Jaroslav Pelikan despre Iosif Țon

Printre ereticii care se laudă că aduc în ființă un nou tip de creștinism se numără de vreo câțiva ani încoace și Iosif Țon. Dacă americanii își au ereticii lor, și africanii își au ereticii lor, de ce nu am avea și noi faliții noștri? Iosif Țon a anunțat cu fanfaronadă că el crează un nou tip de creștinism, dar ceeace a oferit în ultimele sale scrieri nu a fost altceva decât o copiere puerilă a unor teorii eretice la modă în carismatism. Carismatismul, ce are pretenția că a readus în ființă apostolismul primului secol, a vărsat cerneală multă pretinzând că aduce revelație nouă în creștinism. O fi ea nouă, dar nu este autentică. Tot ceea ce Dumnezeu a avut să ne spună este inclus în Cuvântul său, care are printre alte caracteristici și aceea că este perfect, și nu i se poate adăuga nimic nou. În plus, tot ce este cuprins în Scriptură ca și doctrină a fost deja cunoscut de creștini începând cu primul secol și până în zilele noastre. Cei care aduc ceva nou, aduc din ale Diavolului, căci el vorbește din ale sale, și este original.

Pretenția megalomanică a lui Iosif Țon că el dezvoltă un nou tip de creștinism nu ne spune altceva decât că a apucat-o pe cărările ereziei. Când Martin Luther s-a confruntat cu teologul catolic Eck, acesta i-a cerut să recunoască faptul că este influențat de Jan Huss, care fusese condamnat de Conciliul de la Constanța cu 100 de ani înainte. Luther a negat acuzația, dar în pauza de masă a studiat documentele Conciliului de la Constanța și a constatat cu surpriză că Eck avea dreptate. Revenind la masa discuției, el a declarat: „Ja, ich bin ein Hussite!” „Da, eu sunt un husit!” Adevărul este că suntem creștini autentici dacă păstrăm învățătura apostolilor așa cum a fost ea acceptată în mărturiile de credință creștină ale conciliilor primelor secole și așa cum a fost reiterată de reformatorii Europei ieșită din întunericul evului mediu. Orice abatere de la aceste doctrine istorice creștine este erezie.

Jaroslav Pelikan remarca tocmai acest lucru când scria: „Cea mai mare insultă ce o poți arunca unui teolog este să îi spui că este o ‘minte creatoare’” (“The greatest insult one can pay to a theologian is to call him a ‘creative mind’”). Iosif Țon se mândrește când i se spune că are o minte creatoare ca și teolog, și el însuși pretinde că este creator în domeniul sacru al teologiei, ceeace stârnește mila celor ce cunosc teologie cu adevărat. Și dacă Jaroslav Pelikan avea dreptate, înseamnă că Iosif Țon nu este un teolog.

Despre fericire

Un om este atât de fericit cât își propune să fie. (A man is about as happy as he makes up his mind to be). Abraham Lincoln

Un om este fericit atâta vreme cât alege să fie fericit, și nimic nu îl poate opri de la fericire. (A man is happy as long as he choses to be happy and nothing can stop him). Alexander Solzhenitsyn

Nu poziția ce o ai te face fericit, ci dispoziția ce o ai. (It is not your position that makes you happy; it is your dispozition.) Anonim

Celce este fericit va face și pe alții fericiți. (Whoevere is happy will make others happy, too.) Anne Frank

Puterea familiei iubitoare

Nici o cultură nu a fost vreodată capabilă să ofere un șantier naval de construire a unor vase de nescufundat în furtună pentru călătoria omului de la leagăn la mormânt mai bun decât individul hrănit într-o familie iubitoare. (No culture has ever been able to provide a better shipyard for building storm-proof vessels for the journey of man from the cradle to the grave than the individual nourished in a loving family). Laurens Van Der Post & Jane Taylor 

Iosif Țon și cultura ereziei

S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit... Așa descrie apostolul Pavel pe oamenii care în loc să aducă  laudă lui Dumnezeu o aduc omului, și în loc să se limiteaze la revelația divină oferită în Scirptură, consideră experiențele lor infailibile, iar modul lor de gândire la nivel par cu Scripturile, dacă nu mai sus! 

În opusculele sale Iosif Țon s-a pornit să aducă laude cu carul unor eretici pe care îi declară a fi profeți și apostoli ce aduc împărăția lui Dumnezeu pe pământ, creând ceea ce ei numesc „cultura împărăției.” Cei caracterizați laudativ de către Iosif Țon nu sunt altceva decât șarlatani și eretici notorii. Unul dintre ei, Randy Clark este cel care a promovat cultura bestialității la Toronto unde enoriașii și musafirii în timpul „trezirilor” se manifestau ca animalele (probabil când nu erau treziți trăiau la nivel subanimal). Acolo s-a creat o cultură, dar nu a împărăției lui Dumnezeu, ci a bestialității. Un alt mentor al lui Iosif Țon, Bill Johnson poate fi creditat cu crearea culturii neghiobiei la Redding, California, din moment ce i-a prostit pe oameni să creadă că slava lui Dumnezeu s-a coborât peste ei când acoliții săi au trimis fum pe gurile de aer ale instalației de căldură și aer condiționat ale clădirii în care se culturalizau. Parte a acestei „culturi„ de neghiobi este și John Wimber cu elucubrațiile sale carismatice care învață pe alții (neîncercați la minte ca Iosif Țon) că Scriptura nu este suficientă pentru creștini, că Dumnezeu este mai mare ca și Cuvântul Său, că noi suntem dumnezei ce putem chema lucrurile în existență cu cuvântul nostru, că în Numele lui Isus putem ierta păcatele altora, că protestanții ar face bine să recunoască supremația papei, că cei care se țin strict de Scriptură sunt farisei, etc. Pentru Wimber tot ce contează sunt minunile care se petrec la adunările Vineyard total nescripturale unde crează și promovează cultura auto-înșelării.

Dacă privești felul în care se manifestă acești neghiobi la întrunirile lor culturalizatoare (fratele Paul Dan a oferit câteva mostre) vei vedea că au creat într-adevăr o cultură, dar este una a râsului isteric și necontrolat, a tremuratului involuntar și a mișcărilor spasmodice sub influența demonilor, o cultură a hăulitului ca lupii, a tăvălitului pe jos etc. Este cultura șamanilor din Africa, a maselor mistice ținute sub influența personalităților de tip  guru din India, a vracilor din Iacuția și a proștilor de pretutindeni. Este cultura ereziei zilelor din urmă de care nu a scăpat nici Iosif Țon. Probabil că are ceva de-a face cu glorificarea omului în locul lui Dumnezeu a celor ce s-au fălit că sunt înțelepți, dar au înnebunit!