Sint multi care ar abandona trecutul, cu tot ce reprezinta el. Pentru unii trecutul este incomod si le sifoneaza imaginea prezenta. Altii au memoria scurta sau sint indiferenti…ori “interesul poarta fesul”. Oricare ar fi motivele, trecutul isi are importanta lui. Si chiar daca uitam trecutul - nu trebuie sa uitam lectiile pe care acesta ne-a invatat- altfel ne irosim viata . Apoi, sa nu uitam ca uneori aceleasi pietre care au fost altadata doar niste darimaturi imprastiate…pot deveni in timp material de reconstructie.
Carl Gibson este un nume venit dintr-un trecut plin de amintiri. Si la un moment dat, viata ne-a trintit pe amindoi in aceeasi celula. Gardianul ce raspundea cu ordinea pe etaj - un plutonier foarte uricios, isi facea zilnic aparitia si trebuia sa ne gaseasca asteptindu-l in picioare. Nefericirea a facut ca acest tinar sa fie culcat la aparitia plutonierului. Bineinteles asta n-a sunat bine cu amorul propriu al aceluia care minuia bastonul cu miscari atit de pricepute…si s-a apropiat de Carl sa il loveasca. Numai ca Dumnezeu ma pusese si pe mine in aceeasi celula si cum nu mi-a dat o constitutie fragila, m-am pus intre plutonier si acest tinar si i-am spus plutonierului sa-si incerce bastonul cu mine. Poate Dumnezeu l-a facut sa ma vada chiar mai mare si mai puternic decit eram…poate Dumnezeu imi daduse o statura potrivita tinind cont si de situatiile prin care aveam sa trec prin viata…El stie ce si cum- cert este ca bastonul si-a pierdut greutatea si plutonierul si-a pierdut curajul…iar noi i-am fost multumitori Lui Dumnezeu pentru interventia Lui Divina.
Timpul a trecut, ca timpul asta face, trece. Si nu de mult am gasit pe un blog un comentariu al acestui tinar…astazi om matur in toata puterea cuvintului...El nu a uitat trecutul. Si trecutul are si amintiri frumoase nu numai dureroase. Ma gindesc ca in cer vom avea fiecare cite un album. Pina atunci sa scriem pagini de istorie de care sa ne putem aminti, fara sa ne fie rusine ...si cu bucurie.
Articolul pe care l-am gasit descrie situatia de la Caransebes si comentariul lui Carl Gipson despre colegul lui de puscarie - Radoi Nicolae.
Stimate domnule Dr. Rusnac,
Dupa ce am fost intemnitat de “Securitate” la penitenciarul “Popa Sapca” din Timisoara am intilnit acolo doi din trei membrii ALRC.
Pastorul Dimitrie Ianculovici, care fusese internat ca. 4-5 saptamini dupa mine, m-a informat (in luna mai 1979) despre activitatiile SLOMR dupa arestarea noastra (4. aprilie) si despre o delegatie de sondaj clandestina compusa din patru cetateni francezi trimisa de la Liga pentru drepturile omului in Romania de la Paris (condusa atunci de Mihnea Berindei si sprijinita de Eugen Ionescu).
D. Ianculovici a fost silit de Securitate sa emigreze in SUA dupa 1981.
Petre Cocirteu, pe care nu l-am intilnit personal, si pe care l-am cunoscut numai indirect prin relatariile lui Nicolae Radoi, a fost eliberat ca. in iunie 1979. A emigrat si el involuntar in SUA unde a continuat si mai continue ca predicator!?
Nicolae Radoi a fost timp de citeva saptamini “tovarasul meu de pachet” – am mincat impreuna si am discutat impreuna opozitia contra securiatii si contra regimului comunist intr-o celula mica doar pentru 13 personane.
Mi-a comunicat atunci toate detaliile despre rebeliunea baptista descrisa mai sus sub ALRC.
I-am dedicat recent citeva capitole in cartea mea autobiografica despre SLOMR (Simfonia Libertatii, in germana, 2008), lui si opozitiei religiose din perioada “dictaturii Ceausescu”.
Si Nicolae Radoi, cioban din Caransebes la Muntele Mic, a emigrat dupa 1981 in SUA cu toata familia!
N-am mai reusit sa-l contactez – am gasit mai tirziu prin internet un nume identic in California, dar nu stiu inca care a fost destinul familiei sale si a altor membrii ALRC.
Opozitia religiosa- un alt capitol de disidenta anticomunista, care merita sa fie cercetata mai profund. Disidentii au fost imprastiati in toate lumea, unde urmele s-au pierdut.
Carl Gibson
