Marți – Regele contestat

Reprezentanții unui partid după altul vin să Îl prindă cu vorba și să îl discrediteze. La sfârșitul convorbirii discreditați și contestați sunt cei ce au venit să întindă cursele. Au căzut în capcanele propriilor întrebări.

Regele rămâne necontestat în arena de luptă.

Luni – Regele chestionat

-          „Cu ce putere faci aceste lucruri? Ce autoritate pretinzi când curățești templul și dai afară pe cei ce asistă închinarea?”

-          „Vă spun dacă îmi spuneți...”

Nu au vrut să răspundă și nu au primit răspunsul solicitat. El refuză dialogul cu cei neinteresați de adevăr, dar le oferă pilda vierilor ticăloși!

Regele rămâne învingător pe terenul confruntărilor.

Duminică – Regele aclamat

Strigătele entuziaste „Fiul lui David”, „Binecuvântat e Cel ce vine”, „Osana!” – toate indică faptul că mulțimile îl aclamau ca rege. Regele Mesia. Regele Salemului. Regele Neprihănirii.

A blestemat Dumnezeu pe Adam și Eva?

Într-o schiță intitulată „Blesteme divine” Barzilai înșiră opt blesteme pe care le atribuie lui Dumnezeu. Al treilea blestem este rostit și pus, chipurile, asupra femeii și al patrulea (tot atât de „justificat” ca și cel anterior) asupra lui Adam. Problema este că nu citim nicăieri că Dumnezeu a blestemat pe Adam și Eva, ci a rostit cuvântul blestem în legătură cu pământul și șarpele. Cei doi (Adam și Eva) au suportat consecințe ale blestemului sub care a fost plasat pământul odată cu deteriorarea prin păcat a creației, dar Dumnezeu nu a blestemat pe Adam și Eva.

Mai mult, o citire atentă a relatării biblice referitoare la creație și cădere va releva că în cazul binecuvântării verbul este la activ („i-a binecuvântat”), pe când în cazul blestemării verbul este la pasiv („blestemat ești, blestemat este pământul”), ceea ce arată că Dumnezeu stă în relație directă cu binecuvântarea (vine de la El) și în relație indirectă cu blestemul (vine din acțiunile altora).

Chiar când textul biblic arată că blestemul este acțiunea directă a lui Dumnezeu („voi blestema pe cine te va blestema”)  implicația este că blestemul ce vine de la Dumnezeu este determinat de blestemul anterior al omului ce blestemă pe aleșii lui Dumnezeu, altfel spus se opune binecuvântării lui Dumnezeu. Ori opoziția față de binecuvântarea divină duce implicit la asumarea blestemului.

Concluzia este că atunci când pretindem că elaborăm teologie ar trebui să fim mai atenți. Să nu susținem ceea ce Biblia nu susține. Dumnezeu nu a blestemat nici pe Eva nici pe Adam. Ei au ajuns sub blestem datorită plasării lor deliberate în afara binecuvântării promise prin ascultare.

Semnul fiarei în concepția lui Ben Fărăgău

În timp ce Biblia vorbește despre fiara ce va cere închinare de la oameni ca despre o personalitate cu care Însuși Domnul Isus se va confrunta la vremea sfârșitului (Apocalipsa 19:11-20), și avertizează pe oameni să nu cumva să accepte semnul fiarei, pentru că astfel nu vor mai putea fi mântuiți, domnul Ben Fărăgău ne spune că fiara a fost prezentă permanent în istorie și semnul fiarei este neascultarea de poruncile Domnului (minutele 40-43)! Semnul fiarei nu este doar al celor pierduți, ci și al credincioșilor ce nu ascultă de poruncile Domnului la un moment dat al vieții lor!

Nu este departe de adventiști, care consideră că semnul fiarei aparține celor ce nu ascultă de porunca Sabatului și se închină lui Dumnezeu duminica! Apocalipsa 14:12 ce vorbește de „sfinții care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus” este interpretat de adventiști ca desemnând pe apartenenții grupului lor, care țin porunca lui Dumnezeu cu privire la Sabat. Domnul Fărăgău interpretează același verset ca desemnând pe cei care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, știind că orice neascultare înseamnă acceptarea semnului fiarei.

Să presupunem că Ben Fărăgău are dreptate. Atunci oricine a încălcat poruncile Domnului a primit semnul fiarei. Implicația este că aceștia nu mai au iertare, așa cum scrie la Apocalipsa 14:9-11, 13:8.

Dacă ceea ce spune Apocalipsa este adevărat și cei ce au primit semnul fiarei sunt pierduți fără putință de a fi salvați, și dacă interpretarea lui Ben Fărăgău este adevărată că semnul fiarei este primit de cei ce încalcă poruncile Domnului, atunci toți cei ce nu au fost perfecți după convertire vor fi pierduți, pentru că au manifestat neascultare de poruncile Domnului și au acceptat astfel semnul fiarei!

Iată la ce concluzii prăpăstioase duce logica umană, ce exaltă meritul omului în mântuire, atunci când este aplicată la interpretarea Scripturilor!

Ben Fărăgău și evanghelia faptelor

Un amic (Ștefan) ne spune că pastorul Ben Fărăgău nu trebuie judecat după faptul că a dat crezare unor prorocii false pe care le-a citat la amvonul unei biserici, ci după conținutul predicilor sale mai recente, unde vorbește despre pocăință, ascultare etc.

E un pas bun pe care pastorul Fărăgău l-a făcut, dacă a renunțat la predicarea prorociilor false și a trecut la predicarea învățăturilor biblice. Numai că cine dă crezare unor prorocii false nu are probleme doar în domeniul prorociilor, ci are probleme legate de înțelegerea corectă a Cuvântului lui Dumnezeu. Simpla accepție a ideii că Dumnezeu vorbește astăzi în afara Scripturii prin proroci care ne dau cuvinte inedite ale lui Isus, este suficientă să îl descalifice pe cel ce o manifestă de la catedra de învățător al Scripturilor.

Ca să nu fiu acuzat că filosofez în întuneric, am ascultat ultima producție a pastorului Fărăgău pe care ne-o semnalizează amicul Ștefan, pentru a vedea cât de sănătoase sunt învățăturile recente pe care le dă publicului ce îl are în față.

http://new.livestream.com/accounts/1436703/events/3695892

Concluzia este că pastorul Fărăgău încurcă destul de rău borcanele. El spune că există trei coordonate ale trăirii cu Dumnezeu, și anume credința, pocăința și ascultarea. De acestea depinde mântuirea noastră și doar dacă ele sunt prezente se poate întreține ideea siguranței mântuirii. Ca să își dovedească spusele el își poartă ascultătorii prin cartea Exodul și ne spune că exact cum s-au raportat evreii la Dumnezeu ne raportăm și noi, cei din Biserica lui Christos.

Tot mesajul a fost punctat de ideea nesiguranței cu privire la mântuire. „Dacă ascultați veți fi ai mei...” Nu există nimic sigur, decât dacă ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu. Poți fi credincios, dar păcatul te poate înfășura și te poate despărți de Dumnezeu pentru eternitate. Predica nu face nici o deosebire între păcatele celui nemântuit și păcatele celui mântuit, între statului celui lipsit de neprihănirea lui Dumnezeu și a celui care o are prin credință.

Biblia spune că păcatul celui nemântuit este generat de necredință și aceasta aduce separarea de Dumnezeu în final, pe când păcatul celui mântuit este acoperit deja în jertfa Domnului Isus, iar prin prezența Duhului Sfânt care locuiește pentru totdeauna în cel pe care Dumnezeu l-a declarat neprihănit, cel mântuit va fi dus la mărturisire, pocăință și ascultare.

Ori pastorul Fărăgău nu face nici o deosebire între cel mântuit și cel nemântuit și felul în care aceștia se raportează la Christos. În concepția lui cel credincios are voința liberă să nesocotească ascultarea până acolo că va fi despărțit de Christos. Păcatul, oridecâte ori apare în viața celui credincios este dovada necredinței – spune el, și are potențialul să îl despartă veșnic de Dumnezeu. Concluzia este că trebuie să fim foarte atenți la ascultare. De ea depinde totul. Fără ea nu este mântuire, nici siguranță, nici preoție, nici relație cu Dumnezeu. Pastorul Fărăgău uită să ne spună în ce proporție neascultarea produce dezastrul de care vorbește. Dacă neascultarea în orice proporție este ruperea de Christos și alipirea de Satana, atunci nici un credincios nu mai are nici o nădejde. Pentru că toți slujim cu firea pământească legii păcatului (Romani 7:25).

Unde încurcă pastorul Fărăgău borcanele?

1. Dacă nu există nici o deosebire între felul în care s-au raportat evreii la Dumnezeu în vechea dispensație și felul în care ne raportăm noi în epoca bisericii, atunci Epistola către Evrei nu își are rostul. Legământul nou nu are promisiuni mai bune, dacă Dumnezeu ne tratează tot așa cum i-a tratat pe evrei sub Lege.

2. În teologia pastorului Fărăgău nu există loc pentru declarația de neprihănire pe care o primește cel ce crede în Christos (înainte de a face orice fapte bune sau în ciuda faptului că nu le-a făcut sau nu a ascultat). Declarația de neprihănire e inexistentă, sau dacă există nu are nici o valoare practică, deoarece totul depinde de ascultarea mea. Ascultarea mă îndreptățește la mântuire – spune pastorul Fărăgău. Aceasta e o teologie a mântuirii prin fapte, și în conformitate cu epistolele pauline e o evanghelie falsă. Pastorul Fărăgău nu înțelege deloc că ascultarea este rezultatul mântuirii, nu condiția mântuirii. Pune caii înaintea căruței și o face mereu și mereu în vorbirea lui, ceea ce arată că teologia faptelor este una elaborată, nu o neatenție de exprimare.

3. Voința omului joacă rol hotărâtor în teologia salvării lui Fărăgău. „Dacă nu vrei să te lași de păcat nici Dumnezeu nu te poate ajuta!” – declară el în predica sa. Ori Biblia spune că omul este rob al păcatului și nu se poate dezrobi singur, ci are nevoie de harul lui Dumnezeu și de puterea Duhului divin ca să fie scăpat de păcat! În teologia lui Fărăgău voința liberă a omului este factorul total, care determină în definitiv lucrurile. De aceea el îndeamnă pe cel ce vrea să înfrângă păcatul să intre în bătălia cu păcatul cu atitudinea biruitorului, deoarece omul poate birui păcatul! Ar fi necesar ca amicul Fărăgău să mai treacă din când în când pe la Romani 7, capitolul disperării celui ce crede că poate birui păcatul prin „atitudinea biruitorului”!

4. Neprihănirea propovăduită de pastorul Fărăgău este una a la farisei, o neprihănire proprie pe care aceia și-o trâmbițau și din pricina căreia nu puteau beneficia de neprihănirea reală a lui Dumnezeu. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință, fără faptele Legii... adică fără ascultarea pe care pastorul Fărăgău o crede indispensabilă în obținerea mântuirii. Și cel neprihănit va trăi prin credință, nu prin fapte sau ascultare!

5. În conformitate cu teologia lui Ben Fărăgău soluția pentru păcatele comise de cel credincios este o plată în prezent cu jertfa Domnului Isus. Se ignoră din nou faptul că Isus a murit o singură dată pentru păcate. „După ce mi-am mărturisit păcatele trebuie ca cineva să plătească (timpul verbului este la prezent n.n.) pentru păcatul meu. Christos plătește...” Aici teologia lui Fărăgău se apropie de cea catolică ce pretinde că în ritualul mesei Isus este jertfit din nou pentru ca cel ce își mărturisește păcatele să poată fi iertat! Prețul este plătit în prezent, când omul își mărturisește păcatul!

Conform Scripturii cel credincios le are deja iertate (păcatele trecute, prezente și viitoare). Nu se execută în prezent o plată pentru păcatul pe care eu îl mărturisesc, ci jertfa Lui adusă o singură dată a achitat  deja plata pentru toate păcatele mele! În mărturisirea păcatelor cel credincios își reface părtășia cu Dumnezeu, nu câștigă din nou mântuirea, cum eronat crede pastorul Fărăgău!

6. Siguranța mântuirii de care vorbește pastorul Fărăgău este sublimă, dar în conformitate cu teologia lui lipsește cu desăvârșire.

Dacă mântuirea mea depinde de ascultarea mea (iarăși, el nu menționează în ce proporție e necesară ascultarea) atunci nu există decât în cazul în care ascultarea mea este 100%. Nici chiar Ben Fărăgău nu poate spune că ascultarea lui este perfectă! Deci nici el nu are siguranța mântuirii!

Ben Fărăgău confundă rădăcina mântuirii cu roada mântuirii. Rădăcina mântuirii este harul (și harul exclude meritul ascultării). Roada mântuirii este ascultarea. La rădăcina mântuirii noastre nu stă ascultarea, ci harul, grațierea divină. Datorită harului mântuitor cel declarat neprihănit începe să trăiască în ascultare și fapte bune. Este imposibil ca harul mântuitor să nu producă ascultarea și faptele neprihănite! Declarația neprihănirii precedă faptele neprihănirii. Cauza siguranței mântuirii este Cuvîntul care ne spune că Dumnezeu ne-a declarat neprihăniți prin grație. Cauza siguranței nu poate fi niciodată ascultarea mea, deoarece aceasta este imperfectă. Lucrul acesta nu îl poate înțelege Ben Fărăgău, care se încăpățânează să pună accentul pe factorul uman și eclipsează grația divină.

Scripturile spun că „Dumnezeu declară neprihăit pe cel care nu lucrează, ci crede în cel ce socotește pe păcătos neprihănit” (Romani 4:4-5)! Ascultarea noastră este rezultatul mântuirii, nicidecum cauza mântuirii, cum lasă să se înțeleagă Ben Fărăgău.

În concluzie, pastorul Fărăgău vorbește de har, de siguranța mântuirii, de lucrarea Duhului Sfânt, dar în mesajul său transpare clar teologia mântuirii prin fapte. Ca să vorbești de harul lui Dumnezeu este nevoie de ceva mai mult decât de înțelepciune omenească, este nevoie de iluminare divină, pe care Dumnezeu o oferă celor smeriți, smerenie ce se vede inclusiv din felul în care înțelegem și proclamăm temeiul mântuirii. Acesta este în exclusivitate harul lui Dumnezeu, exclusivitate ce se extinde la faptele bune și la ascultarea omului.

Cu sorcova și cu prorociile false - Ben Fărăgău cade și el pradă revelațiilor carismatice

În loc să citeze adevăratele cuvinte ale lui Isus, cele din Scripturi, pastorul Fărăgău citează prorocii false în numele lui Isus!

Ca și când nu ar avea ce să predice, domnul Fărăgău s-a aventurat și el, ca alți negândiți (domnul Gog din țara lui Magog), pe tărâmul profețiilor proferate de prorocii și apostolii falși ai contemporaneității și face din acestea subiect de predică. El nu se pretinde un profet, dar, pe la sfârșitul anului 1999, a citat cu piozitate o prorocie, care între timp s-a dovedit mincinoasă. Au trecut peste 15 ani de la citarea prorociei, dar catastrofele prevăzute pentru fiecare continent au refuzat să se materializeze!

Este de necrezut că un predicator ce se crede ancorat în Cuvântul lui Dumnezeu își poate permite să „citeze” cuvinte ale lui Isus ce nu se găsesc în Biblie! În loc să citeze adevăratele cuvinte ale lui Isus, pastorul Ben Fărăgău citează falsitățile pe care pretinșii proroci le rostesc în numele lui Isus.

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2012/11/17/1999-o-proorocie-citata-de-pastorul-beni-faragau/

Și mai trist, unii îi popularizează găselnițele, iar alții îi le cumpără. Să vezi și să nu crezi!

Pacea Ierusalimului

Cât de aproape suntem de venirea Domnului? Cei ce au fost martori la războiul de șase zile au crezut în apropiata venire a Domnului. Mai multe persoanlități din lumea evanghelică americană au organizat în 1971 o conferință la Ierusalim, despre care puteți citi mai jos, în care au arătat că nădejdea creștinilor și a evreilor este Isus Mesia. Până și primul ministru al Israelului, Ben Gurion, a fost impresionat de sionismul evanghelic! 

1971 Jerusalem Conference on Biblical Prophecy 

A conference took place in Jerusalem in 1971 called the Jerusalem Conference on Biblical Prophecy and a book was produced entitled,Prophecy in the Making, which included most of the messages given at the conference and was edited by Carl F.H. Henry, who at the time was the most respected evangelist in the United States, other than perhaps Billy Graham.

The speakers at the Jerusalem Conference on Biblical Prophecyrepresented a broad spectrum of evangelical views on prophecy and the end times. The well respected, W. A. Criswell, who at the time was pastor of the First Baptist Church of Dallas, was a main speaker, along with Charles Feinberg, the Dean of Talbot Theological Seminary (now the Talbot School of Theology – part of Biola University). Wilbur Smith, John F. Walvoord, who at the time was president of Dallas Theological Seminary, Arnold T. Olson, president of the Evangelical Free Church and Sam Wolgemuth, the president of Youth for Christ, all spoke as well. These leading lights of American evangelicalism believed in a more premillennial, dispensational approach to Scripture.

It is also fascinating to take note of the members of the "Call Committee" including John Alexander, president of the Intervarsity Christian Fellowship, Dr. Hudson T Armeding, president of Wheaton College, Dr. James M. Boice, pastor of 10th St. Presbyterian Church in Philadelphia, Pennsylvania, Dr. Bill Bright, president, of Campus Crusade for Christ, Arthur S. De Moss, president of the National Liberty Corporation, Rev. Richard E Halverson, pastor of Fourth Presbyterian Church in Washington D.C., Rev. D. James Kennedy, pastor of Coral Ridge Presbyterian Church, Dr. Paul Smith, pastor of the People's Church, Toronto, Ontario. Dr. G. Douglas Young, president of the American Institute of Holy Land Studies, hosted this event in Israel.

This list is perhaps a "Who's Who" of leading evangelicals of this period of time, which was so critical in the life of Israel and of the United States. It is astounding to think that the leading evangelical theologians of the day attended this conference on prophecy and formed a united front in spite some of their theological differences.

1971 was a turbulent year for many reasons. However, it was also a season of heightened spiritual activity as the Jesus movement was in full swing. Undoubtedly, one major part of the sociopolitical conditions that caused so many young adults to be open to the Gospel was the existence of the modern state of Israel and especially the recent victory during the Six-Day War. At the time, Hal Lindsay's book, The Late Great Planet Earth,was also quite influential, though popular in nature, which may have been the reason why Lindsay was not one of the speakers.

In his book, Evangelicals and Israel: The Story of American Christian Zionism, Stephen Spector, Professor of English Stony Brook University, describes the history of evangelical Christian support for Israel and views this conference as a turning point in evangelical relationships with Israel.

He writes,

Premillennialist’s interest in Israel increased dramatically after the Six-Day War, and Israeli officials encourage this friendship. Many evangelicals believed that God fought alongside Israel and it's dramatically quick victory – in stark contrast to the United States quagmire in Vietnam. Ben-Gurion, maintaining his connection with Christian Zionists after retiring from office, addressed the group of 1,400 Christians at the Jerusalem Conference on Biblical Prophecy in 1971. It's organizer, a Pennsylvania minister named Gaylord Briley, promoted the conference as “a ringside seat at the second coming." Undeterred by this overtly Christian theology, the Israeli government provided the Jerusalem convention center free of charge as the conference site. Ben-Gurion was the highlight of the event, welcoming the participants and stressing that Israel is the land of the Bible. The former Prime Minister evidently remained fascinated by Christian Zionism until his death. When he died in 1973, Hal Lindsey’s Late Great Planet Earth was on his reading table.

The second coming of Christ was the focus of the conference and the role of Israel was a primary, yet secondary concern. It was a day when evangelicals loved the Bible, expositional preaching, prophecy, and bringing the words of scripture to bear on current events.

Admittedly, conditions have changed in the Middle East, within the nation of Israel and the global evangelical movement. Yet, the scriptures never change and the hope evangelicals have for the soon return of the Messiah Jesus, although intensified because of world conditions in some areas, is in dire need of re-ignition for North American and Western evangelicals.

Rejoice – things will not stay the same because He is coming again!

(Excerpts from a letter of Mitch Glasser of Chosen People Ministries).

Spre deosebire de acești înaintași evanghelici ce au înțeles chemarea creștinilor de a sprijini statul Israel, la ora actuală se ridică apostați care se dau drept evanghelici, și susțin terorismul palestinian din zonă sub pretextul că pledează pentru „dreptul” palestinienilor de a avea un stat propriu.  Curentul își recrutează faliți și din România: anglicani, crislamiști și alți dezechilibrați din punct de vedere teologic.

Pretinsul vindecător Iosif Țon o sfeclește din nou

Zilele trecute s-a săvârșit din viață surioara Delia Chiș din Portland, lăsând în urmă mai mulți copilași. Decesul ei a survenit după o luptă îndelungată cu cancerul. Nu a împlinit nici măcar 40 de ani!

Mai trist este că a avut de luptat și cu asigurările false ale lui Iosif Țon, care, de când pretinde daruri carismatice a prostit mai multă lume să îi dea crezare că el are puteri de a vindeca pe cei bolnavi. Cu astfel de pretenții Iosif Țon a venit în contact cu Delia Chiș și după ce i-a făcut ungerea și s-a rugat pentru ea, a proclamat-o vindecată. În ciuda faptului că sora Delia se simțea tot mai rău și tot mai slăbită fizic, falsul vindecător, Iosif Țon, a continuat să o asigure că vindecarea ei este reală, și că nu trebuie să dea crezare simțămintelor ei ce îi spuneau clar că nu era vindecată.

Înainte de a închide ochii, sora Delia și-a exprimat decepția și a spus că nu vrea să îl mai vadă în față pe șarlatan. La fel au spus și copiii sorei Delia care s-au simțit trădați și ultragiați de falsul vindecător. Numai că părinții ei, înșelați de mișcarea carismatică de multă vreme, continuă să creadă în apostolia lui Iosif Țon, chiar și după ce acesta a fost dovedit de mai multe ori ca mincinos. L-au invitat să predice la înmormântarea fiicei lor. Acesta, în vorbirea lui, a păstrat tăcerea cu privire la faptul că cu câteva luni în urmă a proclamat-o vindecată. Nu a exprimat nici un fel de regret pentru faptul că i-a înșelat așteptările și a mințit-o fără rușine.

Oare când se vor trezi pento-carismaticii din amețeala lor ce îi determină să creadă pretențiile unui șarlatan ca Iosif Țon?

O predică a lui Liviu Olah ce ne arată responsabilitatea mărturisirii lui Christos

Dam mai jos noul link unde poate fi audiat fragmentul predicii fratelui Liviu Olah fara probleme. Multumim celor ce ne-au scos din incurcatura.


Responsabilitatea bisericilor nu este să dezvolte programe, ci să înalțe pe Domnul Isus prin mărturisirea jertfei lui răscumpărătoare!

https://www.youtube.com/watch?v=XIviErv_Hew

Încurcate sunt căile domnului Țon

Au încercat mai mulți (o mostră este oferită mai jos) să descâlcească traiectoria unuia ce a slujit la mai mulți stăpâni odată. El ar putea să o facă cel mai bine (înainte de a da față cu Creatorul) și să își spele trecutul în sângele iertării mărturisindu-și în sfârșit rătăcirile multiple, dar nu o face, ci își închipuie că îl poate convinge și pe Judecătorul drept cu cuvintele pe care ni le-a repetat mereu: N-am predicat eu în Numele Tău, n-am făcut eu minuni în Numele Tău...? 

http://armoniamagazineusa.com/2015/02/19/agenda-lui-ton/

Căile încurcate au un remediu, și acesta este revenirea la calea îngustă și dreaptă.

Liviu Olah

\

Răspuns unei doamne ce ne interpelează pe blog

Ca și când lucrurile publicate în articolele noastre despre evenimentele de la Caransebeș din octombrie 1978 ar fi noutăți editoriale și nu realități deja arhi-cunoacute, elena marin-alexe ne apostrofează cu versurile următoare:

Credinciosii Radoi Nicolae, Cocirteu Petru, Juhas Emeric 

Vouă mă adresez cu o simplă întrbare: Aşa s-a răzbunat Isus pe cei care l-au bătut, răstignit? Voi, vă consideraţi urmaşii lui Cristos. De ce? Pe ce criterii? Sunteţi plini de iertare, milă, dragoste faţă de cei despre care spuneţi că v-au făcut rău? Aruncaţi oprobriu public pe Ţon, dar voi ce aţi făcut în epoca comunistă? El a făcut multe pentru credincioşii din România comunistă. Părinţii mei au avut biblii de la Ţon precum şi alte cărţi creştine. Ce a făcut el, rău sau bine, rămâne să evalueze Dumnezeu, doar EL. NU ESTE FRUMOS, ce faceţi pe blogurile voastre. În loc să propovăduiţi dragostea lui Dumnezeu, să fiţi lumini în lume, voi stârniţi gunoaie care împiedică oamenii să vină la Cristos Isus. SUNTEŢI PRICINI DE POTICNIRE. Mi-e ruşine de prietenii mei din virtual care mă întreabă ce fel de pocăiţi suntem, dacă blogurile noastre sunt pline de bârfe.
Chiar vă sunt ochii legaţi? Unde este iertarea, mila, dragostea faţă de vrăşmaşii voştri? Ce avalanşă de dispreţ aruncaţi pe Ţon, de parcă voi aţi fi sfinţi... Dacă ar fi ca Dumnezeu să vă ierte, cum iertaţi şi voi, ar fi dezastru pentru vieţile voastre.
Sper ca Dumnezeu să vă cerceteze şi să vă ierte.

Ce să îi spunem doamnei elena? Să îi amintim că Domnul Isus a înfierat pe fățarnicii vremii sale numindu-I pui de năpârci, vipere, morminte văruite, călăuze oarbe etc? A fost și El lipsit de dragoste? A aruncat și El în mod gratuit oprobiu pe bunii învățătorii ce țineau sulurile Cuvântului lui Dumnezeu în mână și le distribuiau altora? Oare de ce Isus nu a lăsat ca Dumnezeu să îi judece sau să îi evalueze? De ce le-a expus public fățărnicia? De ce n-a avut Isus milă, iertare și dragoste față de vrășmașii Săi pe care i-a amendat așa de dur în Matei 23 și le-a arătat faptele odioase în public? O fi bârfit și El? După aprecierile doamnei elena răspunsul este pozitiv!

Învățătorul nostru a numit pietre de poticnire nu pe cei care au expus falsul (vezi ce cuvinte frumoase a avut apostolul Pavel pentru scrijelații ce „proclamau” și ei Cuvântul lui Dumnezeu în Filipeni 3), ci pe cei care trăiau în falsitate. La urma urmei și Iuda a fost printre cei doisprezece, și el a propovăduit Evanghelia, și el a scos draci și a vindecat bolnavi… De ce îl condamnă apostolul Petru în Fapte 1 și îi evaluează lucrarea atît de negativ?

Și cum și-a permis apostolul Pavel să spună că Alexandru Căldărarul i-a făcut mult rău? A căzut și el în păcatul lipsei iertării și al răspândirii bârfelor? Mă tem că doamna elena nu știe să deosebească stânga de dreapta în planul spiritului, dar se erijează în arbitru al moralei creștine. .  

În nevoie de iertare nu suntem noi, cei care am suferit pentru credință în România și am expus trădarea, ci sunt trădătorii care s-au dat drept credincioși dar în taină slujeau interesele partidului și trimiteau pe frații Domnului Isus la  închisoare. Oare de ce nu îi contactează pe aceia doamna elena ca să îi ajute să se pocăiască înainte de a fi prea târziu?  Și dacă tot vrea să arate că are indignare sfântă, de ce nu ar îndrepta-o spre cei care au compromis Evanghelia prin comportamentul lor scandalos și fățarnic?

Oare cine ia pe cine la întrebări?