Wednesday, September 28, 2016

Iată ce spun martorii… Mărturia lui Mihai Mihuţ cu privire la evenimentele de la Caransebeş din 1978 (III)

IAm observat că unii nu prea ştiu cum a fost în realitate sub regimul comunist din România condus de Nicolae Ceauşescu. Realitatea era că păstorii baptişti erau în mare parte supuşi Departamentului Cultelor. De faţadă se spunea că acest organ asista cultele, dar de fapt era un departament al securităţii sub directa îndrumare a lui Ceauşescu, department ce încerca să suprime viaţa religioasă a credincioşilor. 
    De îndată ce a fost ales noul comitet al Bisericii Baptiste din Caransebeş în februarie 1978, s-a trecut la acţiuni concrete menite să aducă câştig Evangheliei. În primul rând, comitetul Bisericii a hotărât ca fratele Liviu Olah să vină să predice două duminici pe lună. Fratele era urmărit de securitate tot timpul. Pentru a-l opri din predicarea    Evangheliei, inspectorul Iulian Sorin i-a ridicat carnetul de pastor.                

Lucrul acesta însemna că după directivele Departamentului Cultelor recunoscute de Uniunea Baptistă, fratele Liviu Olah nu mai avea dreptul să predice nicăieri. De fapt, fratele Liviu era socotit de ei un om periculos. Noi nu am ţinut cont de regulile Uniunii şi l-am invitat să predice la Caransebeş, deşi cei de la Comunitate şi de la Uniune ne cereau insistent să nu îl mai invităm. Dar noul comitet, care se temea de Dumnezeu şi nu de oameni, a început să invite şi pe alţi fraţi care nu erau pe placul Uniunii. Astfel am invitat la evanghelizări pe fraţii  Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Iosif Ţon, Petru Dugulescu, Pascu Geabou, Constantin Chisăliţă, Vasile Taloş. 
      Vreau să spun că atunci când a sosit fratele Pavel Nicolescu la o evanghelizare în timpul vechiului comitet, nici un membru din comitet nu a vrut să treacă la amvon cu dânsul. Fratele Pavel Nicolescu era un mare anticommunist, şi oamenilor le era frică să stea cu el la amvon. Au fost discuţii într-o cameră anexă a Bisericii, şi timp de 45 de minute s-au dat mai multe cântări commune, până să se stabilească cine va merge cu el. În sfârşit cineva s-a hotărât să treacă cu dânsul la amvon. De când a fost ales noul comitet în 1978 membrii acestuia nu se sfiau să invite pe cei persecutaţi de autorităţi şi nu aveau frică să stea la amvon cu aceştia. De aceea conducerea cultului a luptat împotriva noului comitet încercând să impună din nou cu forţa pe cel vechi. 
      După încercările nereuşite a apărut conducerea Comunităţii de Timişoara în frunte cu Băleanu Gheorghe şi cu împuternicitul Pârneci. Aceştia au oprit Biserica pentru discuţii. De fapt, ei veniseră să schimbe conducerea Bisericii aleasă statutar. Pe Băleanu l-au întrebat fraţii: “Dumneata ai luat o grămadă de bani de la Bisericile de pe malul Dunării şi le-ai promis că le aduci autorizaţii de funcţionare! Unde-s banii şi autorizaţiile? Băleanu a răpuns: “Asta-i treaba mea.” Se vede că corupţia celor de sus nu consta numai în trădarea fraţilor şi a intereselor Bisericilor, ci şi în însuşirea de bani pentru servicii pe care ştiau bine că nu le vor face. 
    De fapt securitatea ducea lupta împotriva credincioşilor baptişti pe mai multe planuri. O procedură a fost excluderea din cult a persoanelor ce nu voiau să se supună autorităţilor comuniste şi insistau ca guvernul să nu se mai amestece în Biserici. Guvernul folosea mâna celor de la Uniune şi a celor de la Comunităţi pentru a exclude pe cei indezirabili. Nu aveau nici un drept să excludă membri, deoarece numai Biserica locală putea exclude pe membrii săi. Concomitent cu excluderea celor de la Caransebeş autorităţile aveau în plan excluderea fraţilor Popescu şi Nicolescu. După ce i-au declarat excluşi, au cerut bisericilor să nu îi mai primească la amvon, dar Biserica din Caransebeş nu a ţinut cont de circularele lor. Noi nu i-am ascultat pe mai marii noştri, deoarece ştiam că slujesc securitatea. Astăzi numele trădătorilor pot fi citite în dosarele aflate în arhiva securităţii. De fapt nu numele lor reale, ci numele conspirative. Ei, conducătorii cultului baptist au conspirat împotriva fraţilor lor, i-au exclus din Biserici, i-au reclamat ca răufăcători la autorităţi, i-au împins în închisori, sau i-au determinat să îşi ia lumea în cap plecând legal sau ilegal în alte ţări.


Când vom ajunge în faţa dreptului Judecător se va vedea cine pe cine a slujit. Cei care au acceptat persecuţia vor sta de partea Domnului Isus şi vor primi cununa răsplătirii. Cei ce au trădat pe fraţii lor vor sta alături de Iuda, şi îşi vor primi şi ei plata conform trădării. Arginţii şi dorinţa după poziţii i-au împins la trădarea fraţilor lor. “Vai de ei, căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig…”

Sunday, September 25, 2016

Mărturia lui Ion Madina cu privire la evenimentele din 1978 de la Carnasebeş

Atunci când fratele LIVIU OLAH venea în anii 1977-1978 la Biserica Baptistă din Caransebeş şi predica cu multă putere, eu eram unul din membrii aleşi în conducerea bisericii. Eram tânăr, dar împreună cu ceilalţi membri, eram cu toţii hotărâţi să acţionăm aşa cum ştiam că aşteaptă Domnul de la noi, ca Biserica să propăşească. Fratele Liviu Olah nu venea să predice la noi fără invitaţie. Conducerea bisericii m-a însărcinat pe mine oridecâte ori era nevoie să duc fratelui Olah invitaţiile pentru că lucram la CFR şi aveam permis gratuit de călătorie.
În vremea aceea în fiecare luni dimineaţa era sedinţă la partid, unde participau următorii: Prim Secretarul oraşului Caransebes, Nicolae Oprea, apoi Şeful miliţiei şi al securităţii, şi protopopul ortodox Grama. Politicul conducea securitatea şi miliţia. Toţi aceştia se adunau, printre altele, cu scopul de a pune capăt trezirii spirituale care avea loc la Biserica Baptistă din Caransebeş. 
În alte oraşe păstorii bisericilor mergeau în fiecare luni să dea raportul securităţii şi partidului despre “lucrarea” ce o făceau. Din moment ce conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeş nu coopera cu autorităţile, aceştia complotau împreună cu alte forţe ca să deraieze lucrarea Domnului din biserica noastră. După o şedinţă lungă pe care au avut-o la partid, comitetul bisericii noastre a fost invitat în zilele care au urmat la sediul partidului.  Acolo Nicolae Oprea ne-a interzis să-l mai invităm la Caransebeş pe fratele  Liviu Olah. Acolo am asistat la o discuţie dură între fratele Nicolae Rădoi şi Prim Secretarul N. Oprea. Fratele Rădoi îi spunea că el şi conducerea Bisericii o să mai invite pe fratele Olah la Biserică să predice Evanghelia oridecâteori va fi nevoie. Secretarul de partid  spunea că Liviu Olah n-are voie să predice, deoarece nu avea “carnet” de predicator.
Pentru cei care nu ştiu, comuniştii inventaseră sistemul conform căruia orice predicator trebuia să aibă un carnet, un act de identitate in care se specifica faptul că purtătorul actului era păstor şi actul era emis de autorităţile Departamentului Cultelor. Cei care nu se supuneau regulilor abusive ale Departamentului Cultelor, sau regulilor tot atât de abuzive ale conducerii Uniunii Baptiste de la Bucureşti, erau “sancţionaţi” prin ridicarea carnetului. Autorităţile spuneau că cei ce nu au carnet nu pot să predice. Predicatorii care se temeau de Domnul spuneau că au de la Domnul mandatul să predice, şi nici un om sau nici o autoritate nu poate ridica acest drept. Era o luptă pe care autorităţile o duceau cu scopul de a opri pe oamenii lui Dumnezeu de la predicarea Cuvântului. Păstorii slugarnici au recunoscut astfel de reguli, şi prin urmare refuzau să permită unui predicator fără carnet să proclame Cuvântul Domnului de la amvonul bisericilor pe care le păstoreau. Noi, la Caransebeş, nu am recunoscut şi nu am urmat astfel de reguli. De aceea invitam mereu pe fratele Liviu Olah să vină la Caransebeş şi să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta îi întărâta pe cei de la conducerea partidului din oraş.
Şeful partidului din Caransebeş voia să ne determine pe noi, cei din conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeş să urmăm regulile lor, şi să nu mai invităm pe fratele Liviu Olah. Bineînţeles că s-a lovit de refuzul nostru. Cel care le-a spus răspicat că nu vom asculta de ei a fost fratele Nicolae Rădoi. După multă discuţie, în final şeful partidului din oraş a zis: “Eu conduc oraşul, şi am să vin personal, şi am să-l pun pe Olah ăsta jos!” Fratele Rădoi i-a răspuns: “Puteţi să veniţi la serviciile divine ale Bisericii, dar nu aveţi voie să daţi ordine în biserica noastră. Pentru că eu am să vă pun pe scaun!” Oprea s-a enervat şi i-a zis: “Vrei să te pun pe tine în locul meu?!” Cu alte cuvinte, ne spunea că nu noi conducem Biserica, ci el şi cei cu care complota împotriva Bisericii. Noi nu am vrut să ne războim cu autorităţile, ci am vrut un singur lucru, să fim liberi, şi fratele Liviu Olah, care era servul DOMNULUI să poată să predice liber în oraşul nostru şi oamenii din oraşul nostru să Îl primească pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor. Dacă în toate Bisericile Baptiste comitetele şi păstorii ar fi procedat aşa cum am procedat noi la Caransebeş, alta ar fi fost starea lucrării lui Dumnezeu din ţara noastră în anii aceia. 
MADINA ION, fost membru în comitetul de conducere a Bisericii Baptiste din Caransebeş

Friday, September 23, 2016

Mărturia lui Mihai Mihuț cu privire la evenimentele din Caransebeș 1978

Un mit pe care l-au pus în circulație prietenii vânduților ce au dominat Cultul Baptist în perioada comunistă a fost că acei conducători au avut totuși o față umană și au manifestat regret pentru nedreptățile ce le-au înfăptuit la un moment dat când erau în pozițiile de conducere. Așa, de pildă, în cazul celor trei care am fost condamnați la închisoare pe baza reclamațiilor făcute de cei din fruntea Cultului Baptist, se vehiculează mitul că Mara Cornel, Ioan Bunaciu și Paul Bărbătei și-au rectificat poziția de persecutori și au devenit ulterior prietenii celor pe care i-au trimis la închisoare. Nimic mai departe de adevăr! Dăm mai jos din nou mărturia fratelui Mihai Mihuț care infirmă această informație eronată alături de atâția alți martori ai evenimentelor de la Caransebeș din 1978. Mai zilele trecute unul încerca să susțină că fratele Yonel Jura nu a fost prezent în sala de judecată când s-a dat verdictul împotriva noastră, și aceasta cu scopul de a discredita mărturia acestuia, dar au fost destui care au confirmt prezența lui acolo. Ceea ce se publică pe blogul nostru sunt mărturii ale celor ce au trăit evenimentele și nu s-au lăsat influențați de propaganda comunistă și post-comunistă intenționată să scuze pe trădătorii credincioșilor ce au fost persecutați. Iată mărturia fratelui Mihai Mihuț: 

Eu l-am cunoscut pe Nicolae Rădoi de pe vremea când era tânăr. Lae Albai, aşa îl cunoştea lumea aici la Caransebeş. Şi mai îl ştia ca un om curajos, care şi-a pus viaţa în joc pentru propăşirea Evangheliei. Una din activităţile pentru care risca mult a fost introducerea de Biblii în România şi distribuirea lor acolo unde era nevoie. Lae Albai dimpreună cu Gifu Ştefănuţ, ei, au introdus multe Biblii în Romania. Ceea ce vă scriu am văzut cu ochii mei, şi poate fi confirmat şi de alţii care au fost martori la evenimentele de atunci. De fapt, tatăl meu a fost membru în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş şi a susţinut cu mult curaj acţiunile iniţiate de Lae Radoi, Petru Cocârţeu şi ceilalţi tineri aleşi în comitetul Bisericii în 1978. Cei trei, Lae Rădoi, Petru Cocârţeu, şi Mihuţ Martin (tatăl meu) au coordonat venirea repetată a fratelui Liviu Olah la Caransebeş. În aceeaşi perioadă au fost invitaţi să predice la Caransebeş fraţii care nu erau bine văzuţi la Uniune, şi anume Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Pascu Geabou, Vasile Taloş, Iosif Ţon şi alţii. Astfel de invitaţii nu erau pe placul autorităţilor şi nici pe placul conducătorilor Uniunii Baptiste.

De asemenea, Lae Rădoi a invitat la Caransebeş şi a susţinut cheltuialile de transport ale corului de copii de la Iaşi, a cărui dirijoare era Genoveva Sfatcu. Copiii au cântat duminică dimineaţa la Caransebeş, iar după masa treisprezece maşini i-au dus la Hateg, la Biserica Baptistă unde era păstor Petrică Dugulescu.  Acolo, copiii au cântat la programul de după masa . Vreau să spun că fraţii care au dus copiii la Haţeg puteau să rămână fără carnet de conducere. Ei au riscat, şi au riscat pentru că aşa erau timpurile. Cineva trebuia să depună mărturie cu curaj şi atunci. Seara, când copiii de la Iaşi aşteptau trenul în gara din Caransebeş, fratele Lae Rădoi i-a îndemnat să cânte pe peronul gării, ceea ce copiii au şi făcut. Genoveva nu se temea de autorităţi. Toţi cei care au fost pe peronul gării, inclusiv autorităţile care ne urmăreau, au putut auzi cântările şi mesajul lor. Era un lucru neobişnuit pe atunci, şi mulţimea a rămas foarte impresionată. Securiştii nu ştiau cum să procedeze pentru a opri cântarea copiilor, dar nu au intervenit, pentru că era multă lume. Pentru toate aceste acţiuni de evanghelizare cineva a plătit. Fratele Lae Rădoi, tatăl meu, şi alţii au fost excluşi din cultul Baptist de Mara Cornel. Apoi, 140 de fraţi, printre care şi subsemnatul, au fost excluşi din Biserica Baptistă din Caransebeş. Fratele Lae Rădoi şi fratele Petre Cocârţeu au fost trimişi la închisoarea Popa Şapcă din Timişoara ca urmare a plângerii penale făcută de Mara şi Bărbătei.

După patru ani m-am întâlnit cu Bărbătei în biroul Bisericii Baptiste numărul unu. Stătea de vorbă cu Busuioc Belciu, şi ne-a povestit, lui Busuioc şi mie cum el a fost invitat la o recepţie unde  a făcut slalom printre sticle şi n-a băut, deoarece el este omul Domnului. La urmă i-am zis: „Dar dumneata şi cu Mara aţi băgat trei oameni la puşcărie! Le-ai trimis vreo scrisoare să le spui că îţi pare rău?” Răspunsul lui a fost: “Nu.” La ora actuală văd că mulţi vor să pledeze pentru el, ca să fie recunoscut ca un reprezentant de seamă al baptiştilor din România. Dar realitatea este că lui Pavel Bărbătei, şi celorlalţi trădători ai fraţilor lor nu le-a păsat de faptul că au trimis pe alţii la închisoare.

Am citit mărturiile fratelui Nicolae Rădoi şi tot ce scrie este adevărat. La finele anului 1978 au fost excluşi din cult următorii fraţi: Nicolae Rădoi, Petru Cocârţeu, Ioan Teleagă, Viorel Vuc, Martin Mihuţ, tatăl meu, Ion Madina,  subsemnatul şi alţii. Au mai fost excluşi 140 de fraţi care ne-au susţinut,  şi nu au fost de acord cu procedurile nebiblice ale celor din conducerea cultului. La Biserica numărul doi din Timişoara au fost convocaţi păstorii din Banat şi sedinţa a fost condusă de Băleanu Gheorghe, de Stanca, de Gavagină Irimia şi de împuternicitul Pârneci. Toţi aceştia au pus păstorii din sală să voteze excluderea noastră.

In timpul când fratele Liviu Olah venea la Caransebeş ca urmare a invitaţiilor primite din partea noului comitet ales în februarie 1978, conducătorii Comunităţii Baptiste de la Timişoara şi alţii (de la Uniune) l-au trimis la tatăl meu pe fratele Nicolae Dragomir, păstor la biserica din comuna Bolvaşniţa ca să-l lămurească să nu mai susţină acest grup de tineri din comitet. Tatăl meu era şi el membru în comitetul din care făceau parte Lae Rădoi, Petre Cocârţeu, Viorel Vuc şi alţi fraţi ce hotărâseră să elimine amestecul autorităţilor în Biserică. Fratele Dragomir i-a spus tatălui meu: “Frate Mihuţ, dumneavoastră sunteţi un vechi pocăit, cu prestigiu. Aceşti tineri nu fac bine ce fac!”

Tatăl meu i-a spus: “Frate,  eu sunt sătul să privesc şi să nu fac nimic! Nu mai vreau ca păstorii baptişti să fie plătiţi de noi, şi ei să slujească securitatea! Am luat şi amenzi pentrucă l-am adus pe fratele Liviu Olah la Caransebeş. Am fost chemat şi la securitate.  Am avut percheziţii la domiciliu, dar nu-i nimic, numai lucrarea Domnului să meargă şi oamenii să se pocăiască!”
Tatal meu a fost cojocar de meserie. Eu depun această mărturie nu pentru că m-au derutat alţii (aşa am fost acuzat), ci pentru că am convingerea că trebuie să fac aceste lucruri cunoscute. Păstorul Nicolae Dragomir i-a spus tatălui meu: “Eu am venit să vă ajut!” Fratele Dragomir era în felul lui un om de treabă, dar tatăl meu a rămas neclintit. Văzând că nu pot să îl determine pe tatăl meu să îşi schimbe poziţia, cei sus puşi l-au contactat personal.

Când a venit conducerea Uniunii Baptiste la Caransebeş în frunte cu Ioan Bunaciu, Cornel Mara, Gheorghe Băleanu, Ioan Trif, Ioan Stanca şi alţii, l-au delegat pe Ioan Stanca să stea de vorbă cu tatăl meu. Stanca Ioan, care era din Caransebeş, fiind prieten cu tatăl meu din tinereţe, l-a chemat în curtea Bisericii şi i-a spus: “Martine, eu pe tine vreau să te salvez! Pentru că Uniunea va face excluderi!” Şi i-a sugerat tatălui meu ce să facă.Tatăl meu ar fi trebuit să spună în faţa Uniunii Baptiste că îi pare rău şi că se dezice de fraţii mai tineri, şi atunci Uniunea l-ar fi publicat în Îndrumătorul Creştin că şi-a venit în fire. Tatăl meu i-a răspuns lui Ioan Stanca: “Ioane,  salvează-te pe tine, că tu eşti omul numărul doi după Ţunea Ioachim, şi amândoi slujiţi Departamentului Cultelor şi Securităţii. Pe mine mă va salva Dumnezeu, fii sigur de asta,  că eu l-am slujit din tinereţe!”

Uniunea Baptistă a exclus atunci din cult pe Nicolae Rădoi, pe Petre Cocârţeu, pe Viorel Vuc, pe Mihuţ Martin, pe Ioan Teleagă şi pe Petru Frant. Tot atunci, marele jurist Pavel Bărbătei a făcut un nou registru de membri şi a glăsuit: “Cine-i de partea Uniunii Baptiste să vină să-l scriem în noul registru!” Dintr-o Biserică de patrusute cinzeci de oameni a făcut-o la mai puţin de jumătate. Împreună cu securitatea
Uniunea Baptistă a făcut un nou comitet, printre ei fiind patru informatori, din câţi cunosc eu. Nu s-au scris pe listele lor Jurchescu Petru şi soţia, Arnăut Luca,  Arnăut Wersavia, dirijorul de cor Olaru Nicolae, Olaru Iconia, Mihuţ Ana, Mihuţ Mihai, Mihuţ Marioara, Iosif Frant cu soţia, Suru Nistor, Suru Maria, Cocârţeu Verona, Rădoi Marioara, Petriu Aurel, Petriu Voichiţa, Bugarin Eva, Munteanu Gheorghe, Olaru Maria, Pasula Alexandru, Pasula Maria, Madina Ion, Madina Maria, Boata Petru, Boata Maria, Şchiopu Dumitru, nevasta lui Ion Teleagă, Iela Petru, Iela Maria, şi alţii. Unii dintre fraţii aceia au trecut la Domnul. De alţii nu îmi mai aduc aminte, pentru că e mult de atuncea, dar Domnul îi are în Cărţile Sale de aducere aminte!

La Biserică, dacă mergeam, aveam voie să stăm pe rândurile din spate sub balconul Bisericii. Din când în când venea câte un mesager, Gavagină Irimia sau Băleanu Gheorghe, şi ne spunea că dacă mergem la Comunitatea de Timişoara şi ne cerem iertare spunând că ne pare rău, vom fi primiţi ca membri în Biserică. Noi nu ne-am dus la ei ca să ne cerem iertare. Dar securitatea, deoarece nu ştia ce planuri aveam şi ce gândeam, a început să se frământe. Când noi am cerut să ni se dea voie să facem o Biserică în cartierul Balta Sărată, reprezentanţii securităţii au chemat pe păstorul Bisericii de atunci şi i-au cerut să ne primească înapoi ca membri. Aşa că pe noi ne-a “reabilitat” securitatea,  forţând pe Mara Cornel şi pe Pavel Bărbătei să ne primească înapoi ca membri în Biserică fără să cerem noi sau să declarăm că am fost vinovaţi. Se adevereau cele spuse de Domnul Isus. Fii lumii erau mai înţelepţi decât Mara şi Bărbătei.

Thursday, September 15, 2016

Ce mai e nou în comunitățile creștine române din America (II)

La Chicago Bisericile Penticostale din America au avut și ele Congresul lor, unde au invitat-o pe Kim Davis. Lucru bun și frumos, dar un prieten îmi comunică faptul că acolo s-au cheltuit aproximativ $200 000 cu închirierea localului, parcare și cazare pentru invitații Congresului. Barosanii cultului penticostal au stat la un hotel foarte luxos pe banii credincioșilor ce muncesc din greu și dau pentru „lucrarea Domnului”. Oare de ce nu și-au plătit ei înșiși cheltuielile de cazare, dacă au dorit să participe la eveniment și să susțină „lucrarea Domnului”? De ce banii adunați de la enoriași sunt aruncați pe fereastră și cheltuiți pentru cei ce mănâncă smântâna și nu cunosc gustul zerului, așa cum îl cunosc enoriașii?

Oricum, acolo s-au cheltuit sume enorme, aproape un sfert de milion de dolari! Nu știu dacă se justifică înaintea lui Dumnezeu o astfel de cheltuială când în România există săraci cu duiumul și bolnavi în număr tot mai mare de care nimeni nu are grijă. Mă gândesc că este o mare posibilitate ca mai marii penticostalilor să fie printre cei izgoniți de Domnul Isus pentru că „a fost gol, și nu i-au dat o haină, a fost flămând și nu i-au dat de mâncare, a fost bolnav, și nu l-au vizitat, a fost în temniță și nu au manifestat interes...” Au ajuns și penticostalii să aibă cler, și încă unul corupt?

Thursday, September 8, 2016

Ce mai e nou în comunitatea evanghelicilor români din America?

În Arizona pastorul Petru Lascău se dă în petec. Pe blogul său îi critică pe Bill Johnson și Randy Clark că ar fi eretici de clasă mare, și le expune puzderia de erezii (inclusiv mișcarea eretică la care aparțin, New Apostolic Reformation). În același timp îl consideră pe Iosif Țon a fi un predicator credincios adevărului, deși Iosif Țon înalță în slăvi pe cei doi predicatori eretici susținând că sunt unii din cei mai buni teologi ai vremii noastre! Ori Iosif Țon are dreptate, și atunci Petru Lascău este total eronat în analiza sa, ori cei doi sunt eretici, ceea ce implică poziția eretică a lui Iosif Țon, pe care însă Petru Lacău o trece sub tăcere, deoarece între el și Iosif Țon există legături de prietenie ce sunt mai importante decât adevărul! Să vezi și să nu crezi. Că Iosif Țon este lipsit de discernîmânt ne-a dovedit-o de atîtea ori! Că patorul Petru Lascău este incapabil de un simplu raționament logic, nu am știut-o până acum! Ori, în cazul în care rațiunea îi este intactă, este incapabil să spună adevărul, deși știe care este acesta! Interesul poartă fesul!

La Phoenix” o Biserică Baptistă Română ce se intitulează New Life îl invită pe Iosif Țon să le predice din ale sale, să îi „hrănească” și să le „susțină” viața spirituală ce numai nouă nu pare. Ce înțelegere spirituală și ce maturitate au conducătorii acelei congregații, din moment ce aduc la amvonul Bisericii pe care o păstoresc pe un eretic condamnat de Asociația Bisericilor Baptiste din America și prezentat ca atare de pastorii din zonă, cum ar fi frații păstori Liviu Țiplea și Daniel Brânzei ce constant i-au expus învățăturile eretice în ultima vreme?  Dar dacă acei păstori de la Biserica New Life au apucat-o pe drumul carismatismului, nu e de mirare că îl invită la amvon pe Iosif Țon, care de câțiva ani s-a rătăcit prin smârcurile mișcării carismatice, o mișcare eminamente eretică! Ce „viață nouă” este aceea ce promovează erezia și pe susținătorii ei? E cert că nu e viața nouă de care vorbea Domnul Isus că îi caracterizează pe cei pătrunși de adevăr!

Când în America căsătoriile homosexualilor au fost „legiferate” de Curtea Supremă (iunie 2015), Biserica „Vieții Noi” a dovedit iarăși că nu are viața înnoită, deoarece nu i-a păsat de cele petrecute! În loc să înfiereze decizia judecătorească, în loc să cheme congregația la rugăciune, la smerenie, la acțiune, păstorii acelei comunități au continuat să „se închine” ca și cum nimic nu s-a întâmplat în America! În loc să protesteze și să critice starea de păcat și de decădere a societății păstorii și enoriașii au celebrat cu mâinile pe sus pe fondul unor cântece de lume pe care, chipurile, se închină lui Dumnezeu! Oare ce i-ar putea scoate din somnolența în care se află? Ce anume i-ar putea determina să vadă corect erezia și păcatul și să acționeze hotărât împotriva acestora?

La Los Angeles pastorul Belciu Busuioc își arată aplecările doctrinare spre carismatism. Spunea într-o predică de a sa că există patru pași spre mântuire, sau ceva de felul acesta, și menționa credința, pocăința, botezul în apă și botezul cu Duhul Sfânt! Problematică nu e doar includerea botezului în apă printre lucrurile necesare pentru mântuire, ci și învățătura că poți fi credincios fără a fi pocăit (ai prima treaptă, credința, și nu o ai pe a doua, pocăința!),  poți fi pocăit, dar nu botezat cu Duhul Sfânt (ai a doua treaptă, dau nu și pe a patra!). E o situație patetică. Într-o vreme când penticostalii renunță la teoria lor că poți fi pocăit și totuși să nu ai botezul cu Duhul Sfânt, pastorul Belciu Busuioc își arată ignoranța și slăbiciunile carismatice considerând că poți fi pocăit fără să ai botezul cu Duhul Sfânt (deși Scriptura spune că noi toți am fost botezați cu Duhul Sfânt, 1 Corinteni 12:13).  Nu Duhul lui Dumnezeu îi dă asemenea mesaje confuze, greșite, atinse de duhul ereziei carismatice.

Printre alte greșeli doctrinare ce le face e și aceea că într-o predică la Bethel spune că voia lui Dumnezeu o cunoaștem cu intuiția! E o notă de subiectivism ce vine dinspre carismatism, de asemenea, unde Cuvântul (sfatul obiectiv al lui Dumnezeu) este marginalizat și accentul e pus pe intuiția umană (factor subiectiv)! Carismaticii o dau într-una cu ideea că Dumnezeu îți comunică ție personal adevărul lui fără să ai nevoie de Scriptură! Trist că pastorul Belciu Busuioc susține asemenea idei periculoase. Îi reamintim că Dumnezeu ne face cunoscută voia lui prin Scripturi, nu prin intuiție.

În aceeași predică se pare că încearcă să mă discrediteze din nou. Nemulțumit că l-am criticat cu privire la faptul că vorbește de dragoste, dar nu prea are fapte cu care să arate dragostea, mi-a spus în predica lui că unii fac fapte bune din pricină că sunt sufletiști, nu pentru că sunt duhovnicești. O fi având dreptate să spună astfel de lucruri despre cei ce stau în bisericile ce susțin că mântuitrea ar fi prin fapte, dar când este vorba de noi, cei care credem că omul este socotit neprihănit prin credință și numai prin credință, adevărul este că acea credință se vede din fapte, nu din declarații! Oricum o dă, pastorul Belciu Busuioc nu apare într-o lumină bună. Nici nu e de mirare, din moment ce de o vreme s-a înhăitat cu carismaticii.

La Detroit a avut loc Congresul Asociației Bisericilor Baptiste din America. Toate bune, dar penticostalii ne-au luat-o din nou înainte. Ei au invitat la Convenția lor pe sora noastră Kim Davis din Kentucky, ce a preferat să meargă la închisoare refuzând să elibereze certificate de căsătorie pentru homosexuali, devenind una din cele mai cunoscute persoane din America ce militează pentru libertate religioasă și de conștiință. Din moment ce Kim Davis este baptistă, și din moment ce baptisții sunt recunoscuți pe plan mondial ca și luptători pentru drepturile religioase, era frumos ca Asociația Baptistă Română să o invite la Convenția sa. Nu a făcut-o, deoarece este neinteresată de lupta pentru păstrarea drepturilor religioase în Statele Unite.

Oricum, în Asociație se detectează o nepăsare foarte mare față de problemele fierbinți ale vremii noastre. Nimic despre necesitatea de a combate avortul, alcoolismul și drogurile, homosexualitatea, perversiunile, căsătoriile nelegiuite și alte practici deviante ce fac victme între tinerii români din bisericile baptiste și penticostale; nimic despre carismatismul și odată cu acesta neo-păgânismul ce se infiltrează în biserici; nimic despre ereziile cărora le-a căzut pradă Iosif Țon (New Apostolic Reformation) și cărora le cad pradă tinerii din noua generație hrăniți cu teologie și muzică degenerată, etc. etc. Asociația Bisericilor Baptiste Române din America se pare că e o ambarcațiune în derivă și nimeni nu sesizează pericolul în care se află.

Tuesday, September 6, 2016

Pentru cei care se mai gândesc cu cine să voteze...

Un articol excelent al unui păstor care mai are frică de Domnul și nu a renunțat să gândească. O comparație relevantă a celor doi candidați și a importanței alegerilor ce ne stau înainte


Wednesday, August 24, 2016

Cine se scuză se acuză!

Se pare că pastorul Belciu Busuioc nu poate suporta nici cea mai neînsemnată critică ce i se aduce. În urma dialogului pe care l-a inițiat cu mine pe marginea publicării memoriilor mele, când m-a îndemnat să nu suflu o vorbă despre cei ce ne-au trimis la închisoare invocând virtuți creștine ca dragostea, a renunțat să mi se adreseze direct prin scrisori, dar a continuat să se prezinte pe sine într-o lumină pozitivă și să condamne pe cei care îi aduc critici (subsemnatul și alții care îl cunosc din perioada persecuțiilor ceușiste și nu trec sub tăcere șovăielile și oscilațiile lui).

Zilele trecute a fost invitat să predice în Bisericile Baptiste Române din Los Angeles, și a decis să vorbească despre dragostea creștină. Ascultându-l mi-am adus aminte de Iosif Țon, care în loc să își mărturisească zig-zagurile și trădările, a adoptat ca temă a predicilor sale în ultima vreme virtutea bunătății! Cel care ne-a trimis la închisoare ca să câștige bunăvoința Securității și să parvină în Cultul Baptist, acum vorbește de bunătate! Cel care ne-a abandonat în momentele grele prin care trecea Biserica Baptistă din Caransebeș în toamna anului 1978 (Belciu Busuioc) predică acum de dragostea creștină! În predica sa s-a plâns că cineva l-a murdărit pe internet, dar adevărul va ieși la iveală!

Am să îi aduc în față patru lucruri care ar trebui să îl muncească și să nu îi dea voie să vorbească de dragostea creștină atâta timp cât prin faptele lui a negat dragostea creștinească și a demonstrat indiferență față de frații care aveau nevoie de dragostea lui și așteptau să îi asiste în probleme. 

1. Biserica Baptistă din Caransebeș l-a ales ca păstor în vara anului 1978. Cei care au pledat pentru alegerea lui au fost membrii comitetului care din februarie 1978 nu mai închinau biserica în fața împuterniciților și în fața conducătorilor baptiști corupți (fie ei cei din Timișoara, fie cei din București). Pastorul Belciu Busuioc a cunoscut poziția noastră față de autorități și a acceptat poziția de păstor. El însuși a fost prezent la adunarea generală ce a reconfirmat comitetul Bisericii la 27 iulie 1978. Era de așteptat ca pastorul Belciu Busuioc să manifeste principialitate și să lupte alături de acel comitet pentru ca Biserica să fie lăsată în pace de cozile de topor de la Timișoara și de la București. Lucrurile s-au complicat când acele cozi de topor au cerut insistent autorităților să ne aresteze și să ne condamne la închisoare. Am fost arestați în 15 octombrie și condamnați rapid în următoarele câteva zile. Unde a fost pastorul Busuioc? Nu a fost alături de Biserica ce îl alesese ca pastor! Nu a venit la procesul nostru să ne apere, nu a scris vreun memoriu în apărarea celor condamnați pe nedrept. A decis să stea pe tușă, sau să accepte o poziție pe care i-au dat-o cei de la București, de păstor undeva în nordul țării! Pastorul Belciu Busuioc a uitat de oile turmei din Caransebeș ce erau mâncate de lupii răpitori (Gheorghe Băleanu, Ioan Stanca, Cornel Mara, Paul Bărbătei, Ioan Bunaciu etc.)! Domnul nostru a spus că un păstor plătit fuge când apare primejdia și lasă oile în gura lupului! Așa a procedat Belciu Busuioc în toamna anului 1978 cu membrii Bisericii Baptiste din Caransebeș ce îl aleseseră pastor!

2. După ce apele s-au liniștit la Caransebeș, noi am ieșit din închisoare și am emigrat în Statele Unite, iar cei vreo 140 de membri ce fuseseră excluși samavolnic de Paul Bărbătei &Co. erau ținuți în afara Bisericii, Belciu Busuioc a revenit ca păstor la Caransebeș. Ce trebuia să facă și nu a făcut? Ce nu trebuia să facă și a făcut? Iată câteva lucruri care aruncă lumină asupra poziției ce o adoptase după toamna anului 1988 când ne-a abandonat în gura lupului. Nu trebuia să coopereze cu elementele trădătoare ce contribuiseră la trimiterea noastră în închisoare. Dar în comitetul Bisericii avea pe cei mai mari trădători de frați. Lucrul acesta nu l-a deranjat cu nimic. Trebuia să caute pe membrii excluși și să îi readucă în Biserică. Nu a făcut-o din proprie inițiativă. Când cei 140 de excluși au luat decizia să înființeze o altă Biserică Baptistă în Caransebeș în cartierul Balta Sărată, Securitatea a intervenit și a cerut ca aceștia să fie reprimiți în Biserică pentru a stopa înființarea unei alte congregații baptiste în oraș. Ce dragoste a arătat pastorul Belciu Busuioc pentru cei 140 de frați nedreptățiți de conducătorii Cultului Baptist? Îi lasă pe cititori să ghicească. Nu mi se pare îndreptățit să vorbească despre dragoste, el care a arătat atîta lipsă de interes față de frații persecutați de comuniști! 

3. Lupta autorităților împotriva credincioșilor din Caransebeș ce pledaseră pentru libertate religioasă în cultul Baptist a continuat și în anii următori, și după plecarea noastră în America. Autoritățile căutau orice scuză pentru a elimina din Biserica Baptistă din Caransebeș pe cei care se arătaseră inflexibili în toamna anului 1978 refuzând să recunoască samavolniciile înfăptuite de conducerea Culutului Baptist. Belciu Busuioc a cântat în strună autorităților când a exclus din biserică pe câțiva credincioși ce „păcătuiseră” prin faptul că încercaseră să părăsească România. Dacă avea dragoste de frați nu trebuia să dea afară din Biserică pe fratele Olaru, dirijorul corului, și fratele Arnăut, unul dintre luptătorii pentru libertate religioasă care fusese trup și suflet cu noi, încarcerații. A făcut-o însă fără să aibă motive biblice! Era suficient că autoritățile cereau acest lucru! Când însă alte persoane au părăsit ilegal România (de exemplu, soția lui George Dancea) pe aceia nu i-a dat afară, nici pe membrii familiei ce rămăseseră în urmă! De ce această procedură diferită pentru unii și pentru alții? Interesele cui le-a slujit pastorul Busuioc când dădea afară pe cei ce luptau pentru libertate religioasă, dar refuza excluderea celor ce făsuseră același lucru, dar nu erau în colimatorul Securității? Unde a fost atunci dragotea de care vorbea zilele trecute? 

4. În 1987 a fost ales vicepreședinte al Cultului Creștin Baptist din România. Ca vicepreședinte avea datoria să reprezinte interesele fraților săi înaintea autorităților comuniste și înaintea forurilor internaționale ce se ocupau de drepturile religioase ale oamenilor. Nu a făcut-o! A călătorit în străinătate, dar nu a suflat o vorbă despre persecuțiile la care erau supuși creștinii evanghelici din România. Mai degrabă și-a reprezentat „drepturile sale.” Și-a construit un castel în Caransebeș, o vilă ce întrecea în splendoare și casa primarului orașului! 

Iată cum i-a iubit pe frații săi pastorul Busuioc. I-a abandonat în gura lupului când erau persecutați. A stat departe de Caransebeș câtă vreme acolo erau lupte ce presupuneau jertfe. I-a menținut pe cei excluși pe nedrept în afara Bisericii, deși ar fi trebuit să își arate aprecierea pentru aceștia și să îi aducă înapoi în Biserică. A arătat însă că e sensibil la dorințele Securității de a da afară pe cei ce voiau să scape din iadul comunist. I-a dat afară, deși nu au păcătuit cu nimic în conformitate cu Scriptura care zice că dacă poți să devii liber, folosește-te de ocazie! 

Și mai este ceva. Pastorul Busuioc se mândrește că a construit case de rugăciune în România și a ajutat în alte privințe cu fonduri lucrarea lui Dumnezeu! Tot ce e posibil, dar nu erau fondurile lui, ci erau strânse de la alții! Așa că nu ar trebui să se laude din moment ce alții au dat, iar el numai a canalizat banii, și nu se știe cât de corect i-a canalizat! Eu nu am strâns bani de la alții pentru a construi biserici în România, ci am dăruit personal pentru acest scop. Când eu am plecat din România am dăruit tot ce posedam, nu am vândut lucrurile ce le aveam, ci le-am dăruit, inclusiv Volga, mașina proprie ce am dat-o unui păstor ce se ocupa cu distribuirea de Biblii. Casa de la țară ce o aveam am dat-o comunității bisericești dela Oțelul Roșu. Nu știu ca pastorul Belciu Busuioc să fi dăruit tot ce avea la plecarea lui în Australia. Cert este că a trăit și trăiește pe picior mare.

Dacă simte că i s-a făcut o nedreptate prin cele ce am scris (s-a plâns că cineva l-a murdărit pe blog, dar adevărul va ieși la iveală), îi dau voie să publice orice informație vrea ca să arate că nu am dreptate în ceea ce am evidențiat aici. Și pe mine mă interesează adevărul. Pastorul Belciu Busuioc are dreptul la cuvânt pe blogul lui Nicolae Rădoi. Până atunci îl sfătuim să vorbească mai puțin despre dragoste și să o arate mai mult prin fapte!