O caracterizare făcută de pastorul Viorel Vuc fratelui Nicolae Rădoi

Îl cunosc pe fratele Nicolae Rădoi din anul 1978, an memorabil când am fost ales ca diacon al Bisericii Creștine Baptiste din Caransebeș. Făceam parte dintr-un comitet bisericesc nou ales în luna februarie, ce își propusese să conducă Biserica după principiile biblice. Acest lucru însemna că Biserica era autonomă, că își alegea slujitorii fără interferența autorităților, că va fi activă în lucrarea de evanghelizare și va promova la amvonul ei doar pe acei slujitori care nu se compromiseseră în relațiile cu autoritățile.

Fratele Nicolae (Lae) Rădoi, membru al acelui comitet, a căutat să se implice cu toată ființa lui în lucrarea Domnului.din Biserică. Era un om de bine, urmărea  binele lucrării si a copiiilor Domnului. Lucrul acesta n-a plăcut regimului totalitar din vremea aceea, care urmărea distrugerea lucrării bisericilor creștine. Era de la sine înțeles că poziția comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș era potrivnică politicii partidului comunist și de aceea se întrevedea că se va ajunge la un conflict major, lucru ce s-a și întâmplat la finele anului 1978.

În timpul cât am lucrat cot la cot cu fratele Nicolae Rădoi în comitetul Bisericii și în lucrarea mai extinsă din zona aceea, am reușit să-l cunosc bine. Era un om ,,cu coloana verticală", neînfricat, curajos în deciziile sale si autoritar in felul în care își exercita funcția în comitet vizavi de elementele trădătoare ce voiau să se impună în Biserica lui Hristos. Lucrul acesta l-a dus la un conflict serios cu autoritățile comuniste, care nu au șovăit să folosească toate modalitățile lor de a corupe și influența: promisiunea avantajelor în cazul cooperării și conformării, amenințările, inclusiv cu închisoarea, în cazul refuzului cooperării. După cum toți am văzut, fratele Lae nu a cedat în poziția și acțiunile sale, chiar dacă lucrul acesta l-a costat libertatea.

Am reușit, de asemenea, să îl observ ca un bun cunoscător al modului subtil folosit de mai marii partidului comunist în politica vremii de opoziție față de cultele religioase din țara noastră. EI pătrundea dincolo de aparențe, și vedea ceva mai mult în unele aspecte,ale modului în care autoritățile se raportau la Biserici, lucruri în care noi poate nu observam nimic. Ne prevenea mereu si ne descoperea scopul ascuns al acțiunilor celor din conducerea Cultului Baptist și a celor din govern, cu care aceia cooperau.

.
Deși în vremea aceea l-a costat enorm opoziția ce a făcut-o împreună cu noi, cei din comitet, și a ajuns să își piardă nu doar poziția socială, averea, ci chiar și libertatea fizică, el a stat pe poziție. Acum, că a ajuns la o vârstă apreciabilă, el al rămas tot asa cum l-am cunoscut atunci, energic, curajos și neînfricat luptător pentru adevăr, ca în tinerețe.

Pe lângă spiritul acesta de luptător neînfricat, fratele Nicolae Rădoi are o inimă largă față de lucrarea Domnului și a lucrătorilor lui Dumnezeu. Astfel, în generozitatea lui a ajutat bisericile din Oțelu-Roșu,Rușchița, Turnu Ruieni, Marga, Caransebeș (Biserica Ghetsimani și cea din cartierul Pipirig), Bueova,Băutari ,etc. Pe aceeași linie a ajutorării celor ce se ostenesc cu Evanghelia, a susținut financiar pe unii păstori ca: Nelu Patruța, Petru Găină, Nicu Șandru,etc.

Dorim ca Dumnezeu să-l binecuvinteze cu viață lungă pe el și soția lui, cât și întreaga lui familie.

Persecuţiile credincioşilor baptişti sub Antonescu – O mărturie a lui Mihai Mihuţ

Când mareşalul Antonescu s-a aliat cu Germania fascistă pe la 1940, Cultul Baptist a trecut prin mari greutăţi. Astfel, a venit un ordin ca pocăiţii şi ţiganii să fie deportaţi în Rusia, la Bug. În cazul baptiştilor, cei care ar fi dorit să scape de deportare, puteau obţine lucrul acesta doar dacă ar fi trecut la Cultul Ortodox. În vremea aceea bunicul meu, care era patron cojocar şi care avea mai mulţi ucenici şi calfe, era diaconul Bisericii Baptiste din Caransebeş. Fratele Ioan Socaciu a fost acela care l-a ordinat ca diacon pe bunicul meu, Mihai Mihuţ, al cărui nume îl port. Bineînţeles, că bunicul nu a dat înapoi, ştiind că trebuie să suferim pentru credinţă, aşa cum ne-a învăţat Domnul Isus. Nu a întreţinut nici măcar o clipă ideea trecerii înapoi la Cultul Ortodox, aşa cum cereau autorităţile.

Nu acelaşi lucru s-a petrecut cu alţi slujitori ai Cultului Baptist. De pildă, în timpul acela, Ioan Ungureanu, care avea o funcţie în cultul nostru, a trecut la ortodoxie şi a fost hirotonisit ca preot ortodox. Din unele surse se înţelege că Ioan Ungureanu a fost prins încălcând legea şi s-a oferit alternativa, ca în loc să meargă la închisoare, să treacă la ortodoxie şi să combată credinţa baptistă. Lucrul acesta ne spune ceva despre subordonarea justiţiei din acea vreme de către Biserica Ortodoxă. Ei bine, pe acest Ioan Ungureanu, care a trădat credinţa biblică, l-au folosit mai marii Bisericii Ortodoxe ca propagandist împotriva credinţei baptiste. Astfel, îl trimeteau din loc în loc să aibe conferinţe în care să atace credinţa baptistă. El a dat un anunţ în ziar prin care chema pe credincioşii baptişti să vină cu el la ortodoxie, că acolo e religia adevărată. Unii l-au ascultat, deoarece voiau să evite prigonirea. Guvernul antonescian răspândea tot mai mult ameninţarea  deportării credincioşilor baptişti la Bug.

Bunicul meu a fost anunţat de poliţia de atunci să se îmbrace cu haine groase, şi să aştepte, deoarece va fi ridicat. În situaţia aceea tensionată secretarul bisericii şi casierul au venit într-o seară la noi acasă şi i-au pus pe masă bunicului meu toate actele bisericii şi dosarul de membrii, zicând: “Noi trecem la Cultul Ortodox!” Presiunile se făceau faţă de toţi credincioşii baptişti, dar mai ales faţă de cei ce aveau funcţii de slujire în biserici.

Fratele Marcu Nichifor era funcţionar pe timpul acela într-o gară din Bucureşti. I-au ridicat carnetul şi nu mai era păstor. Cei de la Siguranţa statului i-a dat un telefon şefului fratelui Marcu Nichifor şi i-au zis: “Lămureşte-l să treacă la Cultul  Ortodox!” Fratele Marcu Nichifor nu a aceptat şi drept urmare au venit cei de la Siguranţa statului şi i-au zis direct: “Alege din două una: Ori te duci în Rusia, ori te băgăm în puşcărie cu o pedeapsă de 25 de ani!” Fratele Marcu a zis: “În Rusia e prea frig, de aceea prefer să fac 25 de ani de puşcărie, că şi acolo au nevoie mulţi oameni să audă Evanghelia.”
În noaptea când trebuiau să fie ridicaţi Mihai Mihuţ, Marcu Nichifor şi mulţi alţi frati din Cultul Baptist din România, s-a întâmplat ceva. Antonescu a revocat în ultimul moment ordinal de deportare a credincioşilor baptişti. S-a întâmplat aşa cum spune John Bunyan în Călătoria Creştinului despre acel punct al traseului  unde de o parte şi alta a drumului stăteau doi lei înfricoşători. Mulţi călători spre Cetatea Cerească se întorceau înapoi îngroziţi de lei, şi spuneau şi altora să fugă pentru a-şi scăpa viaţa. Creştinul însă a înaintat pe cale, deşi vedea leii în faţa sa. Când a ajuns destul de aproape, a constatat că leii erau legaţi şi nu puteau să facă nici un rău călătorilor care deciseseră să meargă înainte fără să ţină cont de primejdii.

Ordinul lui Antonescu a făcut bine lucrării Domnului din România. Pe de o parte a arătat cine erau falşii credincioşi din Cultul Baptist, adică cei ce au renunţat la credinţă şi s-au alăturat Bisericii Ortodoxe la ordinul autorităţilor. Pe de altă parte, credincioşii care au rămas fideli Domnului au văzut puterea izbăvitoare a Dumnezeului în care s-au încrezut. Oricum Bisericile Baptiste au ieşit din această încercare întărite în harul Domnului Isus.

Iată ce spun martorii… Mărturia lui Mihai Mihuţ cu privire la evenimentele de la Caransebeş din 1978 (III)

IAm observat că unii nu prea ştiu cum a fost în realitate sub regimul comunist din România condus de Nicolae Ceauşescu. Realitatea era că păstorii baptişti erau în mare parte supuşi Departamentului Cultelor. De faţadă se spunea că acest organ asista cultele, dar de fapt era un departament al securităţii sub directa îndrumare a lui Ceauşescu, department ce încerca să suprime viaţa religioasă a credincioşilor. 
    De îndată ce a fost ales noul comitet al Bisericii Baptiste din Caransebeş în februarie 1978, s-a trecut la acţiuni concrete menite să aducă câştig Evangheliei. În primul rând, comitetul Bisericii a hotărât ca fratele Liviu Olah să vină să predice două duminici pe lună. Fratele era urmărit de securitate tot timpul. Pentru a-l opri din predicarea    Evangheliei, inspectorul Iulian Sorin i-a ridicat carnetul de pastor.                

Lucrul acesta însemna că după directivele Departamentului Cultelor recunoscute de Uniunea Baptistă, fratele Liviu Olah nu mai avea dreptul să predice nicăieri. De fapt, fratele Liviu era socotit de ei un om periculos. Noi nu am ţinut cont de regulile Uniunii şi l-am invitat să predice la Caransebeş, deşi cei de la Comunitate şi de la Uniune ne cereau insistent să nu îl mai invităm. Dar noul comitet, care se temea de Dumnezeu şi nu de oameni, a început să invite şi pe alţi fraţi care nu erau pe placul Uniunii. Astfel am invitat la evanghelizări pe fraţii  Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Iosif Ţon, Petru Dugulescu, Pascu Geabou, Constantin Chisăliţă, Vasile Taloş. 
      Vreau să spun că atunci când a sosit fratele Pavel Nicolescu la o evanghelizare în timpul vechiului comitet, nici un membru din comitet nu a vrut să treacă la amvon cu dânsul. Fratele Pavel Nicolescu era un mare anticommunist, şi oamenilor le era frică să stea cu el la amvon. Au fost discuţii într-o cameră anexă a Bisericii, şi timp de 45 de minute s-au dat mai multe cântări commune, până să se stabilească cine va merge cu el. În sfârşit cineva s-a hotărât să treacă cu dânsul la amvon. De când a fost ales noul comitet în 1978 membrii acestuia nu se sfiau să invite pe cei persecutaţi de autorităţi şi nu aveau frică să stea la amvon cu aceştia. De aceea conducerea cultului a luptat împotriva noului comitet încercând să impună din nou cu forţa pe cel vechi. 
      După încercările nereuşite a apărut conducerea Comunităţii de Timişoara în frunte cu Băleanu Gheorghe şi cu împuternicitul Pârneci. Aceştia au oprit Biserica pentru discuţii. De fapt, ei veniseră să schimbe conducerea Bisericii aleasă statutar. Pe Băleanu l-au întrebat fraţii: “Dumneata ai luat o grămadă de bani de la Bisericile de pe malul Dunării şi le-ai promis că le aduci autorizaţii de funcţionare! Unde-s banii şi autorizaţiile? Băleanu a răpuns: “Asta-i treaba mea.” Se vede că corupţia celor de sus nu consta numai în trădarea fraţilor şi a intereselor Bisericilor, ci şi în însuşirea de bani pentru servicii pe care ştiau bine că nu le vor face. 
    De fapt securitatea ducea lupta împotriva credincioşilor baptişti pe mai multe planuri. O procedură a fost excluderea din cult a persoanelor ce nu voiau să se supună autorităţilor comuniste şi insistau ca guvernul să nu se mai amestece în Biserici. Guvernul folosea mâna celor de la Uniune şi a celor de la Comunităţi pentru a exclude pe cei indezirabili. Nu aveau nici un drept să excludă membri, deoarece numai Biserica locală putea exclude pe membrii săi. Concomitent cu excluderea celor de la Caransebeş autorităţile aveau în plan excluderea fraţilor Popescu şi Nicolescu. După ce i-au declarat excluşi, au cerut bisericilor să nu îi mai primească la amvon, dar Biserica din Caransebeş nu a ţinut cont de circularele lor. Noi nu i-am ascultat pe mai marii noştri, deoarece ştiam că slujesc securitatea. Astăzi numele trădătorilor pot fi citite în dosarele aflate în arhiva securităţii. De fapt nu numele lor reale, ci numele conspirative. Ei, conducătorii cultului baptist au conspirat împotriva fraţilor lor, i-au exclus din Biserici, i-au reclamat ca răufăcători la autorităţi, i-au împins în închisori, sau i-au determinat să îşi ia lumea în cap plecând legal sau ilegal în alte ţări.

Când vom ajunge în faţa dreptului Judecător se va vedea cine pe cine a slujit. Cei care au acceptat persecuţia vor sta de partea Domnului Isus şi vor primi cununa răsplătirii. Cei ce au trădat pe fraţii lor vor sta alături de Iuda, şi îşi vor primi şi ei plata conform trădării. Arginţii şi dorinţa după poziţii i-au împins la trădarea fraţilor lor. “Vai de ei, căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig…”

Mărturia lui Ion Madina cu privire la evenimentele din 1978 de la Carnasebeş

Atunci când fratele LIVIU OLAH venea în anii 1977-1978 la Biserica Baptistă din Caransebeş şi predica cu multă putere, eu eram unul din membrii aleşi în conducerea bisericii. Eram tânăr, dar împreună cu ceilalţi membri, eram cu toţii hotărâţi să acţionăm aşa cum ştiam că aşteaptă Domnul de la noi, ca Biserica să propăşească. Fratele Liviu Olah nu venea să predice la noi fără invitaţie. Conducerea bisericii m-a însărcinat pe mine oridecâte ori era nevoie să duc fratelui Olah invitaţiile pentru că lucram la CFR şi aveam permis gratuit de călătorie.
În vremea aceea în fiecare luni dimineaţa era sedinţă la partid, unde participau următorii: Prim Secretarul oraşului Caransebes, Nicolae Oprea, apoi Şeful miliţiei şi al securităţii, şi protopopul ortodox Grama. Politicul conducea securitatea şi miliţia. Toţi aceştia se adunau, printre altele, cu scopul de a pune capăt trezirii spirituale care avea loc la Biserica Baptistă din Caransebeş. 
În alte oraşe păstorii bisericilor mergeau în fiecare luni să dea raportul securităţii şi partidului despre “lucrarea” ce o făceau. Din moment ce conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeş nu coopera cu autorităţile, aceştia complotau împreună cu alte forţe ca să deraieze lucrarea Domnului din biserica noastră. După o şedinţă lungă pe care au avut-o la partid, comitetul bisericii noastre a fost invitat în zilele care au urmat la sediul partidului.  Acolo Nicolae Oprea ne-a interzis să-l mai invităm la Caransebeş pe fratele  Liviu Olah. Acolo am asistat la o discuţie dură între fratele Nicolae Rădoi şi Prim Secretarul N. Oprea. Fratele Rădoi îi spunea că el şi conducerea Bisericii o să mai invite pe fratele Olah la Biserică să predice Evanghelia oridecâteori va fi nevoie. Secretarul de partid  spunea că Liviu Olah n-are voie să predice, deoarece nu avea “carnet” de predicator.
Pentru cei care nu ştiu, comuniştii inventaseră sistemul conform căruia orice predicator trebuia să aibă un carnet, un act de identitate in care se specifica faptul că purtătorul actului era păstor şi actul era emis de autorităţile Departamentului Cultelor. Cei care nu se supuneau regulilor abusive ale Departamentului Cultelor, sau regulilor tot atât de abuzive ale conducerii Uniunii Baptiste de la Bucureşti, erau “sancţionaţi” prin ridicarea carnetului. Autorităţile spuneau că cei ce nu au carnet nu pot să predice. Predicatorii care se temeau de Domnul spuneau că au de la Domnul mandatul să predice, şi nici un om sau nici o autoritate nu poate ridica acest drept. Era o luptă pe care autorităţile o duceau cu scopul de a opri pe oamenii lui Dumnezeu de la predicarea Cuvântului. Păstorii slugarnici au recunoscut astfel de reguli, şi prin urmare refuzau să permită unui predicator fără carnet să proclame Cuvântul Domnului de la amvonul bisericilor pe care le păstoreau. Noi, la Caransebeş, nu am recunoscut şi nu am urmat astfel de reguli. De aceea invitam mereu pe fratele Liviu Olah să vină la Caransebeş şi să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta îi întărâta pe cei de la conducerea partidului din oraş.
Şeful partidului din Caransebeş voia să ne determine pe noi, cei din conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeş să urmăm regulile lor, şi să nu mai invităm pe fratele Liviu Olah. Bineînţeles că s-a lovit de refuzul nostru. Cel care le-a spus răspicat că nu vom asculta de ei a fost fratele Nicolae Rădoi. După multă discuţie, în final şeful partidului din oraş a zis: “Eu conduc oraşul, şi am să vin personal, şi am să-l pun pe Olah ăsta jos!” Fratele Rădoi i-a răspuns: “Puteţi să veniţi la serviciile divine ale Bisericii, dar nu aveţi voie să daţi ordine în biserica noastră. Pentru că eu am să vă pun pe scaun!” Oprea s-a enervat şi i-a zis: “Vrei să te pun pe tine în locul meu?!” Cu alte cuvinte, ne spunea că nu noi conducem Biserica, ci el şi cei cu care complota împotriva Bisericii. Noi nu am vrut să ne războim cu autorităţile, ci am vrut un singur lucru, să fim liberi, şi fratele Liviu Olah, care era servul DOMNULUI să poată să predice liber în oraşul nostru şi oamenii din oraşul nostru să Îl primească pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor. Dacă în toate Bisericile Baptiste comitetele şi păstorii ar fi procedat aşa cum am procedat noi la Caransebeş, alta ar fi fost starea lucrării lui Dumnezeu din ţara noastră în anii aceia. 
MADINA ION, fost membru în comitetul de conducere a Bisericii Baptiste din Caransebeş

Mărturia lui Mihai Mihuț cu privire la evenimentele din Caransebeș 1978

Un mit pe care l-au pus în circulație prietenii vânduților ce au dominat Cultul Baptist în perioada comunistă a fost că acei conducători au avut totuși o față umană și au manifestat regret pentru nedreptățile ce le-au înfăptuit la un moment dat când erau în pozițiile de conducere. Așa, de pildă, în cazul celor trei care am fost condamnați la închisoare pe baza reclamațiilor făcute de cei din fruntea Cultului Baptist, se vehiculează mitul că Mara Cornel, Ioan Bunaciu și Paul Bărbătei și-au rectificat poziția de persecutori și au devenit ulterior prietenii celor pe care i-au trimis la închisoare. Nimic mai departe de adevăr! Dăm mai jos din nou mărturia fratelui Mihai Mihuț care infirmă această informație eronată alături de atâția alți martori ai evenimentelor de la Caransebeș din 1978. Mai zilele trecute unul încerca să susțină că fratele Yonel Jura nu a fost prezent în sala de judecată când s-a dat verdictul împotriva noastră, și aceasta cu scopul de a discredita mărturia acestuia, dar au fost destui care au confirmt prezența lui acolo. Ceea ce se publică pe blogul nostru sunt mărturii ale celor ce au trăit evenimentele și nu s-au lăsat influențați de propaganda comunistă și post-comunistă intenționată să scuze pe trădătorii credincioșilor ce au fost persecutați. Iată mărturia fratelui Mihai Mihuț: 

Eu l-am cunoscut pe Nicolae Rădoi de pe vremea când era tânăr. Lae Albai, aşa îl cunoştea lumea aici la Caransebeş. Şi mai îl ştia ca un om curajos, care şi-a pus viaţa în joc pentru propăşirea Evangheliei. Una din activităţile pentru care risca mult a fost introducerea de Biblii în România şi distribuirea lor acolo unde era nevoie. Lae Albai dimpreună cu Gifu Ştefănuţ, ei, au introdus multe Biblii în Romania. Ceea ce vă scriu am văzut cu ochii mei, şi poate fi confirmat şi de alţii care au fost martori la evenimentele de atunci. De fapt, tatăl meu a fost membru în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş şi a susţinut cu mult curaj acţiunile iniţiate de Lae Radoi, Petru Cocârţeu şi ceilalţi tineri aleşi în comitetul Bisericii în 1978. Cei trei, Lae Rădoi, Petru Cocârţeu, şi Mihuţ Martin (tatăl meu) au coordonat venirea repetată a fratelui Liviu Olah la Caransebeş. În aceeaşi perioadă au fost invitaţi să predice la Caransebeş fraţii care nu erau bine văzuţi la Uniune, şi anume Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Pascu Geabou, Vasile Taloş, Iosif Ţon şi alţii. Astfel de invitaţii nu erau pe placul autorităţilor şi nici pe placul conducătorilor Uniunii Baptiste.

De asemenea, Lae Rădoi a invitat la Caransebeş şi a susţinut cheltuialile de transport ale corului de copii de la Iaşi, a cărui dirijoare era Genoveva Sfatcu. Copiii au cântat duminică dimineaţa la Caransebeş, iar după masa treisprezece maşini i-au dus la Hateg, la Biserica Baptistă unde era păstor Petrică Dugulescu.  Acolo, copiii au cântat la programul de după masa . Vreau să spun că fraţii care au dus copiii la Haţeg puteau să rămână fără carnet de conducere. Ei au riscat, şi au riscat pentru că aşa erau timpurile. Cineva trebuia să depună mărturie cu curaj şi atunci. Seara, când copiii de la Iaşi aşteptau trenul în gara din Caransebeş, fratele Lae Rădoi i-a îndemnat să cânte pe peronul gării, ceea ce copiii au şi făcut. Genoveva nu se temea de autorităţi. Toţi cei care au fost pe peronul gării, inclusiv autorităţile care ne urmăreau, au putut auzi cântările şi mesajul lor. Era un lucru neobişnuit pe atunci, şi mulţimea a rămas foarte impresionată. Securiştii nu ştiau cum să procedeze pentru a opri cântarea copiilor, dar nu au intervenit, pentru că era multă lume. Pentru toate aceste acţiuni de evanghelizare cineva a plătit. Fratele Lae Rădoi, tatăl meu, şi alţii au fost excluşi din cultul Baptist de Mara Cornel. Apoi, 140 de fraţi, printre care şi subsemnatul, au fost excluşi din Biserica Baptistă din Caransebeş. Fratele Lae Rădoi şi fratele Petre Cocârţeu au fost trimişi la închisoarea Popa Şapcă din Timişoara ca urmare a plângerii penale făcută de Mara şi Bărbătei.

După patru ani m-am întâlnit cu Bărbătei în biroul Bisericii Baptiste numărul unu. Stătea de vorbă cu Busuioc Belciu, şi ne-a povestit, lui Busuioc şi mie cum el a fost invitat la o recepţie unde  a făcut slalom printre sticle şi n-a băut, deoarece el este omul Domnului. La urmă i-am zis: „Dar dumneata şi cu Mara aţi băgat trei oameni la puşcărie! Le-ai trimis vreo scrisoare să le spui că îţi pare rău?” Răspunsul lui a fost: “Nu.” La ora actuală văd că mulţi vor să pledeze pentru el, ca să fie recunoscut ca un reprezentant de seamă al baptiştilor din România. Dar realitatea este că lui Pavel Bărbătei, şi celorlalţi trădători ai fraţilor lor nu le-a păsat de faptul că au trimis pe alţii la închisoare.

Am citit mărturiile fratelui Nicolae Rădoi şi tot ce scrie este adevărat. La finele anului 1978 au fost excluşi din cult următorii fraţi: Nicolae Rădoi, Petru Cocârţeu, Ioan Teleagă, Viorel Vuc, Martin Mihuţ, tatăl meu, Ion Madina,  subsemnatul şi alţii. Au mai fost excluşi 140 de fraţi care ne-au susţinut,  şi nu au fost de acord cu procedurile nebiblice ale celor din conducerea cultului. La Biserica numărul doi din Timişoara au fost convocaţi păstorii din Banat şi sedinţa a fost condusă de Băleanu Gheorghe, de Stanca, de Gavagină Irimia şi de împuternicitul Pârneci. Toţi aceştia au pus păstorii din sală să voteze excluderea noastră.

In timpul când fratele Liviu Olah venea la Caransebeş ca urmare a invitaţiilor primite din partea noului comitet ales în februarie 1978, conducătorii Comunităţii Baptiste de la Timişoara şi alţii (de la Uniune) l-au trimis la tatăl meu pe fratele Nicolae Dragomir, păstor la biserica din comuna Bolvaşniţa ca să-l lămurească să nu mai susţină acest grup de tineri din comitet. Tatăl meu era şi el membru în comitetul din care făceau parte Lae Rădoi, Petre Cocârţeu, Viorel Vuc şi alţi fraţi ce hotărâseră să elimine amestecul autorităţilor în Biserică. Fratele Dragomir i-a spus tatălui meu: “Frate Mihuţ, dumneavoastră sunteţi un vechi pocăit, cu prestigiu. Aceşti tineri nu fac bine ce fac!”

Tatăl meu i-a spus: “Frate,  eu sunt sătul să privesc şi să nu fac nimic! Nu mai vreau ca păstorii baptişti să fie plătiţi de noi, şi ei să slujească securitatea! Am luat şi amenzi pentrucă l-am adus pe fratele Liviu Olah la Caransebeş. Am fost chemat şi la securitate.  Am avut percheziţii la domiciliu, dar nu-i nimic, numai lucrarea Domnului să meargă şi oamenii să se pocăiască!”
Tatal meu a fost cojocar de meserie. Eu depun această mărturie nu pentru că m-au derutat alţii (aşa am fost acuzat), ci pentru că am convingerea că trebuie să fac aceste lucruri cunoscute. Păstorul Nicolae Dragomir i-a spus tatălui meu: “Eu am venit să vă ajut!” Fratele Dragomir era în felul lui un om de treabă, dar tatăl meu a rămas neclintit. Văzând că nu pot să îl determine pe tatăl meu să îşi schimbe poziţia, cei sus puşi l-au contactat personal.

Când a venit conducerea Uniunii Baptiste la Caransebeş în frunte cu Ioan Bunaciu, Cornel Mara, Gheorghe Băleanu, Ioan Trif, Ioan Stanca şi alţii, l-au delegat pe Ioan Stanca să stea de vorbă cu tatăl meu. Stanca Ioan, care era din Caransebeş, fiind prieten cu tatăl meu din tinereţe, l-a chemat în curtea Bisericii şi i-a spus: “Martine, eu pe tine vreau să te salvez! Pentru că Uniunea va face excluderi!” Şi i-a sugerat tatălui meu ce să facă.Tatăl meu ar fi trebuit să spună în faţa Uniunii Baptiste că îi pare rău şi că se dezice de fraţii mai tineri, şi atunci Uniunea l-ar fi publicat în Îndrumătorul Creştin că şi-a venit în fire. Tatăl meu i-a răspuns lui Ioan Stanca: “Ioane,  salvează-te pe tine, că tu eşti omul numărul doi după Ţunea Ioachim, şi amândoi slujiţi Departamentului Cultelor şi Securităţii. Pe mine mă va salva Dumnezeu, fii sigur de asta,  că eu l-am slujit din tinereţe!”

Uniunea Baptistă a exclus atunci din cult pe Nicolae Rădoi, pe Petre Cocârţeu, pe Viorel Vuc, pe Mihuţ Martin, pe Ioan Teleagă şi pe Petru Frant. Tot atunci, marele jurist Pavel Bărbătei a făcut un nou registru de membri şi a glăsuit: “Cine-i de partea Uniunii Baptiste să vină să-l scriem în noul registru!” Dintr-o Biserică de patrusute cinzeci de oameni a făcut-o la mai puţin de jumătate. Împreună cu securitatea Uniunea Baptistă a făcut un nou comitet, printre ei fiind patru informatori, din câţi cunosc eu. Nu s-au scris pe listele lor Jurchescu Petru şi soţia, Arnăut Luca,  Arnăut Wersavia, dirijorul de cor Olaru Nicolae, Olaru Iconia, Mihuţ Ana, Mihuţ Mihai, Mihuţ Marioara, Iosif Frant cu soţia, Suru Nistor, Suru Maria, Cocârţeu Verona, Rădoi Marioara, Petriu Aurel, Petriu Voichiţa, Bugarin Eva, Munteanu Gheorghe, Olaru Maria, Pasula Alexandru, Pasula Maria, Madina Ion, Madina Maria, Boata Petru, Boata Maria, Şchiopu Dumitru, nevasta lui Ion Teleagă, Iela Petru, Iela Maria, şi alţii. Unii dintre fraţii aceia au trecut la Domnul. De alţii nu îmi mai aduc aminte, pentru că e mult de atuncea, dar Domnul îi are în Cărţile Sale de aducere aminte!

La Biserică, dacă mergeam, aveam voie să stăm pe rândurile din spate sub balconul Bisericii. Din când în când venea câte un mesager, Gavagină Irimia sau Băleanu Gheorghe, şi ne spunea că dacă mergem la Comunitatea de Timişoara şi ne cerem iertare spunând că ne pare rău, vom fi primiţi ca membri în Biserică. Noi nu ne-am dus la ei ca să ne cerem iertare. Dar securitatea, deoarece nu ştia ce planuri aveam şi ce gândeam, a început să se frământe. Când noi am cerut să ni se dea voie să facem o Biserică în cartierul Balta Sărată, reprezentanţii securităţii au chemat pe păstorul Bisericii de atunci şi i-au cerut să ne primească înapoi ca membri. Aşa că pe noi ne-a “reabilitat” securitatea,  forţând pe Mara Cornel şi pe Pavel Bărbătei să ne primească înapoi ca membri în Biserică fără să cerem noi sau să declarăm că am fost vinovaţi. Se adevereau cele spuse de Domnul Isus. Fii lumii erau mai înţelepţi decât Mara şi Bărbătei.

Declarația lui Yonel Jura privind

Sunt un creștin baptist și am fost prezent în calitate de participant în Biserica Baptistă din Caransebeș la toate evenimentele anului 1978 când conducătorii Cultului Baptist la cererea reprezentanților Departamentului Cultelor, speriați cu toții de faptul că o Biserică Baptistă își pretindea drepturile constituționale, au început șicanele și acțiunile de suprimare a autonomiei acelei Biserici. Au făcut lucrul acesta prin venirea la Caransebeș cu intenția de a impune Bisericii un nou comitet cu forța, și lovindu-se de refuzul categoric al Bisericii, au apelat la autorități (Securitate și Miliție) să intervină, să aresteze și să condamne la închisoare pe cei mai vajnici luptători pentru interesele Bisericii.

Cele petrecute atunci arată cât de pervertiți deveniseră cei din conducerea Cultului Baptist, gata să calomnieze, gata să se impună cu forța, gata să dezbine o biserică ce se afla în efervescența trezirilor spirituale, doar pentru a aduce acea biserică la obediență slugarnică față de autorități.

Sosiseră de la Timișoara și de la București trădătorii ce voiau să schimbe lucrurile la Caransebeș, Gheorghe Băleanu, Cornel Mara, Paul Bărbătei, Ioan Bunaciu etc.. Înainte de ei sosise un alt Iuda, Iosif Țon, care a cerut Bisericii să desconsidere decizia adunării generale de a menține comitetul ales, și să accepte o altă adunare generală pe 13 octombrie, când elelemtele corupte de la conducerea Cultului Baptist urmau să vină la Caransebeș să pună lucrurile la punct! Lucrau mână în mână.  În seara zilei de 13 octombrie, vineri, au intrat în Biserică cei de la conducerea Cultului și au cerut să li se dea conducerea adunării Bisericești. Biserica l-a însărcinat pe fratele Nicolae Rădoi să conducă ședința Bisericii. El a trecut în față și a început discuția cerând membrilor Bisericii ce erau prezenți să arate dacă doresc să îi asculte pe cei sosiți din partea forurilor de conducere (Comunitatea Baptistă din Timișoara și Uniunea Baptistă din București) sau nu. Biserica a răspuns că nu dorește să îi asculte. Cornel Mara, bestia mare, a încercat să se urce la amvon, dar fratele Lae l-a pus în banca lui admonestându-l: „Aici este un comitet al Bisericii care conduce lucrările. Nimeni nu poate trece peste Biserică și comitetul ales al acesteia!”  

După el Gheorghe Băleanu s-a repezit să apuce amvonul, dar fratele Lae i-a pus autoritar mâna pe umăr și i-a cerut cu tonul foarte serios să stea cuminte la locul lui. Băleanu vocifera: „M-a prins de gît, fraților... Fraților, sunteți de acord să iau cuvântul?” Într-un glas Biserica i-a răspuns negativ. Un altul și-a încercat norocul, Ioan Bunaciu, bestia ce pretindea că fabrică păstori la Seminarul Baptist din București. A încercat să se strecoare pe lângă fratele Lae să urce la amvon, dar prompt, fratele Lae l-a interceptat și pe el și i-a spus să treacă în banca lui. „În 25 de ani de activitate nici o Biserică nu mi-a interzis să urc la amvonul ei, și voi să mă opriți?” a strigat Bunaciu.   

În momentul acela fiara cu pretenții de oaie, Cornel Mara, a cerut ca să i se dea cuvântul marelui împuternicit Cristoiu, dar fratele Lae a procedat exact așa după cum comitetul Bisericii decisese să acționeze de la alegerea lor din februarie 1978. Decizia comitetului fusese să nu mai admită prezența și sfaturile împuterniciților de culte la ședințele comitetului sau ale adunării. Când împuternicutul Pârneci a apărut în Biserica din Caransebeș și pretindea să participe la ședințe ca mai înainte, fratele Lae l-a întrebat: „Crezi în Dumnezeu?” La răspunsul lui negativ, fratele Lae i-a spus că nu are ce căuta în Biserica Domnului să participe la o ședință a celor credincioși! Exact același lucru l-a spus împuternicitului Cristoiu, care era împins în față de conducătorii trădători ai Cultului Baptist. Niciunui trădător, și niciunui netăiat împrejur cu inima nu i s-a permis să vorbească în Adunarea lui Dumnezeu din Caransebeș în data de 13 octombrie 1978! Era probabil pentru prima dată că un astfel de lucru se întâmpla într-o biserică baptistă de când luaseră comuniștii puterea în România!

La terminarea adunării de vineri seara autoritățile au spus că duminică nu va mai avea loc botezul programat. Fratele Lae împreună cu Petru Cocârțeu și cu Viorel Vuc au declarat: „Dacă vom muri, nu vom ține botezul, dar dacă vom trăi, îl vom ține!” A fost o declarație plină de curaj și Dumnezeu i-a ajutat să împlinească ceea ce declaraseră. Duminică dimineața Biserica Baptistă din Caransebeș a ținut botezul programat, cel care a predicat și efectuat botezul fiind fratele Pavel Gavrilovici, un om curajos și decis să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni.

Am fost prezent în sala procesului de judecată a celor trei credincioși din Biserica Baptistă din Caransebeș ce fuseseră arestați și dați în urmărire penală de miliția din Caransebeș la insistențele trădătorilor ce nu putuseră schimba lucrurile în Biserica Baptistă din Caransebeș. Au fost aduse o serie de acuzații false. Una dintre ele a fost că au încălcat legile țării. Fratele Lae, cu cătușele la mâini, s-a ridicat, și a declarat: „Domnule judecător, vorbesc doar în numele meu. Nu am încălcat nici o lege a țării, dar declar că voi încălca orice lege care se dă împotriva lui Dumnezeu și a Bibliei!”  A repetat de două ori aceste cuvinte ca să fie bine înțeles. O astfel de declarație s-ar fi așteptat de la păstorii ce aveau poziții de conducere la Timișoara și București, care pretindeau că reprezintă pe baptiștii din România! Dar niciunul din aceia nu aveau curajul de a cinsti pe Dumnezeu!

Mai remarc un lucru. Biserica din Caransebeș a fost singura care a stat împotriva abuzurilor comuniste, și nici o altă biserică nu luat o poziție atât de clară împotriva reprezentanților guvernului.

Chiar înainte de a se împlini termenul de eliberare din închisoare a fratelui Lae Rădoi, Iosif Țon, acel Iudă al credincioșilor baptiști din România, s-a dus la soția fratelui Lae cu un formular în care îi cerea să dea o declarație prin care recunoaște vinovăția soțului ei. Îi promitea că dacă va completa formularul respectiv recunoscând vinovăția soțului ei, acesta va fi grațiat. Pentru mine este clar ale cui interese le avea la inimă acel trădător, Iosif Țon. Lucra pentru autoritățile comuniste și ziua judecății va da pe față multele lui fapte făcute la întuneric. O simplă întrebare am pentru acest Iudă al baptiștilor români. De ce nu are cetățenia americană? A pretins la venirea în Statele Unite că este expulzat din România, că a fost persecutat! I s-a dat rezidența în America. De ce nu are cetățenia americană? Răspunsul este că nu a putut să o obțină datorită petelor negre ce le are în dosarul său. Americanii au aflat și știu ceea ce mulți români nu vor să știe, că Iosif Țon a fost un agent al Securității române! A lucrat pentru mai mulți stăpâni.

Am niște „nelămuriri” și când este vorba de Belciu Busuioc. Când Biserica Baptistă din Caransebeș a trecut prin încercări, Belciu Busuioc și-a luat tălpășița și s-a transferat ca păstor la o biserică din nordul țării, deși fusese dorit de Biserica din Caransebeș. După ce comitetul legal al Bisericii a fost dizolvat cu forța, Belciu Busuioc a revenit ca păstor la Caransebeș și a colaborat cu comitetul impus de autorități, mulți din ei fiind agenți de Securitate! Ca păstor a exclus din Biserică familiile care au încercat să treacă frontiera să ajungă în libertate! E vorba de familiile Arnăut și Olaru. Ar putea Belciu Busuioc să ne justifice cu Biblia de ce a crezut că are dreptul să excludă acele familii?

În 1982 locuiam în Caransebeș și tocmai formulasem o scrisoare pe care intenționam să o dau publicității la Radio Europa Liberă când m-am trezit că mă caută Belciu Busuioc. I-am spus că aveam nevoie de o ștampilă a unei instituții bisericești, pentru a arăta că sunt membru serios al unei biserici baptiste. După citirea scrisorii mele  Belciu Busuioc mi-a făcut o morală aspră și mi-a spus că nu e de acord cu acțiunea mea. Lucrul acesta m-a determinat și mai mult să trimit scrisoarea celor de la Radio Europa Liberă.

În corespondența cu fratele Lae publicată zilele trecute pe blogul lui Nicole Rădoi, Belciu Busuioc a pretind că a ieșit doar de două ori în Apus pe vremea lui Ceaușescu, o dată în SUA și odată în Scoția. Este un neadevăr. A ieșit de mai multe ori, dar nu vrea să recunoască acest lucru. Când fratele lui de corp, Ilie, a fugit în Austria, Belciu Busuioc a plecat după el la Viena și l-a convins să revină în țară. Interesant, Ilie a revenit în țară, dar nu a fost condamnat, ci avansat să lucreze pe un strung CNC. Cine putea să iasă din țară și să călătorească în țările Apusului pe vremea lui Ceaușescu fără să facă servicii Securității?

Sunt câteva lucruri ce indică spre o colaborare a lui Belciu Busuioc cu Securitatea. A fost ales în funcții de conducere în Cultul Baptist. Cine putea ocupa funcții de conducere acolo fără să fie omul lor? Belciu Busuioc se plimba prin Europa de Vest și prin SUA. Cine putea face lucrul acesta fără să fie omul lor? Belciu Busuioc exclude din Biserică membrii ce încearcă să părăsească țara, dar readuce în țară pe propriul frate și acesta este avansat în funcție la locul de muncă! Cine poate face astfel de lucruri fără a fi omul lor?

Sunt nume legate de evenimentele din Caransebeș care s-au umplut de cinste: Nicolae Rădoi și ceilalți membri ai Bisericii Baptiste care au rămas cu șira spinării dreaptă. Fratele Lae a cheltuit o avere imensă pentru susținerea lucrării evanghelistice la Caransebeș. Și sunt nume, legate de aceleași evenimente care s-au încărcat de rușine, cei care au complotat împotriva comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș și au oprit lucrarea de trezire ce începuse acolo! Iosif Țon este unul din aceia și numele lui nu este mai breaz ca a lui Cornel Mara, Paul Bărbătei și Ioan Bunaciu, trădători notorii ai intereselor Cultului Baptist!

În anul 1984 fratele Gavrilovici a adus dovezi clare că Traian Bogdan a fost martirizat de autoritățile comuniste, ucis după ce i-au aplicat torturi incredibile. Noi am cules informațiile acestea și am scris la Europa Liberă, dar Iosif Țon a capacitat-o pe soția lui Traian Bogdan să dea o declarație că soțul ei nu a fost ucis de Securitate, ci s-a sinucis! Elena Bogdan era în vremea aceea ținută în școli pe banii Asociației Misionare Române al cărui șef era Iosif Țon. Ambii aveau interesul să ascundă adevărul. Ea, pentru că era ținută pe banii lui Iosif Țon, el pentru că lucra pentru Securitatea din România și îi ajuta să își ascundă fărădelegile!

Când în toamna anului 2014 Nicolae Rădoi și Petru Cocârțeu au fost invitați la Chicago să depună mărturie despre evenimentele de la Caransebeș din 1978, am rămas șocat că unii participanți în loc să expună pe trădătorii care i-au trimis la închisoare, au încercat să îi scuze și să le formeze o imagine umană susținând că au avut ulterior regrete. Adevărul este că acei călăi nu și-au exprimat niciodată regretul pentru faptele lor reprobabile. Este trist, că după ce au ieșit la iveală atâtea dovezi ale colaborării lui Iosif Țon cu Securitatea comunistă, iar mai recent dovezi ale abaterii lui de la credința biblică, mai există păstori ce îl invită să predice în bisericile pe care le păstoresc, să țină cursuri de „viață spirituală”! Ori sunt incapabili să discearnă adevărul biblic, ori sunt în aceeași horă a trădătorilor lui Hristos!

Atât pentru Belciu Busuioc, cât și pentru ceilalți care au avut un rol negativ în evenimentele de la Caransebeș din 1978, am un îndemn, să își rezolve problemele trecutului, să nu mai măsluiască adevărul, ci mai degrabă să mărturisească ceea ce au de mărturisit!

YONEL  JURA 

AUGUST 1 2016

STOW   OHIO

330   650  1379

În boxa martorilor

Zilele trecute ajutat de prieteni am înregistrat o serie de mărturii pentru a le face cunoscute publicului ce este interesat de stabilirea adevărului cu privire la persecuțiile religioase din România comunistă care au fost negate de unii colaboratori ai Securității cum a fost de exemplu Ioan Bunaciu. Simt că sunt dator să spun adevărul așa cum am făcut-o și în timpul când am fost persecutat. Pe de altă parte postez și alte lucruri decât mărturiile privitoare la persecuțiile din România pentru a permite cititorilor blogului meu să mă cunoască mai îndeaproape. Nu că doresc să fiu cunoscut, dar pot să își facă o idee mai corectă despre mărturiile mele dacă mă cunosc și din altă perspectivă.

Luptele din Caransebes          https://youtu.be/MhYdClUNNts
Octavian Dobos Marturie        https://youtu.be/vxoZsxFK4hg
Nicolae Radoi  poze                https://youtu.be/9rF8FIXjsjw
Nunta de aur                            https://youtu.be/e8MQ3wBdtVY
Caransebes 1978 Discutie      https://youtu.be/cBJhav-2aR4

Dezbateri: Ce aduce folos Împărăției lui Hristos – Tăcerea sau Mărturia? (Rubrică întreținută de Ioan Târziu)

Nu de puține ori ni se oferă posibilitatea de a vedea cum exegeza defectuaosă efectuată de  autoritățile comuniste (și oare se putea altfel?) ce au cerut credincioșilor baptiști să nu critice guvernul și pe colaboratorii acestuia deoarece numai așa dau dovadă de caracter creștin, a dat rezultate și continuă să urmărească modul de gândire al unor foarte bine intenționați creștini. O mostră în dialogul de mai jos pe marginea articolului

marionetele-din-conducerea-cultului.

Credinciosii Radoi Nicolae, Cocirteu Petru, Juhas Emeric 

Vouă mă adresez cu o simplă întrebare: Aşa s-a răzbunat Isus pe cei care l-au bătut, răstignit? Voi, vă consideraţi urmaşii lui Cristos. De ce? Pe ce criterii? Sunteţi plini de iertare, milă, dragoste faţă de cei despre care spuneţi că v-au făcut rău? Aruncaţi oprobriu public pe Ţon, dar voi ce aţi făcut în epoca comunistă? El a făcut multe pentru credincioşii din România comunistă. Părinţii mei au avut biblii de la Ţon precum şi alte cărţi creştine. Ce a făcut el, rău sau bine, rămâne să evalueze Dumnezeu, doar EL. NU ESTE FRUMOS, ce faceţi pe blogurile voastre. În loc să propovăduiţi dragostea lui Dumnezeu, să fiţi lumini în lume, voi stârniţi gunoaie care împiedică oamenii să vină la Cristos Isus. SUNTEŢI PRICINI DE POTICNIRE. Mi-e ruşine de prietenii mei din virtual care mă întreabă ce fel de pocăiţi suntem, dacă blogurile noastre sunt pline de bârfe.

Chiar vă sunt ochii legaţi? Unde este iertarea, mila, dragostea faţă de vrăşmaşii voştri? Ce avalanşă de dispreţ aruncaţi pe Ţon, de parcă voi aţi fi sfinţi... Dacă ar fi ca Dumnezeu să vă ierte, cum iertaţi şi voi, ar fi dezastru pentru vieţile voastre.
Sper ca Dumnezeu să vă cerceteze şi să vă ierte .

Ca dovadă că lucrurile se pot vedea și dintr-o altă erspectivă, mai sănătoasă, sunt comentariile următoare:

Unde sunt apărătorii lui Bărbătei, care le scaldă ca pe malul Mureșului de Jos gen: „Că vezi, că nu-i așa negru, că doar l-a apărat pe DECEBAL (alias Vădan Vasile), cînd cu procesul de la Simeria?!?
Dar cei care ziceau că am bătut cîmpii cînd cu Trifu, om blajin, că unde-l pui acolo stă?!?
Cine mai vrea acte de la CNSAS ca să creadă? (barthimeu)

Recent intră în discuție un alt cititor care știe ce vorbește, fiind un martor al lucrurilor pe care le discută. Îi mulțumim pentru intervenție și precizări. Tăcerea, nu este dovadă de dragoste, așa cum vor să ne facă să credem detractorii noștri, ci este probabil tot atât de vinovată ca și participarea la fărădelege.  

Pentru: Elena marin-alexe....

Am citit cu atentie reproducerea scrisorii de mai sus trimise la Europa Libera, care descrie "pe cinstite" si cu amanunte istorice reale, cunoscute de noi Romanii din SUA. Fr. Radoi a fost si este un gigant al credintei in Dumnezeu, si extrem de sincer si cinstit--asa l-am cunoscut eu in 1978!

Nu observ vre-o "condamnare" aruncata asupra cuiva, ci numai o referinta in mod indirect reprodusa a dl. Iosif Ton de catre Barbatei. Eu lucrind in cimpul juridic American de peste 25 de ani, si acuzind in scris (in fata judecatorilor federali) oficiali in tribunale federale, observ din toate scrierile lui cinstite, ca nu e bun de loc a face "acuzatii"--asa cum tu te exprimi in scris. Sunt impresionat de faptul ca el si acum, dupa vre-o 35 de ani, scrie o istorie reala a faptelor intimplate la Caransebes in 1978!

Ca sa fiu inteles, eu personal am contactat - si acum cunosc personal - pe oficialii juridici care l-au condamnat la inchisoare pe verisorul meu, Petru Cocarteu, pe fr. Radoi si pe fr. Prejban... si inteleg intr-o oarecare masura (dar nicidecum ca si fr. Radoi care a trait durerile pe cont propriu in acea zi nefasta din 1978). Ce anume: ca autoritatile juridice, ele insele, au fost supuse unei invazii neasteptate din partea Securitatii, cu scopul de-ai intimida si demoraliza, dar ei mi-au spus ca s-au opus categoric la cererea insistenta a Securitatii odioase a dictatorului impuscat, de-a "umfla" sentinta de incarcerare a verisorului meu primar Cocarteu. Ei ma respecta mult pe mine, acum ei nestiind ca eu eram verisorul lui Petrica.

S-au oferit sa dea hainele negre jos si sa emigreze in tara mea "vitrega", dar nu am dat curs celor ce ei mi-au sugerat, si i-am indemnat sa stea pe loc si sa faca o diferenta vizibila in noul sistem democratic din justitia Romana. I-am vizitat din nou peste ceva ani, si am fost chiar impresionat de lucrul lor bine facut in campul stiintei jurisprudentei Anglo-Americane! I-am testat, si inca vorbeau cu mine in Engleza, si erau f. constienti de Constitutia noastra Americana! Imi place sa cred ca s-au "pocait" de trecutul lor, si ca le pare rau pt. ca n-au reusit mai bine sa reduca sentintele celor 3 de mai sus! Dar, eu am vazut cu ochii mei, locurile private unde ei au fost intimidati in miez de noapte. Mai tarziu, am vazut si poezile compuse cu un spirit crestin de unul din ei! Si de credinta in Dumnezeu care s-a instaurat in familia unuia din ei - care el mi-a spus ca nu a avut-o in timpul cat a fost in sistemul celor de la conducerea tarii.

In concluzie, eu ii dau nota zece fratelui Radoi, si spun aici, ca eu l-am cunoscut un frate de mare cinste si incredere care nu s-a sfiit sa plateasca din buzunarul lui personal ca sa sponsoreze distinsul "Cor de Copii" care calatorea prin biserici ca sa laude numele lui Hristos intr-un timp de mare persecutie religioasa despre care fr. Radoi nu se sfieste sa o descrie si acum cu claritate si mare atentie la cuvintele scrise. Sa nu mai aud pe cineva pe acest blog care-l incrimineaza direct sau indirect pe fr. Radoi de "acuzatii"...care nu exista in scrierile si reprezentarile lui detailate! Anthony

Îi mulțumim lui Anthony pentru intervenția binevenită și pentru precizările efectuate cu privire la mărturia ce noi, persecutații de la Caransebeș, o depunem în fața instanței istoriei.

Și doamnei Elena Marin-Alexe îi dorim să treacă peste înțelegerea superficială ce a întreținut-o până recent și să accepte că împărăția lui Hristos este slujită nu când ascundem trădările falșilor frați, ci când spunem adevărul care poate ajuta și elibera. Suntem convinși de buna credință ce o are.

Iată ce spun martorii… Mărturia lui Petru Anghel cu privire la evenimentele de la Caransebeş din 1978

Am avut in Caransebes pe cel mai mare informator din Banat, OPREA ROMULUS, zis RUSU. Era membru în Biserica Baptistă din Caransebeş şi avea un rol de conducere. Acest om a dus pachete la inchisoarea din Caransebes lui GHEORGHE GHEORGHIU DEJ, cind comunismul era in ilegalitate, ceea ce ne arată adevărata lui faţă şi identitate. Acest satrap a dus in decursul anilor la militie pe multi frati care au facut parte din diferite comitete de conducere a Bisericii. Deşi era un om stricat, adică afemeiat si betiv, totuşi conducea biserica noastra si era in relatii foarte bune cu Departamentul Cultelor si Uniunea Baptista. Era prieten intim cu IOAN STANCA si cu Gheorghe BALEANU.
Dupa ce fratele LIVIU OLAH a fost destituit ca pastor, pe acest informator l-a chemat MIHAI TEPERDEL, seful inputernicitilor de BANAT, şi i-a zis: Du-l undeva pe OLAH, unde nu sunt centre universitare, la Resita sau la CARANSEBES. Acest om l-a cautat pe fratele LIVIU la apartamentul unde locuia, si i-a zis: Frate OLAH, am auzit de dumneata si vreau sa va ajut. Asa a ajuns fratele LIVIU OLAH şi pe la Caransebes. Fratele OLAH ca si fratele MARCU NICHIFOR nu cunosteau oamenii versati. Amândoi erau oameni sinceri. Numai ca fratele OLAH când era aprope de Caransebes (atunci cind venea sa predice) era amendat de militie. Când mergea la satele din jur, era iarasi amendat. Amenzile erau aranjate de acel om care l-a invitat.  Pâna in final comitetul a fost schimbat, deoarece s-a votat secret şi astfel au avu loc alegeri corecte prin care au fost alesi fraţii Nicolae RADOI, Petre COCIRTEU, Viorel VUC, MIHUT Martin,  Ioan TELEAGA, MADINA Ion si altii. Acest informator a fost exclus de conducerea Bisericii.  Fratele Liviu s-a lamurit. Când a fost exclus, acest informator a pus o întrebare fratelui Olah: “Eu ti-am facut bine, sau rau? Fratele Olah i-a raspuns: “Daca ai facut bine, DUMNEZEU a văzut şi timpul va dovedi.”
La dezvaluiri, când a fost solicitat să depună mărturie împotriva fraţilor ce nu admiteau compromisuri, el a zis, ca un bun informator: “IN SINUL BISERICII A IZBUCNIT UN SCANDAL” şi ne-a acuzat ca noi am avut o atitudine dusmanoasa cu scopul de a descredita organele de partid şi de stat, ca am amenintat cu diferite organizatii de peste hotare, precum si interventia postului dusmanos EUROPA LIBERA. Apoi a explicat cum s-a manifestat aceasta atitudine: “In localitatea Oradea exista un fost pastor baptist pe nume Liviu OLAH, caruia datorita manifestatiilor sale dusmanoase si antisociale i s-a ridicat dreptul de a fi pastor si a tine predici, etc. Pe acest element dusmanos s-au gasit cei de mai sus sa-l invite la Caransebes pentru a predica la amvonul Bisericii, etc.” După aceste vorbe şi cei care au mai avut îndoieli, au ştiut că era informator.
Pe de alta parte Ioan STANCA zis BARBU si GAVAGINA Irimia zis PETRESCU, au lucrat la denigrarea fratelui OLAH in rândurile tineretului din Timisoara şi peste hotare. Acolo au avut pe Arsenie LUCACIU, care venea des în România şi aducea osanale lui Ceausescu si conducerii de stat. Fratele Liviu OLAH, cât şi membrii ALRC au fost expulzaţi din România, o spune DORIN DOBRINCU, directorul arhivelor de stat in articolul ''Libertate religioasa si contestare in ROMANIA LUI NICOLAE CEAUSESCU”.