Interviul dat de fratele Vuc Viorel --- fratelui Daniel Mitrofan (din cartea Paşi, p. 550 - 558) Partea V

Redăm mai jos a cincea parte a interviului dat de fratele Viorel Vuc despre evenimentele de la Caransebeş şi activitatea ALRC-ului.

"Şi în 80 fr. Busuioc Belciu o purtat el discuţiile la Comunitate şi inclusiv la Uniune ca să fiu reprimit. Şi într-adevăr, în urma asta, am fost chemat în faţa Comunităţii, în faţa adunării generale a Comunităţii să-mi cer iertare. Mi-am cerut iertare din punctul meu de vedere. Adică, nu trebuia ca să mă opun acolo, trebuia să-i las, dar trebuia să le spun, dar nu trebuia să mă opun şi n-am amintit de ei, că ne-au dat în mâna ăstora să ne aresteze.

- Întrebare, când s-a stins lumina, oamenii i-au dat afară pe ei?

- Nu.

- Cred că am citit undeva că i-au scos afară din biserică, se plângeau ei...

- N-as putea spune, n-as putea, că după ce s-a reaprins lumina, din nou au stat acolo ca să facă listele.

- Pe ei i-a bruscat cineva?

- Nu.

- Am văzut un document în care, dacă bine mă ţine memoria, spuneau că au fost bruscaţi.

- Păi, verbal, da.

- Nu, nu, nu, fizic.

- Fizic? Probabil afară, ceea ce nu am văzut eu, dar în biserică nu, n-au fost bruscaţi. Bruscarea a fost acolo, v-am zis că fratele Nicolae Rădoi, e un om asa mai voinic, nu-i lăsa să urce la amvon, stătea împotrivă – asta dacă se poate numi bruscare – dar nu ca să ne luăm la bătaie, n-a fost. A, că mai stiu ceva, că le-au împuns roţile pe la maşini, dar nu stiu, nu i-am pus, ei toate în spinarea noastră le-au pus. Noi am purtat toată, nu-i adevărat. Care au avut cu ei răfuielile lor, eu nu m-am pretat la asa ceva. Deci cam asta a fost ce s-a întâmplat atunci în Caransebes.

Referitor la înfiinţarea Comitetului ALRC,

Cum a pornit iniţiativa:

Împreună cu fratele Petrică CocîrŢeu, în anul 1975, pe când ne întorceam de la Turnu Severin,

- Prin ce dată?

- Cam pe 15 septembrie, ne-am întors de la Turnu Severin – am fost cu orchestra din Bolvasniţa – atunci eram dirijor la Bolvasniţa de orchestră. Măi, şi noi n-avem răbdare să stăm până la trenul de noapte şi-am spus la fraţi că eu, el şi nevestele noastre am vrea să ajungem mai repede în Caransebes. Un frate, Balica Petru, s-a pus la dispoziţie cu maşina lui şi am mers noi patru, el, nevasta-sa şi un copil , acuma e în America , copilu-i mare, atunci era de sapte, opt ani. Cum stăteam pe bancheta din spate: când eu ţineam pe nevasta-mi în braţe, când el îşi ţinea nevasta şi mai odihneam şi, pe Cheile Armenisului – niste curbe periculoase – acolo cumva, a avut un accident mortal Tunsoiu, inspector de la scoală, care a făcut către mine: Pun eu mâna mea pe voi, m-a ameninţat în cancelarie. După două săptămâni a pus Dumnezeu mâna, eu nu vreau să le pun cap în cap, dar cred că sunt niste coincidenţe care Domnul le stie. Ei, în curba aceea, avem accident. În clipa aceea eu ţineam pe nevastă-mea pe poală şi am şimţit asa o izbitură. Maşina noastră la 90 de km pe oră s-a izbit de un camion care venea invers, dar în roata din spate, chiar în roată. Şi din roata aia, ne-a întors asa de câteva ori pe drum şi eram cu faţa îndreptaţi spre Orsova de unde veneam, dar nu ne-am mai dat seama. În timpul acesta au venit niste străini, cehoslovaci, parcă, şi au văzut că maşina luase foc şi ei : „peso, peso” – cred că înseamnă nisip în limba lor, că, după aia, i-am văzut că ei coborâseră la apă şi aduceau nişip şi să stingă. Ei, în clipa aia, noi n-am avut nimic, doar niste zgârieturi. În clipa aia s-a petrecut o asa trezire spirituală în viaţa mea şi a lui Petrică Cocîrţeu şi o foame după Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, cu adevărat am înălţat niste rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu. Şi după ce am ieşit, c-am fost internaţi la spital, am stat vreo zi eu, nevasta-mea a stat vreo două, în Caransebes mă întâlnesc cu Ionică Moldovan. El e căsătorit, nevastă-sa e din Caransebes şi venise la socrii, de-acum el locuia la Timisoara . Mi-a zis: măi, n-ai vrea să participi la un studiu biblic? Exact ceea ce îmi doream. Atâta foame, de după accidentul ăsta, am avut după Biblie. Uite, asa, asa! Mi-a dat adresa la el acasă. Ne adunam şi se ţineau studiile alea biblice BEE. Acolo le ţineam. La un moment dat, asa de faine, şi regret că nu mai trăiesc momentele alea, mă zideam, asa mă îmbărbătam, plecam bucuroşi. La un moment dat, la părtăşia noastră vine şi Ianculovici, el a fost exmatriculat din scoală, el cu Prejban, au istoria lor, şi asistă şi el şi apoi vine cu o propunere.

FĂRĂ DUŞMANI de Charles Mackey

Şi spui că tu nu ai deloc vrăşmaşi?

Prietene, ai grijă cum te lauzi.

Acel ce şi-a-mplântat decişii paşi

De-a lungul drumului anevoios prin ani

Nu poate să rămână fără de duşmani.

Şi dacă tu nu ai vrăşmaşi niciunul,

E o nimica munca ce o faci.

Nu ai lovit pe nici un trădător în coapse,

Şi nu ai spart vreo cupă dusă înspre gură

De martori mincinoşi cu false şoapte

Şi buze de ipocrizie supte.

N-ai transformat vre-un rău în bine cu dreptate

Ai fost un laş în mijlocul aprinsei lupte.

You have no enemies, you say?

Alas, my friend, the boast is poor.

He who has mingled in the fray

Of duty, that the brave endure,

Must have made foes. If you have none,

Small is the work that you have done.

You’ve hit no traitor on the hip

You’ve dashed no cup from perjured lip,

You’ve never turned the wrong to right,

You’ve been a coward in the fight.

Cât de manipulativă este „Mărturia completă a preotului Iosif Ţon”

În octombrie 2007, după ce a fost deconspirat de studiul efectuat de fratele Daniel Mitrofan la CNSAS din care ieşea clar că Iosif Ţon a fost în slujba securităţii, acesta a venit public cu o mărturie (pe care o declara completă) despre colaborarea lui cu cei ce îşi propuseseră să distrugă credinţa în Domnul Isus în România. Puteţi citi informaţiile care au dus la această mărturie la

http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-fr-ton-iosif

În patru article precedente am arătat că Mărturia completă nu era nici pe departe completă, deoarece autorul, ce voia să convingă pe cititori de sinceritatea lui, lăsa afară din mărturie ceea ce era mai important, şi anume că şi după 1968, anul în care profesează că s-a pocăit din nou şi a rupt-o cu colaborările subterane, Iosif Ţon a continuat să slujească securitatea.

Nu sunt doar informaţiile care lipsesc ce deranjează în Mărturia completă! Sunt manipulările de informaţie şi de imagine la care procedează peste tot în acea mărturie confecţionată cu scopuri foarte precise. Vorbind despre oferta pe care i-a făcut-o Richard Wurmbrand de a se stabili în Apus, Iosif Ţon ne spune în mărturia sa:

I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei.

Obervaţi expresia „fraţii mei” care se repetă obsesiv în această parte a Mărturiei complete. Iosif Ţon îşi „iubea” atât de mult fraţii, încât nu a vrut să stea departe de ei, mai ales că securitatea avea nevoie ca el să fie în apropierea lor.

După această declaraţie de dragoste Iosif Ţon introduce cea mai importantă explicaţie. Oare care să fie cea mai importantă explicaţie a Mărturiei complete? Ea este plină de explicaţii, dar cea mai importantă în ochii lui Iosif Ţon este, incredibil, aceasta:

Acum este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie.

Când eu am căzut de la credinţă, mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al securităţii, ci faptul în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am trădat fraţii.

Deci păcatul mare al lui Iosif Ţon nu a fost că s-a făcut informator aducând suferinţă credincioşilor pe care i-a turnat, ci faptul că nu s-a mai dus la biserică şi nu a mai participat la serviciile Bisericii! Aici se vede fariseismul lui Iosif Ţon şi dorinţa lui de a strecura ţânţarul şi a înghiţi cămila în scopul !

Ce consideră Iosif Ţon trădare? Nu faptul că a promis securităţii că va oferi informaţii despre fraţii americani cu care va veni în contact la Viena, ci faptul că ar fi acceptat să plece în America la invitaţia lui Richard Wirmbrand!

Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş dezamăgi a doua oară!

De fapt i-a trădat a doua oară când a promis că va oferi informaţii securităţii dacă i se aprobă plecarea la Viena. Atunci Iosif Ţon a trădat a doua oară pe fraţii săi. Dar despre acest lucru nu vrea să vorbească în Mărturia completă! El distrage atenţia de la ceea ce este cu adevărat important şi pune un accent fals pe ceeace este neimportant. De fapt trebuie să ne întrebăm cu seriozuitate: Ce este trădare în ochii lui Iosif Ţon? El nu a considerat păcat mare faptul că a devenit informator, ci a considerat păcat mare faptul că nu a mai frecventat cercul credincioşilor bisericii. Până astăzi, el nu consideră trădare faptul că a promis că va da informaţii despre fraţii cu care venea în contact în Apus, ci consideră că ar fi fost trădare alegerea de a rămâne în Apus. Desigur, având în vedere angajamentele sale mari faţă de securitate, rămânerea în Apus ar fi fost o trădare. Nu a fraţilor însă, ci a securităţii. Acest lucru nu vrea Iosif ţon să îl declare nici în Mărturia completă şi nici în faţa celor ce îi cunosc bine slujba.

Mărturie completă în Mărturia completă?? O farsă pentru cei creduli.  

Cât de credibil este Iosif Ţon în lucrurile ce le spune

În primăvara anului 2007 Iosif Ţon a decis în sfârşit (după câteva luni de tăcere şi refuz sistematic de a răspunde mesajelor cu întrebări ale lui Daniel Mitrofan), să accepte dialogul la care îl invitase fratele Mitrofan. Găsiţi acest dialog la:

http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-fr-ton-iosif

Adevărul este că Iosif Ţon era tot mai iritat de întrebările puse de Daniel Mitrofan, dar încearcă să pară relaxat şi dornic de dialog.

Ti-am spus deja ca scopul meu unic este sa-mi apar credibilitatea ca predicator al Cuvantului lui Dumnezeu. Pentru aceasta am decis sa-ti raspund la orice intrebari vrei sa-mi pui. Nimic din spatiul public nu este tabu in aceasta discutie dintre noi.

Încurajat de această promisiune, fratle Daniel Mitrofan îi pune mai multe întrebări lui Iosif Ţon. Să vedem cât de serios a fost Iosif Ţon în a răspunde întrebărilor candide ale celui ce avea acces la dosarele securităţii. Scuzându-şi acţiunile, Iosif Ţon a intrat tot mai mult în desişul mărturiilor îndoielnice şi evident confecţionate, care ridicau alte şi alte întrebări.

La întrebarea cum a fost posibil să primească viza de a merge în Austria, din moment ce tocmai se pocăise şi oferise în multe biserici mărturia lui, lucrul acesta fiind foarte bine cunoscut de securitate, Iosif Ţon declarase:

Rapa mi-a spus ca nu mai este profesor, deoarece intre timp a devenit ofiter de securitate. Mi-a spus ca a primit dosarul cu cererea mea de vizita la Viena si ca securitatea a decis sa mi se dea pasaport, cu conditia ca la intoarcere sa le spun tot ce am putut afla despre englezul Brian Wood care mi-a trimis invitatia: Cine este el si de ce locuieste la Viena.

Eu m-am speriat foarte tare, pentru ca am vazut cursa teribila care mi se intinde. Dar, in clipa aceea, am auzit o voce foarte clara spunandu-mi: “Spune-i da, caci aceasta este ca sa mergi in Anglia si sa studiezi acolo intr-un seminar de mana intai.”

Şi iată întrebarea lui Daniel Mitrofan :

Mi-a venit o intrebare pe cand citeam cele pe care mi le-ati scris. In episodul cu Rapa si solicitarea referitoare la Brian Wood cum justificati “Da”-ul dumneavoastr. Care a fost argumentul intern? De ce studierea la unul din cele mai bune colegii cântărea mai mult decat principiul? Credeti ca ati facut o greseala, sau mai bine zis, de unde ati stiut ca vocea interioara vine de la Dumnezeu? Sper ca nu va necajesc.

Răspunsul sincer al lui Iosif Ţon, aşa cum promisese? Nu a mai răspuns niciodată! În scrisoarea de răspuns Iosif Ţon elaborează scuzându-se pentru colaborarea cu autorităţile prin faptul că el voia să ajute pe credincioşii baptişti din România şi de aceea a acceptat să lucreze la îmbunătăţirea imaginii României în Apus.

Peste câteva zile Daniel Mitrofan îi mulţumeşte pentru că recunoaşte că după revenirea în România a continuat contactele cu securitatea, dar revine cu întrebarea:

“principiul” despre care vorbeam si care era conflictual cu vocea este acela de , nu gasesc un cuvant mai bun, “vanzare a fratilor” care ar f i fost raportarea la securitate despre altii, in contextul periculos de atunci.

Deşi întrebarea a fost repetată, şi deşi Iosif Ţon a promis să răspundă la orice întrebări, răspunsul s-a lăsat aşteptat până astăzi.

Daniel Mitrofan revine:

Intr-adevar, sunt cateva intrebari care as dori sa vi le pun. V-as ruga sa-mi detailati un pic despre aceste dialoguri: “Lui Popescu si Niculescu le spuneam mereu si despre dialogurile mele politice cu autoritatile.” In ce constau? Dupa intalnirea din Cismigiu, banueisc ca securitatea nu a dorit sa va scape din mana usor. De asemenea, am citit intr-un proces verbal, nu mai stiu daca la o sedinta de comunitate, Uniune sau congres (pot sa caut dar imi va lua ceva timp) o afirmatie sau a lui Tunea sau a inspectorului care ar suna cam asa: fr. “Ton si-a rezolvat situatia cu autoritatile”. Care a fost modul de “cadere la pace” cu Departamentul si, probabil, cu alte organe? De asemenea, intr-o discutie cu fr. Nicolescu, cand a fost in tara, dansul spunea referitor la Nota aceea cu “datoria de onoare”, despre care spuneti ca a fost falsificata, ca ati fi afirmat ca ati fi avut o discutie cu un colonel sau grad mai mare de la securitate sau externe (nu imi mai aduc aminte exact) si ca intentionati sa va impuneti conditiile dumneavoastra. Fr. Nicolescu argumenta ca daca nu este adevarata acea Nota in cauza, care ar fi fost discutia sau scrisoarea adevarata catre ei in acel context.

Răspunsul lui Iosif Ţon la aceaste întrebări? A fost tot atât de sincer ca răspunsul la întrebarea precedentă, adică nu a mai venit niciodată. De fapt Iosif Ţon nu a oferit nici o informaţie concretă din tot ceea ce i s-a cerut şi îl incrimina.

Atitudinea lui şi răspunsurile lui sunt identice cu ale celorlalţi colaboratori ai securităţii. Iată ce concluzionează Daniel Mitrofan:

Ca sa ma intelegeti vreau sa va spun ca am discutat cu cateva persoane care au colaborat si au fost informatori (cu scopul de a facilita recuperarea). Nu stiu ce se intampla, toti in cursul anilor si-au facut un sistem ermetic de dezvinovatire si justificare al actiunilor, sistem care i-a ajutat sa doarma linistiti noaptea si care sa potoleasca constiinta. N-am putut ajunge la nici unul dincolo. Ma tot gandesc la ceea ce multi vor auzi, intr-un mod socant, zguduitor, “Duceti-va caci niciodata nu v-am cunoscut” in ciuda minunilor, propovaduirii, scoaterii dracilor etc. Cand ma gandesc la dumneavosatra pendulez si inca nu stiu unde sa va incadrez. Chiar azi, am descoperit documentul “Pozitia mea” si ieri am dat peste o declaratie de a dumneavoastra (Declaraţie invinuit din27 noiembrie 1974 –

“Prin luna septembrie sau octombrie 1974 SCARFE m-a vizitat la domiciliu spunindu-mi ca a revenit in Romania unde urmeaza sa ramana timp de un an pentru a-si continua studiile teologice. In cadrul acestor studii SCARFE urmeaza sa culeaga date si informatiii despre intregul fenomen religios din societatea romaneasca, inclusiv dizidente, fractiuni religioase, pe care sa le foloseasca la intocmirea lucrarii sale de doctorat.” –

 declaratie prin care, in opinia mea, il expuneati in fata securitatii. Am in fata mea o informare a lui Tunea cu privire la vizita lui Iancu Moscovici si intr-o etapa a vizitei acestuia erati si dumneavoastra prezent si se reda un dialog:

Dl. Moscovici:

“Am primit scrisorile tale trimise in Anglia, dar nu ti-am raspuns decit in ultimul timp, cind m-am convins ca nu mergi pe urmele lui Wurmbrand.”

Dl. Ton:

“Imi pare bine ca ne intilnim aici si ca putem discuta despre Wurmbrand avind aceeasi parere despre el si anume ca [e] un dusman al nostru prin tot ce face”. (Bucuresti, 27 martie 1973)

Deci Wurmbrand era duşman al lui Moscovici (care era agent) şi al lui Iosif Ţon ! Ce anume îl determina pe Iosif Ţonsă îl declare duşman « al nostru » pe Wurmbrand ? Nimic altceva decât faptul că Wurmbrand era declarat de securitate « duşmanul nostru ! »

Daniel Mitrofan întreabă din nou şi concluzionează :

Cum ar trebui sa interpretez lucrurile acesta?
Va marturisesc ca am gasit o nota catre Departament in care, Tunea sau Bunaciu sau altcineva dintre mai marii nostri (nu o am la indemana) dadea o lista cu versetele din Biblie care puteau fi folosite la subjugarea si obedienta credinciosilor. Un alt lucru care a taiat in inima mea greu a fost acela, poate v-am mai spus, o indicatie catre pastorii colaboratori sa fie prietenosi, zambitori, amabili etc. Eu i-am iubit pe acestia tocmai ca m-au cucerit prin imbratisarea lor, prin sarutul lor, prin zambetul lor, prin interesarea lor fata de problemele mele, ca sa gasesc acum ca au fost informatori si ca au pervertit tot ce era frumos, dragostea frateasca, crestineasca.

Până când Iosif Ţon nu va veni cu o mărturisire completă recunoscând vinovăţia trădării fraţilor săi în mai multe rânduri, nu putem concluziona decât că şi el a pervertit tot ce era frumos, dragostea frăţească, creştinească.

Cât de completă este „Mărturia completă a preotului Iosif Ţon” (IV)

Să recapitulăm câteva lucruri din mărturia lui Iosif Ţon, sau mai bine zis din ne-mărturia lui oferită la BBC în 16 octombrie 2007 

http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-fr-ton-iosif

  

El declară că în 1968 a primit călăuzirea să meargă la Oxford şi

...securitatea a decis sa mi se dea pasaport, cu conditia ca la intoarcere sa le spun tot ce am putut afla despre englezul Brian Wood care mi-a trimis invitatia:

Iată deci că Iosif Ţon a primit o sarcină de la securitate pentru care a spus "DA", şi pretinde că a spus acel "da" sub călăuzirea unei voci

...in clipa aceea, am auzit o voce foarte clara spunandu-mi: “Spune-i da, caci aceasta este ca sa mergi in Anglia si sa studiezi acolo intr-un seminar de mana intai.”

Există doar două posibilităţi: fie vocea care i-a spus să promită colaborarea era de la cel rău, şi atunci studiile sale la Oxford au fost sub auspiciile celui rău şi el a slujit de fapt securitatea la imboldurile celui rău; fie vocea a fost a Duhului Sfânt, şi în acest caz Duhul Sfânt îl împinge pe Iosif Ţon să promită colaborarea cu securitatea! Iosif Ţon nu elucidează această contradicţie deoarece nici nu are cum.

O altă problemă. A fost DA-ul său doar o promisiune în privinţa căreia nu s-a ţinut de cuvânt? Sau şi-a ţinut cuvântul şi a dat informaţiile cerute despre cel care îl ajuta să ajungă la Viena?  Iosif Ţon nu ne mai spune nimic despre declaraţiile pe care le-a dat sau nu le-a dat cu privire la persoana (sau persoanele?) despre care i s-a cerut să promită că va da informaţii. Acum există din nou doar două posibilităţi: Fie Iosif Ţon nu le-a dat, şi ar fi trebuit să spună acest lucru (desigur că s-ar fi lăudat cu această performanţă, dacă aceasta ar fi fost realitatea), fie a dat declaraţiile promise şi în acest caz, din nou, ar fi trebuit să ne spună în Mărturia completă.  

Iată ce multe lucruri trece sub tăcere Iosif Ţon într-o mărturie pe care o declară completă! Nu putem decât să concluzionăm că  Mărturia completă este complet înşelătoare.

Cartea "Paşi" de Daniel Mitrofan oferită cititorilor

Însumând 650 de pagini şi 467 documente şi texte fotografiate, cartea Paşi este oferită cititorilor la preţul de $10 bucata. Preţul acesta este pentru cei ce o comandă înainte de tipărire. Un adevărat deposit de documente legate de activitatea Bisericilor Baptiste în perioada comunistă, cartea face o analiză a fenomenului colaboraţionist la nivelul păstorilor şi a altor lucrători creştini. Având în vedere recenta obstrucţionare a accesului la dosarele securităţii, şi inaccesibilitatea dosarelor aflate la externe, cartea Paşi va rămâne pentru o vreme nedefinită singura sursă de cunoştinţă veridică a funcţionării cultului baptist în perioada comunistă din perspectiva colaborării elementelor de responsabilitate cu securitatea. Când faceţi comanda gândiţi-vă să o faceţi cadou prietenilor şi copiilor voştri, care au nevoie să cunoască istoria reală a celor ce au trăit sub comunism şi au fost supuşi la ispita grea, dar în acelaşi timp subtilă a colaborării.

Pentru comenzi vă rugăm să vă adresaţi fratelui Cristi Brad la 847 630 5850 sau m4cbrad@yahoo.com.   

Cât de completă este „Mărturia completă a preotului Iosif Ţon”? (III)

Dacă înaintăm în lectura Mărturiei complete a preotului Iosif Ţon dată la BBC pe 16 octombrie 2007, vom constata că autorul confesiunii a lăsat afară ceea ce era mai important. Faptul că a colaborat cu securitatea atât în timpul cât a fost în Anglia, cât şi după revenirea în România în 1972, şi chiar şi după plecarea sa în SUA în 1981.

Un caz care demonstrează ceea ce am spus este faptul că în 1973, după ce Alan Scarfe venise în România din Anglia (unde se cunoscuse cu Iosif Ţon şi spusese acestuia de planurile sale) pentru a obţine informaţii despre credincioşii din România, Iosif Ţon a dat informaţii despre activitatea acestuia securităţii. Prins cu mâţa în sac de Daniel Mitrofan, Iosif Ţon a declarat că securitatea oricum ştia de activitatea lui Alan Scarfe, de aceea informaţia dată de el nu a constituit trădare în cazul lui Alan Scarfe. Iată justificarea lui Iosif Ţon:

La ancheta la care am scris acel raport de invinuit, am fost intrebat de anchetator de ce, daca Alan Scarfe a venit sa studieze teologia ortodoxa, se viziteaza atat de mult cu Pavel Nicolescu, Aurel Popescu si alti “dizidenti” protestanti. Ca sa le dau o explicatie care sa justifice relatia, am considerat ca este bine sa le spun, ceea ce de fapt se stia oficial, ca el Alan studiaza intreg fenomenul religios din Romania pentru teza lui de doctorat. Cu aceasta nu faceam nici un fel de tradare.

Dacă aceasta este realitatea, de ce Alan Scarfe a plecat din România expulzat în urma declaraţiei lui Iosif Ţon, şi de ce Alan Scarfe l-a acuzat pe Iosif Ţon de deconspirarea sa la autorităţile comuniste? De ce în Mărturia completă Iosif Ţon trece sub tăcere contactele lui cu securitatea din anii 1973 şi 1974, pe care le mărturiseşte lui Daniel Mitrofan când e confruntat cu evidenţele?

Ce să mai vorbim despre cele două scrisori date securităţii, una în 1980 după ce a făcut înconjorul lumii ca să dea comuniştilor de la Bucureşti o vedere de ansamblu a mişcării baptiste internaţionale pe care voia să o manipuleze în folosul României comuniste, şi una în 1981, după stabilirea sa în USA, când spune securităţii că se preface în duşman al ţării sale pentru a face planul securităţii şi cere răbdare din partea securităţii, întrucât – constata Iosif Ţon în nota dată securităţii, sunt mulţi care îl suspicionau deja. Iosif Ţon neagă autenticitatea lor, deşi după apariţia notelor, iniţial a recunoscut că prima îi aparţinea. Mărturie completă? Complet înşelătoare!

 

Este evident că Mărturia completă nu a fost altceva decât un document oferit publicului pentru a stopa cât de cât procesul de deteriorare a imaginii lui Iosif Ţon în urma informaţiilor ce ieşeau la iveală din dosarele cercetate de fratele Daniel Mitrofan (damage control – oprire pe cât se poate a dezastrului) . Dacă Iosif Ţon ar fi avut mustrări de conştiinţă pentru ceea ce a făcut, dacă ar fi rupt într-adevăr legăturile cu securitatea înainte de 1989 (chiar dacă a avut – să le spunem scăpări recidiviste în 1968 şi 1973 şi 1978 şi 1980 şi 1981, aşa cum ne indică declaraţiile sale date securităţii), ar fi venit cu o mărturie într-adevăr completă imediat după 1989. Nu a făcut-o. În schimb în anii 1980, când îşi trâmbiţa la Europa Liberă mesajele sale de „condamnare” a regimului comunist, el condamna în gura mare pe conducătorii cultului baptist ce trădaseră pe fraţii lor. La fel a făcut-o timp de cinsprezece ani după revoluţia din decembrie 1989, totdeauna pozând într-un erou al luptei pentru libertate în România, condamnând pe păstorii colaboraţionişti. Iată că acum, după ce a ieşit la iveală colaboraţionismul său (de care noi, cei din Caransebeş, nu ne-am îndoit văzând poziţia luată în octombrie 1978 când ne-a condamnat oficial), Iosif Ţon este plin de compasiune şi înţelegere pentru colaboraţionişti şi îi scuză mereu în Mărturia completă.

            Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze. Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria acestor oameni.

Tocmai lucrul acesta îl face Iosif Ţon : justifică pe colaboraţionişti, şi justificându-i pe aceştia se justifică pe sine !

Într-una din scrisorile prin care purta corespondenţă cu Iosif Ţon pe tema colaborării acestuia, în urma încercărilor de a nega colaborarea după 1968, fratele Daniel Mitrofan îi scrie ca o concluzie :

Ati purtat numele conspirative Cristea Ioan, Micu Victor si probabil altele. Dumnezeu va scoate toate lucrurile ascunse odata la iveala. Am avut ocazia sa citesc dezvinovatirile dumneavoastra cu privire la notele prin care va angajati sa serviti securitatea si peste hotare. Am citit si mesajul dumneavoastra din Thailanda prin care sustineati socialismul printr-un om nou. Imi este clar ca ati dezinformat vestul cu privire la Richard Wurmbrand si cu privire la ceilalti dizidenti. V-ati dezis de cei din comitetul ALRC cand acestia au fost in necaz. Ati cazut la pace cu Departamentul cultelor si cu securitatea. Parerea mea necristalizata inca este ca tot acest scenariu de “dizident” sau luptator pentru libertate a fost ca sa va promoveze o imagine de persecutat peste hotare ca sa puteti actiona si sa va puteti infiltra ca om al Serviciului Extern de Informatii in cercurile inalte si sa le influentati “pozitiv” pentru Romania.

Iată lucrurile care lipsesc din Mărturia completă. De fapt nu este nici o mărturie, ci o încercare jalnică de justificare şi scuzare pentru ceea ce deja se ştia. Cele ce nu se ştiu încă (dosarul lui Iosif Ţon păstrat la Afacerile Externe nu este deschis pentru cercetare), ci doar se pun ca bucăţile unui puzzle din care lipsesc multe piese deocamdată, Iosif Ţon le trece sub tăcere! Tăcere completă într-o mărturie evident incompletă.

Pentru cei întruniţi la Atlanta să-l justifice pe Iosif Ţon inteligenţa nu le-a slujit de înţelepciune !

Zilele trecute am primit de la fratele Petru Anghel un comentariu la articolul

"PLECAT-AU NOUA DIN ATLANTA SI CU SERGENTUL ZECE"

pe care vi-l redăm mai jos.  

« Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui DUMNEZEU ; Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa »!!!

 Nu am înţeles bine, de aceea întreb :Grupul de predicatori întruniţi la Altlanta, care îl susţine pe domnul Iosif Ţon în frunte cu fratele Clintoc Viorel îi împărtăşeşte şi ideile "Străjereşti" ? Dacă răsapunsul este afirmativ, atunci trebuie să învăţăm că; inteligenţa nu presupune şi înţelepciune, talentul nu presupune darul spiritual, şcoala nu presupune ucenicia reală şi diploma nu presupune recunoaşterea eclesială. In ROMANIA actuală deşi Ceauşescu a fost împuşcat, la multe niveluri de conducere au rămas mici ceauşeşti care conduc cu aceeaşi metodă a fostului dictator. Unii predicatori care au ajuns în America au dat mâna cu acei care purtau secera şi ciocanul. Deşi au ajuns în libertate se vede că nu s-au eliberat de fostele legături pe care le-au avut cu securitatea şi chiar acum, după douăzeci de ani de la revoluţie, continuă să arate că slugărnicesc şi susţin pe cei ce au slujit fosta securitate. O dată presedintele Senatului din România a fost întrebat dacă dânsul ştie câţi ofiţeri sub acoperire are România. Nu a fost atent la întrebare, sau mai bine zis la răspuns şi a debitat : « NU ŞTIM CÂŢI SUNTEM ».

Prin decizia ce au luat-o la Atlanta cei întruniţi să gândească au dovedit că gândirea le este cam străină. Să fie de vină fostele legături invizibile ce i-au determinat la o asemenea poziţie negândită ?

Cât de completă este "Mărturia completă a preotului Iosif Ţon" (partea II)

Intenţia lui Iosif Ţon cu Mărturia lui nu a fost să îşi recunoască public păcatul colaborării cu securitatea, ci de a se scuza în faţa lumii pentru informaţia incomodă ce ieşea la iveală în urma cercetărilor fratelui Daniel Mitrofan care studiase unele dosare ale securităţii şi voia să scrie o istorie a evenimentelor ce au avut loc în mişcarea baptistă din Romînia sub comunism. După ce a ignorat mai multe luni cerinţa fratelui Daniel Mitrofan de a dialoga pe subiectul colaboraţionismului unor baptişti cu securitatea, inclusiv colaboraţionismul său, în urma declaraţiei fratelui Mitrofan că are deja informaţiile ce le solicita de la Iosif Ţon, acesta a devenit dintr-o dată dispus să dialogheze. Încă îşi mai făcea iluzii că îl va putea imbrobodi şi pe fratele Mitrofan cu explicaţiile sale. Să urmărim din nou câteva amănunte ale Mărturiei lui despre colaborarea pe care mărturiseşte că a avut-o cu securitatea.

Iosif Ţon ne spune în Mărturia completă că a acceptat să devină colaborator al securităţii în anul 1963 pentru că

„eu am văzut în această invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta.”

Că a văzut în acea invitaţie o „oportunitate” ştim, deoarece toată viaţa Iosif Ţon a fost oportunist, încercând să parvină profitând de toate vânturile ce le putea aduna în propria pânză. Dar Iosif Ţon nu vorbeşte nimic de vreo mustrare de conştiinţă când a acceptat să devină unealta securităţii, deşi fusese crescut în familie de creştini, deşi fusese în Seminarul Baptist o perioadă, şi deşi slujise la amvonul unei biserici baptiste o bucată de timp! Ne întrebăm cu perplexitate, oare pentru un om crescut să devină un lucrător cu Evanghelia nu conta nimic din toate acestea, ci numai „oportunitatea” ce o vedea de a fi „acceptat”? Explicaţiile sale sunt mereu şi mereu justificări. Îşi acordă mereu circumstanţe atenuante. Când va veni oare în faţa oamenilor cu o adevărată mărturie în care să nu se mai scuze şi să nu mai ascundă lucrurile?

Că nu a procedat onest după ce pretinde că s-a pocăit, este evident. Că ascunde informaţii, iarăşi, este evident. Dacă informaţiile date de el securităţii despre credincioşii din Cluj au adus prejudicii la cel puţin doi inşi, după cum ne spune Iosif Ţon, atunci de ce nu s-a dus la aceşti fraţi imediat ce s-a reabilitat în 1968, ca să îşi ceară iertare? Iosif Ţon nu răspunde la asemenea întrebări, dar vrea să credem că mărturia lui este completă. Mai mult, dacă s-a pocăit cu adevărat, de ce a mărturisti acelor fraţi ceea ce a făcut în dauna lor „la câţiva ani după căderea comunismului?” Eu mă gândeam că Iosif Ţon abia a aşteptat să ajungă în ţară în ianuarei 1990 ca să meargă direct la cei doi fraţi pentru a-şi cere iertare! Dar nu a făcut-o! În declaraţia lui spune:

„La câţiva ani după căderea comunismului, am sta de vorbă cu fiecare din ei, i-am mărturisit (sic) urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare.

Întâi, de ce nu şi-a mărturisit „urâţenia” imediat după revoluţie, dacă nu a putut să o facă în 1968, când ne asigură că Domnul l-a iertat? Apoi, de ce nu ne spune la câţi ani după revoluţia le-a mărturisit păcatul? Probabil a fost la câţiava ani buni (vreo cinsprezece), când deja apăreau informaţiile incomode şi nu mai putea să ascundă ceea ce făcuse. Iată care ar putea să fie cei „câţiva ani după căderea comunismului!”

Lectura Mărturiei complete deschide ochii cititorilor pentru a vedea şi alte scuze invocate de Iosif Ţon pentru tăcerea lui vinovată. Când s-a întâlnit cu comitetul bisericii din Iris pentru a fi reprimit în Biserică, el ne spune:

...mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate.”

Dar din moment ce comitetul nu l-a întrebat dacă a slujit securitatea, deşi el avea intenţia să le spună „cu cea mai totală sinceritate,” Iosif Ţon a găsit că este mai bine să tacă mâlc, şi să nu mărturiseacă atunci şi acolo. Probabil ştia că o va face în 2007 în Mărturia completă. La urma urmei, putea fi reabilitat şi dacă nu dădea detalii despre slujbele sale secrete! Cu curajul care l-a caracterizat întotdeauna, Iosif Ţon a spus comitetului Bisericii Baptiste din Iris:

„eu ştiu că voi pierde acest serviciu (postul de profesor în Cluj, n.n.)... Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”

Cât de gata a fost să moară pentru Domnul s-a văzut în anii 1978 şi 1978 când interogat de securitate a acceptat să se dea de partea Uniunii şi să condamne pe fraţii săi ce luptau pentru autonomia Bisericii Baptiste din Caransebeş!

Imediat după reabilitare Iosif Ţon a făcut turul mai multor biserici din ţară pentru a le oferi acestora mărturia reabilitării sale în vara anului 1968. În ciuda faptului că securitatea a ştiut de acele mărturii, în ciuda faptului că Iosif Ţon a ştiut că îşi va pierde slujba, realitatea a fost că nu şi-a pierdut slujba. Şi din nou, Iosif Ţon găseşte o explicaţie:

Venise primăvara de la Praga... În contextul acela nu s-au luat măsuri împotriva mea.

Eu credeam că o fi fost chemat la securitate, şi ameninţat, şi presat să nu mai mărturisească pocăinţa lui... Dar nici unul din aceste lucruri nu s-au întâmplat, din ianuarie 1968 şi până la sfârşitul verii, deşi primăvara de la Praga a fost un eveniment ce a influenţat politica României numai după înăbuşirea ei la sfârşitul verii lui 1968. Oare de ce a fost lăsat în pace Iosif Ţon de securitate din ianuarie 1968, când s-a ridicat, şi până în octombrie 1968, când a cerut să facă o excursie în străinătate?

În Mărturisirea completă Iosif Ţon nu intră în amănunte, pentru a nu încurca pe cititori cu prea multe nimicuri!

Fără să intru  în alte detalii (în cele cu primăvara de la Praga a intrat pentru că îi ofereau posibilitatea să capaciteze pe cititor să creadă explicaţia lui cu privire la neintervenţia securităţii), prin octombrie am făcut o cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo.”

Dar de ce nu vrea Iosif Ţon să intre în detalii când relatează circumstanţele în care a cerut plecarea în Austria? Pentru că acele detalii îl incriminează. Ca să plece în Austria a trebuit să promită că va da informaţii securităţii despre persoanele cu care va intra în contact la Viena (aşa arată documentele publicate de fratele Daniel Mitrofan)! Dar aceste detalii nu erau importante în cazul unei Mărturii complete, ce se dovedeşte, la o analiză mai atentă, total incompletă.