Un articol ce explică mult

Dăm mai jos locul unde poate fi citit un articol ce explică tendințele eretice ale lui Iosif Țon.

Enigma lui Iosif Ton dezlegata

Caransebeșul de după... Contestări (I)

Lucrurile pe care le-am publicat în zilele trecute au adus contestări din partea unora ce ce au fost nominalizați ca participanți la evenimentele ce au survenit după octombrie 1978 la Caransebeș, când am fost arestați și condamnați la închisoare, iar Biserica Baptistă a fost readusă la ascultarea de autorități prin epurarea elementelor revoluționare și prin instalarea unui nou comitet ce a fost impus cu forța.

Unul dintre contestatari a fost fratele George Dancea care a ajuns și el în comitetul de după... În sprijinul său a venit și fratele Petre Cocârțeu, care l-a declarat pe fratele Dancea nici mai mult nici mai puțin decât un colaborator al ALRC-ului. Îmi aduc bine aminte de fratele Dancea în perioada de dinainte de condamnarea noastră. L-am auzit vorbind în Biserică și am apreciat participarea lui la vestirea Cuvântului Domnului. Noul comitet al Bisericii i-a dat loc la amvon în repetate rânduri. Fratele Petre Cocârțeu arată în comentariul lui că fratele George Dancea a făcut misiune cu fratele Efta Toma, că după sosirea în Statele Unite a colaborat cu fratele Gavrilovici și cu fratele Olah, oameni ce fuseseră persecutați în România. Toate bune, dar problema este că atunci când trebuia să fie vizibil în conflictele pe care Biserica din Caransebeș le-a avut cu autoritățile comuniste, George Dancea a fost tot timpul invizibil. Așa se face că atunci când a fost necesar să avem un vorbitor articulat care să vorbească în numele Bisericii și în numele comitetului ce refuza cooperarea cu autoritățile comuniste, George Dancea nu a fost de găsit nicăieri. 

Din câte îmi aduc aminte el a lipsit mereu de la taberele pe care le-am organizat împreună cu fratele Liviu Olah (pe acesta l-a apreciat doar după venirea în America?) pentru tineri și studenți în Muntele Mic, a lipsit cu desăvârșire când organizam activități pentru tineri și studenți în casa mea unde veneau participanți din multe locuri (Reșița și Timișoara) și unde aveam studenți protestatari față de guvernul comunist (fratele Traian Morar, fratele Ionică Moldovan, etc.), lucru pentru care autoritățile comuniste au fost extrem de nemulțumite și au încercat să împiedice astfel de întruniri! L-am întrebat unde a fost când reprezentanții Comunității Baptiste din Timișoara au venit să verifice caseria Bisericii ca să ne acuze de gospodărirea neprincipială a fondurilor (iulie 1878)? Unde a fost când reprezentanții Uniunii Baptiste din București au venit în ocotmbrie 1978 ca să facă „ordine” în Biserică? Unde a fost în ziua de 15 octombrie 1978 când organizam botezul fără aprobarea autorităților? Unde a fost când frații și surorile din Biserică au făcut zid în jurul nostru ca să ne apere de milițienii ce au venit să ne aresteze când ne întorceam acasă de la Biserică? Unde a fost când frați și surori din alte orașe și sate din jurul Caransebeșului au venit în fața sediului miliției cerând eliberarea noastră? Unde a fost când eram duși la tribunal, ba la Reșița, ba la Timișoara, iar frații ce au crezut în justețea cauzei noastre veneau să asiste la proces? Unde a fost fratele George Dancea când am ieșit din închisoare?

Să clarificăm un lucru, fratele George Dancea nu avea nici o obligație să participe la cele menționate anterior. Dar, din moment ce pretinde că a fost un colaborator al ALRC-ului, avem dreptul să îi punem aceste întrebări. Dacă a fost un colaborator al ALRC-ului, așa cum pretinde Petre Cocârțeu (și fratele Dancea nu l-a corectat) cred că ar fi venit în casa mea și înainte de arestarea noastră și după eliberarea noastră din închisoare. Fapt este că fratele George Dancea a refuzat să aibe orice implicare în evenimentele ce au dus la condamnarea noastră. Cele spuse de Petre Cocârțeu, cum că George Dancea a fost un colaborator al ALRC-ului sunt lipsite de fundament. Fratele Ionel Jura, văr primar cu fratele Petre Cocârțeu, a fost implicat în toate evenimentele menționate, dar declară că George Dancea nu a fost prezent la nici o acțiune a ALRC-ului și la nici o acțiune a Bisericii Baptiste din Caransebeș care nu a fost pe placul autorităților.

De fapt, numele lui George Dancea nu apare nicăieri în analele ALRC-ului, deși există documente care nominalizează pe membrii fondatori și pe cei care au fost în linia a doua ( de exemplu Flonta, Dâmbeanu, Târziu, etc.), care nu semnaseră cererea de membru, dar susțineau activitatea ALRC-ului. Vom publica în curând lista celor ce au colaborat cu ALRC-ul. Fratele Dancea nu a participat la nici o ședință a ALRC-ului nici înainte de întemnițarea noastră, nici după ieșirea noastră din închisoare. Dacă a fost un simpatizant și colaborator al ALRC-ului, așa cum ni-l prezintă prietenul său apropiat, cum se face că nu m-a contactat niciodată după ieșirea din închisoare? Sunt întrebări la care fratele George Dancea nu poate să răspundă. Și mai avem o întrebare: Poate fratele George Dancea să ne aducă aminte de o acțiune a sa din perioada menționată prin care a condamnat autoritățile comuniste și a ajuns de aceea în conflict cu acestea, vreo acțiune de a sa în cadrul Bisericii din Caransebeș care să arate că într-adevăr a simpatizat cu ALRC-ul și a acționat solidar cu comitetul urât de comuniști și detestat de conducerea Cultului Baptist?

Da, ne-am fi bucurat dacă fratele Dancea ne-ar fi asistat în 1978 în lupta cu fiarele de la Uninea Baptistă care veniseră să ne sfâșie cu ajutorul autorităților. Timp de aproape un an comitetul a avut de luptat cu autoritățile și cu conducătorii corupți ai Cultului Baptist. Nu aveam între noi un om care să vorbească articulat și să ne poată reprezenta elocvent în acel conflict, dar fratele Dancea a rămas pe de lături, astăzi scuzându-se că el nu a fost prezent la acele evenimente ale Bisericii. Oridecâte ori l-am întrebat unde a fost, cu ocazia unui eveniment, el a răspuns evaziv că nu a fost prezent la Caransebeș.

Ce facem însă cu faptul că fratele Dancea a fost prezent după, după ce noi am fost arestați și comitetul nou „ales” a acționat  împotriva intereselor Bisericii și împotriva celor ce luptaseră pentru eliberarea de sub tutela autorităților?  Dar despre acestea în articolul viitor.

Caransebeșul de după... Portrete în contrast

Funcționarea unei Biserici autentice sub un guvern totalitar ce ține morțiș să controleze și viața spirituală a cetățenilor va produce o sciziune între membrii acesteia. Pe de o parte vor fi acei membri ce vor ține la Domnul lor și la Cuvântul vieții mai mult decât la cerințele guvernului imixționist. De cealaltă parte vor fi acei membri care vor asculta de oameni mai mult decât de Domnul. Cele două grupări vor ajunge în tensiune în conflict. De multe ori linia despărțitoare va trece prin interiorul unei familii, sau printre buni prieteni.

Când Biserica Baptistă din Caransebeș a decis să nu mai permită guvernului să se amestece în problemele ei, arătând lucrul acesta prin alegerea unui comitet format din oameni integri gata să își verse sângele pentru Domnul, lucrul acesta a dus la sciziuni mari. Nu doar sciziune între acea Biserică și conducerea compromisă a Bisericilor Baptiste, ci sciziune în interiorul Bisericii. Un caz concret.

Prin alegerea din februarie 1978 fratele Ion Cuzma, diacon al Bisericii, a fost lăsat pe dinafară. Toți știau că el era un colaborator al autorităților. În comitet a intrat însă cuscrul său, Mihuț Martin, un om integru gata să sufere pentru ca Biserica Domnului să fie cârmuită în calea adevărului. Dacă a fost un credincios care ne-a încurajat și ne-a susținut în lupta noastră pentru adevăr și lumină, acela a fost fratele Mihuț Martin, mai în vârstă decât noi, cei tineri ce am intrat în comitet, dar de un curaj deosebit. Conflictele care au apărut în Biserică i-au postat pe cei doi pe poziții contrare. Când noi am fost arestați Ion Cuzma a semnat împreună cu alții pâra penală împotriva noastră. Fratele Mihuț Martin a rămas alături de noi și când am ajuns în închisoare și a rămas un apărător al principilor biblice, deși a fost amenințat mereu că va plăti într-o zi prețul pentru poziția sa neschimbată.

Au trecut valurile. Noi am trecut cu bine prin închisoare, dar Dumnezeu nu l-a lăsat pe Ion Cuzma în starea de trădare în care ajunsese datorită nevegherii. A venit vremea când public Ion Cuzma și-a recunoscut păcatul, a cerut iertare tuturor celor pe care i-a afectat prin acțiunile sale, și și-a reluat legăturile normale cu credincioșii Bisericii. A trecut în prezența Domnului cu fruntea ridicată deoarece a găsit curajul și demnitatea de a mărturisi slăbiciunea ce a manifestat-o față de frații săi când aceștia au fost atacați de fiara comunistă.

Unii nu au avut puterea să mărturisească.  De exemplu, Rusu Oprea, un altul care a dus lupta împotriva noastră,  a rămas în starea de împietrire până la capăt. A venit și el în America pe care a blamat-o ani de-a rândul împreună cu alți oameni ai guvernului strecurați prin Biserici. Cu ani în urmă m-am întâlnit cu el la o nuntă în San Bernardino, am schimbat câteva vorbe, dar nu a avut curajul să își recunoască fapta reprobabilă și să își ceară iertare. A murit în America, în libertate, dar libertatea adevărată pe care ar fi putut-o afla prin mărturisirea păcatului nu a cunoscut-o. Afară numai dacă în ultimele momente ale existenței nu și-a îndreptat rugăciunea către Cel căruia Îi place îndurarea și și-a mărturisit păcatul trădării fraților pe care nu a mai vrut să îl mărturisească înainte... Cine știe?

În urma noastră a fiecăruia rămâne un portret. Portretul lui Mihuț Martin este unul luminos, portretul unui credincios ce a rămas fidel Domnului și fraților săi în cele mai grele circumstanțe. Portretul lui Ion Cuzma, întunecat inițial, s-a schimbat și a devenit unul frumos prin mărturisirea publică a slăbiciunii trădării fraților săi și prinobținerea iertării din partea Domnului și din partea fraților săi. Portretul lui Rusu Oprea rămâne însă încărcat de ocară și rușine. Nu numai că și-a trădat prietenii și frații, dar a rămas în această împietrire până la sfârșit. Acțiunile noastre adaugă mereu linii la portretul nostru ce se schițează continuu în vreme, dar se pietrifică în momentul trecerii în veșnicie. În urma noastră, a fiecăruia rămâne un portret.

Caransebeșul de după... Cine au fost protagoniștii? (II)

Este dezamăgitor să vezi că unii lucrători cu Evanghelia sunt extrem de sensibili la reputația ce o au în fața oamenilor, dar nu se gândesc la felul în care îi vede Dumnezeu și la vinovăția ce au acumulat-o înaintea Lui. Astfel de oameni vor face orice ca să își construiască o imagine pozitivă, vor manipula informațiile, vor apela la ajutorul prietenilor lor, vor pune presiune pe alții să facă concesii spre a-și atinge ei obiectivul – o imagine respectabilă în comunitatea din care fac parte. Nu contează că trecutul lor a fost pătat prin anumite acțiuni și atitudini pe care le-au avut la un moment dat, nu contează că au greșit față de frații lor și față de Dumnezeu. Tot ce îi interesează este să își salveze obrazul. Ei uită că salvarea cea mai bună a obrazului este să mărturisească dacă au făcut ceva reprobabil. Acest lucru ar crește prestigiul lor înaintea altora, le-ar rezolva vinovăția înaintea lui Dumnezeu și le-ar oferi rezultate în lucrarea de păstorire a Bisericilor, pe care mai mult le chinuie decât le păstoresc. Dar  cei mai mulți predicatori care se află într-o astfel de situație continuă să nege vinovăția lor și să recurgă la artificii pentru a manipula opinia publică în favoarea lor. Ultimele articole ce le-am postat au trezit un val de proteste de la cei care au fost expuși într-un fel sau altul și de la prietenii lor apropiați. Suntem de părere  că dacă cei amintiți au fost ultragiați pe nedrept ar trebui să scrie o scrisoare în care să ne spună clar și deschis că nu au colaborat cu autoritățile. Dar ei nu fac lucrul acesta. Sună însă la telefon și fac presiuni să retractăm cele scrise. Pun pe prietenii lor să facă declarații despre ei cum că ar fi oameni de treabă care au dus greul lucrării în România sub comuniști. Iarăși întrebăm, de ce nu dau ei înșiși o declarație în care să spună deschis că nu au colaborat cu Securitatea?

Până când nu fac acest lucru cred că avem toate motivele să ne îndoim de caracterul lor și de declarațiile „prietenești,” mai ales când aceste declarații vin de la frați care au ei înșiși probleme ce vin să îi urmărească din trecut. O să încercăm să punem cap la cap anumite informații pe care le avem pentru a reconstitui cele întâmplate la Caransebeș după...

Reamintim cititorilor că am expus în câteva articole precedente pe așa numiții „salvatori” ai cultului Baptist. În ultimul din această serie am reliefat situația din Biserica Baptistă din Caransebeș de după arestarea și condamnarea noastră (Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi). Realitatea este că 140 de membri ai Bisericii au fost excluși în mod samavolnic, 130 de membri au fost înscriși într-un nou registru și un nou comitet a fost postat în fruntea Bisericii, comitet format din vechii colaboratori ai securității, cei care nu mai fuseseră aleși de Biserică în februarie 1978. Ei au revenit la conducerea Bisericii la sfârșitul anului 1978 cu sprijinul conducerii Uniunii Baptiste corupte și al autorităților, inclusiv cu sprijinul Securității. De fapt Biserica trebuia ținută sub supraveghere strictă pentru a evita o repetare a celor întâmplate, când un comitet incoruptibil a antrenat Biserica pe drumul refuzului de a permite amestecul autorităților în problemele Bisericii.

În această situație Securitatea avea nevoie de un păstor obedient care să execute ordinele primite de sus. Ieremia Gavagină, păstorul care fusese înlăturat de la conducerea Bisericii cu câtva timp în urmă, dată fiind poziția lui colaboraționistă, a fost reinstalat la conducera Bisericii. Nu există nici un dubiu cu privire la colaborarea lui Ieremia Gavagină cu autoritățile și cu Securitatea. El a fost cel care la cererea Securității l-a împins afară de la Oravița pe păstorul Pavel Gavrilovici (care a refuzat orice compromis cu autoritățile) și l-a scos din casa pastorală, deși acesta avea copii mici. El este acela care a chemat autoritățile locale să dea jos de la conducerea Bisericii din Caransebeș comitetul care refuza cooperarea cu conducerea Uniunii Baptiste despre care toată lumea știa că era coruptă și venală. El este acela care a cerut împreună cu alți colaboratori ai Securității să fim arestați și condamnați. Dacă lucrurile sunt clare în ce-l privește pe Ieremia Gavagină, ele nu sunt tot atât de clare cu cei ce au venit la conducerea Bisericii Baptiste după plecare lui Gavagină din funcția de păstor al acesteia.

Cel care l-a înlocuit a fost păstorul Viorel Clintoc. Nimeni nu se îndoiește de bonomia fratelui Clintoc. Dar în ce privește timpul cât a slujit la Caransebeș rămân câțiva nori ce îi umbresc activitatea. Cum a ajuns el păstor într-o Biserică ce tocmai fusese ruptă în două de Securitate și de conducerea Uniunii Baptiste și restructurată ca să fie pe placul  autorităților?  E doar o întrebare și nu vrem să insinuăm nimic. Am fi bucuroși să publicăm o explicație dată de el acestei probleme, lucru care i l-am cerut și în trecut, dar ne-a refuzat. Cum se face că a putut colabora cu comitetul impus de autorități, care mișuna de informatori și agenți ai securității? Cum se face că atunci când a adus în discuție problema reprimirii celor 140 de membrii expulzați de autorități, a cedat la prima ameninațare ce a primit-o din parte unui securist din comitet? Fratele Viorel Clintoc ne spune că în timpl său au revenit în Biserică majoritatea celor excluși, prin aceasta vrând să își asigure un merit și să elimine suspiciunile ce planează asupra sa. Dar dacă o mare parte din cei exclși au revenit în Biserică, acest lucru nu înseamnă că au fost reprimiți oficial ca membri, ci doar că au început să fercventeze din nou Biserica din care fuseseră excluși. Fratele Viorel Clintoc nu a reprimit oficial ca membri pe cei ce fuseseră excluși! Oare cine l-a oprit să facă lucrul acesta? De cine a ascultat păstorul Viorel Clintoc când nu a reparat ceea ce stricase înaintea lui păstorul Găvăgină, ci a lăsat lucrurile așa cum le moștenise, adică pe placul autorităților? Oare nu avea o responsabilitate în fața lui Dumnezeu să apere pe cel condamnat pe nedrept și să reprimească pe cei excluși samavolnic, chiar dacă ar fi avut de suferit?

MANASTIRE-NTR-UN PICIOR...

http://barthimeu.wordpress.com/2012/01/20/barthimeu-versus-persona-de-ce-nu-mai-sunt-prieten-cu-danat-manastireanu/

Aforismul (11) - Un mare adevăr concentrat într-o propoziţie mică

He who thinks duty and delight are opposed lives a comparatively low life. If he gets high enough up for true view, he will see that all opposition between happiness and holiness is only apparent. The roads of duty and delight never cross each other. A. T. Pierson

Cel care crede că datoria şi desfătarea sunt opuse, acela duce o viaţă inferioară. Dacă se ridică destul de sus ca să aibă o perspectivă corectă, va vedea că orice contradicţie dintre fericire şi sfinţenie este doar aparentă. Drumurile datoriei şi desfătării nu se anulează reciproc.

Caransebeșul de după... Cine au fost protagoniștii?

În anul 1978 Biserica Baptistă din Caransebeș a ales în fruntea ei oameni necompromiși ce au refuzat să mai permită amestecul autorităților în lucrările comitetului și ale Bisericii. Pentru prima dată în mulți ani împuternicitul a fost oprit de la a participa la ședințele comitetului și de a da directive acestuia. Pentru prima dată sub comuniști o Biserică spunea clar autorităților prin comitetul ei să înceteze amestecul în problemele Bisericii și să renunțe la controlul pe care l-a exercitat înainte.  În comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș erau câțiva membri ai Comitetului Creștin pentru Libertatea Religioasă și de Conștiință (ALRC). Aceștia au fost cei ce au direcționat Biserica dinspre supunerea vinovată față de autorități spre ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu.   Drept consecință Biserica Baptistă din Caransebeș a cunoscut o trezire spirituală fără precedent.

Pentru a opri procesul început de noul comitet al Bisericii, Departamentul Cultelor (evident în derută) a apelat la conducerea Uniunii Baptiste corupte și la Securitate, care au înscenat tulburări în Biserică și care în cele din urmă au decis trimiterea la închisoare a celor ce se dovedeau iremediabil opuși imixțiunii partidului în problemele Bisericii.  Astfel au fost trimiși la închisoare Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi.

După arestarea și condamnarea noastră s-a trecut la represalii dure în Biserică. Au fost radiați ca membri 140 de persoane care nu au vrut să recunoască noua conducere desemnată de autorități (cinci din membrii noului comitet erau agenți ai securității).  În articolul publicat anterior am identificat pe George Dancea ca fiind principalul colaborator al lui Ieremia Găvăgină în cele ce au urmat după condamnarea noastră. Articolul a atras câteva comentarii protestatare care susțineau că informația este eronată și îl desculpau pe George Dancea de orice responsabilitate pentru lucrurile ce au survenit în Biserica din Caransebeș după condamnarea noastră. Ca urmare a acestor proteste am eliminat numele lui George Dancea din articolul respectiv lăsând ca responsabilitatea pentru cele semnalate să fie lăsată deocadată doar în seama lui Ieremia Gavagină. Credem că cea mai bună manieră de clarificare a evenimentelor la care s-a făcut referire în articol ar fi fost aceea prin care George Dancea să ne fi spus el, personal, ce s-a întâmplat acolo și care a fost rolul lui în evenimentele menționate. Nu înțelegem de ce refuză să dea o declarație și de ce apelează la alții ca să îi susțină nevinovăția.

Păstorul Sandi Budimir comentează că din moment ce articolul a afirmat că George Dancea a fost secretarul Bisericii în 1978 și el (ca actualul păstor al Bisericii Baptiste din Caransebeș) are procesele verbale din care rezultă că George Dancea a fost ales secretar de-abia în septembrie 1980, tot ce s-a spus despre George Dancea în articol este neverosimil.  

Noi nu am spus că George Dancea a fost secretarul Bisericii în 1978. Dacă așa au tras unii concluzia citind articolul, problema este a lor, nicidecum nu este a noastră.  Am înțeles însă că George Dancea nu a fost secretarul Bisericii în timpul lui Ieremia Găvăgină și nu s-a dus din casă în casă ca să îndemne pe foștii membri să dea o declarație prin care să concesioneze că cei închiși au fost vinovați.  Lucrul acesta l-a făcut Ieremia Găvăgină, ceea ce a fost corectat în articol, și drept urmare ne cerem scuzele de rigoare. Dar istoria nu poate fi schimbată. George Dancea a avut rolul său în „pacificarea” Bisericii de după... Care a fost acel rol?

Îl solicităm pe păstorul Sandi Budimir (din moment ce are acces la procesele verbale ale Bisericii) să ne spună:

1.       Când a fost cooptat George Dancea în comitetul Bisericii din Caransebeș? Știm acum că secretar a fost ales în 5 septembrie 1980. Dar înainte de acea dată, a fost în comitet? Și dacă a fost membru înainte, când a fost cooptat?

2.       Cine erau membri  în comitet când George Dancea a fost cooptat? Câți din acei membri erau agenți ai Securității? Dacă Sandi Budimir vrea să afle adevărul în această privință poate încă să solicite declarații de la membrii care mai sunt în viață (bineînțeles, de la cei care au fost excluși și persecutați sub comuniști, și nu de la cei ce au colaborat cu Securitatea și au persecutat pe frații lor!).

3.       Dacă autoritățile au fost vigilente ca în noul comitet să nu intre decât elemente care colaborau cu ele, cum de George Dancea a fost cooptat în acel comitet? Care a fost relația lui cu autoritățile și Securitatea?

4.       Ce a făcut George Dancea pentru readucerea în Biserică a celor ce au fost înlăturați în mod samavolnic de Securitate în cooperare cu conducerea Uniunii Baptiste (cei 140 de membri cari nu s-au închinat înaintea lui Baal)?

5.       Dacă păstorul Sandi Budimir cunoaște activitatea lui George Dancea de după venirea lui în America, ce ne poate spune despre ultima escapadă a acestuia materializată în colaborarea cu Mănăstireanu cu intenția înființării unei organizații a evanghelicilor români cu scopuri ecumenice de pe poziții pro-palestiniene și anti-sioniste? Ar fi bine ca acei ce sar în apărara unora ce au colaborat cu autoritățile comuniste să fie mai circumspecți și să lase să vorbească pe acei care știu lucrurile așa cum au fost și cunosc evenimentele așa cum au survenit, din moment ce au participat la ele.

Până când vom primi un răspuns de la păstorul Budimir, suntem dispuși să acceptăm clarificări direct de la George Dancea. La urma urmei, el știe mai bine ca noi toți ce activitate a avut în Caransebeșul de după...

Ieremia Gavagină „salvează” Biserica Baptistă din Caransebeș

În anul 1978 Biserica Baptistă din Carnasebeș a dat un exemplu tuturor bisericilor din România despre felul în care trebuiau făcute alegerile de comitet. Fără să ceară aprobarea autorităților, Biserica Baptistă din Caransebeș a ales în comitetul ei oameni ce aveau o bună mărturie în comunitatea celor răscumpărați, oameni ce nu se lăsau cumpărați și intimidați de autorități. După alegeri împuternicitul și primarul și secretarul de partid al orașului nu au mai putut dicta în Biserică. Nimeni nu a înțeles atât de bine pericolul pe care îl reprezenta Biserica Baptistă din Caransebeș pentru ordinea socialistă și pentru trezirea din somnolență a altor biserici baptiste ca autoritățile comuniste și colaboratorii acestora din Bisericile Baptiste. De aceea autoritățile  au trecut imediat la represalii ordonând conducerii cultului Baptist să dea afară din comitet și să dea afară din Biserică pe cei indezirabili, ceea ce nu s-a reușit, biserica stând pe poziție și refuzând să se conformeze cererilor samavolnice venite de la conducerea Uniunii.

Drept urmare autoritățile au hotărât punerea la închisoare a unor membri ai comitetului Bisericii și „restructurarea” ei. După închiderea noastră (Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi) în fruntea Bisericii au fost promovați colaboratorii Securității care manifestau obediență orbească. Au fost instaurați înapoi în comitetul Bisericii membrii vechi care colaboraseră cu Securitatea și semnaseră pentru condamnarea noastră. Cinci dintre ei erau informatori. A fost desemnat un nou secretar al Bisericii și ca păstor a fost pus din nou Ieremia Gavagină, vechiul colaborator cu autoritățile comuniste. La cererea Securității au fost radiați din registrul Bisericii 140 de membri care nu acceptaseră să se dea de partea autorităților și s-a întocmit un registru nou cu 130 de membri, printre care au fost racolați toți cei ce fuseseră disciplinați înainte pentru trăirea în păcat, pe colaboratorii securității, pe cei care au acceptat noile măsuri, etc. Printre „membri” figura și numele unei dansatoare de la restaurantele și cluburile orașului.

Prin acțiunile menționate s-au realizat mai multe obiective ale Securității în Biserica Baptistă din Caransebeș.

a.      Au fost eliminați toți cei ce nu cooperau cu autoritățile. Epurarea acestora a permis autorităților să dicteze în congregația ce a rămas în urma modificărilor.

b.      Au fost racolați noi membri, pentru a da impresia că Biserica nu a fost decimată.

c.       S-a impus un comitet ce asculta de Securitate.

d.      S-a oprit trezirea Bisericii care începuse să vadă ce datora lui Dumnezeu și ce datora Cezarului.

La initiativa Securității noul și vechiul păstor al Bisericii a început o lucrare de apostolat mergând pe la cei excluși cu cererea să dea o declarație prin care să susțină că cei puși în închisoare erau vinovați, lucru pe care cei 140 au refuzat să-l facă. Autoritățile nu i-au ținut în cont acest mic eșec, deoarece realizările lui Ieremia Gavăgină ca păstor al Bisericii au fost (în privința celorlalte sarcini) destul de mari: A exclus 140 de membri și a „pacificat” Biserica, a adus în registre 130 de membri cari nu s-au răzvrătit împotriva autorităților și a salvat astfel Biserica de trezirea ce putea să o experimenteze și prin care ar fi fost înnoite și alte congregații.  

Terminându-și la Caransebeș lucrarea ce i-a fost dată de Securitate, și apoi în alte părți ale țării, Ieremia Găvăgină a primit pașaportul ca să emigreze în Australia unde îl așteptau alte sarcini de partid, printre care preluarea unei Biserici Baptiste și susținerea intereselor partidului în Apus. Lucrul acesta a fost posibil prin prezența și activitatea elementelor trimise dinainte de securitate pentru a pregăti terenul.

Astfel Ieremia Gavagină a intrat și el în istoria baptiștilor români ca unul care „a salvat” Biserica Baptistă din Caransebeș, și prin aceasta „a salvat” Cultul Baptist de la convulsiuni mari care ar fi avut loc dacă alte Biserici ar fi urmat exemplul celei din Caransebeș.

Aforismul (10) - Un mare adevăr concentrat într-o propoziţie mică

Nu scăpăm de umbră dacă intrăm în întuneric, ci doar ne-o mărim. Nu lumina produce umbra, ci corpul opac expus la lumină. Ca să scăpăm de umbră trebuie să devenim transparenţi.

Cartea "Paşi" de Daniel Mitrofan oferită cititorilor

Însumând 650 de pagini şi 467 documente şi texte fotografiate, cartea Paşi este oferită cititorilor la preţul de $10 bucata. Preţul acesta este pentru cei ce o comandă înainte de tipărire.


Un adevărat deposit de documente legate de activitatea Bisericilor Baptiste în perioada comunistă, cartea face o analiză a fenomenului colaboraţionist la nivelul păstorilor şi a altor lucrători creştini.


Având în vedere recenta obstrucţionare a accesului la dosarele securităţii, şi inaccesibilitatea dosarelor aflate la externe, cartea Paşi va rămâne pentru o vreme nedefinită singura sursă de cunoştinţă veridică a funcţionării cultului baptist în perioada comunistă din perspectiva colaborării elementelor de responsabilitate cu securitatea.


Când faceţi comanda gândiţi-vă să o faceţi cadou prietenilor şi copiilor voştri, care au nevoie să cunoască istoria reală a celor ce au trăit sub comunism şi au fost supuşi la ispita grea, dar în acelaşi timp subtilă a colaborării.


Pentru comenzi vă rugăm să vă adresaţi fratelui Cristi Brad la 847 630 5850 sau m4cbrad@yahoo.com.


Anunțul a fost general, pentrucă noi sîntem la începutul acestui proces de tipărire a cărții Pași și pentrucă prețul efectiv al cărții depinde, unde locuiește cumpărătorul, cîte cărți comandă, etc. Dacă locuiți în America în zona Chicago, unde sîntem și noi, costul cărții este $10, pentrucă nu trebuie să plătiți taxele poștale, dacă trebuie să trimitem cartea prin USPS, costul total este de $14.


Dacă locuiți în România, acolo încă nu avem o persoană de legătură, dar credem că în cel mai scurt timp o vom avea și vă vom da datele necesare.


De asemeni cine vrea să facă donații pentru cartea Pași, acestea se pot face pe numele Bisericii Logos Baptist Ministries, care vor fi tax deductible , iar adresa poștală pe plic va fi adresa :


Logos Baptist Ministries, cu mențiunea „cartea Pași”, folosind adresa :
Chris Brad.
9532 N Tripp Ave.
Skokie IL. 60076.

Vasile Talpoș „salvează” Biserica din Giulești

„Salvatorul” Vasile Talpoș nu a intreprins acțiuni de salvare doar în cazul Bisericii Baptiste Iris-Cluj!  După mutarea sa la București, agentul secret cu numele conspirativ Profesorul trebuia să fie promovat în eșaloanele superioare ale Cultului Baptist. Problema era că nici o Biserică nu îl voia. În preajma alegerilor de la Uniune de la mijlocul anilor 1970 Profesorul a făcut o vizită de lucru pe la Bisericile din Arad ca să convingă una din ele să îl accepte în corpul pastoral și așa să fie în stare să candideze la una din funcțiile Uniunii Baptiste. Comuniștii îi promiseseră un post, dar nu putea candida dacă nu era pastor în vreuna din Bisericile Baptiste ale Uniunii. S-au făcut presiuni foarte mari asupra Comunității Baptiste din Arad de a-l admite între păstori și a avea astfel dreptul de a candida la o funcție superioară la Uninea Cultului Baptist. În urma concesiunilor făcute de cei din Comunitatea Baptistă de la Arad, Vasile Talpoș a reușit să ocupe în curând o funcție înaltă în conducerea Cultului Baptist. În această funcție a cutreierat pământul (la fel ca personajul cu aceleași realizări din Iov) și a adus servicii securității române promovând în străinătate imaginea unei Românii ce respectă drepturile credincioșilor baptiști. Pentru serviciile sale Profesorul a fost trimis la studii în Statele Unite pentru a-și lua doctoratul și pentru a putea prelua conducerea Seminarului Baptist de la București. Și comuniștii înțelegeau că Ioan Bunaciu este total incapabil să reprezinte interesele lor ca șef al Seminarului, având în vedere incultura și stupiditatea lui. Așa se face că Securitatea română a pregătit noi cadre pentru Seminarul Baptist din București, cap de listă fiind agentul secret cu numele conspirativ de Profesorul. Astfel Vasile Talpoș a ajuns șef la Seminarul Baptist din București.

Dar mai era o problemă. În București nu era nici o Biserică Baptistă disponibilă pentru ca Profesorul să își exercite și celelalte talente cu care fusese înzestrat de natură. Pe lângă talentul de a învăța pe alții, Profeorul mai avea și talentul de a păstori biserici. El nu putea să își irosească talentul de păstor fără a fi în fruntea unei Biserici! Și din moment ce nu era nici o Biserică disponibilă în capitală, în colaborare cu securitatea Profesorul a pus ochii pe Biserica Baptistă din Giulești care tocmai își construia localul de închinare fără aprobarea autorităților. Pedalând pe idea libertății de închinare a credincioșilor baptiști, Profesorul  a proclamat oficial libertatea securiștilor de a dărâma acea clădire și de a da un pașaport lui Buni Cocar, pastorul acelei biserici pe care l-a acuzat de erezie. Biserica din Giulești trebuia salvată cu orice preț de către Vasile Talpoș, de aceea el l-a picatat în culori sumbre pe Buni Cocar și cu ajutorul Securității l-a trimis în Statele Unite. Colaborarea Profesorului cu securitatea a fost atât de fructuoasă încât clădirea bisericii a fost dărâmată, pastoral Buni Cocar a plecat în Statele Unite și Profesorul și-a văzut visul cu ochii. A ajuns pastor în capitală și a salvat el Biserica Baptistă Giulești. A salvat-o de pericolul de a ajunge în conflice nerezolvabile cu Securitatea, a salvat-o de pericolul de a avea un locaș nou de închinare care nu era aprobat de Securitate și apoi a salvat-o de toți ceilalți păstori cumsecade care ar fi putut fi aleși democratic în poziția disponibilă. Vasile Talpoș a salvat Biserica Baptistă din Giulești de toate lucrurile pozitive care i s-ar fi putut întâmpla. Pentru merite deosebite a fost decorat atât de conducerea Uniunii Baptiste de la București cât și de Securitatea română.

Din nou despre „salvatori”

Coroborand informatia pe care noi am oferit-o în ciclul „Salvatorii Cultului Baptist” vin două articole ale lui Bartimeu aici (1) și  aici (2) să completeze și să elucideze anumite lucruri legate de unul din „salvatori,” Vasile Talpoș, cel care a activat ca și agent al Securității sub numele consprativ de „Profesorul”. Mulțumim lui Barthimeu pentru intervenție, mai ales că unul din cititori își permitea să pună la îndoială cele relatate de noi.

Ceea ce uimește la acești „salvatori” este că trădează fără să clipească pe frații lor trimițându-i la tortură și la închisoare, dar în același timp pozează în cei mai morali subiecți ai timpului lor. Despre Vasile Talpoș, cel care are pe conștiință trădarea fraților săi de la Iris, se povestește cum, pe vremea comuniștilor când preda la Seminar ținea lecții moralizatoare studenților și îi mustra aspru dacă afla că unii din aceștia și-au permis să copieze sau să se folosească de munca altora pentru a suplini lipsa lor de hărnicie. Unul dintre foștii seminariști menționa un astfel de incident când „Profesorul” i-a chemat la cancelarie și le-a spus cu lacrimi în ochi că, faptul că și-au permis să copieze este o gravă abatere de la normele morale creștine ce, dacă nu este eliminată va duce la sminteli și mai mari. „Profesorul” avea dreptate, dar cum de nu își aplica sieși ceea ce învăța pe alții? Oare cum a fost posibil ca Vasile Talpoș să verse lacrimi de mila studenților ce își mai permiteau să copieze, dar să nu simtă mustrare în conștiință pentru frații pe care i-a trădat și i-a dat pe mâna securității pentru a fi maltratați (vezi în articolele menționate informația că unuia i s-a aplicat un tratament barbar în urma deconspirării lui de către vasile Talpoș)? Probabil că ar fi fost mult mai bine pentru el și pentru Cultul Baptist dacă și-ar fi ales cariera de actor. L-ar fi prins mult mai bine decât cea de „Profesor” și năPăst(uiit)or.

DE PRIN TEXAS...

SUB ALCHIMIA NOII ÎNCHINĂRI

Recent mi-a parvenit un articol ce descrie cu multă acuratețe confuzia și prostia credincioșilor înamorați de închinarea contemporană sub semnul deschiderii față de lume. L-am postat în nădejdea că măcar în ceasul din urmă unii se vor trezi din vrăjeala care a fost plasată asupra lor de falșii apostoli și profeți. Lectură plăcută!

AURUL NEBUNILOR sau SUB ALCHIMIA NOII ÎNCHINĂRI

Scopul: A face o diagramă a societăţii creștine deschise pentru „mai mult” în experienţa religioasă.

Caz de studiu: Sincretismul religios și trezirea aduse de Solomon.

Locul: S-a întâmplat la Ierusalim, dar „trezirea” a fost repetată în multe alte locuri. Ultima dată s-a semnalizat prezenţa ei la Băile Felix unde sincretismul religios al unor elemente diverse din Africa de Sud, din Portland și din alte „centre religioase” ale lumii contemporane a reușit să câștige adepți să să entuziasmeze mase semnificative de închinători idolatri.

Timpul: Veacul X înainte de venirea Mântuitorului Unic, dar experienţa a fost prelungită permanent de-a lungul secolelor în mijlocul unui popor ce vrea să şchiopăteze de amândouă picioarele.

Protagoniștii: Atunci au fost închinătorii vechi, ce au rămas lângă Cuvântul neschimbat, în opoziție cu închinătorii noi, ce au manifestat deschidere pentru „revelația nouă” și pentru vânturile noi de învățătură și închinare. Atunci a fost Ahia în opoziție cu Solomon. Astăzi sunt predicatorii și credincioșii ce au rămas cu fidelitate în credința dată sfinților odată pentru totdeauna în opoziție cu cei care își schimbă teologia și închinarea invocând revelație nouă, cum sunt, de exemplu, străjerii și Iosif Țon, penieliștii și Lucian Oniga, etc.

Diagrama: O paralelă simplă dar sugestivă între idolatrii din vremea lui Solomon și idolatrii actuali din lumea evanghelică a românilor care acceptă fără discernîmânt revelațiile noi și practicile religioase noi aduse din Africa și din alte locuri infestate de erezie de falșii apostoli și prorooci ai vremii noastre.

Tabloul: O masă mare de oameni este adunată în curtea Templului ridicat cu ani în urmă şi cu multă fală de Solomon. Acelaşi Templu unde Dumnezeu promisese ca urmare a rugăciunii memorabile a ctitorului că se va descoperi oricărui om ce va veni să Îl caute. Un crainic cere mulţimilor să facă tăcere, pentru a putea auzi anunţul important ce îl va face.

CRAINICUL: Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte! Cu multă bucurie anunţăm sfinţirea unui alt chip înălţat de împăratul Solomon pe muntele din faţa Ierusalimului, şi anume chipul dumnezeului Moloh. Toţi locuitorii sunt invitaţi să participe la serviciul de sfinţire şi dedicare! După jerfă şi după închinare participanţii pot lua parte la masa de dragoste ce se va servi pe înălţime în compania fecioarelor de la Templu!

AHIA: Am auzit bine? Împăratul Solomon sfinţeşte chipul lui Moloh, urâciunea Sidonienilor şi a Amoniţilor? Şi oamenii sunt îndemnaţi să participe la jertfe idoleşti şi la o închinare ce implică destrăbălare?

CRAINICUL: Străine, tu eşti singurul care nu cunoşti schimbările pozitive ce au avut loc în Ierusalim de câţiva ani? Unde ai fost, când Împăratul nostru a avut revelaţia care a dus la revoluţionarea închinării şi la trezirea neamului nostru închistat în dogme religioase şi în legalism? Unii îl acuză de inconsecvenţă, dar el este purtătorul unui steag care este mult iubit de noua generaţie. Alţii cred că şi-a pierdut minţile, dar Solomon nu a dovedit niciodată mai multă înţelepciune şi practicalitate ca în aceste zile de trezire spirituală. Te întreb din nou: Tu eşti singurul care nu cunoşti schimbările pozitive experimentate în închinare în ultimul timp?

AHIA: E adevărat că am trăit retras în pustie câţiva ani, dar despre ce schimbări vorbeşti? A fost schimbată Slava Dumnezeului nostru cu slava unor chipuri cioplite? Şi a fost abandonată Revelaţia unică, veşnică, suficientă, în favoarea „descoperirilor” unor proroci ce practică autoînşelarea?

CRAINICUL:  Străine, se poate să nu îţi aminteşti de înţelepciunea dată de Yahweh lui Solomon? Ei bine, Solomon, fiul păcii, datorită acestei înţelepciuni a făcut pace între poporul nostru şi popoarele din jur. La ora actuală ne închinăm toţi lui Dumnezeu, şi o facem într-un spirit al vieţii noi revărsate de Dumnezeu peste toţi închinătorii săi pe care i-a chemat din toate popoarele din jur. Sfinţirea chipului lui Moloh este o altă dovadă a închinării aduse lui Dumnezeu în diversitate. Trezirea care o experimentăm de o vreme la închinare este dovada că noua poziţie teologică este justificată. Înainte de această trezire închinarea era prea plicticoasă, lipsită de exaltare și excitare, dacă vrei. Erai obligat să mergi la Templu, să aduci jertfe care să îţi amintească mereu de păcat, să contemplezi un Dumnezeu sfânt, sfânt, sfânt... Era prea legalistică închinarea aceea. Noi vrem cântece, dans şi voie bună! De-abia de când practicăm închinarea în diversitate, încorporând ceea ce este mai bun din religiile popoarelor vecine, de-abia de atunci experienţa închinării a devenit plăcută. Noi am numit locul închinării noastre Peniel, căci suntem convinși că fața lui Dumnezeu ne este binevoitoare și strălucește peste noi. De fapt Solomon nu a făcut altceva decât să reactualizeze doctrina marelui om al lui Dumnezeu, Balaam, care ne-a transmis cu sute de ani în urmă că putem câștiga lumea la adevăr dacă ne deschidem față de cei din lume participând cu ei la ritualurile pe care ei le îndrăgesc. De fapt  Și unde mai pui că toți proroocii vorbesc de bine acest experiment al închinării în diversitate.

AHIA: Eu nu ştiu nimic din Legea lui Yahweh de o asemenea închinare în diversitate. Tora spune foarte clar: Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi numai lui să-I slujeşti! Să nu-ţi faci chip cioplit...! Să nu puneţi numele dumnezeilor străini pe buzele voastre...

CRAINICUL: Vezi, Solomon ne-a învăţat că există un singur Dumnezeu. Unii îl numesc Yahweh, alţii Baal, alţii Moloh, alţii Milcom. Numele nu contează, căci Dumnezeu este unul singur. Toţi oamenii se închină aceluiaşi Dumnezeu. După cum nu contează numele ce i se dă,  tot astfel nu contează forma sub care e reprezentat sau modul în care i se aduce închinare. Ideea pe care tu o aperi cu înverşunare este învechită şi primejdioasă, deoarece a dus la neînţelegeri şi războaie. Ea înseamnă dispreţ şi condamnare pentru religia atât de frumoasă şi bogată a popoarelor din jur.

AHIA: Dar Însuşi Dumnezeu condamnă religia şi închinarea popoarelor vecine, când a spus în Legea Sa: Să nu vă luaţi după urâciunile popoarelor din jur... Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru... Dacă vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, vă spun hotărât că veţi muri...

CRAINICUL: Tu nu pricepi, deoarece te poticneşti în litera care omoară.  Ce Îl împiedică pe acest Dumnezeu care ne-a vorbit prin Moise să ne vorbească şi astăzi şi să adauge la revelaţia ce ne-a dat-o iniţial? Poziţia ta este total lipsită de graţie sau carismă. De fapt, dacă ai veni la închinare, ai vedea că Dumnezeu vorbeşte acolo prin mulţi proroci, care vin din partea lui Moloc sau Milcom sau Chemoş. Aceşti proroci au vestit dinainte că evreii vor renunţa la rigiditatea lor şi vor îmbrăţişa un cult deschis înnoirii. Unii consideră că Solomon a făcut concesii esențiale care știrbesc religia adevărată a lui Yahweh, dar toți ar trebui să știe că Dumnezeu l-a ales pe Solomon tocmai pentru o astfel de deschidere în practicarea închinării. De fapt ar trebui să te întrebi serios: „Ce ai făcut tu , care îl critici pe Solomon în comparație cu ceea ce a făcut Solomon pentru poporul lui Dumnezeu și pentru lucrarea Împărăției lui?” Bănuiesc că vei înceta să îl critici pe un mare om a lui Dumnezeu, pentru că nu se conformează concepțiilor tale înguste! E timpul să te alături corului de prorooci care au înțeles lucrarea lui Dumnezeu și s-au alăturat trezirii ce are loc în poporul, sau mai bine zis în popoarele Domnului.

AHIA: Dumnezeul lui Israel nu se poate contrazice. El a interzis închinarea la dumnezeii altor popoare şi consideră această închinare o urâciune. Acei proroci sunt falşi şi induc în eroare masele mari care participă la o astfel de închinare.

CRAINICUL: Nu ai nici un drept să limitezi pe Dumnezeul adevărat susţinând că El s-a revelat numai prin evrei. Se poate să nu ştii ce a spus profetul David? El a proorocit tocmai despre această schimbare când insuflat de Iahweh a spus: „Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus...” Cum crezi că a împlinit această prorocie Fiul Împăratului David? Prin acţiunile ce au rezultat în urma deschiderii faţă de noua revelaţie. De când Solomon a lansat această revelaţie a Dumnezeului unic ce este slujit sub diverse nume, tensiunile cu neamurile din jur au dispărut. La urma urmei, era o mândrie prostească din partea noastră să considerăm că numai noi avem adevărul şi celelalte popoare sunt pe calea pierzării. Doctrina Dumnezeului unic slujit sub diverse nume a creat armonie şi înţelegere între noi şi toate neamurile ce ne înconjoară. Ce altă dovadă a acceptării acestei închinări de către Iahweh mai vrei, decât faptul că aduce înfrăţire între popoare? După roade se cunoaşte adevărul unei doctrine. Şi roadele pozitive ale acestei doctrine le poţi constata personal.  

AHIA: Eu ştiu că Dumnezeul nostru ne-a ales dintre celelalte popoare tocmai pentru a-I sluji Lui în mod exclusiv, şi în felul acesta să aratăm popoarelor din jur adevărul mântuitor care le poate scoate din întunericul idolatriei şi politeismului. Noi trebuie să îi aducem din întuneric la lumină, neluând parte la lucrările întunericului, ci mai degrabă osândindu-le.

CRAINICUL: Acest bigotism conjugat cu intoleranţa nu a dus niciodată la ceva bun. Solomon ne-a învăţat să fim înţelegători şi iubitori, să vedem ce este bun în practicile religioase ale altora.

AHIA: Refuzul nostru de a condamna închinarea falsă îi va condiţiona pe oameni să nu mai fie în stare să distingă adevărul. O astfel de incapacitate îi va face să rămână cu religia lor falsă şi să experimenteze în final distrugerea. Dumnezeu vrea ca nimeni să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă!

CRAINICUL: Din nou, se vede că nu ai ţinut pasul cu noile dezvoltări în teologie. Ideea unui Dumnezeu mânios, ce aruncă pe oameni în iad este barbară. Solomon este înclinat să creadă că şi Diavolul va fi mântuit. Prin urmare ideea unui foc veşnic este depăşită şi ea.  Dumnezeu este dragoste, şi tocmai de aceea a fost introdus cultul Astarteei, aşa zisa zeiţă a dragostei, pentru a inocula închinătorilor ideea că Dumnezeu îi iubeşte şi îi acceptă cu modul lor particular de închinare. Este o idee reprezentată frumos printr-un copac cu multe ramuri – eternul feminin. Astfel, femeile au ajuns să contribuie substanţial la noul tip de închinare. Muzica toată a fost lăsată în seama lor. Psalmii, imnele plicticoase au fost înlocuite cu refrene relaxante. Odată cu muzica nouă femeile au introdus veşmintele sumare şi baletul. Câtă graţie în noua închinare! S-a abandonat rigiditatea instaurată de Asaf şi fiii lui Core. Moartea spirituală a fost înlocuită cu noul râu de viaţă.

AHIA: Religiile popoarelor din jur sunt o urâciune! Zeii şi zeiţele acestor popoare sunt o insultă adusă Dumnezeului adevărat, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, care s-a revelat în Scripturi, condamnând vehement orice închinare idolatră.

CRAINICUL: Vreau să te avertizez, că nu e permis să te exprimi în felul acesta. Noile prevederi ale curţii interzic bigotismul religios şi discreditarea altor religii. Dacă continui să vorbeşti astfel, vei fi fie anatemizat, fie aruncat în temniţă. Asemenea discursuri incită la ură, şi Solomon este ferm hotărât să menţină pacea creată prin felul nou de închinare! Te invit să participi la jertfa adusă lui Moloh, vreau să zic Yahweh-Moloh, să vezi cu ochii tăi părtăşia frumoasă şi înălţătoare cu ceilalţi închinători.

AHIA: Închinarea aceea este păcat, este nelegiuire, e încălcarea Cuvântului lui Dumnezeu, este o urăciune...

CRAINICUL: De ce eşti negativist? De ce te opui trezirii experimentate de popoarele lui Dumnezeu? De ce nu consideri practicalitatea noii revelaţii şi a închinării la Dumnezeul unic slujit sub diferite nume? De ce să manifeşti ură, când poţi manifesta deschidere şi acceptare?

AHIA: Nu voi participa niciodată la închinarea idolatră. Nu există nimic pozitiv în acest sincretism religios. Cât voi trăi voi condamna acest mod de închinare degenerat și păgubitor. El va atrage în final mânia lui Dumnezeu.

CRAINICUL: Te compătimesc! Nu eşti în stare să înţelegi spiritul veacului şi să te ridici la înălţimea noii chemări manifestând dragoste...  Dat fiind că nu înțelegi felul în care lucrează Dumnezeu, aducând revelație nouă și un duh nou de închinare, ești condamnat să rămâi adeptul unei închinări depășite și înțepenite în legalism.