Ziua plecarii a venit . Eu n-am fost acolo la Beregsau, dar fratii mei mai mici au fos t. Ei isi amintesc cum Flavius ii ridica pe bicicleta si ii cara pe rind intr-un entuziasm de nedescris, ca si un porumbel care se pregateste de o calatorie lunga si mai face citeva ture deasupra ca sa-si intipareasca in minte peisajul…asa ii plimba el pe fratii mei maruntei peste tot cu vechea lui bicicleta. Nu au iesit la drum sint sigura…Pina acolo n-am mai intilnit ciudatenia asta…pe drumul satului circulau numai vacile; si i se si spunea “Calea Vacii”; iar oamenii si bicicletele mergeau pe margine pe linga gard.
In curtea lor crescusera printre pietris niste flori multicolore , de o frumusete nemaipomenita. Se numesc floride piatra si ele rezista la temperaturile inalte ale verii banatene… Flavius trecea cu bicicleta cu fratii mei peste ele, si peste tot pe-acolo si Mosu saracu nu contenea sa ameninte si numa pufnea… de suparare, dar n-avea nici un succes, ca nu-l mai baga nimeni in seama.
Careva i-a atras atentia lui Flavius ca... vine el inapoi din America si Mosu n-o sa uite ce i-a facut cu florile…la care Flavius a replicat…"Niciodata! Aici nu ma mai intorc! Niciodata! ....Niciodata!!!"
Bineinteles ca atunci ce-a spus el a sunat asa...ca niste vorbe in vint…dar asa cum ni se intimpla de multe ori…vorbele aruncate in vint ajung sa aiba importanta la timpul lor. Si cu multe lucruri ce le facem sau vorbe ce le rostim , ajungem sa ne reintilnim in viata. La urma urmei, vom da socoteala de fiecare cuvint…oare de ce nu ne intra asta in cap, odata? Am face o asa economie de durere daca am asculta…
Si au plecat…si s-a lasat linistea in Beregsaul Mare. Mosu n-a mai avut la cine striga…piinea a fost taiata drept si floricelele si-au revenit ....eventual. Din saminta lor au iesit altele si altele…si uitarea si linistea s-a asezat in ograda lui Mosu. Pe ulita pe la porti s-o fi potolit de mult si zarva de seara a noutatii…”n-ai auzit? A lui Morariu pleaca in America …”
Ajunsi in New York, Flavius avea deja data operatiei stabilite…asta fiind una dintre motivele pentru care unchiu se ambalase asa de tare si luase masuri asa de drastice, ingrijorat sa nu piarda oferta spitalului american. Spitalul deja avusese data stabilita si patul si doctorii pregatiti pentru operatia lui.
Flavius avea la mina ceva “ce ii minca osul”…asta era explicatia "stiintifica" de care-mi amintesc… si facea gaura in os. De aia osul de rupea asa usor la orice effort oricit de mic pentru ca din el ramasese doar o pojghita . Ii facusera o sumedenie de operatii in Romania, ii luau din osul lui din picior, macinau si puneau acolo sa umple…dar nu tinea mult si iara i se rupea mina. Acuma cei de la spitalul asta American intentionau sa ii taie 20 de cm din osul acela bolnav si sa ii puna in locul lui o tija metalica.
Iata-i si la New York…imi imaginez doar cum a fost. Au fost asteptati si cazati la un frate. Flavius a fost internat in spital imediat. Stiu doar un pic din discutia intre tata si fiu, lucru impartasit de tatal lui mai tirziu si care mi-a ramas in memorie. Nestiind cum o sa se descurce, Unchiu Avram i-a zis lui Flavius care se ingrijora…”nu te ingrijora, o-i sta si eu pe unde pot si am sa-mi caut ceva de lucru”. Flavius insa incercind sa gaseasca si el solutii la problemele ce le aveau i-a zis…"Tati…tu stai mai mult pe linga mine la spital daca se poate…poate te lasa sa dormi cu mine si eu n-am sa maninc toata mincarea ce mi-o dau ei si am sa-ti pastrez tie jumatate."
Suna frumos, nu-i asa? Darmite daca cuvintele astea vin de la “Fomila”, care isi taia felia de piine cit roata carului. In familia lor era o traditie bine statornicita ca la sarbatori fiecare avea tortul lui; nu-i asa ca n-ati mai auzit de asa ceva? Pe vremuri eram de-adreptul geloasa... Pe vremea aia Beregsaul era in centrul atentiei mele...cum sa nu fie...sa ai tortul tau la Pasti si la Craciun...si alte sarbatori reale sau inventate...unde s-a mai pomenit asa ceva?
Mi-au dat lacrimile insa atunci cind unchiu mi-a povestit si-mi dau lacrimile si acuma cind scriu…Relatia dintre tata si fiu ajunsese asa de apropiata…doar trecusera impreuna prin Valea Umbrelor si petrecusera o noapte si in inchisoare impreuna…
Operatia a reusit si unchiul meu a gasit ceva de lucru. Flavius se inzdravenea pe zi ce trece si devenise un baiat din ce in ce mai placut. In Biserica din New York cinta in orchestra pe care Unchiu Avram o incropise si de data asta cred ca si fetele il placeau; si in sfirsit venise vremea sa ii placa si lui fetele. Stiu ca au fost citeva din ele in New York care l-au invatat chiar sa coase; si si-a cusut singur chiar o pereche de pantaloni. In lipsa mamei a invatat sa fie gospodar si tatal lui nu contenea sa se minuneze ce copil bun are.
Intre timp au reusit sa-i faca chemare si la Tusi Eugenia si a primit si ea pasaport. A plecat curind la ei ducind cu ea din obiceiurile din Beregsau...ale abune...si de-acuma, cu bucatareasa in casa, cred ca viata a devenit si mai buna. Am primit o singura scrisoare de la Flavius in perioada asta si imi scria ca isi rupe gitul uitindu-se in sus la zgirie nori…Asta e tot ce-mi amintesc.
Imi aduc aminte insa ca la un moment dat, buna a venit foarte entuziasmata sa-mi spuna ca trebuie sa ma duc cu ea la posta sa ridicam un pachet din America. A fost asa...o pregatire intensa ca nu eram sigure daca nu trebuie sa mai luam si alte ajutoare cu noi ca sa putem aduce pachetul. Bun si facut…buna ia caruciorul de aragaz, care era vehicolul nostru major de transport si…pe jos…ne ducem la posta. Drum lung, o toamna friguroasa, Buna incotosmanita…eu cu cizme cu tocuri…ca de…eram in Romania si o anumita eleganta era necesara nu conta unde mergi…doar "te vede lumea", nu? Plus de aia...primisem pachet din America...
Si ajungem noi la posta…si Buna da hirtia si asteptam zimbind si uitindu-ne cumva superior la restul lumii; nimeni de-acolo eram noi sigure ca nu asteapta pachet din America cum asteptam noi.
Si in sfirsit vine femeia la ghiseu si ne intinde acru...cum numa in Romania se stie servi oamenii pe la ghisee...un pliculet…Inauntru un batic mic de spuma. Numa’ ca nu ne-am carat una pe alta cu carutu de acolo inapoi…si am ris, si am ris…oh…si cum stia buna mea sa rida !!!
Si noi, ca si altii de fapt am crezut la rindul nostru ca America este o vaca mare care da lapte la toata lumea…numai ca nu e nimeni sa o mulga si de aia probabil e nevoie de noi sa ajungem acolo…Din toata treaba asta am inteles noi, ca pachetelul asta era un gest frumos si ca nimic nu era intins pe gard, pe-acolo prin New York ca altfel si ai nostri s-ar fi priceput sa culeaga si ne-ar fi trimis si noua.
Banuiesc ca timpul asta in New York a fost o perioada frumoasa pentru familia lor. Sint sigura ca din cele materiale nu au putut avea mare lucru…pentru ca in curind aveau sa-si puna tot calabalicul intr-o masina si sa porneasca spre California ca sa se stabileasca acolo. Mi-amintesc ca povesteau ca drumul a fost plin de peripetii, pentru ca masina a fost …un "junk" cum zic americanii…si pe la mijlocul drumului s-a stricat. Au trebuit sa o abandoneze si sa faca rost de alta. Bani nu erau…si nu stiu exact cum si-au rezolvat problema masinii dar stiu ca Dumnezeu a raspuns la fiecare apel si au ajuns in California, in Bay Area, unde erau multi romani dar nu exista inca o Biserica Nou Testamentala.
Mi-amintesc ceva povesti si peripetii si despre primul apartament inchiriat…cind n-ai bani si esti strain…se deschid usile tare greu…Dar se aveau unul pe altul si Flavius era sanatos…si asta era cea mai mare bogatie pentru ei.
Si va las oleaca sa zimbiti…povestea e lunga si zimbetele rare; asa ca popasul asta e tocmai bun de incarcat bateriile…Uitindu-ma la viata lor realizez cit de important este sa calatorim cu Dumnezeu in fiecare zi…Enoh a trait mai mult ca restul lumii, dar nu de aia a intrat pe paginile Sfintei Scripturi. El a calatorit cu Dumnezeu si acest lucru a facut calatoria lui importanta...Si noi putem fi ca Enoh. Timpul si traseul sint diferite, dar Dumnezeu nu s-a schimbat…El este acelasi, ieri si azi si-n veci!!!
