De Anul Nou

Tuturor cititorilor noştri le dorim un An Nou cu fericirea ce vine din cunoaşterea Celui ce ne cunoaşte şi cu realizările ce le produce Duhul lui Dumnezeu în cei care sunt călăuziţi de EL.

Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor alipi de învăţăturile dracilor...
Noi, pe blogul nostru am semnalat astfel de învăţături, ale carismaticilor şi ale celorce promovează cultura, nu a lui Isus, aşa cum pretind (Jesus Culture), ci a celui rău pe care îl slujesc. În ciuda detractorilor noştri vom continua să expunem învăţăturile dracilor, şi să apărăm Evanghelia Domnului.

Iarăşi, Domnul nostru avertizează că din pricina nelegiuirii dragostea celor mai mulţi se va răci. Aşa zisa dragoste a celor ce pun linţoliul peste nelegiuire nu este autentică, ci o negare a dragostei pe care ne-a ilustrat-o Învăţătorul.

Copilaşilor, să rămânem credincioşi adevărului!

Al vostru frate, Nicolae Rădoi

 

De Crăciun

O Stea răsare din Iacov şi un Toiag de cârmuire se ridică din Israel...

Steaua a împrumutat strălucirea ei vieţii noastre,iar Toiagul de cârmuire îl simţim în fiecare zi.

Un Crăciun plin de bucurie

dorim tuturor cititorilor noştri, celor mai de aproape, cât şi celor de mai departe. Gândul nostru este la ţara în care ne-am născut, la fraţii şi surorile noastre cu care am dus lupta bună a Evangheliei. Dumnezeu să se îndure de neamul nostru şi de bisericile Sale care sunt în aceeaşi stare de plâns ca şi naţiunea noastră! Dar ştim că victoria este a Domnului nostru Isus Christos, care este pe punctul de a veni a doua oară. Cei care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal să se bucure în anticiparea victoriei finale! Domnul este aproape!  

Decembrie – luna (pre)facerilor revoluționare pentru români

Decembrie nu este doar luna celebrării venirii în lume a Mântuitorului, nu este doar luna cadourilor, ci pentru români este și luna revoluțiilor ce au dus la afirmarea unor drepturi fundamnetale pentru poporul nostru.

La 1 decembrie 1918 românii ce trăiau rupți de frații lor în imperiile învechite ale începutului de veac XX (Austro-Ungaria și Rusia) au decis să se unească cu România. Nu au comis nici o ilegalitate. Ei acționau în conformitate cu Declarația președintelui Wilson care garanta popoarelor europene dreptul la autodeterminare, deși ungurii au început un război împotriva celor ce voiau să se desprindă din regatul lor!  Armata română le-a administrat însă o înfrângere rușinoasă la Tisa, după care a ocupat Budapesta, și a răsturnat guvernul bolșevic ce se instaurase la putere în urma bulversărilor ocazionate de sfârșitul primului război mondial.

Generația aceea ne-a oferit o țară mare cu perspective la fel de mari. Necazul a fost că politicienii români s-au lansat după război în lupte intestine ce au dus la dezechilibrarea țării și aducerea ei sub influența nefastă a fascismului. Legionarismul a fost confundat cu patriotismul. Ortodoxia cu identitatea de neam. Confuzii regretabile. Patriotismul real și sincer i-a caracterizat pe prea puțini dintre liderii noștri naționali. De sub plaga fascismului țara a intrat direct sub plaga comunismului. Cei mai mulți români au acceptat să li se pună călușul în gură. Printre aceștia au fost și mulți credincioși baptiști. E adevărat că unii au trădat cauza lui Christos și au făcut jocul murdar al autorităților comuniste, încărcându-se de vinovăție mare și veșnică ocară. Dar nu mai puțin vinovați au fost cei care au refuzat să acționeze împotriva comunismului, permițând răului să triumfe cu concursul lor! Aceștia și-au găsit o scuză foarte pioasă: „Noi nu facem politică!” De fapt o făceau din plin, în folosul ticvelor comuniste!

Dumnezeu a ridicat și în zodia bolșevicilor credincioși care nu s-au temut de comuniști, ci au manifestat curaj în acțiuni, prin care au arătat clar că ascultă mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Așa au fost cei care au înființat Comitetul ALRC și s-au opus oricărei imixtiuni a comuniștilor în Biserici. Pentru curajul lor unii au plătit cu viața, alți cu ani de închisoare, alții cu acceptarea sabiei lui Damocles deasupra capului, o viețuire continuă sub teroarea roșie. Bine ar fi să luăm seama la ce au spus și alți oameni ai credinței, ca psalmistul, de exemplu, care concluziona că Dumnezeu trebuie să intervină ca „să nu biruie omul!” De fapt omul nu a biruit niciodată, deși unii au căzut pradă iluziei că luptând împotriva lui Dumnezeu sunt de partea victoriei în istorie! Înșelare fatală!

Dumnezeu este cel ce schimbă vremurile și împrejurările. El face istoria, nu oamenii care I se opun! El a schimbat și guvernul comunist al României. Și a făcut-o printr-o mișcare revoluționară ce a avut loc în luna decembrie. Ar fi de dorit ca românii să își dezvolte o conștiință a intervențiilor divine în istorie, printr-o rememorare a evenimentelor trecutului în care Dumnezeu a ridicat pe cel obijduit punându-l să șadă cu cei mari, iar pe cei puternici i-a scos afară cu mâinile goale! Evreii au o astfel de conștiință națională a intervențiilor directe ale lui Dumnezeu în istoria lor multi-milenară. Zilele trecute au încheiat Sărbătoarea Luminilor când și-au adus aminte că Dumnezeu le-a dat izbăvirea de dușmanii lor, deși aceia erau de zeci de ori mai numeroși. Hanuca nu este altceva decât o rememorare a unei epopei naționale sub Macabei! O celebrarea a izbăvirii prin providența divină care nu s-a retras din istorie.

Dumnezeu numără popoarele. Toate s-au născut în Sion. Există nădejde și pentru neamul nostru. Bine ar fi dacă cei care se numesc credincioși ar accepta să fie factori de progres, un ferment care să ducă la prefaceri de ordin spiritual și implicit de ordin politic și social. Să nu se mai scuze cu ceea ce îi va acuza în ziua judecății, și anume inactivitatea, care nu este altceva decât respingerea implicării, refuzul de a plăti un preț pentru o credință activă!

La ora actuală România cade din nou în mâinile murdare ale comuniștilor. Există în rândurile credincioșilor baptiști o nouă șleahtă ce se înhamă la carăle neo-stalinistului Ponta. Și ce fac cei mai mulți? Se scuză că ei nu fac politică! Bine ar fi dacă Crăciunul le-ar schimba gândirea, aducându-şi aminte de Cel ce nu a refuzat să se implice în folosul nostru, deși a știut că va plăti cu viața.