OLAH LIVIU IN OBIECTIVUL SECURITATII...

http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/12/08/fratele-olah-liviu-in-obiectivul-securitatii/

Biblii create şi biblii desfigurate

Pe măsură ce societatea s-a modernizat, încercările de contaminare a textului biblic s-au înmulţit geometric.  Practicile utilizate pentru astfel de intreprinderi au fost foarte variate. În America, Thomas Jefferson și-a creat o Biblie proprie din care a exclus minunile Domnului Isus și relatările privitoare la exorcizarea demonilor, ceea ce se potrivea cu credința lui (citeşte ideologie)deistă și raționalistă. Nu este sigur dacă Henric al VIII-lea sau Thomas Jefferson revendică onoarea de a fi fost primul reprezentant al criticii textuale! Îi lăsăm imberbului pedagog de şcoală nouă onoarea de a decide cui îi revine premiul pioneratului în domeniul „ştiinţei” de care este atât de încântat!

Mult mai insidioase decât aceste „versiuni biblice” sunt însă traducerile ce ne-au parvenit mai ales în ultimele șase sau șapte decenii care au și ele la bază o ideologie. Nu este declarată, și nici nu este recunscută atunci când e identificată și expusă publicului de către cei cărora le mai pasă de Cuvântul din care nu va cădea o iotă la pământ. Una din ideologiile ce au afectat anumitetraduceri ale ultimelor decenii este aceea care neagă divinitatea Fiului lui Dumnezeu (arianismul, care este încă viu şi sănătos!). În astfel de creaţii monstruoase textele care indică divinitatea Mântuitorului sunt fie eliminate (este invocată critica textuală), fie corectate (pe baza aceleiași critici textuale), fie traduse într-un fel care diluează divinitatea Acestuia.

Plecând de la o ideologie diferită de cea a criticii textuale, unele traduceri fac pe placul feminiștilor, homosexualilor și transvertiților, producând așa zisele versiuni neutre din punct de vedere al genului. Plasându-se pe același palier al tâlmăcirii eronate, o traducere elimina referințele la mâna dreaptă, din aceleași motivații  morbide de a nu jigni sensibilitățile unor cititori, cum ar fi cei stângaci! Coruperea textului biblic este astfel justificată cu rațiuni diverse, plecând de la cele teologice, continuând cu cele ideologice și sfârșind cu cele politice. Și nu suntem decât la începutul de cale! Constienți că acest proces de degradare a revelației divine înscripturate se va adânci pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul veacului suntem datori să expunem per-versiunile ce visează la statutul de versiuni.

Tradutore, traditore

Nu toate traducerile eronate izvorăsc din motivații chestionabile. Uneori se ajunge la eroare în traducerea textului biblic din dorința de a oferi cititorului așa numita „echivalență dinamică” a unor texte, pe motiv că cititorii nu sunt familiari cu realitățile descrise în Biblie. În loc să dea echivalentul literal și apoi să trimită pe cititor la o notiță explicativă de subsol, traducătorii ce folosesc metoda echivalenţei dinamice preferă să înlocuiască sensul literal al unui text oferind ceea ce ei cred că ar fi un echivalent reușit din cultura celor pentru care se face traducerea, rezultatul fiind că litera originalului este  ignorată, şi înţelesul intenţionat de Scriptură este desfigurat în traducere.

Poate vă mai aduceţi aminte de acel „predicator” român care a justificat pentru prima dată în auzul urechilor noastre (nu, nu am auzit greşit!)utilizarea echivalentului dinamic în traducerea Noului Testament făcută în folosul unui trib de canibali. El ne-a povestit (să fi fost poveste?!) că traducătorii s-au găsit în impas când a fost nevoie să traducă cuvântul „dragoste” în limbajul limitat al tribului sălbatic (ce nu aveau conceptul), şi de aceea au întrebat ce anume au acei oameni mai bun în cultura lor. La răspunsul că un anume muşchi din trupul uman era cel mai bun lucru pe care îl cunoscuseră ei (canibalii) vreodată, traducătorii au decis să folosească cuvântul ce desemna acel muşchi ca echivalent dinamic al conceptului de dragoste!  Asemenea traducători nu sunt doar trădători, ci tâlhari.

Biblii și... biblii

În trei locuri (în prima parte a Bibliei – Deuteronom 4:2, la jumătatea Bibliei – Proverbe 30:6 și la încheierea Bibliei – Apocalipsa 22:18-19) Dumnezeu avertizează pe cititori  nu cumva să altereze Scriptura prin omitere sau adăugare. Pentru a stimula respectul omului față de Revelația Sa completă,  Dumnezeu  a  promis celor ce vor adăuga ceva Scripturii că le va adăuga urgiile scrise în Cuvântul Său și celor ce vor scoate ceva că le va scoate dreptul de la pomul vieții. În ciuda acestor avertismente serioase de-a lungul istoriei au fost oameni care au adăugat și au scos câte ceva din textul Scripturii.

Astfel, după Reformă, și tocmai pentru a contracara efectul acesteia, Biserica Catolică a decis să adauge Scripturii cărțile apocrife pe baza cărora a justificat unele practici nebiblice, cum este de exemplu rugăciunea de mijlocire pentru cei morți. În opoziție cu papa, Henric al VIII-lea a păcătuit prin scoatere, deoarece a dat la tipar o Biblie care omitea un text ce îl deranja pe monarhul englez. Textul cu pricina era cel în care Natan îl apostrofa pe regele David pentru adulterul comis cu Bat-Șeba. Să fi fost anumite coincidențe și asemănări ce îl făceau pe regele englez să se simtă incomfortabil cu textul menționat?

Contaminarea textului biblic a venit uneori din surse la care nu te așteptai. După adoptarea reformei în Anglia și după realizarea traducerii numită King James Version la 1611, edițiile Bibliei în limba engleză au fost destul de numeroase. Una însă a intrat în istorie cu un nume infam. Cam la un secol (1631) după tipărirea bibliei preferate a lui Henric al VIII-lea a apărut o altă ediție ce încuraja adulterul, de data aceasta nu omițând texte ce condamnau viciul, ci eliminând particula negativă din porunca a șaptea (Exod 20:14). În locul poruncii prohibitive să nu preacurvești, ediția menționată avea porunca  să preacurvești. Evident că executorii  ediției s-au făcut vinovați de o greșală tipografică, și nu de un păcat cu intenție. Exemplarele ce au scăpat pe piață au ajuns faimoase ca și copii ale versiunii numite Biblia Nelegiuită (Wicked Bible).

Probabil că sub incidența judecății proferate în Deuteronom 4:2, Proverbe 30:6 și Apocalipsa 22:18-19 cad nu doar cei ce adaugă la, sau scot literal din textul Scripturii, ci și cei care produc același efect prin „editarea” textului invocând știința criticii textuale ori efectuând traduceri tendențioase, ba chiar lipsite de tendențiozitate, dar care au ca rezultat modificarea sau reprezentarea greșită a intenției textului biblic.

Versiuni și per-versiuni

Avalanșa de traduceri ale Bibliei în limba engleză  începută în secolul XIX și dusă la dimensiuni gargantuelice în secolul XX nu dă semne că ar scădea în intensitate acum, că am trecut în al treilea mileniu. Justificarea unei pletore de traduceri și parafrazări  a fost văzută în necesitatea de a avea varietate care să ofere comprehensiune sporită multelor și diverselor grupuri din lumea anglo-saxonă. Într-o societate în care legile economiei de piață sunt lăsate să lucreze fără obstrucționare, este normal să avem varietate, inclusiv în privința traducerilor Cărții Sfinte.  Dar cu cât s-au înmulțit traducerile și parafrazările Cuvântului lui Dumnezeu, cu atât au proliferat problemele legate de traduceri, care au dus de multe ori nu doar la obscurantizarea textului, nu doar la interpretarea lui prin parafrazare, dar și la folosirea textului Sfânt pentru a promova doctrine ne-ortodoxe, ba mai mult, pentru a promova agenda unor ideologii aflate în ceartă cu fundamentalismul creștin. Ceea ce a părut o necesitate s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru editori și pentru ideo-teologi, dar extrem de dăunătoare pentru publicul larg care nu știe să facă distincție între o versiune și o per-versiune.

O traducere bună (ce pornește de la textul conservat providențial și are metode adecvate oferind echivalentul literal și spiritual al textului biblic) se numește versiune. Un exemplu este cea oferită societății de limbă engleză la 1611 sub auspiciile monarhului englez care i-a împrumutat numele său și de aceea este cunoscută astăzi ca și KJV (Versiunea King James).  Prin opoziție, o traducere tendențioasă, menită să justifice particularitățile doctrinare ale unor grupări eretice de la perifieria taberei creștine, este numită ilar per-versiune. Acesta este cazul, de exemplu, al discreditatei „traduceri” a martorilor lui Iehova, NWT (New World Translation) care schilodește textul biblic pentru a induce în cititori convingerea că doctrina oficială a martorilor este justificată biblic. Într-o intreprindere sui-generis autorul per-versiunii transformă crucea într-un „lemn,” Fecioara într-o „femeie tânără” (Isaia 7:14) și pe Isus într-„un dumnezeu”  (Ioan 1:1) care a creat „toate (celelalte) lucruri” (Coloseni 1:16), și acestea întru apărarea doctrinei iehoviste că Isus este prima creație a lui Dumnezeu și de aceea  nu putea crea toate lucrurile. Cine, de bună credință, poate accepta o „traducere” ce impietează asupra divinității lui Isus?

Și totuși, când este vorba de alte per-versiuni ce au practic aceleași scopuri (deși nedeclarate oficial ca în cazul martorilor), vigilența unora ce se cred experți în textul Scripturii și în traduceri este nulă. Mai mult, în loc să expună ne-ortodoxia per-versiunilor ce inundă piața traducerilor biblice, acești „experți” critică pe cei care sună alarma și îi declară victime ale unei auto-înșelări conspiraționiste.

Bunăoară, o traducere nouă semnalată în Christianity Today (februarie 2011, The Son and the Crescent de Collin Hansen) face concesii mahomedanilor și nu Îl mai numește pe Isus „Fiul lui Dumnezeu,” ci „Fiul preaiubit care vine de la Dumnezeu,”  ceea ce întunecă doctrina biblică a existenței eterne a Fiului lui Dumnezeu, și implicit a divinității Sale. Unii au sesizat, pe drept, că o asemenea traducere se mulează pe cerința musulmanilor ca Isus să nu mai fie numit Fiul lui Dumnezeu!

În loc să ne semnaleze apariția unor per-versiuni editoriale de acest gen, Vaișamar consideră că pentru credincioșii din România este mai profitabil să cunoască „dreptul istoric” al palestinienilor la Țara Sfântă care le-a fost dată lor prin legământ de dumnezeul lui Ismael și Mahomed și Al-Qaeda. O opțiune simptomatică pentru unul care poate fi caracterizat de mamițica, de mam’ mare și de tanti Mița ca fiind  „simțitor, deștept și învățat!” Nu este exclus (dată fiind practicalitatea care îl caracterizează pe lângă inteligență), ca Vaișamar să apeleze la per-versiunea menționată (acum că a aflat de ea) și să promoveze „drepturile” poporului palestinian cu ajutorul ei. Se gândea el la așa ceva, dar îi lipseau armele. 

Metoda lui Peștaloții

Când este vorba de a analiza „serios” teologia unuia ca B. B. Warfield (și a da gata pe un ilustru anonim care a îndrăznit să îi critice rătăcirile), domnul Conțac, sprijinit îndeaproape de un renegat, al său prieten metamorfozat actualmente în anglican, apelează (culmea ironiei) la Mark A. Noll (aici), un lup în piele de oaie care dă peste bord tot ceea ce este valoros în creștinimul evanghelic, începând cu creaționismul și sfârșind cu dispensaționalismul.

Cititorii ar trebui să știe că Mark A. Noll a publicat o carte în 1994, The Scandal of the Evangelical Mind, în care acuză pe credincioșii evanghelici că nu au minte, întrucât în loc să studieze așa zisele științe care neagă doctrinele Scripturii, ei studiază Biblia! Să vezi și să nu crezi! Și mai ales să apelezi la un asemenea autor pentru a ataca fundamentalismul, așa cum o fac cei doi doctori cu ochi duri, nu dovedește altceva decât gradul mare de confuzie intelectuală (ca să nu mai vorbim de cea doctrinară) în care se află aceștia. Nu avem nici o nădejde pentru întoarcerea la o judecată sănătoasă a arhiepiscopului de Iași, dar nădăjduim că domnul Conțac experimentează rătăciri de moment pe care le va elimina pe măsură ce se maturizează.

Iată mai jos o recenzie laudativă a unuia ce recomandă cartea lui Noll, Robert Knetsch, care nu știe nici ce crede, nici de ce crede (în această privință îl emulează pe amicul anglican):

Mark Noll has written a most scathing review of the evangelical mind. His opening sentence says it all: "The scandal of the evangelical mind is that there is no evangelical mind". True, harsh words, but Noll was able to put into words so much of what bothers me about evangelical Christianity. From creationism to dispensationalism I have been frustrated by the lack of deep thinking within Christian circles and often I find myself branded as a cynic for asking too many questions.

The Scandal of the Evangelical Mind does not quite drift into the territory of criticizing BEING an evangelical, only that somewhere along the way, we have let ourselves be co-opted by thinking patterns that stifle good thought processes. Noll deftly traces some of the history and development of the evangelical mind thorough the past few hundred years.

I would say that this book changed my life. It helped me to realize much of what bothers me about evangelicalism. It ALMOST made me want to give it up. And some may say that this is the danger of the book. However, I think that Noll does not want us to go that far; he honestly described the problems and begins to offer a solution to the way that we have forgotten how to love God with our minds.

Nu ne-ar mira dacă după o lectură ca și aceea a cărții lui Noll cei doi doctori vor renunța la „credința” lor evanghelică, ce oricum este plină de găuri... negre! Dacă teologi ca și Noll (evoluționiști și anti-dispensaționaliști) au devenit mentorii domnului Conțac, înțelegem de ce este atât de (des)orientat.

Oferim acum crâmpeie din noemele „profunde” ale cărții The Scandal of the Evangelical Mind by Mark A. Noll (Eerdmans 1994) și critica acestora făcută de Andrew S. Kulikovsky . Citind cele câteva citate ale recenziei ne putem da seama de felul „riguros” în care gândește Noll, și implicit al celor care îl citează pentru a-și sprijini ideile briliante! Cititorii pot merge direct la recenzia lui Kulikovsky: http://hermeneutics.kulikovskyonline.net/hermeneutics/nollrev.htm 

Noll never really defines what he means by "fundamentalism" although he talks of it being a "disaster" and identifies various groups as being fundamentalists. One assumes he means those who hold to full inspiration, inerrancy and authority of scripture and its perspicuity.

Noll appears to mock the idea that the Bible may be read and interpreted according to a logical and scientific procedure (p. 127-128).

He comments that fundamentalism has failed to think in a Christian manner about society, arts, humanity and nature (p. 132). However, the mind boggles in trying to determine how Noll managed to forget all about Francis A. Schaeffer, who in fact wrote 22 books on this very subject! (Surprisingly, Schaeffer’s work and writings are largely ignored by Noll).

Autorul recenziei amintește de cei peste 300 de cărturari ce au semnat Chicago Statement on Biblical Inerrancy printre care James Boice, Norman L. Geisler, John Gerstner, Carl F. H. Henry, Kenneth Kantzer, Harold Lindsell, John Warwick Montgomery, Roger Nicole, J. I. Packer, Robert Preus, Earl Radmacher, Francis Schaeffer, R. C. Sproul, John Wenham…  Oare pe câți din aceștia i-au citit, sau i-au luat în serios cei doi doctori cu ochi duri?

Noll also holds to a dual revelation theory (p. 182), but it is completely unreasonable to suggest that general revelation in the natural world should be given equal weighting with the special revelation of scripture… It is also ridiculous to think that the scope of revelation in the natural world comes even close to that of scripture.

He also wrongly defines "creationism" as "the effort to construct an alternative, fundamentalist science based directly on the Bible." (p. 186). This gives the impression that creation scientists have invented their own form of science with its own set of rules and methods. Nothing could be further from the truth. Most of the creation scientists are highly qualified professionals who also publish in secular journals in their respective fields.

Again Noll, makes the astounding claim that creationism is "making it much more difficult to think clearly about human origins" (p. 197). Yet it is creationists who hold to the "plain" and simple reading of Genesis ("plain" is a more accurate description than "literal"). The old-earthers, on the other hand, insist on a complicated, figurative and non-chronological reading, despite the narrative nature of the text. Noll also accuses creationists of not being careful thinkers (p. 197), and again no reason or documentation is given to support his accusation. Presumably, it is because they don’t agree with him!

Noll chides creationists for not looking at the world they wish to understand in light of the Bible (p. 199). This amazing statement simply highlights Noll’s utter ignorance of creationists work and publications. One only has to look at the literally thousands of articles, technical monographs and books published by creation scientists on the natural world to realize that Noll really has no idea what he is talking about.

Noll uses a logically fallacious argument to suggest that "If the consensus of modern scientists, who devote their lives to looking at the data of the physical world, is that humans have existed on the planet for a very long time, it is foolish for Biblical interpreters to say that ‘the Bible teaches’ the recent creation of human beings." (p. 207). One wonders, if Noll also believes that it is foolish for interpreters to say the Bible teaches a virgin birth without IVF technology and bodily resurrection from the dead, since the consensus of scientists who devote their lives to looking at the natural world, is that these are impossible! Noll’s line of reasoning is completely fallacious. Consensus is never a necessary indicator of truth - a billion Chinese can be wrong! While Noll chides creationists for being uncritical, he himself uncritically accepts the conclusions of rationalistic and humanistic pseudoscience as indisputable proven facts, when in fact they are not.

In the final analysis, Noll’s book is very disappointing and it is quite obvious that Noll himself is all too often guilty of the very things for which he attacks creationists - a gross naivety of science, uncritical acceptance of ideas, bad hermeneutics and a poor handling of scripture.

Iată cât de riguros se dovedește  acest  (ne)gânditor pe care domnul Conțac îl aduce în sprijinul atacurilor pe care le dă împotriva fundamentalismului! Metoda lui Peștaloții la cel mai înalt nivel!

Lectorul universitar Emanuel Contac de la ITP promoveaza pe blogul lui teologi apostati care sunt un pericol pentru crestinism

(articol imprumutat ...)http://ioan8.wordpress.com/page/2/

 Disclaimer: articolul de fata nu are in vedere religia musulmana, dar analizeaza cum lideri cunoscuti abandoneaza unicitatea credintei crestine, in favoarea unirii acesteia cu islamul.

Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n’are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl. 1 Ioan 2:23

Islamismul neaga pe Fiul lui Dumnezeu. Coranul afirma ca Domnul Cristos a fost doar un profet iar Mohamed este proclamat ca ulitimul si cel mai mare profet (Al-Nisa’ 4:71 si in Aal ‘Imran 3:64) Pentru musulmani, Dumnezeu nu are un Fiu ci Dumnezue este o singura persoana, ei neaga astfel Trinitatea. Islamul neaga moartea Domnului Cristos pe cruce (Surah 4:157-158).

O introducere foarte necesara:

Emanuel Contac de la Institutul Teologic Penticostal promoveaza pe Miroslav Volf un apostat de la crestinism. Pe blogul lui Contac sunt doua articole insotite de poze unde M.Volf este elogiat, in contextul unei graduari la Seminarul Teologic Evanghelic dinOsijek,Croatia. Mai mult, Contac prezinta coperta cartii “Allah, a Christian response” (Allah, un raspuns crestin), scrisa de M. Volf prin care autorul tradeaza credinta crestina. Un alt apostat al crestinismului care apare pe blogul lui Contac este David F. Ford, pe care Contac il prezinta cu titlul de “teolog regesc” in accord cu titlul academic care il are acesta.

A urmat o discutie aprinsa intre mine si Contac atit pe blogul lui cit si pe blogul pastorului Cristian Ionescu. Pastorul Ionescu a dovedit verticalitate cand a arbitrat cu impartialitate discutiile cu Contac. Alti evanghelici au luat parte din plin la aparaea credintei in dezbaterile care au fost. Fratele Gabi Bogdan face un job de exceptie in apararea credintei.  E. Contac s-a disculpat constant de orice compromis, dar in acelasi timp nu inceteaza sa aiba cuvinte de apreciere fata de Miroslav Volf si David F. Ford.

Iata linkurile unde cititorii pot vedea dezbaterile cu E.Contac. El a promis ca nu le va sterge. Am inclus si link-ul blogului pastorului Cristian Ionescu. Rog cititorii sa analizeze cu atentie continutul. La un moment dat Contac chiar indeamna o persoana ce comenta pe blog sa il indrageasca pe Miroslav Volf !!!  Printre altele, lectorul Contac abunda in termeni peiorativi la adresa celor care nu se supun retoricii lui.

http://vaisamar.wordpress.com/2011/07/03/in-vizita-la-seminarul-teologic-evanghelic-din-osijek-3-aniversarea-lui-peter-kuzmic/

http://vaisamar.wordpress.com/2011/07/01/in-vizita-la-seminarul-teologic-evanghelic-din-croatia-2-prelegerile-lui-miroslav-volf/

http://vaisamar.wordpress.com/2011/09/27/jurnal-de-anglia-gresham-college-si-st-pauls-cathedral

http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/09/26/bucatele-incomode-din-%e2%80%9distoria%e2%80%9d-palestinei-pentru-cine-nu-vrea-sa-stie/#comments

Ca sa isi salveze situatia, E. Contac m-a acuzat de impostura intelectula, ca eu documentez ce spun, cu Wikipedia, o enciclopedie pe internet, unde fiecare poate sa modifice textul. Nu documentez din Wikipedia. Cind colo, Contac a postat coperta cartii “Allah, un raspuns crestin” de M. Volf fara sa cunoasca continutul. Ce fel de rigoare intelecuala este acesata? Contac nu a putut sa creada ca eu cumparasem cartea, si ca o citisem ca sa pot sa dau pe fata compromisul lui Contac cu Volf. Chiar daca Conatc nu citise cartea lui Volf la momentul postarii, el stia bine cine este Miroslav Volf, deoarece acesta le-a vorbit despre cerdinta si globalizare. Nu l-a intamplare la acea ceremonie de la Osijek erau si musulmani prezenti.

Se pune intrebarea: cum poti ca sa postezi o carte pe blogul personal fara sa stii ce trateaza, si in acelasi timp prezentandu-te ca cercetor si doctor in filologie? De ce corectezi pe toti, in pofida unor lacune grave pe care le ai, Emanuel Contac? Mai mult, cum e este posibil sa continui sa sustii pe Miroslav Volf si David F. Ford , apostati ai crestinismului dupa ce ai aflat ce trateaza cartea lui Volf si cine este David F. Ford?

Nu este la intimplare ca Emanuel Contac, pe blogul lui, a dus recent o campanie pro-palestiniana atit de inversunata, incat l-a intrecut si pe D. Manastireanu.

Emanuel Contac este un ecumenic la un pas de apostazie. Nu se califica sa mai fie lector intr-o institutie evanghelica! Domnul sa-i dea pocainta.

Din nefericire, John Tipei, conferenţiar univ. la Institutul Teologic Penticostal, si fost rector la aceiasi institutie  il sustine pe Emanuel Contac.  Si asta in pofida discutiilor pe blog ( unde J.Tipei a asistat si intervenit)  si unde Contac a continuat sa isi afirme aprecierea fata de apostatii crestnismului, M.Volf si David F. Ford.

http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/09/26/bucatele-incomode-din-%e2%80%9distoria%e2%80%9d-palestinei-pentru-cine-nu-vrea-sa-stie/#comments

Cine este Miroslav Volf  autorul cartii “Allah, un raspuns crestin” ?

Inainte de a trece la recenzia cartii de fata trebuie sa vedem citva lucruri importante despre autorul ei cit si functia acestuia in forumuri ecumenice sau globale

Cine este Miroslav Volf? El este de origine croata, si a facut studii la nivel de masterat la Fuller Seminary din SUA. Si-a luat doctoratul la Universitatea Tubingen din Germania. Amandoua instutiile sunt liberale, dar Univ. Tubingen este campioana ereziilor. In prezent M. Volf este profesor de teologie la universitatea Yale, cea mai puternica institutie academica in ecumenism.
M. Volf este un globalist, membru intru-un forum mondial de acesta factura.

Urmatoarele paragrafe ne vor ajuta sa intelegem cartea lui Volf
in adevaratul ei context

Scurt istoric al declaratiei islamice numita : „Un cuvânt comun între noi şi voi”http://www.acommonword.com/

Papa Benedict XVI a avut o prelegere la universitatea din  Regensburg pe 13 Septembrie 2006, in care a criticat convertirea prin forta practicata de islam in istoria trecuta. Au urmat proteste in lumea musulmana iar la o luna de zile dupa aceea, un grup de autoritati islamice au trimis o scrisoare deschisa Papei, prin care ei neagau ce a spus el. Dupa un an de zile mai multi scolastici islamici au trimes un intreg document numit „Un cuvant comun intre noi si voi” in care acei scolastici fac o invitatie crestinilor (indirect evreilor)  de a se inchina impreuna lui Dumnezeu asa cum il inteleg ei ca musulmani.  

Desigur sunt invocate si aspecte politice cit si pacea lumii, in declaratia islamica. Personal nu cred ca religiile trebuie sa fie prezente in discutiile politice sau negocieri cu privire la pacea dintre natiuni.

Intregul scenariu al declaratiei de mai sus este artificial; il vad ca o etapa spre obiectivul unei singure religii mondiale.

Ce este ascuns in declaratia islamica : „Un cuvânt comun între noi şi voi”?

Expresia “Un cuvant comun intre noi si voi” face parte din Coran (Aal ‘Imran 3:64) si este  o invitatie la acceptarea islamului de catre crestini.

La partea a III-a a documentului, scolasticii musulmani spun lucrurilor pe nume si afirma ca ei nu recunosc pe Isus Cristos ca Mesia cum il recunosc crestinii. Ei spun ca Domnul Cristos a fost un mesager uman al lui Dumnezeu, negandu-i astfel divinitatea. Mai mult ei acuza pe crestini ca ei nu sunt toti de acord cu privire la natura lui Isus Cristos. Acest lucru este absolut neadevarat! Toti crestinii, fie catolici, ortodocsi, protestanti, si neoprotestanti sunt Trinitarieni (Matei 28: 19). In acelasi timp, in acord cu ce spune Scriptura (Ioan 1:1,14 ; Romani 1: 3,4) si in acord cu crezul de la Niceea (325 d.Hr.) si Calcedon ( 451 d.Hr), se afirma deplina divinitate si deplina umanitate a Domnului nostru Isus Cristos.

Excluderea Domnului Cristos ca Fiu a lui Dumnezeu, deplin divin si ca Domn, este exprimata de Coran in Al-Nisa’ 4:71 si in Aal ‘Imran 3:64. In aceste pasaje Coranul spune ca Domnul Cristos este doar un mesager a lui Dumnezeu, si in afara de Dumnezeu crestinii nu trebuie sa aiva un alt Domn, caci Dumnezeu nu are parteneri, spune Coranul.

Este bine sa revizuim citeva pasage din Scriptura ce descriu divinitatea si umanitatea Domnului Cristos, cit si faptul ca El primeste inchinare ca Dumnezeu de la Toma:

La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.
( Ioan 1:1)

Şi Cuvîntul S’a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Ioan 1: 14)

Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul, Iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru. (Ioan 1: 3,4)

După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăş în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe cînd erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le -a zis: ,,Pace vouă!” Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune -o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!” ,,Tomo” i -a zis Isus, ,,pentrucă M’ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n’au văzut, şi au crezut.” (Ioan 20:26-29)

Alte informati din perspectiva crestina despre declaratia islamica: vezi aici.

David F. Ford semnatar al declaratiei islamice : „Un cuvânt comun între noi şi voi”

Emanuel Contac a postat poza lui cu David F. Ford, l-a laudat ca a scris un raft de carti, si ca e „profesor regesc”. Contac nu este omul care sa treaca peste detalii. Ca profesor intr-o institutie evanghelica el are raspunderea sa stie ce pune pe blog. Chiar dupa ce a fost avertizat cine este David F. Ford, Contac a ramas pe pozitie.

David F. Ford semneaza declaratia islamica: aici

David F. Ford merge mai departe si scrie o scrisoare de sustinere pe website-ul oficial la initiative musulamne “Un cuvânt comun între noi şi voi”   vezi aici

Scrisoarea conducatorului bisercii Anglicane catre forumul: „Un cuvânt comunîntre noi şi voi” aici

Miroslav Volf  este fondatorul la “Centrul de credinta si cultura” de la universitatea Yale. aici

Scopul acestui centru de “credinta si cultura” este sa popularizeze initiativa islamica ce am vazut-o mai sus.

Volf si alti ecumenici de frunte au dat un raspuns “crestin” de acceptare in numele lor, (nu al intregii crestinitati) la  initiativa islamica

In parte a II-a a documentului, semneaza vreo citeva  sute de crestini apostati care agreeaza cu propunerea islamica. aici

Universitatea Yale “integreaza” credinta si globalizareD. Manastireanu anglicanul, semnatar al raspunsului “crestin” de la universitatea Yale in favoarea declaratiei islamice

El a devenit un apostat in urma semnarii documentului de aici. 

Pe blogul lui Manastireanu, cauzele ecumenice sunt principalul subiect. Dar cind vine vorba de evanghelici dedicati in mod real lui Cristos si Scripturii, care nu agreeaza cu ecumenismul, acestia sunt numiti sectanti sau fundamentalisti. Resentimentele lui Manastireanu sunt cunoscute in ce priveste pe evanghelicii descrisi. Asta da toleranta ecumenica! De fapt vom vedea intru-n alt articol ca ecumenismul va lua formele cele mai fanatice.

Recenzia cartii “Allah, a Christian response”(Allah, un raspuns crestin) de Miroslav Volf

Cine sunt cei care recomanda cartea “ Alah, un raspuns crestin”
si al caror nume se afla pe coperta din spate a acestei scrieri?

Iata-i in ordinea citarii lor:

1. Brian McLaren- lider al bisericii emergente din America si implicat in conectii oculte tip Noua Era
2. Seyyed Hossein Nasr- autor si profesor de religie islamica
3. Mona Siddiqui- profesor de religie islamica
4. Philip Jenkins- teolog crestin liberal care a acuzat ca Biblia este o scriere mai violenta decit Coranul

In ce priveste profesorii islamici este natural ca ei sa sustina  cartea lui Miroslav Volf. Cind este vorba de Brian McLaren si Philip Jenkins care se dau drept crestini, lucrurile stau altfel; prin fapta lor ei au comis un act de apostazie. Recomand celor care cunosc engleza sa citeasca mai mult despre ei din linkurile de la sfarsitul articolului.

In introducere la pagina 13, Volf explica scopul scierii lui, si anume cartea aceasta este un exercitiu de teologie politica. El nu trateaza problema mantuirii. Vom vedea ca autorul incearca cu tenacitate sa faca pe cititor sa accepte agenda politica ce se afla in spatele acestei lucrari. Desigur metoda pe care Volf o practica in argumentatia lui functioneaza cu falsii crestini, sau oameni din lume, neavizati. Nu toti oamenii nemantuiti sunt neavizati!

Teza cartii este ca Allah si Dumnezeul Bibliei sunt aceasi persoana. Volf avanseaza  aceasta idee, deoarece  agenda lui politica ii spune ca pacea lumii atarna de punerea crestinismului si islamismului intr-o noua religie comuna. Aceasta noua religie el nu o numeste dar o descrie si o propune fara rezerve. Alti cercetatori au denumit intentia unirii  crestinismului cu islamul ca fiind Crislam

Crislamul este teologia politica a lui Volf. Pe coperta interioara a cartii se afla un mic paragraf care te anunta ca cineva poate fi suta la suta musulman si suta la suta crestin, iar la pagina 199 el spune ca cineva poate fi suta la suta crestin si suta la suta musulman. Acesta este Crislam. Volf negociaza intr-un mod nerusinat cauza Crislamului la pagina 200, spunind ca in  aceasta religie hibrida (acesta este termenul folosit de el) unii pot amesteca si in alte proportii crestinismul si islamismul. Iata cit de adinca este decaderea lui Volf, care cu orice pret  impinge la compromis pe crestini.

Care este urmarea logica a Crislamismului? In primul rind cine accepta ideia lui Volf de a fi si crestin si musulman, apostaziaza de la credinta crestina. In al doilea rind, Crislamismul este doar o introducere spre acceptarea altor religii. Crislamistii vor adauga la cele doua religii ale lor si budismul si hinduismul iar in final vor imbratisa toate religiile. Si uite asa se obtine o singura religie mondiala care va face ca membrii ei sa nu fie dedicati real la nici una dintre ele, dar pregatiti sa il accepte pe Anticrist care va anula toate religiile dindu-se el drept dumnezeu si cerind inchinare. Protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte ,,Dumnezeu“, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. (2 Tes. 2:4)

Un alt paragraf plin de intentii nesincere de pe coperta interioara, spune ca ceea ce Coranul neaga despre Trinitate a fost negat de adevaratii teologi crestini. Volf vrea sa ia pe cititor pe nepregatite si sa ii creeze o dispozitie pentru perspectiva islamica asupra Trinitatii. Despre ce este vorba? Coranul care a fost scris la aproximativ 7 secole dupa Cristos parafrazeaza din Biblie declaratia ca este un singur Dumnezeu (Marcu 12:29). Coranul afirma ca Dumnezeu este o singura persoana. Crestinii afirma ca Dumnezeu este unitatea perfecta a celor trei persoane ale Trinitatii. Este o diferenta totala intre Dumnezeu ca singura persoana si Dumnezeu revelat in trei persoane: Tatal, Fiul, si Duhul Sfant. In consecinta, imaginea despre Dumnezeu a musulmanilor se potriveste cu ce sustin Martorii lui Iehova, deoarece si iehovistii neaga divinitatea Domnului Cristos afirmand ca Dumnezeu este o singura persoana. Ma intreb cand Volf va scrie o carte in favoarea iehovistilor?

Volf spune ca cititori documentati stiu ca numele Allah este legat de zeul “Luna” din Mecca (p.7). Totusi el neaga acest lucru, dar dovada pe care o aduce el este doar citarea dintr-o enciclopedie islamica. Unde este bibliografia necesara pentru negatia pe care Volf o face? Iata nivelul scolastic a lui Volf, profesor de la Yale University pe care Emanuel Contac il lauda fara rezerve si se pozeaza cu el.

Pentru Volf, conditia pacii mondiale este determinata de acceptarea lui Allah ca Dumnezeul Biblei (p. 8,9). Dupa aceasta, autorul recurge la o analogie falsa dand un caz din razboiul civil American, cand Sudul si Nordul tarii ereau in razboi in timp ce aveau aceeasi Biblie si se rugau aceluiasi Dumnezeu. Dar pana la urma cele doua tabere s-au inteles. Plecand de la acest exemplu, Volf spune ca tot asa musulmanii si crestinii au acelasi Dumnezeu (dupa parerea lui) si de aceea ei pot ajunge la o intelegere (p. 10,11). Parerea mea este ca pacea lumii trebuie sa excluda preferintele religioase. Anticrist v-a conditiona pacea printr-o religie comuna.

Volf se recomanda un crestin dedicat care nu incearca sa convinga pe musulmani ci pe crestini, ca Allah este una cu Dumnezeul Bibliei (p. 11-12). Volf cade intr-o erezie similara cu erezia galatiana in care se adauga la lucrarea deplina a Domnului Cristos inca ceva. Galatenii adaugau la lucrarea lui Cristos taierea imprejur si tinerea legii, iar Volf adauga la lucrarea lui Cristos islamism.

Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc iarăş încă odată oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. Voi, cari voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v’aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. (Galteni 5:2-4)

Rezultatul amestecului crestinismului cu islamismul este apostazie de care se face vinovat Volf, fara putinta de a se reintoarce.

Ce spune scriptura despre cei care (ca si Volf) altereaza Evanghelia propunand o alta evanghelie?

Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v’a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v’am propovăduit –o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit –o, să fie anatema! Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n’aş fi robul lui Hristos. (Galateni 1: 6-10)

Volf s-a pus sub anatema Scripturii in acord cu versetele de mai sus. El a cautat sa placa oamenilor mari ai lumii acesteia propunad o falsa evanghelie: Crislamul.

O alta obsevatie necesara in acest context este, felul in care Volf lucreaza in a prezenta o evanghelie falsa. Spre exemplu, intre paginile 127 si 147 Volf enunta lucruri grandioase din teologia crestina dar imediat dupa aceeia anuleaza ce a spus acomodand conceptele crestine la invatatura islamica. O multime de crestini imaturi si intelectuali naivi cand citesc intr-o carte lucruri corecte teologic dar mai tarziu autorul deviaza in erezie, cititorii mentionati, raman cu admiratie pentru autorii respectivi in pofida faptului ca acestia termina intr-un fel eretic. Acesta este si cazul lui Emanuel Contac in relatie cu Miroslav Volf si David F. Ford. Astfel de teologi trebuie repudiati total indiferent de procentul de lucruri bune amestecate cu erezii in scriierile lor.

La pagina 14 Volf da manusile jos si spune ca intr-un sens larg cartea lui are ca scop primar politica. Multumim lui Volf pentru aceasta clarificare cruciala care usureaza munca in a demasca apostazia autorului cartii. Oricum caderea lui Volf este clara din primele pagini ale demersului sau.

Dupa ce s-a demascat, el trece la 10 afirmatii, o parte dictatoriale (p. 14,15) care nu au acoperire pe tot parcursul cartii. Cu impertinenta, la fiecare punct din cele zece, el spune: “Eu resping ideea…” , cu alte cuvinte voi ascultati si eu va poruncesc. Mai mult, in introducerea acelor afirmatii foloseste sarcasm spunand ca el a pregatit pentru cititor ceva “arzator si picant”.  In mod neasteptat afirma ca cele 10 afirmatii ori dau validitate cartii lui ori anuleaza ce el a scris. Cele 10 afirmatii dictatoriale anuleaza lucrarea lui Volf. Doar cineva orb intelectual si spiritual ar accepta cartea lui Volf, care este un fiasco politic si religios.

Iata citeva din continutul acelor 10 afirmatii. El spune ca respinge ideea ca musulmanii se inchina la un dumnezeu diferit de al evreilor si crestinilor. El respinge ideea ca monoteismul musulman este incompatibil cu doctrina Trinitatii a crestinilor! Ce erezie uriasa! El respinge ideea ca islamul este o religie cu constrangeri in comparatie cu crestinismul.

La pagina 16 autorul spune ca ceea ce el a emis in cele 10 puncte sunt lucrui “arzatoare si picante” dar ca asa vede el lucrurile. Ma intreb daca personalitatea de la Yale, Miroslav Volf se asteapta ca cineva sa ia in serios asemenea afirmatie. Sau poate stilul acesta este ce caracterizeaza in ascuns agenda ecumenica.

Volf continua cu explicarea aparitiei documentului “Un cuvint comun intre noi si voi” pe care l-am abordat la inceput.

La pagina 29 Volf admite ca dragostea fata de Dumnezeu nu apare in cuvintele lui Mohamed, dar autorul continua sa forteze nota subliniind lucrui comune intre crestinism si islamism.

In urmatoarele doua capitole Volf recurge la ce spun doua personalitati ale istoriei crestine despre Allah ca fiind acelasi cu Dumnezeul Bibliei. Aceastia sunt Nicholas de Cusa (1401-1464) un cardinal romano catolic, si reformatorul Martin Luther (1483-1546).

Nicholas of Cusa a fost un premergator al religiei lui Anticrist. El argumenta pentru o singura religie pentru umanitate, ca in felul acesta sa se ajunga la o ”pace eterna” (p. 47). Iata cum incet, incet, se afirma in carte o singura religie mondiala dar aici spusa prin gura lui N. Cusa. Mai departe autorul explica cum N. Cusa, folosind deductii filozofice vrea sa demonstreze in lucrarea sa “Examinind Coranul” cum Dumnezeu este acelasi pentru crestini si musulmani. Volf nu poate sa evite si sa nu spuna caN. Cusaface o fortare intelectuala mare ca sa incerce sa isi sustina argumentatia (p. 51).

In ce priveste afrimatia lui Martin Luther, ca musulmanii si crestinii au acelasi Dumnezeu Volf recunoaste ca Luther cauta o iesire in caz ca turcii ar fi cucerit Europa de Vest (p. 60).  Totusi Luther refuza sa spuna ca musulmanii sunt mantuiti ca urmarea a credintei lor, ceea ce lui Volf nu ii place. In consecinta il pune pe Luther intr-o lumina inferioara prin afirmatile lui Erasmus de Rotterdam. Ce a spus Erasmus despre musulmani (turci)? El a afirmat ca musulmanii sunt jumatate crestini ceea ce ii place lui Volf (p. 73). In aceasi pagina Volf avanseaza ideea ca musulmanii pot fi mantuiti chiar avand convingeri gresite despre Dumnezeu. In contextul cartii, Volf argumenteaza ca, credinta musulmanilor ca Dumnezeu este atotputernic este suficienta pentru mantuirea lor.

Este demn de observat ca expresia “Fiul lui Dumnezeu” nu este prezenta nici macar o data in cartea lui Volf!  De ce? Pentru ca el nu a vrut sa supere pe cititorii musulmani. Scriptura este clara, “Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n’are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl”. (1 Ioan 2:23) Mantuirea este prin Fiul lui Dumnezeu.

Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el. Ioan 3:36

Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?” Ei au răspuns: ,,Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.” ,,Dar voi”, le -a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?” Simon Petru, drept răspuns, I -a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!“Isus a luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi -a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.  (Matei 16:13-17)

La pagina 74 autorul spune ca distorsiunile musulmanilor cu privire la intelegerea persoanei lui Dumnezeu nu sunt categoric diferite de distorsiunile crestinilor. Ce indrazneala din partea lui Volf! Dar la pagina 79 el afirma ca musulmanii “aparent resping” citeva convingeri crestine despre Dumnezeu, in special Trinitatea. In realitate, musulmanii nu “aparent resping” Trinitatea ci resping conceptul Biblic de Trinitate cu toata fiinta lor. Ce joc de cuvinte la Volf!

La pagina 81 Volf il critica si ironizeaza pe reputatul teolog Al Mohler ca acesta nu este de accord cu rugaciunea catre Allah a unor crestini din Malaezia.

La pagina 87 Volf, expert in anologii false, din nou produce una de felul acesta. El argumenteaza ca asa cum evreii si crestinii au in comun Vechiul Testament, tot asa si musulmanii au in comun parti din Coran cu crestinii si evreii. Complet neadevarat! Dovada este ca, musulmanii neaga ca Biblia asa cum avem astazi, este o adevarata revelatie (p.89). Totusi Volf continua neabatut in a forta pe crestini sa devina musulmani explicand ca exista “suficienta similaritate” intre Dumnezul crestin si cel musulman. Jocul lui de cuvinte este negat de precizia Scripturii. El de acum incolo va pedala pe termenul “similaritate” facandu-l pasaportul pentru Crislamism.

Ca sa isi pastreze falsele teorii cit mai intacte, Volf propune ca cititorii sa se concentreze la ce este comun intre crestini si musulmani si sa ignore diferentele (p. 89). Deosebirile intre crestini si musulmani in domeniul credintei, sunt monumentale si de netrecut…dar pot coopera economic daca vor, fara invocari religioase.

La pagina 95, Volf spune ca un text de autoritate pentru crestini este Consiliul Vatican II (1962-1965). in care se stipuleaza ca musulmanii si crestinii se inchina in acelasi Dumnezeu. In realitate. Consiliul Vatican II are autoritate doar pentru romano catolici iar nu pentru restul crestinitatii.

Dupa incercari nereusite si erezii la tot pasul pe care Volf le emite in cartea sa, iata la ce grad de apostazie ajunge el la pagina 191: in acceptiunea lui, musulmanii si crestinii avand acelasi Dumnezeu, rezultatul vrut de el este ca islamul si crestinismul sunt doua versiuni ale aceleasi religii. Crislam in toata regula!

Volf nu se opreste la a propune Crislamul fara sa il numeasca. El impinge pe cititor sa devina musulman zicand ca poate participa in postul Ramadanului, poate practica ruganciunea musulmana de cinci ori pe zi, si poate sa il accepte pe Mohamed ca un profet social cum a fost Martin Luther King Jr. Dupa toate aceste practici Volf minte pe cititor ca poate sa ramana suta la suta crestin (p. 199).

Intr-un efort final Volf spune ca procentele de amestec religiei crestine si musulmane pot fi si mai putin de suta la suta. Esential pentru scopul lui Crislamist este ca, crestinii sa accepte amestecul in orice proportie a crestinismului cu islmamismul. Volf stie ca cine intra pe panta asta nu se va mai intoarce ci va deveni un Crislamist fara putinta de mantuire.

Daca Emanuel Contac vrea sa dovedeasca ca este crestin ne-ecumenic si ne-compromis ar trebui sa publice pe blogul lui o condamnare aspra a cartii lui Volf pe care am discutat-o aici si sa afirme ca a inchiat absolut orice relatie cu Mirosalv Volf, David F. Ford, si Danut Manastireanu. Aceasta este o propunere nu o impunere. E. Contac decide singur ce sa faca.

Nota: Am scris “Crislam” cu majuscula in articol pentru ca cititorii sa isi insuseasca noul termen.

****************************************
Brian Mc Laren

http://www.thebereancall.org/node/9362http://apprising.org/2010/02/16/brian-mclaren-invites-you-on-his-quest-to-destroy-christianity/

Philip Jenkins

http://www.personal.psu.edu/faculty/j/p/jpj1/http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=124494788&ps=cprshttp://www.amazon.com/Laying-Down-Sword-Ignore-Violent/dp/006199071X