Două știri rele pentru Barzilai

Sub titlul Două știri rele Barzilai trimite pe cititorii blogului său la un articol ce evaluează obiectiv realizările multilaterale ale lui Obama.

Barzilai este unul care sosește mereu cu întârziere la constatările sănătoase (dacă o face sincer rămâne o întrebare deschisă). I-a trebuit aproape un an să ajungă la concluzia că Iosif Țon este pe teren eretic. Mai întâi l-a lăudat, ca apoi sub presiunea realităților stânjenitoare să îl declare în sfârșit eretic (ceea ce este interesant este faptul că Barzilai nu i-a reproșat niciodată lui Iosif Țon că și-a trădat frații, ci doar că a consumat teologie eretică!). Același lucru îl face acum în cazul președintelui Obama. După ce în campania electorală și l-a începutul primului mandat al lui Obama domnia sa s-a aflat printre susținători, promotori și admiratori (și-a îndemnat pe ocolite enoriașii să voteze pentru Obama), acum, cu dezamăgire îi expune palmaresul abismal.

Avem și noi două știri rele pentru el. Una este că s-a umplut de vinovăție înaintea lui Dumnezeu pentru că a susținut la președinția Americii pe un pervers, un promotor al Sodomei, un susținător al avortului, un islamist care a încurajat pretutindeni în lumea musulmană martirajul creștinilor... Palmaresul președintelui Obama este bogat în fapte de nemernicie.

A doua este că s-a făcut vinovat înaintea lui Dumnezeu nu doar de imoralitatea guvernului Obama, ci și de politica economică dezastruoasă ce a fost promovată de administrația kenianului. Omul a spus de la început că vrea să impună în America practica redistribuirii bogățiilor. Toți cei ce au puțină minte știu că redistribuirea bogățiilor este un eufemism pentru egalitarism, visul unei societăți îndreptată pe drumul socialismului. Domnul Barzilai nu a fost deloc deranjat de politica economică anunțată de pretendentul la președinția Americii numit Obama, ci a încurajat oamenii să îl voteze.

Uneori îmi vine să cred ceea ce îmi spun mereu unii prieteni. Că Barzilai și alții ca el au fost trimiși în America de băieții cu ochii albaștri ca să promoveze și aici socialismul. Că în România l-au promovat din plin el și alți păstori prin lipsa curajului de a lupta pentru adevăr și dreptate și prin cooperarea cu mai sus menționații ingineri sociali ce ne-au îndreptat cu biciul pe drumurile multilateral dezvoltate ale socialismului, atât de multilaterale încât în cele din urmă ne-au trezit cu toții pe drumuri!

Candidatului Ponta cu iubire...

Mai mulți prieteni mă îndeamnă să postăm și noi scrisoarea domnului Gabriel Liiceanu (Fie-vă milă de noi, domnule Ponta) adresată primului ministru (îndrăgi-l-ar ciorile) ce are ochii la președenția României. E nevoie să fie citită de cât mai mulți români ce vor merge la urne în 2 noiembrie, deoarece este previzibil că domnul Ponta nu o va citi, sau dacă o va face nu va da urmare sfatului ce i se oferă. Rămâne în sarcina electoratului românesc să refuze alegerea unui socialist pus pe răfuială cu statul de drept. Domnul Ponta, fiu al nomenclaturii post-decembriste, se aseamănă așa de bine cu personajul de care Iisus a spus că „de Dumnezeu nu se teme și de oameni nu îi este rușine.”

Portret „fenomenologic” (în formă de epistolă) al unui candidat la președinția României

N-am simțit niciodată nevoia să vă vorbesc. Dacă o fac acum este pentru că aspirați, cu șanse mari se zice, la funcția de președinte al țării. Iar fiind și țara mea, „îmi pasă”. Așa se face că mi-ați ajuns în mod fatal interlocutor.

Nu știu dacă m-am așezat vreodată cu mai multă nerăbdare (sentiment al urgenței?) să scriu o scrisoare cuiva. Deși este, după cum vedeți, o „scrisoare deschisă”, îmi imaginez tot timpul, scriind, că sunteți singurul cititor al rândurilor mele. Mai mult: am senzația, începând să scriu, că e ca și cum vom sta de vorbă singuri, privindu-vă în ochi și căutând punctul acela de inflexiune care trimite la ultima fărâmă de receptivitate din ființa cuiva. Altfel spus, deși suntem pe scenă, am uitat de sală înainte de a începe spectacolul.

Aș vrea să știți de la bun început că nimic din ce-am să vă spun nu e menit să vă jignească. Nu de un „pamflet” e vorba aici, oricât de abrupte vor fi pe alocuri cuvintele. Ele nu vor face decât să descrie. Voi încerca să vă plimb prin față o oglindă, în speranța că ați putea fi dispus, fie și o clipă, să deslușiți în ea imaginea celui care, candidând, își propune să conducă o țară. Vă las să judecați apoi  dacă, punându-vă în locul meu, v-ați da sau nu pe mâna lui. (citiți toată scrisoarea)

http://www.contributors.ro/editorial/fie-va-mila-de-noi-domnule-ponta/

Cu Ponta pontifii pocăiților se pârlesc - Cu Domnul au viitorul asigurat, dacă manifestă curajul încrederii în El

Suntem mereu într-o dilemă când este vorba de relațiile noastre, ale pocăiților, cu cei puși în dregătorii. Cântărim și iarăși măsurăm modul în care trebuie să îi tratăm pe aceștia, fără a găsi măsura ideală.

Recunoaștem că toate guvernele sunt așezate de Dumnezeu și că avem datoria să ne rugăm pentru cei ajunși în poziții de autoritate politică. În același timp suntem chemați să spunem răului rău și binelui bine și să votăm (când trăim într-o democrație) pe cei care subscriu la valorile morale iudeo-creștine.

O instituție ce oferă pregătire teologică generației ce se ridică trebuie să aibă atât o poziție echidistantă vizavi de grupările politice angajate în lupta pentru guvern (pe care să le evalueze prin prisma obiectivă a eticii biblice), cât și o procedură stipulată oficial în privința felului în care tratează personalitățile politice ale vremii. Fără acestea are șanse mari să dea aparența tratării preferențiale a unor politicieni corupți angajați într-un proces electoral la fel de corupt.

Primirea la Universitatea Emanuel din Oradea a premierului Victor Ponta a fost una din acțiunile hazarduoase în care Universitatea s-a angajat pripit fără a calcula pagublele pe care le va incumba prin vizita respectivă. Mulți s-au întrebat: „Au ajuns pocăiții să susțină (conștient sau inconștient) politicieni de stânga compromiși din punct de vedere moral?” 

O greșală recunoscută este pe jumătate iertată. O greșală la care se lucrează pentru a fi îndreptată este salutară pentru imaginea celui ce a făcut-o. Culpa Universității Emanuel ar fi iertată imediat dacă unul din reprezentanți ar recunoaște sincer că s-a procedat greșit. Greșala ar putea fi, probabil, reparată de data aceasta prin invitația celorlalți candidați prezidențiali la Emanuel, și prin precizarea oficială a felului în care Universitatea va proceda în viitor față de cei aflați în posturi politice sau în curse electorale.

Deplângem lipsa de clarviziune a celor din conducerea Universității Emanuel din Oradea sperând totuși că viitorul va dovedi că acțiunea respectivă nu a fost programată din calcule legate de frica pierderii acreditării sau din dorința obținerii unor fonduri guvernamentale. Altfel, pârleala va fi pe măsură. Vai de cine se încrede în om și se bizuie pe un om și își abate astfel inima de la Domnul, căci este ca un pom în pustie ce nu vede venind izbăvirea, ci urmează cu certitudine să se usuce! Cuvintele lui Ieremia (17:5-6) ar trebui să răsune puternic în urechile celor de la Emanuel. Numai cine se încrede în Yehova va vedea ape roditoare la rădăcini și fructe reale pe ramuri. Frica de oameni a fost și va rămâne o cursă primejdioasă din care scapă doar cei ce au curajul să se încreadă în Domnul.

O cruce ispititoare

http://vesteabuna.wordpress.com/2014/10/18/crucea-noilor-apostoli/

”Crucea” noilor apostoli

În țara orbilor chiorul este împărat

Unuia căruia i-a slăbit vederea nu îi stă bine să dăscălească pe alții invocând propria lumină. Dar tocmai lucrul acesta îl face anglicanul  evadat din reduta adevărului biblic în tabăra apostaților. El îi admonestează pe cei care mai cred că este bine să lupte pentru credința dată sfinților refuzând să capituleze în fața apostaziei înveșmântate în anteriile pașnice ale anglicanilor emasculați de adevăr dar inoculați cu teologia crislamică. Iată-l punându-și întrebări de unul singur:

Ma intreb mereu, si nu pricep, cum de n-au prins la evanghelici metaforele pasnice ale lui Isus din Predica de pe munte, si li s-a pus pata pe metaforele belicoase de sorginte veterotestamentara. Ma tem ca e un drac la mijloc.

Am știut că nu vede bine, dar de ce vrea să călăuzească pe alții? Predica de pe Munte (Matei 5) nu poate fi despărțită de Predica din Templu (Matei 23) unde Iisus îi condamnă vehement pe anglicanii vremii sale. Îi face fățarnici, orbi, morminte văruite, șerpi, pui de năpârci, nebuni etc. etc. Oare și lui Iisus i s-a pus pata belicoasă de sorginte veterotestamentară, așa cum se teme anglicanul în dreptul evanghelicilor?

Avem și noi temerile noastre. Ne temem că va fi și el printre cei cărora Iisus le va spune: Plecați de la Mine blestemaților în focul cel veșnic... Pată oarbă au nu cei care văd întregul tablou al lui Iisus și al învățăturii Sale, ci tocmai cei care îi selectează cuvintele să își justifice teoriile libidinoase favorabile pervertiților în fapte și cuvinte. Anglicanul ar trebui să înceapă exorcismul cu propria sa teologie și persoană.    

Filosofările lui Dionisie Agnosticul

Domnul Bodiu poate tolera orice. Are o inimă mare în care încap și palestinienii teroriști, și teologii liberali, și crislamiștii... Dar inima lui este prea strâmtă când este vorba de cei care mai cred evanghelia, numiți de aceea evanghelici. Pe aceștia îi pune la stâlpul imfamiei aproape în fiecare articol pe care îl moșește. Nu o face direct, ci pe căi sucite, plecând de la aforisme socratice pe care le varsă în tipar propriu pentru a-i reuși expunerea anti-simpatiilor ce îi domină rărunchii. Ca unul care cunoaște totul, îi este foarte ușor să demonstreze „delirul” în care înoată evanghelicii.

În eseul (recent s-a specializat în eseistică) publicat pe Șapte Octombrie (în anticiparea lui Șapte Noiembrie), după ce face o trecere în revistă a unor zone în care până și specialiștii au manifestat „ignoranță” domnul Bodiu ajunge la subiectul său bine înșurubat: ignoranța evanghelicilor și superioritatea misticilor, indiferent că este vorba de cei răsăriteni sau de cei nerăsăriți. „Eludând tainicul, rezistând cu o patetică oripilare oricărei nuanţe mistice în umblarea lor, evanghelicii sunt ispitiţi să se complacă într-o iluzoriu delir al certitudinilor – declară Dionisie Agnosticul.

Păcatul evanghelicilor? Au certitudini! Virtutea misticilor? În locul certitudinilor au bâjbăieli tainice! Ah, the blisss of ignorance! Uitasem de virtutea înotărilor în incertitudini și de noblețea înecării în misticism! Domnul Bodiu vrea să ne ridice pe toți evanghelicii din certitudini ca să ne îmbete cu incertitudine și misticism! Și cum procedează?

Mai întâi demonstrează că toți oamenii, inclusiv cei mari, sunt ignoranți în certe privințe (aici îi include pe Augustin și pe Einstein), dar în demonstrația sa renunță la ideea că și el ar putea fi neștiutor. Altfel nu și-ar putea valida teza. Finalul este deja vu! Singurii care refuză să se considere ignoranți sunt evanghelicii! Și ce este mai oribil pentru domnul Bodiu, este faptul că evanghelicii refuză să se considere ignoranți tocmai în lucrurile pe care Iisus le-a clarificat odată pentru totdeauna!

Nu contează că Fiul lui Dumnezeu a venit să ne aducă harul și Adevărul! Evanghelicii ar trebui să se considere încă în afara adevărului, declară domnul Bodiu! Nu contează că Iisus ne-a spus în nenumărate ocazii ”Adevărat adevărat vă spun...” domnul Bodiu declară că lucrurile sunt încă incerte! Nu contează că Iisus ne-a dat certitudini în privința cunoașterii Adevărului (veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face liberi!), domnul Bodiu continuă să creadă în imposibilitatea cunoașterii adevărului. Nu contează că Iisus ne-a oferit cele mai mari asigurări în privința vieții veșnice (cine crede în Mine are viața veșnică, în veac nu va pieri...), domnul Bodiu votează încă cu misticii care nu cred că avem viața, ci s-ar putea să o obținem prin stăruințe tainice. Nu contează ce ne-a spus Iisus în privința certitudinii posedării Adevărului și a călăuzirii noastre în Adevăr (El, Spiritul Sfânt, vă va învăța toate lucrurile,  vă va călăuzi în tot Adevărul...), domnul Bodiu continuă să nege cuvintele Fiului lui Dumnezeu și să ne ceară să credem că nu avem nimic sigur. În schimbul credinței în spusele lui Iisus ne propune să adoptăm incertitudini peste tot și până la sfârșit!

Cu sofisme întortocheate, el ar vrea să ne coboare pe toți la nivelul lui de incertitudine și ignoranță. Ori poate la misticismul de care nu s-a debarasat, deși susține că a văzut lumina la evanghelici! Mă tem că aparține tagmei de care apostolul spune că învață totdeauna și nu pot să ajungă la deplina cunoștință a Adevărului (2 Timotei 3:7-8). Acestora le este mai drag misticismul decât Adevărul!

S-au pus să teologhicească...

Câțiva evanghelici români liberali s-au antrenat într-un dialog în care nu doar că își arată culorile întunecate, dar și ignoranța cu privire la diferitele orientări teologice, fie ele conservatoare, fie liberale și implicit cu tentă eretică.

Mai întâi autorul articolului citează extensiv din Al. Mohler și crede că a găsit în citatul respectiv ceva muniție contra fundamentalismului. Nu receptează faptul că articolul ironiza liberalismul teologic cu teoria acomodării. Ironia consta tocmai în observarea faptului că acomodarea, adoptată din rațiuni legate de relevanță, a fost înseși cauza pentru care acest soi de creștinism a devenit irelevant! Iarăși, autorul ia de bună părerea că și fundamentalismul a dat greș, din moment ce nu a cucerit societatea contemporană, ci a practicat „izolaționismul”.

Atât autorul articolului, cât și autorul citatului nu sesizează că separarea biblică și trăirea în sfințenie aparte de lume, nu este izolaționism, ci o mărturie cerută de Mântuitorul, care va duce pe cei care o receptează fie la convertire, fie la condamnare.

Din nou, iluzia liberalilor că în cazul în care vor adopta o tactică potrivită (anti-conservatoare, libertinistă), acest lucru va duce la câștigarea aprecierilor lumii și la convertirea lumii, este idioată. Liberalii sunt încă în căutarea formulei utopice pe care s-au străduit să o definească de peste 100 de ani încoace fără succes, cu care să cucerească lumea! Până astăzi, încercările lor nu au făcut altceva decât să altereze Evanghelia și să promoveze moartea bisericilor. Iisus nu a planificat cucerirea lumii, nici nu s-a rugat pentru lume, ci doar pentru cei aleși; nu a pomenit nimic de acomodare, ci de mărturia neschimbătoare a unei turme mici, respinsă de lume, căreia i se oferă cu plăcere Împărăția; nu a sfătuit la câștigarea lumii, ci la veghere, pentru păstrarea Evangheliei și a mărturiei creștine în cadrul unei comunități bisericești pe care lumea o disprețuiește.

Dar lăsând aceste considerente la o parte, dialogul celor trei sau patru „titrați” în ale teologiei relevă ignoranța lor crasă cu privire la felul în care un interlocutor se identifică pe sine.

Pasărea Cenușie opinează: „Înțepenirea bisericii (citește: sfințenia și practicarea separării) a lasat spusele lui isus fără putere.” (nu întâmplător caligrafiază numele Mântuitorului cu „i” mic; mai jos vom vedea că procedează la fel și cu Duhul sfințeniei. Halal evlavie! Conform înțelegerii acestei păsări ce va să piară pe limba ei, bisericile evanghelice sunt înțepenite, dar cele care în realitate sunt răzvrătite împotriva adevărului, și anume cea apuseană și cea răsăriteană, sar ca vițeii și sunt pline de viață! Nu are habar că cele mai bune și mai vibrante biserici din America sunt tocmai cele conservatoare, cele calificate în derâdere ca fundamentaliste. Acestea câștigă adepți și transformă mintea celor dispuși să accepte „nebunia lui Dumnezeu”).

Răspunde anglo-israelitul: …crestinismul neamurilor nu L reprezinta pe Mesiah ,Cuvintul lui Dumnezeu… biserica lui Isus aducatoarea a imparatiei cerurilor pe Pamint nu are nimic de a face cu crestinismul apostat al neamurilor…

Geniul moderator, demascându-și ignoranța:  Nu pricep, ce este „creștinismul neamurilor.” Și tu ești „neam,” nu? Sau ești evreu?

Anglo-israelitul revine: …sint o oaie pierduta a casei lui Israel…casa lui Iuda nu L a primit…casa lui Israel L a primit in crestinism si urmeaza sa L prezinte casei lui Iuda ca Mesiah…neamurile amagite de prostituata cea mare il prezinta pe antichrist

(La acest răspuns cel mai simplu teolog ar fi înțeles că amicul este un adept al lui Herbert W. Armstrong, cel cu fantezista teorie anglo-israelită. Nu însă faliții noștri care deși ignoranți, își permit să terfelească pe cei care  nu le țin hangul).

Intervine Pasărea cenușie (la pene și la minte) cu întrebarea ce îi expune atât ignoranța cât și blocarea cu biserica evului mediu care, chipurile, nu s-a depărtat de adevăr, ci L-a păstrat în taine și sacramente: marcel, să trag căncluzia că ești adeptul concepției că între 313 și reformă n-a existat biserică și că duhul sfînt era undeva în concediu?

Ne oprim aici. A fost suficient să demonstrăm că participanții la aceste discuții, niște faliți ce emit pretenții de înaltă comprehensiune teologică, sunt morți și au nevoie să renască. Nu din propria cenușă (că e prea murdară), ci din Apă și din Duh! Spălarea nașterii din nou le-ar spăla și cugetul pângărit de liberalism și le-ar îndrepta mintea sucită de atâta teologie liberală.  

Ce n-a reușit Securitatea a reușit Iosif Țon

Același cititor ce demască falsa pretenție a lui Iosif Țon că a fost brutal persecutat de Securitate își exprimă regretul pentru faptul că un predicator ca Liviu Olah a fost subminat și eliminat de eforturile combinate ale Securității și ale lui IosifȚon.

„Cititi capitolul din cartea Pași despre fratele LIVIU OLAH. Ce efort au depus Securitatea și Uniunea Baptistă cu toți agenții ei înrolați în Securitate să-i compromită numele! Ce efort au depus ca să îl determine să renunța la botezul în aer liber și apoi să îl elimine din Oradea! Dar nu au reușit!

Până cu o zi înainte de botez fratele Liviu Olah nu a vrut să audă de renunțarea la serviciul de botez la Criș. A venit însă Scalvul Securității și l-a determinat să renunțe la ceea ce păstorul Bisericii Baptiste nr. 2 din Oradea credea că este o mărturie puternică în fața întregii frățietăți din Romînia.

Ceea ce nu a reușit Securitatea, renunțarea la ideea botezului în aer liber și eliminarea lui Liviu Olah din Biserica Baptistă Oradea, a efectuat Sclavul Securității, Joseph Tson.

Pe păstorul Liviu Olah, el, Sclavul, l-a expediat de la Oradea în America vrăjindu-l că nu are studii teologice, că el  îi aranjează să facă studii teologice  în Statele Unite ale Americii, pentru a deveni el păstorul celei mai Mari Biserici Baptiste din Romania, în vremea când acolo se botezau peste 150 de persoane odată. Scopul? Să se laude și să își făurească astfel propria-i glorie.

A transmis apoi în străinătate informații lăudându-se ce mare trezire a reușit să genereze el în Oradea.  Josef Tson se vedea și se credea un Personaj și Erou de Filme.”

Nu știm dacă dorința de a face pe placul Securității sau dorința de slavă deșartă a fost factorul cel mai important în activitatea lui Iosif Țon, dar cert este că le-a avut și urmărit pe amîndouă.

Unul care și-a trădat și victimizat frații pozează în victimă brutalizată de Securitate

În contextul controverselor legate de diferite personalități ale evanghelicilor români a apărut și o predică ce își anunță conținutul în termeni șocanți: Brutala persecuțiea lui Iosif Țon în România.

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2014/10/01/josef-tson-brutal-persecution-in-romania/#

Unul din cititorii blogului nostru ne-a trimis linkul respectiv și totodată un comentariu la conținutul acestuia. Nu este o expunere la persoana a treia a experiențelor lui Iosif Țon în comunism, ci o prezentare la persoana întâi făcută de însuși Iosif Țon. Rămâi stupefiat. Omul nu a primit nici măcar o palmă de la securiștii români, ce chipurile l-au interogat, dar pretinde că a fost brutalizat și supus unei violente perscuții. Observațiile cititorului? Le aveți mai jos:

„Ce mare artist e Joseph Tson !!!! Ascultați pe  acest link. Merită ascultat, deoarece el  este  Mielul de jertfă! El, Elisabeta, și Dorothy, fiica lor, în totală dependență de Cer și renunțare totală la lume și la ei inșiși.

... știe cum să se bage pe sub pielea păstorilor Americani ca fiind  „sclavul lui Isus Hristos” (el depinde total de Mântuitorul, el nu mai e nici al lui , nici al  Elisabetei și nici al lui Dorothy.  ...în totală dependență de STĂPÂNUL SĂU, MÂNTUITORUL ISUS HRISTOS. Nici măcar nu este un slujitor, ci  el e „SCLAVUL DOMNULUI ISUS” (articolul hotărât denotă că este unic în felul lui).

De fapt a fost Sclavul Securității - căreia i-a vindut pe cei de la Caransebes: Prejban , Cocîrțeu și Rădoi și întreaga Biserică din Caransebeș a predat-o ca și Iuda Securității după arestarea capilor Comitetului ALRC și ai Bisericii din Caransebeș.

Următoarea trădare a fost a fratelui Pavel Nicolescu, pe care l-a abandonat în ghearele Securității după ce l-a îndemnat să înceapă lupta cu ALRC-ul, ca apoi să îl condamne pe fratele Nicolescu sub pretextul că acela face politică, iar credincioșii nu sunt chemați să facă politică, nici să intreprindă proteste, nici să ceară drepturi religioase. Ce mare artist e Joseph Tson !!!!”

 (I. T.)

E doar prima parte a scrisorii, dar transpare clar durerea unuia care a participat la evenimente, a experimentat trădarea lui Iosif Țon și este scârbit de atâta prefăcătorie a unuia care și-a trădat frații, dar pozează ca unul care a suferit persecuție în România mai mult decât cei care au fost în mod real persecutați, brutalizați și martirizați!

Nume de care ne îndoim că sunt scrise în Cartea Vieții. Deocamdată sunt scrise în cartea faptelor ce incriminează

Unul din cititori ne întreabă care au fost numele personajelor din fruntea Asociației Bisericilor Baptiste care au refuzat să ajute pe frații lor peresecutați în România sub Ceușescu. Informația de mai jos îi poate fi folositoare:

Mulți ani șeful Asociației Bisericilor Baptiste din SUA a fost reverendul Arsenie Lucaciu, un agent comunist despre care generalul Pacepa dă informații în cartea sa Pinstripes and Reds. Acesta a fost la conducerea Asociației când noi ne aflam în închisoare. Corespondența lui cu Ioan Bunaciu și ceilalți trădători din fruntea cultului Baptist din România arată că știa de cazul celor loviți de Securitate, dar deoarece el însuși era un agent, nu a intervenit în nici un fel în favoarea lor, deși a fost în vizită în România tocmai în acea perioadă. A fost urmat la conducerea Asociației Bisericilor Baptiste din SUA de alții care au dovedit la fel, totală indiferență față de frații lor din România ce erau persecutați, puși în închisori sau chiar uciși.

La deschiderea cărților faptelor în prezența Celui ce va ședea pe marele tron alb, vor fi revelate toate lucrurile care acum sunt încă ascunse. Trădătorii ce mai sunt în viață au încă timp să se pocăiască mărturisind faptul că i-au uitat pe frații lor când aceștia erau în temniță, ba mai mult, unii i-au trimis ei cu mâna lor la închisoare, făcând plîngere la autorități împotriva acestora și cerând condamnarea lor! Așa au fost Cornel Mara, Paul Bărbătei, Ioan Buncaiu și alții aflați în solda Securității și în colaborare cu mai marii românilor baptiști din America pe care i-au convins să nu intreprindă nimic pentru cei persecutați.

Cine știe unde s-a dus episcopul Corneanu? Barzilai susține că el știe...

Că s-a dus este clar, dar că „s-a dus în lumea drepților îndreptățiți”, acest lucru nu are cum să-l știe Barzilai. Afară dacă nu are cumva darul de ghicire! Episcopul Banatului, Corneanu, fost turnător la Securitate, iar mai recent un cleric spășit cu vise ecumenice, a trecut la cele veșnice. Dacă este în rândul drepților, acest lucru nu îl știe nimeni de aici, deocamdată, deși Barzilai, sigur pe sine, ne anunță că a aterizat în lumea drepților.

Barzilai are simpatia noastră pentru atacurile meschine la care este supus în ultimele zile datorită faptului că a luat poziție față de doctrinele carismaniacilor etichetate clar în Prima Epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Timotei (4:1-4) ca fiind de origine drăcească, și a expus învățătura corectă a Scripturilor cu privire la minuni și darurile miraculoase. Ceea ce este de neînțeles este confuzia sa cu privire la alte doctrine care sunt tot atât de importante, cum este cazul cu dogma îndreptățirii, sau cu cea  a iertării păcatelor!

Să revenim la episcopul Corneanu, pe care Barzilai l-a propulsat în lumea drepților, ca și când el știe ce s-a întâmplat cu răposatul după ce a deschis ochii sufletului pe lumea cealaltă! Nedumerirea noastră este și mai mare când observăm expresia „drepții îndreptățiți”. Așa cum citim în Sfânta Scriptură, este clar că cei nedrepți, cei păcătoși sunt îndreptățiți prin credință. Deci îndreptățirea este pentru cei lipsiți de condiția ei! Cine or fi atunci „drepții îndreptățiți”? O categorie aparte care ajung îndreptățiți prin merite proprii? Păi dacă sunt drepți, de ce ar mai trebui să fie îndreptățiți? Nu cumva a cedat în fața dogmelor unor biserici care susțin că noi înșine devenim drepți prin eforturile noastre, după care și Dumnezeu ne îndreptățește, sau ne declară drepți? Și de unde știe Barzilai cine sunt cei îndreptățiți, când Domnul Isus ne spune că în ziua judecății surprizele vor fi foarte mari, inclusiv a celor ce vor insista că au făcut minuni în numele Lui? 

Se pare că această poziție a Galaaditului cu privire la îndreptățire se potrivete de minune cu cea a iertării păcatelor. Să nu uităm de pretențiile pastorului Branzai pe care și le-a construit pe teologia lui Richard Wurmbrandt cu privire la dezlegarea de păcate prin clerici. Dacă, în conformitate cu învățătura infailibilă a lui Richard Wurmbrandt, are dreptul să dezlege de cei muribunzi de păcate, are cu atât mai mult dreptul să fixeze în lumea drepților pe cei cărora vrea să le facă favoruri! 

În cazul lui Corneanu, Barzilai a decis să îl treacă în rândul drepților. A uitat să ne spună când l-a trecut: înainte sau după deces? Și dacă rostirea lui cu privire la destinul veșnic al episcopului decedat a fost doar o opinie, eu zic că era mai bine să aștepte până în ziua aceea când toate lucrurile vor fi date pe față. Altfel îi pune în confuzie pe cititori cu privire la îndreptățire așa cum a făcut-o și cu pretenția lui de dezlegare a păcatelor! Și e păcat, deoarece ar putea fi mai atent! 

Un nepocăit și un carismaniac în simbioză

Nepocăitul publică o panoplie de laude la adresa lui Iosif Țon, deși toate exponatele lui sunt răsuflate, datând din precambrian. 

Nu a găsit la ora actuală nici măcar o persoană respectabilă care să publice ceva laudativ la adresa teologului în derivă. 

Laudele lui sunt tot atât de demodate ca și octogenarul care vrea să se reinventeze devenind tot mai carismaniac.