Showing posts with label Persecutie. Show all posts
Showing posts with label Persecutie. Show all posts

Friday, June 7, 2019

BUCURIA IUBIRII, ADEVĂRUL!



"Dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr!" 1 Corinteni 13:6
Mulți oameni confundă iubirea cu iertarea şi iertarea cu indiferența. Dumnezeu a iubit întreaga lume oferindu-şi Unicul Fiu ca jertfă, dar iertarea Lui este oferită doar celor care cred în Fiul Său şi se întorc la Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga lume nu înseamnă implicit şi iertarea întregii lumi! Dumnezeu iartă pe toți aceia care se pocăiesc, dar nu rămâne indiferent față de păcatele pe care aceştia le fac. Asemeni unui părinte, El îşi disciplinează copiii, ajutându-i să revină pe Calea Sa. Astfel Dumnezeu iubeşte întreaga lume dar iartă doar pe cei ce se întorc la El. Aşadar, iubirea nu trebuie confundată cu iertarea, iar iertarea nu trebuie interpretată ca indiferență!
Adesea, ca istoric al luptei anti-comuniste din fosta Republică Socialistă România, sunt acuzat că îmi lipseşte iubirea! Unii oameni consideră că istoria transmisă de mine este prea crudă, prea aspră, prea incriminatoare față de trădătorii din acea vreme. Oamenii îmi propun să tac, să nu mai amintesc toate acele evenimente triste şi chiar să nu mai menționez acele fapte ruşinoase de trădare între Creştini. Argumentul lor este: "Frate Rădoi, iubirea creştină înseamnă iertare şi îngropare a trecutului." Dragi Creştini, vă rog respectuos să nu confundăm iubirea cu iertarea şi apoi cu indiferența. Dragostea Creştină nu exclude adevărul istoriei! Dumnezeu l-a iubit pe PETRU şi chiar l-a iertat pentru tripla sa trădare, dar Dumnezeu nu a îngropat istoria tragică a lepădării lui! Petru se pocăieşte plângându-şi cu amar păcatul, este iertat şi reabilitat de Domnul Isus, dar evenimentul lepădării este descris amănunțit de către toți patru Evanghelişti. Iubirea, iertarea şi chiar reabilitarea lui Petru nu implică prescrierea istorică a faptelor lui! Dumnezeu nu îngroapă adevărul istoric ci îl expune, iar acest lucru nu poate fi interpretat ca lipsă de iubire sau de iertare, întrucât Petru le-a experimentat din plin.
DAVID a fost omul după inima lui Dumnezeu (Fapte 13:22), un om prin care Dumnezeu ne-a binecuvântat cu 73 de Psalmi! Cu toate acestea, istoria sacră include scădințele lui David, crimele şi imoralitatea temporară a acestui personaj.
Pot fi amintiți tot aici: Noe, Iacov, Moise, Aaron... iubiți de Dumnezeu dar amintiți în istorie cu bune şi rele.
De ce n-a şters Domnul din Cartea Sa, toate faptele rele şi ruşinoase ale oamenilor? De ce n-a cenzurat Dumnezeu istoria, în iubirea Lui față de oameni? Răspunsul Bibliei este: "Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei." 1 Corinteni 10:6
Poftele şi faptele condamnabile ale acestor oameni ne slujesc nouă drept pilde de ocolit şi de care trebuie să ne păzim! Dumnezeu nu şterge din istorie lucrurile rele, ci le expune ca exemple negative, prevenind prin deznodământul lor, căderea noastră!
Istoria luptei anti-comuniste de la Caransebeş are printre altele menirea de a alerta generațiile Creştine moderne, de pericolul trădării într-o societate guvernată de ateism, socialism şi comunism! Intenția mea nu este să denigrez pe nimeni ci să descriu adevărul istoric din acea perioadă.
Întreb şi eu, ca Apostolul Pavel odinioară: "M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?" Galateni 4:16
Am ajuns să fiu duşmănit de unii, pentru că le-am menționat numele, faptele şi martorii odioaselor lor purtări?
Noi ca şi Creştini, dacă iubim pe Domnul şi pe cei din jur, nu suntem deranjați de adevăr ci chiar înviorați de el. "Dragostea, se bucură de adevăr" (1 Corinteni 13:6)
Dragostea nu acopere adevărul, nu îl cenzurează sau ignoră, ci se bucură de el, oricât de blând sau aspru ar fi. Suntem mulțumitori Domnului că n-a ascuns de noi istoria, ci ne-a împărtăşit-o, învățându-ne cum să ne ferim a repeta greşelile înaintaşilor noştri. În consecință, adevărul devine un prilej de bucurie nu de întristare, pentru cei care vor cu sinceritate să învețe din el.
Căderea lui David sau Petru, ne conştientizează cât de vulnerabili suntem în fața ispitei, provocându-ne la mai multă veghere!
Împotrivirea crâncenă pe care cartea: "O cetate de necucerit", a întâmpinat-o în România, America şi chiar Australia, confirmă din nou existența a două tabere, clar definite: una care se bucură de adevăr, iar cealaltă care caută să înăduşe adevărul, să îl îngroape sau să i se împotrivească, precum Iane şi Iambre descrişi de Apostolul Pavel tânărului Timotei: "După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa." 2 Timotei 3:8
În ciuda sutelor de împotrivitori şi a încercărilor lor de împotmolire şi îngropare a adevărului, istoria luptei anti-comuniste, din cadrul Bisericii Baptiste din Caransebeş, se răspândeşte cu repeziciune urmând foarte curând să fie disponibilă pe plan mondial şi în limba Engleză!
Poetul Românilor, Mihai Eminescu spunea: "Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul!" Ce minunat ar fi ca toţi să ne lăsăm stăpâniţi de adevăr, fără a încerca să-l stăpânim sau ascundem, din interese meschine.
Închei această meditație cu unul din îndemnurile Apostolului Ioan:
"Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul!" 1 Ioan 3:18
  Cu dragoste frățească,
      bătrânul Lae Rădoi

Thursday, April 19, 2018



ÎNAINTÂND PENTRU ADEVĂR!!



Mircea Eliade spunea: Sunt vremuri în care nu poţi înainta decât mergând contra curentului!! Este exact sentimentul grupului anticomunist din care am făcut parte. Dacă n-am fi spus nimic, dacă nu ne-am fi împotrivit tiraniei, dacă n-am fi acționat, viața noastră nu însemna decât un compromis ieftin și o supunere lașă înaintea "Balaurului Roșu" care călca in picioare conștiințe umane, familii și Biserici! Acceptarea compromisului este îngenunchierea înaintea lui Baal, înseamnă trădare și arginți pătați înaintea Domnului. Cu ajutorul Domnului noi am înaintat împotriva curentului, și am biruit! Istoria Bisericii din Caransebeș reprezintă o piatră de aducere aminte a faptului că împreună cu Dumnezeu toate lucrurile devin posibile!
Vaclav Havel afirma: Curajul înseamnă să înfrunţi opinia majorităţii în numele adevărului!! Vreau să întorc această ultimă afirmație pe verso subliniind că: Lașitatea înseamnă ați suprima sentimentele și conștiința de frica majorității sau a unei minorități opresive!
A lupta de partea Adevărului este întotdeauna o onoare, denotă demnitate și tărie de caracter! Este o luptă pe care se merită să o ducem indiferent de prețul pe care trebuie să îl plătim! Unii au plătit această luptă, fiind denigrați, retrogradați, concediați, întemnițați, torturați sau chiar martirizați. Lupta pentru ADEVĂR, e o luptă pe care suntem datori să o ducem, pentru Domnul ISUS, pentru Biserica Sa și pentru copiii și nepoții care ne privesc, căutând să-L vadă pe Dumnezeu în noi!
În vremuri de grea restriște, prigoană și intimidare din partea sistemului draconic comunist, am fost sprijiniți la Caransebeș de patru frați: Liviu Olah, Pavel Niculescu, Aurel Popescu și Pavel Gavrilovici. Nu m-am așteptat ca după 27 de ani de la Revoluție, istoria evenimentelor din acea perioadă tristă, să întâmpine așa o mare împotrivire.
Prezentarea și răspândirea cărții a debutat în Statele Unite în toamna anului 2017, tot prin patru frați: Daniel Brânzei, Marius Lucan, Nelu Brisc și Daniel Chiu. Acești Oameni au avut curajul de a prezenta cartea într-un mediu ostil, în ciuda presiunii și dorinței de boicot a celor deconspirați în ea. Fratele Marius Lucan, a prezentat prima dată cartea, în întâlnirea păstorilor din cadrul Asociației Bisericilor Baptiste din SUA și Canada, la începutul lunii Septembrie a anului 2017, fratele Daniel Brânzei a susținut această lucrare promovând-o pe blogul său personal, fratele Nelu Brisc a prezentat apoi cartea în plenul congresului, iar fratele Daniel Chiu a prezentat și distribuit cartea la Chicago. Acești frați au îndrăznit să pășească împotriva curentului, conștienți că adevărata istorie din vremurile comuniste trebuie să fie promovată nu înăbușită, așa cum își doreau și încă își doresc mulți! Alături de cărțile fratelui Daniel Mitrofan: Pași; Pigmei și Uriași cartea: O cetate de necucerit, reprezintă un manifest istoric al adevărului, al evenimentelor desfășurate în Cultul Baptist din România, din vremea comunistă. Trădătorii nu trebuie acoperiți, ascunși ori scuzați, ei trebuie evidențiați pe nume pentru ca lumea să se cutremure! Biblia vorbește despre trădarea lui Iuda, Petru, Dima, Diotref, Anania, Safira sau Alexandru Căldăraru, arătându-ne prin aceasta că trădătorii trebuie identificați și nominalizați ca un avertisment pentru generațiile următoare. Pentru că trădarea unora face parte din adevărul istoric, ea nu poate să rămână ascunsă! Avertizez cu această ocazie și în această ordine de idei, chiar și pe acei mișei care sunt încă pe funcții în sistem, și voi veți fi nominalizați la rândul vostru de generațiile viitoare! Iar copiii voștri vor purta rușinea unui Iuda ca tată sau bunic! În următoarea ediție a cărții voi publica articole suplimentare ale fraților care au suferit, ale Bisericilor călcate de escavatoare, istorii care nu au avut loc în carți ale comuniștilor consacrați, precum Istoria Baptiștilor din România, scrisă de Ioan Bunaciu, om al sistemului cu sute de pagini raportate în arhivele securității. O, nu, în istorisirile de acest gen nu veți găsi trădare, suferință, persecuții și vinovați, ci doar progres, oameni noi și o epocă de aur, în armonie cu învățătura primită de la centru.
În ciuda împotrivirii atroce, cartea: O cetate de necucerit, Istoria Bisericii din Caransebeș în lupta cu autoritățile comuniste, s-a răspândit cu repeziciune atât în America cât și în România. Mulțumesc aici și fraților Ovidiu Rauca și Valer Monafu pentru facilitarea distribuirii cărții la San Francisco și împrejurimi! Fratelui Codreanu Viorel îi mulțumesc pentru susținerea permanentă și promovarea articolelor mele pe blogul Barthimeu.
În România doresc să aduc mulțumiri speciale fraților care au agreat și promovat distribuirea cărții în Bisericile și localitățile unde slujesc:
La Caransebeș, fratelui Dănuț Vrâncilă, pastor în Biserica Ghețimani, biserică în care s-au întâmplat evenimentele descrise în carte, fratele Vrâncilă a stat de partea adevărului, susținând autonomia Bisericii chiar și în vremurile moderne în care unii au respins și sabotat distribuirea cărții!
La Oradea, fraților Paul Negruț și Dorin Hnatiuc
La Arad, Onisim Mladin și Doru Iștoc
La București, fratelui Vasile Taloș
La Timișoara, fratelui Viorel Briscan și Ioan Târziu
În Moldova, fratelui Viorel Candrianu și a celorlalți pastori din comunitatea Baptistă Suceava
La Lugoj, fraților Adam Florea, Georgel Jivan
La Turnu Râieni, fratelui Doru Pătruța
La Băuțari, frații Petrișor Stancioni și Petrică Găină
La Oțelul Roșu, fratelui Iosif Curelaru
La Pitești, fratelui Corneliu Pelease
La Craiova, Motru și Turnu Severin, fratelui Georgel Jivan
În Germania, fratelui Nicu Craioveanu
Cartea se distribuie la ora actuală și în Austria, Spania și Italia. Dacă am uitat vre-un nume, vă rog să mă iertați!
Cartea va fi în curând disponibilă și în format electronic, iar distribuirea ei se va face ultrarapid și prin aceste mijloace moderne de comunicare, email, facebook și kindle, urmând să fie retipărită și în format clasic. Vă sfătuiesc să iubiți adevărul, să trăiți în adevăr, și să rostiți adevărul, indiferent de puterea curentului care merge împotriva voastră! Nu uitați, Cel ce este în noi este mai tare decât cel ce este în lume și noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit! A Lui să fie slava în vecii vecilor!
                                                                                                                                  Nicolae Rădoi

Saturday, July 2, 2016

Traian Ban – O viață ce a depus o trainică mărturie despre Dumnezeul credincios și atotputernic ce își poartă biruitor preaiubiții prin închisori și lagăre de exterminare

A trecut dincolo de bariera vizualului fizic un om care a suferit bătăi, lanțuri și închisoare de dragul Domnului Isus, fratele Traian Ban. Era prin 1958 când comuniștii români au decis că mai era necesară o epurare a societății de cei ce prin credința și prezența lor condamnau sistemul totalitar visat de Marx și implementat de Lenin.

La carăle marxist-leniniste fuseseră înjugați mai toți gânditorii ce rămăseseră după prima epurare efectuată între 1945-1953. Cei ce își păstraseră demnitatea urmau să  intre la gherlă în runda a doua, care s-a desfășurat între 1958-1964. Cultele creștine fuseseră înhămate și ele prin conducători docili la politica partidului. Se trecuse la reglementare și reprezentanții cultelor executau slugarnic fiecare ordin emanat de Departamentul Cultelor menit să sufoce viața Bisericilor lui Hristos. Dar existau și excepții.

Un pastor baptist, de exemplu, care nu a respectat reglementarea, a fost arestat imediat și condamnat la detenție. Simion Cure a lăsat în urmă soția și doi copii și a petrecut în gherlă șase ani. Dar cazul lui a fost singular. Era însă o grupare întreagă ce sfida cerințele Departamentului Cultelor. Comuniștii deciseseră pentru a-și atinge scopul de eliminare a religiei din societate, ca fiecare grupare creștină din România să fie  încorporată într-unul din cele 14 culte recunoscute oficial de guvernul comunist și controlate neoficial de acesta.

La Arad se formase o Biserică ce nu aparținea de nici un cult recunoscut oficial. Mai mult, membrii acelei Biserici se adunau la părtășia frățească nu după programul trasat de partid, ci după nevoile familiilor ce o formau. Și se închinau liber, cum înțelegeau ei urmând recomandările epistolelor Noului Testament. Probabil că Biserica respectivă nu ar fi atras mânia autorităților dacă nu ar fi existat iude în Bisericile Aradului care i-au reclamat și acuzat de neconformare. Sau poate că ar fi scăpat furiei comuniste dacă între cei care slujeau Biserica aceea nu s-ar fi aflat fratele Vasilică Moisescu, un intelectual de valoare care prezisese, printre altele, căderea comunismului. Oricare ar fi fost factorii ce au contribuit la intervenția autorităților, cert este că acea mică congregație arădeană a intrat în atenția Securității și ca urmare a dat o serie de eroi în istoria credinței din România, țară ajunsă sub călcâiele comuniștilor.  

Mai întâi aparținătorii acelei congregații au fost somați să înceteze întrunirile, ceea ce au refuzat. Ca urmare mai mulți bărbați ai acelei Biserici au fost arestați și condamnați la ani grei de închisoare. Îmi aduc aminte de șapte nume: Traian Ban, Aurel Băbuț, Ioan Ginga, Aron Mladin, Simi Moț, Mia Iovin, Vasilică Moisescu. Sentințele, date în urma unui simulacru de judecată, au fost foarte aspre, peste 20 de ani de închisoare și muncă silnică în tabere de exterminare.

Traian Ban a intrat bolnav în închisorile comuniste și i s-a promis solemn de către gardienii și șefii închisorii unde a fost plasat prima dată, că nu va ieși viu de acolo. În urma lui au rămas cu soția sa cinci copii, ultimul doar de câteva luni. Dar Dumnezeu doboară sfatul mai marilor zilei și le prăbușeșete în praf deciziile. Detenția fratelui Traian a fost numai de șase ani. Și exterminarea lui a rămas doar un vis al călăilor comuniști. În urma anilor de detenție fratele Traian Ban a ieșit afară sănătos. A intrat bolnav și a ieșit sănătos! Așa lucrează Dumnezeul atotputernic ce a promis că își protejează copiii oriunde ar ajunge aceștia!

Mai mult, anii de închisoare ai fratelui Traian Ban i-au dat posibilitatea să zugrăvească, acolo, în temniță, ce înseamnă credința ce îl onorează pe Domnul Isus. A depus pretutindeni pe unde a fost purtat în anii detenției o mărturie impresionantă a ceea ce înseamnă a-L cunoaște pe Hristos și a avea viața înnoită prin harul pocăinței.

Vârsta frumoasă de peste 90 de ani la care a ajuns fratele Traian Ban, lucrarea eficientă de învățător al Scripturii pe care a înfăptuit-o în lunga viață ce i-a fost hărăzită de Domnul și rațiunea lucidă ce l-a caracterizat până în ultima clipă, sunt dovezi că Domnul răsplătește pe cei ce își „pierd viața pentru El”. Călăii fratelui Traian Ban s-au făcut ulcele în țărâna pământului de câteva decenii și așteaptă cu groază dreapta judecată a Dumnezeului sfânt. Fratele Traian Ban a trecut bariera spre Casa Tatălui unde anticipează clipa revelării gloriei Marelui nostru Domn și Mântuitor Isus Hristos când toți credincioșii lui vor primi slava anunțată  și răsplata promisă.

Zilele plecării fratelui Traian Ban sunt o ironie a situației răsturnate în care trăim. Sunt tocmai zilele în care trădătorii Cultului Baptist din România își tipăresc biografiile, ca și cum nu se știe cum au trăit și acționat. Dar în timp ce trădătorii Cultului Baptist din România și-au redactat memoriile în care se prezintă laudativ și trec cu vederea tocmai pe cei ce au suferit pentru Evanghelie, fratele Traian Ban a preferat să trăiască în smerenie, slujind în tăcere oriunde a fost plasat de Dumnezeu, așteptând ca viața și activitatea lui să fie analizate de către Domnul Isus la tronul Său când lucrarea fiecăruia va fi dată pe față. Iată un contrast izbitor între trădătorii fraților care la ora actuală se laudă în memoriile lor, și un umil servitor al Domnului care a suferit în mod real bătăi, lanțuri și închisoare, dar nu se laudă, ci trăiește și moare pentru Domnul. Cred că îl așteaptă o înviere mai bună, așa cum promite Domnul celor ce au avut curajul credinței, preferând suferința de dragul Lui în locul izbăvirii.

A consemnat un coleg de temniță al fratelui Traian Ban, Nicolae Rădoi

PS. Nu am fost la închisoare în aceeași perioadă, dar am suferit pentru aceeași cauză în aceleași închisori intenționate să stingă dragostea pentru Mântuitorul nostru și mărturia credinței care îi consterna profund pe comuniști.

Sunday, January 17, 2016

Ei nu și-au iubit viața chiar până la moarte...

Pastorul american de origine iraniană Saeed Abedini a fost în sfârșit eliberat (sâmbătă, 16 ianuarie) de guvernul iranian după ce  a stat trei ani în închisoare executând o condamnare de opt ani!

Iranienii l-au arestat în timp ce oferea ajutor pentru construcția unui orfelinat în Iran și l-au acuzat de crime ce periclitează securitatea statului Iranian. Toți au știut că sentința a fost în realitate pentru faptul că Abedini se convertise la credința creștină și era activ în evanghelizarea celor de un neam cu el.

În închisoare s-au făcut presiuni intense asupra lui (abuzat fizic și psihic, torturat de multe ori), să renunțe la credința creștină și să revină la islamism.  Saeed Abedini a stat tare declarând că nu va renunța la credința creștină indiferent ce i se va întâmpla!

Administrația Obama a refuzat să intervină pentru el pe tot parcursul celor trei ani. În urma acordului nuclear încheiat anul acesta de Statele Unite cu Iranul președintele a fost criticat de unii senatori că nu a negociat cel puțin eliberarea americanilor deținuți de Iran. Sub această critică administrația Obama a perfectat în ultima oră (înainte de eliberarea fondurilor iranieine ce fuseseră înghețate) un schimb de persoane. Patru americani (printre care și Saeed Abedini) au fost eliberați în schimbul mai multor iranieni.

Mulțumim lui Dumnezeu că a răspuns rugăciunilor multor creștini ce au strigat pentru pastorul Abedini! Dumnezeu are și astăzi oameni ce Îl iubesc și sunt gata să sufere martiraj pentru credința în Domnul Isus.

Thursday, November 12, 2015

Libertatea cuvântului în unele instituții de cultură din America

Universitățile americane sunt pline de activiști intoleranți care cenzurează sau încearcă să cenzureze orice informație de proveniență biblică sau asemănătoare. De pildă, la Universitatea din Wisconsin o oarecare profesoară Annette Kuhlman a amenințat-o pe studenta Rachel Langeberg, o creștină ce a inclus informație biblică în una din lucrările ei, că nu va promova cursul dacă nu scoate informația respectivă.  Încercări de genul acesta nu sunt altceva decât tendința de eliminare a libertății de expresie garantată explicit în Constituția Americii.

Saturday, October 31, 2015

Se întâmplă în America!

Un antrenor de fotbal american, Joe Kennedy, obișnuiește de mulți ani după meciurile echipei sale să meargă în mijlocul terenului, să îngenuncheze și să se roage. La presiunile unor atei, Bordul Educației din districtul în care funcționează echipa sa de fotbal, a scris antrenorului o scrisoare cerându-i ca sub nici o rațiune sau argumentare să nu se roage din nou. În 16 octombrie după meci antrenorul Joe Kennedy a îngenunchait așa cum îi era obiceiul sfidând cererea Bordului, care conform Constituției Americii este ilegală. Primul amendament al Constituției Americane spune că Congresul Statelor Unite nu poate face legi care să restrângă libertatea religioasă a cetățenilor. Din moment ce Congresul nu poate face astfel de legi, nici administrația nu poate impune respectarea unor legi ce nu există. Dumnezeu cinstește pe credincioșii care nesocotesc cerințele oamenilor pentru a asculta de legile Lui!

Administrația Obama amenință că va retrage fondurile federale de la Districtul Școlar Fairfax, Viriginia, dacă școlile din district nu implementează regulile dictate de guvernul federal privind accesul la toaletele școlii de către cei ce se declară transgender. Conform regulilor administrației, copiii, începând de la grădiniță, pot să pretindă că sunt de genul opus celui biologic pe care îl au, și să intre la care toaletă preferă! Dacă se va ajunge la materializarea amenințării, școlile respective vor pierde și fondurile pentru mesele oferite gratuit copiilor săraci. Ca să vezi cât de mult îi pasă administrației de copiii săraci ai Americii! În același timp, când în Senatul Statelor Unite din Washington s-a introdus un proiect de lege care prevedea retragerea fondurilor federale de la statele și municipalitățile ce refuză să aplice legile emigrației americane acordând sanctuar străinilor ce au încălcat legile țării și au comis fărădelegi, senatorii democrați au protestat sub motiv că se suprimă autonomia locală, dacă o astfel de lege este votată! Deci regulile cerute de administrație pot duce la suprimarea fondurilor federale, deși cei afectați vor fi elevii săraci, cetățenii Americii, dar legile Statelor Unite pot fi ignorate, deși lucrul acesta înseamnă protejarea criminalilor și vulnerabilitatea cetățenilor respectabili! Se întâmplă în America ajunsă sub călcâiele unui hamit!

Thursday, October 22, 2015

Evrei 13:3 este mai actual ca oricând

Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuți, ca unii care și coi sunteți în trup.

Și astăzi creștinii suferă pentru Numele Domnului Iisus. Pastorul Saeed  Abedini, cetățean american de origine iraniană este ținut în închisoare în Iran de câțiva ani pentru crima de a fi construit orfelinate în Iran și de a fi mărturisit numele Domnului Isus. Saeed este bătut în mod frecvent, pus mereu în celula singuratică, amenințat cu moartea de către alți deținuți sau de către gardieni, supus intimidărilor cu amenințarea că nu va ieși din închisoare decât dacă renunță la credința lui creștină și acceptă mahomedanismul. Soția lui informează pe cei interesați să îi susțină în rugăciune că soțul ei nu va ceda niciodată în fața amenințărilor ci va rămâne credincios credinței în Fiul lui Dumnezeu.


Recent Judecătoria Revoluției din Iran a condamnat la închisoare încă 18  creștini pentru simplul motiv că au părăsit credința islamică și au adoptat credința în Isus. Să ne rugăm pentru cei închiși pentru evanghelie, ca și cum noi înșine am fi acolo cu ei (Evrei 13:3).

Monday, June 15, 2015

18 creștini condamnați la închisoare în Iran

An Iranian court sentenced 18 Christians to prison for practicing their faith, Ben Weinthal, a research fellow for the Foundation for Defense of Democracies reported Tuesday for Fox News.
Iran’s revolutionary court imposed harsh prison sentences last week on 18 Christian converts for charges including evangelism, propaganda against the regime, and creating house churches to practice their faith, according to sources with knowledge of the Islamic Republic’s secretive judicial system. …
“The cruelty of Iran’s dictatorial leaders knows no limits,” Saba Farzan, the German-Iranian executive director of Foreign Policy Circle, a strategy think tank in Berlin, told FoxNews.com.
The Christians, many of whom were arrested in 2013, were sentenced in accordance with Article 500 of the Islamic Penal Code, a vague law used as a catch-all criminal statute to penalize threats to Iran’s clerical rulers. According to the law, “Anyone who engages in any type of propaganda against the Islamic Republic of Iran or in support of opposition groups and associations, shall be sentenced to three months to one year of imprisonment.”

Monday, May 11, 2015

Cei din lanțuri…

Și astăzi Domnul nostru are martori ai Săi care se găsesc în lanțuri. Unul este păstorul Saeed Abedini, care se află înlănțuit în închisorile iraniene din 2012. Păcatul lui? A adus ajutoare bănești din America (Saeed este cetățean american) pentru a construi orfelinate în Iran. 

În 2009 autoritățile iraniene l-au arestat, interogat cu privire la convertirea lui la creștinism și avertizat să nu mai mărturisească pe Domnul Isus, apoi în 2012 l-au arestat din nou și l-au ținut de atunci în închisoare fiind acuzat că primejduiește securitatea statului iranian. Cu câtva timp în urmă păstorul Saeed a fost martor la executarea a șase creștini pe care autoritățile iraniene i-au bătut crunt în prezența lui și apoi i-au dus la spânzurătoare. 

Președintlele american negociează cu iranienii și intenționează să ridice sancțiunile economice impuse Iranului de către SUA, dar nu se gândește să ceară eliberarea păstorului Saeed care, în ciuda faptului că este cetățean american, e deținut în mod abuziv de autoritățile iraniene și acuzat pe nedrept!

Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup! Evrei 12:3

Friday, January 30, 2015

Un motiv de rugăciune fierbinte

Mulțumesc prietenilor mei care mă înștiințează cu privire la persecuția fraților noștri din țările musulmane! Fie ca toți să dăm atenție cerinței exprimate de apostolul Pavel în Evrei 13:3

Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii cari și voi sunteți în trup!

Iată mai jos o cerere ce este trimisă tuturor celor ce mai simt cu cei în lanțuri:

Mai mult ca oricând trebuie să ne rugăm pentru frații sau semenii noștri aflați în pericol iminent de moarte.
Este foarte urgent! Azi nu mâine!
Grupul fundamentalist radical islamic a cucerit orașul Quaragosh, un oraș creștin mare din Irak.
Sute de oameni: bărbați, femei și copii creștini sunt în pericol a fi decapitați și au nevoie mare de rugăciunea noastră.
Să ne rezervăm un minut de rugăciune pentru ca Dumnezeu să intervină și acest lanț protector să nu fie întrerupt.
Domnul să vă binecuvânteze!

Mircea Bulatov

Tuesday, December 16, 2014

Un evreu se ridică în apărarea creștinilor persecutați de islamici, pe când președintele Obama tace și încurajează genocidul creștinilor

Ronald S. Louder, președintele organizației World Jewish Congress, a pus o întrebare stânjenitoare pentru administrația Obama: „De ce este lumea tăcută în timp ce creștinii sunt măcelăriți în Orientul Apropiat și în Africa?” 

El arată că în cele două zone menționate comunități întregi de creștini sunt anihilate, regiuni unde acestea au supraviețuit de secole! În Siria peste 500 000 de creștini au fost alungați din așezările lor. În Nigeria sute de creștini au fost dați morții de organizația teroristă Boko Haram și sate întregi și orașe au fost distruse. 

În același timp ONU este preocupată să condamne actele prin care Israelul se apără de atacurile teroriste, dar nu este preocupată să intervină în favoarea creștinilor terorizați și măcelăriți. Tăcerea ONU este criminală. Ronald S. Louder spune că evreii înțeleg mai bine ca oricine ce înseamnă ca lumea să închidă ochii la masacre ce au ca scop eliminarea unui grup oarecare. EL își încheie articolul cu cuvintele: „Această campanie a morții trebuie stopată!” (ChristianPost.com)

Friday, October 4, 2013

Pigmeicele – soțiile pigmeilor

Bine a zis Daniel Mitrofan în analiza sa privitoare la situația cultului baptist sub comuniști. Vîrfurile comunității baptiste nu erau altceva decît pigmei cocoțați de securitate la cârma cultului. Nu doar că erau mici la suflet, dar miroseau urît pe oriunde mergeau și acționau. Nu puteau răspândi mireasma lui Christos, ci doar mirosul celui pe care îl slujeau. Ce este și mai detestabil este faptul că aveau neveste la fel de hâde ca și ei. Era un fel de parteneriat matrimoniu ca între Ahab și Izabela ce se lăsa cu persecutarea credincioșilor și promovarea partidolatriei.

Când am intrat în vizorul Securității, noi, membrii Comitetului ALRC, pigmeii au început să ne vorbească de rău și să ne atace din mai multe direcții. Bunăoară spuneau că nu suntem supuși autorităților, cum cere Scriptura. Când am arătat cu Scripturile că ei erau ceice încălcau Cuvântul Sfânt ascultând mai mult de oameni decât de Dumnezeu, au lăsat-o mai moale cu acuzațiile de nesupunere, și au trecut la atacuri de natură doctrinară. Ne-au acuzat că avem doctrine în contradicție cu mărturisirea de credință baptistă. Interpelați de cei cărora li se plîngeau de abaterile doctrinare (existente doar în imaginația lor bolnavă) să aducă dovezi peremptorii, s-au lăsat păgubași din nou și au asmuțit asupra noastră, de data aceasta, pe tovarășele lor canine.

Acestea au scos vorbe (la slujirea asta se pricepeau foarte bine) că ne înșelăm nevestele, iar pe acestea le-au avertizat „prietenește”că noi suntem afemeiați și prin urmare ar fi bine să ne părăsească. Nevestele noastre au știut că respectivele slujeau și ele partidul cu o dedicare ce emula pe cea a soților lor, și de aceea nu le-au învrednicit nici măcar cu o atenție a privirilor. Ne-am fi bucurat să fi fost printre ele măcar una care să semene cu Abigail, să își mustre soțul nebun. Puteau să arate apreciere pentru cei persecutați de iudele  îmbrăcate în sutană baptistă printre care se aflau și soții lor. Nu au făcut-o, de aceea concluzionăm ca psalmistul, că s-au încărcat  de veșnică ocară. Pigmeii nu aparțin doar clanului masculin, deși cuvântul este defectiv la forma feminină.