Mărturia lui Mihai Mihuț cu privire la evenimentele din Caransebeș 1978

Un mit pe care l-au pus în circulație prietenii vânduților ce au dominat Cultul Baptist în perioada comunistă a fost că acei conducători au avut totuși o față umană și au manifestat regret pentru nedreptățile ce le-au înfăptuit la un moment dat când erau în pozițiile de conducere. Așa, de pildă, în cazul celor trei care am fost condamnați la închisoare pe baza reclamațiilor făcute de cei din fruntea Cultului Baptist, se vehiculează mitul că Mara Cornel, Ioan Bunaciu și Paul Bărbătei și-au rectificat poziția de persecutori și au devenit ulterior prietenii celor pe care i-au trimis la închisoare. Nimic mai departe de adevăr! Dăm mai jos din nou mărturia fratelui Mihai Mihuț care infirmă această informație eronată alături de atâția alți martori ai evenimentelor de la Caransebeș din 1978. Mai zilele trecute unul încerca să susțină că fratele Yonel Jura nu a fost prezent în sala de judecată când s-a dat verdictul împotriva noastră, și aceasta cu scopul de a discredita mărturia acestuia, dar au fost destui care au confirmt prezența lui acolo. Ceea ce se publică pe blogul nostru sunt mărturii ale celor ce au trăit evenimentele și nu s-au lăsat influențați de propaganda comunistă și post-comunistă intenționată să scuze pe trădătorii credincioșilor ce au fost persecutați. Iată mărturia fratelui Mihai Mihuț: 

Eu l-am cunoscut pe Nicolae Rădoi de pe vremea când era tânăr. Lae Albai, aşa îl cunoştea lumea aici la Caransebeş. Şi mai îl ştia ca un om curajos, care şi-a pus viaţa în joc pentru propăşirea Evangheliei. Una din activităţile pentru care risca mult a fost introducerea de Biblii în România şi distribuirea lor acolo unde era nevoie. Lae Albai dimpreună cu Gifu Ştefănuţ, ei, au introdus multe Biblii în Romania. Ceea ce vă scriu am văzut cu ochii mei, şi poate fi confirmat şi de alţii care au fost martori la evenimentele de atunci. De fapt, tatăl meu a fost membru în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş şi a susţinut cu mult curaj acţiunile iniţiate de Lae Radoi, Petru Cocârţeu şi ceilalţi tineri aleşi în comitetul Bisericii în 1978. Cei trei, Lae Rădoi, Petru Cocârţeu, şi Mihuţ Martin (tatăl meu) au coordonat venirea repetată a fratelui Liviu Olah la Caransebeş. În aceeaşi perioadă au fost invitaţi să predice la Caransebeş fraţii care nu erau bine văzuţi la Uniune, şi anume Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Pascu Geabou, Vasile Taloş, Iosif Ţon şi alţii. Astfel de invitaţii nu erau pe placul autorităţilor şi nici pe placul conducătorilor Uniunii Baptiste.

De asemenea, Lae Rădoi a invitat la Caransebeş şi a susţinut cheltuialile de transport ale corului de copii de la Iaşi, a cărui dirijoare era Genoveva Sfatcu. Copiii au cântat duminică dimineaţa la Caransebeş, iar după masa treisprezece maşini i-au dus la Hateg, la Biserica Baptistă unde era păstor Petrică Dugulescu.  Acolo, copiii au cântat la programul de după masa . Vreau să spun că fraţii care au dus copiii la Haţeg puteau să rămână fără carnet de conducere. Ei au riscat, şi au riscat pentru că aşa erau timpurile. Cineva trebuia să depună mărturie cu curaj şi atunci. Seara, când copiii de la Iaşi aşteptau trenul în gara din Caransebeş, fratele Lae Rădoi i-a îndemnat să cânte pe peronul gării, ceea ce copiii au şi făcut. Genoveva nu se temea de autorităţi. Toţi cei care au fost pe peronul gării, inclusiv autorităţile care ne urmăreau, au putut auzi cântările şi mesajul lor. Era un lucru neobişnuit pe atunci, şi mulţimea a rămas foarte impresionată. Securiştii nu ştiau cum să procedeze pentru a opri cântarea copiilor, dar nu au intervenit, pentru că era multă lume. Pentru toate aceste acţiuni de evanghelizare cineva a plătit. Fratele Lae Rădoi, tatăl meu, şi alţii au fost excluşi din cultul Baptist de Mara Cornel. Apoi, 140 de fraţi, printre care şi subsemnatul, au fost excluşi din Biserica Baptistă din Caransebeş. Fratele Lae Rădoi şi fratele Petre Cocârţeu au fost trimişi la închisoarea Popa Şapcă din Timişoara ca urmare a plângerii penale făcută de Mara şi Bărbătei.

După patru ani m-am întâlnit cu Bărbătei în biroul Bisericii Baptiste numărul unu. Stătea de vorbă cu Busuioc Belciu, şi ne-a povestit, lui Busuioc şi mie cum el a fost invitat la o recepţie unde  a făcut slalom printre sticle şi n-a băut, deoarece el este omul Domnului. La urmă i-am zis: „Dar dumneata şi cu Mara aţi băgat trei oameni la puşcărie! Le-ai trimis vreo scrisoare să le spui că îţi pare rău?” Răspunsul lui a fost: “Nu.” La ora actuală văd că mulţi vor să pledeze pentru el, ca să fie recunoscut ca un reprezentant de seamă al baptiştilor din România. Dar realitatea este că lui Pavel Bărbătei, şi celorlalţi trădători ai fraţilor lor nu le-a păsat de faptul că au trimis pe alţii la închisoare.

Am citit mărturiile fratelui Nicolae Rădoi şi tot ce scrie este adevărat. La finele anului 1978 au fost excluşi din cult următorii fraţi: Nicolae Rădoi, Petru Cocârţeu, Ioan Teleagă, Viorel Vuc, Martin Mihuţ, tatăl meu, Ion Madina,  subsemnatul şi alţii. Au mai fost excluşi 140 de fraţi care ne-au susţinut,  şi nu au fost de acord cu procedurile nebiblice ale celor din conducerea cultului. La Biserica numărul doi din Timişoara au fost convocaţi păstorii din Banat şi sedinţa a fost condusă de Băleanu Gheorghe, de Stanca, de Gavagină Irimia şi de împuternicitul Pârneci. Toţi aceştia au pus păstorii din sală să voteze excluderea noastră.

In timpul când fratele Liviu Olah venea la Caransebeş ca urmare a invitaţiilor primite din partea noului comitet ales în februarie 1978, conducătorii Comunităţii Baptiste de la Timişoara şi alţii (de la Uniune) l-au trimis la tatăl meu pe fratele Nicolae Dragomir, păstor la biserica din comuna Bolvaşniţa ca să-l lămurească să nu mai susţină acest grup de tineri din comitet. Tatăl meu era şi el membru în comitetul din care făceau parte Lae Rădoi, Petre Cocârţeu, Viorel Vuc şi alţi fraţi ce hotărâseră să elimine amestecul autorităţilor în Biserică. Fratele Dragomir i-a spus tatălui meu: “Frate Mihuţ, dumneavoastră sunteţi un vechi pocăit, cu prestigiu. Aceşti tineri nu fac bine ce fac!”

Tatăl meu i-a spus: “Frate,  eu sunt sătul să privesc şi să nu fac nimic! Nu mai vreau ca păstorii baptişti să fie plătiţi de noi, şi ei să slujească securitatea! Am luat şi amenzi pentrucă l-am adus pe fratele Liviu Olah la Caransebeş. Am fost chemat şi la securitate.  Am avut percheziţii la domiciliu, dar nu-i nimic, numai lucrarea Domnului să meargă şi oamenii să se pocăiască!”
Tatal meu a fost cojocar de meserie. Eu depun această mărturie nu pentru că m-au derutat alţii (aşa am fost acuzat), ci pentru că am convingerea că trebuie să fac aceste lucruri cunoscute. Păstorul Nicolae Dragomir i-a spus tatălui meu: “Eu am venit să vă ajut!” Fratele Dragomir era în felul lui un om de treabă, dar tatăl meu a rămas neclintit. Văzând că nu pot să îl determine pe tatăl meu să îşi schimbe poziţia, cei sus puşi l-au contactat personal.

Când a venit conducerea Uniunii Baptiste la Caransebeş în frunte cu Ioan Bunaciu, Cornel Mara, Gheorghe Băleanu, Ioan Trif, Ioan Stanca şi alţii, l-au delegat pe Ioan Stanca să stea de vorbă cu tatăl meu. Stanca Ioan, care era din Caransebeş, fiind prieten cu tatăl meu din tinereţe, l-a chemat în curtea Bisericii şi i-a spus: “Martine, eu pe tine vreau să te salvez! Pentru că Uniunea va face excluderi!” Şi i-a sugerat tatălui meu ce să facă.Tatăl meu ar fi trebuit să spună în faţa Uniunii Baptiste că îi pare rău şi că se dezice de fraţii mai tineri, şi atunci Uniunea l-ar fi publicat în Îndrumătorul Creştin că şi-a venit în fire. Tatăl meu i-a răspuns lui Ioan Stanca: “Ioane,  salvează-te pe tine, că tu eşti omul numărul doi după Ţunea Ioachim, şi amândoi slujiţi Departamentului Cultelor şi Securităţii. Pe mine mă va salva Dumnezeu, fii sigur de asta,  că eu l-am slujit din tinereţe!”

Uniunea Baptistă a exclus atunci din cult pe Nicolae Rădoi, pe Petre Cocârţeu, pe Viorel Vuc, pe Mihuţ Martin, pe Ioan Teleagă şi pe Petru Frant. Tot atunci, marele jurist Pavel Bărbătei a făcut un nou registru de membri şi a glăsuit: “Cine-i de partea Uniunii Baptiste să vină să-l scriem în noul registru!” Dintr-o Biserică de patrusute cinzeci de oameni a făcut-o la mai puţin de jumătate. Împreună cu securitatea Uniunea Baptistă a făcut un nou comitet, printre ei fiind patru informatori, din câţi cunosc eu. Nu s-au scris pe listele lor Jurchescu Petru şi soţia, Arnăut Luca,  Arnăut Wersavia, dirijorul de cor Olaru Nicolae, Olaru Iconia, Mihuţ Ana, Mihuţ Mihai, Mihuţ Marioara, Iosif Frant cu soţia, Suru Nistor, Suru Maria, Cocârţeu Verona, Rădoi Marioara, Petriu Aurel, Petriu Voichiţa, Bugarin Eva, Munteanu Gheorghe, Olaru Maria, Pasula Alexandru, Pasula Maria, Madina Ion, Madina Maria, Boata Petru, Boata Maria, Şchiopu Dumitru, nevasta lui Ion Teleagă, Iela Petru, Iela Maria, şi alţii. Unii dintre fraţii aceia au trecut la Domnul. De alţii nu îmi mai aduc aminte, pentru că e mult de atuncea, dar Domnul îi are în Cărţile Sale de aducere aminte!

La Biserică, dacă mergeam, aveam voie să stăm pe rândurile din spate sub balconul Bisericii. Din când în când venea câte un mesager, Gavagină Irimia sau Băleanu Gheorghe, şi ne spunea că dacă mergem la Comunitatea de Timişoara şi ne cerem iertare spunând că ne pare rău, vom fi primiţi ca membri în Biserică. Noi nu ne-am dus la ei ca să ne cerem iertare. Dar securitatea, deoarece nu ştia ce planuri aveam şi ce gândeam, a început să se frământe. Când noi am cerut să ni se dea voie să facem o Biserică în cartierul Balta Sărată, reprezentanţii securităţii au chemat pe păstorul Bisericii de atunci şi i-au cerut să ne primească înapoi ca membri. Aşa că pe noi ne-a “reabilitat” securitatea,  forţând pe Mara Cornel şi pe Pavel Bărbătei să ne primească înapoi ca membri în Biserică fără să cerem noi sau să declarăm că am fost vinovaţi. Se adevereau cele spuse de Domnul Isus. Fii lumii erau mai înţelepţi decât Mara şi Bărbătei.