Tuesday, September 30, 2014
Varza teologică a lui Iosif Țon îl duce în situația de nu mai știe pe unde să își scoată cămașa
Un articol excelent redactat ce ia sistematic în discuție argumentele eronate, cele construite cu intenții de înșelare a cititorului, cât și paralogismele lui Iosif Țon (aici) demolându-le unul câte unul sub semnătura lui Andrei Croitoru.
Protestul Nepocăitului
Ca și cum opinia lui de pigmeu ar conta undeva, Nepocăitul dă de
știre că protestează pentru faptul că
domnul Otniel Bunaciu a fost desemnat ca președinte al Federației Baptiste
Europene. Protestul lui este, chipurile, justificat de faptul că susnumitul
președinte a fost în „fruncea” Uniunii Baptiste din România când lui Iosif Țon
i se retrăgea ordinarea de pastor baptist!
Să vezi și să nu crezi! Pentru un Nepocăit nu contează faptul că
la vârful Federației Baptiste Europene sunt plasați teologi liberali de a căror
teologie te sperii căci îi recomandă ca apostați de clasă mare, ci faptul că
cel desemnat a luat atitudine față de Iosif Țon când acesta a plecat cu
tractorul să are tarlaua carismaticilor. În loc să ia atitudine față de
liberalismul celor ce conduc Federația Baptistă Europeană, așa cum ar face-o
orice om cu scaun la cap care mai crede în Scripturi, Nepocăitul crede că
singurul „păcat” al domnului Otniel Bunaciu este că s-a pronunțat împotriva lui
Iosif Țon.
Acolo unde este stricăciune mare, Nepocăitul nu vede nimic
problematic, iar acolo unde este virtute, Nepocăitul vede viciu!
Dacă așa stau lucrurile înseamnă că acolo unde el aduce laude
lucrurile sunt putrede și vrednice de condamnat, iar criticile și înjurăturile
lui sunt o dovadă a integrității celor pe care îi apostrofează.
Monday, September 29, 2014
Încotro merge Asociația Bisericilor Române Baptiste din America? În aceeași direcție în care merge Uniunea Baptistă de la București, în direcția compromisului!
Pe linia celor
publicate de noi, privind trădarea dizidenților din cultul Baptist din România
de către cei din conducerea cultului, ne scrie un cititor revoltat (Petrișor),
și pe bună dreptate. Și el observă paralelismul existent între cele două
instituții (Uniunea Baptistă de la București și Asociația Bisericilor Române Baptiste
din SUA) care ar trebui să reprezinte interesele Bisericilor Baptiste din țară
și din America, dar de fapt reprezintă interesele trădătorilor de neam și de
credință care s-au aciuit la conducere.
Dacă urmărim în
Sfintele Scripturi, vedem clar, că liderii religioși de la Templu, erau oameni
care nu aveau sentiment de milă, exemplu pe care îl dă chiar Domnul Isus în Luca10:31
„Din întîmplare, se cobora pe același drum un PREOT; și, cînd a văzut pe omul
acesta, a trecut pe alături”. Oare nu tot așa sunt și liderii religioși ai
zilelor noastre, care se fac vinovați înaintea lui Dumnezeu, că au stat (și stau)
nepăsători, fără milă, tolăniți în puful jilțurilor lor luxoase, fără să le fi
păsat de frații lor, ce au zăcut în gherlele din România, în timpul regimului
de tristă amintire – ceaușist?
În ce privește
Uniunea Baptistă din Romania și Asociația Baptistă din Statele Unite, oare
Cuvîntul Sfînt nu se potrivește și pentru ei? În Matei 26:43 și 45 Domnul Isus zice:
„Am fost străin, și nu M-ați primit; am fost bolnav și în temniță, și n-ați
venit pe la Mine". Cei din vârful Uniunii Baptiste din România nu mai
reprezentau pe enoriașii lor și nici Bisericile, ci se reprezentau pe ei și
interesele lor, favorizîndu-se pe ei și pe fiii lor ca să poată merge la studii
în străinatate. Exemplu clasic în această privință este Otniel Bunaciu-Baciu.
Dar... trist, la
Uniune erau cei ce s-au lăsat să fie MĂNUȘA care apăsa greu și persecuta pe
frații lor, trimitîndu-i la gherle (ex. cei din Caransebeș). Asociația Baptistă
Română din Statele Unite, nu s-a lăsat mai prejos ca Uniunea, fiindcă păstorii
Asociației, odată ce au primit pașaportul rușinii și au depus acel angajament
rușinos de-a fi loiali unui regim totalitar și de tristă amintire din Romania
și-au ținut promisiunile, de frică, de dragul avantajelor etc. Și Asociația
zilelor noastre e la fel, fiindcă a ajuns o Asociație OARBĂ în care
conducătorii nu mai au interes să reprezinte pe enoriașii lor, ci exact ca și cei
de atunci se apară, împărțind între ei și jilțurile, făcîndu-se stăpîni pe
turma Domnului, și au urmat calea Uniunii.
De exemplu, domnul
D. Branzai pe cînd era Președinte al Asociației, avea unele din cele mai grave
comportări față de membrii Bisericii Betel. Astfel, pe unii i-a dat afara din
Biserica împingîndu-i de la spate, pe alții i-a exclus, pe alții în alte feluri
și apoi a spus că a făcut curățirea Bisericii. Acum mă uit în urmă cu profundă
admirație la oamenii de care s-a folosit Dumnezeu în apărarea celor persecutați
din lagărul comunist, deși nu erau de aceeași credință cu noi, totuși prin ei a
lucrat minunat Dumnezeu pentru apărarea fraților.
Amintesc pe domnul
Sergiu Grossu din Franța, autorul revistei CATACOMBES, care apăra pe frați și
organiza manifestații de protest împotriva persecutorilor, manifeste ce au avut
loc în Germania, la care au participat un număr frumos de persoane. Mă întreb, cei
din Asociația Baptistă Română din acele vremuri cîte ore de rugăciune au făcut
pentru frații lor? Cîte rezoluții au semnat și adresat Regimului de la București?
Câte demonstrații de protest au organizat în lumea liberă unde au ajuns?
Dacă analizăm
cu atenție activitatea și rolul Asociației, vedem că nu are niciun scop pentru
existența ei, decât să strângă legăturile cu conducătorii compromiși ai Uniunii
de la București. Ceea ce demonstrează că lucrurile nu merg deloc bine, este
faptul că la ultimul Congres au lipsit un mare numar de păstori. Am vrea să
știm care a fost cauza? Bineînțeles, că nimeni din conducerea Asociației compromisă
prin cooperarea cu colaboratorii de la București (Bunaciu și alții) nu se va
impacienta din cauza aceasta și nu se va intreprinde nimic pentru remedierea
situației. Aceasta spune ceva, e ceva putred în sînul Asociației, o situație
intolerantă pentru păstorii care lipsesc, ceea ce va face ca an de an să fie prezenți
la congrese tot mai puțini păstori. Încotro merge Asociația? Spre ridicarea ei
sau spre dezintegrarea ei? Vom trai si vom verea. Petrisor
Sunday, September 28, 2014
Fiii împărăției vor fi scoși afară
Cine au fost cei care au
venit în ajutorul credincioșilor baptiști din România ce luptau pentru
drepturile tuturor creștinilor sub comunism?
Nu au fost conducătorii
Cultului de la București sau cei de la conducerea comunităților baptiste!
Aceștia au apăsat în rana fraților lor prin trădare deschisă și cererea de a fi
condamnați la ani grei de închisoare!
Nu au fost nici liderii comunităților
române baptiste din lumea liberă, cei care aveau microfonul la Radio Europa
Liberă și Transworld Radio din Monaco! Aceștia au insistat că ei nu fac
politică. De fapt unii dintre ei erau agenți ai Securității. Domnul să nu le
țină înseamă păcatul trădării!
Au venit însă în ajutorul
nostru oameni temători de Dumnezeu de pretutindeni. Din Franța s-a rostit în
favoarea noastră domnul Sergiu Grossu, autorul revistei Catacombes. Din Germania s-au ridicat alte voci în apărarea noastră,
oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar pentru care m-am rugat ca
Dumnezeu să îi răsplătească. Din Statele Unite au intervenit pentru noi unele personalități
politice, cum a fost congresmanul Frank Wolf din Virginia. Oameni care nu ne-au
cunoscut personal au intervenit pentru noi, iar frații noștri, cei care
trebuiau să ne apere în primul rînd, de fapt ne-au prigonit.
Vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor
sta la masă în împărăția lui Dumnezeu cu Avraam și cu ceilalți patriarhi, iar
fiii împărăției vor fi scoși afară!
Sunday, September 21, 2014
Cum a ajutat Asociația Bisericilor Baptiste din America pe dizidenții creștini din România
Nu mai trebuie să
argumentăm că protipendada instalată la conducerea Uniunii Bisericilor Baptiste
din România era un instrument de persecuție a credincioșilor ce voiau să
trăiască după îndemnurile Domnului Iisus din Sfânta Scriptură. Noi, cei din
Caransebeș, care am refuzat amestecul autorităților în problemele interne ale
Bisericii Baptiste, am fost aspru persecutați de pastorii baptiști aflați în
solda Partidului și în fruntea cultului. Ei ne-au făcut proces de trimitere în
judecată și au cerut condamnarea noastră la închisoare. Ei persecutau pe frații
noștri care nu ascultau de ordinele Partidului de a fi tăcuți și supuși
măsurilor menite de a reduce la tăcere mărturia creștină.
Cazul nostru, al celor
din Caransebeș a devenit cunoscut la Radio Europa Liberă și în Congresul Statelor
Unite. Dar a ajuns cunoscut nu prin cei de la care ne așteptam la asistență
frățească! Ne gândeam că frații noștri baptiști aflați în libertatea Americii
erau dornici să intervină pentru noi atât la autoritățile americane cât și al
cele ale României. Ei trăieseră în România și știau mai bine ca toți ceilalți
ce însemna teroarea roșie. Acum trăiau în libertate și credeam că dau atenție
cerinței Sfintei Scripturi din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
13:3
Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi
închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei
ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup.
Am fost sincer dezamăgiți
când am aflat că niciunul din „frații” noștri baptiști din America, cei care se
aflau la cârma Asociație, nu a intervenit în favoarea noastră! Nu știam
motivul: Nu ajunseseră să cunoască realitatea de la Caransebeș? Nu au fost
încunoștințați de ceea ce survenise acolo?
După eliberarea de la
Popa Șapcă am ajuns cu familia în Statele Unite. Din primul an am avut dorința
să particip la Congresele Asociației, ca să motivez pe cei din conducerea
Asociației să intervină pentru cei care rămăseseră în România și erau în
continuare persecutați de comuniști! Știam că poziția lor și cuvântul lor era
important pentru guvernul de la București!
Zis și făcut! M-am
apropiat de cei din eșalonul superior al Asociației și i-am solicitat să acționeze
de la nivelul poziției lor în folosul fraților persecutați. Știam că au la
îndemână tribuna Radioului Europa Liberă și Transworld Radio din Monte Carlo.
Știam că în fiecare an la finele congresului se adresează rezoluții atât celor
din guvernul american cât și celor din guvernul României! Credeam că pot să îi
motivez să facă ceva pentru frații noștri și ai lor!
Când am întrebat de ce
până atunci nu s-a luat poziție în favoarea credincioșilor prigoniți din
România și am solicitat ca măcar din acel moment să se facă ceva pozitiv pentru
ei, mi s-a răspuns diplomatic: „Noi nu cerem drepturi! Noi nu facem politică!”
Acest răspuns m-a descumpănit,
deoarece am recunoscut imediat fățărnicia celor ce îl formulaseră. Ei își
ceruseră dreptul să vină în America, dar considerau că ceilalți creștini din
România nu au dreptul la a li se face dreptate! Cât fariseism! Câtă ipocrizie!
Câte lașitate și perversitate în felul în care își justificau inacțiunea! În schimb torționarii
fraților noștri din România (cei din conducerea Uniunii Baptiste ce slujeau
interesele Partidului) erau invitați la Congresele Asociației și primeau
cuvântul de fiecare dată!
Revoluția de palat din
decembrie 1989 nu a schimbat nimic la Cotroceni și nici în Cultul Baptist din România. Acolo (în cult) nu
au existat luptători care să ceară demiterea colaboraționiștilor și condamnarea
lor publică. S-a sperat că timpul îi va înlătura fără a crea tulburare! După 25
de ani constatăm că nu s-a schimbat nimic. În locul tatălui colaboraționist a
fost instala fiul colaboraționist! Și în locul celor ce au fost în fruntea
Asociației Bisericilor Baptiste din America și au fraternizat cu prigonitorii
fraților lor din România pe vremea comuniștilor, au venit alții (din aceeași
plămădeală) care recent au fraternizat și ei cu compromișii din fruntea
Cultului Baptist din România.
Nici aceștia nu cred că
trebuie să facem politică. Bineînțeles este vorba de politică dreaptă. De aceea
își permit să facă o politică murdară, prin care se fac una cu foștii și noii
trădători ai fraților lor!
Cum a ajutat Asociația
Bisericilor Baptiste din America pe dizidenții creștini din România în vremea
regimului comunist? I-a ajutat întorcând spatele acestora, fără să le pese de
suferința lor! Cum a luat atitudine Asociația Bisericilor Baptiste din America față
de cei din conducerea Cultului Baptist care prigoneau pe frații lor? Exact așa
cum a luat atitudine prezenta conducere a Asociației față de noii conducători, care
la rândul lor, au în trecutul lor păcatul trădării de care nu s-au pocăit. I-au
invitat pe aceștia la amvonul Asociației și i-au privit cu mare bucurie!
Friday, September 19, 2014
Despre prostia unora ce se cred teologi
Recent pastorul Daniel
Branzai a publicat un articol excelent în care arată inconsecvența lui Iosif Țon și a
adepților săi întru ale ereziei în ce privește doctrina minunilor de care
carismaticii fac atâta tapaj aici.
Nu ai nevoie decât de logică simplă și sănătoasă pentru a vedea derapajele teologice ale lui Iosif Țon. Dar ceea ce este evident și rațional pentru omul sănătos la minte nu are logică pentru unul căruia bilele rulmenților minții au început să se învârtă haotic.
Cine credeți că sare în
apărarea teologiei șchioape a lui Iosif Țon și condamnă articolul pastorului
Daniel Branzai? Nimeni altul decât Nepocăitul de la România Neevanghelică. El are
pretenția că știe cine se califică sau nu a fi teolog. Asta bazat pe nasul său
subțire ce poate adulmeca cele mai firave nuanțe ale dezbaterilor teologice.
Din păcate mongrel-ul încurcă rău lucrurile și se dă în petec încă o dată.
În articolul său el ia apărarea unuia care s-a descalificat atât moral (prin faptul că și-a trădat frații și a slujit în contingentele Securității ca formator și informator), cât și teologic (din moment ce susține, printre altele, teoriile eretice ale lui Bill Johnson și Randy Clark cu privire la crearea împărăției lui Dumnezeu aici și acum, cu privire la doctrinele gnostice reiterate de aceștia aici și aici și aici etc.
În articolul său el ia apărarea unuia care s-a descalificat atât moral (prin faptul că și-a trădat frații și a slujit în contingentele Securității ca formator și informator), cât și teologic (din moment ce susține, printre altele, teoriile eretice ale lui Bill Johnson și Randy Clark cu privire la crearea împărăției lui Dumnezeu aici și acum, cu privire la doctrinele gnostice reiterate de aceștia aici și aici și aici etc.
Ereziile și doctrinele
neo-gnostice ale lui Bill Johnson? Sunt nenumărate. Iată câteva enumerate
într-un articol ce îi evaluează învățăturile drăcești.
Word of
Faith (WOF), Name it and claim it, New Apostolic Reformation (NAR, Third wave
movement), Dominionism, Joel’s Army, Latter Rain, Modern day Prophets and
apostles, Manifest Sons of God (MSoG), Signs and wonders such as the ‘glory
cloud’8 and ‘gold angel dust’9,10,
feathers falling, gems appearing, conjuring angel orbs18, fire
tunnels, spirit travel, out-of-body experiences18,
‘healings’ (says those who preach God allows sickness is a different gospel1).
Prophecy, Portal travel (new-age & satanic)18,
extra-biblical revelation, raising the dead7,15,
charismatic, praying in tongues, soaking, new wine movement, drunken glory,
visualization, laughing movement. Contemplative meditative practices such
as chanting, soaking etc. taught in their school’s SOZO class…
Prea
multe pentru a fi enumerate toate.
Acesta
este ereticul și șarlatanul pe care Iosif Țon îl
preamărește în scrierile sale și a cărui teologie drăcească a adoptat-o
personal. Bill Johnson este cel care
înșeală mulțimile că Gloria lui Dumnezeu se coboară peste audiența sa când aruncă
pulbere argintie prin conductele ce circulă aerul condiționat în teatrul lor! Și
sunt destui debili mintali care cred că este într-adevăr slava lui Dumnezeu!
Amfiteatrele prostiei sunt pline de spectatori înșelați, dar cărora de asemenea, le palce să fie
înșelați.
Dăm
mai jos o observație la fel ca și cea făcută de mulți alții care nu se lasă
îmbătați de apa chioară a lui Iosif Țon care pretinde că credincioșii trebuie
și pot face lucrări mai mari decât ale lui Isus. A propos de lucrări, acești
fanatici și auto înșelați cred că lucrări divine sunt doar cele de vindecare
miraculoasă sau de uimire a mulțimilor prin fenomene supranaturale. Nu știu
nimic de faptul că lucrările la care se referea Domnul Iisus sunt cele efectuate
de Spiritul Sfânt prin propovădiurea Evangheliei (vezi cele 3000 de convertiți la
o singură predică a sfântului apostol Petru, informație găsită în Faptele Sfinților Apostoli,
capitolul II).
Iată observația rațională a unia care
gândește dincolo de pretențiile eretice ale lui Bill Johnson sau Iosif Țon:
A self-proclaimed prophet and
signs and wonders fellow like Bill Johnson, seem
to miss the obvious irony of a ‘healer’ not being healed. (He and his wife both wear glasses, has
had surgeries, son is deaf, etc.) If Jesus gave us these examples and
said we would do greater miracles than Him, why is Bill or Beni Johnson not
able? Or for that matter, any of his other ‘friends’ that are ‘healers’.
Not one able? Please, ask yourself why.
Ceva din bibliografia stufoasă care
expune falsul lui Bill Johnson și care arată cît de înșelați sunt și ceice îi
urmează (alde Iosif Țon și Nepocăitul).
1 http://youtu.be/UzAwFYKe3h0 (*Now explains
it as he was born again through the resurrection.)
4 (Face to Face with God 2007, Charisma
House, Lake Mary, FL; p 200.)
6 (Says Lakeland was an anointing by God, we
will be ‘blessed and encouraged by) http://apprising.org/2013/01/12/sound-advice-for-bethel-church-pastor-bill-johnson/
11 Screenshot of JC’s FB statement – http://apprising.org/2013/01/02/louie-giglio-passion-2013-and-jesus-culture/
13 (Johnson, “When Heaven Invades Earth”,
p. 29).
14 (Johnson, “When Heaven Invades
Earth”, p. 76)
18 Michael
Boehm (Youth Apologetic’s training) –http://youthapologeticstraining.com/bill-johnson-exposed-08-portals-spirit-travel-sozo-and-angel-orbs/
Îndeajuns spus despre
logica unuia ce își demonstrează prostia cu privire la problemele teologice
puse în discuție și acuză pe alții că nu știu ce este gnosticismul când el
demonstrează o ignoranță crasă cu privire la ceea ce constituie învățătura
gnostică. Bill Johnson este un
neo-gnostic.
În concluzie, când Iosif
Țon este apărat de un asemenea negândit, și nimeni altul dintre păstorii și
teologii români nu îi mai iau apărarea, lucrurile sunt clare. Nici măcar cei
care i-au luat apărarea și i-au făcut reclamă când și-a anunțat transmigrarea
la carismatici nu mai îl apără, ci dimpotrivă, îl condamnă.
A mai rămas un negândit
care continuă să creadă în ortodoxia lui Iosif Țon. Dar este el însuși un
abătut de la dreapta credință și însemnat cu fierul roșu în cuget.
Tuesday, September 9, 2014
Polenizare polemizantă – din perlele mogulului
Nepocăitul a dat-o în bară din nou arătând că nu știe să facă deosebire
între polenizare și polemizare. Încurcă dragostea
cu războiul. Măcar de ar fi doar această încurcătură!
„Polemizarea constă în trecerea polenului de la stamină pe stigmatul pistilului. Rareori are loc polemizarea în interiorul aceleiași flori,
ci de obicei este făcută de vânt, de insecte, de om; polenul este dus de la o
floare la alta, având loc o polemizare încrucișată. Fără polemizare nu poate avea loc următoarea funcție a
florii, cea a fecundației.”
Evident că are nevoie de cineva care să îi strige: Măi nepocăitule, învață să scrii corect în limba română! Altfel
rămâi în război cu exprimarea corectă!
Nu mai există nici un fel de principialitate la păstorii din conducerea Asociației Bisericilor Baptiste din America
Am tot așteptat o
schimbare. Foștii conducători ai Asociației erau în majoritatea lor (de)formați
de cadrele Seminarului Baptist din București, în frunte cu Ioan Bunaciu. Nu
ne-am așteptat să existe principialitate la păstorii formați de agenții
Securității ceaușiste ce au ajuns sau au fost plasați (de aceeași Securitate) în
funcții de conducere a Asociației Baptistiștilor Români din America. Dar ne-am
așteptat să vedem o schimbare și un spirit înnoit la generația nouă ce a
preluat conducerea Asociației de câțiva ani. Aceștia nu au studiat la
București, ci în America. Nu au avut legături de prietenie cu fosilizații instalați la conducerea Cultului Baptist din
România și nici obligații față de aceia, cum era cazul vechii gărzi. Au fost
formați într-un mediu ce presupune că și-au format capacitatea de a distinge
între ceea ce este principialitate și ceea ce este compromis.
Ce să mai spunem? Dacă fiul lui Ioan Bunaciu a fost invitatul de onoare al Asociației, concluzia
este că această Asociație nu mai are nici o onoare. Dacă președintele Asociație
stă la amvon cu trădătorii fraților săi înseamnă că și el este un trădător al
principiilor biblice, și dacă predicatorii bisericilor baptiste române din
America nu au nimic de zis la faptul că un delator este invitat la tribuna
Asociației înseamnă că sunt o masă informă manipulată de forțele malefice ale atotprezentei
dar metamorfozatei Securități.
Thursday, September 4, 2014
Marea încîntare a pastorului Daniel Branzai
O are și o comunică altora. Încîntarea de a se reîntîlni și a avea părtășie cu un trădător ce nu
s-a pocăit de trădare. De fapt încântarea a fost precedată de invitația trimisă
trădătorului de a participa la Congresul Asociației Bisericilor Baptiste
Române din America.
Sfindînd bunul simț
care ar trebui să țină cont de faptul că în America cei mai mulți români au
venit din dorința de a scăpa de controlul comunist, pastorul Daniel Branzai și
cei din conducerea Asociației au hotărât să invite la Congres pe unul din reprezentanții
trădătorilor credincioșilor baptiști din România, domnul Otniel Bunaciu, fiul
preaiubit al fostului președinte al Seminarului Baptist din București, Ioan
Bunaciu, care pe lângă incompetența sa proverbială s-a remarcat prin slugărnicia
față de guvernul comunist, trădarea intereselor cultului și condamnarea - chiar
la închisoare - a credincioșilor baptiști ce refuzau să își plece capul înaintea
lui Moloh.
Agent notoriu, cu nume conspirative ca Baciu și altele, Ioan Bunaciu
a lucrat cu sîrguință pentru a satisface dorințele autorităților
comuniste: degradarea învățămîntului confesional baptist, transformarea
viitorilor păstori în unelte ale guvernului comunist, promovarea unor nulități
pentru a prelua aceste sarcini în generația viitoare. Pe linia acestui ultim obiectiv comunist Ioan Bunaciu și-a pregătit plodul trimețîndu-l la Oxford.
Erau anii 1970 - 1980 când dictatura ceaușiștă se concretiza în persecuția dură
a păstorilor rămași integri și eliminarea din instituțiile de învățămînt
superior a fiilor pocăiților. Când unii erau puși în închisori (noi, cei din Caransebeș) și alții dați
afară din universitățile din România pentru credință (vezi cazul Pavel Nicolescu), fiul trădătorului și agentului
Baciu era trimis, tot pentru „credință”, la Oxford.
Ei bine, acest cadru pregătit
dinainte pentru a prelua funcții în Cultul Baptist și a duce mai departe lucrarea degradantă a tatălui său, a fost invitat de pastorul
Daniel Branzai la Congresul Asociației Bisericilor Baptiste din America. Și
încă ceva, el a constituit încîntarea pastorului Branzai la lucrările Congresului.
A fost o mare incantare sa-i
pot privi unul langa altul (pe Otniel Buncaiu și pe
Eusebiu Rusu - n.n) in timpul serviciilor
divine ale Convenției.
Dacă aceasta este marea încîntare a pastorului Daniel Branzai, nu mai e nimic
de adăugat!
Monday, September 1, 2014
Din aceeași plămădeală
România nu a scăpat de
comuniști și de oamenii securității. Aceștia au rămas mai departe la cârma
țării fie direct, fie prin progeniturile lor. Situația este identică la nivelul
cultelor religioase din România. Doar oamenii care au slujit cu scumpătate
interesele partidului au fost promovați și au condus Cultul Baptist în tot
timpul cât comuniștii s-au aflat oficial la conducerea țării. După Decembrie
1989 colaboraționiștii au continuat să funcționeze în posturile lor fără să fie
deranjați de vreo acțiune de epurare. Mai mult, aceștia și-au promovat
progeniturile în funcțiile de conducere ale Cultului Baptist. Așa se face că și
la ora actuală Cultul Baptist din România este condus de foștii și noii
colaboratori ai Securității.
Nu avem nici un fel de explicație
pentru această realitate. De ce membrii Cultului Baptist din România tolerează
această situație revoltătoare, nu înțelege nimeni? O explicație ar fi faptul că
păstorii Bisericilor Baptiste din România sunt fie inconștienți, fie corupți și manipulează masele în favoarea acestor cozi de topor. Au
interese străine de Evanghelie, ceea ce îi determină să promoveze elemente
stricate în fruntea cultului pe care îl reprezintă.
Că în Cultul Baptist din România
lucrurile sunt putrede, este oarecum explicabil. Tentaculele guvernului
totalitar machiat în guvern democratic sunt lungi și puternice. Cei înfășurați în
ele nu scapă din această îmbrățișare de dragoste. Prin manipulări discrete foștii
și noii colaboratori s-au menținut în fruntea Cultului Baptist. Ioan Bunaciu și
fiul acestuia, Otniel, au sprijinul nu doar al Securității din România ci și al
conducerii Alianței Baptiste Europene, ai cărei reprezentanți au fost (și sunt)
simpatizanți ai sistemului comunist.
Trecem peste Oceanul Atlantic
și găsim în America aceeași situație. Asociația Bisericilor Baptiste Române din
Statele Unite și Canada și-a desfășurat lucrările între 30 august și 1
septembrie, la Hickory, North Carolina. Acolo au fost adunați păstorii și alți
conducători ai bisericilor baptiste româno-americane. Cine a fost invitatul de
onoare al acestui Congres? Nimeni altul decît domnul Otniel Bunaciu. Este culmea
ironiei! În lumea liberă, păstorii bisericilor baptiste române invită la
congresul lor pe un colaborator al Securității, pe un vânzător de frați, pe
unul care în timp ce noi mergeam la închisoare pentru credință, era trimis la studii
în Anglia!
Securitatea și-a pregătit
cu atenție cadrele de care urma să se slujească în interiorul fiecărui cult din
România. Pe cei selectați îi trimetea la studii în străinătate. Așa a fost Ioan
Bunciu – cel mai incapabil profesor al Seminarului Baptist din București sub
comuniști; așa a fost Vasile Talpoș – o altă incapacitate pregătită și
promovată la nivelul superior al Seminarului, unde a stricat la rândul lui o
serie de generații de păstori; așa a fost Otniel Bunaciu, recrutat ca și tatăl
său pentru a fi plasat în eșalonul superior de unde să slujească aceluiași
stăpîn. În anii 1980 în timp ce tată lui Otniel Bunaciu persecuta feroce pe
Doru Popa, un păstor tânăr ce se opunea amestecului Securității în Bisericile
Baptiste, fiul, Otniel Bunaciu, era trimis de comuniști la Oxford. Trădare la
toate nivelurile.
Cine are interesul ca
domnul Otniel Bunaciu, trădătorul fraților săi, incompetentul președinte al Cultului Baptist din
România ales prin fraudă electorală, să fie invitat la Congresul Asociației Bisericilor Baptiste din
America? Cine alții, decât colaboratorii și simpatizanții tatăului său? Păstorii
formați ca și colaboratori ai Securității sub supravegherea lui Ioan Bunaciu, pe
care Securitatea i-a trimis în America, trag sforile și își demonstrează până
astăzi fidelitatea față de fosta Securitate și față de elementele corupte din sânul Cultului Baptist din
Romînia.
Vinovați de părtășia cu colaboratorii sunt toți reprezentanții Asociației care deși știu cine este Otniel Bunaciu, nu au exprimat nici cea mai mică opoziție sau rezervă față de invitația acestuia la Congres. Bănuim că cel care a avut cea mai mare influență în această invitație nefastă este prietenul familiei Bunaciu, pastorul Daniel Branzai. Nu putem decât să concluzionăm că reprezentanții Asociației Bisericilor Române Baptiste din America sunt rupți din aceeași plămădeală ca și păstorii colaboraționiști din România.
Vinovați de părtășia cu colaboratorii sunt toți reprezentanții Asociației care deși știu cine este Otniel Bunaciu, nu au exprimat nici cea mai mică opoziție sau rezervă față de invitația acestuia la Congres. Bănuim că cel care a avut cea mai mare influență în această invitație nefastă este prietenul familiei Bunaciu, pastorul Daniel Branzai. Nu putem decât să concluzionăm că reprezentanții Asociației Bisericilor Române Baptiste din America sunt rupți din aceeași plămădeală ca și păstorii colaboraționiști din România.
Subscribe to:
Posts (Atom)