Socialismul înrobește

Herbert Hoover a fost ultimul președinte înainte de al doilea război mondial ce a pledat împotriva adoptării unui sistem socialist, așa cum a procedat imediat următorul președinte, democratul F. D. Rooselvelt, care a adoptat prin legislație și decrete prezidențiale o serie de măsuri socialiste. Hoover a înțeles ceea ce masele ce „beneficiază” de sistemul de asigurări socialiste nu înțeleg. Iată un citat din discursurile lui:

You cannot extend the mastery of government over the daily life of a people without somewhere making it master of the people's souls and thoughts. 

Nu poți extinde stăpânirea guvernului peste viața zilnică a oamenilor fără a face din guvern stăpânul gândurilor și sufletelor oamenilor.

Îndobitocirea maselor și manipularea lor în scopurile dictaturii de stânga

Un articol relevant ce expune ideologia de stânga și scopurile ei malefice.

Secretele puterii politice după A.N. Chomsky

Care sunt opțiunile reale ce le avem în alegerea unui președinte?

Încă o săptămână și cetățenii americani își vor exprima prin vot adeziunea la una din cele două ideologii reprezentate de cele două partide care domină viața politică a Statelor Unite. Unii creștini stau în cumpănă și nu știu cum să voteze. Li se pare că ambele partide au atât politicieni corecți, cât și mai puțin corecți (corupți); li s-a instilat idea că ambele partide au anumite valori creștine la care încă mai subscriu, și ambele s-au făcut vinovate de abandonarea anumitor valori creștine, ceea ce îi determină să stea pe gânduri când e vorba de a oferi votul lor, neștiind cum să voteze.  Alți creștini se postează pe poziții de retragere din viața politică a zilei din moment ce alegerea se face între un musulman ce pretinde de ochii lumii că este evanghelic, și un mormon, ce are o credință eretică.  Faptul că niciunul nu este caracterizat de o credință evanghelică autentică este pentru unii o justificare suficientă de a nu paricipa la viața politică a societății.

De fapt cum stau lucrurile? A considera că opțiunea reală ce o avem este între două partide politice care se aseamănă foarte mult și se deosebesc foarte puțin, o astfel de poziție este de-a dreptul reducționistă și simplistă. Da, ambele partide susțin că au în platforma lor valori morale biblice. E adevărat, de asemenea că ambele partide au în sânul lor elemente corupte. Dar deosebirea dintre cele două partide este imensă când luăm în considerare următoarele lucruri:

1.     1.  Partidul democrat este în esență un partid de stânga, cu un progam socialist bine definit, și cu o platformă ce nu vrea să includă în ideologia sa factorul Dumnezeu și nici pe cel sionist. Dimpotrivă, vrea să elibereze societatea de o credință biblică susținând relativismul etic și epistemologic al elitelor intelectuale ce domină învățământul american. Poziția partidului democrat este o abandonare și o sfidare a pragmatismului politic american observat de la începutul secolului XX (care a adus multe binecuvântări societăți americane), și anume că America este chemată să sprijine sionismul și statul evreiesc, poziție ce a caracterizat ambele partide până în urmă cu un sfert de secol.

2.     2.   Partidul democrat se pretinde a fi un partid al maselor sărace sau mai puțin bogate, dar în realitatea această pretenție nu este nimic mai mult decât o lozincă demagogică, promovată și menținută doar pentru avantajul ce îl aduce în timpul campaniilor electorale. Partidul democrat folosețte demagogia la fel ca orice alt partid socialist sau comunist. Nici socialiștii, nici comuniștii nu au fost interesați de bunăstarea maselor, ci doar de succesul lor pe eșechierul politic. Interesul maselor a fost invocat de fiecare dictatură ce a apărut în istorie, și aceasta cu scopul de a justifica ascendența la putere. În loc să aducă un beneficiu maselor sărace, programul democraților produce o clasă dependentă de îndemnizațiile guvernamentale pe care partidul  se poate baza mereu și mereu în întrecerile electorale.

3.     3.   Săracii societății nu sunt ajutați în mod real de politica partidului democrat. Economiștii știu că interferența politicienilor în politica de prețuri (salar minim, controlul prețurilor prin stabilirea de plafoane, acordarea de subsidii, etc.) duce la degradarea  și sărăcirea tocmai a clasei pe care intenționează să o ajute.

4.     4.   Partidul democrat a devenit partidul morții din momentul în care a hotărât să susțină prin platforma sa „dreptul” nelimitat la avort al femeilor.

5.     5.   Același partid a devenit partidul homosexualilor și a altor pervertiți de când a decis să lupte pentru acordarea de privilegii politice și sociale acestor stricați care strică societatea.

6.     6.   Partidul democrat este un partid al corupției și a contribuit enorm la coruperea sistemului democratic american prin fraudele electorale pe care le-a înfăptuit, prin promovarea unor practici incompatibile cu etica unei societăți morale și drepte, etc.

7.     7.   Partidul democrat luptă prin toate mijloacele de care poate uza (inclusiv cele ilegale) pentru a promova controlul guvernului asupra tuturor aspectelor vieții cetățenilor (politic, economic, cultural, religios, etc.). Cu administrații ale democraților ne îndreptăm rapid spre guvernul mondial ce va controla dictatorial viața tuturor oamenilor.

8.     8.   Partidul democrat este partidul care subminează puterea militară a Americii și implicit poziția Statelor Unite de polițist al lumii și garantor al păcii și securității. Fiecare administrație democrată a redus cheltielile militare,a cedat în fața provocărilor dușmanilor Ameircii, a promovat o politică de împăciuitorism (appeasment) în fața dușmanilor Americii, etc. Spre exemplu administrația Obama și-a dovedit slăbiciunea în fața terorismului islamic și incapacitatea de a evalua corect realitățile „primăveii arabe” care este în fapt un îngheț politic teribil, ce va crea probleme enorme pentru Israel  și Statele Unite în viitor, ca să nu mai vorbim de persecuțiile populațiilor creștine din Orientul Apropiat. Administrațeia Obama se face vinovată de moartea unor diplomați americani care au fost jertfiți pe altarul împăciuitorismului practicat de diplomații săi aflați la cârma actualului minister de externe. 

Prin opoziție, partidul republican subscrie încă la o politică economică capitalistă (a pieței libere), susține încă valorile creștine care au dus la edificarea societății americane de la fundarea ei, luptă pentru dreptul inalienabil la viață (condamnând avortul), se opune acordării de privilegii homosexualilor, sancționează încă pe membrii săi care comit imoralitate, crede că puterea militară a Americii garantează pacea în lume și poate elimina terorismul în mare măsură, etc., etc. Cel care susține că opțiunea între cele două partide și între cei doi protagoniști este superficială și fără însemnătate reală dă dovadă de o mare naivitate și a fost deja afectat de demagogia politicienilor ce se declară democrați, dar care în realitate sunt uneltele totalitarismului prezis de Scriptură că va fi caracteristic vremurilor din urmă.

Americanii sunt chemați să voteze, dar în această intreprindere nu sunt chemați să aleagă un păstor, nici un teolog, ci un politician. În luptă sunt două principii care s-au înfruntat dintotdeauna pe scena politică. De o parte este principiul că guvernul trebuie controleze toate sectoarele societății umane și să se îngrijească de toate trebuințele cetățeanului, ceea ce duce la înrobirea acestuia (socialism, totalitarism); de cealaltă parte este principiul că guvernul are atribuții limitate și cetățeanul trebuie să își asigure prin hărnicie și inițiativă proprie existența într-o societate liberă  care garantează libertățile și drepturile individului, inclusiv dreptul la o piață a competiției.

Citind cărți noi și cărți vechi

Mulți creștini sunt așa de angajați în a sta la zi cu citirea cărților noi, ale ultimei ore, încât nu vor ajunge niciodată să se ridice la nivelul trecutului întâlnind autorii care aparțin veșniciei.

Many Christians are so busy trying to keep up with the books of the hour that they never catch up with the past to meet people who belong to the ages. (Warren Wiersbe)

Suntem ceea ce citim. We are what we read. (Anonim)

Leaders are readers and readers are leaders. Conducătorii sunt cititori și cititorii sunt conducători. (Anonim)

Citește, dar nu pentru a contrazice sau a combate, nici pentru a crede sau a accepta fără discernământ, nici pentru a avea subiect de discuție, ci pentru a cântări și a considera. Unele cărți se cuvine să fie doar  gustate, altele se cuvine să fie înghițite, iar câteva să fie mesecate și digerate

Read, not to contradict or confute, nor to believe and take for granted, nor to find talk and discourse, but to weigh and consider. Some books are to be tasted, others to be swallowed, and some few to be chewed and digested. (Francis Bacon)

Înainte! – cu socialiștii și comuniștii

Lozinca aleasă de președintele Obama pentru faza actuală a campaniei sale electorale este una veche și cu conotații foarte cunoscute. Forward  este deviza ce îl leagă implicit și explicit pe președintele Obama de socialism și comunism. Un articol din Washington Post arată antecedentele folosirii acestei lozinci de  socialiștii cu renume mondial cât și de comuniștii cei mai cunoscuți, de exemplu ca nume a unor publicații radicale marxiste. Articolul îl scuză pe Obama avansând ideea că președintele american nu este conștient de istoria lozincii alese de el. Dar tocmai aici este problema.  Președintele american știe foarte bine semnificația lozincii sale și a ales-o intenționat  pentru a transmite mesajul că el este un socialist care nu se sfiește de orientarea și convingerile sale. Că Obama nu se cuvine a fi bănuit de ignoranță este evident. Mai rămâne să concluzionăm că autorul articolului semnalizat poate fi suspectat de credulitate.

http://www.washingtontimes.com/blog/inside-politics/2012/apr/30/new-obama-slogan-has-long-ties-marxism-socialism/

De ce? Răspunsuri când nu se găsesc răspunsuri

Malcolm Muggeridge a fost întâmpinat la sfârșitul unei prezentări ale sale într-o biserică din Londra cu întrebări ce veneau din partea unor sceptici. La sfârșit, un băiat într-un scaun rulant a deschis și el gura să întrebe ceva pe faimosul apologet creștin. Copilul, care vorbea cu mare dificultate a reușit până la urmă să se facă înțeles, deoarece Muggeridge s-a apropiat de el și i-a comunicat că are răbdare să aștepte până va exprima verbal ceea ce îl doare. „Tu spui că există Dumnezeu și că El ne iubește” a îngăimat băiatul suferind. „Da,” a răspuns Muggeridge, „așa este.” A urmat apoi întrebarea: „Atunci, de ce sufăr eu atât de cumplit?”  S-a lăsat o tăcere grea peste toți cei prezenți. Și creștinii și ateii așteptau să vadă ce va răspunde Malcolm Muggeridge. Acesta s-a aplecat la nivelul băiatului, l-a privit direct în ochi și apoi a întrebat: „Dacă erai sănătos, veneai să auzi ceea ce am prezentat în seara aceasta?”  Băiatul a răspuns dând din cap în sens negativ. A urmat o altă tăcere, după care Muggeridge a adăugat: „Dumnezeu te-a pus într-o condiție foarte dificilă. Dar nu uita, El a cerut ceva mult mai greu de la Isus Christos, care a murit pentru tine. Se poate că aceasta a fost calea prin care să se asigure că în această seară vei veni la întrunire pentru a auzi despre dragostea Lui și a-ți pune încrederea în El. „Se prea poate să fie așa,” a răspuns băiatul, se prea poate să fie așa!”

Gura păcătosului adevăr grăiește

În timp ce guvernatorul Mitt Romney vorbea în a doua dezbatere cu președintele țării de necesitatea de a duce o politică economică prin care să se ajungă la independență în privința energiei (energy independence), domnul Obama a vorbit în mod repetat despre intenția sa de a promova o politică prin care să se ajungă la controlarea energiei, bineînțeles de către guvern (energy control). Cele două concepte nu au fost introduse în discuție întâmplător, ci bine calculat. Președintele țării visează control, pe când oponentul său vorbește de independență. Cetățenii Americii au posibilitatea prin vot să subscrie la una din cele două poziții.

The Truth About ContemporaryChurches

Here’s a  few facts about those apostate organizations that used to be churches.
1.They’re theaters, not churches.
2. They’re run by  Stage Managers, not pastors.
3.They’re filled by an audience, not a congregation.
4.They strive for entertainment, not worship.
5. They even use theater blue prints to build them rather than church blueprints.
6. Their guide book is written by Rick Warren, not GOD.
7.They serve the devil, not God.
Most contemporary   Stage  Managers changed their  churches into  theaters because they   loved  the  world and  wanted  to  be  carnal.  By  bringing  their  church  with  them  in  apostasy  they   could  soothe  their  guilty conscience.
http://www.samgipp.com/newsletters/131.pdf

Câteva informații despre acele organizații apostate care au fost odată biserici.
1. Sunt teatre, și nu biserici
2. Sunt conduse de manageri de scenă, și nu de păstori
3. Sunt umplute de un auditoriu, și nu de o congregație
4. Caută distracția, și nu închinarea
5. Folosesc planuri de teatru pentru construcții, și nu planuri pentru biserici
6. Cartea după care se ghidează este scrisă de Rick Warren, și nu de Dumnezeu
7. Slujesc diavolului, și nu lui Dumnezeu.
Cei mai mulți dintre managerii de scenă au schimbat bisericile lor în teatre pentru că iubesc lumea și vor să fie firești. Faptul că târăsc biserica lor cu ei în apostazie nu este altceva decât o încearcare de a-și calma conștiința vinovată.

Un ambasador american este ucis și un altul își cere iertare ucigașilor!

Imediat după atacul terorist ce a dus la uciderea ambasadorului american în Libia în 11 septembrie, ambasada americană din Cairo a emis un comunicat în care cere iertare teroriștilor pentru că acestora le-au fost rănite simțămintele religioase. Comunicatul spune printre altele:
„Ambasada Statelor Unite din Cairop condamnă eforturile continue ale unor indivizi greșit orientați care rănesc simțămontele religioase ale musulmanilor... Respectul pentru credințele religioase este una din bazele democrației americane. Cu fermitate respingem acțiunile celor ce abuzează de dreptul universal al libertății de cuvânt pentru a răni credințele religioase ale altora.”
Oare când va oferi administrația actualului președinte o condamnare a teroriștilor, a lumii musulmane și a guvernelor țărilor islamice, care nu oferă dreptul de libertate religioasă cetățenilor lor și nici măcar cetățenilor altor țări care muncesc în astfel de țări? Așteptăm protestele președintelui față de genocidul populației creștine din Nigeria și față de genocidul populației negre creștine din Sudan care este sistematic exterminată de populația arabă musulmană. Așteptăm... Sau poate președintele (negru la suflet) își închipuie că simțămintele creștinilor ce sunt zi de zi maltratați și uciși în țările musulmane nu sunt destul de importante ca el să ia atitudine față de cei ce îi abuzează? Președintele american găsește timp să ceară iertare teroriștilor, dar nu găsește timp să se întâlneasă cu premierul israelian. Probabil în sinea lui știe, la fel ca reprezentanții mas-mediei că Israelul și creștinii sunt vinovați de actele teroriste ale islamicilor!

Iată câteva exemple de persecuție a creștinilor de către musulmani ce au simțăminte religioase foarte fine în virtutea cărora domnul președinte al Americii le oferă scuzele sale:

On Christian persecution in Muslim countries: Shut up, it’s still Israel’s fault

Posted on 05/22/2012 by Meryl Yourish

60 Minutes publishes a hatchet job on how Israel is supposedy driving out Christians, and utterly ignores stories like this one, where Egypt’s Muslims are persecuting Christians.

An Egyptian court sentenced 12 Christians to life in prison and acquitted eight Muslims on Monday in a case set off by religious tensions in the country’s south.
The Christians were found guilty of sowing public strife, the possession of illegal weapons and shooting dead two Muslims in April of last year in Minya province, about 220 kilometers (135 miles) south of Cairo.
The religious tension in Minya spilled over into violence last year when a Muslim microbus driver, angered by a speed bump outside a wealthy Christian man’s villa, got into a scuffle with security guards who beat him.
After returning to his village of Abu Qurqas that evening, he rounded up the villagers who then gathered outside an ultraconservative Islamist group’s main office there to protest his beating. According to rights researcher Ishak Ibrahim, the Christians nearby thought they were going to be attacked and shot from their rooftops down at the crowd, killing two and wounding two others.
For several days after, angry villagers torched dozens of Christian homes and stores.

Isn’t it amazing that 60 Minutes couldn’t find any Christian persecution by other nations in the Middle East? Like, say, Saudi Arabia, which arrests its Filipino “guest workers” for holding secret Christian worship services and allows no Christian bibles or symbols in the nation? Or the grand mufti of Saudi Arabia declaring that all churches must be destroyed? There is a wealth of information that the media ignores. But sure, blame Israel for the lack of Christians in Gaza. It’s not the Islamist government of Hamas at all. Here’s the most telling fact about the Christians of Israel and the Palestinian territories today:

Christians comprise less than 4% of Palestinians living within the borders of former Mandate Palestine today. They are approximately 4% of the West Bank population, less than 1% in Gaza, and nearly 10% of Israel’s Palestinian population.

Canceling Christmas celebrations in Gaza? Check.

There hasn’t been a Christmas tree in Gaza City’s main square since Hamas pushed the Palestinian Authority out of Gaza in 2007 and Christmas is no longer a public holiday.

Egyptian Islamists wouldn’t allow Christmas greetings to Christians because it’s against their beliefs.
Islamists in Gaza murdered a Christian bookstore owner. But yeah, blame Israel. And ignore the fact that Egyptian Christians were given life sentences for protecting themselves from a Muslim mob. And acquit the Muslims. Because that’s the Islamist way.

http://www.yourish.com/2012/05/22/16273

Când începe viața umană?

Depinde pe cine întrebi!

Dacă întrebi pe un medic care nu are nici un interes politic sau pecuniar în disputa dintre taberile pro-life și pro-avort, îți va spune că viața umană începe la fecundarea ovulului.

Dacă întrebi pe promotorii culturii morții, aceștia îți vor spune că un copil nu devine ființă umană decât la câtva timp după naștere, câteva luni, sau un an, sau unii propun chiar doi ani. În conformitate cu poziția acestor lunateci este justificat moral să ucizi pe un copil care nu a ajuns la conștiința existenței de sine.

Dacă întrebi pe un suporter al așa zisei poziții „pro-choice” - care de fapt nu dă nici o posibilitate de alegere copilului nenăscut, îți va spune că viața umană începe la naștere. Tocmai această poziție a adoptat-o Asociația Medicală Canadiană (Canadian Medical Association) pentru a fi de partea politicii corecte, când a declarat recent că fătul „devine o ființă umană... când este complet detașat de trupul mamei.” La această monstruozitate medicii canadieni ce aparțin organizației Canadian Physicians for Life au protestat declarând că „fiecare medic canadian știe că un copil nenăscut este o ființă umană vie...”

Am dori ca „politicienii” Asociației Medicale Canadiene să ne spună nu când, ci ce anume determină transformarea copilului nenăscut în ființă umană atunci când se naște. Ce anume câștigă copilul prin naștere așa încât este justificat ca înainte de naștere să nu fie declarat ființă umană, iar după naștere să existe justificare pentru declararea acestuia ca ființă umană? Să presupunem că trupul copilului este complet afară din pântecele mamei, cu excepția degetelor unui picior. Oare acest lucru răpește copilului calitatea de ființă umană? Absurd! De fapt timp de câteva secunde după nașterea unui copil mai există o legătură între trupul mamei și cel al copilului. Oare acest lucru justifică uciderea unui copil născut, dar care are încă legătura prin cordon cu mama sa? Absurd! Adevărul este că orice poziție care neagă personalitatea și natura umană a copilului nenăscut este irațională și nu poate răspunde la cele mai simple întrebări legate de ceea ce constituie esența naturii umane.

Când începe viața umană? Depinde pe cine întrebi. Dacă Îl întrebi pe Cel care a creat omul îți va spune că din momnetul zămislirii El, Creatorul, cunoaște pe cei plămădiți în pântecele mamei și are planuri frumoase pentru aceștia. În Legea Sa El a cerut ca orice ucigaș să plătească cu viața dacă ia viața vreunui om. Legea Sa prevede ca în cazul în care violența unei persoane determină pierderea unui copil care nu a ajuns la termenul nașterii, acea persoană vinovată de violență și avort să fie pedepsită cu moartea, ceea ce ne spune că Dumnezeu prețuiește ființele umane nenăscute la fel ca și cele născute.