SARBATORI FERICITE TUTUROR CITITORILOR MEI...

Se apropie ajunul de Craciun si ca tot omul gospodar imi curat zapada de pe aleea din fata casei...In casa Marioara se invirte intr-un picior sa le faca pe toate cum ii este ei rindul si cum bine o cunoasteti...iar eu ma uit cum tractorul meu se odihneste sub cojocul alb de zapada asteptind primavara.Chiar daca nu-i chiar asa, faceti-va in minte imaginea asta ca-i tare frumoasa...Acus, acus, vin colindatorii...Sa vina ca Marioara a facut destui colaci pentru toata lumea. Nu simtiti inca mirosul si aromele din casa? Sarmalele fierb intr-o oala de pamint...Toate-s pregatite...

Se apropie si sfirsitul anului si as vrea sa ma folosesc de aceasta ocazie sa multumesc tuturor acelora care m-ati sprijinit anul asta in ce priveste blogul asta al meu. Am avut ocazia sa aduc la lumina unele intimplari, si prin intermediul internetului sa ma reintilnesc cu oameni binecuvintati cu care am legat strinse prietenii de-alungul anilor. Incep cu cei dragi ai mei din Caransebes si cu cei cu care am petrecut timp in inchisoare, cu frati din Biserica cu care am stat umar la umar si ne-am imbarbatat unul pe altul in lupta impotriva comunistilor. Am trait cu dinsii clipe de neuitat si as vrea sa-i numar aici pe toti dar sint prea multi si ma tem sa nu uit vre-un nume...Dar tuturor acelora cu care am avut bucuria sa colaborez in vre-un fel as dori sa le doresc din toata inima impreuna cu Marioara, un Craciun binecuvintat in care Domnul Isus sa fie centrul sarbatorii. Multumesc si colaboratorilor mei care au pus idei sau ginduri exprimate de mine in cuvinte mestesugite si au dat viata articolelor de pe blog...si multumesc celor ce m-au sustinut...se stiu ei care sint- celor ce s-au rugat cu mine si pentru mine, celor care s-au rugat chiar pentru acest blog...Va sint tuturora recunoscator si Dumnezeu sa va dea la toti din darurile Lui minunate . Pace si bucurie...

Vasile Talpoș „salvează” Biserica Baptistă din Iris-Cluj

Pe la începutul anilor 1970 Vasile Talpoș era pastoral Bisericii Baptiste din Iris, Cluj. Clădirea Bisericii era foarte mica, și numărul tot mai mare de membri impunea mărirea localului de închinare. Autoritățile locale refuzau să dea aprobare cererii de mărire a locașului de cult. Frații din comitetul Bisericii au discutat și au hotărât să extindă clădirea Bisericii fără aprobare, având în vedere că unul din comitet cunoștea pe un securist local care, primind o atenție de la Biserică i-a sfătuit pe cei din comitet să ridice clădirea repede și dacă o termină înainte ca autoritățile să prindă de veste, nu mai este nimic de făcut. Înarmați cu acest sfat, credincioșii Bisericii Baptiste din Iris au trecut la construcție. Când erau aproape de terminare s-au trezit cu autoritățile la fața locului. Au fost impuse amenzi grase și frații răspunzători de lucrare puși în urmărire penală pentru a fi băgați în închisoare.

Fratele Codreanu, cel care contactase initial pe securistul ce le-a spus cum să procedeze, s-a dus înapoi la acesta și s-a plâns de venalitatea lui, din moment ce luase bani pentru a proteja pe credincioși, și în același timp i-a turnat la autorități, rezultatul fiind că acei credincioși erau acum puși sub urmărire penală. Surpriza fratelui nostru Codreanu a fost foarte mare când securistul i-a comunicat:

„Domnule, eu v-am sfătuit cum să procedați și am păstrat secretul lucrurilor ce mi le-ați spus, dar din moment ce păstorul vostru v-a turnat la autorități și la organelle de securitate, nu s-a mai putut face nimic. Dacă nu era trădarea păstorului vostru eu aș fi putut ține lucrurile sub capac. Acum, cariera mea este în pericol, deoarece păstorul vostru a divulgat numele meu organelor superioare făcându-mă vinovat de lucrarea ce ați făcut-o.”

Deznodământul evenimentelor de la Iris:

Fratele Codreanu a murit la scurtă vreme de inimă grea, înțelegând că păstorul lor i-a trădat și i-a dat pe mâna persecutorilor. Durerea lui a fost foarte mare. Nu și-a închipuit că păstorul lor, pe care frații din comitet l-au iubit și l-au ajutat și cu care s-au consultat cum să procedeze pentru a mări localul Bisericii a putut să procedeze la fel ca Iuda și să îi trădeze.

Securistul ce a dat sfat credincioșilor cum să procedeze cu noua construcție a fost presat de autorități să colaboreze și să nege aprobarea pe care o dăduse celor din comitet, ca în felul acesta, autoritățile să aibă motiv să dărâme clădirea nouă. Văzând că nu este de acord cu propunerea, autoritățile au renunțat la distrugerea clădirii, știind că securistul ce i-a ajutat pe credincioși putea aduce o mărturie incriminatorie, dar l-au băgat pe acesta la închisoare! Realitatea este că un securist s-a dovedit mai integru decât păstorul Bisericii Baptiste din Iris, păstor care și-a trădat frații și l-a trădat și pe binefăcătorul credincioșilor baptiști care lucra la Securitate și i-a asistat cu sfatul lui!

Vasile Talpoș, păstorul trădător, din cauza căruia frații au avut de suferit (unul a murit de întristare, ceilalți au fost amendați și și-au pierdut încrederea unii în alții) și un securist a fost băgat la închisoare, a fost promovat în anii următori în funcții de conducere la București și i s-a oferit posibilitatea de a face studii în străinătate unde urma să facă aceeași muncă pentru securitate pe care o făcuse și în România! Și el a fost un „salvator” al credincioșilor baptiști! Astăzi se laudă că în timpul când a fost păstor la Iris biserica a construit extinderea fără aprobarea autorităților și datorită lui noua construcție a Bisericii Baptiste din Iris nu a fost dărâmată!

Ioan Bunaciu „salvează” Seminarul Baptist

După schimbarea de regim din 1989 au început să apară întrebări cu privire la cei care au colaborat cu guvernul defunct.  S-au auzit voci care cereau demiterea lor din funcții, imediat, și disciplinarea lor, având în vedere colaborarea lor cu guvernul ce și-a propus eliminarea religiei din România. Confruntat cu o serie de întrebări cu privire la colaborarea sa cu securitatea română, domnul Ioan Bunaciu, fost director al seminarului Baptist din București pentru o lungă perioadă sub comunști, și-a făcut un titlu de onoare din colaborarea lui cu aceștia.  În discuțiile sale de după 1989 cu semniariștii el se lăuda că și-a adus contribuția la salvarea Cultului Baptist din România. Cum? Când securitatea i-a comunicat că funcționarea Seminarului depinde de colaborarea sa și de acceptarea printre studenți a unor agenți comuniști, domnul Bunaciu a acceptat propunerile lor fără reserve.  Astfel, în fiecare an școlar din cei patru seminariști admiși la Seminarul Baptist unul era un securist. De lucrul acesta știa, pe lângă Securitate și Departamentul Cultelor, directorul seminarului și șeful Cultului Baptist.

Întrebat dacă are mustrări de conștiință pentru faptul că a admis securiști în Seminar și apoi aceștia au fost promovați ca păstori în Bisericile Baptiste, Bunaciu a râs bine și a spus că datorită faptului că a acceptat acele ingerințe ale securității Seminarul a funcționat mai departe și a putut produce păstori. Confruntat cu observația că a distrus un sfert  din lucrarea Bisericilor Baptiste cu acea politică ce a pus la cârma bisericilor agenți ai securității, el a susținut că a acceptând colaborarea propusă a salvat trei sferturi din lucrare. Apoi a adăugat, că de fapt securiștii ajunși păstori au fost cei mai competenți, și au obținut cel mai mare success în lucrarea lui Dumnezeu, având Biserici puternice și făcând o lucrare admirată de toți ceilalți păstori!

Bunaciu nu are mustrări de contiință! Și cum ar avea, din moment ce consideră pe securiștii pe care i-a instruit că au succes în lucrarea lui Dumnezeu? Ceea ce lasă deschise numai două posibilități:

1.       Fie el însuși a fost un securist care și-a făcut conștiincios misiunea

2.       Fie a ajuns atât de pervertit încât Dumnezeu l-a lăsat în voia minții lui blestemate și astfel a ajuns să numească binele rău și răul bine și să creadă în acuratețea judecăților sale de valoare.

      Procesând astfel de informații te întrebi dacă acel seminar și-a justificat prezența la vremea aceea, sau dacă și-o justifică la ora actuală, știind că aceiași lupi în piele de oaie se perindă pe la catedrele sale.

Aforismul (9) - Un mare adevăr concentrat într-o propoziţie mică

După ce răsare şi urcă pe cer, soarele începe să se micşoreze, dar lumina lui e tot mai mare.  Când apune, soarele începe să crească, dar lumina lui e tot mai mică. Pe măsură ce ne smerim, lumina ce o răspândim e tot mai mare. Când ne vedem mari, lumina ce o răspândim e tot mai mică, şi ne aşteaptă inevitabil apusul.

Iosif Țon „salvează” onoarea Cultului Baptist din România

Ieri am început o rubrică intitulată „Salvatorii” Cultului Baptist din România. Aceștia nu sunt alții decât trădătorii fraților lor, trădătorii și persecutorii acelor credincioși principiali ce au refuzat colaborarea cu securitatea și au luptat pentru libertate religioasă în România. Ceea ce este mai trist este că cei care i-au trădat pe frații lor în fața autorităților comuniste și chiar au persecutat ei înșiși pe credincioșii rămași fideli Domnului sunt, culmea ironiei, „vitejii de după luptă,” care acum se declară a fi salvatorii fraților lor!

Să deschidem exemplificarea acestei rubrici cu cel mai versat agent al Securității din România, cu Iosif Țon. În 1981, după trimiterea lui în America de către securitate cu scopuri bine definite, Iosif Țon cerea securiștilor într-o notă dată acestora să nu îl preseze prea tare cu îndeplinirea misiunii sale, deoarece există frați care îl suspectează, și în cazul în care este grăbit să acționeze în favoarea guvernului de la București, va compromite misiunea ce o are, aceea de a condiționa unele personalități religioase ale Apusului a fi favorabile guvernului român. Cererea exprimată în acea notă scrisă de mână era de a amâna pentru o vreme atingerea obiectivelor pentru a calma spiritele care îl suspectau.

Într-o împrejurare în care Iosif Țon a fost confruntat cu acțiunile sale de calomniere și condamnare  a fraților ce luptatu pentru autonomia Bisericii Baptiste din Caransebeș pe care i-a trimis în închisoare, el a ripostat că a acționat în felul acela din dorința de a salva onoarea Cultului Baptist din România și onoarea țării sale!  Prin acțiunile sale de trădare și condamnare a fraților săi Iosif Țon spune că a salvat onoarea Cultului Baptist și onoarea țării sale! Iată care au fost interesele sale reale  la vremea când frații săi erau trimiși la închisoare de conducerea Uniunii Baptiste de la București și de organele de securitate ale României. El era interest de salvarea reputației conducerii Cultului Baptist la vremea când acest cult era condus de trădători notorii și de salvarea reputației României comuniste în fața țărilor din Apus ce se interesau de soarta credincioșilor ce erau trimiși la închisoare sau în lagăre de muncă forțată. Iosif Țon se crede un salvator al lucrării lui Dumnezeu din România în vremea comuniștilor.  Cu el se împlinește cuvântul (1 Timotei 1:19) care zice că unii și-au pierdut cugetul curat și astfel au căzut din credință, dar continuă să fie activi și, din moment ce s-au abătut de la adevăr, prin activitatea lor nu fac altceva decât să răstoarne și credința altora (2 Timotei 2:16-18). Nu este întâmplător că în ultimele luni Iosif Țon și-a schimbat teologia și prin noile lui doctrine ce neagă suficiența jertfei Domnului Isus pentru mântuire, răstoarnă credința curată a celor care, în ciuda tuturor deviațiilor sale, îl cred încă un om al lui Dumnezeu.

„Salvatorii” Cultului Baptist din România

Nu numai că au trădat cauza lui Christos și a Bisericii Sale pe vremea comuniștilor! Nu numai că au cauzat durere, nespusă suferință și incredibile tragedii celor care au rămas credincioși și nu au trădat pe Domnul lor! Nu numai că au înșelat pe credincioșii din Apus cu privire la condiția bisericilor creștine și a credincioșilor Domnului Isus din țările comuniste, dar trădătorii aceștia s-au declarat după căderea comunismului a fi fost salvatorii lucrării lui Dumnezeu din perioada guvernării comuniste!

Da, ați citit corect. Trădătorii lucrării lui Dumnezeu se declară de fapt a fi salvatorii lucrării lui Dumnezeu!

Nu de mult unul făcea o comparație între conducătorii evreilor (ce au trădat comunitățile lor pe vremea regimurilor ce persecutatu pe evrei ) și conducătorii cultelor protestante și neoprotestante din România din vremea comuniștilor. Care este puncutul lor comun? Ni se spune că trădătorii și colaboratorii evrei au făcut un serviciu neamului lor prin colaborare, deoarece așa au salvat pe unii dintre evreii ce erau destinați pentru distrugere. Cooperarea lor – ni se spune – a fost prețul plătit pentru apărarea neamului lor! Așa să fie?

Acei ce au trădat interesele lui Hristos în timpul comunismului ne spun acum că a lor colaborare a avut același scop, apărarea fraților și a lucrării lui Dumnezeu! Printre „salvatorii” Cultului Baptist și-au câștigat un nume de frunte Ioan Bunaciu, Vasile Talpoș, Cornel Mara, Paul Bărbătei, Iosif Țon și alți agenți ale căror nume conspirative și acțiuni de trădare le cunoaștem astăzi prea bine. În zilele următoare vom ilustra cu cazuri concrete intervențiile de „salvare” intreprinse de acești impostori strecurați în Biserica lui Hristos.

Clarificări noi despre Traian Dorz de la Emanuel

Mulțumim acestui frate care ne oferă informații neștiute de cei mai mulți dintre noi despre Traian Dorz și Oastea Domnului din timpul prigoanei comuniste. Analiza lui (competentă), este din interior, oferind date pe care le cunoaște din contactul direct cu rapsodul creștin de la Beiuș ce a condus Oastea Domnului timp de câteva decade.

  

Pentru că sunt provocat la continuarea expunerii personalității Traian Dorz continui cu câteva rânduri. Mi-am format opiniile din citirea cu patos a Cântărilor Nemuritoare, apoi a cărții Hristos-Mărturia mea în ambele ediții (Simeria- cenzurată la cerere, 1 volum, Sibiu- necenzurată, 3 volume) și Istoria unei jertfe 4 volume. Imaginea mi s-a conturat cu discuții lungi cu foști colegi de închisori și cu întrebări puse multor cunoscuți. Lucrurile sunt împletite color, nicidecum alb-negru și liniar, cum le-ar place istoricilor leneși. De aceea cred că mai bine se potrivește îndemnul de ”a nu judeca nimic înainte de vreme”.

Un exemplu: poezia ”Bolnav de iubire și zdrobit de jale” a fost scrisă într-un moment special al unei căderi moral-etice (darea acordului asupra unui păcat) gest pripit și amar regretat. În mod sigur pocăința a fost amară și felul cum este descris atât în carte cât și în poezie procesul nu lasă loc de îndoieli, a fost sinceritate.

Alt exemplu: purtarea de la Ana la Caiafa pentru legalizarea Oastei Domnului a fost o asiduă ”colaborare” cu securitatea. Tot procesul descris cu detalii lasă să se vadă o atitudine de încredere în oameni, de lipsă de discernământ parcă voită, ca și cum ignorarea realității ar fi o virtute.

”Ședințele” din închisoare(descrise de toți închișii în cărțile lor) au fost cotitura vieții lui Traian Dorz. Atunci și-a dat seama că moștenirea ortodoxă a Oastei Domnului este lada cu scorpioni care e bine să stea închisă. Cum a fost? Securiștii, pentru a-i putea stoarce informativ și pe urma ghida prin agenți-”frați”, i-a pus pe toți ”religioșii” într-o celulă înțesată cu informatori. Fiecare cu părerea proprie. Ce n-au știut securiștii a fost că Domnul a triumfat prin duhurile celor sfinți și s-a coalizat o frumoasă și perpetuă părtășie a celor de același Duh.Traian Dorz nu s-a putut unii cu aceștia. Ajută cunoașterea caracterului lui Moisescu sau citirea cărții lui Szilagy (Fericita mea Robie), cunoașterea lui Ferencz Visky sau a lui Nicolae Moldoveanu și Richard Wurmbrand.Traian Dorz împreună cu un ostaș (parcă din Batiz) a rămas cu ”domnul lui”. Un domn sectar și idolatru. Ei..., aici s-a văzut că infantilismul, idolatria și neînțărcarea nu sunt virtuți.
 

După închisoare Traian Dorz a virat spre ortodoxia pe care o respinsese prin anii 45-50. Scheletul ideologic al Oastei Domnului a devenit un naționalism naiv, o cerșire după drepturi dirijată de securitate, o umbră a ”mișcării” din mintea de la 1920 a lui Iosif Trifa.

Vremurile după 1965 se schimbaseră și ele. Securiștii aveau nevoie de o ierarhie pentru a putea dirija, l-au plasat peTraian Dorz ca șef si au cerut supunere, ca s-o verifice i-au pregătit și teste. Vremuri de chin, prea mult și pentru cei tari duhovnicește, dar pentru cei firești răsturnați de o boare?

Moartea lui Traian Dorz este pilduitoare: internat intr-un spital cu director ”un frate” (citește securist) a fost purtat de alți ”frați” de la un spital la altul, fără diagnostic și fără tratament. Unul din Hd (NB)care și-a făcut un titlu de glorie din ”șoferit” la ”fratele Traian” a scris și o carte cu moartea lui. Lectură sinistră. A murit bietul om probabil cu zile, a avut cancer la stomac, dar cuvântul ”cancer” nu apare în carte. Nu l-a operat nimeni, a murit chinuit, dar ”între frați”. Înmormântarea a fost făcută de preoți, unul a citit din Iuda cap 1, altul a vorbit de marele poet român Nichita Stănescu.

În anii ’80 m-am rugat cu el de mai multe ori, la patul lui, și-a făcut cruce. Am povestit ore, uneori numai noi doi. L-am iubit enorm. Era ca cel din poezii. Semnul crucii însă a fost impardonabil, nu datorită educației mele strict protestante, ci datorită inutilității lui. Mai târziu am văzut și icoana în ”sala de adunare”. O idolatrie fără logică, o încercare de a bloca istoria la timpul  care place cuiva.

Nu mai scriu, nu are rost, parcă e anatomia unor tumori, cuvânt stricat produce rod stricat. A fost frumos ce a scris prin anii 50, apoi lucrurile s-au degradat. Ceea ce a fost ziditor a zidit și rămâne. Sămânța se pare că a a vut pământ puțin, nu e un exemplu, dar Dumnezeu își permite să facă risipă, să arunce pe stânci, lângă drum sau între spini. Nu e un exemplu decât cea din pământ bun.

Desigur personalitatea lui Traian Dorz va fi poate cândva pricină de argumentare prin precedent, ceva de genul: ”a fost ortodox și voi îi cântați cântările....”. Pentru cine are înțelepciunea de a cunoaște vremurile acest argument cade: când compunea cântări care se cântă a fost ”frate ostaș” între alte mii de frați (ortodox doar de formă), iar când a devenit un ortodox activ nu a mai compus ceva vrednic de cântat. E și o lecție aici. Nu cred că zidește pe cineva cunoașterea acestor fapte, istoria e prea scurtă, avem Cuvântul care dacă e cunoscut imprimă în noi chipul Domnului Isus.
Îmi cer iertare, dar nu mai scriu.

BISERICA CRESTINA BAPTISTA MARGA

Am primit zilele astea o scrisoare. Eram cumva in ultima vreme cam amarit de comentariile unora care ma invinuiau ca...muncesc ( de fapt cuvintul "avere" a fost invinuirea ce mi se aducea). M-am mirat , ca eu unul asa am invatat ca se traieste pe lumea asta, din munca - si din cite stiu eu munca este o activitate laudabila si este  biblica. Domnul Isus a fost timplar, Petru pescar...eu cioban in Romania  si acuma truckist...
Solomon om intelept si bogat...ne trimite la furnica sa invatam de la ea. Si daca ne gindim bine, de cind si-a luat Adam pe Eva de mina si a fost poftit afara din Eden, rasa umana cam cu asta isi cistiga existenta - ceasca de cafea si feliuta de piine - cu sudoarea fruntii.
Am avut mult in Romania ca Domnul m-a binecuvintat si acolo -si am pierdut in cele din urma nu mult ci ...tot ce am avut. Dar teama ca-mi pierd averea nu m-a oprit din drumul pe care l-am ales in viata si m-am straduit sa-L servesc pe Domnul meu fara sa consider ca as putea sa pierd ce am. Domnul a dat si El a luat si El da sau ia dupa cum ii este vrerea. Nu simt nevoia sa explic mai departe - ci doar sa spun ca voi continua sa traiesc si sa servesc pe Domnul meu cu tot ce am pina la sfirsit. Si sa-I multumesc si cind da si cind ia, ca El stie ce face.
Scrisoarea primita a fost insa leac pe rana inimii mele. Mi-a luat gindul de la ocari si m-a facut sa-mi amintesc ca inca pot sluji pe Dumnezeu si pe fratii mei. Multumesc fratilor care mi-au scris...Domnul sa isi faca lucrarea in cladirea care s-a ridicat in Marga...Nu uitati ca Biserica Lui Hristos sint credinciosii si nu zidurile. Sa auzim numai de bine si primiti din partea familiei mele o sfinta urare de Craciun...

                        Pentru  fratele  Lae  și  Mărioara  Rădoi

            Noi, Biserica  Creștină  Baptistă  din  localitatea  Marga, județul  Caraș-Severin, prin  slujitorii  Bisericii, păstori, fr. Petrică  Găină  și  fr. Dănilă  Mihăiță, venim  cu  respect  frățesc  și  vă  aducem  la  cunoștință  că  Lăcașul  de  închinăciune  al  Bisericii  a  ajuns  după  mult  timp  la  finalizare. Nu  uităm  ajutorul  pe  care  l-ați  dat, punând  bazele  acestui  frumos  edificiu, chiar  de  la  cumpărarea  terenului, apoi  proiectul  și  fundația, care  au  costat  enorm  și  la  care  a-ți  dăruit  toată  cheltuiala, așa  cum  a-ți  făcut  și  la  multe  alte  locașuri  din  zonă, după  cum  am  mai  spus-o  și  cu  alte  ocazii. Domnul  vă  va  binecuvânta  cu  răsplata  veșnică.

          Noi  nu  eram  siguri  că  putem  finaliza  construcția, dar  Domnul  ne-a  ajutat  și  am  hotărât  ca  luni  26.12.2011  să  avem  Slujba  de  inaugurare, la  care  vă  invităm  să  participați  cu  drag. Timpul  este  foarte  scurt  și  dacă  nu  se  poate, vă  înțelegem, dar  oricând  aveți  posibilitatea, vă  așteptăm  să  veniți  cu  drag  pentru  a  vedea  această  minunată  lucrare  la  care  așa  cum  am  spus  ați  participat, și  nu  numai  să  o  vedeți, dar  și  să  participați  la  slujbe.

         Nu  vă  uităm  și  nu  vom  uita  nici  de  rezistența  eroică  pe  care  ați  avut-o  în  timpul  regimului  comunist - ateu, ținând  la  o  curată  lucrare  a  Sfintei  Evanghelii.

        Cu  respect, pentru  fratele  Lae  și  sora  Mărioara

                                                                        Păstori:    Petrică  Găină

                                                                                         Dănilă  Mihăiță