Realizările fratelui Viorel Clintoc la Caransebeș

Mi-am intersectat traiectoria vieții cu fratele Viorel Clintoc după anul 1978, el ajungând păstorul Bisericii Baptiste din Caransebeș la scurtă vreme după arestarea și condamnarea noastră. Iată care sunt evaluările mele cu privire la acea perioadă.

După arestarea noastră autoritățile folosindu-se de cozile de topor ale comunității baptiste au „reorganizat” Biserica Baptistă din Caransebeș. Toți cei ce au refuzat cooperarea au fost excluși din Biserică (140 de membri). Toți cei ce au fost disciplinați înainte au fost readuși în Biserică. A fost impus un comitet nou în care mișunau informatorii (cinci din membrii noului comitet erau informatori ai Securității). La loc de cinste în Biserică au fost puși cei ce au semnat pâra penală împotriva noastră. Ieremia Gavagină a „pacificat” Biserica și apoi a plecat spre alte locuri unde era necesar. Avea la palmares câteva „pacificări” de biserici, adică acțiuni prin care a distrus spiritul efervenscent al credincioșilor ce voiau trezire spirituală, în locul acestui spirit a instalând duhul minciunii și al colaborării cu autoritățile. Iată realizările lui Ieremia Gavagină în bisericile pe care le-a „păstorit.” Așa a făcut cu Biserica Baptistă din Oravița de unde l-a eliminat samavolnic pe păstorul Pavel Gavrilovici, așa a făcut și la Caransebeș, unde a lăsat în urmă ruină...

După plecarea păstorului Gavagină, la cârma Bisericii Baptiste din Caransebeș a ajuns fratele Viorel Clintoc. El ne spune că nu a fost trimis acolo, ci a primit să slujească acolo deoarece acea Biserică avea nevoie de un păstor. Oare cine putea ajunge păstor într-o Biserică ce cu doar câteva luni înainte avusese loc o puternică mișcare de emancipare de sub controlul autorităților comuniste? Trebuie să fim naivi să credem că autoritățile au renunțat subit la numai câteva luni după conflictele menționate la pretenția lor de a controla acea Biserică. Vom ști cu adevărat care a fost realitatea dacă fratele Viorel Clintoc ar da o declarație completă cu privire la felul cum a ajuns păstor la Caransebeș. Înclinăm să credem că a fost promovat acolo de Uniunea Baptistă pentru că era un om blând și nu dădea semne că ar putea să se împotrivească cererilor venite de sus.

Spre cinstea lui, trebuie să spunem că fratele Viorel Clintoc a disciplinat pe unul din curvarii ce fuseseră promovați de autorități (Oprea Rusu, securist notoriu care a chinuit Biserica timp de 40 de ani), a vizitat familia mea când eram la închisoare și m-a vizitat și pe mine după ce am ieșit din închisoare; de asemenea, că a avut intenția să reintegreze în Biserică pe cei excluși, dar spre paguba lui trebuie să spunem că imediat ce a dat de opoziție din partea colaboratorilor Securității, a renunțat la această idee. Intenția fratelui Viorel Clintoc a fost exprimată în casa lui Oprea Nicolae, fratele lui Oprea Rusu – securistul și preacurvarul menționat mai sus, dar de îndată ce și-a spus intenția a fost ameninațat și fratele Viorel a lăsat-o baltă. Cei excluși veneau la serviciile Bisericii, dar nu fuseseră primiți oficial înapoi,  de aceea ei se gândeau să deschidă o altă Biserică. Drept ar fi fost ca fratele Viorel Clintoc să spună răspicat că el nu este de acord cu ceea ce făcuseră înaintea lui Mara și Bărbătei și Gavagină și să primească înapoi pe cei excluși samavolnic. Drept ar fi fost ca fratele Viorel Clintoc să își dea demisia dacă nu era lăsat să facă ceea ce este în conformitate cu Biblia, dar el nu a procedat așa. Fratele Clintoc s-a temut mai mult de oameni decât de Dumnezeu și de aceea a făcut pe placul autorităților.  Această scădere s-a văzut de mai multe ori în viața și activitatea fratelul Viorel Clintoc, el fiind mai repede gata să facă pe placul oamenilor, decât să acționeze principial. 

Au trecut anii și am ajuns amândoi în America. Fratele Viorel Clintoc știe că noi am fost condamnați la închisoare și datorită declarației lui Iosif Țon ce ne-a acuzat că noi am acționat împotriva legilor țării când nu am permis autorităților să se amestece în problemele interne ale Bisericii. Deși știe acest lucru, el a manifestat loialitate față de Iosif Țon și continuă să îl susțină pe acesta în ciuda dovezilor tot mai mari ce vin să confirme acuzația noastră că Iosif Țon a trădat pe frații săi fiind în slujba Securității române.

Aceasta este nelămurirea ce o avem în cazul fratelui Clintoc. Din moment ce s-a dovedit că Iosif Țon lucra pe placul autorităților încă din anul 1978, din moment ce s-a dovedit că a venit în America nu expulzat, așa cum a pretins mulți ani, ci a venit de bună voie, el cerând să îi fie dat pașaportul, din momnet ce au apărut dovezi compromițătoare ale colaborării lui Iosif Țon cu Securitatea și a misiunii pe care aceasta i-a trasat-o să o înfăptuiască în Apus, din moment ce Iosif Țon a ajuns să subscrie la doctrine eretice promovate de poli-ereticii străjeri (neagă suficiența jertfei Domnului Isus în mântuire, neagă revelația finală a lui Dumnezeu în Fiul, spune că toate bolile sunt cauzate de duhuri rele, etc.), ne întrebăm, de ce continuă fratele Viorel Clintoc să îl susțină? Ce interese îl leagă pe păstorul Viorel Clintoc de trădătorul și ereticul Iosif Țon? A fost un lucru stupefiant să vezi că majoritatea păstorilor Asociației Baptiste din America l-au condamnat pe Iosif Țon pentru abaterile sale de la doctrina sănătoasă și de la principiile biblice ce au fost urmate de baptiști de secole, și să constați că fratele Viorel Clintoc și alți câțiva păstorași, toți îndatorați lui Iosif Țon, au sfidat Asociația și au continuat să ofere spațiu la amvon unuia care a scuipat pe frații săi și a trădat doctrina sănătoasă! Ce îl determină pe fratele Viorel Clintoc să susțină pe unul care a trădat de atâtea ori pe frații săi și continuă să îi trădeze? I-am pus personal această întrebare și mi-a spus că el nu îl susține pe Iosif Țon, ci dimpotrivă, condamnă poziția lui! Vorbele sună frumos... Deocamdată, ca să îmi arate cât de adevărată era afirmația lui, fratele Clintoc l-a invitat recent pe Iosif Țon să predice în Biserica păstorită de el! Înclinăm tot mai mult să credem că fratele Clintoc este lipsit de acea verticalitate ce trebuie să îi caracterizeze pe oamenii lui Dumnezeu, că este o trestie bătută de vânturi care se pleacă în direcția care convine mai mult.

Dacă fratele Viorel Clintoc nu este de acord cu Iosif Țon trebuie să dovedească la fel ca alți păstori care au luat atitudine față de rătăcirile acestuia cum sunt următorii: Paul Negruț, Marius Cruceru, Radu Gheorghiță, Daniel Chiu, Ioan Brisc, Corneliu Țica, Daniel Branzai, Liviu Țiplea, Cornel Turcu, Octavian Doboș, Paul Dan, Aurel Mateescu, Florin Filip, etc. etc. Un credincios ce vrea să placă Domnului își va asuma responsabilitate pentru ceea ce a constatat că a greșit, și își va rectifica poziția în mod public, așa cum în public a făcut greșelile care au fost evidențiate de alții. 

În concluzie, fratele Viorel Clintoc, ca păstor al Bisericii Baptiste din Caransebeș, nu a avut curajul să facă ce era drept, și a continuat să fie lipsit de principialitate și după ce a ajuns în America. Oare când va avea curajul să se desprindă din cursa numită frica de oameni și facă ce este drept înaintea Domnului?

Un articol ce explică mult

Dăm mai jos locul unde poate fi citit un articol ce explică tendințele eretice ale lui Iosif Țon.

Enigma lui Iosif Ton dezlegata

Caransebeșul de după... Contestări (I)

Lucrurile pe care le-am publicat în zilele trecute au adus contestări din partea unora ce ce au fost nominalizați ca participanți la evenimentele ce au survenit după octombrie 1978 la Caransebeș, când am fost arestați și condamnați la închisoare, iar Biserica Baptistă a fost readusă la ascultarea de autorități prin epurarea elementelor revoluționare și prin instalarea unui nou comitet ce a fost impus cu forța.

Unul dintre contestatari a fost fratele George Dancea care a ajuns și el în comitetul de după... În sprijinul său a venit și fratele Petre Cocârțeu, care l-a declarat pe fratele Dancea nici mai mult nici mai puțin decât un colaborator al ALRC-ului. Îmi aduc bine aminte de fratele Dancea în perioada de dinainte de condamnarea noastră. L-am auzit vorbind în Biserică și am apreciat participarea lui la vestirea Cuvântului Domnului. Noul comitet al Bisericii i-a dat loc la amvon în repetate rânduri. Fratele Petre Cocârțeu arată în comentariul lui că fratele George Dancea a făcut misiune cu fratele Efta Toma, că după sosirea în Statele Unite a colaborat cu fratele Gavrilovici și cu fratele Olah, oameni ce fuseseră persecutați în România. Toate bune, dar problema este că atunci când trebuia să fie vizibil în conflictele pe care Biserica din Caransebeș le-a avut cu autoritățile comuniste, George Dancea a fost tot timpul invizibil. Așa se face că atunci când a fost necesar să avem un vorbitor articulat care să vorbească în numele Bisericii și în numele comitetului ce refuza cooperarea cu autoritățile comuniste, George Dancea nu a fost de găsit nicăieri. 

Din câte îmi aduc aminte el a lipsit mereu de la taberele pe care le-am organizat împreună cu fratele Liviu Olah (pe acesta l-a apreciat doar după venirea în America?) pentru tineri și studenți în Muntele Mic, a lipsit cu desăvârșire când organizam activități pentru tineri și studenți în casa mea unde veneau participanți din multe locuri (Reșița și Timișoara) și unde aveam studenți protestatari față de guvernul comunist (fratele Traian Morar, fratele Ionică Moldovan, etc.), lucru pentru care autoritățile comuniste au fost extrem de nemulțumite și au încercat să împiedice astfel de întruniri! L-am întrebat unde a fost când reprezentanții Comunității Baptiste din Timișoara au venit să verifice caseria Bisericii ca să ne acuze de gospodărirea neprincipială a fondurilor (iulie 1878)? Unde a fost când reprezentanții Uniunii Baptiste din București au venit în ocotmbrie 1978 ca să facă „ordine” în Biserică? Unde a fost în ziua de 15 octombrie 1978 când organizam botezul fără aprobarea autorităților? Unde a fost când frații și surorile din Biserică au făcut zid în jurul nostru ca să ne apere de milițienii ce au venit să ne aresteze când ne întorceam acasă de la Biserică? Unde a fost când frați și surori din alte orașe și sate din jurul Caransebeșului au venit în fața sediului miliției cerând eliberarea noastră? Unde a fost când eram duși la tribunal, ba la Reșița, ba la Timișoara, iar frații ce au crezut în justețea cauzei noastre veneau să asiste la proces? Unde a fost fratele George Dancea când am ieșit din închisoare?

Să clarificăm un lucru, fratele George Dancea nu avea nici o obligație să participe la cele menționate anterior. Dar, din moment ce pretinde că a fost un colaborator al ALRC-ului, avem dreptul să îi punem aceste întrebări. Dacă a fost un colaborator al ALRC-ului, așa cum pretinde Petre Cocârțeu (și fratele Dancea nu l-a corectat) cred că ar fi venit în casa mea și înainte de arestarea noastră și după eliberarea noastră din închisoare. Fapt este că fratele George Dancea a refuzat să aibe orice implicare în evenimentele ce au dus la condamnarea noastră. Cele spuse de Petre Cocârțeu, cum că George Dancea a fost un colaborator al ALRC-ului sunt lipsite de fundament. Fratele Ionel Jura, văr primar cu fratele Petre Cocârțeu, a fost implicat în toate evenimentele menționate, dar declară că George Dancea nu a fost prezent la nici o acțiune a ALRC-ului și la nici o acțiune a Bisericii Baptiste din Caransebeș care nu a fost pe placul autorităților.

De fapt, numele lui George Dancea nu apare nicăieri în analele ALRC-ului, deși există documente care nominalizează pe membrii fondatori și pe cei care au fost în linia a doua ( de exemplu Flonta, Dâmbeanu, Târziu, etc.), care nu semnaseră cererea de membru, dar susțineau activitatea ALRC-ului. Vom publica în curând lista celor ce au colaborat cu ALRC-ul. Fratele Dancea nu a participat la nici o ședință a ALRC-ului nici înainte de întemnițarea noastră, nici după ieșirea noastră din închisoare. Dacă a fost un simpatizant și colaborator al ALRC-ului, așa cum ni-l prezintă prietenul său apropiat, cum se face că nu m-a contactat niciodată după ieșirea din închisoare? Sunt întrebări la care fratele George Dancea nu poate să răspundă. Și mai avem o întrebare: Poate fratele George Dancea să ne aducă aminte de o acțiune a sa din perioada menționată prin care a condamnat autoritățile comuniste și a ajuns de aceea în conflict cu acestea, vreo acțiune de a sa în cadrul Bisericii din Caransebeș care să arate că într-adevăr a simpatizat cu ALRC-ul și a acționat solidar cu comitetul urât de comuniști și detestat de conducerea Cultului Baptist?

Da, ne-am fi bucurat dacă fratele Dancea ne-ar fi asistat în 1978 în lupta cu fiarele de la Uninea Baptistă care veniseră să ne sfâșie cu ajutorul autorităților. Timp de aproape un an comitetul a avut de luptat cu autoritățile și cu conducătorii corupți ai Cultului Baptist. Nu aveam între noi un om care să vorbească articulat și să ne poată reprezenta elocvent în acel conflict, dar fratele Dancea a rămas pe de lături, astăzi scuzându-se că el nu a fost prezent la acele evenimente ale Bisericii. Oridecâte ori l-am întrebat unde a fost, cu ocazia unui eveniment, el a răspuns evaziv că nu a fost prezent la Caransebeș.

Ce facem însă cu faptul că fratele Dancea a fost prezent după, după ce noi am fost arestați și comitetul nou „ales” a acționat  împotriva intereselor Bisericii și împotriva celor ce luptaseră pentru eliberarea de sub tutela autorităților?  Dar despre acestea în articolul viitor.

Caransebeșul de după... Portrete în contrast

Funcționarea unei Biserici autentice sub un guvern totalitar ce ține morțiș să controleze și viața spirituală a cetățenilor va produce o sciziune între membrii acesteia. Pe de o parte vor fi acei membri ce vor ține la Domnul lor și la Cuvântul vieții mai mult decât la cerințele guvernului imixționist. De cealaltă parte vor fi acei membri care vor asculta de oameni mai mult decât de Domnul. Cele două grupări vor ajunge în tensiune în conflict. De multe ori linia despărțitoare va trece prin interiorul unei familii, sau printre buni prieteni.

Când Biserica Baptistă din Caransebeș a decis să nu mai permită guvernului să se amestece în problemele ei, arătând lucrul acesta prin alegerea unui comitet format din oameni integri gata să își verse sângele pentru Domnul, lucrul acesta a dus la sciziuni mari. Nu doar sciziune între acea Biserică și conducerea compromisă a Bisericilor Baptiste, ci sciziune în interiorul Bisericii. Un caz concret.

Prin alegerea din februarie 1978 fratele Ion Cuzma, diacon al Bisericii, a fost lăsat pe dinafară. Toți știau că el era un colaborator al autorităților. În comitet a intrat însă cuscrul său, Mihuț Martin, un om integru gata să sufere pentru ca Biserica Domnului să fie cârmuită în calea adevărului. Dacă a fost un credincios care ne-a încurajat și ne-a susținut în lupta noastră pentru adevăr și lumină, acela a fost fratele Mihuț Martin, mai în vârstă decât noi, cei tineri ce am intrat în comitet, dar de un curaj deosebit. Conflictele care au apărut în Biserică i-au postat pe cei doi pe poziții contrare. Când noi am fost arestați Ion Cuzma a semnat împreună cu alții pâra penală împotriva noastră. Fratele Mihuț Martin a rămas alături de noi și când am ajuns în închisoare și a rămas un apărător al principilor biblice, deși a fost amenințat mereu că va plăti într-o zi prețul pentru poziția sa neschimbată.

Au trecut valurile. Noi am trecut cu bine prin închisoare, dar Dumnezeu nu l-a lăsat pe Ion Cuzma în starea de trădare în care ajunsese datorită nevegherii. A venit vremea când public Ion Cuzma și-a recunoscut păcatul, a cerut iertare tuturor celor pe care i-a afectat prin acțiunile sale, și și-a reluat legăturile normale cu credincioșii Bisericii. A trecut în prezența Domnului cu fruntea ridicată deoarece a găsit curajul și demnitatea de a mărturisi slăbiciunea ce a manifestat-o față de frații săi când aceștia au fost atacați de fiara comunistă.

Unii nu au avut puterea să mărturisească.  De exemplu, Rusu Oprea, un altul care a dus lupta împotriva noastră,  a rămas în starea de împietrire până la capăt. A venit și el în America pe care a blamat-o ani de-a rândul împreună cu alți oameni ai guvernului strecurați prin Biserici. Cu ani în urmă m-am întâlnit cu el la o nuntă în San Bernardino, am schimbat câteva vorbe, dar nu a avut curajul să își recunoască fapta reprobabilă și să își ceară iertare. A murit în America, în libertate, dar libertatea adevărată pe care ar fi putut-o afla prin mărturisirea păcatului nu a cunoscut-o. Afară numai dacă în ultimele momente ale existenței nu și-a îndreptat rugăciunea către Cel căruia Îi place îndurarea și și-a mărturisit păcatul trădării fraților pe care nu a mai vrut să îl mărturisească înainte... Cine știe?

În urma noastră a fiecăruia rămâne un portret. Portretul lui Mihuț Martin este unul luminos, portretul unui credincios ce a rămas fidel Domnului și fraților săi în cele mai grele circumstanțe. Portretul lui Ion Cuzma, întunecat inițial, s-a schimbat și a devenit unul frumos prin mărturisirea publică a slăbiciunii trădării fraților săi și prinobținerea iertării din partea Domnului și din partea fraților săi. Portretul lui Rusu Oprea rămâne însă încărcat de ocară și rușine. Nu numai că și-a trădat prietenii și frații, dar a rămas în această împietrire până la sfârșit. Acțiunile noastre adaugă mereu linii la portretul nostru ce se schițează continuu în vreme, dar se pietrifică în momentul trecerii în veșnicie. În urma noastră, a fiecăruia rămâne un portret.

Caransebeșul de după... Cine au fost protagoniștii? (II)

Este dezamăgitor să vezi că unii lucrători cu Evanghelia sunt extrem de sensibili la reputația ce o au în fața oamenilor, dar nu se gândesc la felul în care îi vede Dumnezeu și la vinovăția ce au acumulat-o înaintea Lui. Astfel de oameni vor face orice ca să își construiască o imagine pozitivă, vor manipula informațiile, vor apela la ajutorul prietenilor lor, vor pune presiune pe alții să facă concesii spre a-și atinge ei obiectivul – o imagine respectabilă în comunitatea din care fac parte. Nu contează că trecutul lor a fost pătat prin anumite acțiuni și atitudini pe care le-au avut la un moment dat, nu contează că au greșit față de frații lor și față de Dumnezeu. Tot ce îi interesează este să își salveze obrazul. Ei uită că salvarea cea mai bună a obrazului este să mărturisească dacă au făcut ceva reprobabil. Acest lucru ar crește prestigiul lor înaintea altora, le-ar rezolva vinovăția înaintea lui Dumnezeu și le-ar oferi rezultate în lucrarea de păstorire a Bisericilor, pe care mai mult le chinuie decât le păstoresc. Dar  cei mai mulți predicatori care se află într-o astfel de situație continuă să nege vinovăția lor și să recurgă la artificii pentru a manipula opinia publică în favoarea lor. Ultimele articole ce le-am postat au trezit un val de proteste de la cei care au fost expuși într-un fel sau altul și de la prietenii lor apropiați. Suntem de părere  că dacă cei amintiți au fost ultragiați pe nedrept ar trebui să scrie o scrisoare în care să ne spună clar și deschis că nu au colaborat cu autoritățile. Dar ei nu fac lucrul acesta. Sună însă la telefon și fac presiuni să retractăm cele scrise. Pun pe prietenii lor să facă declarații despre ei cum că ar fi oameni de treabă care au dus greul lucrării în România sub comuniști. Iarăși întrebăm, de ce nu dau ei înșiși o declarație în care să spună deschis că nu au colaborat cu Securitatea?

Până când nu fac acest lucru cred că avem toate motivele să ne îndoim de caracterul lor și de declarațiile „prietenești,” mai ales când aceste declarații vin de la frați care au ei înșiși probleme ce vin să îi urmărească din trecut. O să încercăm să punem cap la cap anumite informații pe care le avem pentru a reconstitui cele întâmplate la Caransebeș după...

Reamintim cititorilor că am expus în câteva articole precedente pe așa numiții „salvatori” ai cultului Baptist. În ultimul din această serie am reliefat situația din Biserica Baptistă din Caransebeș de după arestarea și condamnarea noastră (Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi). Realitatea este că 140 de membri ai Bisericii au fost excluși în mod samavolnic, 130 de membri au fost înscriși într-un nou registru și un nou comitet a fost postat în fruntea Bisericii, comitet format din vechii colaboratori ai securității, cei care nu mai fuseseră aleși de Biserică în februarie 1978. Ei au revenit la conducerea Bisericii la sfârșitul anului 1978 cu sprijinul conducerii Uniunii Baptiste corupte și al autorităților, inclusiv cu sprijinul Securității. De fapt Biserica trebuia ținută sub supraveghere strictă pentru a evita o repetare a celor întâmplate, când un comitet incoruptibil a antrenat Biserica pe drumul refuzului de a permite amestecul autorităților în problemele Bisericii.

În această situație Securitatea avea nevoie de un păstor obedient care să execute ordinele primite de sus. Ieremia Gavagină, păstorul care fusese înlăturat de la conducerea Bisericii cu câtva timp în urmă, dată fiind poziția lui colaboraționistă, a fost reinstalat la conducera Bisericii. Nu există nici un dubiu cu privire la colaborarea lui Ieremia Gavagină cu autoritățile și cu Securitatea. El a fost cel care la cererea Securității l-a împins afară de la Oravița pe păstorul Pavel Gavrilovici (care a refuzat orice compromis cu autoritățile) și l-a scos din casa pastorală, deși acesta avea copii mici. El este acela care a chemat autoritățile locale să dea jos de la conducerea Bisericii din Caransebeș comitetul care refuza cooperarea cu conducerea Uniunii Baptiste despre care toată lumea știa că era coruptă și venală. El este acela care a cerut împreună cu alți colaboratori ai Securității să fim arestați și condamnați. Dacă lucrurile sunt clare în ce-l privește pe Ieremia Gavagină, ele nu sunt tot atât de clare cu cei ce au venit la conducerea Bisericii Baptiste după plecare lui Gavagină din funcția de păstor al acesteia.

Cel care l-a înlocuit a fost păstorul Viorel Clintoc. Nimeni nu se îndoiește de bonomia fratelui Clintoc. Dar în ce privește timpul cât a slujit la Caransebeș rămân câțiva nori ce îi umbresc activitatea. Cum a ajuns el păstor într-o Biserică ce tocmai fusese ruptă în două de Securitate și de conducerea Uniunii Baptiste și restructurată ca să fie pe placul  autorităților?  E doar o întrebare și nu vrem să insinuăm nimic. Am fi bucuroși să publicăm o explicație dată de el acestei probleme, lucru care i l-am cerut și în trecut, dar ne-a refuzat. Cum se face că a putut colabora cu comitetul impus de autorități, care mișuna de informatori și agenți ai securității? Cum se face că atunci când a adus în discuție problema reprimirii celor 140 de membrii expulzați de autorități, a cedat la prima ameninațare ce a primit-o din parte unui securist din comitet? Fratele Viorel Clintoc ne spune că în timpl său au revenit în Biserică majoritatea celor excluși, prin aceasta vrând să își asigure un merit și să elimine suspiciunile ce planează asupra sa. Dar dacă o mare parte din cei exclși au revenit în Biserică, acest lucru nu înseamnă că au fost reprimiți oficial ca membri, ci doar că au început să fercventeze din nou Biserica din care fuseseră excluși. Fratele Viorel Clintoc nu a reprimit oficial ca membri pe cei ce fuseseră excluși! Oare cine l-a oprit să facă lucrul acesta? De cine a ascultat păstorul Viorel Clintoc când nu a reparat ceea ce stricase înaintea lui păstorul Găvăgină, ci a lăsat lucrurile așa cum le moștenise, adică pe placul autorităților? Oare nu avea o responsabilitate în fața lui Dumnezeu să apere pe cel condamnat pe nedrept și să reprimească pe cei excluși samavolnic, chiar dacă ar fi avut de suferit?

MANASTIRE-NTR-UN PICIOR...

http://barthimeu.wordpress.com/2012/01/20/barthimeu-versus-persona-de-ce-nu-mai-sunt-prieten-cu-danat-manastireanu/

Aforismul (11) - Un mare adevăr concentrat într-o propoziţie mică

He who thinks duty and delight are opposed lives a comparatively low life. If he gets high enough up for true view, he will see that all opposition between happiness and holiness is only apparent. The roads of duty and delight never cross each other. A. T. Pierson

Cel care crede că datoria şi desfătarea sunt opuse, acela duce o viaţă inferioară. Dacă se ridică destul de sus ca să aibă o perspectivă corectă, va vedea că orice contradicţie dintre fericire şi sfinţenie este doar aparentă. Drumurile datoriei şi desfătării nu se anulează reciproc.