Oare cui i se va decerna următorul premiu Nobel pentru pace? Avem o propunere...

Adepții religiei păcii au făcut încă un pas pentru a demonstra lumii că sunt iubitori de pace. Au planificat atacuri teroriste pe data de 11 septembrie, au ucis cu sânge rece persoane inocente, și apoi au folosit scuza pe care le-a întins-o președintele Staelor Unite, un alt iubitor de pace. După ce ambasadorul american din Libia a fost ucis de teroriștii musulmani antrenați de Al-Quaeda, președintele american a cerut să se transmită în lumea musulmană că americanii nu sunt de acord cu acel film ce batjocorea pe Mahomed și prin urmare condamnă pe producătorii filmului în chestiune. Adevărul este că musulmanii nu știau nimic de acel film, dar au intuit imediat ajutorul oferit de coreligionarul lor, au invocat scuza ce le-a oferit-o fratele întru aceeași religie a păcii și au început să facă dezordine în societatea lor constructoare și propagatoare de pace. Astfel s-au atins câteva scopuri dorite de administrația americană și de acoliții acesteia de pe meleagurile țărilor iubitoare de pace. Administrația americană a putut pretinde că atacurile teroriste nu au fost planificate dinainte (ceea ce ar fi dovedit incompetența administrației de a proteja proprii cetățeni pe care i-a plasat în țările iubitoare de pace), iar teroriștii au găsit un motiv să pretindă că sunt justificați în dragostea lor pentru omucidere. Din moment ce teroriștii și președintele american au același ideal nobil de a promova pacea în lume, au putut să se slujească de același neadevăr pentru a-și atinge scopurile distinse. Au dovedit astfel încă o dată lumii că sunt iubitori de pace. Următorul premiul Nobel pentru pace ar putea fi împărțit frățește de președintele american cu iubitorii de pace din Bengazi.

Lumea arde și baba se piaptănă

Prin mișcări de agitație și revolte țările arabe din jurul Mediteranei au ajuns dominate de facțiuni islamice care proclamă public intenția lor de a practica jihadul împotriva Israelului și Statelor Unite. Egiptul a încăput pe mâna Frăției Musulmane ce a declarat că va anula tratatul de pace cu Israelul. Libia este infestată de activiști aparținând organizației teroriste Al-Quaeda care au ucis pe ambasadorul american pe data de 11 septembrie. Tunisia este și ea bulversată de revoluția prin care a fost schimbat guvernul stabil ce l-a avut de câteva decade. Siria este antrenată într-un război civil din care nu lipsește participarea iranienilor. Organizațiile teroriste Hamas și Hezbollah își continuă acțiunile de destabilizare a regiunii manifestându-și ura față de Israel și față de Statele Unite.

În timp ce ambasadele americane sunt atacate de bande de militanți islamici, în timp ce cetățeni americani sunt uciși de adepții jihadului și diplomați americani sunt expuși terorii și dați morții, președintele Obama, evident cu sensibilități pentru religia păcii, pleacă la Las Vegas ca să se destindă și să adune fonduri pentru campania sa electorală.Că există babe care se piaptănă când lumea din jurul lor arde nu este atât de mirare cât este faptul că cei din jurul babei au căpătat și ei orbul găinii și nu mai pot vedea bine nici până în vârful nasului propriu. Nu de alta, dar le va fi scurtat foarte curând de reprezentanții religiei păcii.

Un guvern rațional și unic într-o lume plecată cu pluta

Guvernul Canadei a rupt legăturile diplomatice cu Iranul în 7 septembrie, deoarece Iranul este amestecat, printre altele, în luptele interne din Siria. John Baird este ministrul de externe al Canadei și ctitorul unor acțiuni demne de remarcat. Ca urmare a inițiativelor sale guvenul canadian a pus presiune mare asupra Iranului pentru eliberarea din închisoare a lui Youcef Nadarkhani, păstorul unei biserici de 400 de membri din orașul Rasht ce fusese condamnat la moarte pentru apostazie, și care a petrecut trei ani în închisoare așteptându-și execuția. Datorită intervenției viguroase a Canadei păstorul Nadarkhani a fost eliberat recent din închisoare. Nici o altă țară din lume nu a pus presiune asupra Iranului așa cum a făcut-o Canada, nici măcar Statele Unite! Guvenul conservator al Canadei se dovedește de asemenea a fi un aliat de nădejde al Israelului. Într-o vreme când Statele Unite au un președinte cu convingeri musulmane și atitudini antisemite și un guven care cedează în fața amenințărilor ismaelite, guvernul Canadei a decis să adopte o poziție realistă prin care să își dovedească loialitatea față de statul Israelian denunțând „religia păcii” ca fiind una din cauzele majore ale instabilității în lume. Acțiunea Canadei de a rupe relațiile diplomatice cu Iranul arată că vecina noastră de la nord este serioasă în privința denunțării terorismului și a politicii de destabilizare. Dumnezeu să binecuvinteze membrii guvernului Canadian!

Încă un ateu își vine în fire

Un profesor de filosofie al Universității New York pe nume Thomas Nagel abandonează pozițiile confraților săi și recunoaște că proponenții teoriei „inteligence design” au merit în ceea ce susțin. În cartea sa intitulată Inteligență și Cosmos: De ce concepția materialistă neo-darviniană este aproape cu certitudine falsă (Mind and Cosmos: Why the Materialist Neo-Darwinian Conception of Nature Is Almost Certainly False) el spune următoarele:

Eu cred că proponenții teoriei ”Inteligence Design” merită recunoștința noastră pentru faptul că pun sub semnul întrebării o concepție științifică despre lume care își datorează în parte pasiunea expusă de unii aderenți faptului că se crede că ne eliberează de religie.” 

Unii cercetători creaționiști consideră că în astfel de condiții se poate purta un dialog cu ateii și darviniștii care prin declarații de genul celor făcute de Thomas Nagel recunosc dificultățile masive de ordin științific pe care le are teoria darvinistă.    (ChristianPost.com)

Cui aparțin bisericile consumeriste? II

Deoarece am primit sugestia să oferim observațiile lui Eugen Peterson (vezi articolul anterior) și în limba engleză, o facem în spațiul de mai jos:

If we have a nation of consumers, obviously the quickest and most effective way to get them into our congregation is to identify what they want and offer it to them, satisfy what they want and offer it to them, satisfy their fantasies, promise them the moon, recast the Gospel in consumer terms: entertainment, satisfaction, excitement, adventure, problem solving, whatever. This is the language we Americans grow up on, the language we understand. We are the world's champion consumers, so why shouldn't we have the state of the art consumer churches? ... We can't gather a God-fearing, God-worshiping congregation by cultivating a consumer-pleasing, commodity-oriented congregation. ...The cultivation of consumer spirituality is the antithesis of a sacrificial, 'deny yourself' congregation. A consumer church is an antichrist church.

Necazul este că majorității centrelor culturale intitulate mega-churches li se potrivește această descriere. Nu este un secret, că aceste centre culturale antichristice au fost începute de ideologi care se intitulează „păstori” care au făcut studii ale comunităților unde urmau să înceapă aceste biserici antichristice. Primul lucru care i-a interesat a fost să cunoască ce anume își doresc oamenii să aibe în „biserică”. Așa se face că de la început au oferit frecventatorilor ceea ce gâdilă urechile. Nu este de mirare că la ora actuală sunt pe drumul apostaziei deoarece au făcut pe placul mulțimilor care doresc „panem et circem.”  

Cui aparțin bisericile consumeriste?

Într-una din cărțile sale (The Jesus Way: A Conversation on the Ways That Jesus is the Way) păstorul și teologul Eugene Peterson critică modul în care liderii bisericilor contemporane au adaptat bisericile la modul de viață și acțiune al lumii comerciale. El scrie:

                 

Dacă avem un popor de consumatori, bineînțeles că modul cel mai eficient de ai duce pe oameni în congregația noastră este să identificăm ceea ce vor și să le oferim ceea ce vor, să le satisfacem fanteziile, să le promitem luna de pe cer, să turnăm Evanghelia în forme ale consumerismului:    distracție, satisfacție, excitație, aventură, rezolvare de probleme, orice. Aceasta este limba cu care noi, americanii, creștem, este limba ce o înțelegem. Noi suntem campionii lumii la consum, așa că de ce să nu avem și biserici care excelează în consumerism?

Evident că întrebarea este retorică, de aceea el continuă:

Nu putem aduce în ființă o congregație ce se teme de Dumnezeu și se închină lui Dumnezeu prin cultivarea adunărilor ce sunt pe placul consumatorului și orientate spre marfă... Cultivarea unei     spiritualități consumeriste este antiteza unei congregații ce are spirit de sacrificiu și de lepădare de sine. O biserică consumeristă este o biserică antichristică.

Foarte bine spus și argumentat. Dar astfel de analize nu sunt de nici un folos pentru cei care nu au urechi de auzit, ci numai interesul de a reuși cu orice preț, ca în lumea comerțului. Bisericile se transformă treptat în case de consum și apoi în peșteri de tâlhari.

Serviciu contra serviciu

O impresie falsă cu care Iosif Țon s-a hrănit îndelung a fost aceea că el este capabil să întrețină un dialog cu Securitatea prin care să obțină favoruri pentru Cultul Baptist fără a face concesii prea mari în îndeplinirea cerințelor Securității. Cooperarea cu Securitatea în privința creării unei imagini pozitive a guvernului ceaușist în Apus este dovedită încă din perioada când se afla în Anglia. Această cooperare este sugerată și indicată de scrisoarea primită de la Petre Belicov în care acesta îi descria „avantajele” pentru cultul baptist, și este confirmată de activitatea anti-wurmbrandiană a acelei perioade. Iosif Țon s-a străduit să demonstreze Apusului că biserica subterană în România era invenția lui Richard Wurmbrandt și nu avea nici o acoperire în realitate. Este de la sine înțeles refuzul lui Iosif Țon de a da curs invitației lui Richard Wurmbrandt de a se alătura organizației acestuia din Statele Unite. La rândul său, Iosif Țon spera că prin protecția Securității pe care o slujea, va ajunge să ocupe funcții importante în Cultul Baptist. Aceeași impresie a avut-o și Petre Dugulescu și alți păstori ce s-au lăsat atrași de mrejele colaborării cu Securitatea, și au ajuns fără să își dea seama agenți ai Securității. Printre serviciile pe care securiștii i le-a cerut lui Iosif Țon nu au fost numai cele de  a crea în Apus o imagine pozitivă a guvernului ceaușist, ci și unele ce priveau ordinea interioară a cultului baptist. Securitatea avea sarcină să frâneze cât mai mult manifestările baptiștilor, să pună piedici dezvoltării bisericilor și să oprească astfel creșterea acestora. Pentru obținerea unor astfel de obiective Securitatea s-a folosit mereu de cei  din interior, de unii cum erau iudele de la conducerea Uniunii, și de alții cum au fost Petre Dugulescu și Iosif Țon, oameni cu aspirații mari.

Printre serviciile pe care Iosif Țon le-a oferit Securității au fost discreditarea membrilor ALRC, acuzarea de nesupunere și violență a luptătorilor de la Caransebeș, cerința ca membrii cultului baptist să fie supuși celor de la Uniune, deși erau corupți, etc. Dar slujba cea mai mare pe care Iosif Țon a făcut-o Securității a fost cea pentru care s-a stablit în Apus în 1981. Printre obligațiile pe care și le-a asumat față de Securitate era aceea de a capacita personalități din Apus să fie binevoitoare guvernului comunist al României. Pe lângă această datorie Iosif Țon a înțeles că poate sluji interesele Securității dacă îi va face pe românii din America să renunțe la critica guvernului ceaușist și să colaboreze cu Ambasada Română din Washingon. S-a lovit însă puternic de membrii ALRC-ului, pe care îi trădase în România, dar pe care încerca, odată ajuns în America să și-i apropie din nou. Singurul pe care l-a înfășurat în pânzele sale de păianjen a fost Aurel Popescu. Imediat după ce a recâștigat încrederea acestuia, l-a determinat să viziteze Ambasada Română și să obțină astfel rezolvarea unor cazuri de imigrare. Vizitele lui Aurel Popescu la Ambasada Română din Washington au dus la ruperea legăturilor membrilor ALRC-ului cu acesta. Iosif Țon jubila din umbră, deoarece reușise să dezbine prieteni vechi, adică să despartă pe Aurel Popescu de Pavel Nicolescu, luptătorul pentru libertate religioasă în România care în urma meandrelor lui Iosif Țon l-a declarat pe acesta un om al Securității și nu a mai putut fi mutat de pe această poziție, oricât a pretins Iosif Țon după venirea lui în Statele Unite că a fost expulzat din Romînia de Securitate și are în obiectiv apărarea fraților persecutați din România.

În 1984 au venit din Romînia în Statele Unite alți dizidenți români cu știri alarmante referitoare la înăsprirea persecuțiilor religioase din România. Una din știri a fost aceea a uciderii lui Traian Bogdan, membru al ALRC. Uciderea lui Traian Bogdan a fost voalată de Securitate prin pretenția verdictului medical că a fost o sinucidere. Cei veniți din România (Pavel Gavrilovici, păstorul care avusese curajul de a ține botezul interzis la Caransebeș a fost unul din ei) au adus informații peremptorii că Traian Bogdan nu fusese victima unei sinucideri, ci victima Securității. Acești prieteni ai lui Traian Bogdan au redactat o scrisoare către Europa Liberă în care detaliau sfârșitul de martir al acestuia, printre altele mărturisind că trupul acestuia avea o gaură de mărimea unui pumn în spate și unghiile smulse. Iosif Țon a scris celor de la Europa Liberă scrisori prin care discredita pe cei care relatau uciderea lui Traian Bogdan de către Securitate, așa că până la urmă cei de la Europa Liberă l-au crezut pe Iosif Țon, și nu au dat publicității informațiile adevărate ce priveau martirajul lui Traian Bogdan. De ce s-a opus Iosif Țon atât de tare publicării informațiilor aduse din România de martorii oculari ce au constatat urmele supliciului lui Traian Bogdan? Dovada uciderii unui dizident îi costa mult pe securiștii români, de aceea au depus eforturi uriașe ca să oprească informația corectă de a ajunge la Europa Liberă și în Senatul american. Așa se face că au apelat și la serviciile lui Iosif Țon, care nu i-a dezamăgit.

Anii care au urmat venirii lui Iosif Țon în America au dus tot mai mult la discreditarea acestuia în ochii românilor din Statele Unite și Canada, ceea ce l-a determinat să încerce o desprindere din colaborarea cu Securitatea română și să recâștige terenul pierdut. Astfel, a început să critice guvernul de la București prin emisiunile de radio Europa Liberă. Anii 1985 și 1986 au fost apoi martorii unei schimbări de macaz în orientarea lui Iosif Țon. Vrând să se desprindă din colaborarea cu Securitatea, a refuzat să mai facă servicii acesteia. Drept urmare Securitatea română a trimis pe un agent al lor, Constantin Gogu, ca să dea publicității anumite informații compromițătoare pentru Iosif Țon și a-l aduce înapoi la matca colaborării. Amenințările lui Constantin Gogu au devenit realitate când acesta a publicat o lucrare în care descria și dovedea acțiuni ale lui Iosif Țon cu potențial de compromitere. Constantin Gogu a fost însă un adversar prea mic pentru Iosif Țon. Acesta l-a discreditat și a reușit să își mențină în ochii unora aureola de luptător autentic pentru libertățile religioase din România.

Nu a același lucru a putut să îl facă Iosif Țon în situația în care două documente extrem de compromițătoare pentru el au început să circule printre românii din America. Drept urmare, Aurel Popescu a rupt imediat orice relații cu Iosif Țon și a recunoscut intuiția corectă a membrilor ALRC-ului care nu s-au lăsat furați de diplomația cu care Iosif Țon acționase după venirea în SUA. Ce erau cele două documente? Erau două note pe care Iosif Țon le-a dat Securității, una în 1980 și alta în 1981, în care recunoștea că își cunoaște misiunea și dorește să o îndeplinească, dar cerea să fie păsuit o vreme pentru a înlătura suspiciunile celor care îl observau de aproape. Cele două note informative au căzut ca un trăsnet în diaspora românească din Statele Unite. Se cereau explicații, și Iosif Țon a oferit câteva contradictorii. Mai întâi a susținut că doar una din cele două note îi aparținea, și cealalată ar fi contrafăcută de Securitate. Ulterior și-a schimbat povestea și a susținut că ambele note erau opera Securității ce voia să îi distrugă lucrarea din Apus. Singura problemă cu această explicație este că expertiza grafologică la care au fost supuse cele două documente a stabilit că îi aparțineau.

Întrebarea legitimă care a survenit a fost aceasta: Dacă Iosif Țon era informatorul Securității și făcea servicii României ceușiste, de ce ar fi dat Securitatea la iveală cele două note? Unii au adus ca explicație dorința de răzbunare a Securității române pentru faptul că Iosif Țon refuza să îi mai slujească. În realitate, alți păstori care au refuzat să mai slujească Securitatea nu au fost deconspirați de către Securitate, ci au fost tamponați într-un fel sau altul, dar nu s-a dat la iveală niciodată cooperarea lor.

Există două posibile explicații ale apariției celor două note date de Iosif Țon Securității. Una este că după ascensiunea lui Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, Iosif Țon a devenit un agent KGB-ist. Această trădare i-a iritat groaznic pe securiștii români, care au hotărât să arate legăturile sale cu Securitatea română pentru a-l compromite în relațiile sale cu Securitatea sovietică. De aceea, cele două note au fost aruncate pe piață.

O altă explicație a apariției celor două note este că un simpatizant al mișcării baptiste din România doritor să oprească răul perpetuat de Iosif Țon și să expună trădarea frățietății de către acesta, având acces la dosarele Securității, a extras cele două note și le-a trimis printr-un vizitator străin celor din America. Nu știm dacă cel în cauză era credincios sau securist. Știm că au existat în Securitate oameni care simpatizau pe cei credincioși și îi ajutau într-un fel sau altul să reziste în lupta cu Securitatea. Una din modalitățile de asistare a celor credincioși a fost divulgarea numelor celor ce cooperau cu Securitatea.

Există evidențe ale colaborării lui Iosif Țon cu KGB-ul sovietic. Perestroika l-a determinat pe Iosif Țon să își reconsidere poziția față de Securitatea română, care rămăsese fidelă lui Nicolae Caușescu. Glasnostul și Perestroika intenționau să schimbe fața lagărului sovietic, și Iosif Țon nu voia să fie surprins de partea celor ce pierdeau partida. Acest lucru, credem noi, l-a determinat să își ofere serviciile KGB-ului. De aici înainte Iosif Țon a colaborat cu aripa Securității române ce plănuia înlăturarea lui Ceaușescu. Așa se face că în anii aceia predicatorul transformat în agent dublu a început să aibă „revelații” cu privire la deschiderea lagărului sovietic pentru Evanghelie și prăbușirea regimului ceaușist. Lucrând pentru KGB era simplu să facă astfel de prorocii.

În primăvarea anului 1989 Iosif Țon știa că zilele regimului ceaușist sunt numărate și spunea deschis acest lucru. Aștepta cu sufletul la gură căderea guvernului ceaușist pentru a reveni în țară și pentru a candida la funcții importante în guvern. Lansase la un moment dat și ipoteza candidaturii sale la președinția României. Desigur că a fost adus cu picioarele pe pământ de către Securitatea post-decembristă. Totuși, pentru serviciile făcute Securității Iosif Țon a fost răsplătit, printre altele, cu un palat pe care familia Ceaușescu îl avea în Oradea și pe care în urmă cu vreo șapte ani colaboratorul vechii și noii Securități din România încerca să îl valorifice oferindu-l de vânzare în Apus (New York). Avem dovezi și martori ai lucrurilor afirmate mai sus.