Sub titlul Două știri rele Barzilai trimite pe
cititorii blogului său la un articol ce evaluează obiectiv realizările
multilaterale ale lui Obama.
Barzilai este
unul care sosește mereu cu întârziere la constatările sănătoase (dacă o face
sincer rămâne o întrebare deschisă). I-a trebuit aproape un an să ajungă la
concluzia că Iosif Țon este pe teren eretic. Mai întâi l-a lăudat, ca apoi sub
presiunea realităților stânjenitoare să îl declare în sfârșit eretic (ceea ce
este interesant este faptul că Barzilai nu i-a reproșat niciodată lui Iosif Țon
că și-a trădat frații, ci doar că a consumat teologie eretică!). Același lucru îl face acum în cazul președintelui
Obama. După ce în campania electorală și l-a începutul primului mandat al lui
Obama domnia sa s-a aflat printre susținători, promotori și admiratori
(și-a îndemnat pe ocolite enoriașii să voteze pentru Obama), acum, cu
dezamăgire îi expune palmaresul abismal.
Avem și noi
două știri rele pentru el. Una este că s-a umplut de vinovăție înaintea lui
Dumnezeu pentru că a susținut la președinția Americii pe un pervers, un promotor
al Sodomei, un susținător al avortului, un islamist care a încurajat
pretutindeni în lumea musulmană martirajul creștinilor... Palmaresul președintelui
Obama este bogat în fapte de nemernicie.
A doua este că
s-a făcut vinovat înaintea lui Dumnezeu nu doar de imoralitatea guvernului
Obama, ci și de politica economică dezastruoasă ce a fost promovată de
administrația kenianului. Omul a spus de la început că vrea să impună în
America practica redistribuirii bogățiilor. Toți cei ce au puțină minte știu că
redistribuirea bogățiilor este un
eufemism pentru egalitarism, visul
unei societăți îndreptată pe drumul socialismului. Domnul Barzilai nu a fost
deloc deranjat de politica economică anunțată de pretendentul la președinția
Americii numit Obama, ci a încurajat oamenii să îl voteze.
Uneori îmi
vine să cred ceea ce îmi spun mereu unii prieteni. Că Barzilai și alții ca el
au fost trimiși în America de băieții cu ochii albaștri ca să promoveze și aici
socialismul. Că în România l-au promovat din plin el și alți păstori prin lipsa curajului de a lupta pentru
adevăr și dreptate și prin cooperarea cu mai sus menționații ingineri sociali
ce ne-au îndreptat cu biciul pe drumurile multilateral dezvoltate ale socialismului, atât de multilaterale încât în cele din urmă ne-au trezit cu toții pe drumuri!