Tuesday, December 20, 2011

Ioan Bunaciu „salvează” Seminarul Baptist


După schimbarea de regim din 1989 au început să apară întrebări cu privire la cei care au colaborat cu guvernul defunct.  S-au auzit voci care cereau demiterea lor din funcții, imediat, și disciplinarea lor, având în vedere colaborarea lor cu guvernul ce și-a propus eliminarea religiei din România. Confruntat cu o serie de întrebări cu privire la colaborarea sa cu securitatea română, domnul Ioan Bunaciu, fost director al seminarului Baptist din București pentru o lungă perioadă sub comunști, și-a făcut un titlu de onoare din colaborarea lui cu aceștia.  În discuțiile sale de după 1989 cu semniariștii el se lăuda că și-a adus contribuția la salvarea Cultului Baptist din România. Cum? Când securitatea i-a comunicat că funcționarea Seminarului depinde de colaborarea sa și de acceptarea printre studenți a unor agenți comuniști, domnul Bunaciu a acceptat propunerile lor fără reserve.  Astfel, în fiecare an școlar din cei patru seminariști admiși la Seminarul Baptist unul era un securist. De lucrul acesta știa, pe lângă Securitate și Departamentul Cultelor, directorul seminarului și șeful Cultului Baptist.

Întrebat dacă are mustrări de conștiință pentru faptul că a admis securiști în Seminar și apoi aceștia au fost promovați ca păstori în Bisericile Baptiste, Bunaciu a râs bine și a spus că datorită faptului că a acceptat acele ingerințe ale securității Seminarul a funcționat mai departe și a putut produce păstori. Confruntat cu observația că a distrus un sfert  din lucrarea Bisericilor Baptiste cu acea politică ce a pus la cârma bisericilor agenți ai securității, el a susținut că a acceptând colaborarea propusă a salvat trei sferturi din lucrare. Apoi a adăugat, că de fapt securiștii ajunși păstori au fost cei mai competenți, și au obținut cel mai mare success în lucrarea lui Dumnezeu, având Biserici puternice și făcând o lucrare admirată de toți ceilalți păstori!

Bunaciu nu are mustrări de contiință! Și cum ar avea, din moment ce consideră pe securiștii pe care i-a instruit că au succes în lucrarea lui Dumnezeu? Ceea ce lasă deschise numai două posibilități:
1.       Fie el însuși a fost un securist care și-a făcut conștiincios misiunea
2.       Fie a ajuns atât de pervertit încât Dumnezeu l-a lăsat în voia minții lui blestemate și astfel a ajuns să numească binele rău și răul bine și să creadă în acuratețea judecăților sale de valoare.

      Procesând astfel de informații te întrebi dacă acel seminar și-a justificat prezența la vremea aceea, sau dacă și-o justifică la ora actuală, știind că aceiași lupi în piele de oaie se perindă pe la catedrele sale.

5 comments:

Gheorghe Peagu said...

Ok, daca ceea ce relatati aici este adevarat va rog sa ne dati si lista acelor pastori care au fost trimisi de securitate la seminar. Domnul Ioan Bunaciu traieste si poate da asemenea situatie daca este adevarat si daca dansul vrea sa se intalneasca cu Isus si nu cu diavolul.
Poate ar trebui sa aduceti in acuzatiile dumneavoastra si argumente mai precise si documentate si sa dezvaluiti sursele astfel poate totul fi luat ca blasfemie.

Radoi Nicolae said...

Pentru listă contactați-l direct pe Ioan Bunaciu. Încă este în viață. El nu a spus cine sunt agenții, ci doar că i s-a propus târgul și el l-a acceptat ca să salveze Seminarul. Nu este însă greu să identificați și dumneavoastră pe câțiva din cei promovați de securitate. Unii au călătorit tot timpul prin străinătate și au făcut propagandă favorabilă partidului, alții și-au făcut datoria turnându-i mereu pe frații lor, unii au trăit în păcate oribile în văzul tuturor și nimeni nu a putut să îi dea jos din funcția de păstor, etc, etc.
Ceea ce am declarat în acest articol a fost mărturisit de Ioan Bunaciu imediat după revoluție în fața câtorva studenți de la Seminar pentru a scuza slujbele făcute de el autorităților comuniste.

Mateescu Moise said...

Unde pot gasi un interviul cu Ioan Bunaciu cu privire la acest subiect?

Radoi Nicolae said...

Nu știu unde îl puteți găsi, dar eu am luat informația de la foști seminariști care au cunoștință de afirmațiile lui.

Borzási István said...

Ați adunat informații false. Transmiterea lor este păcatul dvs. nu al acelora, care v-au informat. Scrieți de exemplu: „în fiecare an școlar din cei patru seminariști admiși la Seminarul Baptist” - nu era admitere „în fiecare an școlar”, și când erau admiși nu erau admiși „cei patru seminariști”. Aceste falsuri, pe lângă altele, anulează și credibilitatea expresiei: „unul era un securist”.