Cât de completă este „Mărturia completă a preotului Iosif Ţon”? (III)

Dacă înaintăm în lectura Mărturiei complete a preotului Iosif Ţon dată la BBC pe 16 octombrie 2007, vom constata că autorul confesiunii a lăsat afară ceea ce era mai important. Faptul că a colaborat cu securitatea atât în timpul cât a fost în Anglia, cât şi după revenirea în România în 1972, şi chiar şi după plecarea sa în SUA în 1981.

Un caz care demonstrează ceea ce am spus este faptul că în 1973, după ce Alan Scarfe venise în România din Anglia (unde se cunoscuse cu Iosif Ţon şi spusese acestuia de planurile sale) pentru a obţine informaţii despre credincioşii din România, Iosif Ţon a dat informaţii despre activitatea acestuia securităţii. Prins cu mâţa în sac de Daniel Mitrofan, Iosif Ţon a declarat că securitatea oricum ştia de activitatea lui Alan Scarfe, de aceea informaţia dată de el nu a constituit trădare în cazul lui Alan Scarfe. Iată justificarea lui Iosif Ţon:

La ancheta la care am scris acel raport de invinuit, am fost intrebat de anchetator de ce, daca Alan Scarfe a venit sa studieze teologia ortodoxa, se viziteaza atat de mult cu Pavel Nicolescu, Aurel Popescu si alti “dizidenti” protestanti. Ca sa le dau o explicatie care sa justifice relatia, am considerat ca este bine sa le spun, ceea ce de fapt se stia oficial, ca el Alan studiaza intreg fenomenul religios din Romania pentru teza lui de doctorat. Cu aceasta nu faceam nici un fel de tradare.

Dacă aceasta este realitatea, de ce Alan Scarfe a plecat din România expulzat în urma declaraţiei lui Iosif Ţon, şi de ce Alan Scarfe l-a acuzat pe Iosif Ţon de deconspirarea sa la autorităţile comuniste? De ce în Mărturia completă Iosif Ţon trece sub tăcere contactele lui cu securitatea din anii 1973 şi 1974, pe care le mărturiseşte lui Daniel Mitrofan când e confruntat cu evidenţele?

Ce să mai vorbim despre cele două scrisori date securităţii, una în 1980 după ce a făcut înconjorul lumii ca să dea comuniştilor de la Bucureşti o vedere de ansamblu a mişcării baptiste internaţionale pe care voia să o manipuleze în folosul României comuniste, şi una în 1981, după stabilirea sa în USA, când spune securităţii că se preface în duşman al ţării sale pentru a face planul securităţii şi cere răbdare din partea securităţii, întrucât – constata Iosif Ţon în nota dată securităţii, sunt mulţi care îl suspicionau deja. Iosif Ţon neagă autenticitatea lor, deşi după apariţia notelor, iniţial a recunoscut că prima îi aparţinea. Mărturie completă? Complet înşelătoare!

 

Este evident că Mărturia completă nu a fost altceva decât un document oferit publicului pentru a stopa cât de cât procesul de deteriorare a imaginii lui Iosif Ţon în urma informaţiilor ce ieşeau la iveală din dosarele cercetate de fratele Daniel Mitrofan (damage control – oprire pe cât se poate a dezastrului) . Dacă Iosif Ţon ar fi avut mustrări de conştiinţă pentru ceea ce a făcut, dacă ar fi rupt într-adevăr legăturile cu securitatea înainte de 1989 (chiar dacă a avut – să le spunem scăpări recidiviste în 1968 şi 1973 şi 1978 şi 1980 şi 1981, aşa cum ne indică declaraţiile sale date securităţii), ar fi venit cu o mărturie într-adevăr completă imediat după 1989. Nu a făcut-o. În schimb în anii 1980, când îşi trâmbiţa la Europa Liberă mesajele sale de „condamnare” a regimului comunist, el condamna în gura mare pe conducătorii cultului baptist ce trădaseră pe fraţii lor. La fel a făcut-o timp de cinsprezece ani după revoluţia din decembrie 1989, totdeauna pozând într-un erou al luptei pentru libertate în România, condamnând pe păstorii colaboraţionişti. Iată că acum, după ce a ieşit la iveală colaboraţionismul său (de care noi, cei din Caransebeş, nu ne-am îndoit văzând poziţia luată în octombrie 1978 când ne-a condamnat oficial), Iosif Ţon este plin de compasiune şi înţelegere pentru colaboraţionişti şi îi scuză mereu în Mărturia completă.

            Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze. Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria acestor oameni.

Tocmai lucrul acesta îl face Iosif Ţon : justifică pe colaboraţionişti, şi justificându-i pe aceştia se justifică pe sine !

Într-una din scrisorile prin care purta corespondenţă cu Iosif Ţon pe tema colaborării acestuia, în urma încercărilor de a nega colaborarea după 1968, fratele Daniel Mitrofan îi scrie ca o concluzie :

Ati purtat numele conspirative Cristea Ioan, Micu Victor si probabil altele. Dumnezeu va scoate toate lucrurile ascunse odata la iveala. Am avut ocazia sa citesc dezvinovatirile dumneavoastra cu privire la notele prin care va angajati sa serviti securitatea si peste hotare. Am citit si mesajul dumneavoastra din Thailanda prin care sustineati socialismul printr-un om nou. Imi este clar ca ati dezinformat vestul cu privire la Richard Wurmbrand si cu privire la ceilalti dizidenti. V-ati dezis de cei din comitetul ALRC cand acestia au fost in necaz. Ati cazut la pace cu Departamentul cultelor si cu securitatea. Parerea mea necristalizata inca este ca tot acest scenariu de “dizident” sau luptator pentru libertate a fost ca sa va promoveze o imagine de persecutat peste hotare ca sa puteti actiona si sa va puteti infiltra ca om al Serviciului Extern de Informatii in cercurile inalte si sa le influentati “pozitiv” pentru Romania.

Iată lucrurile care lipsesc din Mărturia completă. De fapt nu este nici o mărturie, ci o încercare jalnică de justificare şi scuzare pentru ceea ce deja se ştia. Cele ce nu se ştiu încă (dosarul lui Iosif Ţon păstrat la Afacerile Externe nu este deschis pentru cercetare), ci doar se pun ca bucăţile unui puzzle din care lipsesc multe piese deocamdată, Iosif Ţon le trece sub tăcere! Tăcere completă într-o mărturie evident incompletă.