Orientare pentru dezorientaţi (IV) „Învăţăturile nedoctrinare” condamnate de Uniune - rubrică întreținută de Ioan Târziu

Am ajuns cu analiza procesului verbal al Şedinţei de orientare a lucrătorilor din Comunitatea Baptistă de Timişoara din februarie 1978 la ultima parte. Ea conţine o Circulară. Din analiza ei se va vedea cât de abuziv procedau cei din conducerea cultului în înceracrea de a controla bisericile locale şi a le impune directivele autorităţilor comuniste.

După acestea toate fratele Mara s-a ridicat şi a citit o Circulară.  „Cu ocazia şedinţei din 8 febr. 1978, şedinţă de lucru a Comitetului Uniunii pe teme de disciplină, s-au constatat următoarele:

1.  Persoane care merg din biserică în biserică (în special tineri) care tulbură bisericile cu învăţături nedoctrinare.

Ca nimeni să nu-şi închipuie că „liderii” Uniunii Baptiste ar fi luat salariile grase pe degeaba, tovarăşul Mara le comunică celor prezenţi că comitetul Uniunii a avut o „şedinţă de lucru.”  Şi se vede că au asudat acolo din belşug, din moment ce au „ridicat” probleme foarte grele (care ar fi putut să le producă hernie).  Capul de listă al problemelor serioase cu care se confrunta conducerea Uniunii era activitatea evanghelistică a tinerilor din bisericile baptiste de la oraş care făceau misiune la ţară, în bisericile ce aveau atâta nevoie de sprijin. Cum partidul dorea închiderea acestor biserici, şi tinerii în chestiune înviorau acele biserici, era normal ca Uniunea să se sesizeze şi să încerce să elimine astfel de activităţi primejdioase nu numai pentru partid, dar şi pentru cultul baptist!  Trebuia doar să li se găsească o vină, şi Comitetul Uniunii, foarte creativ, a concluzionat că acei tineri ce merg din biserică în biserică (parcă şi apostolul Pavel avea acest obicei) tulbură bisericile. Tovarăşul Mara nu menţionează nici o biserică ce ar fi fost „tulburată” în acest fel. De fapt multe biserici în cultul baptist aşteptau o astfel de „tulburare a apelor.” Ca să fie şi mai specific, tovarăşul Mara a creat o expresie originală, acuzând pe tinerii angajaţi în misiune de „învăţături nedoctrinare”. Din moment ce cuvântul doctrină înseamnă „învăţătură”, expresia „învăţături nedoctrinare” este un non sens.

2. Persoane care folosesc amvonul drept tribună ptr. Învăţături politice, împotriva Uniunii şi a statului.

În al doilea punct al Circularei se sesizează „păcatul” unor predicatori sau membri ai Bisericilor „care folosesc  amvonul drept tribună pentru învăţături politice, împotriva Uniunii şi a statului.” „Liderii” Uniunii nu aveau nici o problemă în folosirea amvoanelor ca tribună pentru slăvirea lui Ceauşescu şi a orânduirii comuniste, dar acuzau de politicizarea amvonului pe cei care nu slăveau partidul şi aveau tupeul să fie critici la adresa Uniunii care se ostenea aşa de mult în slujba regimului! Expresia „împotriva Uniunii şi a statului” arată ce bine identifica Mara şi acoliţii săi interesele Uniunii cu cele ale statului comunist. Cei din conducerea Cultului Baptist aveau aceleaşi interese ca şi statul comunist, şi de aceea cele două entităţi luptau cot la cot pentru suprimarea forţelor ce le periclitau interesele. Cea mai primejdioasă forţă era cea a tinerilor angajaţi în misiune pentru înviorarea bisericilor baptiste de la ţară. Şi aşa cum partidul comunist făcea „totul” pentru progresul bisericilor baptiste, tot astfel conducerea Uniunii a hotărât să facă „totul” pentru aceeaşi cauză ce le era aşa de dragă!

3. Persoane de la alte culte care fiind primite în rândurile noastre şi chiar ordinaţi introduc cu ei şi dezordinea din cultele de la care vin.

Cornel Mara nu dă informaţii concrete şi nici vre-un exemplu concret, deoarece nu avea niciunul. Intenţia cu acest punct era de a-i face pe păstorii prezenţi „vigilenţi” la pericolele care păşteau turma lor. Aşa cum comuniştii vedeau duşmani pretutindeni, şi invocau existenţa acestora pentru a-şi justifica opresiunea, tot aşa conducerea cultului baptist invoca existenţa unor elemente care, chipurile, aduc în bisericile baptiste dezordinea, pentru a-şi justifica măsurile opresive. Era, de fapt, pregătirea terenului pentru ceea ce va urma.

4. Grupuri de tineri adunate la studiul Bibliei, fără ştirea păstorului.

5. Rugăciuni publice împotriva altora.

6. Preamărirea altor persoane

7. Introducerea de cântări ritmice (muzică uşoară).

Ceea ce deranja autorităţile, şi implicit Uniunea, era studiul Bibliei de către tineri şi activitatea evanghelistică a acestora prin bisericile mici de la ţară. De aceea, invocând primejdia duşmanilor veniţi din exterior, Cornel Mara trece la „ameninţările interioare” şi semnalizează „pericolul” adunării la studiu al tinerilor fără aprobarea păstorului. Se vede, că la indicaţiile partidului, păstorii trebuiau să îşi asume rolul de a şti tot ce „mişcă-n ţara asta” a supravegherii comuniste, tendinţă ce viza teritoriul bisericii şi al caselor membrilor. Controlul "binefăcător" al Uniunii trebuia extins şi asupra rugăciunilor publice, care deranjau pe cei puşi în slujba partidului. Tot la fel de „păcătoase” erau şi aprecierile pozitive faţă de cei care nu se supuneau dispoziţiilor samavolnice ale guvernului şi ale Uniunii, deoarece astfel de aprecieri pozitive faţă de cei ce nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal îi punea pe cei de la Uniune într-o lumină proastă şi dădea şi altora curaj să spună adevărul. Pentru a controla masa tineretului se invocă şi activitatea lor muzicală, Cornel Mara pretextând că ritmul cântărilor cântate de tineri ar fi problematic. În treacăt fie spus, că fiica lui Cornel Mara dirija corul Bisericii Baptiste din Braşov şi avea în repertoriu piese cu accente moderne, ritmice. Dar tătucul nu avea nimic cu ritmurile fiicei lui, ci cu cele imaginate din tabăra tinerilor care erau implicaţi în misiune. Tinerii reclamaţi intreprindeau ritmic misiuni pe la sate. E bine, tocmai acele ritmuri voia Cornel Mara să le elimine. Având în vedere toate acestea el a venit cu „recomandări” ce trebuiau acceptate ca decrete:

            De aceea vă recomandăm:

-          O mai mare cercetare a grupului de tineri ce vin prin biserici de către păstor.

-          Interzicerea fraţilor cu învăţături greşite şi cercetarea lor de către fratele păstor

-          Nici un păstor nu va putea organiza servicii divine, cultice în alte biserici

-          Păstorul hotărăşte venirea şi predicarea unui frate într-o biserică, iar în lipsa lui, diaconul, sau un alt membru din comitet, etc.

Mai ales prin „decretul” al treilea Mara considera că va da o lovitură de moarte misiunii tinerilor în bisericile ce aveau nevoie de slujirea lor, din moment ce nu vor mai putea organiza servicii divine în alte biserici!

Câțiva păstori au detectat bătaia decretelor lui Cornel Mara, şi de aceea au încercat să pornească o discuţie care să clarifice intenţiile decretelor. Dar Cornel Mara, care ştia cât de „clare” sunt decretele, a eliminat discuţiile.

Unii fraţi au vrut să ia cuvântul, dar Mara a intervenit prompt: „fără comentarii, doar dacă aveţi neclarităţi în respectare”

Cât de bine au înţeles unii păstori prezenţi la „şedinţa de orientare” felul în care se cuvine să respecte decretele, ne arată intervenţia lui Valeriu Seracin:

„Fraţilor, mărturisesc cu zâmbetul pe buze, că mi-aţi luat cuvintele de pe buze, căci eu tocmai cu dorinţa aceasta am venit aici, ca să vă cer să daţi o asemenea circulară, căci vin tineri, chiar din Bis. 3 din Timişaora, care ne deranjează şi ne aduc învăţături nedoctrinare (ce bine că Mara a introdus acest concept de „învăţături nedoctrinare,” altfel, Seracin nu ar fi avut ce să invoce pentru a-şi arăta grija faţă de turma sa), greşite... Ce părere aveţi fraţilor de unii fraţi care după ce predică fac apel (chemare) pe fondul unei cântări, nu cumva este prozelitism?

Iată că „păstorii” care au fost orientaţi bine, acuzau de acum pe tinerii care făceau evanghelizare de prozelitism şi aşteptau să fie susţinuţi oficial de conducerea Uniunii în suprimarea misiunii lor!

Mara răspunde la aceasta că prozelitism înseamnă ca după ce-ţi expui ideile, să foloseşti toate metodele: intimidare etc. ptr. ca cei ce te ascultă să le accepte. Dar fraţii noştri fac apel din dragoste, fără să oblige pe cineva la Hristos. Rămâne la aprecierea păstoruui şi a celui ce predică.

Până şi Mara îşi dă seama că râvna lui Seracin pentru cauza partidului este prea deplasată, şi de aceea intervine cu echilibrul ce crede el că trebuie să domine activităţile de evanghelizare. Totuşi, el susţine că păstorul poate, dacă e nevoie, să declare unele activităţi ale unor membri ca fiind prozelitism.

Finalul grandios al şedinţei de orientare a aparţinut împuternicitului Pârneci.

Pârneci (împuternicitul jud. Caraş-Severin) îşi arată satisfacţia de a participa la această şedinţă. Apoi spune: „În faţa noastră a fost prezentată doctrina Ceuşescu şi doctrina lui Isus al vostru. Dacă trebuie să precizăm de care să ascultăm întâi... vedeţi, şi Isus al vostru a zis: „daţi Cezarului ce este a Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu” şi deci întâi este pusă întâi problema Cezarului şi apoi a lui Dzeu; deci noi să respectăm întâi doctrina preşedintelui statului nostru” Apoi a făcut nişte urări de sănătate, progres (statului şi) preşedintelui. 

Şi ca nişte slujitori obidienţi, păstorii comunităţii au aprobat ceea ce li s-a spus,deşi acele vorbe îl huleau pe Domnul Hristos, şi au acceptat această ultimă orientare (doar pentru orientare veniseră la şedinţă)! Vorba lui Mara: „Fără comentarii!”