Partea a doua a procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc la întrunirea păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă din Timişoara din 23 februarie 1978 înregistrează prezentarea referatului doctrinar şi conţinutul lucrărilor Adunării Generale a Comunităţii. Să le aruncăm o privire critică şi acestora.
Referatul doctrinar a fost prezentat de fr. Grecu cu tema: „Viaţa de
rugciune”, care a început la ora 12.40 şi a durat... pînă la... ora 12.55. După
referat fr. Mara a spus că „pe marginea referatului acesta nu mai trebuiesc
discuţii căci toţi cunoaştem, rămînînd ca să punem în aplicare ce ştim”.
Aici s-a
încheiat şedinţa cu caracter orientativ, după care s-a făcut o pauză pînă la
ora 13.35.
Se vede că
„păstorii” prezenţi la acea întrunire şi-au înţeles bine chemarea de a se
îndeletnici cu rugăciunea şi propovăduirea Cuvântului (Fapte 6:4). Referatul
„social” a reflectat preocuparea lor prioritară cu propovăduirea cuvântului (a
cuvântului ce preamărea pe Ceauşescu), iar referatul al doilea a surprins
„interesul intens” pentru rugăciune. Putem concluziona cu certitudine că în
urma celor două referate „păstorii” erau „orientaţi” cu adevărat. Tovarăşul
Bărbătei i-a orientat pe „păstori” în privinţa importanţei adulării lui
Ceauşescu, iar tovarăşul Mara i-a orientat în privinţa „importanţei” rugăciunii
prin faptul că a pus referatul pe această temă după cel dedicat „marelui
conducător”, şi apoi a demis orice discuţie pe tema rugăciunii, ceea ce arată
relevanţa rugăciunii pentru el şi pentru păstorii din subordine. Acum
participanţii puteau trece liniştiţi la lucrările Adunării Generale!
De la
această oră a început Adunarea Generală a comunităţii la care s-a prezentat de
fr. Băleanu raportul
comunităţii, fr. Turcin a prezentatraportul financiar, fr. Tîrziu a
prezentat raportul cenzorilor şi Bugetul pe 1978.
În
raportul comunităţii au fost anunţate 32 de cereri de deschidere de Biserici,
din care au fost rezolvate doar două!... Tot în raport se cere o mai mare
exigenţă în cazurile de disciplină Bisericească. Se căuta familiarizarea
cuvîntului „excludere din cult”. Au fost menţionate ca biserici indisciplinate
pe comunitate: Biserica din Caransebeş, Reşiţa şi Timişoara 3.
Din
raportul comunităţii citit de Băleanu se vede „interesul” mai marilor
baptiştilor de a deschide biserici! Din 32 de cereri au soluţionat două! Dar
din moment ce partidul garanta libertatea trâmbiţată de Stanca, deducem că
negarea celorlalte 30 de cereri a fost lucrarea Uniunii, şi nicidecum a
Departamentului Cultelor! Se pare apoi că mai marii înscăunaţi la Uniune
considerau că există prea multe biserici baptiste, din moment ce nu dădeau nota
de aprobare pentru funcţionarea unor biserici gata formate şi contemplau
excluderea altor biserici! Nu de alta, dar acele biserici pe care voiau să le
excludă erau o boală în cadrul Uniunii deoarece erau active în evanghelizare şi
converteau prea multe persoane. Vom vedea imediat că mai marii sesizau şi
pericolul care păştea bisericile baptiste, şi anume pericolul de a face
prozelitism! Acum urmează ceva grav: unii lucrători din Comunitate iau cuvântul
fără să li se permită acest lucru!
După
terminarea rapoartelor s-au făcut cîteva discuţii (fără voia lui Mara şi
Băleanu, dar...)
Fr.
Ploscaru arăta durerea pe care o simte ptr că nu i s-a dat autorizaţie de
funcţionare la Biserica dînsului. Fr. Băleanu căuta să-i spună „lasă frate că
cunoaştem problema, şi că o avem în obiectiv!”
Fratele Ploscaru însă spune „dar cît să mai aşteptăm frate Băleanu. De 3 ani am
făcut cerere şi nimeni nu ne aude”.
De fapt
„liderii” de la Comunitate şi Uniune auzeau foarte bine, dar nu glasul fraţilor
lor dedicaţi lucrării şi care sufereau pentru Hristos, ci glasul autorităţilor
ce le cereau suprimarea Bisericilor. E drept că Băleanu avea în obiectiv
biserica păstorită de fratele Ploscaru (gura păcătosului adevăr grăieşte), dar
el nu spunea totul. Avea în obiectiv acea congregaţie, dar nu să îi dea
autorizaţie de funcţionare, ci să o suprime prin refuzul de a-i acorda
autorizaţie.
Pagina 6
Apoi s-a
ridicat pe rînd tot comitetul Bisericii din Reşiţa arătînd problema bisericii
lor (localul mic). Fratele Băleanu însă îi oprea îi întrerupea pe fiecare
spunîndu-le că problema aceasta o vor „discuta în particular”.
Fr.
Moldovan (Reşiţa) spune: „ne bucurăm frate Băleanu că ne acordaţi
interviuri, dar să ştiţi că „discuţiile particulare” se uită, şi apoi frate
problema Bisericii din Reşiţa era ridicată odată cu cea din Bocşa dar „cea din
Bocşa este construită, iar cea din Reşiţa nici nu i s-au aprobat actele de
construcţie.”
Un altul
de la Reşiţa a spus: „frate Mara şi Băleanu, la fiecare instituţie este un plan
de măsuri de rezolvare a problemelor, ori d-voastră nu aveţi”, la care ei
răspund că aşa ceva ar fi mai grav căci atunci cazurile urgente care s-ar ivi
pe parcurs nefiind trecute în planul de măsuri, nu vor putea fi rezolvate în
anul respectiv.
Se vede că
Băleanu avea o dispoziţie irezistibilă pentru discuţiile în particular. Când
era vorba de lăudarea lui Ceauşescu nu avea probleme să le ofere pe acestea în
public. Când era vorba de durerile şi persecuţiile Bisericilor din Comunitate,
pe acestea voia să le discute în particular. Nu putem să nu remarcăm răspunsul
machiavelic la critica faptului că nu întocmiseră un plan cu problemele
sesizate mereu de unii lucrători ai Comunităţii. Care or fi fost cazurile
urgente ce aveau prioritate faţă de acordarea de autorizaţii de funcţionare a
Bisericilor pe care acestea le solicitau cu insistenţă? Probabil erau
circularele cu reglementări pe care sus puşii le emiteau imediat ce
autorităţile mai sugerau o ciuntire a libertăţilor puţine ce le aveau
bisericile şi credincioşii. Şi dacă erau situaţii urgente bona fide, de ce nu puteau fi rezolvate şi unele
(cazurile de cerere de funcţionare) şi altele (cazurile urgente)? Cine învăţa
pe cine? Oare conducătorii baptiştilor învăţau machiavelismul de la
împuterniciţii guvernului, sau împuterniciţii învăţau machiavelismul de la
„liderii” baptiştilor?
Craiovan a
dorit să ia din nou cuvîntul dar fratele Băleanu a strigat să stea jos şi după
cîteva asemenea intervenţii la care Craiovan a rămas surd, el a întrebat:
„frate Băleanu vă rog să-mi spuneţi de ce Biserica 3 din Timişoare este
indisciplinată?” întrebare urmată de un dialog.
- Băleanu:
„cum, nu ţi-e ruşine să mai şi întrebi?”
- Craiovan:
„nu frate, de ce?”
- Băleanu:
„nu şti ce-aţi făcut la colindă?”
- Craiovan:
„ba da! Am fost cu colinda, dar au fost şi alţii de la Biserica 1 şi 2 etc.”
- B: „ei şi
asta nu-i nimic? cum locatarii blocurilor s-au scandalizat şi miliţia v-a făcut
amenzi? Cîte amenzi aţi plătit?”
- C.:
„niciuna”
- B.: „ei!
şi ce mai vrei?”
Realitatea
era însă că au cîntat la blocul fr. Olah şi că locatarii au coborît la
colindători
Pagina 7
şi-i rugau
să mai cînte. Chiar şi-n faţa miliţiei s-au certat şi-i rugau să lase pe aceşti
oameni care cîntă frumos.
Comentariile
sunt de prisos. Vedem cum un „lider” de la Comunitate încearcă să reducă la
tăcere pe un tânăr care are întrebări legate de afirmaţia abuzivă că biserica
din care el făcea parte era indisciplinată! Dialogul revelează faptul că mai
marii nu se dădeau în lături de la minciună când era vorba de „scopul nobil” de
a apăra cauza persecutorilor lui Hristos! Minciuna şi machiavelismul deveniseră
armele lor „spirituale” preferate.
No comments:
Post a Comment