Saturday, July 2, 2016

Traian Ban – O viață ce a depus o trainică mărturie despre Dumnezeul credincios și atotputernic ce își poartă biruitor preaiubiții prin închisori și lagăre de exterminare

A trecut dincolo de bariera vizualului fizic un om care a suferit bătăi, lanțuri și închisoare de dragul Domnului Isus, fratele Traian Ban. Era prin 1958 când comuniștii români au decis că mai era necesară o epurare a societății de cei ce prin credința și prezența lor condamnau sistemul totalitar visat de Marx și implementat de Lenin.

La carăle marxist-leniniste fuseseră înjugați mai toți gânditorii ce rămăseseră după prima epurare efectuată între 1945-1953. Cei ce își păstraseră demnitatea urmau să  intre la gherlă în runda a doua, care s-a desfășurat între 1958-1964. Cultele creștine fuseseră înhămate și ele prin conducători docili la politica partidului. Se trecuse la reglementare și reprezentanții cultelor executau slugarnic fiecare ordin emanat de Departamentul Cultelor menit să sufoce viața Bisericilor lui Hristos. Dar existau și excepții.

Un pastor baptist, de exemplu, care nu a respectat reglementarea, a fost arestat imediat și condamnat la detenție. Simion Cure a lăsat în urmă soția și doi copii și a petrecut în gherlă șase ani. Dar cazul lui a fost singular. Era însă o grupare întreagă ce sfida cerințele Departamentului Cultelor. Comuniștii deciseseră pentru a-și atinge scopul de eliminare a religiei din societate, ca fiecare grupare creștină din România să fie  încorporată într-unul din cele 14 culte recunoscute oficial de guvernul comunist și controlate neoficial de acesta.

La Arad se formase o Biserică ce nu aparținea de nici un cult recunoscut oficial. Mai mult, membrii acelei Biserici se adunau la părtășia frățească nu după programul trasat de partid, ci după nevoile familiilor ce o formau. Și se închinau liber, cum înțelegeau ei urmând recomandările epistolelor Noului Testament. Probabil că Biserica respectivă nu ar fi atras mânia autorităților dacă nu ar fi existat iude în Bisericile Aradului care i-au reclamat și acuzat de neconformare. Sau poate că ar fi scăpat furiei comuniste dacă între cei care slujeau Biserica aceea nu s-ar fi aflat fratele Vasilică Moisescu, un intelectual de valoare care prezisese, printre altele, căderea comunismului. Oricare ar fi fost factorii ce au contribuit la intervenția autorităților, cert este că acea mică congregație arădeană a intrat în atenția Securității și ca urmare a dat o serie de eroi în istoria credinței din România, țară ajunsă sub călcâiele comuniștilor.  

Mai întâi aparținătorii acelei congregații au fost somați să înceteze întrunirile, ceea ce au refuzat. Ca urmare mai mulți bărbați ai acelei Biserici au fost arestați și condamnați la ani grei de închisoare. Îmi aduc aminte de șapte nume: Traian Ban, Aurel Băbuț, Ioan Ginga, Aron Mladin, Simi Moț, Mia Iovin, Vasilică Moisescu. Sentințele, date în urma unui simulacru de judecată, au fost foarte aspre, peste 20 de ani de închisoare și muncă silnică în tabere de exterminare.

Traian Ban a intrat bolnav în închisorile comuniste și i s-a promis solemn de către gardienii și șefii închisorii unde a fost plasat prima dată, că nu va ieși viu de acolo. În urma lui au rămas cu soția sa cinci copii, ultimul doar de câteva luni. Dar Dumnezeu doboară sfatul mai marilor zilei și le prăbușeșete în praf deciziile. Detenția fratelui Traian a fost numai de șase ani. Și exterminarea lui a rămas doar un vis al călăilor comuniști. În urma anilor de detenție fratele Traian Ban a ieșit afară sănătos. A intrat bolnav și a ieșit sănătos! Așa lucrează Dumnezeul atotputernic ce a promis că își protejează copiii oriunde ar ajunge aceștia!

Mai mult, anii de închisoare ai fratelui Traian Ban i-au dat posibilitatea să zugrăvească, acolo, în temniță, ce înseamnă credința ce îl onorează pe Domnul Isus. A depus pretutindeni pe unde a fost purtat în anii detenției o mărturie impresionantă a ceea ce înseamnă a-L cunoaște pe Hristos și a avea viața înnoită prin harul pocăinței.

Vârsta frumoasă de peste 90 de ani la care a ajuns fratele Traian Ban, lucrarea eficientă de învățător al Scripturii pe care a înfăptuit-o în lunga viață ce i-a fost hărăzită de Domnul și rațiunea lucidă ce l-a caracterizat până în ultima clipă, sunt dovezi că Domnul răsplătește pe cei ce își „pierd viața pentru El”. Călăii fratelui Traian Ban s-au făcut ulcele în țărâna pământului de câteva decenii și așteaptă cu groază dreapta judecată a Dumnezeului sfânt. Fratele Traian Ban a trecut bariera spre Casa Tatălui unde anticipează clipa revelării gloriei Marelui nostru Domn și Mântuitor Isus Hristos când toți credincioșii lui vor primi slava anunțată  și răsplata promisă.

Zilele plecării fratelui Traian Ban sunt o ironie a situației răsturnate în care trăim. Sunt tocmai zilele în care trădătorii Cultului Baptist din România își tipăresc biografiile, ca și cum nu se știe cum au trăit și acționat. Dar în timp ce trădătorii Cultului Baptist din România și-au redactat memoriile în care se prezintă laudativ și trec cu vederea tocmai pe cei ce au suferit pentru Evanghelie, fratele Traian Ban a preferat să trăiască în smerenie, slujind în tăcere oriunde a fost plasat de Dumnezeu, așteptând ca viața și activitatea lui să fie analizate de către Domnul Isus la tronul Său când lucrarea fiecăruia va fi dată pe față. Iată un contrast izbitor între trădătorii fraților care la ora actuală se laudă în memoriile lor, și un umil servitor al Domnului care a suferit în mod real bătăi, lanțuri și închisoare, dar nu se laudă, ci trăiește și moare pentru Domnul. Cred că îl așteaptă o înviere mai bună, așa cum promite Domnul celor ce au avut curajul credinței, preferând suferința de dragul Lui în locul izbăvirii.

A consemnat un coleg de temniță al fratelui Traian Ban, Nicolae Rădoi

PS. Nu am fost la închisoare în aceeași perioadă, dar am suferit pentru aceeași cauză în aceleași închisori intenționate să stingă dragostea pentru Mântuitorul nostru și mărturia credinței care îi consterna profund pe comuniști.

5 comments:

Dorin Motz said...

Donnul să te binecuvânteze, frate Rădoi, pentru această memorabilă mărturie a celui care mi-a fost unchi, Traian Ban, şi a tatălui meu, Simi Moţ, precum şi a celorlalţi fraţi şi surori de la Oituz. Domnul a fost plin de îndurare şi faţă de matale. Slăvit să fie El!

Radoi Nicolae said...

Mulțumesc pentru comentariu. E o datorie de care mă achit să salut pe cei care au suferit pentru cauza credinței, „ei de care lumea nu era vrednică.” Și mai nădăjduiesc că dacă facem cunoscută viața lor, alții vor îndrăzni să stea drepți în lumea cocoșaților. Avem nevoie de noi recruți în armata reală a lui Hristos. Că unii, ca fratele Traian Ban și Simion Moț au trecut bariera din tabăra militanților în tabăra glorificată, și locul lor nu trebuie să rămână gol!

Daru Radu said...

Foarte frumos portret. Traian Ban a lasat o marturie buna pe unde a trecut. Om blind si duhovnicesc, cu multa intelepciune, Traian Ban, a reusit sa intretina relatii fratesti cu pastori si membri simpli facindu-se respectat de toti si respectindu-i pe acestia la rindul sau. Fratele Ban s-a ocupat si de orchestrele unor biserici. Ca moisist din generatia a doua, mi s-a parut interesant ca Traian Ban ca si Simion Motz si Mia Iovin s-a incadrat imediat intr-o biserica. Mai intransigenti, T. Babut, D. Harap, Aurel Mladin, Nicolaie (?) ca si V.V Moisescu nu au redevenit membri ai bisericilor baptiste decit mult mai tirziu (A. Mladin) sau de loc. Am adaugta astfel listei dvs citeva nume noi. As face o corectie: din cite stiu, biserica de pe Oituz a avut autorizatie de la Crestinii dupa Evanghelie. (Dorin Motz ma poate corecta). In rest, va dau dreptate.

Radoi Nicolae said...

Mulțumesc de completări. Să vedem ce spune fratele Dorin Motz.

Emanuel Sabau said...

S-a mai dus un OM dintre noi. Am scris intenționat cu majuscule fiindcă a fost cu adevărat mare. Deși nu era înalt si impunător,cind te aflai in prezenta dumnealui foarte repede realizai ca este MARE
Si era mare căci avea Dumnezeu mare.
L-am văzut ultima data in Portland OR. Eram in biserica păstorită pe atunci de alt OM ,Fr Aurel Popescu. A depus o mărturie ,scurta ,dar cuprinzătoare prin care a arătat lucrarea minunata pe care o făcuse Domnul in si prin viata dumnealui in anii de detenție comunista.
Pe măsura ce vorbea aveam iimpresia ca acel om mărunțel din fata noastră se înaltă mei presus de noi si devenea tot mai mare in Domnul Isus. Multumesc Tatălui ceresc pentru astfel de oameni. Si nu in ultimul rind vreau sa multumesc Domnului ca acest OM a lui Dumnezeu a adus pe lume si un fiu care imi este frate si prieten încă din anii adolescentei. Domnul să-l binecuvinteze pe el si surorile lui cu o asenmanare a tatălui lor. Fr Traian a plecat dar poate sa "trăiască" in continuare prin copiii lui. Asa sa le ajute Dumnzeu.
Iar noi cei rămași sa ne uitam la mai marii noștri si sa le urmam credința,pentru a putea nădăjduim ca odată sa fim pururea împreuna cu Domnul si Mintuirorul nostru si cu cei dragi care au plecat inainte