșelarea în care se complac și vorbitorii și tălmăcitorii.

Din moment ce nici un penticostal și nici un carismatic nu are vorbirea în limbi de la Rusalii (care poate fi verificată), am dreptul să mă îndoiesc de autenticitatea vorbirii lor în limbi, și am dreptul să spun că este o autoînșelare! Există mulți penticostali care s-au desprins din amăgirea glosolaliei după ce au practicat-o mai mulți ani. Dar cine ascultă la aceștia?  Legănarea în visul că ești dotat cu daruri supranaturale și cu abilitatea de a vorbi în limbi pe care numai îngerii le înțeleg este așa plăcută că nu te poți desprinde din ea cu ușurință. Ea place firii, și cei firești o caută cu înfierbântare.

De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?

Titlul l-am preluat (cu greșelile ortografice) de pe blogurile penticostalilor unde circulă cu satisfacția mare că un baptist (Emil Bartoș) le confirmă acestora presupoziția superiorității lor spirituale vizavi de baptiști și creștini după Evanghelie.

Vânjoleală mare! Dezbateri ca la pâraiele lui Ruben! Toți își dau cu părerea și ghicirea.

De ce sunt mai mulți?

Din același motiv pentru care un om de afaceri necinstit are bani mai mulți decât unul cinstit. Din același motiv pentru care regatul lui Israel a avut mai mulți închinători la cei doi viței decât regatul lui Iuda la centrul ales de Domnul pentru jertfe. Mulțimile preferă un mod de închinare care eludează disciplina și oferă satisfacție firii.

Domnul Mănăstireanu a avut dreptate când a acuzat conducerea ITP-ului de superficialitate și imaturitate teologică

Nu am crezut că voi ajunge să dau dreptate domnului Mănăstireanu, și totuși o fac.  Într-un articol incisiv (caninii domnului Mănăstireanu sunt lungi) el susține că conducerea cultului penticostal este caracterizată de imaturitate.

Având în vedere că Institutul Teologic Penticostal l-a angajat în consiliul de redactare a revistei Pleroma după ce cultul baptist l-a ostracizat, credem că acea caracterizare are merit. Numai niște indivizi superficiali în ale teologiei puteau angaja la revista cultului lor un apostat. 

Penticostalii învață greu și uită repede. Nu este prima data când baptiștii dau afară pe unii deștepți, ca ulterior aceștia să fie primiți cu brațele deschise de frățuții penticostali, care cred că achiziția lor este una valoroasă. În astfel de ocazii își permit să dea cu tifla fraților lor baptiști, arătând că nu le pasă de epurarea efectuată de aceștia în cazul elementelor eretice și turbulente. Drept urmare ei primesc cu fanfare în mijlocul lor elementele certate cu disciplina. Așa au pățit cu peștele mare numit Iosif Țon, și așa au pățit cu peștele ce se crede tot atât de mare numit Dănuț Mănăstireanu. Peștii aceștia le-au împuțit apele. Va trece puțină vreme până să fie curățite iarăși, dacă între timp nu vor mai pescui vreun alt dizident baptist.

Oare când se vor înțelepți frații penticostali, și când vor învăța că unul ce a fost disciplinat în cultul baptist nu poate fi aclamat de cultul penticostal fără ca penticostalii să se facă de râs?

Papa ia prin învăluire pe cei mai creduli evanghelici – penticostalii

Unii cred că papa a realizat un pas important în recunoașterea altor culte creștine prin vizita pe care a făcut-o unei biserici penticostale din sudul Italiei unde a cerut iertare în numele bisericii catolice pentru persecuțile penticostalilor în timpul dictaturii lui Mussolini. aici

Dar gestul a fost unul bine calculat. Papa știe că penticostalo-carismaticii sunt o grupare foarte mare cu o creștere rapidă peste tot în lume ce concurează catolicismul. Apropierea de penticostali este una motivată nu de dorința de reconciliere creștină, ci de politică religioasă prin care se tinde la promovarea ecumenismului sub umbrelă catolică.

În al doilea rând papa știe că dintre toți evanghelicii penticostalo-carismaticii sunt cei mai naivi, cel mai puțin cunoscători ai doctrinelor evanghelice și cel mai puțin atașați de acestea. De aceea sunt o pradă ușoară pentru biserica catolică. Pe această linie a învăluirii penticostalilor se înscrie și vizita la Vatican a unor penticostali carismato-eretici din SUA aici, vizita papei în biserici carismato-eretice aici, precum și dezertarea lui Ulf Ekman din tabăra penti-carismatică și unirea lui cu Roma aici.

Pento-carismaticii cred că orice persoană ce vorbește în limbi este creștin autentic și frate cu ei. Catolicilor le este ușor să vorbească în limbi. Oricine o poate face, dacă e vorba de limbile vorbite de pento-carismatici! Nu întâmplător papa a spus că a venit în vizită la niște frați.

Cât de naivi sunt penticostalii se vede din faptul că au publicat imediat articole în care își manifestă aprecierea pentru gestul papei. Printre aceștia a fost domnul Conțac, Lesne-Crezătorul din Călătoria Creștinului aici. Nici un penticostal român nu s-a scandalizat când oficialii catolici au spus că în vizita la biserica penticostală papa a mers să își vadă frații.

Apropo, sunt penticostalii frați cu papa? Dacă răspunsul este pozitiv, trebuie să le reamintim că papa este un închinător la idoli, un hulitor ce s-a pus în locul lui Hristos, un eretic. Probabil că domnul Conțac este mândru de frații noi pe care și i-a găsit prin intermediul legăturilor ecumenice cu Roma. 

Dacă penticostalii nu sunt frați cu papa, am fi vrut să vedem protestul lor la pretențile catolice... Dar ele au lipsit până acum cu desăvârșire. Mai mult, ei fac un scandal enorm când le iei pulsul și le identifici ignoranța și incapacitatea de a depista erezia, ceea ce confirmă afirmația noastră că penticostalii sunt cei mai naivi evanghelici din România, calul troian prin care intră apostazia. De fapt și-au dovedit ignoranța teologică în momentul când un Mănăstireanu i-a capacitat să invite la Seminarul lor pe un apostat notoriu iar eminenții lor profesori l-au primit pe lupul înveșmântat în anteriu de piele de oaie cu o îmbrățișare frățească aici. Cei mai mulți penticostali nu au fost în stare să înțeleagă subtilitatea luptei pentru doctrina curată, nici măcar păstorii lor (aici).

Istoria se repetă - Lecţia ce ar trebui învăţată mai curînd de bisericile penticostale

Domnul îmi răsplăteşte şi mie cum am făcut... (Judecători 1:7)

Justiţia divină, ce acţionează implacabil, se manifestă atît la nivel individual, cît şi la nivel de grupuri sociale mari. Atît indivizilor cît şi popoarelor li se administrează justiţia divină atunci cînd recoltează ceea ce au semănat. Nici Bisericile nu scapă din moment ce judecata începe de la Casa lui Dumnezeu.

În istoria evanghelicilor din Romania găsim exemplificată acţiunea justiţiei retribuitoare în felul cum bisericile penticostale au ajuns să recolteze acţiunile pe care le-au semănat cu mai multe decenii în urmă. În 1925 a apărut prima biserică penticostală la Păuliş, Arad. Cum a apărut? Prin sfîrtecare, sau mai bine zis prin ruperea din biserica baptistă a unui grup de credincioşi aflaţi sub influenţa unuia disciplinat de biserică, dar nedispus să se pocăiască. 

Timp de jumătate de secol paradigma aceasta s-a repetat peste tot unde existau biserici baptiste. Membri certaţi cu disciplina bisericească au rupt bisericile baptiste şi au înfiinţat paralel biserici penticostale în continuă concurenţă cu cele din care s-au desprins. Bisericile baptiste şi credincioşii aflaţi în acestea au fost acuzaţi că nu au Duhul Sfînt şi nici darurile Acestuia. Uneori prin uneltire s-a ajuns la situaţia în care credincioşii baptişti au fost alungaţi din propria casă de rugăciune pentru care sacrificaseră enorm să o construiască.

Mai tîrziu relaţiile s-au detensionat, dar istoria nu a înscris pînă în prezent nici o încercare de remediere sau cerere de iertare dinspre cultul penticostal către cel baptist. Astăzi, bisericile penticostale sunt pradă unui proces similar, în care carismaticii rup fără milă din trupul acestora pentru a constitui congregaţii de orientare  emergentă. Dacă astfel de cazuri sunt nu prea numeroase la ora actuală, prevăd că procesul se va adînci şi se va generaliza, aşa încît credincioşii bisericilor penticostale vor simţi gustul acţiunilor similare ce le-au intreprins vizavi de fraţii lor baptişti în vremurile nu prea de mult apuse. Luptele fratricide ce le caracterizează trecutul nu le fac cinste.

Nu se ştie dacă congregaţiile carismatice vor rămîne în cultul penticostal sau vor forma o nouă denominaţie. Cert este că la orizont se profilează vremuri grele. Este timpul ca bisericile cultului penticostal să schiţeze un gest de reconciliere oficială cu bisericile cultului baptist recunoscînd păcatul de care s-au făcut vinovate. Cine ştie? Poate Domnul va avea milă şi se va îndura de noi trimiţînd vindecare în ţară!

De când abaterea de la pneumatologia baptistă este o virtute?

Aşa ne spune Galaaditul într-unul din articolele sale aici în care laudă poziţia doctrinară a lui Beniamin Fărăgău cu privire la primirea Duhului Sfânt şi cu privire la botezul Duhului Sfânt.

Ca unul care îşi are interpretările sale sui-generis despre mai toate doctrinele creştine, Beniamin Fărăgău porneşte de la axioma că Biserica s-a născut în ziua învierii Domnului Isus, şi deci a primit Duhul Sfânt când Hristos a suflat peste ucenicii săi spunându-le: “Luaţi Duh Sfânt”. Ulterior Biserica a primit şi botezul cu Duhul sfânt la Rusalii! Deci iată să se poate să ai Duhul Sfânt şi să nu fii botezat cu Duhul Sfânt (doctrină la care subscriu penticostalii şi carismaticii)!

Apoi, în conformitate cu învăţătura lui Fărăgău, trebuie să stărui în rugăciune ca să primeşti botezul cu Duhul Sfânt şi să îţi curăţeşti viaţa înainte de a stărui după Duhul Sfânt. Mai mult, Fărăgău insistă, la fel ca Iosif Ţon, că dacă nu eşti atent la viaţa ta (când ceri botezul cu Duhul Sfânt) poţi ajunge sub dominaţia duhurilor rele.

Fenomenul Rusaliilor este repetabil, ne spune Fărăgău fără să clipească! (Probabil că manifestările groteşti ale carismaticilor sunt asimilate cu manifestarea repetată a Rusaliilor!).

După ce aduce laude teologului cu vederi originale în pneumatologie, Galaaditul condamnă pe călăii baptişti care nu sunt consecvenţi, ci ar trebui să îl dea afară pe Fărăgău pentru abaterile sale de la doctrina baptistă!

Dacă Fărăgău ar fi onest ar mărturisi că descinde dintr-o familie de penticostali şi "originalitatea" lui cu privire la primirea şi botezul Duhului sunt de fapt influenţele mediului din care îi provine familia.

Avem câteva întrebări pe care am dori să ni le elucideze fie Galaaditul, fie Fărăgău.

1.    Dacă toţi credincioşii au fost botezaţi cu Duhul Sfânt conform lui 1 Corinteni 12:13, cum spune B. Fărăgău că unii nu au fost botezaţi, ci trebuie să caute această experienţă după convertire?

2.    Pot cei doi să ne dea un singur citat biblic care să ne spună că trebuie să stăruim după Duhul Sfânt? Noi le putem oferi vreo câteva care spun că primirea Duhului Sfânt are loc în urma credinţei, sau prin credinţă, şi nu în urma stăruinţei.

3.    Dacă ne putem sfinţi singuri, pentru a primi Duhul Sfânt, de ce am mai avea nevoie de acest Duh al sfinţeniei?

4.    Poate locui Duhul Sfânt împreună cu duhurile rele? Aparent Beniamin Fărăgău şi Iosif Ţon şi alţi corifei carismatici cred că este posibil. Ale cui temple sunt, atunci, astfel de credincioşi?

5.    Cum a putut exista Biserica înainte de Rusalii, din moment ce 1 Corinteni 12:13 ne spune că trupul Domnului Isus a fost constituit prin botezul cu Duhul Sfânt?

Poate nu ar strica puţin ca şi Galaaditul şi Fărăgău să se recicleze şi să îşi revizuiască credinţa cu privire la primirea, prezenţa şi botezul Duhului Sfânt. Ar putea atunci să ajute în mod real pe enoriaşii lor să creadă corect şi să trăiască în conformitate cu sfinţenia Duhului. Dar până se lasă influenţaţi de babilonia carismatică nu este nici o speranţă de îndreptare.

Poate că doctrina baptistă ar putea să îi scoată din confuziile regretabile cu care trăiesc, dacă ar manifesta mai puţină aroganţă cu privire la înţelegerea Scripturilor şi s-ar lăsa călăuziţi în tot adevărul. Este Cineva care efectuează o astfel de călăuzire… Acela regenerează, îşi stabileşte locuinţa în cel regenerat, Acela i-a botezat deja pe toţi credincioşii în trupul Domnului… Şi interesant, în trupul Domnului Isus nu există două clase de credincioşi: unii care au primit privilegiul botezului cu Duhul Sfânt şi alţii lipsiţi de acest privilegiu, cum vrea Beniamin Fărăgău să ne facă să credem! Singura poruncă pe care Domnul o are pentru cei mântuiţi este:

-       Nu să stăruie după Duhul Sfânt!

-       Nu să ceară botezul cu Duhul Sfânt!

-       Ci să fie plini de Duhul! Fiecare credincios poate fi plin de Duhul Sfinţeniei.

De fapt, nu Rusaliile se repetă cu cei credincioşi, ci umplerea cu Duhul (Fapte 4:31).

Ce să faci? Prostia domneşte nu doar în lume, ci şi în biserici - mai ales în cele carismatice

Carismaticii pretind că ei au toate darurile spirituale şi toate semnele celor drept credincioşi, de aceea privesc de sus şi compătimesc pe cei care nu acceptă pretenţiile lor că sunt animaţi de Duhul lui Dumnezeu în felul în care se închină şi acţionează. Printre textele invocate de carismatici este şi ultimul capitol al Evangheliei după Marcu unde se pare că teologia lor şchiopătândă are ceva suport.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: Vor scoate demoni în Numele Meu, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, şi când vor bea ceva otrăvitor nu îi va vătăma… (Din textul pus în paranteze în Evanghelia lui Marcu 16:9-20, versetele 17 şi18).

Manuscrisele timpurii ale Noului Testament şi scrierile cele mai vechi creştine ce citează extensiv Scripturile nu au versetele 9-20 din capitolul 16 al Evangheliei după Marcu. În ciuda acestui fapt penticostalii şi carismaticii fac caz în teologia lor tocmai de acest text care nu aparţine Scripturilor. Ei găsesc că este corect să îţi bazezi teologia pe un text fantomă, pentru că le justifică prejudecăţile cu care au crescut. Şi ca să îşi dovedească lor înşişi şi apoi celorlalţi oameni că teologia lor este corectă, aceştia sunt gata să ia în mână şerpi veninoşi la spectacolele pe care le declară servicii de închinare.

Pastorul penticostal Jamie Coots a dovedit la începutul anilor 1990 că biserica lui are toate semnele creştinismului autentic, inclusiv cele din textul fantomă. A luat în mână şerpi veninoşi mari şi graşi, i-a mânuit cu mult har la întrunirile lor carismatice, dovedind şi celor îndoielnici care este harul carismaticilor. Şerpii se strecurau cuminţi printre degete, îmblânziţi de credinţa de nezguduit a fachirului penticostal. Nu că nu au lipsit momentele de suspensie pentru menajeria fachirului, dar întotdeauna credinţa lui s-a dovedit mai puternică decât veninul reptilelor. Când un şarpe l-a muşcat de mâna stângă (era prin 1991 după câte se pare), a refuzat asistenţa medicală ce i s-a oferit, şi datorită credinţei, a supravieţuit! Congregaţia a fost convinsă de atunci încoace de autenticitatea darurile lui spirituale! Să vezi şi să nu crezi!

În 1998 pastorul Jamie Coots a fost muşcat din nou de o viperă, de data asta de degetul mijlociu al mâinii drepte. Din nou a refuzat să urce în ambulanţa care a sosit la uşa menajeriei cu reptile. A supravieţuit şi de data aceasta. Să vezi şi să crezi! Membrii erau tot mai entuziaşti de spiritualitatea liderului lor ! Până şi revista National Geographic a înţeles că poate beneficia de pe urma popularităţii şi credinţei mânuitorului de şerpi veninoşi, şi de aceea a inclus în programele proprii de TV show-ul intitulat Snake Salvation. Din titlul acronim al spectacolului nu reieşea prea clar dacă era vorba de salvarea reptilelor sau a mânuitorilor acestora. La urma urmei era tot una!

Ulciorul a mers de multe ori la apă şi proverbul românesc a fost făcut de ruşine! Din 1998 până în 2014 au trecut şaisprezece ani în care mânuitorul de şerpi a dovedit tuturor că are semnele credinţei lui Iosif Ţon (carismatice, va să zică). În 15 februarie 2014, la unul din spectacolele bisericeşti ale comunităţii sale iubitoare de reptile, şarpele mânuit cu dragoste de pastorul Jamie Coots l-a muşcat! Nimic nou. Tata şerpilor a plecat acasă ca şi în dăţile anterioare fără să îi pese de muşcătură. Era scris clar la Marcu 16 că nu are de ce să se îngrijoreze. Carismaticii au credinţă! Ambulanţa a sosit la adresa teatrului bisericesc după plecarea pastorului. L-au căutat acasă, dar fermecătorul de şerpi a refuzat orice asistenţă. El era plin de credinţă în scriptura lui (Marcu 16:17-18). La mai puţin de o oră după aceea fachirul penticostal a constatat pe propria piele că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Credinţa nu i-a ajutat la nimic, deoarece a închis ochii pentru totdeauna. E sigur că pastorul penticostal nu cunoştea alte texte în afară de Marcu 16. Probabil dacă ar fi avut un IQ puţin mai ridicat, şi dacă ar fi avut o credinţă mai bună decât cea la care a subscris de mulţi ani, ar fi dat atenţie şi unui text obscur de pe undeva din Vechiul Testament unde se spune că atunci când şarpele muşcă pentru că nu a fost fermecat, fermecătorul nu are nici un câştig. În cazul celor din menajeria lui Jamie  se presupune că a existat un câştig. Au putut înţelege pe de o parte că Vechiul Testament nu este revelaţie învechită (aşa cum îi învaţă apostolii lor mincinoşi), pe de altă parte că textul cu şerpii nu aparţine Scripturii. În cazul acesta s-a meritat să le moară fachirul conducător.

Fără îndoială, carismaticii vor tremura de indignare când vor lectura paragrafele anteriore (deşi este deja vu că nu împotriva lui Jamie Coots), însă  dacă susţin autenticitatea textului menţionat, le propun să înceapă un curs de mânuire a şerpilor la ITP pe baza textului în discuţie. Nu de alta, dar carismatici ar trebui să fie consecvenţi. Nu îţi poţi permite să elimini din listă anumite daruri şi semne, cum fac cesaţioniştii! Aşa  ar putea să dovedească pe viu cât de deplasată este teologia celor lipsiţi de daruri şi nu vor să mânuiască şerpii, nici nu cred în semnele invocate de carismatici.

În cazul în care decid să ia de bună propunerea noastră şi nu găsesc profesori în lotul celor mai tineri şi imberbi, ar putea apela la Iosif Ţon. El este gata pentru un zlot să înveţe orice pe oricine. Nu contra plată, bineînţeles, ci pe baza donaţiilor. Carismaticii au talent nu doar la mânuirea şerpilor, ci şi la golirea buzunarelor celor naivi, care cred şi nu cercetează

De ce liderii carismatici practică adulterul?

Mereu şi mereu survin la suprafaţă informaţii ce ar trebui să dea de gândit celor ce se duc la proroci şi la aşa zişii văzători. Prorocii şi văzătorii zilelor noastre preamăriţi de cei ce s-au înrolat în zăpăceala carismatică nu sunt altceva decât nişte stricaţi la pătrat. Stricaţi din punct de vedere teologic, deoarece pretind că sunt purtătorii de revelaţie proaspătă de la Dumnezeu, când El nu mai are nimic de adăugat la Revelaţia ce ne-a dat-o în Fiul Său; şi stricaţi din punct de vedere moral, deoarece trăiesc în minciună şi imoralitate, poftind după nevestele altora şi comiţând ceea ce Biblia numeşte preacurvie.

După cazurile ce au făcut istorie ale lui Jimmy Baker şi Jimmy Swaggart, au survenit alte şi alte informaţii despre o armată de lideri carismatici care au acelaşi nărav, preacurvia. Nici comunitatea română nu a rămas invulnerabilă, din moment ce unii naivi au îmbrăţişat cu bucurie erezia carismatică. Aşa avem cazul lui Ionică Buia, liderul ţanţoş al carismaticilor din Detroit, care a fost înlăturat din funcţie chiar de conducerea asociaţiei bisericilor carismatice americane, ce au văzut scris pe perete ruşinea ce o vor păţi dacă nu iau atitudine în faţa mărturiilor multiple ale unor femei abuzate de acesta pe când erau minore. Un alt caz de lider carismatic român ce practică poligamia este Buni Cocar, liderul neuro-carismaticilor din Chicago. Acesta şi-a tratat turma ca pe un harem personal. Drept urmare câteva familii au fost distruse. Împotriva lui stau mărturiile celor ce şi-au văzut nevestele seduse şi ale fecioarelor ce au avut curajul să demaşte încercările acestuia de a le ademeni.

Mai trist e faptul că proroci terche-berchea ca Buni Cocar şi alţii de teapa lui încă au curajul să cutreiere Europa şi România cu sticluţele de untdelemn pe sub sutană şi să le verse pios pe capul celor ce aşteaptă minuni de la preacurvari. Predicatori carismatici din comunităţile române risipite în Europa la care se adaugă cei din România îi solicită serviciile şi ungerile, nevrând să înţeleagă că el este uns cu toate unsorile. De fapt dacă acei predicatori ar fi oameni clarvăzători ai lui Dumnezeu, aşa cum pretind, ar detecta impostura prorocilor falşi. Nu o pot face, deoarece ei înşişi sunt pe calea minciunii de când s-au lăsat cuceriţi de teologia demono-carismatică.

De ce liderii carismatici practică adulterul? Motivul ni-l spune profetul Ieremia în pasajele în care vorbeşte despre prorocii mincinoşi (29:20-23; 23:14). Aceştia sunt demascaţi ca unii care „au făcut o mişelie în Israel, preacurvind cu nevestele aproapelui lor şi ...au spus minciuni în Numele Meu, când Eu nu le dădusem nici o poruncă”. Demascând dubla stricăciune a prorocilor falşi, inclusiv preacurvia în care trăiesc, Dumnezeu avertizează pe cei dispuşi să îi creadă, şi le arată clar carismaticilor că sunt seduşi de învăţăturile dracilor ce fac victime în zilele din urmă (1 Timotei 4:1-2)!

Oare vor învăţa ceva credincioşii români în faţa tuturor acestor dovezi clare ce incriminează pe liderii carismatici? Oare predicatorii lui Dumnezeu vor da atenţie lucrărilor Domnului de demascare şi vor condamna carismatismul, sau vor continua să cocheteze cu învăţăturile dracilor?

Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au sterpezit dinţii

Nu de mult citeam despre necazurile nejustificate ale unei familii ce frecventează o biserică penticostalo-carismatică. Cei doi, căsătoriţi de vreo cinci ani, au fost fericiţi până în clipa când au avut imprudenţa să dea pe la un "proroc". Acesta, foarte binevoitor le-a comunicat în limbaj bifurcat că vor avea greutăţi în familie, că vor fi cernuţi, dar că femeia va trebui să ierte infidelităţile soţului... Dacă initial cei doi au rămas cu gura ca la dentist, ulterior au constatat că problemele nu au întârziat să se arate. Femeia a început să îşi trateze soţul ca pe un individ care e pus pe fapte imorale, deşi acesta nu întreţinu-se niciodată astfel de gânduri. Ce mai încoace şi încolo, "prorocia" acelui nemernic ce poza în om a lui Dumnezeu a distrus bunăstarea acelei familii. Istorii de acest gen nu sunt rare printre credincioşii penticostali. Ştiu şi indivizi care şi-au pierdut averile pentru că au ascultat de sfaturile "competente" ale prorocilor în privinţa modului cum să îşi investească banii. Alţii au consultat pe proroc să le spună cu cine să se căsătorească, şi au ajuns căsătoriţi cu talpa iadului...


Asemenea cazuri care se înmulţesc tot mai mult sunt rezultatul logic al prejudecăţii devenite credinţă în bisericile cu afinităţi carismatice că Dumnezeu vorbeşte şi astăzi prin proroci. Ca şi cum Biblia nu este suficientă! Deh, este mai uşor să întrebi un "proroc" decât să te pui să studiezi Biblia pentru a vedea care sunt principiile ce trebuie să le urmezi atunci când ai de luat o decizie.


E timpul ca bisericile ce au încurajat "prorocia" să se dezică de această înşelare şi să se limiteze la Cuvîntul lui Dumnezeu care ne-a oferit tot ceea ce tine de viaţă şi evlavie. Altfel, tot mai mulţi copii vor constata că li s-au stricat dinţii. Situaţia ar fi fost cu certitudine evitată dacă părinţii ar fi refuzat să accepte cu naivitate falsa pretenţie că şi în vremea nostră există proroci.