Decizia de a nu lua o decizie, sau cum să ne spălăm pe mâini...

Ne-am pripit când l-am bănuit pe preşedintele Asociaţiei Bisericilor Baptiste Române din SUA şi Canada că nu are un plan de acţiune în privinţa luării unei decizii în cazul Iosif Ţon. De fapt el are (sau a avut) un plan. Acest plan ne arată că preşedintele Asociaţiei nu voia ca organizaţia pe care o conduce să rămână mai prejos de celelalte organizaţii care au luat poziţie faţă de baptistul preschimbat în carismatic. Iată ce ne spune el:

Până acum, Uniunea Baptistă de la București, postul de radio Vocea Evangheliei și Societatea Misionară Română s-au delimitat de poziția fratelui Iosif Țon ca „baptist harismatic“ și de asocierea dânsului cu gruparea „Străjerilor“. Ținând cont de diferitele păreri care există în această problemă, avem în față câteva variante posibile:
1.        Să ne alăturăm declarației de la București. Punct.
2.        Să dăm o altă declarație, mai nuanțată.
3.        Să nu dăm nici o declarație, ci să comunicăm cam ceea ce am spus eu în anunţul anterior (Cele două puncte despre îndreptăţirea reacţiei de la Bucureşti şi aşteptarea ca fratele Iosif să se întoarcă smerit ca să-si rezolve problema cu biserica din Portland, fără de care s-a retras singur din RBA)
4.        Să nu facem absolut nimic public sau colectiv. Să lăsăm fiecare biserică și păstor să ia ce atitudine vrea.

Lucrurile acestea le scria preşedintele pe la 5 ianuarie, a.c. Care credeţi că a fost varianta pe care a ales-o? (De fapt el vorbea la plural, ca să dea impresia că ceilalţi hotărăsc linia de acţiune). Care a fost deci varianta aleasă? Aţi ghicit. Preşedintele a optat pentru punctul patru! Rămâne să ghicim acum motivele pentru care a ales această variantă.

Până preşedintele se mai gândeşte la felul în care poate ocoli necesitatea de a lua o decizie, îl îndemnăm să mediteze la spusele fratelui Liviu Ţiplea:

Ar fi foarte nepotrivit să luăm poziţii individuale faţă de problema fratelui Ţon. Acest fapt ar crea cu adevărat dezbinare între noi şi ar fi o mărturie rea pentru cei din afară. Dar dacă luarea unei poziţii din partea Asociaţiei se amână prea mult, vom fi nevoiţi să luăm astfel de poziţii individuale. Şi lucrul acesta ar putea fi începutul destrămării Asociaţiei noastre.

La urma urmei, decizia de a nu lua o decizie poate fi mai costisitoare pentru Asociaţie decât luarea unei poziţii concrete. Nu ştim dacă preşedintele s-a gândit la această variantă. Oricum, el rămâne în derivă, lăsând o moştenire nu prea sănătoasă celui ce va urma ca preşedinte. E greu de găsit oameni care să ia decizii neplăcute, deşi sunt necesare. Dacă putem plasa responsabilitatea, inclusiv incomoditatea luării deciziei altuia, de ce nu? Spălarea pe mâini nu a dispărut odată cu Pilat.

Iată ce spun martorii… Mărturia lui Mihai Mihuţ cu privire la evenimentele de la Caransebeş din 1978 (II)

In timpul când fratele Liviu Olah venea la Caransebeş ca urmare a invitaţiilor primite din partea noului comitet ales în februarie 1978, conducătorii Comunităţii Baptiste de la Timişoara şi alţii (de la Uniune) l-au trimis la tatăl meu pe fratele Nicolae Dragomir, păstor la biserica din comuna Bolvaşniţa ca să-l lămurească să nu mai susţină acest grup de tineri din comitet. Tatăl meu era şi el membru în comitetul din care făceau parte Lae Rădoi, Petre Cocârţeu, Viorel Vuc şi alţi fraţi ce hotărâseră să elimine amestecul autorităţilor în Biserică. Fratele Dragomir i-a spus tatălui meu: “Frate Mihuţ, dumneavoastră sunteţi un vechi pocăit, cu prestigiu. Aceşti tineri nu fac bine ce fac!”

Tatăl meu i-a spus: “Frate,  eu sunt sătul să privesc şi să nu fac nimic! Nu mai vreau ca păstorii baptişti să fie plătiţi de noi, şi ei să slujească securitatea! Am luat şi amenzi pentrucă l-am adus pe fratele Liviu Olah la Caransebeş. Am fost chemat şi la securitate.  Am avut percheziţii la domiciliu, dar nu-i nimic, numai lucrarea Domnului să meargă şi oamenii să se pocăiască!”
Tatal meu a fost cojocar de meserie. Eu depun această mărturie nu pentru că m-au derutat alţii (aşa am fost acuzat), ci pentru că am convingerea că trebuie să fac aceste lucruri cunoscute. Păstorul Nicolae Dragomir i-a spus tatălui meu: “Eu am venit să vă ajut!” Fratele Dragomir era în felul lui un om de treabă, dar tatăl meu a rămas neclintit. Văzând că nu pot să îl determine pe tatăl meu să îşi schimbe poziţia, cei sus puşi l-au contactat personal. Când a venit conducerea Uniunii Baptiste la Caransebeş în frunte cu Ioan Bunaciu, Cornel Mara, Gheorghe Băleanu, Ioan Trif, Ioan Stanca şi alţii, l-au delegat pe Ioan Stanca să stea de vorbă cu tatăl meu. Stanca Ioan, care era din Caransebeş, fiind prieten cu tatăl meu din tinereţe, l-a chemat în curtea Bisericii şi i-a spus: “Martine, eu pe tine vreau să te salvez! Pentru că Uniunea va face excluderi!” Şi i-a sugerat tatălui meu ce să facă.Tatăl meu ar fi trebuit să spună în faţa Uniunii Baptiste că îi pare rău şi că se dezice de fraţii mai tineri, şi atunci Uniunea l-ar fi publicat în Îndrumătorul Creştin că şi-a venit în fire. Tatăl meu i-a răspuns lui Ioan Stanca: “Ioane,  salvează-te pe tine, că tu eşti omul numărul doi după Ţunea Ioachim, şi amândoi slujiţi Departamentului Cultelor şi Securităţii. Pe mine mă va salva Dumnezeu, fii sigur de asta,  că eu l-am slujit din tinereţe!”
Uniunea Baptistă a exclus atunci din cult pe Nicolae Rădoi, pe Petre Cocârţeu, pe Viorel Vuc, pe Mihuţ Martin, pe Ioan Teleagă şi pe Petru Frant. Tot atunci, marele jurist Pavel Bărbătei a făcut un nou registru de membri şi a glăsuit: “Cine-i de partea Uniunii Baptiste să vină să-l scriem în noul registru!” Dintr-o Biserică de patrusute cinzeci de oameni a făcut-o la mai puţin de jumătate. Împreună cu securitatea Uniunea Baptistă a făcut un nou comitet, printre ei fiind patru informatori, din câţi cunosc eu. Nu s-au scris pe listele lor Jurchescu Petru şi soţia, Arnăut Luca,  Arnăut Wersavia, dirijorul de cor Olaru Nicolae, Olaru Iconia, Mihuţ Ana, Mihuţ Mihai, Mihuţ Marioara, Iosif Frant cu soţia, Suru Nistor, Suru Maria, Cocârţeu Verona, Rădoi Marioara, Petriu Aurel, Petriu Voichiţa, Bugarin Eva, Munteanu Gheorghe, Olaru Maria, Pasula Alexandru, Pasula Maria, Madina Ion, Madina Maria, Boata Petru, Boata Maria, Şchiopu Dumitru, nevasta lui Ion Teleagă, Iela Petru, Iela Maria, şi alţii. Unii dintre fraţii aceia au trecut la Domnul. De alţii nu îmi mai aduc aminte, pentru că e mult de atuncea, dar Domnul îi are în Cărţile Sale de aducere aminte!
La Biserică, dacă mergeam, aveam voie să stăm pe rândurile din spate sub balconul Bisericii. Din când în când venea câte un mesager, Gavagină Irimia sau Băleanu Gheorghe, şi ne spunea că dacă mergem la Comunitatea de Timişoara şi ne cerem iertare spunând că ne pare rău, vom fi primiţi ca membri în Biserică. Noi nu ne-am dus la ei ca să ne cerem iertare. Dar securitatea, deoarece nu ştia ce planuri aveam şi ce gândeam, a început să se frământe. Când noi am cerut să ni se dea voie să facem o Biserică în cartierul Balta Sărată, reprezentanţii securităţii au chemat pe păstorul Bisericii de atunci şi i-au cerut să ne primească înapoi ca membri. Aşa că pe noi ne-a “reabilitat” securitatea,  forţând pe Mara Cornel şi pe Pavel Bărbătei să ne primească înapoi ca membri în Biserică fără să cerem noi sau să declarăm că am fost vinovaţi. Se adevereau cele spuse de Domnul Isus. Fii lumii erau mai înţelepţi decât Mara şi Bărbătei.

Iată ce spun martorii… Mărturia lui Mihai Mihuţ cu privire la evenimentele de la Caransebeş din 1978

Eu l-am cunoscut pe Nicolae Rădoi de pe vremea când era tânăr. Lae Albai, aşa îl cunoştea lumea aici la Caransebeş. Şi mai îl ştia ca un om curajos, care şi-a pus viaţa în joc pentru propăşirea Evangheliei. Una din activităţile pentru care risca mult a fost introducerea de Biblii în România şi distribuirea lor acolo unde era nevoie. Lae Albai dimpreună cu Gifu Ştefănuţ, ei, au introdus multe Biblii în Romania. Ceea ce vă scriu am văzut cu ochii mei, şi poate fi confirmat şi de alţii care au fost martori la evenimentele de atunci. De fapt, tatăl meu a fost membru în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş şi a susţinut cu mult curaj acţiunile iniţiate de Lae Radoi, Petru Cocârţeu şi ceilalţi tineri aleşi în comitetul Bisericii în 1978. Cei trei, Lae Rădoi, Petru Cocârţeu, şi Mihuţ Martin (tatăl meu) au coordonat venirea repetată a fratelui Liviu Olah la Caransebeş. În aceeaşi perioadă au fost invitaţi să predice la Caransebeş fraţii care nu erau bine văzuţi la Uniune, şi anume Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Pascu Geabou, Vasile Taloş, Iosif Ţon şi alţii. Astfel de invitaţii nu erau pe placul autorităţilor şi nici pe placul conducătorilor Uniunii Baptiste. De asemenea, Lae Rădoi a invitat la Caransebeş şi a susţinut cheltuialile de transport ale corului de copii de la Iaşi, a cărui dirijoare era Genoveva Sfatcu. Copiii au cântat duminică dimineaţa la Caransebeş, iar după masa treisprezece maşini i-au dus la Hateg, la Biserica Baptistă unde era păstor Petrică Dugulescu.  Acolo, copiii au cântat la programul de după masa . Vreau să spun că fraţii care au dus copiii la

Haţeg puteau să rămână fără carnet de conducere. Ei au riscat, şi au riscat pentru că aşa erau timpurile. Cineva trebuia să depună mărturie cu curaj şi atunci. Seara, când copiii de la Iaşi aşteptau trenul în gara din Caransebeş, fratele Lae Rădoi i-a îndemnat să cânte pe peronul gării, ceea ce copiii au şi făcut. Genoveva nu se temea de autorităţi. Toţi cei care au fost pe peronul gării, inclusiv autorităţile care ne urmăreau, au putut auzi cântările şi mesajul lor. Era un lucru neobişnuit pe atunci, şi mulţimea a rămas foarte impresionată. Securiştii nu ştiau cum să procedeze pentru a opri cântarea copiilor, dar nu au intervenit, pentru că era multă lume. Pentru toate aceste acţiuni de evanghelizare cineva a plătit. Fratele Lae Rădoi, tatăl meu, şi alţii au fost excluşi din cultul Baptist de Mara Cornel. Apoi, 140 de fraţi, printre care şi subsemnatul, au fost excluşi din Biserica Baptistă din Caransebeş. Fratele Lae Rădoi şi fratele Petre Cocârţeu au fost trimişi la închisoarea Popa Şapcă din Timişoara ca urmare a plângerii penale făcută de Mara şi Bărbătei. După patru ani m-am întâlnit cu Bărbătei în biroul Bisericii Baptiste numărul unu. Stătea de vorbă cu Busuioc Belciu, şi ne-a povestit, lui Busuioc şi mie cum el a fost invitat la o recepţie unde  a făcut slalom printre sticle şi n-a băut, deoarece el este omul Domnului. La urmă i-am zis: Dar dumneata şi cu Mara aţi băgat trei oameni la puşcărie! Le-ai trimis vreo scrisoare să le spui că îţi pare rău? Răspunsul lui a fost: “Nu.” La ora actuală văd că mulţi vor să pledeze pentru el, ca să fie recunoscut ca un reprezentant de seamă al baptiştilor din România. Dar realitatea este că lui Pavel Bărbătei, şi celorlalţi trădători ai fraţilor lor nu le-a păsat de faptul că au trimis pe alţii la închisoare.

Am citit mărturiile fratelui Nicolae Rădoi şi tot ce scrie este adevărat. La finele anului 1978 au fost excluşi din cult următorii fraţi: Nicolae Rădoi, Petru Cocârţeu, Ioan Teleagă, Viorel Vuc, Martin Mihuţ, tatăl meu, Ion Madina,  subsemnatul şi alţii. Au mai fost excluşi 140 de fraţi care ne-au susţinut,  şi nu au fost de acord cu procedurile nebiblice ale celor din conducerea cultului. La Biserica numărul doi din Timişoara au fost convocaţi păstorii din Banat şi sedinţa a fost condusă de Băleanu Gheorghe, de Stanca, de Gavagină Irimia şi de împuternicitul Pârneci. Toţi aceştia au pus păstorii din sală să voteze excluderea noastră. (Va urma)

Uniunea Baptistă şi zurbagiii în cooperare - rubrică întreţinută de Ioan Târziu

În 1978 conducerea Uniunii Baptiste avea o mare dorinţă. Să suprime autonomia Bisericilor Baptiste care refuzau amestecul autorităţilor în ce priveşte alegerea păstorilor şi a comitetelor bisericilor. Acelea erau Bisericile care înţelegeau că un astfel de amestec este în totală  contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Printre Bisericile Baptiste scăpate de sub controlul autorităţilor se număra şi cea din Caransebeş. Comitetul acestei Biserici, ales statutar de membrii Bisericii în luna februarie a acelui an, era format din oameni ferm hotărâţi de a nu mai lăsa autorităţile comuniste să dicteze în Biserică.  Poziţia Bisericii Baptiste din Caransebeş a enervat autorităţile, care au dat ordin conducerii Uniunii Baptiste să suprime acea autonomie. La rândul ei, Uniunea a dat ordin conducerii Comunităţii Baptiste de la Timişoara să treacă la represalii. Astfel, Comunitatea de la Timişoara a decretat excluderea din Biserica Baptistă din Caransebeş a membrilor comitetului ales de Biserică. În faţa refuzului Bisericii de a accepta acea măsură samavolnică, Uniunea a trecut la următorul atac, dând o circulară în septembrie 1978 prin care excludea din Biserică pe membrii comitetului, pentru că nu s-au supus hotărârii comitetului Comunităţii de la Timişoara! Cu alte cuvinte, „pentru că nu aţi acceptat excluderea decretată de Comunitate, drept pedeapsă, vă excludem noi!”

Trebuie să înţelegem că atâta autoritate cât avea Comunitatea de a exclude membrii unei biserici, tot atâta autoritate avea şi Uniunea să excludă! Era evident că atât Comunitatea lui Băleanu şi Stanca şi Gavăgină, cât şi Uniunea lui Mara şi Bărbătei şi Bunaciu acţionau în ilegalitate, deoarece Statutul Bisericilor Baptiste din România prevedea că excluderea membrilor se face de către Biserica locală! Dar ce conta Statutul, şi ce conta principiul biblic (Pavel nu şi-a permis să dea afară pe acel membru din Corint ce comisese păcat şi nu se pocăise, ci a cerut Bisericii să îl dea afară!), când era vorba de a face pe placul autorităţilor!

La scurtă vreme după decretarea excluderii conducerea Uniunii a venit pregătită pentru a dicta în Biserica Baptistă din Caransebeş în conformitate cu cerinţele partidului comunist. În ce a contat pregătirea? Mai întâi, „conducătorii” cultului au făcut o vizită de lucru la autorităţile locale din Caransebeş, joi, 12 octombrie 1978. La acea vizită de lucru (au lucrat din greu acolo), au pus la cale o înscenare prin care a doua zi (vineri, la serviciul divin programat), să pună mâna pe amvonul Bisericii, şi de acolo să dicteze următoarele:

1. eliminarea comitetului ales prin vot secret al Bisericii
2. desemnarea (nu alegerea, ci desemnarea!) unui alt comitet şi
3. impunerea unui păstor care să garanteze supunere necondiţionată faţă de autorităţi.

Nefiind siguri de reuşita planului, conducerea Uniunii a mai trecut şi vineri după masa pe la primarul oraşului unde a avut loc a doua întâlnire de lucru în care au planificat mai îndeaproape cum să „binecuvinteze” Biserica Baptistă din Caransebeş. Atât Uniunea cât şi organele de partid aveau de fapt aceeaşi dorinţă mare pe suflet, să asigure funcţionarea în „libertate” a Bisericii Baptiste din Caransebeş! Se pare că autorităţile au fost mai realiste decât conducătorii preaiubiţi ai Uniunii, şi întrezărind că nimeni nu îi va asculta pe conducătorii compromişi, au propus planul B. În cadrul pregătirii pentru puci, conducerea Uniunii a fost sfătuită să  apeleze la nişte zurbagii pe care să îi monteze să facă dezordine şi scandal în Biserică, în speranţa că astfel vor  putea oferi autorităţilor motiv să intervină cu arestări. În cazul în care era greu de găsit zurbagii în Biserică, autorităţile le ofereau câteva haimanale care stăteau la dispoziţia partidului. Având spatele asigurat (partidul ştie să asigure spatele celor ce militează în scopurile societăţii socialiste), şi fiind însoţiţi  de haimanale, conducătorii preaiubiţi s-au înfiinţat la Biserica Baptistă din timp, pe când membrii nu sosiseră pentru serviciul de închinare de vineri seara, şi au postat haimanalele la intrarea în Casa de rugăciune, ca să nu mai permită decât simpatizanţilor Uniunii să intre în Biserică. Desigur, că în momentul în care fratele Rădoi a sosit cu statura lui impunătoare, haimanalele nu au putut să mai oprească intrarea în Biserică. Aşa se face că auditoriul s-a umplut cu credincioşii care nu voiau să predea conducerea Bisericii lor vânduţilor de la Timişoara şi de la Bucureşti. Încercarea de a pune mâna pe amvonul Bisericii de către Băleanu, apoi de către Mara şi apoi de către Bărbătei a eşuat de asemenea. Membrii Bisericii nu voiau să asculte pe trădătorii cultului! Fratele Rădoi le-a pus mâna pe umăr şi le-a spus să stea cuminţi în banca lor. Spre nemulţumirea celor din conducere, predica a fost ţinută de „un oarecare Doboş!” Acela a fost fratele Octavian Doboş din Biserica Baptistă Arad – Bujac, actualmente păstor al Bisericii Baptiste Române din Phoenix, Arizona. La ora aceea Biserica Baptistă din Arad – Bujac acţiona şi ea autonom de autorităţi, ceea ce însemna dizgraţia Uniunii, explicând  acuzaţia că era o Biserică ilegală! La semnalul conducătorilor, zurbagiii au început să vocifereze, iar secretarul general (generalul haimanalelor şi al zurbagiilor) a decretat că Biserica Baptistă din Caransebeş a fost desfiinţată, şi el făcea o listă cu noii membrii ai bisericii!

Din 450 de membri, câţi avea Biserica Baptistă din Caransebeş, conducătorii preaiubiţi au reuşit să convingă pe prea puţini să se înscrie pe lista lor, deşi ameninţaseră că cei care nu se înscriu vor împărtăşi soarta lui Rădoi şi Cocârţeu (se vede că puseseră la cale cu autorităţile arestarea şi condamnarea la închisoare a celor doi la şedinţele de lucru pe care le avuseseră cu acestea în două rânduri). Mai mult, printre cele 131 de nume adunate figurau şi persoane care nu aveau nimic de a face cu Biserica Baptistă! Comitetul ALRC în scrisoarea în care arată ce s-a întâmplat în mod real la Caransebeş (MARIONETELE DIN CONDUCEREA CULTULUI BAPTIST IN SLUJBA MILITIEI) , informează că pe listă figura şi numele şi semnătura unei dansatoare şi cântăreţe din restaurantele oraşului!Câte alte nume de acestea or fi fost pe lista generalului, nimeni nu ştie. Cert este că Uniunea flutura lista şi afirma că cei înscrişi pe lista aceea erau de fapt Biserica din Caransebeş!

Dar deşi se întocmise acea listă de membri ce se solidarizau cu Uniunea, realitatea era că ceilalţi membri nu puteau fi convinşi să se alăture adunăturii pe care secretarul general o declarase noua biserică în Caransebeş! Din moment ce biserica avea vreo 450 de membri, şi din moment ce Uniunea a reuşit să adune numai 131 de nume pe lista lor, înseamnă că 2/3 din membrii bisericii stăteau lângă comitetul Bisericii ales statutar! Aceste cifre arată cât de neadevărate erau informaţiile oferite de Uniune, care pretindea că numai 5% din Biserică sprijinea comitetul în care se aflau Nicolae Radoi şi Petre Cocârţeu! Dar preşedintele şi generalul nu s-au dat bătuţi, mai ales când ştiau că vor trebui să dea socoteală de reuşita sau nereuşita lor în faţa partidului! De aceea s-a trecut la o nouă manevră, conducerea Uniunii intuind în mod creativ o altă măsură ce trebuia luată ca să ajute „noua biserică” să iasă din impas: excluderea celor ce nu agreau cu Uniunea şi Partidul. Astfel, excluderea a devenit arma preferată a generalului şi a preşedintelui, care în următoarele săptămâni au decretat eliminarea a 140 de membri, care refuzau să capituleze. 

Să recapitulăm evenimentele. Prin cooperarea conducătorilor Uniunii cu zurbagiii şi cu autorităţile comuniste, s-a ajuns la arestarea şi condamnarea unor membri din comitetul Bisericii care nu voiau să coopereze cu autorităţile de stat în subjugarea Bisericii. Prin manevre de şantaj şi excludere masivă s-a ajuns apoi la dezmembrarea unei biserici. Aşa şi-au înscris numele preşedintele şi generalul de la Bucureşti şi subalternii lor de la Timişoara în analele unei istorii ticăloase. Dar nu este doar istoria cea care îi trage la răspundere! Într-o zi vor apare ca inculpaţi înaintea Domnului Isus care îi va întreba: „Pentru ce M-aţi prigonit? De ce aţi prigonit pe fraţii Mei?”

Trădătorii Cultului Baptist fac plângere penală împotriva eroilor credinţei -rubrică întreţinută de Ioan Târziu

Redăm mai jos copia plângerii penale a celor din conducerea Cultului Baptist din România înaintat în toamna anului 1978 organelor de miliţie împotriva credincioşilor (Petre Cocârţeu, Nicolae Rădoi, Gheorghe Munteanu, Viorel Vuc, etc.) din Biserica Baptistă din Caransebeş ce au fost aleşi în comitetul bisericii fără aprobarea primarului oraşului şi fără aprobarea partidului. Din pricina faptului că noul comitet al Bisericii Baptiste din Caransebeş a refuzat să coopereze cu autorităţile, ba mai mult, a criticat abuzurile acestora legate de exersarea dreptului la închinare, conducerea Cultului Baptist a trecut la represalii. În document, Conducerea Cultului Baptist cere organelor de miliţie să persecute pe nişte credincioşi care oragnizau Biserica locală şi se închinau după cerinţele Scripturii! Iată marea culpă pentru care trebuiau daţi afară din Biserică şi puşi în închisoare! Zilele următoare vom oferi o analiză a documentului pe care vi-l supunem atenţiei. Pagina trei este adăugată dintr-o copie ce are la sfârşit vizibile numele trădătorilor ce fac plângere împotriva eroilor credinţei.

În derivă - vasul Asociaţiei plutind la întâmplare

A fost un an dificil. Aşa ne-a spus preşedintele Asociaţiei Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite şi Canada. Dar să îl lăsăsm pe el să vorbească.

Ne rugăm împreuna ca să nu lăsăm evoluția fratelui Iosif Țon să ne dezbine sau să ne învrăjbească artificial cu frații pentecostali. Cam aceasta a fost strădania mesajelor mele din ultima vreme.

Astfel de strădanii pot explica de ce anul a fost dificil. E greu să spui adevărul, mai ales atunci când ai de pierdut din cauza adevărului. E mai profitabil să încerci să menţii o relaţie prietenească plasându-te la mijloc, aşa ca nimeni să nu ştie ce crezi şi ce poziţie ai, şi fiecare parte angajată într-un conflict doctrinar să creadă că îi dai dreptate!  Dacă totuşi trebuie să intreprinzi ceva, atunci să iată cum trebuie procedat:

Va trebui să incepem un dialog pe Internet si, eventual, sa ne intalnim ca sa vedem ce pozitie comuna sa luam. Fratele Iosif Serac si fratele Viorel Clintoc au vorbit deja cu fratele Iosif Țon și dânsul a acceptat în principiu o intâlnire de lămurire. Dacă vreți să participați la o astfel de întâlnire, vă rog să comunicați cu unul dintre cei doi menționați. Eu nu cred că mă voi duce. Președintele trebuie ținut departe de stările de conflict și păstrat pentru o poziție de reprezentare colectivă.

Da, un dialog pe internet. Acest lucru va mai intârzia procesul luării de poziţie şi luării unei decizii. Şi apoi o “întâlnire de lămurire”. Oare cine va lămuri pe cine? Că în privinţa poziţionării lui Iosif Ţon alături de eretici ne-am lămurit de mult. Şi totuşi, preşedintele mai vrea lămuriri. Apoi este imperios ca preşedintele să nu participe la desluşirea lucrurilor. Nu de alta, dar când va trebui luată o decizie, să poată invoca ignoranţa, şi să amâne decizia. Sau, dacă se poate, să fie împinşi alţii la a lua decizii când e vorba de hotărâri care au potenţialul de a  strica relaţii.

Mai mult, cred că ar trebui să-i cerem fratelui Iosif Țon un document detailat și complet al convingerilor și poziției dumnealui. Altfel la o astfel de viitoare întâlnire se va pierde prea mult timp cu „lămuririle“. În prezent nu cred că știm foarte clar despre ce este vorba. Suntem siliți să pescuim de pe Internet ce apare scris de dânsul.

De ce oare preferă preşedintele Asociaţiei să plutească în derivă purtat de vânt, fără a cârmui precis vasul Asociaţiei? Oare ca preşedinte al Asociaţiei nu ar fi trebuit să dea o direcţie acesteia şi să arate că Asociaţia ţine la puritatea doctrinelor baptiste? Oare de ce când este vorba de luarea unei poziţii clare în privinţa unuia care a declarat că nu mai crede în suficienţa Scripturii, nici în suficienţa crucii, nici în suficienţa credinţei şi a harului, se invocă atâtea motive de amânare şi tărăgănare? Probabil la Seminariile unde a studiat preşedintele s-au predat şi cursuri pe tema Cum să tărăgănezi lucrurile dacă nu vrei să acţionezi!

MARIONETELE DIN CONDUCEREA CULTULUI BAPTIST IN SLUJBA MILITIEI

Oferim mai jos scrisoarea Comitetului ALRC trimisă la Radio Europa Liberă în toamna anului 1978 după ce autorităţile „religioase” şi politice au intervenit pentru a pune capăt autonomiei Bisericii Baptiste din Caransebeş. Ea a fost publicată pe  http://groups.yahoo.com/group/strajerul/message/3560  sau http://dezvaluiri.wordpress.com/alrc-dcaratii-si-reactii/

MARIONETELE DIN CONDUCEREA CULTULUI BAPTIST IN SLUJBA MILITIEI

Scrisoare deschisa adresata tuturor persoanelor si organizatiilor din tara si din strainatate in problemele drepturilor omului. La ora cand scriem aceste randuri, trei crestini baptisti, dupa ce au fost batuti crunt in vazul lumii si in localul militiei din Caransebes, isi asteapta sentinta ce urmeaza sa fie pronuntata de tribunalul din Caransebes. In ultimul moment aflam ca sentinta s-a si pronuntat: vom vorbi despre aceasta mai tarziu. Numele lor sunt Cocirteu Petre, Radoi Nicolae si Prejban Ionel. Cei trei sus-mentionati nu sunt singurii care au fost torturati.

Au fost de asemenea batuti salbatic fiul lui Radoi, un tinerel de 17 ani, Juhas Emeric din Timisoara, si inca un baptist din orasul Otelul Rosu, Codreanu Moise.

Ce s-a intamplat la Caransebes incepand de joi 12 octombrie 1978?

Referindu-ne strict la evenimentele petrecute asa cum le relateaza martori oculari, precum si din declaratiile facute la proces, rezulta urmatoarele: Inceputul l-a facut Comitetul Comunitatii [Regionale] a Bisericilor Baptiste din Timisoara (presedinte Baleanu Gheorghe), care, in ciuda prevederilor clare ale Statutului Cultului Crestin Baptist, a incercat, printr-o circulara, sa inlature comitetul ales al bisericii din Caransebes, si sa-i impuna un alt comitet.

Biserica n-a cedat acestei incercari si, intr-o adunare generala, a decis sa-si mentina comitetul ales. Nici macar incercarea domnului Iosif Ton de-a determina biserica sa cedeze printr-un compromis, organizand noi alegeri, nu a convins pe nimeni.

In aceste conditii Uniunea (prin „Uniunea” vom intelege aici si in cele ce urmeaza”Uniunea Comunitatilor Crestine Batiste din R.S.R.” - presedinte Mara Cornel, secretar general Barbatei Paul), in sedinta din 31 august, a hotarat excluderea membrilor comitetului si a altor persoane din biserica, sub pretext ca apartin unei organizatii zise "ilegala", sau pentru abateri de la doctrina, fara a se specifica de ce organizatia respectiva este "ilegala" si ce doctrine au fost incalcate, fie pentru nesupunere la hotararea comunitatii de Timisoara, care dispusese anterior destituirea comitetului bisericii. Circulara Uniunii data in acest sens poarta numarul 950 din 5 septembrie 1978. Biserica baptista din Caransebes, intr-o adunare generala, a respins hotararea Uniunii ca nebiblica si nestatutara.

Conform Statutului Cultului Crestin Baptist, numai biserica poate exclude un membru al sau, numai ea poate sa-si demita comitetul si sa organizeze noi alegeri.

Uniunea are dreptul sa excluda numai pentru abateri doctrinare comise de persoane din conducere (pastori, diaconi). Ori, in cazul in speta nu existau nici un fel de abateri doctrinare, si s-a urmarit inlaturarea comitetului bisericii deoarece acesta s-a manifestat deschis impotriva atitudinilor nebiblice si slugarnice ale membrilor comunitatii si Uniunii fata de Departamentul Cultelor.

Se stie ca nu numai biserica din Caransebes a respins hotarari nestatutare ale Uniunii, ci si alte biserici, precum Biserica Sf. Treime din Bucuresti, Biserica Baptista din Ploiesti. Comitetul Uniunii a decis insa sa-si aplice cu forta si cu ajutorul autoritatilor deciziile sale ilegale, si prima incercare a facut-o la Caransebes.

Daca mai are nevoie sa se convinga cineva de decaderea morala a conducerii Cultului Baptist, de rolul sau de agentura a Departamentului Cultelor in sinul Cultului Baptist, de colaborarea incorecta cu organele de stat si conlucrare cu acestea in dauna intereselor bisericii, atunci intamplarile recente de la Caransebes sint de natura sa deschida ochii tuturor si sa tintuiasca conducerea cultului pentru totdeauna la stilpul rusinii.

Ar fi aici de mentionat, inainte de a descrie faptele grave petrecute la Caransebes, ca mai intai Comitetul Uniunii a reusit sa-si asigure daca nu adeziunea, cel putin tacerea domnului Iosif Ton, care, din motive ce nu se cunosc inca, a trecut pe pozitiile Uniunii. S-a aflat ca Iosif Ton ar fi decis totusi sa intervina; sa vedem cand si cum!

Iata faptele petrecute la Caransebes incepand de joi, 12 octombrie 1978. In aceasta zi, Comitetul Executiv al Uniunii si al Comunitatii din Timisoara, compus din urmatorii pastori: Mara, Barbatei, Baleanu, Rominu, Trifu, Stanca, Gavajina si altii, s-au deplasat la Caransebes pentru a-si impune, cu ajutorul autoritatilor locale, ilegala lor decizie.

Joi, 12 octombrie 1978, membrii Comitetului Uniunii si al Comunitatii au incercat in cursul diminetii sa determine pe unii membrii ai bisericii sa se pronunte impotriva comitetului bisericii, mai mult chiar, sa se dedea la provocari in timpul serviciului divin de vineri seara pentru a da ocazie Uniunii sa faca ordine. Dupa amiaza au fost primiti in audienta la Consiliul Orasenesc de Partid si la Consiliul Popular al orasului Caransebes. Vineri seara, dupa o noua vizita la autoritatile locale, dupa o incercare nereusita de a bloca intrarea in biserica a membrilor comitetului bisericii si dupa incercarea de asemeni nereusita a domnilor Mara si Bunaciu de a lua cuvantul, biserica a protestat impotriva acestor intentii, pentru ca in final dl. Paul Barbatei (omul pe care pastorul Iosif Ton la numit pe drept cuvant o „Iuda” in rindurile baptistilor din R.S.R.), incalcand toate principiile si prevederile statutare, sa propuna infiintarea unei noi biserici, trecand la intocmirea unei liste cu cei ce inteleg sa se supuna neconditionat hotaririlor Uniunii.

In aceste conditii, si cu sprijinul si in prezenta autoritatilor (erau de fata directorul Cristoiu din Departamentul Cultelor, inspectorul Parneci, precum si secretarul Consiliului Popular al orasului Caransebes), a intocmit o lista cu 131 semnaturi, intre care figureaza pana si semnatura unei cantarete de la unul din restaurantele locale. S-a anuntat de asemenea ca se alege un alt comitet si ca pastorul bisericii a fost numit dl. Ioan Gavajina. Biserica din Caransebes a protestat vehement impotriva acestei masuri.

De remarcat, pentru a cata oara, rolul nedemn jucat de dl. Paul Barbatei, jurist si secretar general al Cultului Baptist, care isi calca in vazul lumii promisiunea facuta la Congres, ca va urmari cu strictete respectarea statutului si a legilor, si care, intrebat de ce procedeaza astfel, nu cunoaste alt raspuns decat: „Asta e situatia.”

Oare dansul nu stie ca o biserica nu poate fi desfiintata si alta infiintata decat in anumite conditii si cu respectarea unei anumite proceduri?

Dar ce s-a intamplat duminica intrece orice inchipuire. Inca de vineri, membrii Uniunii declarasera in public ca trebuie facut apel la autoritati pentru impunerea hotararilor Uniunii si a Comunitatii de Timisoara. Primul lucru incercat duminica de catre Uniune a fost impunerea noului pastor, Gavajina, rau vazut de toata lumea. Precum se stie dl. Gavajina a mai fost alungat o data de la conducerea bisericii. Duminica dimineata, Gavajina Ioan, desi se pregatise sa oficieze in mod abuziv botezul programat, a fost determinat in mod pasnic dar hotarat sa cedeze aceasta cinste altora alesi de biserica. In continuare, intreg serviciul divin inclusiv botezul, s-au desfasurat in cea mai perfecta liniste. Cine putea banui aranjamentul sinistru dintre Uniune si autoritatile locale concretizat la terminarea serviciului divin printr-o provocare nemaiintalnita de mult in Romania?

Este ora aproape 1:30 si grupuri de credinciosi, barbati, femei si copii se indreapta de la biserica spre casele lor; fiecare localnic are invitati la masa si tensiunea produsa de membrii nepoftiti ai Uniunii pare a se fi stins.

PAREA! Pentru ca pe neasteptate asemenea unui traznet din senin drumul e barat de militie si securitate; dube, masini gata pregatite se deschid si se aud in plina strada ordine stridente urmate imediat de bruscari si insulte grosolane.

Credinciosii Radoi Nicolae, Cocirteu Petru, Juhas Emeric si altii sint imobilizati si tarati spre masinile militiei; se produce un vacarm de nedescris si femeile tipa si cauta sa-si smulga barbatii din mainile militienilor, care lovesc unde nimeresc cu bastoane de cauciuc – femei sint trantite la pamant si sangele incepe sa curga.

Impinse in masini, victimile sint lovite fara mila si martori oculari declara ca la militie, cand au coborat din masini erau invinetiti si plini de singe. Cocirteu era purtat pe brate, iar Radoi era incovoiat. Aceiasi martori declara ca tipetele n-au contenit multa vreme in camerele militiei, care in ciuda legii loveau barbar oameni pasnici si nevinovati.

Dupa amiaza, un nou episod fierbinte. Dupa ora de rugaciune, un grup de credinciosi se indreapta in liniste de la biserica spre sediul militiei, pentru a se interesa de soarta fratilor lor. In numele lor, fostul seminarist Prejban Ionel a pasit spre sediul militiei, dar abia a apucat sa spuna pentru ce a venit ca s-a pomenit infascat si lovit in mod barbar in fata multimii stupefiate si infiorate de spaima. Loviturile si tipetele au continuat si in sediul militiei.

Au fost arestati Radoi Nicolae, Cocirteu Petru si Prejban Ionel, impotriva carora s-a deschis o actiune penala. Loviti violent, fara mila au fost si Juhas Emeric (care a primit in camerele militiei nu mai putin de 50 de lovituri cu bastonul de cauciuc), fiului lui Radoi, un copil de 17 ani, Moise Codreanu si altii. Li s-au aplicat amenzi, cate 2.000 lei, lui Codreanu si Vuc Petru, si 1.000 lei lui Ion Teleaga.

Paralizia Asociaţiei

A trecut mai bine de jumătate de an de când Iosif Ţon şi-a trâmbiţat asocierea cu străjerii „patriei.” Dezbaterile furtunoase din jurul acestei decizii au arătat că străjerii sunt o grupare cu doctrine eretice incompatibile cu credinţa baptistă, şi incompatibile cu credinţa penticostală tradiţională. În timp ce Uniunea Baptistă din România a luat poziţie faţă de noua orientare a lui Iosif Ţon, Asociaţia Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite şi Canada a găsit de cuviinţă că este mai profitabil să îşi tărăgăneze picioarele, refuzând să ia poziţie oficială. Oare cărui motiv se datorează acestă paralizie a Asociaţiei?

Nu este clar cine sunt străjerii? Mai este nevoie de o nouă investigaţie? Preşedintele Asociaţiei şi-a arătat revolta faţă de doctrinele lor în câteva scrisori pe care le-a dat publicităţii pe blog şi le-a considerat extrem de eretice. Şi totuşi, nici o decizie în privinţa lui Iosif Ţon. El aşteaptă...

Nu are preşedintele informaţie de la păstorii Asociaţiei? Păi, nici nu s-a grăbit să obţină astfel de informaţie. După ce a iniţiat o discuţie pe blogul păstorilor Asociaţiei ca să vadă poziţia păstorilor, a oprit imediat această discuţie. Motivul? Ne lasă să îl găsim noi, deoarece el nu ni-l oferă. Apoi spune:  

Aşteptăm să auzim părerea fiecărui păstor care ţine să şi-o dea public pentru participarea la o decizie comună.

Cât va dura această aşteptare? Şi dacă păstorii nu sunt dispuşi să îşi publice poziţia aşa cum sugerează preşedintele? Oricum, el aşteaptă… Răbdarea preşedintelui este de admirat. Oare chiar îl interesează cu adevărat poziţia păstorilor? De ce nu a convocat, de şapte luni de când a intervenit miracoulul convertirii lui Iosif Ţon la carismatism, nici o întrunire cu păstorii în care să dezbată această problemă? Pentrucă, vedeţi, el aşteaptă...

Dar să nu ne pierdem răbdarea, căci preşedintele ne lasă să întrevedem o luminiţă de speranţă.

După o limită rezonabilă de timp, vom duce discuţia la Comitetul Executiv. Există deja câţiva fraţi care lucrează la o întâlnire directă pentru o lămurire faţă în faţă cu fratele Iosif Țon. Procesul va fi mai lung, dar şi … mai cum trebuie. S-ar putea să nu ajungem la un comunicat comun.

Cât este limita aceea rezonabilă de timp de care vorbeşte preşedintele? Data când spunea aceste lucruri era 28 ianuarie 2011. Cât de „executiv” este Comitetul Executiv? De fapt el, preşedintele, vorbeşte de un proces lung! Şi vrea un proces lung pentru a se asigura că lucrurile vor fi decise aşa cum trebuie! Dar cum „trebuie”? Şi cine va decide cum „trebuie”? Avem impresia că singurul lucru care „trebuie” acum este ca preşedintele să prelungească acest proces până îi va expira mandatul, pentru că nu vrea să aibă în palmares distincţia că a făcut disciplină în Asociaţie. Cum să rupă el o tradiţie atât de îndelungată?

Aaa, dacă e vorba de cei care au criticat guvernul comunist, în acest punct Asociaţia are ceva istorie. A disciplinat pe fraţii Aurel Popescu şi Pavel Nicolescu care şi-au permis să critice impotenţa Asociaţiei în faţa infiltrărilor de agenţi comunişti în Bisericile Române din America. Dar în privinţa disciplinării pentru abateri doctrinare, Asociaţia nu are nici o istorie. De ce să creeze una tocmai actualul preşedinte? Este mai bine fără o decizie! Este mai bine să aştepte... Între timp ne învaţă şi pe noi aşteptarea. Şi cine ştie? Probabil că o  să ajungem la punctul în care să ne spună că s-ar putea să nu ajungem la un comunicat comun. Ei bine, şi acest lucru va fi o realizare! De aceea e necesar procesul lung de care ne vorbeşte preşedintele. Ca să iasă (sau să nu iasă?) lucrurile mai cum trebuie!

Batjocoritorii sângelui lui Hristos (II)

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Domnul harului? Evrei 10:29

Nu sunt păgânii, nici ateii. Batjocoritorii sângelui Domnului nostru sunt cei care cunoscând Evanghelia harului, totuşi îşi permit să trăiască în păcate oribile la uşa cortului întâlnirii! O să vă dau un alt caz. Se numea Ion Mihai şi pretindea că păstoreşte Biserica Domnului din Băuţari în jurul anului 1960. A fost denunţat de o familie din biserică pentru faptul că a încercat să necinstească pe fiica lor. Conducerea Comunităţii s-a deplasat la faţa locului pentru a lua apărarea acelui fiu al lui Belial. În loc să excludă lupul în piei de oaie din turma Domnului, conducerea comunităţii l-a scos nevinovat, declarând mincinos pe tatăl fetei, şi i-a exclus pe părinţii fetei din biserică! Dar cum năravul din fire nu are lecuire, lupul nu a putut să stea multă vreme pe lângă mieluşele fără să încerce din nou să pună laba lui păroasă pe ele. Printre cele pe care le-a abordat a fost şi viitoarea mea nevastă şi o verişoară de a ei. Din nou scandal. Biserica întreagă l-a dat afară. Conducerea Comunităţii (în frunte cu Ieremia Gavagină), credincioasă pactului cu haita, a venit din nou în ajutorul lupului, şi de data asta l-a mutat cu păstorirea în alt sat, la Feniş. Cum ghearele îi erau prea mari (nu stăteau acasă, ci voiau să se aşeze pe umerii curaţi ai altor fete), Biserica din Feniş a procedat la fel ca Biserica din Băuţari, adică l-a dat pe uşă afară. Pe atunci, păcătoşii nu puteau sta în adunarea celor neprihăniţi!

În faţa acestei situaţii comunitatea l-a făcut diacon la o biserică din Reşiţa, unde se pare că nimeni nu ştia de poftele lupului (în afara de păstorul con-frate). Acolo şi-a permis să împartă Cina Domnului! După ce m-am căsătorit, şi am aflat de la soţia mea de poftele lui necurate, am promis în sinea mea că îl voi da jos de la amvon oriunde îl voi întâlni. Situaţia s-a ivit la nunta fratelui Petre Cocârţeu în satul Bolvaşniţa. L-am găsit în momentul în care voia să se urce la amvon împreună cu păstorul Nicolae Dragomir, căruia i-am spus:

- Frate Nicolae, dacă îl pui la amvon, eu o să îl dau jos!

Văzând hotărârea mea, lupul s-a dat îndărăt şi nu s-a mai urcat la amvon. Dar de vorbit în public tot nu i-a trecut pofta. La masă, a cerut să i se dea microfonul. Eu i-am prins mâna ce ţinea microfonul şi i-am strâns-o tare, spunându-i:

- Tu vrei să vorbeşti? Tu care ai trăieşti în poftele firi pământeşti? Niciodată!

A plecat imediat de acolo. Toţi sătenii s-au bucurat că lupul prădător a fost demascat şi veselia nunţii a continuat cu mai multă intensitate. La procesul nostru de la Reşiţa a venit să asiste printre cei prezenţi. Cert este că şi-a încărcat numele de ocară. 

Şi acum să venim la oile noastre din America. Mă gândesc la victimele făcute şi azi de lupii strecuraţi în Biserici. Dacă păstorii lui Hristos şi-ar lua funcţia în serios, victimele ar fi mult mai puţine. Am cunoscut cazuri când câte un lup, instalat ca dirijor la corul Bisericii (se pare că lupii contemporani au predilecţie pentru această poziţie ce le permite să îşi transforme hăulitul în cântat ispititor), a făcut victime multe. Păstorul, deşi a fost solicitat să intervină cu disciplina bisericească, a refuzat să acţioneze, deoarece lupii sunt foarte darnici şi dau bani mulţi la biserică. Mai mult, disciplina a fost aplicată celui ce a strigat:”Vine lupul!” Acel credincios, care a sesizat păcatul, a fost dat afară! La fel cum a procedat Gavăgină cu lupul moralist transferat de la Băuţari la Reşiţa, din pricina căruia a jertfit o familie în Biserica din Băuţari.

La altă biserică, unul din aceşti lupi şi-a arătat colţii şi ameninţa cu datul în judecată pe motiv de calomnie, ca să determine pe cei din comitetul bisericii să nu îl disciplineze. Se mai bizuia pe faptul că foştii prieteni ai lupilor din Reşiţa, strămutaţi la Los Angeles, erau gata de atac voind să îl apere. Iarăşi, astăzi, când se face disciplinarea ea este de scurtă durată, şi lupii, netransformaţi în oi prin pocăinţă, îşi reiau activităţile în biserici, inclusiv cursul de prădători. Oare de ce ezită păstorii atât de mult când este vorba de protejarea oilor şi datul lupilor afară? Şi de ce sunt gata să îi reabiliteze fără pocăinţă reală şi să îi urce din nou pe podiumul slujirilor din Biserică, când firea lor, care nu are lecuire, va face alte victime? Oare de ce nu îşi aduc aminte păstorii de suflete că într-o zi vor da socoteală de păstorirea şi protecţia turmei în faţa Marelui Păstor?

Batjocoritorii sângelui lui Hristos

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Domnul harului? Evrei 10:29

Nu trebuie să îi căutăm departe în timp sau în spaţiu. Ei sunt printre noi, în bisericile Domnului Isus, uneori cu funcţii importante în conducerea Bisericilor. Vă voi da două cazuri pe care le-am cunoscut în anii de după întoarcerea mea la Domnul.

Unul se numea Valeriu Seracin. Despre slugărnicia lui faţă de autorităţile comuniste aţi citit în procesul verbal al lui Viorel Vuc redactat la 23 februarie 1978 la Timişoara. Dacă ar fi fost numai acest păcat al slugărniciei, probabil că nu ar fi fost atât de tragic. El însă era un lup în piele de oaie. De fapt s-a lăudat că şi el şi nevasta sa au fost activişti de partid, el scriind programele culturale ale echipelor ce ţineau spectacole la căminul cultural al satului. Dar tovarăşul Seracin avea şi alte îndeletniciri, pe lângă faptul că “păstorea” Biserica Baptistă din satul Vălişoara. Una din îndeletniciri era să discrediteze pe Domnul Isus, Mântuitorul nostru. O făcea prin târgurile de animale pe unde găsea mulţimi gata să îl asculte. Odată l-am surprins la târgul de cai al zonei, unde spunea celor adunaţi în jurul lui că Isus a fost un hipnotizor. În grupul de oameni care se strânsese în jurul lui erau şi câţiva credincioşi baptişti, dar nimeni nu a avut curajul să îl contrazică în public. Eu l-am oprit imediat din vorbire şi i-am spus că eram foarte supărat, deoarece el batjocorea pe Mântuitorul meu, Cel care a murit pentru mine şi mi-a schimbat viaţa. Apoi l-am avertizat, că dacă îl voi vedea undeva la amvonul vreunei biserici, eu îl voi da jos de acolo, deoarece el nu poate vorbi celor credincioşi, din moment ce crede că Isus a fost un hipnotizor. După o vreme ne aflam la o nuntă în satul Bârlova, unde păstor era socrul lui Valeriu Seracin, fratele Pavel Rădula. Cei doi erau la amvon. Când Seracin s-a sculat să vorbească, eu am intervenit şi i-am spus:

“Vrei să stai jos?”

În adunare era prezentă şi familia Arnăut, care la ora actuală se află la Los Angeles, iar pe băncile bisericii se aflau câţiva din credincioşii care îl auziseră în piaţă şi ştiau de ameninţarea pe care i-am adresat-o atunci. El s-a uitat peste mulţime, a constatat că aveam martori, şi a zis cu voce joasă:

“Stau jos, pentru că aşa a zis fratele Rădoi.”

Cei prezenţi au aşteptat cu nerăbdare să se termine serviciul religios pentru a afla cauza acţiunii mele şi a răspunsului lui neaşteptat. Martorii au relatat întâmplarea din piaţă şi au arătat cum şi-a bătut joc de Mântuitorul nostru. În urma explicaţiei, toţi cei prezenţi, revoltaţi, au concluzionat cu vorbele:

            “Bine a făcut că l-a dat jos!”

Pe atunci membrii Bisericilor Baptiste se mai revoltau încă la constatarea prezenţei păcatului în adunările Domnului. (Va urma)

Întrebări de la păstor la păstor

Frate Daniel Branzai,

E a doua scrisoare pe care ţi-o adresez pe spaţiul public al internetului, şi ea este determinată de o întrebare pe care mi-ai pus-o de curând. Mă întrebi care lupi sunt oploşiţi pe la stâna Asociaţiei Bisericilor Baptiste din Statele Unite şi Canada, deoarece dumneata nu ştii nici unul. Eu am impresia că dumneata ar trebui să ştii mai bine decât mine aceste lucruri, şi ai putea să mi le spui şi mie, deoarece dumneata păstoreşti Asociaţia.  Iată câteva întrebări care m-au frământat şi de aceea ţi le pun şi dumitale ca preşedinte:

1.       Când primiţi în Asociaţie păstori din România, îi întrebaţi despre activitatea lor avută în anii „puterii populare”? Sau nu vă interesează acea activitate? Credeţi că un păstor care a slujit securităţii din România poate sluji aici bisericile Asociaţiei, deşi nu şi-a mărturisit păcatul?

2.       Sunt păstori despre care s-a ştiut din România că au colaborat „frăţeşte” cu securitatea. Întrebarea mea este: i-aţi deranjat vreodată cu vreo întrebare dacă s-au pocăit, dacă le pare rău de trecutul lor, dacă au cerut iertare de la cei care au suferit din pricina trădării lor? Sau credeţi că nu aveţi această datorie să îi ajutaţi să se pocăiască, deşi sunt în Asociaţie?

3.       Există păstori cari au colaborat cu securitatea, dar lucrul acesta nu se ştie. Având în vedere o astfel de colaborare, aţi cerut păstorilor Asociaţiei să dea o declaraţie cu privire la activitatea lor din România, dacă au fost sau nu informatori ai securităţii? Câte astfel de declaraţii aveţi la dosarul Asociaţiei? Sau nu este important să păziţi Asociaţia de acei indivizi care au colaborat acolo cu securitatea şi poate mai colaborează şi aici?

4.      Care sunt calificările pe care le pretindeţi de la cei ce sunt păstori în Asociaţie? Care este doctrina la care trebuie să subscrie pentru a fi acceptaţi în Asociaţie? Citind pe blogul Asociaţiei îmi dau seama că unii păstori sunt debusolaţi foarte tare în ce priveşte învăţătura referitoare la Duhul Sfânt. Dacă au probleme la această doctrină, cât de mari le sunt lacunele în celelate domenii, ştiut fiind că Duhul Sfânt ne conduce în tot adevărul!

5.      Este cunoscută şi dovedită colaborarea cu securitatea a unor foşti preşedinţi ai Asociaţiei. În ce fel Asociaţia s-a scuturat de acel trecut şi a condamnat acea colaborare?

6.      De ce refuză Asociaţia să ia atitudine faţă de Iosif Ţon, deşi se cunosc abaterile lui doctrinare de la crezul baptist? Ce rost mai are acel crez baptist dacă nu ne ţinem de el?

7.      De ce Asociaţia nu a asistat Biserica Baptistă din Portland când a avut conflictul cu Iosif Ţon? Care este asistenţa pe care o dă Asociaţia bisericilor componente, dacă nu vrea să intervină şi să disciplineze pe cei care fac rupturi, pe cei care trăiesc în păcat, pe cei care au doctrine necorespunzătoare credinţei baptiste?

8.      În ce măsură conducerea Asociaţiei din America ajută şi asistă Uniunea de la Bucureşti să rezolve cazurile păstorilor trădători care nu au mărturisit încă păcatul colaborării, deşi există documente clare ale colaborării lor cu securitatea? Cum poate Asociaţia Bisericilor Baptiste din America să colaboreze cu inimă bună cu oamenii promovaţi odată de guvernul comunist, şi care şi la ora actuală vor să îşi menţină poziţiile şi privilegiile, deşi au trădat pe fraţii lor în perioada comunistă? Oare cei din conducerea Asociaţiei şi-au pus vreodată aceste întrebări? Sau le consideraţi nebune şi nefolositoare?

Chestionările mele privesc realităţi care ar trebui să fie cunoscute de toţi credincioşii bisericilor din Asociaţie. De aceea nu m-am sfiit să le rostesc  public. Toţi am avea de câştigat dacă am fi transparenţi.

Frate Branzai, politica şi diplomaţia nu au ce căuta în lucrarea Domnului.  De felul în care veţi răspunde la aceste întrebări cititorii vor înţelege dacă vreţi să fiţi transparent sau diplomat.

Domnul să vă binecuvinteze!

Semnat: Nicolae Rădoi

Orientare pentru dezorientaţi (V) O ultimă orientare – rubrică întreţinută de Ioan Târziu

Oferim cititorilor noştri ultimul comentariu la procesul verbal redactat de fratele Viorel Vuc cu prilejul şedinţei  păstorilor din Comunitatea Baptistă de Timişoara. După referatele prezentate, preşedintele cultului, Cornel Mara a citit Circulara Uniunii, un document în şapte puncte ce arată fără perdea intenţiile conducerii Uniunii Baptiste de a controla în folosul guvernului bisericile baptiste. Iată cele cinci puncte pe care nu le-am comentat încă.

3. Persoane de la alte culte care fiind primite în rândurile noastre şi chiar ordinaţi introduc cu ei şi dezordinea din cultele de la care vin.

Cornel Mara nu dă informaţii concrete şi nici vre-un exemplu concret, deoarece nu avea niciunul. Intenţia cu acest punct era de a-i face pe păstorii prezenţi „vigilenţi” la pericolele care păşteau turma lor. Aşa cum comuniştii vedeau duşmani pretutindeni, şi invocau existenţa acestora pentru a-şi justifica opresiunea, tot aşa conducerea cultului baptist invoca existenţa unor elemente care, chipurile, aduc în bisericile baptiste dezordinea, pentru a-şi justifica măsurile opresive. Era, de fapt, pregătirea terenului pentru ceea ce va urma.

            4. Grupuri de tineri adunate la studiul Bibliei, fără ştirea păstorului.

            5. Rugăciuni publice împotriva altora.

            6. Preamărirea altor persoane

            7. Introducerea de cântări ritmice (muzică uşoară).

Ceea ce deranja autorităţile, şi implicit Uniunea, era studiul Bibliei de către tineri şi activitatea evanghelistică a acestora prin bisericile mici de la ţară. De aceea, invocând primejdia duşmanilor veniţi din exterior, Cornel Mara trece la „ameninţările interioare” şi semnalizează „pericolul” adunării la studiu al tinerilor fără aprobarea păstorului. Se vede, că la indicaţiile partidului, păstorii trebuiau să îşi asume rolul de a şti tot ce „mişcă-n ţara asta” a supravegherii comuniste, tendinţă ce viza teritoriul bisericii şi al caselor membrilor. Controlul "binefăcător" al Uniunii trebuia extins şi asupra rugăciunilor publice, care deranjau pe cei puşi în slujba partidului. Tot la fel de „păcătoase” erau şi aprecierile pozitive faţă de cei care nu se supuneau dispoziţiilor samavolnice ale guvernului şi ale Uniunii, deoarece astfel de aprecieri pozitive faţă de cei ce nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal îi punea pe cei de la Uniune într-o lumină proastă şi dădea şi altora curaj să spună adevărul. Pentru a controla masa tineretului se invocă şi activitatea lor muzicală, Cornel Mara pretextând că ritmul cântărilor cântate de tineri ar fi problematic. În treacăt fie spus, că fiica lui Cornel Mara dirija corul Bisericii Baptiste din Braşov şi avea în repertoriu piese cu accente moderne, ritmice. Dar tătucul nu avea nimic cu ritmurile fiicei lui, ci cu cele imaginate din tabăra tinerilor care erau implicaţi în misiune. Tinerii reclamaţi intreprindeau ritmic misiuni pe la sate. E bine, tocmai acele ritmuri voia Cornel Mara să le elimine. Având în vedere toate acestea el a venit cu „recomandări” ce trebuiau acceptate ca decrete:

            De aceea vă recomandăm:

-          O mai mare cercetare a grupului de tineri ce vin prin biserici de către păstor.

-          Interzicerea fraţilor cu învăţături greşite şi cercetarea lor de către fratele păstor

-          Nici un păstor nu va putea organiza servicii divine, cultice în alte biserici

-          Păstorul hotărăşte venirea şi predicarea unui frate într-o biserică, iar în lipsa lui, diaconul, sau un alt membru din comitet, etc.

Mai ales prin „decretul” al treilea Mara considera că va da o lovitură de moarte misiunii tinerilor în bisericile ce aveau nevoie de slujirea lor, din moment ce nu vor mai putea organiza servicii divine în alte biserici!

Unii păstori au detectat bătaia decretelor lui Cornel Mara, şi de aceea au încercat să pornească o discuţie care să clarifice intenţiile decretelor. Dar Cornel Mara, care ştia cât de „clare” sunt decretele, a eliminat discuţiile.

Unii fraţi au vrut să ia cuvântul, dar Mara a intervenit prompt: „fără comentarii, doar dacă aveţi neclarităţi în respectare”

Cât de bine au înţeles unii păstori prezenţi la „şedinţa de orientare” felul în care se cuvine să respecte decretele, ne arată intervenţia lui Valeriu Seracin:

„Fraţilor, mărturisesc cu zâmbetul pe buze, că mi-aţi luat cuvintele de pe buze, căci eu tocmai cu dorinţa aceasta am venit aici, ca să vă cer să daţi o asemenea circulară, căci vin tineri, chiar din Bis. 3 din Timişaora, care ne deranjează şi ne aduc învăţături nedoctrinare (ce bine că Mara a introdus acest concept de „învăţături nedoctrinare,” altfel, Seracin nu ar fi avut ce să invoce pentru a-şi arăta grija faţă de turma sa), greşite... Ce părere aveţi fraţilor de unii fraţi care după ce predică fac apel (chemare) pe fondul unei cântări, nu cunva este prozelitism?

Iată că „păstorii” care au fost orientaţi bine, acuzau de acum pe tinerii care făceau evanghelizare de prozelitism şi aşteptau să fie susţinuţi oficial de conducerea Uniunii în suprimarea misiunii lor!

Mara răspunde la aceasta că prozelitism înseamnă ca după ce-ţi expui ideile, să foloseşti toate metodele: intimidare etc. ptr. ca cei ce te ascultă să le accepte. Dar fraţii noştri fac apel din dragoste, fără să oblige pe cineva la Hristos. Rămâne la aprecierea păstoruui şi a celui ce predică.

Până şi Mara îşi dă seama că râvna lui Seracin pentru cauza partidului este prea deplasată, şi de aceea intervine cu echilibrul ce crede el că trebuie să domine activităţile de evanghelizare. Totuşi, el susţine că păstorul poate, dacă e nevoie, să declare unele activităţi ale unor membri ca fiind prozelitism.

Finalul grandios al şedinţei de orientare a aparţinut împuternicitului Pârneci.

Pârneci (împuternicitul jud. Caraş-Severin) îşi arată satisfacţia de a participa la această şedinţă. Apoi spune: „În faţa noastră a fost prezentată doctrina Ceuşescu şi doctrina lui Isus al vostru. Dacă trebuie să precizăm de care să ascultăm întâi... vedeţi, şi Isus al vostru a zis: „daţi Cezarului ce este a Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu” şi deci întâi este pusă întâi problema Cezarului şi apoi a lui Dzeu; deci noi să respectăm întâi doctrina preşedintelui statului nostru” Apoi a făcut nişte urări de sănătate, progres (statului şi) preşedintelui. 

 Şi ca nişte slujitori obidienţi, păstorii comunităţii au aprobat ceea ce li s-a spus, deşi acele vorbe îl huleau pe Domnul Hristos, şi au acceptat această ultimă orientare (doar pentru orientare veniseră la şedinţă)! Vorba lui Mara: „Fără comentarii!”

Orientare pentru dezorientaţi (IV) „Învăţăturile nedoctrinare” condamnate de Uniune – rubrică întreţinută de Ioan Târziu

Am ajuns cu analiza procesului verbal al Şedinţei de orientare a lucrătorilor din Comunitatea Baptistă de Timişoara din februarie 1978 la ultima parte. Ea conţine o Circulară. Din analiza ei se va vedea cât de abuziv procedau cei din conducerea cultului în înceracrea de a controla bisericile locale şi a le impune directivele autorităţilor comuniste.

                După acestea toate fratele Mara s-a ridicat şi a citit o Circulară.   „Cu ocazia şedinţei din 8 febr. 1978, şedinţă de lucru a Comitetului Uniunii pe teme de disciplină, s-au constatat următoarele:

1.       Persoane care merg din biserică în biserică (în special tineri) care tulbură bisericile cu învăţături nedoctrinare.

2.       Persoane care folosesc amvonul drept tribună ptr. Învăţături politice, împotriva Uniunii şi a statului.

 Ca nimeni să nu-şi închipuie că „liderii” Uniunii Baptiste ar fi luat salariile grase pe degeaba, tovarăşul Mara le comunică celor prezenţi că comitetul Uniunii a avut o „şedinţă de lucru.”  Şi se vede că au asudat acolo din belşug, din moment ce au „ridicat” probleme foarte grele (care ar fi putut să le producă hernie).  Capul de listă al problemelor serioase cu care se confrunta conducerea Uniunii era activitatea evanghelistică a tinerilor din bisericile baptiste de la oraş care făceau misiune la ţară, în bisericile ce aveau atâta nevoie de sprijin. Cum partidul dorea închiderea acestor biserici, şi tinerii în chestiune înviorau acele biserici, era normal ca Uniunea să se sesizeze şi să încerce să elimine astfel de activităţi primejdioase nu numai pentru partid, dar şi pentru cultul baptist!  Trebuia doar să li se găsească o vină, şi Comitetul Uniunii, foarte creativ, a concluzionat că acei tineri ce merg din biserică în biserică (parcă şi apostolul Pavel avea acest obicei) tulbură bisericile. Tovarăşul Mara nu menţionează nici o biserică ce ar fi fost „tulburată” în acest fel. De fapt multe biserici în cultul baptist aşteptau o astfel de „tulburare a apelor.” Ca să fie şi mai specific, tovarăşul Mara a creat o expresie originală, acuzând pe tinerii angajaţi în misiune de „învăţături nedoctrinare”. Din moment ce cuvântul doctrină înseamnă „învăţătură”, expresia „învăţături nedoctrinare” este un non sens.

În al doilea punct al Circularei se sesizează „păcatul” unor predicatori sau membri ai Bisericilor „care folosesc  amvonul drept tribună pentru învăţături politice, împotriva Uniunii şi a statului.” „Liderii” Uniunii nu aveau nici o problemă în folosirea amvoanelor ca tribună pentru slăvirea lui Ceauşescu şi a orânduirii comuniste, dar acuzau de politicizarea amvonului pe cei care nu slăveau partidul şi aveau tupeul să fie critici la adresa Uniunii care se ostenea aşa de mult în slujba regimului! Expresia „împotriva Uniunii şi a statului” arată ce bine identifica Mara şi acoliţii săi interesele Uniunii cu cele ale statului comunist. Cei din conducerea Cultului Baptist aveau aceleaşi interese ca şi statul comunist, şi de aceea cele două entităţi luptau cot la cot pentru suprimarea forţelor ce le periclitau interesele. Cea mai primejdioasă forţă era cea a tinerilor angajaţi în misiune pentru înviorea bisericilor baptiste de la ţară. Şi aşa cum partidul comunist făcea „totul” pentru progresul bisericilor baptiste, tot astfel conducerea Uniunii a hotărât să facă „totul” pentru aceeaşi cauză ce le era aşa de dragă!

Orientare pentru dezorientaţi (III) Între minciună şi machevialism – rubrica intreţinută de Ioan Târziu

Partea a doua a procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc la întrunirea păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă din Timişoara din 23 februarie 1978 înregistrează prezentarea referatului doctrinar şi conţinutul lucrărilor Adunării Generale a Comunităţii.  Să le aruncăm o privire critică şi acestora.

Referatul doctrinar a fost prezentat de fr. Grecu cu tema: „Viaţa de rugciune”, care a început la ora 12.40 şi a durat... pînă la... ora 12.55. După referat fr. Mara a spus că „pe marginea referatului acesta nu mai trebuiesc discuţii căci toţi cunoaştem, rămînînd ca să punem în aplicare ce ştim”.

Aici s-a încheiat şedinţa cu caracter orientativ, după care s-a făcut o pauză pînă la ora 13.35.

Se vede că „păstorii” prezenţi la acea întrunire şi-au înţeles bine chemarea de a se îndeletnici cu rugăciunea şi propovăduirea Cuvântului (Fapte 6:4). Referatul „social” a reflectat preocuparea lor prioritară cu propovăduirea cuvântului (a cuvântului ce preamărea pe Ceauşescu), iar referatul al doilea a surprins „interesul intens” pentru rugăciune. Putem concluziona cu certitudine că în urma celor două referate „păstorii” erau „orientaţi” cu adevărat. Tovarăşul Bărbătei i-a orientat pe „păstori” în privinţa importanţei adulării lui Ceauşescu, iar tovarăşul Mara i-a orientat în privinţa „importanţei” rugăciunii prin faptul că a pus referatul pe această temă după cel dedicat „marelui conducător”, şi apoi a demis orice discuţie pe tema rugăciunii, ceea ce arată relevanţa rugăciunii pentru el şi pentru păstorii din subordine. Acum participanţii puteau trece liniştiţi la lucrările Adunării Generale!

De la această oră a început Adunarea Generală a comunităţii la care s-a prezentat de fr. Băleanu raportul comunităţii, fr. Turcin a prezentat raportul financiar, fr. Tîrziu a prezentat raportul cenzorilor şi Bugetul pe 1978.

În raportul comunităţii au fost anunţate 32 de cereri de deschidere de Biserici, din care au fost rezolvate doar două!... Tot în raport se cere o mai mare exigenţă în cazurile de disciplină Bisericească. Se căuta familiarizarea cuvîntului „excludere din cult”. Au fost menţionate ca biserici indisciplinate pe comunitate: Biserica din Caransebeş, Reşiţa şi Timişoara 3.

Din raportul comunităţii citit de Băleanu se vede „interesul” mai marilor baptiştilor de a deschide biserici! Din 32 de cereri au soluţionat două! Dar din moment ce partidul garanta libertatea trâmbiţată de Stanca, deducem că negarea celorlalte 30 de cereri a fost lucrarea Uniunii, şi nicidecum a Departamentului Cultelor! Se pare apoi că mai marii înscăunaţi la Uniune considerau că există prea multe biserici baptiste, din moment ce nu dădeau nota de aprobare pentru funcţionarea unor biserici gata formate şi contemplau excluderea altor biserici! Nu de alta, dar acele biserici pe care voiau să le excludă erau o boală în cadrul Uniunii deoarece erau active în evanghelizare şi converteau prea multe persoane. Vom vedea imediat că mai marii sesizau şi pericolul care păştea bisericile baptiste, şi anume pericolul de a face prozelitism! Acum urmează ceva grav: unii lucrători din Comunitate iau cuvântul fără să li se permită acest lucru!

După terminarea rapoartelor s-au făcut cîteva discuţii (fără voia lui Mara şi Băleanu, dar...)

Fr. Ploscaru arăta durerea pe care o simte ptr că nu i s-a dat autorizaţie de funcţionare la Biserica dînsului. Fr. Băleanu căuta să-i spună „lasă frate că cunoaştem problema, şi că o avem în obiectiv!” Fratele Ploscaru însă spune „dar cît să mai aşteptăm frate Băleanu. De 3 ani am făcut cerere şi nimeni nu ne aude”.

De fapt „liderii” de la Comunitate şi Uniune auzeau foarte bine, dar nu glasul fraţilor lor dedicaţi lucrării şi care sufereau pentru Hristos, ci glasul autorităţilor ce le cereau suprimarea Bisericilor. E drept că Băleanu avea în obiectiv biserica păstorită de fratele Ploscaru (gura păcătosului adevăr grăieşte), dar el nu spunea totul. Avea în obiectiv acea congregaţie, dar nu să îi dea autorizaţie de funcţionare, ci să o suprime prin refuzul de a-i acorda autorizaţie.

Pagina 6

Apoi s-a ridicat pe rînd tot comitetul Bisericii din Reşiţa arătînd problema bisericii lor (localul mic). Fratele Băleanu însă îi oprea îi întrerupea pe fiecare spunîndu-le că problema aceasta o vor „discuta în particular”.

Fr. Moldovan (Reşiţa) spune: „ne  bucurăm frate Băleanu că ne acordaţi interviuri, dar să ştiţi că „discuţiile particulare” se uită, şi apoi frate problema Bisericii din Reşiţa era ridicată odată cu cea din Bocşa dar „cea din Bocşa este construită, iar cea din Reşiţa nici nu i s-au aprobat actele de construcţie.”

Un altul de la Reşiţa a spus: „frate Mara şi Băleanu, la fiecare instituţie este un plan de măsuri de rezolvare a problemelor, ori d-voastră nu aveţi”, la care ei răspund că aşa ceva ar fi mai grav căci atunci cazurile urgente care s-ar ivi pe parcurs nefiind trecute în planul de măsuri, nu vor putea fi rezolvate în anul respectiv.

Se vede că Băleanu avea o dispoziţie irezistibilă pentru discuţiile în particular. Când era vorba de lăudarea lui Ceauşescu nu avea probleme să le ofere pe acestea în public. Când era vorba de durerile şi persecuţiile Bisericilor din Comunitate, pe acestea voia să le discute în particular. Nu putem să nu remarcăm răspunsul machiavelic la critica faptului că nu întocmiseră un plan cu problemele sesizate mereu de unii lucrători ai Comunităţii. Care or fi fost cazurile urgente ce aveau prioritate faţă de acordarea de autorizaţii de funcţionare a Bisericilor pe care acestea le solicitau cu insistenţă? Probabil erau circularele cu reglementări pe care sus puşii le emiteau imediat ce autorităţile mai sugerau o ciuntire a libertăţilor puţine ce le aveau bisericile şi credincioşii. Şi dacă erau situaţii urgente bona fide, de ce nu puteau fi rezolvate şi unele (cazurile de cerere de funcţionare) şi altele (cazurile urgente)? Cine învăţa pe cine? Oare conducătorii baptiştilor învăţau machiavelismul de la împuterniciţii guvernului, sau împuterniciţii învăţau machiavelismul de la „liderii” baptiştilor?

Craiovan a dorit să ia din nou cuvîntul dar fratele Băleanu a strigat să stea jos şi după cîteva asemenea intervenţii la care Craiovan a rămas surd, el a întrebat: „frate Băleanu vă rog să-mi spuneţi de ce Biserica 3 din Timişoare este indisciplinată?” întrebare urmată de un dialog.

-          Băleanu: „cum, nu ţi-e ruşine să mai şi întrebi?”

-          Craiovan: „nu frate, de ce?”

-          Băleanu: „nu şti ce-aţi făcut la colindă?”

-          Craiovan: „ba da! Am fost cu colinda, dar au fost şi alţii de la Biserica 1 şi 2 etc.”

-          B: „ei şi asta nu-i nimic? cum locatarii blocurilor s-au scandalizat şi miliţia v-a făcut amenzi? Cîte amenzi aţi plătit?”

-          C.: „niciuna”

-          B.: „ei! şi ce mai vrei?”

Realitatea era însă că au cîntat la blocul fr. Olah şi că locatarii au coborît la colindători

Pagina 7

şi-i rugau să mai cînte. Chiar şi-n faţa miliţiei s-au certat şi-i rugau să lase pe aceşti oameni care cîntă frumos.

Comentariile sunt de prisos. Vedem cum un „lider” de la Comunitate încearcă să reducă la tăcere pe un tânăr care are întrebări legate de afirmaţia abuzivă că biserica din care el făcea parte era indisciplinată! Dialogul revelează faptul că mai marii nu se dădeau în lături de la minciună când era vorba de „scopul nobil” de a apăra cauza persecutorilor lui Hristos! Minciuna şi machiavelismul deveniseră armele lor „spirituale” preferate.

Orientare pentru dezorientaţi (II) - Rubrică întreţinută de Ioan Târziu

Continuăm transcrierea procesului verbal scris de fratele Viorel Vuc la şedinţa de „orientare” a păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă de Timişoara  în 23 februarie 1978. Cei înscrişi la cuvânt pe marginea referatului lui Paul Bărbătei intitulat „Doctrina preşedintelui R.S.R. tovarăşul Nicolae Ceauşescu” vorbesc cu slugărnicie oferind linguşiri persecutorilor lui Hristos.

Ciortuz ne spune ce anume îl ispiteşte. Nu e vorba de confesiunea unor slăbiciuni, ci de gândurile care îl preocupă la întrunirile „frăţeşti” ale Comunităţii. Să fi fost gânduri şi regrete cu privire la ineficienţa evanghelizării societăţii de către cei credincioşi? Să fi fost un foc lăuntric ce îl mistuia din dorinţa de a vedea pe alţii mântuiţi? Aş, fugi de aici! El avea „ispite” mult mai mari.  Nici vorbă de dorinţa de a vedea Evanghelia răspândită în familia Ceauşescu, nici vorbă de compătimirea preşedintelui care era în întuneric, ci doar de o autocritică deplângând faptul că cultul baptist nu contribuie suficient la cultul personalităţii lui Ceauşescu! Iată preocupările celui ce ţinuse cu câteva minute înainte ora de rugăciune a „lucrătorilor”. Dar să citim textul:

Pagina 3

Fr. Ciortuz aduce o mustrare blândă Uniunii ptr. faptul că nu au trimis o telegramă de felicitare cu ocazia sărbătorii zilei de naştere a preşedintelui N. Ceauşescu. El spune cam aşa: „fraţilor în vocabularul nostru religios (se) cuprinde şi termenul „ispită”. Eu să vă spun drept că am fost ispitit în timp ce ascultam referatul social, de faptul că noi de abia acum ne-am trezit să aducem elogii referitoare zilei de sărbătorire a 60 de ani a lui N. Ceauşescu. Apoi o altă ispită mă chinuia: de ce în ziare alături de alte culte, nu era trecut şi cultul nostru care să fi trimis telegramă de felicitare lui N.C.”

Fr. Rîncu a vorbit fără nici un sens.

Spre lauda lui, păstorul Rîncu se abţine de la omagierea lui Ceauşescu aşa cum făceau ceilalţi. Dar nici nu are curajul să spună ceva concret după Cuvântul Domnului. Aşa se explică faptul că „a vorbit fără nici un sens.” Domnul Stanca ne explică ce înseamnă adevăratul patriotism. Este adularea lui Ceauşescu, deoarece istoria lui este istoria neamului! Nimeni nu poate exprima mai "elocvent" această idee ca Stanca.

Fr. Stanca a arătat că: „eu nu mă pot denumi fratele tov. N. Ceauşescu, şi nici copilul lui datorită vârstei, dar viaţa mea se aseamănă cu a dînsului. De fapt istoria preşedintelui se aseamănă cu istoria poporului român, se contopeşte, este una şi aceiaşi, aşa că vorbind despre istoria preşedintelui, vorbim de fapt de istoria noastră a tuturor!”  a arătat suferinţele credincioşilor sub Antonescu şi liberatea adusă de august 1944: „şi dacă astăzi se mai plâng unii creştini că autorităţile îi persecută, nu este adevărat. Ci ei înşişi (creştinii) fac unele greşeli împotriva cărora autorităţile iau atitudine”.

Tovarăşul Turcu, deşi ne vorbeşte pe româneşte, nu reuşeşte să se facă înţeles în modul elocvent în care ar dori, când vorbeşte în versuri despre măreaţa „doctrină Ceauşescu”. Să fie limba turcă de vină?

Fr. Turcu:  „fraţilor, dacă privim la copiii care zburdă ziua pe străzi, la jocul lor, dacă privim la florile de pe câmp, în zâmbetul tuturor desprindem parcă fără cuvinte numele „Ceauşescu.”

Singurul, dintre cei care au avut dreptul la cuvânt, care vorbeşte în acord cu adevărul şi cu bunul simţ este Nicolae Craiovan (prima grafie a numelui în document este incorectă), unul din întemeietorii Bisericii Baptiste Nr.3 din Timişoara. Dumnezeu nu s-a lăsat niciodată fără martori. În mijlocul acelor păstori apostaţi s-a auzit clar vocea tânărului Nicolae Craiovan.

Fr. Craioveanu, un tânăr, reprezentantul Bis. 3 din Timişoara spune: „să ştie toţi şi domnii împuterniciţi că am fost la şedinţe UTC, PCR şi acum la o şedinţă de comunitate, dar aşa de cursiv cum s-au înscris fraţii la cuvânt aici la un referat social (încît au fost opriţi şi declarată lista încheiată) nici la o şedinţă PCR nu se înscriau.

Pagina 4

Aş vrea să spun că nu putem contesta libertatea amintită şi nici calităţile (doctrina) lui N. Ceauşescu, însă aş vrea să vă spun şi să audă şi domnii împuterniciţi că totuşi, mai sînt cazuri cînd securitatea ne persecută şi intervine în gîndirea noastră de creştini, şi chiar ni se impune să nu ne mai rugăm ptr autorităţi şi şeful statului”

Bineînţeles că păstorii zeloşi pentru partidul comunist au sărit imediat să îl admonesteze. A se vedea cât de departe se ajunge atunci când ne lipseşte curajul de a spune adevărul. Cuvintele lui Băleanu sunt concludente:

Băleanu a luat cuvântul şi ca răspuns la problemele ridicate de Craiovan spune: „stai frate (cu ton dur) că nu chiar aşa stau lucrurile (iar către public), fraţilor, vedeţi în biblie scrie „să nu luăm în deşert numele Dlui” şi noi sîntem creştini şi trebuie „să fim înţelepţi ca şerpii”şi să nu luăm în deşert numele conducătorilor şi chiar dacă ne rugăm, să ne rugăm ca Dzeu să-i binecuvinteze cu sănătate, etc... şi să nu ne rugăm rugăciuni care i-ar putea deranja pe aceşti conducători”. Apoi a mai făcut şi unele referiri, aprecieri la referat.  

Pentru Băleanu luarea în deşert a Numelui Domnului este tot una cu luarea în deşert a numelui conducătorilor comunişti! Se vede că era un exeget abil! Apoi, tovarăşul Băleanu nu este de acord ca creştinii să se roage pentru mântuirea conducătorior, aşa cum cere Scriptura (1 Timotei 2:1-5), deoarece acest lucru i-ar deranja. Ori „păstorii” nu trebuie să deranjeze pe atei! În schimb, el cere să ne rugăm pentru sănătatea lor şi eventual pentru glorificarea lor, şi pentru alte lucruri care le-ar place conducătorilor, dar nu pentru mântuirea de care au nevoia cea mai mare! De unde această înţelepciune la Băleanu (dacă tot a vorbit de necesitatea de a fi înţelepţi ca şerpii)? Se pare că „păstorii” prezenţi aveau două obiective: Cum să apostrofeze pe cei ce au rămas credincioşi Cuvântului (unii, ca Mara, nu se sfiesc să ameninţe deschis), şi cum să se întreacă în a-l glorifica pe Ceauşescu.

            Romînu a adus elogii, omagii preşedintelui N. Ceauşescu.

Mara: „fraţilor eu apreciez pe tineri ca şi Craiovan, care au energie, sînt plini de rîvnă, dar tînărul Craiovan uită că mai mari decât el sînt alţii care nu se sperie de tonul lui şi că prin aceasta şi-ar atrage şi unele neplăceri”. Apoi a făcut unele concluzionări pe marginea referatului.

Cel care încheie discuţiile din jurul primului referat este unul din cei doi împuterniciţi prezenţi. Era normal ca la o întrunire a „păstorilor” lui Hristos ultimul cuvânt să îl aibe un împuternicit al guvernului ce şi-a propus distrugerea religiei!

Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş) subliniază afirmaţiile fr. Stanca, adică istoria noastră se identifică cu isotria lui N. Ceauşescu. Apoi spune: „mă bucur că am fost invitat la conferinţa de orientare, simt o deosebită satisfacţie să pot (spune) vorbi şi eu la această conferinţă. Mă bucur de atmosfera caldă în care s-a prezentat şi s-a discutat referatul social. Îmi pare rău însă că această atmosferă este deranjată de afirmaţiile iresponsabile ale unuia sau altuia (privea spre Craiovan). Apoi a urat preşedintelui sănătate, progres, etc. La care o parte din fraţi

Pagina 5

 au răspuns cu aplauze! Atunci un alt tânăr a zis: „Ruşine, fraţi bătrâni, aplaudaţi în Biserică!”

La sfârşitul discuţiilor se realizează minunea. Împuternicitul ajunge să agreeze cu păstorii participanţi. El îşi însuşeşte vocabularul şi ideile acestora! Asta da, minune! Ideologul partidului comunist repetă ideile unor păstori şi e de acord cu ele! Numai că nu ideologul partidului a făcut concesii, ci păstorii, cari trebuiau să vorbească cuvintele lui Dumnezeu, aceştia au avut în gură cuvintele partidului! Împuternicitul este de acord cu Stanca, şi anume, că „istoria noastră se identifică cu istoria lui N. Ceauşescu.” Un singur regret a avut împuternicitul, faptul că atmosfera „caldă” a fost „deranjată” de o voce protestatară. Îmi închipui cât de trist au oftat şi păstorii la această constatare a împuternicitului. Dar pentru ca prima parte a întrunirii să nu se sfârşească pe o notă tristă, împuternicitul i-a raliat pe „păstorii” bisericilor într-o nouă rundă de preamărire a lui Ceauşescu la care „păstorii” au participat atât cu adeziunea verbală cât şi cu cea a aplauzelor! Dar din nou bucuria le-a fost tulburată (de o voce ca a lui Mica de la curtea lui Ahab, care nu voia să prorocească nimic bine împăratului), o voce tânără (să fi fost însuşi Viorel Vuc?) care le arată că nici la bătrâneţe nu au ajuns să cunoască înţelepciunea adevărată!