Thursday, September 14, 2017

NELU ȘI MIHAELA CINTEAN, AU PLECAT ACASĂ!


Azi, 14 Septembrie 2017, fratele păstor Nelu Cinteanu și soția Mihaela, au plecat Acasă, la Domnul! Vestea a stârnit un cutremur intercontinental. Fratele Nelu este cunoscut de toți ca un misionar neobosit și totodată un muzician pasionat. Duminică 12 Septembrie, a avut bucuria de a participa, la Curtici - localitatea sa natală, la inaugurarea noului locaș de cult al Bisericii Baptiste, locaș pentru a cărui finalizare s-a rugat Domnului și a pus umărul, atât cât a putut. Ostenit, în mijlocul alergării, a făcut o manevră greșită în trafic, provocând un accident de circulație deosebit de grav soldat cu moartea sa, a soției Mihaela și rănirea sorei Magda Todea din Australia, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului. 
          Chiar dacă fratele Nelu a greșit manevra, știm că Dumnezeu nu greșește în hotărârile Lui! El a ales ca acesta să fie momentul întreruperii vieților pământești a celor doi și primirea lor în veșnicie, în Împărăția Sa glorioasă! Cei doi se bucură acum în prezența Domnului, secerând cu bucurie ceea ce au semănat în Numele Domnului Isus! 
           Dumnezeul oricărei mângăieri, să atingă prin Cuvântul Său, familia îndoliată, îmbărbătând pe cei ce plâng! La revedere Nelu și Mihaela!

Monday, September 11, 2017

O CETATE DE NECUCERIT – VICTORIA FINALĂ!!!

video

În frumoasa și zbuciumata mea călătorie pe acest pământ, am văzut adesea Brațul Domnului izbăvindu-mă din mâinile vrăjmașilor, călăuzindu-mă după Cuvântul Său și chiar luptând pentru mine, un rob netrebnic, în bătălii imposibile de câștigat pentru orice om. Cea mai recentă minune pe care mi-a arătat-o Domnul, a fost la Congresul Asociației Bisericilor Baptiste din SUA și Canada, desfășurat între 1 și 3 Septembrie 2017 la San Francisco. Odată cu deschiderea dosarelor securității, adevărul n-a mai putut fi ascuns de către nimeni, dar știam bine că vor fi încercări de împotrivire și chiar denigrare. Mulțumesc mai întâi fraților Ovidiu Rauca și Valer Monafu pentru distribuirea cărții: O cetate de necucerit, în cadrul întâlnirii congresului pe care l-au găzduit. Oamenii au ajuns, cu această ocazie, în posesia unei istorii reale despre parte din frământările interne pe care le-au avut credincioșii baptiști din România, subjugați cu asprime de regimul partidului comunist. Prezentarea sinceră a adevărului și a dovezilor fotografiate din arhiva securității, a iscat mai multe întrebări:
a) „Ce rost are să dezgropăm morții și stafiile trecutului”, spun unii? Are rost, dragi frați și surori. De ce? Pentru că bunicii și părinții voștri au fost vânduți tocmai de acești lupi răpitori. Pentru că unii din ei nu sunt morți” și nici „stafii”, ci se erijează încă în mari credincioși, stând înaintea voastră cu nerușinare și aducându-vă învățături. Ca cioban am luptat mereu cu lupul și cred din toată inima, că și turma Domnului, trebuie păzită de aceste dihănii.
b) Cu ce zidește sau ajută o asemenea carte?” O cetate de necucerit, ajută tânăra generație să înțeleagă trecutul și mai ales să învețe din el. Dacă nu învățăm din trecut suntem condamnați să repetăm greșelile altora. Am încercat să avertizez oamenii de pericolul trădării și de binecuvântările pe care Domnul le revarsă asupra celor care îi rămân credincioși în orice circumstanțe.
c) „Ar fi bine să nu judecăm pe cei ce au greșit. Foarte corect! Eu nu m-am făcut judecătorul nimănui. Cel care ne judecă pe fiecare este Domnul! Am arătat doar ce s-a întâmplat. În înțelegerea mea, simpla expunere istorică a faptelor este o datorie a martorilor oculari. Evangheliile și Epistolele sunt cărți de origine divină, arătând istoria vieții Domnului Isus și a Bisericii Primare. Eu am prezentat istoria luptei Bisericii Baptiste din Caransebeș cu tot sistemul draconic care: prigonea, tortura și ucidea creștini. Sunt dator, la fel cum spunea și Apostolul Pavel, să rostesc adevărul! Cititorii, se pot raporta cum vor, la istoria aceasta.
            Mulțumesc fraților păstori Daniel Brânzei și Marius Lucan, din zona Los Angeles, pentru recenziile scrise și publicate pe internet, privind O cetate de necucerit și totodată fratelui păstor Nelu Brisc din Portland, pentru prezentarea cărții în plenul Congresului, duminică 3 septembrie 2017. Amintesc și încercările furibunde ale domnilor Clintoc și Busuioc de a denigra și bloca distribuirea istoriei de la Caransebeș, la San Francisco. A Domnului să fie slava pentru acestă victorie, câștigată de partea adevărului!
întotdeauna, de aceeași parte, Nicolae Rădoi

Thursday, August 31, 2017

O inimă necucerită !

Am gasit un articol interesant pe blogul fratelui Daniel Branzei, multumesc frate Branzei

Am fost cu Nicolae Rădoi în Israel. Nu ne cunoșteam prea bine. Am crescut în zone diferite din țară. Eram un grup mărișor. S-a apropiat de mine și mi-a spus, mai mult șoptit, a taină:
,,Frate Brânzei, nu te supăra, da’ numai noi doi suntem ciobani în grupul ăsta! Matale cu oile Domnului, eu cu cele adevărate….“
M-a bufnit râsul. Omul avea haz și har. A fost prima glumă dintr-un șirag de perle care ne-au împodobit călătoria (puteți citi ceva aici)..
De câteva zile, mi-a trimis o carte scrisă de dânsul. Am descoperit acolo un alt Rădoi, cel de ,,la greu“. Oricum ar fi, la bine sau la rău, Nicolae Rădoi este un foarte bun tovarăș pe care-l poți avea în călătoria vieții.
I-am citit cartea din scoarță în scoarță. Am râs și-am plâns. Merită citită de toți. Este un document de istorie adevărată. Așa cum văd că a scris și Marius Lucan, păstor foarte aproape de mine în San Bernardino, California, cartea va deranja pe unii. Nu-i bai! Fratele Nicolae este foarte corpolent și, când se mișcă, îi mai înghesuie pe unii. Am simțit-o și eu pe pielea mea, dar nu m-am supărat. Este normal să fie așa.
Dacă ar fi să aleg, l-aș alege pe Nicolae Rădoi și pe trasee și în tranșee. Este un om pe care e bine să-l ai alături. Dacă vă veți gândi bine, asta va fi și concluzia voastră. Parafrazându-i titlul cărții, am să spun despre el că este ,,O inimă de necucerit“, imposibil de înregimentat în tabere de orice fel.
Cartea se poate cumpăra de la Convenția RBA de la San Francisco. În Los Angeles o puteți cumpăra de la biserica noastră sau se poate comanda direct de la dânsul din Texas: (830) 688-0050. În România, cartea se poate comanda din Lugoj: 40-720-702175
Daniel Branzei
Puteti citi acest articol la adresa de mai jos:

Friday, August 25, 2017

O CETATE DE NECUCERIT – O altfel de ISTORIE!

Adesea, timpul a dovedit că: “Istoria a fost scrisă de către cei ce au spânzurat eroi.”[1] 

Istoria comunismului din România, încă, în cea mai mare parte a ei, este scrisă de către supușii fostului sistem, de către adulatorii dictatorului, care subit, după “Revoluție”, au devenit mari susținători ai democrației. Istoria prezentată de acești oameni, este din fașă, una compromisă! O istorie trunchiată, amputată, sfâșiată de hienele care caută să își ascundă duhoarea cadavrelor ronțăite. Este logic să fie așa. Doar nu se vor auto-compromite rostind Adevărul și riscând linșarea din partea urmașilor victimelor lor! În acest neo-comunism numit democrație, haitele sunt bine organizate, burdușite cu gologani și rostind adevăruri” ce nu-i jenează. 

        Cartea lui Nicolae Rădoi: O cetate de necucerit: Istoria luptei Bisericii Baptiste din Caransebeș cu autoritățile comuniste – este o altfel de istorie! Ea n-a fost scrisă de un om al sistemului, ci de unul prigonit și întemnițat de sistem! În această ordine de idei, cartea, pentru un anumit grup, este foarte deranjantă. 

            Am avut privilegiul de a intra în posesia unuia din primele 14 exemplare sosite în Statele Unite. Am citit cartea pe nerăsuflate, trăind, subliniind, meditând și uneori suspinând adânc, nedreptățile descrise în ea. Cartea prezintă evenimente istorice, trăite de autor și dovedite de arhivele secrete ale securității, făcute publice în anii 2015-2016. Cartea arată îndrăzneala Bisericii Creștine Baptiste din Caransebeș de a lupta pentru autonomie religioasă, într-o vreme în care mulți pastori din conducerea Cultului erau compromiși. Îndrăzneala acestei Biserici poate fi comparată cu a celor trei tineri din Daniel capitolul 3. Biserica din Caransebeș, în anul 1978 a refuzat să se închine chipului împăratului”, iar protagoniștii acestei mișcări Revoluționare periculoase, au fost întemnițați. Fratele Rădoi, scrie această carte doar acum, în lumina dosarelor din arhiva securității, deoarece fără dovezi imbatabile mărturia lui ar fi fost ușor contrazisă. Această carte strălucește prin accentul Harului lui Dumnezeu peste credincioșii Săi, în prigoană, în suferințe și chiar în temniță! Dumnezeu a continuat să îi binecuvinteze pe acești oameni, asemenea lui Iosif, dându-le propășire, chiar și între dușmani. 

            Cartea este incomodă datorită numelor deconspirate în ea. Deși profetul Daniel nu face cunoscut numele celor ce s-au închinat, trădând pe Dumnezeu, Evangheliile și Epistolele îi menționează pe: Petru, Iuda, Anania, Safira, Dima, Alexandru Căldăraru și alții, oameni care au trădat pe Domnul, și dintre care primul s-a pocăit. Fratele Rădoi dă nume, arătând cât de gravă a fost trădarea dintre „frați” și sperând în pocăința sinceră a celor ce sunt încă în viață. Mărturisesc că unele nume nu m-au surprins deloc, deoarece trădarea lor era cunoscută de toți, în timp ce altele mi-au tăiat răsuflarea. 

            Într-o vreme, când realitățile istorice dinainte de Revoluție, sunt încă, în cea mai mare parte a lor, distorsionate intenționat de cei compromiși, vă încurajez să citiți cu atenție, mărturia unui întemnițat, a unuia care a făcut pușcărie pentru Christos și Mireasa Lui, care a stat în celula morții” – pentru Domnul Vieții! 

            Dumnezeu să ne ajute să îi fim credincioși fără a face compromisuri, cercetând pe cei ce le-au făcut, spre o pocăință sinceră, a căror lacrimi vor fi apreciate de toți.

 

                                                                              Păstor, Marius Gabriel Lucan

[1] Braveheart movie quote - 1995

Monday, August 21, 2017

O Cetate de necucerit - Istoria luptei Bisericii Baptiste din Caransebeș cu autoritățile comuniste

O carte ce prezintă lupta inegală dusă de Biserica Baptistă din Caransebeș împotriva autorităților comuniste ce voiau să o îngenuncheze și să o aducă înapoi la slugărnicia în care se complăcuse câtă vreme avusese pe Irimia Gavăgină ca păstor și un comitet format din mai mulți agenți comuniști. În ciuda faptului că autoritățile comuniste au apelat la forță, interogatorii, amenințări, bătăi și închisoare, Biserica Baptistă din Caransebeș a rămas pe poziție refuzând să capituleze. În urma conflictului Biserica a strălucit și mai tare, asemenea unei cătăți așezate pe munte, vizibilă și invincibilă. Titulul cărții, O Cetate de necucerit este potrivit și extrem de sugestiv.

Anul 1978 a rămas în istoria Baptiștilor din România ca un jalon în lupta pentru înlăturarea imixțiunii autorităților comuniste în problemele interne ale Bisericilor. Stegar în această luptă a fost Biserica Baptistă din Caransebeș care la începutul anului a ales un nou comitet hotărât să stopeze controlul exercitat de autoritățile comuniste asupra Bisericii.

Prietenii fratelui Nicolae Rădoi au țesut împreună un material impresionant ce relatează această istorie unică din România comunistă. Cartea are 500 de pagini, nenumărate documente, mărturii și o mulțime de fotografii ale protagoniștilor angajați în lupta menționată. Ea poate fi comandată la următorii distributori pentru suma de $20:

Marius Lucan - San Bernardino - 909-677-3337
Lucian Han - Chicago - 630-673-6376
Ovidiu Rauca - San Francisco - 925-818-8667
Nicolae Rădoi - San Antonio - 830-688-0050

Cei care doresc cartea dar nu pot achita această sumă, sunt rugați să contacteze pe fratele Nicolae Rădoi pentru a solicita un exemplar gratuit.

Prietenii fratelui Nicolae Rădoi

Povestea unui emigrant (IV)

CALIFORNIA...

California, pentru familia unchiului meu a fost un nou inceput, un nou cap de pod. Emigrantii cind vin in America au un elan nemaipomenit…multa adrenalina , dar si multe lucruri de facut, de compensat. Uneori toata energia se consuma in ingrijorari…Lumea de aici nu functioneaza exact cum functiona lumea din care am plecat. Adauga la asta o limba noua, lipsa de orientare, de prieteni, de cunostinte generale...un pom desradacinat si mutat in alta clima...

Unchiu isi mai aducea aminte de ceva engleza…vag, din seminar. Flavius prinsese insa mai bine engleza in liceu si practicase mai mult la New York. Tusi, era omul de acasa, ala de te primeste cu mincarea numa' buna...nici prea calda si nici prea rece, doar potrivita, ca pentru zmei; si care te iubeste si te cocoloseste cind vii acasa obosit si transpirat dupa o zi petrecuta in cautare de lucru, intr-o caldura crincena de California si fara aer conditionat in jonkul cu care te deplasezi de la o usa la alta, de la o fabrica la alta.

Primul care a gasit de lucru a fost Flavius. I se daduse de catre doctori liber ca sa lucreze, stia limba suficient, era harnic si dornic sa-si ajute familia. Primise jobul asta la o fabrica de bomboane si in fiecare dimineata mamica lui se scula si facea micul dejun si taticul ii incalzea masina…Ii faceau cu mina la plecare…si lacrimau.

Cu doi ani in urma cind nu putea face nimic din cauza miinii au fost amindoi fripti de durere…si iata ca acuma baiatul lor de 18 ani se ducea sa cistige piinea pentru toti trei; pina cind si unchiu va gasi eventual ceva de lucru…nu se putea sa fie mai bine de asa...

Tusi imi povestea cu o duiosie de nedescris cum Flavius venea de la lucru si mincau toti trei, iar cind terminau de mincat, Flavius insista sa stringa masa si sa spele vasele. Spunea ea: "am trimis in America un copil rasfatat si am venit si am gasit un copil asa de bun si de saritor, nu ma mai saturam privindu-l "tuca-l eu pe el sa-l tuc"... Eu insistam si ziceam, "nu Flavius, du-te si te odihneste, ca tu ai fost la lucru…tu ne cistigi noua pita acuma" si el spunea…"lasa mamica ca si voi ati facut multe pentru mine…acuma e rindul meu".

Lucrurile mergeau bine si unchiul meu a cautat o Biserica Americana care sa-I lase sa functioneze pe linga ei si sa deschida o Biserica Baptista Romana in San Leandro, California. Au reusit sa gaseasca o biserica, pe strada Bancroft.

La prima slujba au participat 7 persoane. Ei trei si o familie baptista care locuia acolo, Familia Vatran si Doamna Breger si sotul ei, alti doi romani din acelasi oras. Au cintat, s-au rugat Domnului pentru ajutor, au citit din Scriptura si Unchiu le-a spus cite ceva din Cuvintul Domnului.

Erau multi romani in Arie dar erau ortodoxi, si de acum incolo incepea pentru ei munca de a consolida acest grup. Totul parea absolut minunat. Aveau de muncit, dar asta nu-i speria...doar erau in tara tuturor posibilitatilor...

La sfirsitul primei saptamini de lucru a lui Flavius, au decis sa mearga la Los Angeles la Biserica unde era pastor fratele Pit Popovici. Cu doua zile inainte de plecare, Flavius a fost de-o voiosie ce nu s-a vazut. Cinta intr-una si cintarea care o fredona era "Dincol de zare, e-o dimineata, mai luminoasa, fara de nori…imi lipsesc cuvintele, dar continua ca acolo este o noua viata…si-acolo vom fi cu-al nostru Domn".

Isi aminteau parintii mai tirziu ca se pornise Flavius din senin pe o discutie; si printre altele i-a spus tatalui sau…" Stii taticule…si eu am sa fiu acolo…n-am sa stralucesc asa tare ca tine, dar am sa fiu acolo…"

Weekendul a venit si si-au pus hainele de duminica si chitarile in masina si au plecat toti trei la Biserica la Los Angeles...

Povestea unui emigrant (III)


Ziua plecarii a venit . Eu n-am fost acolo la Beregsau, dar fratii mei mai mici au fos t. Ei isi amintesc cum Flavius ii ridica pe bicicleta si ii cara pe rind intr-un entuziasm de nedescris, ca si un porumbel care se pregateste de o calatorie lunga si mai face citeva ture deasupra ca sa-si intipareasca in minte peisajul…asa ii plimba el pe fratii mei maruntei peste tot cu vechea lui bicicleta. Nu au iesit la drum sint sigura…Pina acolo n-am mai intilnit ciudatenia asta…pe drumul satului circulau numai vacile; si i se si spunea “Calea Vacii”; iar oamenii si bicicletele mergeau pe margine pe linga gard.

In curtea lor crescusera printre pietris niste flori multicolore , de o frumusete nemaipomenita. Se numesc floride piatra si ele rezista la temperaturile inalte ale verii banatene… Flavius trecea cu bicicleta cu fratii mei peste ele, si peste tot pe-acolo si Mosu saracu nu contenea sa ameninte si numa pufnea… de suparare, dar n-avea nici un succes, ca nu-l mai baga nimeni in seama.

Careva i-a atras atentia lui Flavius ca... vine el inapoi din America si Mosu n-o sa uite ce i-a facut cu florile…la care Flavius a replicat…"Niciodata! Aici nu ma mai intorc! Niciodata! ....Niciodata!!!"

Bineinteles ca atunci ce-a spus el a sunat asa...ca niste vorbe in vint…dar asa cum ni se intimpla de multe ori…vorbele aruncate in vint ajung sa aiba importanta la timpul lor. Si cu multe lucruri ce le facem sau vorbe ce le rostim , ajungem sa ne reintilnim in viata. La urma urmei, vom da socoteala de fiecare cuvint…oare de ce nu ne intra asta in cap, odata? Am face o asa economie de durere daca am asculta…

Si au plecat…si s-a lasat linistea in Beregsaul Mare. Mosu n-a mai avut la cine striga…piinea a fost taiata drept si floricelele si-au revenit ....eventual. Din saminta lor au iesit altele si altele…si uitarea si linistea s-a asezat in ograda lui Mosu. Pe ulita pe la porti s-o fi potolit de mult si zarva de seara a noutatii…”n-ai auzit? A lui Morariu pleaca in America …”

Ajunsi in New York, Flavius avea deja data operatiei stabilite…asta fiind una dintre motivele pentru care unchiu se ambalase asa de tare si luase masuri asa de drastice, ingrijorat sa nu piarda oferta spitalului american. Spitalul deja avusese data stabilita si patul si doctorii pregatiti pentru operatia lui.

Flavius avea la mina ceva “ce ii minca osul”…asta era explicatia "stiintifica" de care-mi amintesc… si facea gaura in os. De aia osul de rupea asa usor la orice effort oricit de mic pentru ca din el ramasese doar o pojghita . Ii facusera o sumedenie de operatii in Romania, ii luau din osul lui din picior, macinau si puneau acolo sa umple…dar nu tinea mult si iara i se rupea mina. Acuma cei de la spitalul asta American intentionau sa ii taie 20 de cm din osul acela bolnav si sa ii puna in locul lui o tija metalica.

Iata-i si la New York…imi imaginez doar cum a fost. Au fost asteptati si cazati la un frate. Flavius a fost internat in spital imediat. Stiu doar un pic din discutia intre tata si fiu, lucru impartasit de tatal lui mai tirziu si care mi-a ramas in memorie. Nestiind cum o sa se descurce, Unchiu Avram i-a zis lui Flavius care se ingrijora…”nu te ingrijora, o-i sta si eu pe unde pot si am sa-mi caut ceva de lucru”. Flavius insa incercind sa gaseasca si el solutii la problemele ce le aveau i-a zis…"Tati…tu stai mai mult pe linga mine la spital daca se poate…poate te lasa sa dormi cu mine si eu n-am sa maninc toata mincarea ce mi-o dau ei si am sa-ti pastrez tie jumatate."

Suna frumos, nu-i asa? Darmite daca cuvintele astea vin de la “Fomila”, care isi taia felia de piine cit roata carului. In familia lor era o traditie bine statornicita ca la sarbatori fiecare avea tortul lui; nu-i asa ca n-ati mai auzit de asa ceva? Pe vremuri eram de-adreptul geloasa... Pe vremea aia Beregsaul era in centrul atentiei mele...cum sa nu fie...sa ai tortul tau la Pasti si la Craciun...si alte sarbatori reale sau inventate...unde s-a mai pomenit asa ceva?

Mi-au dat lacrimile insa atunci cind unchiu mi-a povestit si-mi dau lacrimile si acuma cind scriu…Relatia dintre tata si fiu ajunsese asa de apropiata…doar trecusera impreuna prin Valea Umbrelor si petrecusera o noapte si in inchisoare impreuna…

Operatia a reusit si unchiul meu a gasit ceva de lucru. Flavius se inzdravenea pe zi ce trece si devenise un baiat din ce in ce mai placut. In Biserica din New York cinta in orchestra pe care Unchiu Avram o incropise si de data asta cred ca si fetele il placeau; si in sfirsit venise vremea sa ii placa si lui fetele. Stiu ca au fost citeva din ele in New York care l-au invatat chiar sa coase; si si-a cusut singur chiar o pereche de pantaloni. In lipsa mamei a invatat sa fie gospodar si tatal lui nu contenea sa se minuneze ce copil bun are.

Intre timp au reusit sa-i faca chemare si la Tusi Eugenia si a primit si ea pasaport. A plecat curind la ei ducind cu ea din obiceiurile din Beregsau...ale abune...si de-acuma, cu bucatareasa in casa, cred ca viata a devenit si mai buna. Am primit o singura scrisoare de la Flavius in perioada asta si imi scria ca isi rupe gitul uitindu-se in sus la zgirie nori…Asta e tot ce-mi amintesc.

Imi aduc aminte insa ca la un moment dat, buna a venit foarte entuziasmata sa-mi spuna ca trebuie sa ma duc cu ea la posta sa ridicam un pachet din America. A fost asa...o pregatire intensa ca nu eram sigure daca nu trebuie sa mai luam si alte ajutoare cu noi ca sa putem aduce pachetul. Bun si facut…buna ia caruciorul de aragaz, care era vehicolul nostru major de transport si…pe jos…ne ducem la posta. Drum lung, o toamna friguroasa, Buna incotosmanita…eu cu cizme cu tocuri…ca de…eram in Romania si o anumita eleganta era necesara nu conta unde mergi…doar "te vede lumea", nu? Plus de aia...primisem pachet din America...

Si ajungem noi la posta…si Buna da hirtia si asteptam zimbind si uitindu-ne cumva superior la restul lumii; nimeni de-acolo eram noi sigure ca nu asteapta pachet din America cum asteptam noi.

Si in sfirsit vine femeia la ghiseu si ne intinde acru...cum numa in Romania se stie servi oamenii pe la ghisee...un pliculet…Inauntru un batic mic de spuma. Numa’ ca nu ne-am carat una pe alta cu carutu de acolo inapoi…si am ris, si am ris…oh…si cum stia buna mea sa rida !!!

Si noi, ca si altii de fapt am crezut la rindul nostru ca America este o vaca mare care da lapte la toata lumea…numai ca nu e nimeni sa o mulga si de aia probabil e nevoie de noi sa ajungem acolo…Din toata treaba asta am inteles noi, ca pachetelul asta era un gest frumos si ca nimic nu era intins pe gard, pe-acolo prin New York ca altfel si ai nostri s-ar fi priceput sa culeaga si ne-ar fi trimis si noua.

Banuiesc ca timpul asta in New York a fost o perioada frumoasa pentru familia lor. Sint sigura ca din cele materiale nu au putut avea mare lucru…pentru ca in curind aveau sa-si puna tot calabalicul intr-o masina si sa porneasca spre California ca sa se stabileasca acolo. Mi-amintesc ca povesteau ca drumul a fost plin de peripetii, pentru ca masina a fost …un "junk" cum zic americanii…si pe la mijlocul drumului s-a stricat. Au trebuit sa o abandoneze si sa faca rost de alta. Bani nu erau…si nu stiu exact cum si-au rezolvat problema masinii dar stiu ca Dumnezeu a raspuns la fiecare apel si au ajuns in California, in Bay Area, unde erau multi romani dar nu exista inca o Biserica Nou Testamentala.

Mi-amintesc ceva povesti si peripetii si despre primul apartament inchiriat…cind n-ai bani si esti strain…se deschid usile tare greu…Dar se aveau unul pe altul si Flavius era sanatos…si asta era cea mai mare bogatie pentru ei.


Si va las oleaca sa zimbiti…povestea e lunga si zimbetele rare; asa ca popasul asta e tocmai bun de incarcat bateriile…Uitindu-ma la viata lor realizez cit de important este sa calatorim cu Dumnezeu in fiecare zi…Enoh a trait mai mult ca restul lumii, dar nu de aia a intrat pe paginile Sfintei Scripturi. El a calatorit cu Dumnezeu si acest lucru a facut calatoria lui importanta...Si noi putem fi ca Enoh. Timpul si traseul sint diferite, dar Dumnezeu nu s-a schimbat…El este acelasi, ieri si azi si-n veci!!!