Serviciu contra serviciu

O impresie falsă cu care Iosif Țon s-a hrănit îndelung a fost aceea că el este capabil să întrețină un dialog cu Securitatea prin care să obțină favoruri pentru Cultul Baptist fără a face concesii prea mari în îndeplinirea cerințelor Securității. Cooperarea cu Securitatea în privința creării unei imagini pozitive a guvernului ceaușist în Apus este dovedită încă din perioada când se afla în Anglia. Această cooperare este sugerată și indicată de scrisoarea primită de la Petre Belicov în care acesta îi descria „avantajele” pentru cultul baptist, și este confirmată de activitatea anti-wurmbrandiană a acelei perioade. Iosif Țon s-a străduit să demonstreze Apusului că biserica subterană în România era invenția lui Richard Wurmbrandt și nu avea nici o acoperire în realitate. Este de la sine înțeles refuzul lui Iosif Țon de a da curs invitației lui Richard Wurmbrandt de a se alătura organizației acestuia din Statele Unite. La rândul său, Iosif Țon spera că prin protecția Securității pe care o slujea, va ajunge să ocupe funcții importante în Cultul Baptist. Aceeași impresie a avut-o și Petre Dugulescu și alți păstori ce s-au lăsat atrași de mrejele colaborării cu Securitatea, și au ajuns fără să își dea seama agenți ai Securității. Printre serviciile pe care securiștii i le-a cerut lui Iosif Țon nu au fost numai cele de  a crea în Apus o imagine pozitivă a guvernului ceaușist, ci și unele ce priveau ordinea interioară a cultului baptist. Securitatea avea sarcină să frâneze cât mai mult manifestările baptiștilor, să pună piedici dezvoltării bisericilor și să oprească astfel creșterea acestora. Pentru obținerea unor astfel de obiective Securitatea s-a folosit mereu de cei  din interior, de unii cum erau iudele de la conducerea Uniunii, și de alții cum au fost Petre Dugulescu și Iosif Țon, oameni cu aspirații mari.

Printre serviciile pe care Iosif Țon le-a oferit Securității au fost discreditarea membrilor ALRC, acuzarea de nesupunere și violență a luptătorilor de la Caransebeș, cerința ca membrii cultului baptist să fie supuși celor de la Uniune, deși erau corupți, etc. Dar slujba cea mai mare pe care Iosif Țon a făcut-o Securității a fost cea pentru care s-a stablit în Apus în 1981. Printre obligațiile pe care și le-a asumat față de Securitate era aceea de a capacita personalități din Apus să fie binevoitoare guvernului comunist al României. Pe lângă această datorie Iosif Țon a înțeles că poate sluji interesele Securității dacă îi va face pe românii din America să renunțe la critica guvernului ceaușist și să colaboreze cu Ambasada Română din Washingon. S-a lovit însă puternic de membrii ALRC-ului, pe care îi trădase în România, dar pe care încerca, odată ajuns în America să și-i apropie din nou. Singurul pe care l-a înfășurat în pânzele sale de păianjen a fost Aurel Popescu. Imediat după ce a recâștigat încrederea acestuia, l-a determinat să viziteze Ambasada Română și să obțină astfel rezolvarea unor cazuri de imigrare. Vizitele lui Aurel Popescu la Ambasada Română din Washington au dus la ruperea legăturilor membrilor ALRC-ului cu acesta. Iosif Țon jubila din umbră, deoarece reușise să dezbine prieteni vechi, adică să despartă pe Aurel Popescu de Pavel Nicolescu, luptătorul pentru libertate religioasă în România care în urma meandrelor lui Iosif Țon l-a declarat pe acesta un om al Securității și nu a mai putut fi mutat de pe această poziție, oricât a pretins Iosif Țon după venirea lui în Statele Unite că a fost expulzat din Romînia de Securitate și are în obiectiv apărarea fraților persecutați din România.

În 1984 au venit din Romînia în Statele Unite alți dizidenți români cu știri alarmante referitoare la înăsprirea persecuțiilor religioase din România. Una din știri a fost aceea a uciderii lui Traian Bogdan, membru al ALRC. Uciderea lui Traian Bogdan a fost voalată de Securitate prin pretenția verdictului medical că a fost o sinucidere. Cei veniți din România (Pavel Gavrilovici, păstorul care avusese curajul de a ține botezul interzis la Caransebeș a fost unul din ei) au adus informații peremptorii că Traian Bogdan nu fusese victima unei sinucideri, ci victima Securității. Acești prieteni ai lui Traian Bogdan au redactat o scrisoare către Europa Liberă în care detaliau sfârșitul de martir al acestuia, printre altele mărturisind că trupul acestuia avea o gaură de mărimea unui pumn în spate și unghiile smulse. Iosif Țon a scris celor de la Europa Liberă scrisori prin care discredita pe cei care relatau uciderea lui Traian Bogdan de către Securitate, așa că până la urmă cei de la Europa Liberă l-au crezut pe Iosif Țon, și nu au dat publicității informațiile adevărate ce priveau martirajul lui Traian Bogdan. De ce s-a opus Iosif Țon atât de tare publicării informațiilor aduse din România de martorii oculari ce au constatat urmele supliciului lui Traian Bogdan? Dovada uciderii unui dizident îi costa mult pe securiștii români, de aceea au depus eforturi uriașe ca să oprească informația corectă de a ajunge la Europa Liberă și în Senatul american. Așa se face că au apelat și la serviciile lui Iosif Țon, care nu i-a dezamăgit.

Anii care au urmat venirii lui Iosif Țon în America au dus tot mai mult la discreditarea acestuia în ochii românilor din Statele Unite și Canada, ceea ce l-a determinat să încerce o desprindere din colaborarea cu Securitatea română și să recâștige terenul pierdut. Astfel, a început să critice guvernul de la București prin emisiunile de radio Europa Liberă. Anii 1985 și 1986 au fost apoi martorii unei schimbări de macaz în orientarea lui Iosif Țon. Vrând să se desprindă din colaborarea cu Securitatea, a refuzat să mai facă servicii acesteia. Drept urmare Securitatea română a trimis pe un agent al lor, Constantin Gogu, ca să dea publicității anumite informații compromițătoare pentru Iosif Țon și a-l aduce înapoi la matca colaborării. Amenințările lui Constantin Gogu au devenit realitate când acesta a publicat o lucrare în care descria și dovedea acțiuni ale lui Iosif Țon cu potențial de compromitere. Constantin Gogu a fost însă un adversar prea mic pentru Iosif Țon. Acesta l-a discreditat și a reușit să își mențină în ochii unora aureola de luptător autentic pentru libertățile religioase din România.

Nu a același lucru a putut să îl facă Iosif Țon în situația în care două documente extrem de compromițătoare pentru el au început să circule printre românii din America. Drept urmare, Aurel Popescu a rupt imediat orice relații cu Iosif Țon și a recunoscut intuiția corectă a membrilor ALRC-ului care nu s-au lăsat furați de diplomația cu care Iosif Țon acționase după venirea în SUA. Ce erau cele două documente? Erau două note pe care Iosif Țon le-a dat Securității, una în 1980 și alta în 1981, în care recunoștea că își cunoaște misiunea și dorește să o îndeplinească, dar cerea să fie păsuit o vreme pentru a înlătura suspiciunile celor care îl observau de aproape. Cele două note informative au căzut ca un trăsnet în diaspora românească din Statele Unite. Se cereau explicații, și Iosif Țon a oferit câteva contradictorii. Mai întâi a susținut că doar una din cele două note îi aparținea, și cealalată ar fi contrafăcută de Securitate. Ulterior și-a schimbat povestea și a susținut că ambele note erau opera Securității ce voia să îi distrugă lucrarea din Apus. Singura problemă cu această explicație este că expertiza grafologică la care au fost supuse cele două documente a stabilit că îi aparțineau.

Întrebarea legitimă care a survenit a fost aceasta: Dacă Iosif Țon era informatorul Securității și făcea servicii României ceușiste, de ce ar fi dat Securitatea la iveală cele două note? Unii au adus ca explicație dorința de răzbunare a Securității române pentru faptul că Iosif Țon refuza să îi mai slujească. În realitate, alți păstori care au refuzat să mai slujească Securitatea nu au fost deconspirați de către Securitate, ci au fost tamponați într-un fel sau altul, dar nu s-a dat la iveală niciodată cooperarea lor.

Există două posibile explicații ale apariției celor două note date de Iosif Țon Securității. Una este că după ascensiunea lui Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, Iosif Țon a devenit un agent KGB-ist. Această trădare i-a iritat groaznic pe securiștii români, care au hotărât să arate legăturile sale cu Securitatea română pentru a-l compromite în relațiile sale cu Securitatea sovietică. De aceea, cele două note au fost aruncate pe piață.

O altă explicație a apariției celor două note este că un simpatizant al mișcării baptiste din România doritor să oprească răul perpetuat de Iosif Țon și să expună trădarea frățietății de către acesta, având acces la dosarele Securității, a extras cele două note și le-a trimis printr-un vizitator străin celor din America. Nu știm dacă cel în cauză era credincios sau securist. Știm că au existat în Securitate oameni care simpatizau pe cei credincioși și îi ajutau într-un fel sau altul să reziste în lupta cu Securitatea. Una din modalitățile de asistare a celor credincioși a fost divulgarea numelor celor ce cooperau cu Securitatea.

Există evidențe ale colaborării lui Iosif Țon cu KGB-ul sovietic. Perestroika l-a determinat pe Iosif Țon să își reconsidere poziția față de Securitatea română, care rămăsese fidelă lui Nicolae Caușescu. Glasnostul și Perestroika intenționau să schimbe fața lagărului sovietic, și Iosif Țon nu voia să fie surprins de partea celor ce pierdeau partida. Acest lucru, credem noi, l-a determinat să își ofere serviciile KGB-ului. De aici înainte Iosif Țon a colaborat cu aripa Securității române ce plănuia înlăturarea lui Ceaușescu. Așa se face că în anii aceia predicatorul transformat în agent dublu a început să aibă „revelații” cu privire la deschiderea lagărului sovietic pentru Evanghelie și prăbușirea regimului ceaușist. Lucrând pentru KGB era simplu să facă astfel de prorocii.

În primăvarea anului 1989 Iosif Țon știa că zilele regimului ceaușist sunt numărate și spunea deschis acest lucru. Aștepta cu sufletul la gură căderea guvernului ceaușist pentru a reveni în țară și pentru a candida la funcții importante în guvern. Lansase la un moment dat și ipoteza candidaturii sale la președinția României. Desigur că a fost adus cu picioarele pe pământ de către Securitatea post-decembristă. Totuși, pentru serviciile făcute Securității Iosif Țon a fost răsplătit, printre altele, cu un palat pe care familia Ceaușescu îl avea în Oradea și pe care în urmă cu vreo șapte ani colaboratorul vechii și noii Securități din România încerca să îl valorifice oferindu-l de vânzare în Apus (New York). Avem dovezi și martori ai lucrurilor afirmate mai sus.

Un alt răspuns lui Doru Radu

Fratele Doru Radu susține că Iosif Țon nu a mințit când a afirmat că nu a mai fost informatorul Securității după 1973. Oare așa să fie?

Câteva probleme cu această poziție:

1. Dacă a fost informator până în 1973, rezultă că între 1968, când pretinde că s-a pocăit, și 1973, când spune că a încetat, a fost informatorul lor. Ce pocăință a fost aceea care l-a ținut în continuare informator al Securității? Și dacă între 1968 și 1973 i-a mințit pe frați, că este pocăit, deși îi trăda în continuare la Securitate, de ce să îl credem cu privire la perioadele ce au venit după 1973? Nu știu dacă vedeți soliditatea acestui argument.

2. Unde sunt informațiile pe care le-a dat Securității în acest timp, deoarece nu apar în dosarul lui cercetat de Daniel Mitrofan? Dacă recunoaște că a fost informatorul lor între 1968 și 1973 și totuși nu avem informațiile pe care le-a dat Securității, rezultă că avem lacune mari în dosarul pe care Securitatea îl oferă oficial spre cercetare istoricilor. Dacă există aceste găuri în informația accesibilă publicului, înseamnă că toată cealaltă informație sau lipsă de informație nu este determinantă pentru cazul lui Iosif Țon, adică nu îl justifică în afirmația lui că nu a mai fost informator, în virtutea faptului că lipsesc datele care dvs. le pretindeți mereu. Așa că de azi înainte să nu mai aduceți acest argument că Iosif Țon nu a mai fost informator după 1973 deoarece lipsesc informațiile care să îl dovedească a fi fost. Nici între 1968 și 1973 nu avem dovezi că Iosif Țon a fost informator, și totuși, el recunoaște că a fost informator!

3. Ce este declarația pe care Iosif Țon a dat-o Securității despre activitatea lui Alan Scarfe în 1974, dacă nu dovada că încă mai lucra pentru Securitate? Datorită acelei declarații Alan Scarfe a fost deconspirat și expulzat din România. Datele pe care acesta voia să le publice în Apus despre persecuțiile credincioșilor din România nu au mai putut fi adunate și publicate. Pe cine a slujit Iosif Țon când l-a deconspirat pe Alan Scarfe? Poate ne puteți lămuri.

4. Dacă notele pe care Iosif Țon le-a dat Securității în 1980 și 1981 nu sunt „informative” - după expresia dvs. atunci ce sunt, note dezinformative? Cele două note arată clar că Iosif Țon avea o misiune din partea Securității și știa că trebuie să o îndeplinească. Cât de bine și-a îndeplinit-o, asta este o altă problemă.

5. Fratele Mitrofan a arătat că dosarul lui Iosif Țon nu este accesibil publicului deoarece se află la externe. Informațiile ce au fost puse la dispoziția publicului din dosarul lui Iosif Țon nu constituie altceva decât niște fărâmituri neînsemnate. Și deși avem doar fărâmituri, ele indică spre realitatea că Iosif Țon slujea Securitatea, cu sau fără angajament oficial.

6. Dumneavoastră invocați lipsa de informații solide. Pe baza lipsei de informații trageți concluzia că Iosif Țon nu a mai fost informator după 1973. Argumentul tăcerii nu este unul valid într-o dispută legală. Ceea ce eu invoc este informația, care deși fragmentară, oferă totuși posibilitatea de a reconstitui tabloul trădărilor lui Iosif Țon în încercările sale de a face servicii Securității.

Să fim clari. Dacă informator al Securității este doar omul care are un angajament oficial cu Securitatea, atunci, în conformitate cu această logică putem concluziona că Iosif Țon nu a mai fost agent și  informator al Securității după 1973, deoarece nu există un document oficial care să arate acest lucru. Dar dacă informator și agent al Securității este orice individ care slujește Securitatea cu note, informații, acțiuni cerute de Securitate, atunci Iosif Țon a fost, cu intermitență, agent al Securității și după 1973.

Răspuns lui Doru Radu

Date fiind comentariile cititorului nostru Doru Radu la articolul

dovezile-cooperarii-lui-iosif-ton-cu Securitatea între 1976 și 1981

dorim să facem câteva precizări luând în considerare punctele comentariului.

1. Faptul că Iosif Țon i-a călcat pe bătătură pe securiști nu elimină posibilitatea cooperării lui cu aceștia. Că i-a călcat pe bătătură este adevărat. Care este explicația? Este tocmai ceea ce am arătat cu privire la Iosif Țon, și anume evoluția lui sinuoasă în relație cu frații săi și cu autoritățile. Iosif Țon s-a coalizat când cu dizidenții, când cu reprezentanții Uniunii ce luptau împotriva dizidenților, când cu Securitatea, care avea obiectivele sale atât cu privire la dizidența baptistă, cât și cu privire la conducerea baptistă. Oscilațiile lui Iosif Țon arată că era lipsit de principialitate și că se dădea cu partida care părea că îi asigură succesul de a parveni.

2. Sunteți de părere că Iosif Țon trebuia să își ceară iertare pentru felul în care a procedat față de soția mea. Iosif Țon nu are puterea să își ceară iertare, deși a greșit față de mulți frați de ai săi. El își închipuie că cererea de iertare este o dovadă de micime spirituală. Mai bine înconjoară pământul încercând să justifice rațional orice ofensă adusă fraților săi, decât să mărturisească faptul că a greșit față de ei.

3. Spuneți că nu există dovezi că Iosif Țon a fost informator al Securității după 1973. De fapt ce înseamnă „informator” în opinia dvs.? Oare numai aceia au fost informatori care au avut un contract cu Securitatea? Informatori au fost mulți cetățeni care au procedat la informarea și slujirea Securității, fie că au făcut lucrul acesta în urma unui angajament, fie că au făcut-o fără un angajament oficial. Iosif Țon a informat Securitatea și a adus servicii Securității după 1973. I-a informat cu privire la acțiunile lui Alan Scarfe în 1974 și a făcut servicii Securității condamnând oficial pe luptătorii pentru libertate religioasă din ALRC și pe cei din Caransebeș.

4. Dacă Securitatea nu i-a cerut expres lui Iosif Țon să ceară o declarație a vinovăției noastre de la soțiile celor ce au fost condamnați la Caransebeș, acest lucru nu înseamnă că acolo nu a fost mâna Securității.

5. Că reprezentanții Uniunii au vehiculat cifra de 20 de ani de condamnare pentru noi, cei trei din Caransebeș, nu este de neconceput sau imposibil. Prin cifra menționată ei încercau să arate cât sunt de indignați față de  noi, cei ce luptam pentru libertate, și cât de loiali erau față de partidul unic al României comuniste.

6. Suntem de acord integral într-un punct. Iosif Țon a folosit situația de la Caransebeș pentru a intra în grațiile Securității pe care o lovise prin lucrarea „Cine își va pierde viața”. De fapt, poziția lui față de Caransebeș este dovada frângerii sale de către Securitate după câțiva ani de bravură (1973-1977 cu luările de poziție prin cele scrise, prin postul de 40 de zile, prin încurajarea Memoriului celor 50 etc.).

7. Ruptura lui Iosif Țon cu ALRC nu s-a datorat opiniilor diferite față de unele proceduri, ci cerinței Securității ca Iosif Țon să condamne oficial mișcarea și să oprească pe alții de la aderare.

8. Nu am știut că ați arătat bunăvoință față de soția mea aducându-i un avocat baptist în sprijin. Vă mulțumesc, chiar dacă este așa târziu.

9. Dezamăgirea mea nu este faptul că „militanții” de la Uniune erau de partea autorităților! Nu! Noi știam bine acest lucru și nu așteptam nimic de la ei! Dezamăgirea este că Iosif Țon și alții, care pretindeau că sunt dizidenți și că apără drepturile religioase ale românilor, erau de fapt colaboratori ai Securității și făceau jocul acesteia.

Halal așa creștinism!

A new Decalogue has been adopted by the neo-Christians of our day, the first word of which reads, "Thou shall not disagree"; and a new set of Beatitudes too, which begins "Blessed are they that tolerate everything, for they shall not be made accountable for anything." - A. W. Tozer

Un nou Decalog a fost  adoptat de neo-creștinii zilelor noastre care sună astfel: „Să nu fii în dezacord cu alții”; și  un nou set de Fericiri, de asemenea, care începe cu: „Ferice de cei ce tolerează orice, căci ei nu vor fi răspunzători de nimic.” - A. W. Tozer

Dovezi ale colaborării lui Iosif Țon cu Securitatea după 1981

Anul 1981 l-a strămutat pe Iosif Țon în Statele Unite. El, care numise pe românii ce emigrau în Statele Unite  „viemi în brânză americană”, a devenit la rândul lui un vierme în puturoasa brânză a iancheilor. Nu a dus-o deloc rău în țara unde curge lapte și miere. Imediat după ce a venit în Statele Unite s-a instalat într-o frumoasă suburbie a orașului Chicago achiziționând o casă de invidiat.  De aici a început să acționeze ca fiind reprezentatul românilor din America și să pretindă că este un luptător pentru drepturile religioase ale credincioșilor din România pe care de vreo câțiva ani îi trădase din dorința de a parveni în structurile superioare ale Seminarului Teologic și Cultului Baptist.

De fapt venirea lui în America era aranjată de organele Securității române și Iosif Țon își știa misiunea pentru care fusese trimis în Statele Unite. După ce s-a discreditat în fața credincioșilor baptiști prin poziția ce a luat-o față de cei trimiți la închisoare din Caransebeș și prin trădarea fraților Aurel Popescu și Pavel Nicolescu, Iosif Țon nu și-a mai găsit locul în țară și a dorit să plece în Apus. Mai întâi în 1980 a făcut o călătorie prin Europa și Statele Unite și apoi s-a îndreptat  spre Thailanda unde avea loc o conferință mondială cu tema evanghelizării lumii (Consultation on World Evangelization – COWE). Trădătorii de frunte ai credincioșilor baptiști au fost trimiși la acea conferință în mod oficial de autoritățile comuniste. Iosif Țon a fost mai inteligent decât aceștia și a refuzat să plece la conferința menționată împreună cu oficialii Cultului Baptist din România. De aceea s-a îndreptat mai întâi spre Londra și apoi spre Thailanda, susținând că participarea lui la acea conferință era fără aprobarea autorităților din România. De fapt el fusese trimis acolo pentru a-și continua munca ce o începuse de câțiva ani în solda Securității, aceea de a crea o imagine pozitivă în Apus a guvernului comunist al României. Întors în țară, Iosif Țon a dat raportul Securității despre acitivitatea sa ce consta în contactarea unor personalități ale Apusului și schimbarea percepției acestora despre realitățile din România.

Încântat de succesul său obținut prin turul lumii în 1980, Iosif Țon a planificat împreună cu Securitatea plecarea lui „definitivă” în Statele Unite în anul 1981. După părăsirea țării în 1981 a pretins tot timpul că a fost expulzat din România de guvernul comunist datorită faptului că el era un dizident. Documentele dezgropate de Daniel Mitrofan arată că de fapt Iosif Țon a cerut plecarea din România și Securitatea i-a aprobat această cerere. Înainte de a pleca în Statele Unite Iosif Țon a asigurat pe cei care îl conduceau din umbră că a pregătit terenul pentru misiunea sa din Apus și cerea prin acea scrisoare adresată organelor de Securitate să nu fie grăbit în ceea ce trebuia să îndeplinească, deoarece unii îl suspicionează că este un agent al Securității. Documentul revelează faptul că Iosif Țon avea o misiune clară cu care urma să fie trimis în Statele Unite de Securitatea română și, deasemenea, faptul că Iosif Țon încerca să se achite de angajamentele luate față de Securitate (Pași p. 507-510). Conflictul cu autoritățile române a intervenit însă după ce Iosif Țon a încercat o desprindere de Securitate marcată de colaborarea lui la Europa Liberă și de tonul critic adoptat față de guvernul României în anii ce au urmat venirii sale în Ameirica. Era a doua încercare de distanțare a lui Iosif Țon de Securitatea română pe care promisese să o slujească în 1964 și 1968.

Prima încercare a fost între anii 1973 și 1977, încercare ce a eșuat lamentabil, deoarece evenimentele anului 1978 arată că și-a reînceput colaborarea cu Securitatea. A fost anul în care a condamnat pe frații săi care luptau pentru libertate religioasă la Caransebeș; a fost anul în care i-a trădat pe Aurel Popescu și Pavel Nicolescu care au fost brutalizați și dați afară din Cultul Baptist; a fost anul în care revenea ca profesor la Seminar și trăda pe seminariștii care au luptat ca el să ajungă profesor acolo, sfătuindu-i să renunțe la opoziție și să accepte colaborarea cu Securitatea; a fost anul în care el ședea la cafele cu securiștii în timp ce frații săi erau maltratați și schingiuiți de Securitate. Urmarea a fost că Iosif Țon s-a compromis înaintea membrilor Cultului Baptist pentru totdeauna.  Dorind să scape de situația penibilă în care a ajuns, Iosif Țon plănuiește să plece în Statele Unite și să aibă un început nou. Așa cum promisese în anul 1968 că va colabora cu Sercuritatea dacă i se aprobă plecarea la Viena, tot astfel în 1981 Iosif Țon se angaja că va sluji intereselor Securității dacă i se va aproba plecarea din țară. Plecarea i s-a aprobat. Iosif Țon a ajuns în Statele Unite, dar acolo a procedat la distanțarea de Securitate și la neglijarea obiectivelor pentru care fusese trimis în Occident. Era a doua încercare de desprindere a lui Iosif Țon din păienjenișul în care se încurcase cu mulți ani în urmă și la care nu renunțase definitiv. Anii care au urmat au constituit un conflict permanent al lui Iosif Țon cu Securitatea română, un conflict care nu a fost lipsti de momente în care Securitatea îl ataca și discredita pe Iosif Țon, iar acesta încerca să intre din nou în grațiile Securității făcându-le servicii ce constituiau alte trădări ale fraților săi.

Doru Radu comentează

Argumentatia dvs are puncte mai bune dar si slabe destule.
Mai intii, eu am intervenit de multe ori si in multe locuri cu un singur scop; pentru a vedea daca fratele Tzon ne-a mintit spunind ca a incetat sa mai fie informator in 1973. Lucru grav daca ar fi dovezi. Numai ca inca n-am vazut dovezi. Dumneavoastra puneti problema sub forma colaborarii si nu il acuzati direct ca ar mai fi fost informator; e o diferenta de nuanta semnficativa. Repet ce-am mai spus: Mitrofan accepta ca Ton spune adevarul, dar crede ca Iosif Tzon a mai continuat sa colaboreze fie naiv, fie intentionat sub pretentia dialogului cu autoritatile fara insa a mai fi in structura lor informativa. Accept pozitia sa, mai degraba decit pe-a dumneavoastră.
Citeva puncte slabe ale argumentatiei dvs:
1-Admiteti in alte postari inconsecventa in comportamentul/convingerile fratelui Iosif; ba abordati si aspect e ale psihologiei lui Iosif Tzon. De data aceasta, analizati de parca el n-ar fi avut vreo alta preocupare decit Securitatea. Reactia Securitatii era luata in considerare de fiecare dintre noi cind ne simteam urmariti; ea nu era singura si nici macar prima prioritate a credinciosilor. Daca era asa, Iosif Tzon nu i-ar mai fi calcat pe batatura dupa ’73. A facut-o!
2- Felul in care s-a purtat fata de dvs dupa arestare mi s-a parut nu numai necrestinesc, dar lipsit si de omenie. N-am inteles de ce nu si-a cerut iertare pt faptul ca a justificat Uniunea, ba chiar si actiunea Militiei. Nu stiti dvs cit de indignat am fost eu atunci!
3-Lasind insa la o parte aceasta atitudine si emotiile noastre, e important de vazut de ce a facut-o si daca exista dovezi ca a facut-o la comanda Securitatii. Aici sunt mai multe probleme:
-Mitrofan n-a gasit in dosare nici o referire la Tzon vs. Caransebes cu tot dramatismul ei. Le-or fi distrus securistii? Poate! NU putem trai doar pe presupuneri.
-Stiti bine ca dinsul mi-a spus ca nimeni dintre autoritati nu l-a contact vs. Caransebes, ci Barbatei i-a cerut sa mearga la sotiile dvs cu declaratia la semnat. Probabil numai eu il cred sincer (partial). Iosif Tzon stia ca Barbatei – fost jurist- le are de la Procuratura ori Departament si ca astea erau pe placul comunistilor. El mi-a spus ca era o cerere de gratiere si ca cererile de gratiere includeau clauza recunoasterii vinovatiei (se poate sa fie adevarat). Daca eram in locul lui Iosif Tzon, i-as fi spus sotiei dvs ca eu n-as semna pentru ca nu se poate avea incredere in promisiunile comunistilor; sau i-as fi spus sa taie clauzele cu care nu este de-acord si sa semneze cele cu care este de-acord. Ori sa se consulte cu avocatul si sa intocmeasca o cerere de gratiere noua. Sunt convins ca Barbatei i-a motivat ceva lui Tzon cind i-a cerut asta (ei nu erau copii). Nu ma mir ca dvs nu vreti sa acceptati astea. Barabatei era jurist si noi ne-am pus nadejdea-n el. Din dosarul lui Olah reiese ca Barbatei era consultat de fratele Liviu si de Tzon; el era respectat in Romania. Denuntarea, pe care el a facut-o contra dvs –alaturi de Mara, e cel mai josnic lucru pe care poate l-a facut vreodata. Desigur el ajunsese informator. Dar cei ce-l cunosc spun ca era un om mult prea moale ca sa li se opuna si n-ar fi fost bun de secretar general. Era insa destul de bonom. E posibil sa-l fi jucat ca sa va reclame ca apoi sa-i para rau si sa incerce ceva pentru a corecta din pacatul facut… Stiu da dvs il credeti pe judecator care v-a spus ca Uniunea a cerut sa va inchida pe 20 ani. Evident ca eu nu cred –cu toata incarcatura emotinala a acestei discutii. Barbatei era jurist si stia cit dadea Legea pt articolul juridic la care ati fost incadrat. Nici chiar moisistii n-au fost condamnati toti la 20 ani, desi asta era in ’59 si nu in ’78 si pentru acuzatii mai grele decit ale dvs.
-Dvs l-ati chemat pe Tzon la Caransebes, dar el v-a refuzat. Chiar daca relatarea lui Tzon difera de-a dvs –probabil- faptul ca n-a venit inseamna ca n-a fost de-acord cu planul dvs si ca v-a dat un alt sfat. Iata de ce el poate sa se apere: “daca ma ascultati poate nu aveati atitea necazuri”. Repet, condamn atitudinea lui de dupa arestarea dvs; ramine insa dezacordul lui cu dvs anterior sedintei de vineri seara. Oamenii pot sa aiba pareri diferite fara ca neaparat sa fie jocul Secu
-Personal, cred ca Tzon s-a foslosit de Caransebes ca sa-si reface relatiile cu comunistii; si condamn asta daca e adevarat ce presupun eu. Adica ceva de genul: “vedeti daca nu vreti sa negociati/dialogati cu mine pot aparea miscari radicale; oamenii nu pot fi opriti, etc”. E-o presupunere a mea.
-Cer iertare –am scris prea lung. Ma opresc cu o singura observatie. O stiti mai bine decit mine: in urma anchetelor s-a produs o ruptura intre Tzon si Niculescu (corectati-ma daca gresesc). Tzon a cerut ca anumite materiale sa nu mai fie difuzate in apus fara acordul celorlalti . Pe drept, ceilalti s-au suparat. Dar ruptura asta poate sa fi contribuit la atituddinea anti-ALRC a lui Iosif Tzon. E-o presupunere a mea. Cert e ca atunci cind tinarul student Bartos i-a spus chestia asta el s-a aparat spunind: “E-adevarat ca nu l-am consultat pe Pavel Nicolescu, dar nici el nu m-a consultat cind a trimis la Europa Libera documentele”… Desigur, Iosif Tzon se stie apara. Nu toate dezacordurile s-au facut insa “cu fata” spre Secu…
-Ar fi multe de spus, Etc…Top of Form