Am stat de vorbă cu un vechi prieten cu care m-am cam certat în ultima vreme pe blog. Nu mi-a ținut-o în nume de rău că am fost critic la adresa lui. I-am promis că șterg unele articole pe care le-am postat și am și început să o fac. Se pare că Anul Nou ne determină să fim mai moi și mai îngăduitori. Nu e rău. Toți greșim în multe feluri. Avem datoria de a ierta și dorința de fi iertați.
Prietenul de care vorbeam nu este singurul care a fost criticat de mine. Dacă în cazul lui a fost ușor să decid cursul ce îl voi urma, nu tot așa este în cazul celorlalți de care pomeneam. E oare bine să trec cu vederea motivele ce le-am avut de critică la adresa multora de care m-am frecat cu umerii? Îi ajut oare dacă radiez critica ce le-am adus-o? Vor fi în urma acestui gest mai doritori să promoveze adevărul, mai tari în lupta pentru bine sau mai delăsați, văzând indulgența mea?
Sunt în dilemă. Aș vrea să scot multe articole din blog care au pricinuit supărare unora, dar în același timp mă întreb dacă nu cumva dau dovadă de slăbiciune și abandonez lupta pentru adevăr. Mă rog ca Dumnezeu să îmi dea imbold pentru orice lucrare bună și reținere față de orice acțiune ce nu este salutară și potrivită.
În dosarul care l-am scos de la Securitatea am găsit informații și dovezi că unii din prietenii mei au cedat în fața presiunilor acceptând colaborarea cu Securitatea, după ce o vreme luptaseră împreună cu mine tabăra celor ce ne numeam disidenți. Inițial au suferit mânia Securității cu mine și cu ceilalți, dar ulterior au cedat. E potrivit să public informațiile ce le dețin? Sau să mă bucur că au fost mulți ani loiali și corecți în lupta ce am dus-o împreună și să uit de ceea ce a urmat? Cum pot să țin în echilibru dragostea de adevăr cu mărinimia? Când este potrivită una și când este justificată cealaltă?
Sunt dispus să primesc sfaturi, Dar nu de la cei ce au trădat pe frații lor, ci de la cei care au avut tăria de caracter să rămână inflexibili în fața amenințărilor Securității.
Tuesday, December 29, 2015
Friday, December 25, 2015
Astăzi iarăși e Crăciun
Once a year and only
once, the whole world stands still to celebrate the advent of a life. Only
Jesus claims this worldwide, undying remembrance. (U. B. Sinclair)
Crăciunul este de fapt o
schimbare de cadouri: Cadoul lui Dumnezeu pentru om – Fiul Său; și cadoul
omului pentru Dumnezeu – când ne dăruim pe noi înșine Lui. (Vance Havner)
Dumnezeu să-ți dea lumina
din Crăciun, care este credința; căldura din Crăciun, care este dragostea;
strălucirea din Crăciun, care este puritatea; justiția din Crăciun, care este neprihănirea;
credința din Crăciun, care este adevărul
; totalul Crăciunului, care este Christos. (Wilda English)
Vă dorim tuturor un Crăciun Fericit!
Monday, December 7, 2015
Dosarul „Credinciosul”
Prin bunăvoința unui prieten ce a intervenit la CNSAS am
intrat în posesia dosarului propriu ce mi l-a întocmit Securitatea începând cu
anul 1978. O să publicăm fragmente și secțiuni din acest dosar (în care mi s-a
dat numele conspirativ de „Credinciosul”) care vor arăta din nou felul în care autoritățile
comuniste au lucrat mână în mână cu reprezentanții Cultului Baptist pentru a
suprima libertatea de închinare a baptiștilor (dacă unii s-au mai îndoit de
lucrul acesta).
Dosarul a fost deschis în anul 1978 ca urmare a activității mele
în cadrul Bisericii Baptiste din Caransebeș și în cadrul Comitetului Creștin
„Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință.” O să puteți parcurge pagini
palpitante scrise de ofițerii de Securitate în care analizează și laudă
„libertățile” religioase oferite de orânduirea comunistă și propun soluții „umanitare”
la mișcarea tot mai mare de contestare a totalitarismului ceaușist.
Saturday, November 28, 2015
Mulțumirea – De ce e bine să nu o uităm
It is impossible to be
anxious and thankful at the same time. Mike McAdams
E imposibil să fii și
îngrijorat și mulțumitor în același timp.
If in His gifts and
benefits God were more sparing and close-handed, we should learn to be
thankful... The greater the gifts and works, the less they are regarded. Martin Luther
Dacă în darurile Sale și în
beneficiile Sale Dumnezeu ar fi mai zgârcit și mai strâns la mână, am fi mai
mulțumitori... Cu cât sunt darurile și lucrările mai mari, cu atât ele sunt mai
puțin prețuite.
If the majesty of the Giver
be considered, nothing that is given shall seem small and of no wirth, for that
is not a small thing which is given by the Most High God. Thomas a Kempis
Dacă măreția Celui ce dă
este luată în considerare, nimic din ceea ce este dăruit nu va fi considerat
mic sau fără valoare, deoarece nu e dar mic ceea ce e dăruit de Dumnezeul
Preaînalt!
Saturday, November 21, 2015
Cu Doru Radu despre Baciu
La
precizarea noastră că Baciu alias Ioan Bunaciu a fost realmente un colaborator
al Securității, comentatorul Doru Radu are de spus următoarele:
„Ioan
Bunaciu a avut un impact mare in istoria postbelica a baptistilor. Activitatea
sa merita si necesita insa o analiza mai ampla nu doar vs.colaborarea.
Citeva
lucruri despre dinsul ca informator. Marisu Silvesan prezinta incetarea
activitatii sale ca informator, conspirativ Ivan. Interesant e argumentul
reprodus de securist: “nu-l mai lasa constiinta”. Daca asa stau lucrurile, Ioan
Bunaciu merita apreciat. Dar asta complica lucrurile din cel putin 2 motive:
a) In
multe articole, luari de pozitie, el nu ii considera vinovati (“nimeni n-a
tradat”- spune Ioan Bunaciu) pe cei ce-au fost informatori. Dar atunci de ce
nu-l mai lasa constiinta sa continue ca informator? Desigur, dinsul se simtea
vinovat. Prea mindru sa recunoasca? Dumnezeu stie.
b)
Asa cum ati aratat, Bunaciu a colaborat cu autoritatile si-n alte moduri. Chiar
dac-a incetat sa mai fie informator, a ramas pe linie respectind
“recomandarile” Departamentului, a dat note de protocol, a aparat in fata
fratilor imixtiunea Departamentului Cultelor etc. Acest caz intareste o parere
pe care am mai sustinut-o pe acest blog: cum ca colaborarea nu se rezuma la cea
de informator. Am fost acuzat ca vreau sa “estompez” vinovatia informatorilor.
Nu, nu era asta intentia mea… Cazul lui Ioan Bunaciu imi da dreptate.
PS- 1- Bunaciu a avut un inceput bun. Dupa ce a fost in conducerea UTM alaturi de Ceasusescu, a parasit cariera politica pt a-L urma pe Domnul. E un motiv pentru care generatia veche l-a respectat. (autobiografia sa difera insa de anecdotica batrinilor). Dupa acest inceput frumos, el va fi recrutat peste citiva ani. Relatarea sa si a lui Tzon cu privire la imprejurarle recrutarii sale difera.
PS 2-
Prezenta sa la Caransebes a fost interesanta. Daca memoria nu ma insala, el era
doar director de Seminar si nu avea raspunderi in Uniune vs. Comunitatea de
Timis. Ce cauta la Caransebes in 1978?”
La
care noi i-am răspuns:
Chiar
așa. În istoria meritocrației baptiste, Baciu are un loc ce i-a fost asigurat
nu numai de faptul că a slujit ca agent al Securității. A fost zelos pentru
Partid și atunci când nu i s-a cerut, cum e cazul menționat de dvs. la
Caransebeș. A promovat nulități în cult și a practicat nepotismul. A frânt
spiritul renascentist al elevilor de la Seminar când aceștia cereau profesori
mai competenți. Toate sunt merite de neconstestat. Propun să i se dea Ordinul
Muncii Socialiste Clasa I postmortem.
Mai
avem o întrebare:
Dacă Baciu s-a desprins din cercul agenților baptiști ce
lucrau pentru Securitate, cum de a rămas în funcții, știind că alți foști
colaboratori scrupuloși au fost omorâți, cazul pastorului Radu Cruceru din Iași
și a păstorului Gherman de la Turnu Severin. Pretenția că s-a lăsat de turnare
pentru că îl mustra conștiința e o poveste inventată de cei care vor să îi
creeze o aură de om respectabil. Îi cam lipsea conștiința. Dacă o avea ar fi
rectificat lucrurile înainte de a da față cu Creatorul.
Thursday, November 19, 2015
Din declarația președintelui SUA privind atacul terorist din Franța
“We’re going to do whatever it takes to work
with the French people and with nations around the world to bring these
terrorists to justice.”
Parcă am ami auzit aceste cuvinte din gura
altui președinte tot atât de intelligent și de intreprinzător: „Vom face totul
ca scumpa noastră patrie…”
Același limbaj de lemn fals, declamatoriu,
cețos menit să mascheze mediocritatea și impostura.
Tuesday, November 17, 2015
Agenda homosexualilor
Cuprinde cinci puncte din care trei au fost
realizate:
1.
Opoziția față de homosexualitate este declarată
„hate crime” fărădelege a urii.
2.
Eliminarea opoziției față de homosexuali în
armată, prin eliminarea legii Don’t Ask, Don’t Tell.
3.
Suprimarea legii DOMA (care apără căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
Acum urmăresc în mod furibund să impună
4.
votarea proiectului de lege al lui Al Franken (care cere ca elevii de școală să fie îndoctrinați cu homosexualitatea) și
5.
Legea ENDA prin care să oblige pe creștinii ce au
busines-uri să satisfacă cererile păcătoase ale homosexualilor, chiar dacă
proprietarii busines-urilor au obiecții legate de conștiință.
În curând nelegiuirea va ajunge la culme! Singura bucurie a celor ce Îl
iubesc pe Domnul Iisus este că aceste „progrese” prevestesc apropiata lui
venire, ceea ce nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân, așa cum fac mulți predicatori, inclusiv români!
Maranatha!
Thursday, November 12, 2015
Libertatea cuvântului în unele instituții de cultură din America
Universitățile americane
sunt pline de activiști intoleranți care cenzurează sau încearcă să cenzureze
orice informație de proveniență biblică sau asemănătoare. De pildă, la
Universitatea din Wisconsin o oarecare profesoară Annette Kuhlman a amenințat-o
pe studenta Rachel Langeberg, o creștină ce a inclus informație biblică în una
din lucrările ei, că nu va promova cursul dacă nu scoate informația
respectivă. Încercări de genul acesta nu
sunt altceva decât tendința de eliminare a libertății de expresie garantată
explicit în Constituția Americii.
Nu numai Statele Unite au judecători activiști
În iunie 2015 Curtea
Suprtemă din Mexico a decis că statele mexicane nu mai au dreptul să definească
în mod tradițional căsătoria ca unirea dintre un bărbat și o femeie, ci trebuie
să recunoască așa zisele căsătorii ale homosexualilor. Perversiunea se extinde peste tot pământul.
Puține sunt statele care mai au curajul, ca Rusia, să se opună valului de
urâciuni ale sodomiților.
Thursday, November 5, 2015
Da, Baciu a colaborat cu persecutorii
Un amic ce se
pare că l-a avut profesor pe domnul Baciu despre care am publicat aici
niște informații incomode îi ia apărarea
cu nota:
„Ați adunat
informații false. Transmiterea lor este păcatul dvs. nu al acelora, care v-au
informat. Scrieți de exemplu: „în fiecare an școlar din cei patru seminariști
admiși la Seminarul Baptist” - nu era admitere „în fiecare an școlar”, și când
erau admiși nu erau admiși „cei patru seminariști”. Aceste falsuri, pe lângă
altele, anulează și credibilitatea expresiei: „unul era un securist”.
Deși noi am
publicat articolul în decembrie 2011, și amicul a avut ocazia să îl întrebe
direct pe Baciu cu privire la activitatea susținută pe care a desfășurat-o în
favoarea partidului, nu a făcut-o. A așteptat până Baciu și-a dat obștescul
sfârșit pentru a veni cu comentariul său. Credibilitatea comentatorului este
total anulată din moment ce apără pe un colaboraționist dovedit cu documente și
mărturii nenumărate.
Eu am spus că
așa au mărturisit unii seminariști cu privire la confesiunea lui Baciu că
acceptase ca din patru seminariști ce erau admiși la seminar unul să fie omul
securității. Nu e important dacă anual se admiteau patru inși la seminar, sau dacă
erau opt la doi ani. Cert este că Baciu era agent și lucra după specificațiile
Departamentului Cultelor care avea tot interesul să pună bețe în roate lucrării
lui Dumnezeu. Da, Baciu a colaborat cu persecutorii baptiștilor. Detaliile nu
contează așa de mult ca faptul. Faptul este grav. Și de faptul acesta va da
socoteală înaintea Domnului.
Cei ce vor să
îl scoată basma curată ar trebui să se gândească la momentul când ei înșiși vor
da socoteală înaintea Judecătorului drept. Vai de cei ce zic răului bine și
binelui rău.
Is there no end to their depravity?
Aceasta este întrebarea ridicată de un reporter
creștin când analizează încercările unor senatori americani unii practicanți ai
homosexualității, alții vânduți iseologiei sodomite de a introduce din nou
și din nou proiecte de lege camuflate
care să ceară îndoctrinarea cu sodomia a elevilor în școlile americane
(elementare – clasele I-V) și secundare (clasele VI-VIII).
Al Franken, senator democrat din Wisconsin
(homosexual declarat), împreună cu alți pervertiți din Senat (Tom Harkin –
senator democrat din Iowa) au introdus cu câteva luni în urmă un proiect de
lege pe care l-au numit Student
Non-Discrimination Act (au făcut lucrul acesta meru în ultimii ani, dar
fără success) prin care susțin că opresc „maltratarea” (bullying) elevilor
homosexuali de către cei care îi „urăsc”.
În realitate proponenții legii vor să maltrateze
pe elevii care rezistă ideologiei homosexuale și să îi forțeze pe aceștia să
declare homosexualitatea o practică onorabilă. Proiectul de lege cere oprirea
fondurilor federale în școlile care nu promovează agenda homosexualilor, și
pretinde elevilor să își raporteze părinții dacă se opun homosexualității!
Ne întrebăm, pe bună dreptate cu reporterul creștin, Is there no end to
their depravity?Monday, November 2, 2015
Curs în pornografie oferit la una din universitățile din Pennsylvania ținut de un prieten al lui Obama
Un oarecare Kenneth Goldsmith, poet invitat la Casa
Albă pentru participarea la unele evenimente culturale, a fost numit profesor
la una din universitățile din Pennsylvania și a început predarea unui curs de
pornografie. Ați citi corect! Printre cerințele cursului este și aceea ca studenții să petreacă vreo câteva ore
visionând pornografie, după care să scrie o compunere pe temă. Individul a declarat că este pentru prima dată
că predă un asemenea curs, dar știe dinainte că va fi un succes. Cursul costă $3200! Iată ce
educație primesc studenții în unele universități! Pervertiții se extind ca
pecinginea și societatea nu mai protestează împotriva lor! Iată ce prieteni are președintele Americii!
Saturday, October 31, 2015
Baciu a trecut la cele veșnice
E vorba de Ioan Bunaciu,
care se ascundea sub numele conspirativ de Baciu. Așa l-a poreclit Securitatea
și l-a ținut în evidență în dosarele secrete până când a fost dat în vileag. A făcut propagandă pozitivă regimului comunist
insistând pe oriunde mergea în străinătate (și nu a fost în puține locuri, ci a
umblat ca banul cel răul) că în România libertățile religioase sunt garantate
și respectate. A turnat pe frați. A persecutat pe cei care au luptat pentru
libertate. Împreună cu Cornel Mara și Paul Bărbătei a calomniat și a marginalizat
pe orice lucrător baptist cu carismă (vezi cazul lui Liviu Olah, Pavel
Nicolescu, Aurel Popescu, Dimitrie Ianculovici etc.). A avut timp câteva
decenii să își corecteze viața și să mărturisească păcatul colaborării cu
Securitatea. Nu a făcut-o, nici măcar când i-a sunat ceasul.
Unii îl ridică în slăvi, ca
bunăoară o femeie ce în sfânta-i simplicitate declară că prin plecarea lui Baciu
„comunitatea creștină baptistă română a
pierdut un erou și un vizionar”. Erou? Da, al orânduirii socialiste. Vizionar?
Da, a avut o viziune comună cu călăii creștinismului din România, pe care i-a
slujit persecutând pe credincioșii baptiști, promovând agenda comuniștilor de
restrângere a drepturilor religioase în România. A stricat generație după
generație de seminariști. Niciunul care l-a avut ca profesor și mentor nu s-a
ridicat din mediocritate și n-a demonstrat curaj de păstor să își dea viața
pentru oi. A format o școală de lași și trădători. Aceasta a fost contribuția
lui la mișcarea baptistă. O rușine care nu se mai șterge, și care îl va
condamna în ziua judecății!
Aceeași femeie negândită
ce îl slăvea pe colaboratorul și trădătorul Baciu se lamenta cu cuvintele: „Se
duc oamenii de bine, cine le va lua locul?” Sperăm că nimeni nu va lua locul
lui Ioan Bunaciu, pentru simplu motiv că a fost un Sambalat cu pretenții de
lucrător al lui Dumnezeu, un Iudă strecurat printre ucenicii Domnului.
Cine poate documenta fiecare aspect al colaborării cu Securitatea?
Mă uimește naivitatea
unor cititori ai articoleleor pe care le-am publicat. Ca și când fiecare
afirmație sau inferență trebuie documentată și poate fi documentată, ei îmi cer
dovezi scrise alb pe negru. Se vede că nu au trăit sub comunism, și nu cunosc
mai nimic din metodele de exploatare a colaboraționiștilor de către Securitate.
Zilele trecute unul din cititori îmi cerea să documentez o discuție pe care
Ioan Bunaciu a avut-o cu niște studenți din Seminar privitor la colaboraarea
lui cu Securitatea (aici).
Trebuie să îl dezamăgesc
pe acest cititor. Bunaciu nu a dat nici o declarație oficială în care să își
recunoască toate actele de trădare efectuate la adresa fraților săi baptiști
sau de altă confesiune. Că a fost colaboraționist nu mai încape îndoială.
Declarațiile lui din vremea comunismului date în interiorul țării și în afara
granițelor României arată clar că slujea interesele Partidului proclamând tot
timpul că creștinii din România se bucură de libertate deplină sub comunism.
Apoi, documentele publicarte
de Daniel Mitrofan în Pigmei și uriași și
ulterior în Pași dovedesc iarăși
colaborarea lui Ioan Bunaciu cu persecutorii creștinilor din România. Personal
am declarat și documentat că în procesul care ni s-a înscenat la Caransebeș, Ioan
Bunaciu a fost unul dintre cei care a cerut guvernului să ne pedepsească cu
închisoare, după ce a încercat să suprime autonomia Bisericii din Caransebeș și
să impună cu ceilalți haidamaci de la conducerea Uniunii Baptiste un nou comitet
Bisericii care să implementeze toate cerințele Securității (să permită împuternicitului
și altor persoane însărcinate cu suprimarea drepturilor creștinilor să
participe la ședinele comitetului și să dicteze cu privire la deciziile
acestuia; să se supună orbește vânduților de la Comunitatea Baptistă din
Timișoara etc.).
A scris scrisori către
Arsenie Lucaciu (un alt colaborator al Securității a cărui colaborare a fost
expusă în cartea Pinstripes and Reds a
generalului Pacepa) prin care a
calomniat pe frații persecutați la Caransebeș și sugera celor din conducerea
Asociației Bisericilor Baptiste din SUA să condamne și ei pe eroii revoluției din
Biserica Baptistă din Caransebeș, la fel cum au făcut-o cei din Uniunea
Baptistă de la București.
Îi sugerăm amicului ce a
cerut să documentăm discuția lui Ioan Bunaciu cu seminariștii, să citească
articolele multe pe care le-am publicat: mărturii, documente scrise, copii
fotografice ale declarațiilor lui Ioan Bunaciu în perioada când colabora cu
Securitatea etc., etc., care dovedesc cu
prisosință slugărnicia acestuia față de Securitate și acțiunile lui prin care a
prejudiciat lucrarea bisericilor baptiste din România în lunga lui perioadă cât
a stat cocoțat de autorități la cârma Seminarului Baptist din București.
Mai sunt în viață două persoane care au fost în fruntea Cultului Baptist în perioada comunistă și ar putea să recunoască trădările și colaborările ce au avut loc. Unul, Mihai Hușanu, continuă să nege colaborarea, deși documentele și faptele din perioada cât a fost la cârma Cultului îl incriminează fără drept de apel. Celălalt, Vasile Talpoș, a recunoscut verbal că ceea ce s-a publicat în cărțile lui Daniel Mitrofan este conform cu realitatea, dar nu are curajul să spună lucrul acesta în scris. Ne rugăm ca Dumnezeu să nu îi lase în pace până nu își mărturisec colaborarea proprie și până nu divulgă secretele ce înconjoară colaborarea celorlalți oficiali ai Cultului Baptist din perioada comunistă. Ei pot face un serviciu mare lucrării lui Dumnezeu dacă vor mărturisi cu onestitate tot ceea ce știu. Generația nouă ar fi scutită de greșelile celei anterioare cunoscând faptele și înțelegând subtilitatea cu care Securitatea a racolat agenți și colaboratori și a subminat prin aceștia lucrarea lui Dumnezeu. Domnul cu mila!
Mai sunt în viață două persoane care au fost în fruntea Cultului Baptist în perioada comunistă și ar putea să recunoască trădările și colaborările ce au avut loc. Unul, Mihai Hușanu, continuă să nege colaborarea, deși documentele și faptele din perioada cât a fost la cârma Cultului îl incriminează fără drept de apel. Celălalt, Vasile Talpoș, a recunoscut verbal că ceea ce s-a publicat în cărțile lui Daniel Mitrofan este conform cu realitatea, dar nu are curajul să spună lucrul acesta în scris. Ne rugăm ca Dumnezeu să nu îi lase în pace până nu își mărturisec colaborarea proprie și până nu divulgă secretele ce înconjoară colaborarea celorlalți oficiali ai Cultului Baptist din perioada comunistă. Ei pot face un serviciu mare lucrării lui Dumnezeu dacă vor mărturisi cu onestitate tot ceea ce știu. Generația nouă ar fi scutită de greșelile celei anterioare cunoscând faptele și înțelegând subtilitatea cu care Securitatea a racolat agenți și colaboratori și a subminat prin aceștia lucrarea lui Dumnezeu. Domnul cu mila!
Se întâmplă în America!
Un antrenor de fotbal
american, Joe Kennedy, obișnuiește de mulți ani după meciurile echipei sale să
meargă în mijlocul terenului, să îngenuncheze și să se roage. La presiunile
unor atei, Bordul Educației din districtul în care funcționează echipa sa de
fotbal, a scris antrenorului o scrisoare cerându-i ca sub nici o rațiune sau
argumentare să nu se roage din nou. În 16 octombrie după meci antrenorul Joe
Kennedy a îngenunchait așa cum îi era obiceiul sfidând cererea Bordului, care
conform Constituției Americii este ilegală. Primul amendament al Constituției
Americane spune că Congresul Statelor Unite nu poate face legi care să
restrângă libertatea religioasă a cetățenilor. Din moment ce Congresul nu poate
face astfel de legi, nici administrația nu poate impune respectarea unor legi
ce nu există. Dumnezeu cinstește pe credincioșii care nesocotesc cerințele
oamenilor pentru a asculta de legile Lui!
Administrația Obama
amenință că va retrage fondurile federale de la Districtul Școlar Fairfax,
Viriginia, dacă școlile din district nu implementează regulile dictate de
guvernul federal privind accesul la toaletele școlii de către cei ce se declară
transgender. Conform regulilor administrației, copiii, începând de la
grădiniță, pot să pretindă că sunt de genul opus celui biologic pe care îl au,
și să intre la care toaletă preferă! Dacă se va ajunge la materializarea
amenințării, școlile respective vor pierde și fondurile pentru mesele oferite
gratuit copiilor săraci. Ca să vezi cât de mult îi pasă administrației de
copiii săraci ai Americii! În același timp, când în
Senatul Statelor Unite din Washington s-a introdus un proiect de lege care
prevedea retragerea fondurilor federale de la statele și municipalitățile ce
refuză să aplice legile emigrației americane acordând sanctuar străinilor ce au
încălcat legile țării și au comis fărădelegi, senatorii democrați au protestat sub motiv că se suprimă autonomia locală, dacă o astfel de lege este votată! Deci regulile cerute de administrație pot
duce la suprimarea fondurilor federale, deși cei afectați vor fi elevii săraci,
cetățenii Americii, dar legile Statelor
Unite pot fi ignorate, deși lucrul acesta înseamnă protejarea criminalilor și
vulnerabilitatea cetățenilor respectabili! Se întâmplă în America ajunsă sub călcâiele unui hamit!
Thursday, October 29, 2015
Mai există și oameni normali în învățământul public american
Bordul școlilor publice din districtul Jefferson,
Tennessee, a hotărât să intreprindă ceva în legătură cu elevii care lipsesc
mereu de la cursuri. Astfel, a intrat în contract cu o școală creștină, Christian Academy, care s-a oferit să implementeze un program nereligios prin care să îmbunătățească frecvența
elevilor, ceea ce ar fi adus beneficii bănești substanțiale districtului (peste
$170 000 economisiți pe an).
Un judecător activist a decis însă că acțiunea este neconstituțională, deși ambele părți au consemnat că nu există nimic religios în decizia lor. Curtea de Apel The Sixth Circuit a reversat decizia acelui judecător și a dat satisfacție celor două părți contractuale, permițând continuarea programul început care s-a dovedit deja eficient!
Un judecător activist a decis însă că acțiunea este neconstituțională, deși ambele părți au consemnat că nu există nimic religios în decizia lor. Curtea de Apel The Sixth Circuit a reversat decizia acelui judecător și a dat satisfacție celor două părți contractuale, permițând continuarea programul început care s-a dovedit deja eficient!
Tuesday, October 27, 2015
Dreptul de a muri în SUA
Mă delectam cu un
articol al văzătorului Barthimeu și mi-a sărit în ochi un citat, o laudă de
sine a papagalului monocrom ce își zdrelește penele pe blogul românieieieieiei
ne-evanghelice aici
. E demnă de tot hazul.
Cică „Eu am ajuns la 40 de postari azi pe blogul Romania Evanghelica si acum
semnalez un articol despre dreptul de a muri in SUA.”
Dreptul de a muri
în SUA? În care Cartă a Drepturilor Oamenilor este înscris? De, nu știam că
există, dar îi mulțumim papagalului că informează pe cetățenii terrei cu
privire la drepturile ce le au.
Probabil că poate
să ne lumineze mai departe, când a fost recunoscut sau legiferat acest drept de
a muri în SUA? Care for l-a legiferat, unul international, fără ca americanii
să știe? Îmi mărturisec ignoranța. Dar sunt tot mai curios.
Dreptul de a muri
în SUA… Cine îl are, toți locuitorii pământului sau numai unii școlați ca
papagalul nostru? Este înnăscut dreptul pe care îl reclamă, sau se dobândește
pe parcursul vieții? Dacă e universal, cum pot oamenii din Republica Malgașă
sau cei din Butan să se prevaleze de acest drept ca să își stingă zilele în
SUA? Așa un drept mai zic și eu... Noroc că papagalul orădean se gândește la desmoșteniții soartei și le face decunoscute drepturile ce le au, inclusiv dreptul de a muri în SUA. După o viață mizeră, măcar sfârșitul să ți-l dai pe pământ fericit.
Și dacă dreptul e real (trebuie să o credem, din moment ce papagalul
pretinde că el spune doar adevărul) ce se poate face pentru a îmbucura pe toți
muribunzii pământului? Să le traducem
articolul românieieieieieiei…? Cineva trebuie să le ducă vestea bună… Dar stai!
Dacă la vestea aceasta vor muri de bucurie înainte de a ajuge în SUA pentru
a-și da obștescul sfârșit? Ar fi nedrept, după atâta luptă dusă de papagalul
monocrom ca să informeze corect pe
cititorii coloanelor lui colonoscopice.
Ce învață elevii în unele licee din America!
Programa școlară a unui liceu din San Francisco - orașul sodomiților (Ruth
Asawa San Francisco School) cuprinde un curs despre istoria pervertiților
asociați în LGBT (Lesbian, Homosexual, Bysexual and Transgender People). Ca și
cum a aparține acestei categorii este o mândrie, stricații de la conducerea
școlilor din San Francisco au hotărât adăugarea acestui curs la programa
școlară. Cei care au promovat cursul au afirmat că în curând toate liceele din
SUA vor avea în programa lor acest curs. Numai acest lucru le mai lipsea elevilor din licee!
Saturday, October 24, 2015
Succes fără Dumnezeu?
In whatever man does
without God, he must either fail miserably, or succed more mizerably. George
Macdonald
În orice ar face fără
Dumnezeu, omul va experimenta în mod necesar fie faliment mizerabil, fie succes și mai
mizerabil.
Friday, October 23, 2015
Cetățeanul turmentat are o problemă cu disciplina bisericească
Mizilicul de la românia
ne-evanghelică are ce are cu disciplina bisericească (Barthimeu
ne-a demonstrat extensiv că are probleme majore și cu exprimarea corectă; sunt prea multe să le
semanlizăm pe toate, dar iată aici
și aici
și aici
)
De fapt, nu face altceva
decât să dovedească din nou că este extrem de incapabil să facă deosebire între
lucruri. Oblic privind la cele scrise, poți observa confuziile în care înoată.
Nu înțelege deosebirea dintre obiectiv și subiectiv, confundând cerințele pozitive ale Scripturii cu ceva subiectiv („păcatul nu are doar o dimensiune obiectivă (să nu…, să nu…, să
nu…), ci și una subiectivă – Cine știe să facă un bine și nu îl face săvîrșește
un păcat”), dintre a cădea și a trăi
în păcat, etc. O astfel de incapacitate
este conjugată cu inepția, imposibilitatea de a comunica logic. Bunăoară,
mizilicul pledează pentru ideea că disciplina bisericească cu forma ei
riguroasă a excluderii sau excomunicării, cum îi place să spună, evident sub
influența teologiei catolice, este justificată numai în caz de erezie. Pentru
el cei excluși în mod justificat sunt doar ereticii. Când vine vorba de
întrebarea dacă trebuie să avem legături cu cei excluși, el debitează
contrazicând teza pentru care a pledat:
„Să nu avem nici o legătură
cu ereticii, da! ...Dar cu exclușii să avem legături...”
Incapacitatea de a gândi și
de a se exprima logic este supralicitată de inaptitudinea de a judeca corect
din punct de vedere teologic informațiile Scripturii. Ca mai tot timpul când
elaborează, o face fără să își folosească neuronii. Nu doar că se exprimă
abject la adresa unor slujitori ai Evangheliei (intenționat formează
diminitivul lui „șef” într-un mod care îi dovedește murdăria inimii), dar
adoptă același fel de exprimare josnic la adresa eroilor credinței ce sunt prezentați
ca oameni de care„ lui Dumnezeu nu îi este rușine”. Astfel, datorită cerebelului atrofiat de
megalomania în care se scaldă, el îl numește pe omul după inima lui Dumnezeu „un curvar”. Deși s-a lăudat că știe
să facă distincție între a cădea în păcat
și a trăi în păcat, cazul expus
dovedește contrariul. David a căzut în păcatul adulterului, dar nu a fost un
curvar. Dacă David este un curvar (după explicația mizilicului), locul lui nu
este cu cei răscumpărați, deoarece curvarii sunt afară (1 Corinteni 6:9;
Apocalipsa 21:8, 22:15).
Nu este greu să
concluzionăm că dacă mizilicul își permite să terfelească numele oamenilor după
inima lui Dumnezeu din Scriptură, cu atât mai mult își permite să terfelească
numele sfinților care trăiesc și activează astăzi.
Thursday, October 22, 2015
Evrei 13:3 este mai actual ca oricând
Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și
cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuți, ca unii care și coi sunteți în
trup.
Și astăzi creștinii
suferă pentru Numele Domnului Iisus. Pastorul Saeed Abedini, cetățean american de origine
iraniană este ținut în închisoare în Iran de câțiva ani pentru crima de a fi
construit orfelinate în Iran și de a fi mărturisit numele Domnului Isus. Saeed
este bătut în mod frecvent, pus mereu în celula singuratică, amenințat cu
moartea de către alți deținuți sau de către gardieni, supus intimidărilor cu
amenințarea că nu va ieși din închisoare decât dacă renunță la credința lui
creștină și acceptă mahomedanismul. Soția lui informează pe cei interesați să
îi susțină în rugăciune că soțul ei nu va ceda niciodată în fața amenințărilor
ci va rămâne credincios credinței în Fiul lui Dumnezeu.
Recent Judecătoria
Revoluției din Iran a condamnat la închisoare încă 18 creștini pentru simplul motiv că au părăsit
credința islamică și au adoptat credința în Isus. Să ne rugăm pentru cei
închiși pentru evanghelie, ca și cum noi înșine am fi acolo cu ei (Evrei 13:3).
Monday, October 5, 2015
Mai are cineva îndoieli?
Individul care a ucis 13 persoane și a rănit
peste 20 de persoane în Oregon community college se numea Chris Harper-Mercer.
Avea 26 de ani și a lăsat în urmă o auto-descriere interesantă:
--Described
his own ethnicity as "Mixed Race"
--Described him own religion as "Not Religious, Not Religious, but Spiritual"
--Described his ideal woman as Pagan, Wiccan, not Religious, but Spiritual" with "vampire, piercings, psychic, tattoos"
--His hobbies include killing Zombies"
--His favorite food is "Always Dieting, BRAINS!"
--His connections has two people, one of which is Muslim named Mahmoud Ali Ehsani who appearently loves Allah and the Quran and has a litany of Muslim terrorist photos.
--Described him own religion as "Not Religious, Not Religious, but Spiritual"
--Described his ideal woman as Pagan, Wiccan, not Religious, but Spiritual" with "vampire, piercings, psychic, tattoos"
--His hobbies include killing Zombies"
--His favorite food is "Always Dieting, BRAINS!"
--His connections has two people, one of which is Muslim named Mahmoud Ali Ehsani who appearently loves Allah and the Quran and has a litany of Muslim terrorist photos.
În loc să obiecteze față de terorismul
Islamic, președintele perorează pe idea că armele de foc trebuie să fie
eliminate din America. Curat murdar!
Tuesday, September 29, 2015
Ce se aseamănă se adună
Pe cine a invitat Obama să îl întâmpine pe papa Francis?
Printre invitații de soi au fost următorii: un episcop Anglican sodomit
„divorțat”, o călugăriță ce susține și luptă pentru avort, o femeie ce chipurile, și-a
schimbat sexul… Aceștia și alții ca ei formează societatea selectă a celui ce nu mai termină
cu obaminațiile.
Wednesday, September 2, 2015
O lume nebună…
Doamna Clinton compromite securitatea Statelor Unite prin folosirea e
mailului personal pentru corespondența diplomatică. Șefa personalului ei, Huma Abedin (numele ei
spune totul despre apartenența și loialitățile ei), are mîinile mânjite cu
toate problemele legate de scandalul legat de corespondența fostului ministru
al afacerilor externe. Departamentul de stat refuză să comenteze cauzele pentru
care nu a notificat Departamentul Securității Statului (DHS) cu privire la
procedura doamnei Clinton, care a fost ilegală și iresponsabilă. Doamna Clinton își susține în continuare
nevinovăția, dar se pare că doar Carly Fiorina a avut curajul să spunăc Hillary
a mințit cu privire la Benghazi, cu privire la e mailurile ei și la computerul
de care s-a folosit!
Organizația Planned Parenthood, ce este specializată în avorturi (execută peste 300 000 de avorturi anual în SUA), a fost expusă prin intermediul mai multor înregistrări video secrete că este gata să vândă organele copiilor avortați, să comercializeze ființele umane ce sunt date morții. Culmea nerușinării, organizația pretinde că cei care i-au înregistrat angajații și au expus mârșăvia comerțului cu organe umane, sunt cei care trebui condamnați sau urmăriți penal! Organizația Planned Parenthood a cerut justiției să oprească difuzarea clipurilor compromițătoare, dar justiția a decis să permită în continuare difuzarea lor!
Facebook a blocat anumite raporturi ce arătau că cei intrați ilegal in America luau joburile cetățenilor americani. Ulterior cei vinovați și-au cerut scuze, dar au pretins că a fost o eroare tehnică. Și minciuna este o vorbă, spune romînul.
Administrația Obama este îngrijorată de persecuțiile sodomiților de către teroriștii Statului Islamic și a intervenit la ONU prin ambasadorul american Samantha Power. Nu este semnalată însă nici o îngriorare a administrației vizavi de persecuiile reale ale creștinilor ce sunt masacrați, indiferent de sex sau vârstă.
Președintele Obama a semnat un acord cu guvernul iranian în care practic, permite acestuia să își urmărească nestingherit programul de dezvoltare a tehnologiei construirii de bombe atomice, deși oficial se susține că acordul va împiedica acest lucru. Domnul Obama și senatorii democrați știu că Iranul a lucrat febril în ultimii ani la dezvoltarea tehnologiei atomice necesare construirii bombelor atomice; știu că Iranul a mințit în privința programului menționat. În ciuda acestor lucruri acordul încheiat de Obama conține o clauză secretă ce a devenit cunoscută de câtva timp și anume că li se permite iranienilor să fie inspectorii proprii. Vulpe este pusă paznic la cotețul puilor! Cât de stupid poate fi președintele american, sau senatorii democrați, se vede clar din clauzele acordului pe care îl susțin pentru ratificare.
Un Iran înarmat cu bombe
atomice este un pericol pentru existența statului Israel și pentru pacea lumii.
Iranul declară public că are intenția să distrugă Israelul și să inducă moartea
Statelor Unite ale Americii. În ciuda acestui lucru, administrația Obama
continuă să își arate simpatia pentru Iran.
Sunday, August 23, 2015
De la cititori...
monica cristea said...
Am fost socata cand, sub titlul Romania
Evanghelica, observ un atac asupra unei minore greseli gramaticale, dar nu asta
m-a durut, ci faptul ca Alin se adresa:„ba, pocaitilor, scrieti corect.” Atat
mi-a trebuit sa-mi spun parerea, caci m-a si atacat. Poate nici eu nu am reusit
sa transmit cat mai precis parerea mea, dar nu sunt decat o femeie salvata din
lume de Domnul Isus. De acum sase ani frecventez o biserica micuta din satul
Mihai_Voda, jud. Giurgiu. In concluzie, nu am simtit iubire, indelunga rabdare,
nimic crestinesc, doar aroganta, frustrare si manie nejustificata. Eu nu-s
teolog, dar sunt fiica Domnului; nu-s perfecta, dar Regele ma iubeste asa cum
sunt si stiu ca ma va modela pana in vesnicie. Imi pare rau ca un om cu atata
inteligenta nu a inteles ca daca nu are iubire e doar umn chimval zanganitor. Pacat
Tuesday, August 4, 2015
Papagalul ce pe limba lui piere
Nu
am prea mult timp la dispoziție
și nici nu doresc să mi-l folosesc pentru lucruri
lipsite de importanță. Cum ar fi de exemplu să îi dau atenție limbutului de la
România Evanghelică. Dar am fost foarte iritat de concertul de articole pe care
mizilicul le-a îndreptat contra unei prietene sensibile ce ne ajută de multe
ori să cădem
pe ginduri și să ne
ridicăm ochii de la cele fără conținut sau viitor ca să ni-i focalizăm asupra
lucrurilor cu adevărat valoroase. Este darul acestei femei să ne facă să
fremătăm lăuntric pentru lucrurile de sus, care de multe ori cad în plan secund
estompate fiind de cele care țipă după atenția firii. Da, este bine să cădem pe
gânduri și să ne facem ordine în gândire, simțăminte, valori...
Și este bine din când în când să observăm cine sunt cei
care vor să ne oprească din meditația sufletului invocând în scrisul nostru imperfecțiuni
gramaticale sau de altă natură scriitoricească. Unul din aceștia este Alin
Cristea.
Cine
este Alin Cristea? M-am oprit să mă gândesc… Hmmm…Cred că întrebarea e pusă
greșit. Poate e mai ușor de abordat subiectul dacă punem întrebarea altfel.
Cine nu este Alin Cristea? Pentru că el își închipuie că este un factotum în aria blogurilor românești
evanghelice.
Dacă
am avut dificultăți la prima întrebare, apar dificultăți și la a doua. De ce?
Pentrucă oridecâte ori vreau să mă pronunț în dreptul lui îmi vin în minte
numai cuvinte din vocabularul lui… unul și unul. Dar să las vocabularu-i la
o parte că nici așa nu ies bine. Ce funcție are Alin Cristea de își
permite să vulgarizeze oameni cunoscuți și necunoscuți, de o vârstă cu el sau de
o vârstă cu tatăl lui, de o educație mai înaltă sau mai puțin înaltă...? Ce
haram de bine aduce dumnealui omenirii, societății, și mai ales societății evanghelice pe care pretinde că o reprezintă? Da,
adună informații... da, unora le sunt probabil de folos.
Cu
siguranță că ar fi prețioase informațiile pe care le adună, dacă nu s-ar folosi
de același blog să-si etaleze excrementele lingvistice. E ca și cum ai folosi
același vas pentru sarmale, să zicem, și tot vasul ăla l-ai ține sub pat pentru…
Nu este nevoie să precizez…
Analogia
mă face să mă gândesc la vârsta celor ce folosesc vasele de sub pat. Trag
concluzia că poate, poate am calculat greșit vârsta lui Alin. E imposibil să
știi tot ce este necesar despre indivizii ce își postează „creațiile” pe
internet. Numai de câteva săptămâni am avut un astfel de intrus care se dădea
mare martir prin Indonezia. Dar poți totuși să iți faci o idee după
comportamentul acestor indivizi... și concluzia mea este că Alin Cristea,
datorită deselor lui "accidente" în public, trebuie să fie de vârstă infantilă
sau foarte aproape. Cum altfel să explic folosirea oliței? Cum? Mai sunt
accidente și la cei un pic mai crescuți, dar când acestea devin frecvente ca în cazul
lui Alin Cristea, e cazul să consulte un medic.
Tuesday, July 28, 2015
Ar fi cazul sa ne pocaim!
Cineva mi-a trimis o revista a unor biserici romane din
Diaspora, unde am incercat sa gasesc macar un autor ce protesteaza impotriva
legalizarii casatoriilor sodomite. Niciunul. Dar autorii articolelor se
intreceau in a ne indemna la pocainta. Nu as avea nimic impotriva pocaintei,
daca autorii articoleleor ce le-am analizat ar aplica concret cerinta pocaintei
la propriile persoane si activitate.
Da, ar trebui sa ne pocaim. Si voi arata cateva motive
concrete ce se aplica mai ales celor ce ne cheama la pocainta, nelasand pe cititori in nebulaosa, asa cum au facut-o autorii
articolelor discutate.
Ar trebui sa ne pocaim de faptul ca am fost lasi in timpul
oranduirii comuniste si nu am luat pozitie pentru adevar in apararea fratilor
nostri care au mers la inchisoare pentru apararea principiilor biblice;
Ar trebui sa ne pocaim pentru faptul ca venind in America am
uitat de fratii nostri din inchisorile comuniste si am perorat pe zicala “noi
nu facem politica!”;
Ar trebui sa ne pocaim de faptul ca si acum, in ceasul al unsprezecelea, in loc
sa spunem lucrurilor pe nume si sa
solicitam bisericile baptiste romane la o actiune sustinuta impotriva pacatelor
ce sunt legalizate si promovate de guvernul American, ne eschivam si ne
ascundem in spatele unor fraze sforaitoare ce par duhovnicesti;
Ar trebui sa ne pocaim de faptul ca chemam la pocainta pe
credinciosi, cand se cuvine sa ii chemam la actiune sustinuta. Domnul i-a cerut
lui Iosua sa se opreasca din rugaciune si sa condamne la moarte pe Acan, care
atrasese mania Domnului asupra intregii tabere a lui Israel. Daca Iosua ar fi
continuat sa se roage cand Domnul i-a cerut actiune, lucrul acesta ar fi fost
total nepotrivit! Consider ca este la fel de nepotrivita chemarea noastra la
pocainta cand se cuvine sa auzim chemarea la actiune concreta impotriva celor
ce corup Cuvantul lui Dumnezeu si Constitutia Statelor Unite!
Friday, July 24, 2015
Miss Seattle 2013, Miss Washington 2015 – o rusine pentru comunitatea evanghelica romaneasca din America
Penticostalii de moda veche din Romania aveau cel putin bun simt si se
fereau de a fi in ton cu lumea. Cei veniti in America au tradat foarte curand
si fara procese de constiinta curatia de inima si s-au intrecut in a se
conforma chipului veacului. O mostra a acestei dorinte de a fi ca lumea ne-a
oferit-o ziarul Romanian Times din Portland (iunie 2015), care pe prima pagina
expune poze indecente ale fiicei domnului Mircea Lubanovici anuntand in
articolul de fond participarea acesteia la parade modei si castigarea titlului
de Miss Washington 2015.
Pana la ora actuala nu am luat cunostinta de nici un protest
al penticostalilor fata de articol, fata de pozele expuse si mai ales fata de
participarea unei fete penticostale la parade modei in urmarirea castigarii
unui titlu de frumusete! Ce a mai ramas din spiritualitatea de spartani a
penticostalilor romani? Doar amintirea. Sau poate ca nu a existat niciodata, ci
a fost doar o fatada cu care sa impresioneze
pe cautatorii de Adevar si sa ii atraga in turma lor. Cazul domnisoarei Delia Lubanovici nu este
nou, din moment ce articolul o lauda pentru castigarea titlului de Miss Seattle
in 2013. Doi ani in care penticostalii romani ar fi putut lua atitudine. N-au
facut-o, ceea ce ne arata gradul de dezintegrare al penticostalismului
romanesc.
Articolul omite sa ne spuna cum s-a simtit penticostala
romana cand a trebuit sa se prezinte in costum de baie in fata barbatilor care
o dramaluiau, sau cand a trebuit sa „danseze” in fata acelorasi barbati din
juriu. Dar de ce sa ne miram? Dansul „sfant” a devenit o traditie sfanta in
bisericile penticostale. Doar ca in cazul analizat domnisoara Lubanovici l-a
performat pe terenul nesfant al paradei modei. Totusi, nu putem exclude
intentiile evanghelistice ale domnisoarei. S-ar prea putea ca penticostalii sa
fi descoperit o noua metoda de evanghelizare, aceea de a dansa in fata
barbatilor cu ochi pagani si pofte nelegiuite!
Ce au de spus mai marii penticostalilor? Tacere! Tacere
complicitara! Tacere vinovata!
Friday, July 17, 2015
Ce ii asteapta pe pastorii ce se opun homosexualitatii!
De la unul din cititorii fideli ai blogului nostru
am primit aceasta informatie ce pare de domeniul irealului. Dar cele relatate
se intampla in America secoului XXI!?
Din nefericire trebuie sa va dam si o stire cit se poate de rea.
Probabil una din cele mai socante stiri ale anului. Saptamina trecuta un
pastor din statul american Vermont a fost condamnat la un an de inchisoare
pentru ca a refuzat sa "casatoreasca" doi homosexuali.
De multi ani tragem acest semnal de alarma - daca preotii si pastorii ramin
indiferenti fata de lucrurile care se petrec in jurul lor, lucrurile care se
petrec in jurul lor nu ii ignora pe ei. Preotii si pastorii constituie una din
cele mai evidente si importante tinte pentru atacurile homosexualilor si
secularistilor. Articolul despre pastorul din Vermont poate fi citite aici: http://nbc.com.co/christian-pastor-in-vermont-sentenced-to-one-year-in-prison-after-refusing-to-marry-gay-couple/
Probabil spectrul persecutiei ii face pe unii pastori sa fie muti cand este vorba de condamnarea sodomiei si a casatoriilor sodomite!
Știrea este falsă:
este un blog plin de falsități, lucru relevat de postul de mai jos.
Știrea este falsă:
este un blog plin de falsități, lucru relevat de postul de mai jos.
Machiaverlicuri pento-carismatice
Unii naivi se mai lupta cu intrebari de genul: “Cine este in
realitate Titel Maghiar?” sau “Care au fost mobilurile pentru care a actionat
asa de pervers?” Raspunsurile nu sunt greu de gasit.
O alta observatie. Cat de veridice au fost marturiile lui Titel Maghiar tot atat de veridice sunt prorociile carismaticilor si minunile cu care se lauda. Ele apartin aceluiasi gen de lucrari false prin care Satana tine in mreaja ereziei pe carismatici si pe cei care ii admira.
Oare cand se vor satura pento-carismaticii de minciunile in care traiesc de atatia ani?
Individul este unul dintr-un grup de mai multi
penticostali ce face uz de toata panoplia carismaticilor pentru a atrage
pe oameni in aria lor de religiozitate. Nimic de mirat sau de explicat. Titel
Maghiar si confratii lui sunt produsul firesc al miscarii pento-carismatice in care
dorinta de a conjura puterea lui Dumnezeu cu scopul impresionarii oamenilor si
a inregimentarii lor in miscarea lor eretica justifica si impune folosirea minciunii si a
minunilor false. Pentru pento-carismatici este mai important sa isi atinga
scopurile de racolare decat sa promoveze adevarul!
Deconspirarea tarzie si reticenta a lui Titel Maghiar de catre cei care i-au cantat in struna multa vreme este
doar un act de ultim resort, cand lucrurile au luat-o mult prea aiurea iar
continuarea sprijinului ar fi facut mai mult rau decat bine miscarii
pento-carismatice. Delimitarile de el din partea celor ce l-au sustinut nu sunt nimic mai mult decat machiaverlicuri de la inceput pana la
sfarsit. O alta observatie. Cat de veridice au fost marturiile lui Titel Maghiar tot atat de veridice sunt prorociile carismaticilor si minunile cu care se lauda. Ele apartin aceluiasi gen de lucrari false prin care Satana tine in mreaja ereziei pe carismatici si pe cei care ii admira.
Oare cand se vor satura pento-carismaticii de minciunile in care traiesc de atatia ani?
Wednesday, July 15, 2015
Ce face Asociatia Bisericilor Romana Baptiste din America? Il condamna pe Ioan Botezatorul!
Acum ca penticostalii romani din America au
protestat impotriva deciziei Curtii Supreme a Statelor Unite de a
legaliza casatoriile sodomitilor, asteptam ceva si din partea Asociatiei
Bisericilor Baptiste din America. Ceva mai mult decat “Noi nu ne amestecam in
politica!” sau “Noi ne rugam!”
Mantuitorul a facut politica. Nu in ascuns, nu subversiv, ci
deschis si ne-a lasat si noua o pilda sa Il urmam. Un caz concret.
Ioan Botezatorul a condamnat pe Irod pentru ca “se
casatorise” cu Irodiada, nevasta fratelui sau. Conform normelor romane divortul
si recasatoria erau acceptate, dar nu conform normelor lui Dumnezeu. Irod nu
facuse nimic ilegal din punct de vedere juridic, dar incalcase Cuvantul Legii lui
Dumnezeu. Din pricina faptului ca a luat pozitie fata de cei pusi in
dregatorii, Ioan a ajuns in temnita. De acolo i-a adresat Lui Isus o intrebare
ce arata intr-un fel dezorientarea ce o experimenta.
Isus nu l-a condamnat pe Ioan pentru ca se amestecase in
politica, asa cum au facut mai marii Bisericilor Baptiste cu luptatorii care sub Ceausescu
au condamnat pacatele savarsite de
politicienii ce incalcau Constitutia Romaniei si suprimau astfel in cazul
baptistilor drepturile garantate constitutional.
Isus nu a considerat ca Botezatorul merita sa fie pus in
temnita pentru ca se amestecase in politica! Dimpotriva, Fiul lui Dumnezeu l-a laudat
pe Ioan in acele momente pentru principialitatea lui, pentru spiritual lui de
jertfa, pentru curajul lui si pentru statornicia dovedita in persecutie.
Laudandu-l pe Ioan Botezatorul Isus ii recomanda actiunile in public, si il
dadea de exemplu altora ce urmau sa vina in urma lui Ioan in lucrarea lui
Dumnezeu. Si e pacat ca predicatorii nostri nu vor sa samene cu cel mai mare om
nascut din femeie, nici nu vor sa primeasca laude din partea lui Isus asa cum
primise Ioan!
Ar trebui sa cautam cu lumanarea un caz ca al lui Ioan intre
cei care au fost la conducerea Uniunii Baptiste din Romania sau la carma
Asociatiei Bisericilor Baptiste din America in timp ce comunistii dominau scena
politica a Romaniei! Toti cei care s-au perindat pe la conducerea celor doua
institutii au fost lasi, si de aceea au refuzat sa apere drepturile
credinciosilor ce traiau in conformitate cu Scriptura si intrau in conflict cu
autoritatile comuniste. Nici macar un presedinte al Asociatiei Bisericilor
Baptiste din America nu a luat pozitie fata de persecutiile ce le sufereau
fratii lor in Romania ceausista. Ei organizau congrese, publicau reviste,
tineau conferinte, dar nu pomeneau nimic de fratii lor din temnitele comuniste!
Cand erau intrebati de ce nu iau pozitie, se scuzau cu formula: “Noi nu face
politica si nu cerem drepturi!”
Au uitat complet de faptul ca Scriptura cere urmasilor lui
Christos sa faca politica si sa isi aduca aminte de cei din temnita, ca si cum
si ei ar fi acolo (a te solidariza cu cel pus in temnita din pricina credintei
inseamna a condamna pe conducatorii politici care persecuta pe pocaiti; inseamna
a condamna pacatul si implicit a face politica!). Au uitat de faptul ca Mantuitorul a
stat alaturi de Ioan Botezatorul si l-a aparat public cand era la inchisoare si
in acelasi timp a condamnat public abuzurile lui Irod! Acesta a fost Domnul nostru
pe care unii il efemineaza si il descriu ca fiind neinteresat de politica! Da, cand
a fost vorba de apararea credinciosilor Sai, Isus a facut politica! S-a
solidarizat cu ei in persecutie si a condamnat autoritatile ce persecutau pe
credinciosi! Exemplul lui Christos trebuia sa fi fost urmat de cei ce s-au
perindat la conducerea Cultului Baptist din Romania in perioada comunista, sau de cei de la conducerea Asociatiei Bisericilor Baptiste din lumea libera! Nu
au facut-o, in schimb au laudat pe persecutori si implicit au condamnat pe cei ce
sufereau persecutie.
Istoria se repeta in alte sfere. La ora actuala sodomitii din
societatea vestica sunt antrenati (la fel ca si comunistii) in actiunea de a suprima
drepturile credinciosilor lui Isus si de fapt incearca sa reduca la tacere pe
toti cei ce gandesc diferit de ei! Ce fac cei mai multi predicatori? Tac si
refuza sa ia atitudine! Le este frica sa spuna raului rau! Le este frica sa nu
ajunga in cuptorul persecutiei! De fapt ei renunta la a-L proclama pe Isus ca
Domn si Judecator al tuturor celor ce ii sfideaza cerintele! Mantuitorul nu
poate folosi in nici un fel pe oamenii care se tem de semenii lor mai mult decat
de Dumnezeu! Si aceasta este tragedia predicatorilor contemporani! Prefera sa
traiasca in securitate si in puf mai degraba decat sa isi primejduiasca pozitiile luand atitudine fata de
pervertitii care corup generatiile ce traiesc azi!
Probabil ca ciurul ce va cerne cel mai bine pe cei ce se proclama pocaiti va fi atitudinea luata fata de perversiunile practicate de sodomiti si de politicienii ce le dau apa la moara! Curajul de a condamna sodomia si practicile asociate cu aceasta va fi un semn al verticalitatii, pe cand tacerea cu privire la sodomie si "casatoriile" sodomitilor va fi perceputa (correct) ca abandonul luptei pentru adevar.
Probabil ca ciurul ce va cerne cel mai bine pe cei ce se proclama pocaiti va fi atitudinea luata fata de perversiunile practicate de sodomiti si de politicienii ce le dau apa la moara! Curajul de a condamna sodomia si practicile asociate cu aceasta va fi un semn al verticalitatii, pe cand tacerea cu privire la sodomie si "casatoriile" sodomitilor va fi perceputa (correct) ca abandonul luptei pentru adevar.
Monday, July 13, 2015
Rusinea Americii
Pacatul este rusinea popoarelor – spune cartea Proverbelor.
Recent Statele Unite ale Americii au suferit o rusine mare cand mai multe state
foste comuniste, ca Rusia si China, au condamnat indirect, dar vizibil la ONU decizia Curtii Supreme a
Americii de a legaliza casatoriile sodomitilor, declarand ca familia este definita
natural, si prin urmare nu poate primi alta definitie decat cea care a fost in
uz in societate de cand se stie lumea.
Dar pentru domnul Obama si acolitii sai este adevarat un alt
proverb al Scripturilor, si anume ca cel nelegiut ia o atitudine de nerusinare
in fata faptelor pacatoase cu care este confruntat.
Saturday, July 11, 2015
Sodomia caracterizata de Congresul mondial de psihiatrie din 1994
În 1994 la Rio de Janeiro a avut loc Congresul
Mondial de Psihiatrie, la care s-a pus în dezbatere şi această problemă, a homosexualitatii, si s-a
ajuns la concluzia că este fără temei tendinţa de a căuta explicatii medicale pentru sodomie:
„Orice homosexual este pe deplin răspunzător de comportamentul său, adică are discernământ”.
Neavând cauze medicale genetice, endocrine sau psihice, homosexualitatea „poate fi considerată un viciu şi, ca orice viciu, are o influenţă cert nefavorabilă atât asupra individului însuşi, cât şi asupra familiei şi întregii societăţi”.
„Orice homosexual este pe deplin răspunzător de comportamentul său, adică are discernământ”.
Neavând cauze medicale genetice, endocrine sau psihice, homosexualitatea „poate fi considerată un viciu şi, ca orice viciu, are o influenţă cert nefavorabilă atât asupra individului însuşi, cât şi asupra familiei şi întregii societăţi”.
Tuesday, June 30, 2015
Evanghelia fără risc
M-a împins
curiozitatea duminica trecută să mă duc pe situl mai multor biserici baptiste române din America
pentru a vedea reacţia păstorilor la decizia Curţii Supreme de a legaliza
căsătoria homosexualilor în cele 50 de state ale Americii.
Bănuiam că unii sunt laşi şi nu au nici o dorinţă de a se lua la harţă cu pervertiţii ce domină la ora actuală establismentul politic american şi ameninţă cu represalii pe toţi cei care continuă să îi condamne. Dar ceea ce am văzut şi constatat m-a surprins dincolo de aşteptări. Cu excepţia a doi păstori, ceilalţi au tăcut chitic şi nu au pomenit decizia catastrofală a Curţii Supreme, nici nu s-au angajat în vreo denunţare sau cel puţin caracterizare a acelei decizii nelegiuite.
Majoritatea pastorilor au perorat pe teme neutre. Unul ţipa cât îl ţineau
bojocii că este nevoie de pocăinţă, dar nimic despre nevoia de a lupta pentru
Adevăr şi a expune tirania judecătorilor din Curtea Supremă ce şi-au permis să
ia locul lui Dumnezeu şi să redefinească instituţia cea mai veche a omenirii,
căsătoria. Nimic despre nevoia de a opune rezistenţă pervertiţilor ce doresc să
suprime libertatea de conştiinţă a americanilor. La Phoenix, pace peste tot (o
vreme biserica aceea s-a numit ironic Pacea). Steagul luptei a fost deja dat
jos şi cel al capitulării este deja înălţat pe ceea ce a mai rămas din
baricade. Ajutorul lui Grecu (unul din trădătorii notorii ai vremii lui
Ceauşescu) a trecut din Curtici în America şi continuă şi aici să bată temenele
înaintea celor ce suduie şi persecută pe pocăiţi. La Atlanta se continuă cu tăcerea pe linia aceleaşi lozinci vechi şi dezonorante: Noi
nu cerem drepturi pentru credincioşi. La New
York o batere a apei în piuă fără a spune nimic concret la subiectul aprins al zilei.
E mai lipsit de riscuri.
Mai există onoare la pastorii bisericilor baptiste din America? Mai există conducători de turme care să se pună în primejdie pentru Adevăr? Sau toţi s-au angajat în proclamarea unei Evanghelii fără risc? O Evanghelie despuiată de esenţa ei datorită lipsei de curaj a celor ce o mânuiesc. Nu le-ar strica acestor pastori să citească mai des istoria lui Ioan Botezătorul care şi-a pierdut capul din pricina denunţării păcatelor celor sus puşi.
Dar am uitat de
doi păstori. Chicago a fost la înălţime. Doi din pastorii de acolo au denunţat
vehement decizia Curţii Supreme şi au înfierat păcatul homosexualităţii care,
în ciuda aurei pe care i-a conferit-o decizia Curţii Supreme, a rămas ceea ce a
fost dintotdeauna, o urâciune pe care Dumnezeu o va pedepsi cu toată asprimea.
Numele celor doi? Daniel Chiu şi Adrian Neiconi. Doi pastori ce nu s-au sfiit să proclame
într-un glas cu Scriptura că Dumnezeu este cel ce defineşte valorile etice şi
îşi păstrează prerogativa de a judeca pe cei care îi pervertesc valorile, în
speţă homosexualii obraznici şi judecătorii politruci. În rest, totul este calm
pe frontul de Vest. O neangajare vinovată ce denotă laşitate şi lipsă de
interes pentru Adevăr.
de la minutul 44
de la minutul 58.
Friday, June 26, 2015
Sodomiții vor avea tot ce își doresc
Oamenii din Sodoma erau răi,
şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi
Gomorei s'a mărit, şi păcatul lor într'adevăr este nespus de greu.”
Dacă un om
se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amîndoi au făcut un lucru
scîrbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sîngele lor să cadă asupra lor.
Bărbaţii,
au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s'au aprins în poftele lor unii
pentru alţii, au săvîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri
scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n'au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a
lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei
ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac,
dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.
Iată care
a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngîmfată, trăia în belşug şi într'o
linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mîna celui nenorocit şi
celui lipsit. Ele s'au semeţit, şi au făcut urîciuni blestemate
înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cînd am văzut lucrul acesta.
Bărbaţii
aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai
în cetate: scoate-i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul
acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva
locuitorilor lui. De aceea ne-a trimes Domnul, ca să-l nimicim.”
Atunci
Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela
Domnul din cer. A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată
Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor...
Ce s'a
întîmplat în zilele lui Lot, se va întîmpla aidoma: oamenii mîncau, beau,
cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua cînd a ieşit
Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua cînd Se va arăta Fiul omului.
Nu vă înşelaţi
în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici
preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii... nu vor moşteni Împărăţia lui
Dumnezeu.
Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat...
n'are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
Afară sînt cîinii...
Thursday, June 25, 2015
Să citești și să nu crezi
Un erou al războiului din Vietnam, Herb Mays, decorat cu „Purple Heart” și
„Silver Star” și ajuns bunic, s-a angajat recent într-o altă luptă, nu mai puțin
primejdioasă, cu școlile publice din statul Tennessee pentru că nepoata sa este
îndoctrinată cu credința islamică la cursurile de științe sociale. În timp ce credința
creștină este scoasă în afara instituțiilor publice din America, pe ușa din dos
este introdusă credința islamică. Dolarii obținuți de țările OPEC sunt folosiți
pentru a cumpăra conducerea Departamentului Educației din SUA pentru a impune o programă școlară ce promovează credința islamică. Această programă a fost
adoptată în anul 2013.
În timp ce în școlile din America credința islamică este prezentată
laudativ, islamicii din Orientul Apropiat și din Africa continuă să măcelărească
pe creștinii din zonele unde aceștia au trăit și activat de sute de ani! În
Somalia s-a filmat și apoi s-a dat pe internet execuția barbară a mai multor
creștini.
În California o companie (Ganogen Inc.) specializată în domeniul biotehnic
se laudă că recoltează organele copiilor avortați și le folosește în cercetare.
O altă organizație de același profil, Natural News, incriminează compania
Ganogen susținând că prin acțiunile ei în curând copiii avortați vor deveni o
marfă pe piață.
Un capelan al US Navy, Wes Modder, este disciplinat de comandanții săi
pentru credința creștină la care subscire și pe baza căreia acționează ca și
capelan. Cazul lui Modder este unul din multele cazuri din armata americană de
suspendare a drepturilor religioase ale militarilor.
Organizația ce unește bisericile prezbiteriene din SUA (PCUSA) a decis în
martie 2015 să aprobe „căsătoriile” homosexualilor. Mai multe biserici locale
au decis să părăsească organizația PCUSA din pricina acestei hotărâri.
Revista ce se pretinde
creștină, „Christianity Today” a publicat (11 martie 2015) un articol în care fondatoarea
organizației „Planned Parenthood”, Margaret Sanger (1879-1966), este prezentată
laudativ. Printre lucrurile cu care Margaret Sanger se poate mândri sunt și următoarele:
Ea a înființat în 1917 „Birth Control League (ce în 1942 și-a schimbat numele
în Planned Parenthood) care este vinovată de milioane de vieți răpuse prin
avort, fiind cea mai mare organizație antrenată în industria morții. De asemenea,
ea este fondatoarea revistei intitulate „Woman Rebel” pe al cărui blazon se
poate citi „No Gods! No Masters!” Primul număr al revistei numea căsătoria o
instituție degenerată, modestia legată de sexualitate o prudență obscenă, cerând pentru femei dreptul să fie mame necăsăsorite, și dreptul să distrugă
copiii nenăscuți. Ca și susținătoare a practicilor eugenice, ea a exercitat o influență
mare asupra lui Hitler, care i-a preluat ideile și le-a aplicat în Europa celui
de al Doilea Război Mondial. Citat din Margaret Sanger: „Cel mai milostiv lucru
ce îl poate face o familie numeroasă este să ucidă pe unul din membrii ei ce
este în infantilitate.” Lucrul cel mai
trist este faptul că o revistă „creștină” așa cum se pretinde „Christianity
Today” îi prezintă activitatea laudativ!
Subscribe to:
Posts (Atom)