Clarificări noi despre Traian Dorz de la Emanuel

Mulțumim acestui frate care ne oferă informații neștiute de cei mai mulți dintre noi despre Traian Dorz și Oastea Domnului din timpul prigoanei comuniste. Analiza lui (competentă), este din interior, oferind date pe care le cunoaște din contactul direct cu rapsodul creștin de la Beiuș ce a condus Oastea Domnului timp de câteva decade.

  

Pentru că sunt provocat la continuarea expunerii personalității Traian Dorz continui cu câteva rânduri. Mi-am format opiniile din citirea cu patos a Cântărilor Nemuritoare, apoi a cărții Hristos-Mărturia mea în ambele ediții (Simeria- cenzurată la cerere, 1 volum, Sibiu- necenzurată, 3 volume) și Istoria unei jertfe 4 volume. Imaginea mi s-a conturat cu discuții lungi cu foști colegi de închisori și cu întrebări puse multor cunoscuți. Lucrurile sunt împletite color, nicidecum alb-negru și liniar, cum le-ar place istoricilor leneși. De aceea cred că mai bine se potrivește îndemnul de ”a nu judeca nimic înainte de vreme”.

Un exemplu: poezia ”Bolnav de iubire și zdrobit de jale” a fost scrisă într-un moment special al unei căderi moral-etice (darea acordului asupra unui păcat) gest pripit și amar regretat. În mod sigur pocăința a fost amară și felul cum este descris atât în carte cât și în poezie procesul nu lasă loc de îndoieli, a fost sinceritate.

Alt exemplu: purtarea de la Ana la Caiafa pentru legalizarea Oastei Domnului a fost o asiduă ”colaborare” cu securitatea. Tot procesul descris cu detalii lasă să se vadă o atitudine de încredere în oameni, de lipsă de discernământ parcă voită, ca și cum ignorarea realității ar fi o virtute.

”Ședințele” din închisoare(descrise de toți închișii în cărțile lor) au fost cotitura vieții lui Traian Dorz. Atunci și-a dat seama că moștenirea ortodoxă a Oastei Domnului este lada cu scorpioni care e bine să stea închisă. Cum a fost? Securiștii, pentru a-i putea stoarce informativ și pe urma ghida prin agenți-”frați”, i-a pus pe toți ”religioșii” într-o celulă înțesată cu informatori. Fiecare cu părerea proprie. Ce n-au știut securiștii a fost că Domnul a triumfat prin duhurile celor sfinți și s-a coalizat o frumoasă și perpetuă părtășie a celor de același Duh.Traian Dorz nu s-a putut unii cu aceștia. Ajută cunoașterea caracterului lui Moisescu sau citirea cărții lui Szilagy (Fericita mea Robie), cunoașterea lui Ferencz Visky sau a lui Nicolae Moldoveanu și Richard Wurmbrand.Traian Dorz împreună cu un ostaș (parcă din Batiz) a rămas cu ”domnul lui”. Un domn sectar și idolatru. Ei..., aici s-a văzut că infantilismul, idolatria și neînțărcarea nu sunt virtuți.
 

După închisoare Traian Dorz a virat spre ortodoxia pe care o respinsese prin anii 45-50. Scheletul ideologic al Oastei Domnului a devenit un naționalism naiv, o cerșire după drepturi dirijată de securitate, o umbră a ”mișcării” din mintea de la 1920 a lui Iosif Trifa.

Vremurile după 1965 se schimbaseră și ele. Securiștii aveau nevoie de o ierarhie pentru a putea dirija, l-au plasat peTraian Dorz ca șef si au cerut supunere, ca s-o verifice i-au pregătit și teste. Vremuri de chin, prea mult și pentru cei tari duhovnicește, dar pentru cei firești răsturnați de o boare?

Moartea lui Traian Dorz este pilduitoare: internat intr-un spital cu director ”un frate” (citește securist) a fost purtat de alți ”frați” de la un spital la altul, fără diagnostic și fără tratament. Unul din Hd (NB)care și-a făcut un titlu de glorie din ”șoferit” la ”fratele Traian” a scris și o carte cu moartea lui. Lectură sinistră. A murit bietul om probabil cu zile, a avut cancer la stomac, dar cuvântul ”cancer” nu apare în carte. Nu l-a operat nimeni, a murit chinuit, dar ”între frați”. Înmormântarea a fost făcută de preoți, unul a citit din Iuda cap 1, altul a vorbit de marele poet român Nichita Stănescu.

În anii ’80 m-am rugat cu el de mai multe ori, la patul lui, și-a făcut cruce. Am povestit ore, uneori numai noi doi. L-am iubit enorm. Era ca cel din poezii. Semnul crucii însă a fost impardonabil, nu datorită educației mele strict protestante, ci datorită inutilității lui. Mai târziu am văzut și icoana în ”sala de adunare”. O idolatrie fără logică, o încercare de a bloca istoria la timpul  care place cuiva.

Nu mai scriu, nu are rost, parcă e anatomia unor tumori, cuvânt stricat produce rod stricat. A fost frumos ce a scris prin anii 50, apoi lucrurile s-au degradat. Ceea ce a fost ziditor a zidit și rămâne. Sămânța se pare că a a vut pământ puțin, nu e un exemplu, dar Dumnezeu își permite să facă risipă, să arunce pe stânci, lângă drum sau între spini. Nu e un exemplu decât cea din pământ bun.

Desigur personalitatea lui Traian Dorz va fi poate cândva pricină de argumentare prin precedent, ceva de genul: ”a fost ortodox și voi îi cântați cântările....”. Pentru cine are înțelepciunea de a cunoaște vremurile acest argument cade: când compunea cântări care se cântă a fost ”frate ostaș” între alte mii de frați (ortodox doar de formă), iar când a devenit un ortodox activ nu a mai compus ceva vrednic de cântat. E și o lecție aici. Nu cred că zidește pe cineva cunoașterea acestor fapte, istoria e prea scurtă, avem Cuvântul care dacă e cunoscut imprimă în noi chipul Domnului Isus.
Îmi cer iertare, dar nu mai scriu.

Clarificări binevenite din partea lui Emanuel

Un comentariu vrednic de postare ca articol de sine stătător am primit recent de la unul din cititorii noștri. Cred că ceea ce are de spus merită a fi luat în considerare având în vedere nu atât cunoștințele sale (la care au avut acces puțini indivizi ce l-au cunoscut personal pe Traian Dorz), ci analiza spirituală matură a realităților cu care s-au confruntat credincioșii Domnului și se confruntă și la ora actuală când Evanghelia harului este prostituată de cei mari. Grăitoare este și capacitatea acestui cititor de a pune diagnosticuri corecte și de a deosebi duhurile. Să îl lăsăm deci pe „Emanuel” să vorbească:

Dragul meu
Urmăresc blogul dumitale de mult timp. Îți cunosc suferința și oful. Îmi amintesc din copilăria mea baptistă cum auzeam de ”cei de la Caransebeș”, plutea neclaritatea în povestiri. Timpul nu-mi îngăduie în această seară să scriu mai mult despre chestiunea Traian Dorz. Descrierea dvs. a persoanei D. este una idealistă, idealizată, parțial falsă, a fost și el om. Eu l-am iubit enorm. Îi știu poeziile, multe pe de rost, le-am pătruns spiritul încă de când aveam 14 ani. În liceu mergeam cu cartea lui de poezii în geantă. O am cu autograf. L-am cunoscut personal, am fost la înmormântarea lui. Probabil voi deja erați în USA. Am citit repetat tot ce-a scris(istorie).
Pe scurt: aș putea împărți viața lui D. în 3 părți mari: până la închisoare, între închisoare și 1974(botezul fr. M), din 1974 până la moarte(1989).
Teologia Oastei Domnului se trage din modelul pietist al lui ”ecclesiola in acclesia” ce funcționa în bisericile reformate. Aplicarea lui în BO de către Iosif Trifa a fost o împreunare nefericită. Adunarea de după-masa cu cele 3 elemente: cântare, cuvânt și rugăciune liberă se potrivea ca nuca în perete cu liturghia de duminica dimineața. Dar ce să faci, fără popă n-ai ritualuri și fără ritualuri n-ai succes la public.
Cele 3 perioade ale vieții lui T.D. se văd în opera lui. Până la închisoare a predominat evanghelia și harul în gândirea lui. Creuzetul suferinței i-a pus la un loc cu Moisescu și Silagy, doi giganți ai Învățăturii Harului, oameni care au trasat stâlpii înțelepciunii din Universitățile de la Gherla, Aiud, Periprava, Jilava. Înafară de unu-doi, majoritatea ”fraților” închiși s-au coalizat cu ”moisiștii” și ”betaniștii”. A fost motivația virajului lui D. spre ortodoxie. Cu fr. M. a fost poveste mai lungă, tare a sperat să-l ”recupereze”, n-a reușit și prin 1975 a aruncat anatema asupra întregii lui opere, chiar și melodiile erau vinovate. Sfârșitul vieții lui D. a fost pilduitor. S-a întors spre ortodoxie din toată inima. A devenit alt D., nu cel ce a scris ”Preaiubituil meu e Unul” sau ”O crește-mi iubirea”. Cu acest D. nu m-aș lăuda.
Ștefan cel mare i-a devenit idol.
Poezii ca ”În templul credinței străbune” arată ”înțelegerea” lui despre biserică. Probabil nici dvs. nu aveți încă o lumină clară asupra tainei lui Cristos: Adunarea care în nici un caz nu este un ”cult” de pe pământ, știți bine cât de ușor coruptibil. Nu continui decât dacă doriți, știu că ați suferit și cel puțin din acest motiv voi da mai mult timp din viață să vă scriu mai mult, desigur dacă doriți.
Cu securistul Ț. și șamanul din Africa e pierdere de vreme, nu e greu de citit predici și alții o fac. Acești oameni nu-L cunosc pe Cristos. Ț. a declarat negru pe alb pe masa rotundă că el nu predică venirea Domnului(nu are predici pe subiect) că nu s-ar mai putea nimeni implica în proiecte de anvergură. Deci nu face parte din ”cei ce iubesc venirea Lui”, probabil nu vrea să rămână cu stoc de cărți nevândut la răpire.
Har!

Traian Dorz este asemănat de Iosif Țon cu ereticul Chris Oyakhilome

Traian Dorz, un nume foarte îndrăgit și respectat în comunitatea evanghelică romînească datorită spiritualității sale și a martirajului îndurat sub comunism, a fost recent asemănat de Iosif Țon cu Chris Oyakhilome, un monstru al ereziilor contemporane ce se joacă în aur și se lăfăiește în palate luxoase pe care le deține în mai multe țări ale lumii. Dar de ce ar ținut Iosif Țon să creioneze o astfel de „asemănare?” Este dorința lui să se disculpe de asocierile sale neînțelepte cu străjerii care la rândul lor sunt asociați cu ereticul Oyakhilome. Astfel, Iosif Țon ne spune că așa cum lui Traian Dorz i s-ar putea aduce blamă pentru anumite lucruri din viață și activitate, și în ciuda acestor lucruri, el, Iosif Țon a avut relații cu Traian Dorz și nu l-a condamnat pentru „greșelile” sale, tot așa nu se cuvine ca el, Iosif Țon, să fie criticat pentru că nu expune „greșelile” lui Oyakhilome cu care a ajuns în aceeași barcă de când s-a asociat cu străjerii.

Să înțelegem deci lecția ce ne-o oferă maestrul Iosif Țon. El ne comunică de la catedră, că din moment ce nu îl critică pe Traian Dorz, nu este justificat să îl critice nici pe Oyakhilome! Amândoi au probleme, dar nu este justificat să le criticăm sau să ne concentrăm asupra lor – susține maestrul fost creștin, devenit ateu, redevenit creștin, fost colaborator ale securității, apoi detractor al securității, redevenit colaborator al aceleiași securități și mai recent devenit străjer oyakhilist. În timp ce a arătat care era „problema” lui Traian Dorz, nu face același lucru cu Oyakhilome (probabil nu știe cu care să înceapă și cu care să sfârșească!). Traian Dorz nu a fost perfect așa cum nici Oyakhilome nu este perfect, ne spune Iosif Țon. Și din moment ce el, Iosif Țon, este mărinimos și trece cu vederea „greșelile” lui Traian Dorz, tot așa trebuie să facă toți ceilalți creștini cu orice ar putea fi adus ca și critică la adresa lui Oyakhilome.

Ei bine, a face o comparație și a-i asemăna pe Traian Dorz și pe Chris Oyakhilome, este strigător la cer! Traian Dorz, un om care a trecut prin închisorile comuniste și a trăit toată viața în sărăcie de dragul lui Hristos, și a fost urmărit pas cu pas de securitate, nu are nimic de-a face cu unul ca Oyakhilome, un învățător fals, care trăiește în lux inimaginabil, se plimbă în avioane personale, și schimbă muierile ca și țiganii caii! Ceea ce face Iosif țon, comparându-l pe Traian Dorz, un martir al închisorilor comuniste, cu Chris Oyakhilome, un eretic, este dezgustător și jignește pe toți creștinii care l-au cunoscut pe Traian Dorz.

Ce rușine! Traian Dorz este asemănat de Iosif Țon cu ereticul Chris Oyakhilome! Orice ostaș ar trebui să protesteze cu vehemență, până acest măsluitor al evangheliei și mistificator al credinței drepte încetează cu insultele la adresa unor mari oameni ai lui Dumnezeu încercând să își scuze erezia și rătăcirea.

Traian Dorz a cunoscut și a predicat Evanghelia harului lui Hristos. Oyakhilome predică la fel ca și Iosif Țon evanghelia prosperității și a sănătății, o erezie foarte subtilă ce face victime cu grămada. Traian Dorz a suferit pentru Evanghelie! Oyakhilome și Iosif Țon profită de evanghelia ce o propovăduiesc adunînd bani și avantaje. Traian Dorz a fost închis în temnițele comuniste și schingiuit de ateii marxiști. Iosif Țon a cooperat cu autoritățile comuniste și a trimis în foarfecele persecuției pe cei pe care îi declara oficial frații săi. Traian Dorz a fost supravegheat până în ultima zi a vieții sale de securitate, pe când Iosif Țon se plimba în lume cu aprobarea securității și făcea servicii acelei securități trădând comunitatea evanghelică românească. Traian Dorz a adormit în credință fără să fi primit răsplătirile promise de Dumnezeu, pe când Iosif Țon și Oyakhilome se lăfăiesc într-un stil de viață condamnat de Mântuitorul nostru. Ei și-au luat lucrurile bune pe pământ!

Nu, nu este nici o asemănare între Traian Dorz și Chris Oyakhilome, oricât ar vrea Iosif Țon să ne convingă de acest lucru. De fapt nu este vre-o asemănare nici între Traian Dorz și Iosif Țon, oricât ar tinde Iosif Țon să creadă că este și el un conducător al unei mișcări spirituale așa cum a fost Traian Dorz. Acesta l-a iubit pe Domnul Isus și a preferat să meargă la închisoare pentru credință. Acela, l-a trădat pe Domnul Isus de mai multe ori și a trădat pe frații Domnului Isus abandonând credința dată sfinților și asociindu-se cu rătăciții ce subscriu la ereziile lui Oyakhilome. Parafrazând un verset biblic putem concluziona așa cum a intenționat apostolul Pavel când a spus: Nu vă înșelați, asocierile rele, care nu pot fi scuzate în nici un fel, strică ceea ce este bun și nobil.