A trecut dincolo de
bariera vizualului fizic un om care a suferit bătăi, lanțuri și închisoare de
dragul Domnului Isus, fratele Traian Ban. Era prin 1958 când comuniștii români
au decis că mai era necesară o epurare a societății de cei ce prin credința și prezența
lor condamnau sistemul totalitar visat de Marx și implementat de Lenin.
La carăle
marxist-leniniste fuseseră înjugați mai toți gânditorii ce rămăseseră după
prima epurare efectuată între 1945-1953. Cei ce își păstraseră demnitatea urmau
să intre la gherlă în runda a doua, care
s-a desfășurat între 1958-1964. Cultele creștine fuseseră înhămate și ele prin
conducători docili la politica partidului. Se trecuse la reglementare și
reprezentanții cultelor executau slugarnic fiecare ordin emanat de
Departamentul Cultelor menit să sufoce viața Bisericilor lui Hristos. Dar
existau și excepții.
Un pastor baptist, de
exemplu, care nu a respectat reglementarea, a fost arestat imediat și condamnat
la detenție. Simion Cure a lăsat în urmă soția și doi copii și a petrecut în
gherlă șase ani. Dar cazul lui a fost singular. Era însă o grupare întreagă ce
sfida cerințele Departamentului Cultelor. Comuniștii deciseseră pentru a-și
atinge scopul de eliminare a religiei din societate, ca fiecare grupare
creștină din România să fie încorporată
într-unul din cele 14 culte recunoscute oficial de guvernul comunist și
controlate neoficial de acesta.
La Arad se formase o
Biserică ce nu aparținea de nici un cult recunoscut oficial. Mai mult, membrii acelei
Biserici se adunau la părtășia frățească nu după programul trasat de partid, ci
după nevoile familiilor ce o formau. Și se închinau liber, cum înțelegeau ei urmând
recomandările epistolelor Noului Testament. Probabil că Biserica respectivă nu
ar fi atras mânia autorităților dacă nu ar fi existat iude în Bisericile
Aradului care i-au reclamat și acuzat de neconformare. Sau poate că ar fi
scăpat furiei comuniste dacă între cei care slujeau Biserica aceea nu s-ar fi
aflat fratele Vasilică Moisescu, un intelectual de valoare care prezisese,
printre altele, căderea comunismului. Oricare ar fi fost factorii ce au contribuit
la intervenția autorităților, cert este că acea mică congregație arădeană a
intrat în atenția Securității și ca urmare a dat o serie de eroi în istoria credinței
din România, țară ajunsă sub călcâiele comuniștilor.
Mai întâi aparținătorii acelei
congregații au fost somați să înceteze întrunirile, ceea ce au refuzat. Ca
urmare mai mulți bărbați ai acelei Biserici au fost arestați și condamnați la
ani grei de închisoare. Îmi aduc aminte de șapte nume: Traian Ban, Aurel Băbuț,
Ioan Ginga, Aron Mladin, Simi Moț, Mia Iovin, Vasilică Moisescu. Sentințele,
date în urma unui simulacru de judecată, au fost foarte aspre, peste 20 de ani
de închisoare și muncă silnică în tabere de exterminare.
Traian Ban a intrat
bolnav în închisorile comuniste și i s-a promis solemn de către gardienii și
șefii închisorii unde a fost plasat prima dată, că nu va ieși viu de acolo. În
urma lui au rămas cu soția sa cinci copii, ultimul doar de câteva luni. Dar
Dumnezeu doboară sfatul mai marilor zilei și le prăbușeșete în praf deciziile. Detenția
fratelui Traian a fost numai de șase ani. Și exterminarea lui a rămas doar un
vis al călăilor comuniști. În urma anilor de detenție fratele Traian Ban a
ieșit afară sănătos. A intrat bolnav și a ieșit sănătos! Așa lucrează Dumnezeul
atotputernic ce a promis că își protejează copiii oriunde ar ajunge aceștia!
Mai mult, anii de închisoare
ai fratelui Traian Ban i-au dat posibilitatea să zugrăvească, acolo, în
temniță, ce înseamnă credința ce îl onorează pe Domnul Isus. A depus
pretutindeni pe unde a fost purtat în anii detenției o mărturie impresionantă a
ceea ce înseamnă a-L cunoaște pe Hristos și a avea viața înnoită prin harul
pocăinței.
Vârsta frumoasă de peste
90 de ani la care a ajuns fratele Traian Ban, lucrarea eficientă de învățător
al Scripturii pe care a înfăptuit-o în lunga viață ce i-a fost hărăzită de
Domnul și rațiunea lucidă ce l-a caracterizat până în ultima clipă, sunt dovezi
că Domnul răsplătește pe cei ce își „pierd viața pentru El”. Călăii fratelui
Traian Ban s-au făcut ulcele în țărâna pământului de câteva decenii și așteaptă
cu groază dreapta judecată a Dumnezeului sfânt. Fratele Traian Ban a trecut
bariera spre Casa Tatălui unde anticipează clipa revelării gloriei Marelui nostru
Domn și Mântuitor Isus Hristos când toți credincioșii lui vor primi slava anunțată
și răsplata promisă.
Zilele plecării fratelui
Traian Ban sunt o ironie a situației răsturnate în care trăim. Sunt tocmai zilele
în care trădătorii Cultului Baptist din România își tipăresc biografiile, ca și
cum nu se știe cum au trăit și acționat. Dar în timp ce trădătorii Cultului Baptist
din România și-au redactat memoriile în care se prezintă laudativ și trec cu
vederea tocmai pe cei ce au suferit pentru Evanghelie, fratele Traian Ban a
preferat să trăiască în smerenie, slujind în tăcere oriunde a fost plasat de
Dumnezeu, așteptând ca viața și activitatea lui să fie analizate de către Domnul
Isus la tronul Său când lucrarea fiecăruia va fi dată pe față. Iată un contrast
izbitor între trădătorii fraților care la ora actuală se laudă în memoriile
lor, și un umil servitor al Domnului care a suferit în mod real bătăi, lanțuri
și închisoare, dar nu se laudă, ci trăiește și moare pentru Domnul. Cred că îl
așteaptă o înviere mai bună, așa cum promite Domnul celor ce au avut curajul credinței,
preferând suferința de dragul Lui în locul izbăvirii.
A consemnat un coleg de
temniță al fratelui Traian Ban, Nicolae Rădoi
PS. Nu am fost la închisoare în aceeași perioadă, dar am suferit pentru aceeași cauză în aceleași închisori intenționate să stingă dragostea pentru Mântuitorul nostru și mărturia credinței care îi consterna profund pe comuniști.
