Știam că a plecat pe coasta de vest să-și vadă prietenii. A fost la familia Boțan din San Francisco și la fratele Nelu Brisc din Portland. L-am rugat să treacă și pe la noi în drumul de întoarcere spre casa din San Antonio, Texas. Ne-a făcut bucuria să accepte și am avut privilegiul de a-l asculta pe unul din ultimii care m-ai sunt în viață din cei care au făcut pușcărie în închisorile comuniste.
Cu câteva săptămâni în urmă, o biserică din România m-a invitat să avem un weekend despre suferințele creștinilor în România comunistă. Cred că au greșit adresa. Trebuiau să trimită invitație către fratele Nicolae Rădoi. Acest video corectează confuzia lor.
Mircea Eliade spunea: Sunt vremuri în care nu poţi înainta decât mergând contra
curentului!!Este
exact sentimentul grupului anticomunist din care am făcut parte. Dacă n-am fi spus nimic, dacă nu ne-am fi
împotrivit tiraniei, dacă n-am fi acționat, viața noastră nu însemna decât un
compromis ieftin și o supunere lașă înaintea "Balaurului Roșu" care călca in
picioare conștiințe umane, familii și Biserici! Acceptarea compromisului este
îngenunchierea înaintea lui Baal, înseamnă trădare și arginți pătați înaintea
Domnului. Cu ajutorul Domnului noi am înaintat împotriva curentului, și am
biruit! Istoria Bisericii din Caransebeș reprezintă o piatră de aducere
aminte a faptului că împreună cu
Dumnezeu toate lucrurile devin posibile! Vaclav
Havel afirma: Curajul înseamnă să înfrunţi opinia majorităţii în numele adevărului!!Vreau să întorc această ultimă
afirmație pe verso subliniind că: Lașitatea
înseamnă ați suprima sentimentele și conștiința de frica majorității sau a unei
minorități opresive! A lupta de partea Adevărului este întotdeauna o
onoare,
denotă demnitate și tărie de caracter! Este o luptă pe care se merită să o
ducem indiferent de prețul pe care trebuie să îl plătim! Unii au plătit această
luptă, fiind denigrați, retrogradați, concediați, întemnițați, torturați sau
chiar martirizați. Lupta pentru ADEVĂR,
e o luptă pe care suntem datori să o ducem, pentru Domnul ISUS, pentru Biserica
Sa și pentru copiii și nepoții care ne privesc, căutând să-L vadă pe Dumnezeu
în noi! În vremuri de grea restriște, prigoană și intimidare din partea sistemului
draconic comunist, am fost sprijiniți la Caransebeș de patru frați: Liviu Olah, Pavel Niculescu, Aurel Popescu
și Pavel Gavrilovici. Nu m-am așteptat ca după 27 de ani de la Revoluție,
istoria evenimentelor din acea perioadă tristă, să întâmpine așa o mare
împotrivire. Prezentarea și răspândirea cărții a debutat în
Statele Unite în
toamna anului 2017, tot prin patru frați: Daniel
Brânzei, Marius Lucan, Nelu Brisc și Daniel Chiu. Acești Oameni au avut
curajul de a prezenta cartea într-un mediu ostil, în ciuda presiunii și
dorinței de boicot a celor deconspirați în ea. Fratele Marius Lucan, a
prezentat prima dată cartea, în întâlnirea păstorilor din cadrul Asociației
Bisericilor Baptiste din SUA și Canada, la începutul lunii Septembrie a anului
2017, fratele Daniel Brânzei a susținut această lucrare promovând-o pe blogul
său personal, fratele Nelu Brisc a prezentat apoi cartea în plenul congresului,
iar fratele Daniel Chiu a prezentat și distribuit cartea la Chicago. Acești
frați au îndrăznit să pășească împotriva curentului, conștienți că adevărata
istorie din vremurile comuniste trebuie să fie promovată nu înăbușită, așa cum
își doreau și încă își doresc mulți! Alături de cărțile fratelui Daniel Mitrofan: Pași; Pigmei și Uriașicartea:
O
cetate de necucerit, reprezintă un manifest istoric al adevărului, al
evenimentelor desfășurate în Cultul Baptist din România, din vremea comunistă.
Trădătorii nu trebuie acoperiți, ascunși ori scuzați, ei trebuie evidențiați pe
nume pentru ca lumea să se cutremure! Biblia vorbește despre trădarea lui Iuda,
Petru, Dima, Diotref, Anania, Safira sau Alexandru Căldăraru, arătându-ne prin
aceasta că trădătorii trebuie identificați și nominalizați ca un avertisment
pentru generațiile următoare. Pentru că trădarea unora face parte din adevărul
istoric, ea nu poate să rămână ascunsă! Avertizez cu această ocazie și în
această ordine de idei, chiar și pe acei mișei care sunt încă pe funcții în
sistem, și voi veți fi nominalizați la rândul vostru de generațiile viitoare!
Iar copiii voștri vor purta rușinea unui Iuda ca tată sau bunic! În următoarea
ediție a cărții voi publica articole suplimentare ale fraților care au suferit,
ale Bisericilor călcate de escavatoare, istorii care nu au avut loc în carți
ale comuniștilor consacrați, precum Istoria Baptiștilor din România, scrisă de
Ioan Bunaciu, om al sistemului cu sute de pagini raportate în arhivele securității. O,
nu, în istorisirile de acest gen nu veți găsi trădare, suferință, persecuții și
vinovați, ci doar progres, oameni noi și o epocă de aur, în armonie cu
învățătura primită de la centru. În
ciuda împotrivirii atroce, cartea: O cetate de necucerit, Istoria Bisericii din
Caransebeș în lupta cu autoritățile comuniste, s-a răspândit cu
repeziciune atât în America cât și
în România. Mulțumesc aici și
fraților Ovidiu Rauca și Valer Monafu pentru facilitarea
distribuirii cărții la San Francisco și împrejurimi! Fratelui Codreanu Viorel îi mulțumesc pentru susținerea permanentă și promovarea articolelor mele pe blogul Barthimeu. În România doresc să aduc mulțumiri speciale fraților care
au agreat și promovat distribuirea cărții în Bisericile și localitățile unde
slujesc: La Caransebeș, fratelui Dănuț
Vrâncilă, pastor în Biserica Ghețimani, biserică în care s-au întâmplat
evenimentele descrise în carte, fratele Vrâncilă a stat de partea adevărului,
susținând autonomia Bisericii chiar și în vremurile moderne în care unii au
respins și sabotat distribuirea cărții!
La Oradea, fraților Paul Negruț și Dorin Hnatiuc
La Arad,Onisim Mladin și Doru Iștoc
La București, fratelui Vasile Taloș
La Timișoara, fratelui Viorel Briscan și Ioan Târziu
În Moldova, fratelui Viorel Candrianu și a celorlalți pastori
din comunitatea Baptistă Suceava
La Lugoj, fraților Adam Florea, Georgel Jivan
La Turnu Râieni, fratelui Doru Pătruța
La Băuțari, frații Petrișor Stancioni și Petrică Găină
La Oțelul Roșu, fratelui Iosif Curelaru
La Pitești, fratelui Corneliu Pelease
La Craiova, Motru și Turnu
Severin, fratelui
Georgel Jivan
În Germania, fratelui Nicu Craioveanu
Cartea se distribuie la ora actuală și în
Austria, Spania și Italia. Dacă am uitat vre-un nume, vă rog să mă iertați!
Cartea va fi în curând disponibilă și în format
electronic, iar distribuirea ei se va face ultrarapid și prin aceste mijloace
moderne de comunicare, email, facebook și kindle, urmând să fie retipărită și
în format clasic. Vă sfătuiesc să iubiți adevărul, să trăiți în adevăr, și să
rostiți adevărul, indiferent de puterea curentului care merge împotriva
voastră! Nu uitați, Cel ce este în noi este mai tare decât cel ce este în lume și noi
suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit! A Lui să
fie slava în vecii vecilor!
Că au fost unii care și-au dorit un așternut mai călduț prin cooperarea cu structurile opresive securisto-comuniste, am înțeles. Cameleoni se numesc!
Că au fost unii care, mai slabi „de înger”, au cedat, iarăși am încercat să înțeleg. Nevertebrați le e numele!
Dar că unii care au fost persecutați prin forme agresive (anchete, bătăi, detenție) și care au stat tare o vreme, ca după să o lase mai moale (în sensul că le-au acordat clemență celor care deliberat i-au persecutat), asta e mai greu de înțeles. Oare pe ăștia cum să-i numesc?!?
Ce suport lăuntric solid (în aparență ?!?) s-a prăbușit odată fiind eliberați de jugul persecuției, odată ajunși chiar și în Țara tuturor posibilităților (americane)? Au fost contrînși, șantajați, intimidați de s-au pretat la cosmetizarea istoriei crude? Sau a fost oare vorba de vre-un cîștig material vremelnic? Sau doar au pozat în dezidenți pentru a se putea infiltra mai bine printre adevărații persecutați?
Atîtea întrebări mi-am pus urmărind videoclipul de mai jos în care la cele două capete apar Nicolae Rădoi și Petre Cocîrțeu (căci al treilea, Prejban, a adormit o vreme), că nu e adevărat…
Urmăriți-l și Dvs cu „mare băgare dă seamă”, vorba lui Marcu Nechifor care a trecut și pe la Caransebeș, și analizați-l…
Toți știm foarte bine ce s-a întâmplat pe vremea comunismului în România! Modul în care eram, ca pocăiți, batjocoriți în școală, retrogadați din poziții înalte și nedreptățiți în societate, pentru CREDINȚĂ! Aceste realități istorice sunt arhi-cunoscute de către cei ce au trăit atunci. Marea mirare este că unii încearcă să acopere aceste fapte istorice, să mușamalizeze crimele sistemului opresiv de odinioară, CA ȘI CUM NU S-AR FI ÎNTÂMPLAT NICIODATĂ!!!
Dosarele securității însă dovedesc trădarea mizerabililor ce și-au vândut frații pentru o ciorbă satanică, pentru o pungă de arginți însângerați!
O parte însemnată dintre acești trădători, sunt în viață și mișună prin politica și prin bisericile contemporane, atât din România cât și din Diaspora Românească!
În vremuri de tăcere vinovată, de frică controlată și de lașitate rușinoasă, Biserica Baptistă din Caransebeș a luptat pentru libertatea religioasă și de conștiință! În vreme ce Uniunea din acea vreme făcea jocul partidului opresiv iar comunitățile erau doar tentaculele acestui balaur putred!
În această situație de criză și compromis, pastorii partidului, luptau împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, a fraților lor, trădând în loc să riște, vânzând în loc să plătească prețul vestirii Adevărului Divin! În vremuri în care Creștinii adevărați câștigau suflete pentru Domnul Isus, acești oameni își vindeau propriile suflete pentru siguranță, confort financiar și libertatea de a călători în străinătate - având sarcini stabilite de Securitate.
Pe securiștii societății, îi judecă societatea; iar pe securiștii Bisericii, îi judecă Biserica! Nu așa ne învață Cuvântul lui Dumnezeu? (1 Corinteni 5:12, 6:2..) Problema este că acești oameni nu erau pocăiți și nu se pocăiesc nici azi de mizeriile în care au trăit. Ei caută și astăzi să se dezvinovățească și să acuze pe cei ce vor să spună adevărul, să-i discrediteze, să îi împroaște cu noroi, crezând că dacă murdăresc mesagerul, vor discredita mesajul.
Eu am stat în închisoare pentru Domnul Isus Hristos, am suferit pentru Credința biblică și am trasat o linie dreaptă pentru generația care ne privea! Oamenii din lume și judecători necredincioși mi-au sărit în apărare, optând pentru o reducere a sentinței, în timp ce "frații mei", cereau ca pedeapsa să fie cât mai severă și exemplară pentru a arăta tuturor că autoritățile trebuiesc respectate fără murmur, fără cârtire!
Eu, Nicolae Rădoi, un simplu cioban, copil de Dumnezeu, nu am putut să tac, să accept nedreptatea și interferențele partidului în viața și direcția Bisericii! Am considerat mereu că Biserica este a Domnului, și pentru asta am stat drept, indiferent de consecințe!
În ce privește cartea: O cetate de necucerit! opiniile oamenilor sunt împărțite în două tabere. Grupul celor care recunosc realitățile istorice și acceptă cartea în raport cu informațiile pe care le cunosc și care sunt dovedite de arhive și pe de altă parte grupul celor care critică și disprețuiesc cartea, din pricină că le scoate la iveală faptele întunecoase și nedemne din acea vreme!
Te întreb drag frate și soră, tu de partea cui ești??? De partea celor care au suferit prigoana, au răbdat durerea și au stat drepți pentru Domnul, sau de partea celor care au tăcut, trădat și chiar întemnițat pe copiii lui Dumnezeu? După ce am tipărit cartea am început să descopăr care sunt adevărații slujitori ai Domnului și care sunt slujitorii oamenilor sau ai sistemului încă activ!
Tu de partea cui ești?
Nicolae Rădoi
Saturday, February 17, 2018
CÂND PILAT VREA SĂ PLACĂ PARTIDULUI!!!
Pilat din Pont era un politician perfect. Evanghelistul Marcu spune: Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit. Marcu 15:15
Cam așa a procedat și președintele Viorel Iuga cu cartea: O cetate de necucerit!
Ne-am întâlnit de câteva ori în Statele Unite, a fost la mine acasă..... credeam că suntem nu doar frați ci și prieteni. Când domnia sa a citit adevărurile cutremurătoare despre luptele din perioada comunistă și grozăviile pe care le-a făcut chiar Uniunea Baptistă din acea vreme, a considerat această istorie, prea dură, prea compromițătoare la adresa unora, pentru a fi propagată. I-am trimis peste 100 de exemplare la Arad, dintre care ghiciți, a distribuit 0 bucăți!
Pilat din Pont dorea să placă poporului, dar domnul președinte oare cui vrea să placă, ascunzând adevărurile din anii 1977 - 1978? M-am gândit mult la această întrebare și am găsit în final răspunsul! Domnul Iuga vrea să placă partidului! Eșalonului 2 de comuniști, puii celor deconspirați în cartea mea, băieți buni cu ochi albaștri de la București și nu numai!
Din nefericire comunismul este încă în floare în România, iar o carte care atacă sistemul, este încă respinsă de către mulții prieteni ai partidului! Da, ai partidului, așa cum auziți! Care este cartea sau istoria pe care Uniunea Baptistă din România a publicat-o, despre ceea ce s-a întâmplat în comunism? De ce nici astăzi, nu există o asemenea carte?! De ce încercați să mușamalizați acele vremuri ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic??
Aflați domnule președinte că ADEVĂRUL nu poate fi astupat! ADEVĂRUL nu poate fi stăvilit, el curge și își găsește loc printre cele mai crâncene stânci, ajungând în final să fie cunoscut de toți! Atrocitățile făptuite de vânzătorii din vremea comunistă circulă în toată România, iar cartea a fost distribuită deja în multe din marile orașe ale țării, chiar dacă dumneavoastră ați respins-o.
Istoria reține însă că domnul președinte vrea să placă partidului, prietenilor și de ce nu, poate (cum se zvonește de multă vreme) chiar tovarășilor sau colegilor de la unitatea care și-a schimbat denumirea. Mâinile lui Pilat au rămas pentru totodeauna pătate!
Eți fi și dumneavoastră domnule președinte Iuga, un politician perfect, cu relații neafectate, cu prieteni obscuri mulțumiți.... dar cum place Domnului purtarea dumneavoastră?
Cine are dreptate? Cine spune ca " biserica i-a ales, biserica sa-i dea jos", Iosif Ton sau Belciu Busuioc . Aici se vede clar ca Belciu Busuioc nu spune adevarul.