ÎNAINTÂND PENTRU ADEVĂR!!

Mircea Eliade spunea: Sunt vremuri în care nu poţi înainta decât mergând contra curentului!! Este exact sentimentul grupului anticomunist din care am făcut parte. Dacă n-am fi spus nimic, dacă nu ne-am fi împotrivit tiraniei, dacă n-am fi acționat, viața noastră nu însemna decât un compromis ieftin și o supunere lașă înaintea "Balaurului Roșu" care călca in picioare conștiințe umane, familii și Biserici! Acceptarea compromisului este îngenunchierea înaintea lui Baal, înseamnă trădare și arginți pătați înaintea Domnului. Cu ajutorul Domnului noi am înaintat împotriva curentului, și am biruit! Istoria Bisericii din Caransebeș reprezintă o piatră de aducere aminte a faptului că împreună cu Dumnezeu toate lucrurile devin posibile!
Vaclav Havel afirma: Curajul înseamnă să înfrunţi opinia majorităţii în numele adevărului!! Vreau să întorc această ultimă afirmație pe verso subliniind că: Lașitatea înseamnă ați suprima sentimentele și conștiința de frica majorității sau a unei minorități opresive!
A lupta de partea Adevărului este întotdeauna o onoare, denotă demnitate și tărie de caracter! Este o luptă pe care se merită să o ducem indiferent de prețul pe care trebuie să îl plătim! Unii au plătit această luptă, fiind denigrați, retrogradați, concediați, întemnițați, torturați sau chiar martirizați. Lupta pentru ADEVĂR, e o luptă pe care suntem datori să o ducem, pentru Domnul ISUS, pentru Biserica Sa și pentru copiii și nepoții care ne privesc, căutând să-L vadă pe Dumnezeu în noi!
În vremuri de grea restriște, prigoană și intimidare din partea sistemului draconic comunist, am fost sprijiniți la Caransebeș de patru frați: Liviu Olah, Pavel Niculescu, Aurel Popescu și Pavel Gavrilovici. Nu m-am așteptat ca după 27 de ani de la Revoluție, istoria evenimentelor din acea perioadă tristă, să întâmpine așa o mare împotrivire.
Prezentarea și răspândirea cărții a debutat în Statele Unite în toamna anului 2017, tot prin patru frați: Daniel Brânzei, Marius Lucan, Nelu Brisc și Daniel Chiu. Acești Oameni au avut curajul de a prezenta cartea într-un mediu ostil, în ciuda presiunii și dorinței de boicot a celor deconspirați în ea. Fratele Marius Lucan, a prezentat prima dată cartea, în întâlnirea păstorilor din cadrul Asociației Bisericilor Baptiste din SUA și Canada, la începutul lunii Septembrie a anului 2017, fratele Daniel Brânzei a susținut această lucrare promovând-o pe blogul său personal, fratele Nelu Brisc a prezentat apoi cartea în plenul congresului, iar fratele Daniel Chiu a prezentat și distribuit cartea la Chicago. Acești frați au îndrăznit să pășească împotriva curentului, conștienți că adevărata istorie din vremurile comuniste trebuie să fie promovată nu înăbușită, așa cum își doreau și încă își doresc mulți! Alături de cărțile fratelui Daniel Mitrofan: Pași; Pigmei și Uriași cartea: O cetate de necucerit, reprezintă un manifest istoric al adevărului, al evenimentelor desfășurate în Cultul Baptist din România, din vremea comunistă. Trădătorii nu trebuie acoperiți, ascunși ori scuzați, ei trebuie evidențiați pe nume pentru ca lumea să se cutremure! Biblia vorbește despre trădarea lui Iuda, Petru, Dima, Diotref, Anania, Safira sau Alexandru Căldăraru, arătându-ne prin aceasta că trădătorii trebuie identificați și nominalizați ca un avertisment pentru generațiile următoare. Pentru că trădarea unora face parte din adevărul istoric, ea nu poate să rămână ascunsă! Avertizez cu această ocazie și în această ordine de idei, chiar și pe acei mișei care sunt încă pe funcții în sistem, și voi veți fi nominalizați la rândul vostru de generațiile viitoare! Iar copiii voștri vor purta rușinea unui Iuda ca tată sau bunic! În următoarea ediție a cărții voi publica articole suplimentare ale fraților care au suferit, ale Bisericilor călcate de escavatoare, istorii care nu au avut loc în carți ale comuniștilor consacrați, precum Istoria Baptiștilor din România, scrisă de Ioan Bunaciu, om al sistemului cu sute de pagini raportate în arhivele securității. O, nu, în istorisirile de acest gen nu veți găsi trădare, suferință, persecuții și vinovați, ci doar progres, oameni noi și o epocă de aur, în armonie cu învățătura primită de la centru.
În ciuda împotrivirii atroce, cartea: O cetate de necucerit, Istoria Bisericii din Caransebeș în lupta cu autoritățile comuniste, s-a răspândit cu repeziciune atât în America cât și în România. Mulțumesc aici și fraților Ovidiu Rauca și Valer Monafu pentru facilitarea distribuirii cărții la San Francisco și împrejurimi! Fratelui Codreanu Viorel îi mulțumesc pentru susținerea permanentă și promovarea articolelor mele pe blogul Barthimeu.
În România doresc să aduc mulțumiri speciale fraților care au agreat și promovat distribuirea cărții în Bisericile și localitățile unde slujesc:
La Caransebeș, fratelui Dănuț Vrâncilă, pastor în Biserica Ghețimani, biserică în care s-au întâmplat evenimentele descrise în carte, fratele Vrâncilă a stat de partea adevărului, susținând autonomia Bisericii chiar și în vremurile moderne în care unii au respins și sabotat distribuirea cărții!

La Oradea, fraților Paul Negruț și Dorin Hnatiuc

La Arad, Onisim Mladin și Doru Iștoc

La București, fratelui Vasile Taloș

La Timișoara, fratelui Viorel Briscan și Ioan Târziu

În Moldova, fratelui Viorel Candrianu și a celorlalți pastori din comunitatea Baptistă Suceava

La Lugoj, fraților Adam Florea, Georgel Jivan

La Turnu Râieni, fratelui Doru Pătruța

La Băuțari, frații Petrișor Stancioni și Petrică Găină

La Oțelul Roșu, fratelui Iosif Curelaru

La Pitești, fratelui Corneliu Pelease

La Craiova, Motru și Turnu Severin, fratelui Georgel Jivan

În Germania, fratelui Nicu Craioveanu

Cartea se distribuie la ora actuală și în Austria, Spania și Italia. Dacă am uitat vre-un nume, vă rog să mă iertați!

Cartea va fi în curând disponibilă și în format electronic, iar distribuirea ei se va face ultrarapid și prin aceste mijloace moderne de comunicare, email, facebook și kindle, urmând să fie retipărită și în format clasic. Vă sfătuiesc să iubiți adevărul, să trăiți în adevăr, și să rostiți adevărul, indiferent de puterea curentului care merge împotriva voastră! Nu uitați, Cel ce este în noi este mai tare decât cel ce este în lume și noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit! A Lui să fie slava în vecii vecilor!

                                                                                                                                  Nicolae Rădoi

De ce nici un penticostal sau carismatic nu are vorbirea în limbi de la Rusalii?

Cu un an în urmă am publicat acest articol și nu am primit de la penticostali sau carismatici nici măcar o încercare de răspuns la cele expuse. Se pare că nu au ce zice. Dacă ar avea ar striga până la cer, așa cum le este obiceiul când își apără ciudățeniile și așa zisele „lucrări”. De data asta nu au scos nici un sunet și nu au schițat nici un gest de protest.

Rusaliile (sărbătoarea creștină a genezei Bisericii, dar pe care penticostalii o revendică a fi a lor și cu care se laudă tot timpul), au adus în fața mulțimilor adunate un fenomen clar pe care penticostalii nu îl pot repeta, deși pretind că îl experimentează mereu în întrunirile lor numite stăruințe. La Rusalii apostolii au vorbit în limbi curente, limbi vorbite în regiunile din jurul Iudeii, deși nu învățaseră niciodată acele limbi. Cei care i-au auzit au putut confirma că îi aud vorbind în limbile în care ei s-au născut.

Penticostalii rostesc silabe și combinații de silabe și fraze care nu sunt vorbire într-o altă limbă, ci proferări neinteligibile. Cei care le rostesc se înșeală pe ei înșiși că vorbesc într-o altă limbă, și cei care, chipurile, îi tălmăcesc se înșeală pe ei înșiși că efectuează o traducere.  Fenomenul vorbirii în limbi de la Rusalii a fost unul, și cel al glosolaliei contemporane este altul. Acela a fost o vorbire autentică în limbi străine neînvățate de vorbitori! Acesta este o manifestare falsă, o înșelare, o borborosire.

Fenomenul glosolaliei (așa numit al vorbirii în limbi) a apărut la începutul secoulului XX și nu are nimic comun cu cel de la Rusalii, deoarece „limbile” în care se exprimă penticostalii sau carismaticii nu sunt limbi cunoscute sau vorbite undeva în lume.

Că ceea ce trece drept vorbire în limbi și tălmăcire este o înșelare este dovedit de faptul că practicanții nu vor să se supună unui test simplu: să vorbească în limbi și să se traducă ei înșiși, apoi să fie traduși separat de alte persoane care au darul tălmăcirilor. O comparație a traducerilor va reliefa autoînșelarea în care se complac și vorbitorii și tălmăcitorii.

Machiaverlicuri pento-carismatice

Unii naivi se mai lupta cu intrebari de genul: “Cine este in realitate Titel Maghiar?” sau “Care au fost mobilurile pentru care a actionat asa de pervers?” Raspunsurile nu sunt greu de gasit.

Individul este unul dintr-un grup de mai multi  penticostali ce face uz de toata panoplia carismaticilor pentru a atrage pe oameni in aria lor de religiozitate. Nimic de mirat sau de explicat. Titel Maghiar si confratii lui sunt produsul firesc al miscarii pento-carismatice in care dorinta de a conjura puterea lui Dumnezeu cu scopul impresionarii oamenilor si a inregimentarii lor in miscarea lor eretica justifica si impune folosirea minciunii si a minunilor false. Pentru pento-carismatici este mai important sa isi atinga scopurile de racolare decat sa promoveze adevarul!

Deconspirarea tarzie si reticenta a lui Titel Maghiar de catre cei care i-au cantat in struna multa vreme este doar un act de ultim resort, cand lucrurile au luat-o mult prea aiurea iar continuarea sprijinului ar fi facut mai mult rau decat bine miscarii pento-carismatice. Delimitarile de el din partea celor ce l-au sustinut nu sunt nimic mai mult decat machiaverlicuri de la inceput pana la sfarsit.

O alta observatie. Cat de veridice au fost marturiile lui Titel Maghiar tot atat de veridice sunt prorociile carismaticilor si minunile cu care se lauda. Ele apartin aceluiasi gen de lucrari false prin care Satana tine in mreaja ereziei pe carismatici si pe cei care ii admira.

Oare cand se vor satura pento-carismaticii de minciunile in care traiesc de atatia ani?

Lumea carismaticilor – a speluncă a escrocilor și perverșilor ce își închipuie să slujesc interesele lui Dumnezeu prin falsurile ce le promovează

Toți cei care mai cred înt integritatea mișcării carismatice ar trebui să se trezească din somnul rațiunii care zămislește monștri. Amici ca și Cristian Bărbosu și Mike Olari nu sunt victime aleatorii ale unor escroci de ocazie, ci victime sigure și previzibile ale unei conspirații ce folosește minciuna și înșelarea ca modalități de avansare a cauzei mișcării pe care o reprezintă cu necinste. Câtă vreme cei doi, și alții ca ei, se complac în nebuloasa aprobării unor teologii confuze și chestionabile atât sub raport dogmatic, cât și pragmatic, nu vor putea să discearnă adevărul.

Dacă Cristian Bărbosu ar fi fost pe calea adevărului nu ar fi trebuit să se smerească recunoscând că a înghițit balena lui Titel Maghiar. Incidentul cu fictivul Titel Maghiar este mai mult decât simptomatic. Nici Cristian Barbosu, nici Mike Olari nu au avut nevoie de timp pentru a constata înșelăciunea colosală promovată de farsoerii de tipul lui Titel Maghiar, ci au tras intenționat de timp încercând să găsească scuze pentru orbirea de care au dat dovadă, dacă nu sunt cumva părtași la înșelăciunea confecționată de Titel Maghiar și acum, sub imperiul dovezilor se leapădă de Satana de ochii lumii. Oricum, fie într-un fel, fie în altul, nu suntem la capătul enormităților lui Cristian Bărbosu și Mike Olari. Câtă vreme sunt dornici de succes cu orice preț, vor cădea din nou și din nou în fața curentelor eretice ce pustiesc bisericile carismatice și pe cele ce simpatizează cu ele. Niciunul din ei nu vrea să se pocăiască de cauza reală care i-a dus la neplăcuta mărturisire că au fost înșelați, credulitatea soră cu orbirea vizavi de ereziile carismatice și mai nou, emergente. Dacă nu cumva sunt ei înșiși dintre aceia care înșeală în mod intenționat!

https://cetateadepiatra.wordpress.com/2015/06/11/cazul-titel-maghiar-o-altfel-de-scaldatoare-betesda/

https://rasvancristian.wordpress.com/2015/06/12/misionarul-care-nu-exista-6-megastarul-simtea-ceva-dar-nu-stia-ce/

etc., etc

Cu sorcova și cu prorociile false - Ben Fărăgău cade și el pradă revelațiilor carismatice

În loc să citeze adevăratele cuvinte ale lui Isus, cele din Scripturi, pastorul Fărăgău citează prorocii false în numele lui Isus!

Ca și când nu ar avea ce să predice, domnul Fărăgău s-a aventurat și el, ca alți negândiți (domnul Gog din țara lui Magog), pe tărâmul profețiilor proferate de prorocii și apostolii falși ai contemporaneității și face din acestea subiect de predică. El nu se pretinde un profet, dar, pe la sfârșitul anului 1999, a citat cu piozitate o prorocie, care între timp s-a dovedit mincinoasă. Au trecut peste 15 ani de la citarea prorociei, dar catastrofele prevăzute pentru fiecare continent au refuzat să se materializeze!

Este de necrezut că un predicator ce se crede ancorat în Cuvântul lui Dumnezeu își poate permite să „citeze” cuvinte ale lui Isus ce nu se găsesc în Biblie! În loc să citeze adevăratele cuvinte ale lui Isus, pastorul Ben Fărăgău citează falsitățile pe care pretinșii proroci le rostesc în numele lui Isus.

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2012/11/17/1999-o-proorocie-citata-de-pastorul-beni-faragau/

Și mai trist, unii îi popularizează găselnițele, iar alții îi le cumpără. Să vezi și să nu crezi!

Pretinsul vindecător Iosif Țon o sfeclește din nou

Zilele trecute s-a săvârșit din viață surioara Delia Chiș din Portland, lăsând în urmă mai mulți copilași. Decesul ei a survenit după o luptă îndelungată cu cancerul. Nu a împlinit nici măcar 40 de ani!

Mai trist este că a avut de luptat și cu asigurările false ale lui Iosif Țon, care, de când pretinde daruri carismatice a prostit mai multă lume să îi dea crezare că el are puteri de a vindeca pe cei bolnavi. Cu astfel de pretenții Iosif Țon a venit în contact cu Delia Chiș și după ce i-a făcut ungerea și s-a rugat pentru ea, a proclamat-o vindecată. În ciuda faptului că sora Delia se simțea tot mai rău și tot mai slăbită fizic, falsul vindecător, Iosif Țon, a continuat să o asigure că vindecarea ei este reală, și că nu trebuie să dea crezare simțămintelor ei ce îi spuneau clar că nu era vindecată.

Înainte de a închide ochii, sora Delia și-a exprimat decepția și a spus că nu vrea să îl mai vadă în față pe șarlatan. La fel au spus și copiii sorei Delia care s-au simțit trădați și ultragiați de falsul vindecător. Numai că părinții ei, înșelați de mișcarea carismatică de multă vreme, continuă să creadă în apostolia lui Iosif Țon, chiar și după ce acesta a fost dovedit de mai multe ori ca mincinos. L-au invitat să predice la înmormântarea fiicei lor. Acesta, în vorbirea lui, a păstrat tăcerea cu privire la faptul că cu câteva luni în urmă a proclamat-o vindecată. Nu a exprimat nici un fel de regret pentru faptul că i-a înșelat așteptările și a mințit-o fără rușine.

Oare când se vor trezi pento-carismaticii din amețeala lor ce îi determină să creadă pretențiile unui șarlatan ca Iosif Țon?

Ce să faci? Prostia domneşte nu doar în lume, ci şi în biserici - mai ales în cele carismatice

Carismaticii pretind că ei au toate darurile spirituale şi toate semnele celor drept credincioşi, de aceea privesc de sus şi compătimesc pe cei care nu acceptă pretenţiile lor că sunt animaţi de Duhul lui Dumnezeu în felul în care se închină şi acţionează. Printre textele invocate de carismatici este şi ultimul capitol al Evangheliei după Marcu unde se pare că teologia lor şchiopătândă are ceva suport.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: Vor scoate demoni în Numele Meu, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, şi când vor bea ceva otrăvitor nu îi va vătăma… (Din textul pus în paranteze în Evanghelia lui Marcu 16:9-20, versetele 17 şi18).

Manuscrisele timpurii ale Noului Testament şi scrierile cele mai vechi creştine ce citează extensiv Scripturile nu au versetele 9-20 din capitolul 16 al Evangheliei după Marcu. În ciuda acestui fapt penticostalii şi carismaticii fac caz în teologia lor tocmai de acest text care nu aparţine Scripturilor. Ei găsesc că este corect să îţi bazezi teologia pe un text fantomă, pentru că le justifică prejudecăţile cu care au crescut. Şi ca să îşi dovedească lor înşişi şi apoi celorlalţi oameni că teologia lor este corectă, aceştia sunt gata să ia în mână şerpi veninoşi la spectacolele pe care le declară servicii de închinare.

Pastorul penticostal Jamie Coots a dovedit la începutul anilor 1990 că biserica lui are toate semnele creştinismului autentic, inclusiv cele din textul fantomă. A luat în mână şerpi veninoşi mari şi graşi, i-a mânuit cu mult har la întrunirile lor carismatice, dovedind şi celor îndoielnici care este harul carismaticilor. Şerpii se strecurau cuminţi printre degete, îmblânziţi de credinţa de nezguduit a fachirului penticostal. Nu că nu au lipsit momentele de suspensie pentru menajeria fachirului, dar întotdeauna credinţa lui s-a dovedit mai puternică decât veninul reptilelor. Când un şarpe l-a muşcat de mâna stângă (era prin 1991 după câte se pare), a refuzat asistenţa medicală ce i s-a oferit, şi datorită credinţei, a supravieţuit! Congregaţia a fost convinsă de atunci încoace de autenticitatea darurile lui spirituale! Să vezi şi să nu crezi!

În 1998 pastorul Jamie Coots a fost muşcat din nou de o viperă, de data asta de degetul mijlociu al mâinii drepte. Din nou a refuzat să urce în ambulanţa care a sosit la uşa menajeriei cu reptile. A supravieţuit şi de data aceasta. Să vezi şi să crezi! Membrii erau tot mai entuziaşti de spiritualitatea liderului lor ! Până şi revista National Geographic a înţeles că poate beneficia de pe urma popularităţii şi credinţei mânuitorului de şerpi veninoşi, şi de aceea a inclus în programele proprii de TV show-ul intitulat Snake Salvation. Din titlul acronim al spectacolului nu reieşea prea clar dacă era vorba de salvarea reptilelor sau a mânuitorilor acestora. La urma urmei era tot una!

Ulciorul a mers de multe ori la apă şi proverbul românesc a fost făcut de ruşine! Din 1998 până în 2014 au trecut şaisprezece ani în care mânuitorul de şerpi a dovedit tuturor că are semnele credinţei lui Iosif Ţon (carismatice, va să zică). În 15 februarie 2014, la unul din spectacolele bisericeşti ale comunităţii sale iubitoare de reptile, şarpele mânuit cu dragoste de pastorul Jamie Coots l-a muşcat! Nimic nou. Tata şerpilor a plecat acasă ca şi în dăţile anterioare fără să îi pese de muşcătură. Era scris clar la Marcu 16 că nu are de ce să se îngrijoreze. Carismaticii au credinţă! Ambulanţa a sosit la adresa teatrului bisericesc după plecarea pastorului. L-au căutat acasă, dar fermecătorul de şerpi a refuzat orice asistenţă. El era plin de credinţă în scriptura lui (Marcu 16:17-18). La mai puţin de o oră după aceea fachirul penticostal a constatat pe propria piele că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Credinţa nu i-a ajutat la nimic, deoarece a închis ochii pentru totdeauna. E sigur că pastorul penticostal nu cunoştea alte texte în afară de Marcu 16. Probabil dacă ar fi avut un IQ puţin mai ridicat, şi dacă ar fi avut o credinţă mai bună decât cea la care a subscris de mulţi ani, ar fi dat atenţie şi unui text obscur de pe undeva din Vechiul Testament unde se spune că atunci când şarpele muşcă pentru că nu a fost fermecat, fermecătorul nu are nici un câştig. În cazul celor din menajeria lui Jamie  se presupune că a existat un câştig. Au putut înţelege pe de o parte că Vechiul Testament nu este revelaţie învechită (aşa cum îi învaţă apostolii lor mincinoşi), pe de altă parte că textul cu şerpii nu aparţine Scripturii. În cazul acesta s-a meritat să le moară fachirul conducător.

Fără îndoială, carismaticii vor tremura de indignare când vor lectura paragrafele anteriore (deşi este deja vu că nu împotriva lui Jamie Coots), însă  dacă susţin autenticitatea textului menţionat, le propun să înceapă un curs de mânuire a şerpilor la ITP pe baza textului în discuţie. Nu de alta, dar carismatici ar trebui să fie consecvenţi. Nu îţi poţi permite să elimini din listă anumite daruri şi semne, cum fac cesaţioniştii! Aşa  ar putea să dovedească pe viu cât de deplasată este teologia celor lipsiţi de daruri şi nu vor să mânuiască şerpii, nici nu cred în semnele invocate de carismatici.

În cazul în care decid să ia de bună propunerea noastră şi nu găsesc profesori în lotul celor mai tineri şi imberbi, ar putea apela la Iosif Ţon. El este gata pentru un zlot să înveţe orice pe oricine. Nu contra plată, bineînţeles, ci pe baza donaţiilor. Carismaticii au talent nu doar la mânuirea şerpilor, ci şi la golirea buzunarelor celor naivi, care cred şi nu cercetează

De ce liderii carismatici practică adulterul?

Mereu şi mereu survin la suprafaţă informaţii ce ar trebui să dea de gândit celor ce se duc la proroci şi la aşa zişii văzători. Prorocii şi văzătorii zilelor noastre preamăriţi de cei ce s-au înrolat în zăpăceala carismatică nu sunt altceva decât nişte stricaţi la pătrat. Stricaţi din punct de vedere teologic, deoarece pretind că sunt purtătorii de revelaţie proaspătă de la Dumnezeu, când El nu mai are nimic de adăugat la Revelaţia ce ne-a dat-o în Fiul Său; şi stricaţi din punct de vedere moral, deoarece trăiesc în minciună şi imoralitate, poftind după nevestele altora şi comiţând ceea ce Biblia numeşte preacurvie.

După cazurile ce au făcut istorie ale lui Jimmy Baker şi Jimmy Swaggart, au survenit alte şi alte informaţii despre o armată de lideri carismatici care au acelaşi nărav, preacurvia. Nici comunitatea română nu a rămas invulnerabilă, din moment ce unii naivi au îmbrăţişat cu bucurie erezia carismatică. Aşa avem cazul lui Ionică Buia, liderul ţanţoş al carismaticilor din Detroit, care a fost înlăturat din funcţie chiar de conducerea asociaţiei bisericilor carismatice americane, ce au văzut scris pe perete ruşinea ce o vor păţi dacă nu iau atitudine în faţa mărturiilor multiple ale unor femei abuzate de acesta pe când erau minore. Un alt caz de lider carismatic român ce practică poligamia este Buni Cocar, liderul neuro-carismaticilor din Chicago. Acesta şi-a tratat turma ca pe un harem personal. Drept urmare câteva familii au fost distruse. Împotriva lui stau mărturiile celor ce şi-au văzut nevestele seduse şi ale fecioarelor ce au avut curajul să demaşte încercările acestuia de a le ademeni.

Mai trist e faptul că proroci terche-berchea ca Buni Cocar şi alţii de teapa lui încă au curajul să cutreiere Europa şi România cu sticluţele de untdelemn pe sub sutană şi să le verse pios pe capul celor ce aşteaptă minuni de la preacurvari. Predicatori carismatici din comunităţile române risipite în Europa la care se adaugă cei din România îi solicită serviciile şi ungerile, nevrând să înţeleagă că el este uns cu toate unsorile. De fapt dacă acei predicatori ar fi oameni clarvăzători ai lui Dumnezeu, aşa cum pretind, ar detecta impostura prorocilor falşi. Nu o pot face, deoarece ei înşişi sunt pe calea minciunii de când s-au lăsat cuceriţi de teologia demono-carismatică.

De ce liderii carismatici practică adulterul? Motivul ni-l spune profetul Ieremia în pasajele în care vorbeşte despre prorocii mincinoşi (29:20-23; 23:14). Aceştia sunt demascaţi ca unii care „au făcut o mişelie în Israel, preacurvind cu nevestele aproapelui lor şi ...au spus minciuni în Numele Meu, când Eu nu le dădusem nici o poruncă”. Demascând dubla stricăciune a prorocilor falşi, inclusiv preacurvia în care trăiesc, Dumnezeu avertizează pe cei dispuşi să îi creadă, şi le arată clar carismaticilor că sunt seduşi de învăţăturile dracilor ce fac victime în zilele din urmă (1 Timotei 4:1-2)!

Oare vor învăţa ceva credincioşii români în faţa tuturor acestor dovezi clare ce incriminează pe liderii carismatici? Oare predicatorii lui Dumnezeu vor da atenţie lucrărilor Domnului de demascare şi vor condamna carismatismul, sau vor continua să cocheteze cu învăţăturile dracilor?

Fără Rasputin nu ar fi existat un Lenin și fără prorocii carismatici nu ar exista în viitorul apropiat un Antichrist

Constatarea că fără Rasputin ar fi fost imposibilă ridicarea lui Lenin este a lui Alexander Kerensky, politicianul ce a condus guvernul Rusiei după revoluția din februarie 1917, când țarul Nicolae II a fost detronat datorită situației grave în care a dus țara prin deciziile sale prostești. Rasputin, căruia i se datorează succesul puciului bolșevic și înlănțuirea națiunii ruse sub comunism timp de șapte decenii, a fost un proroc la care țarul asculta cu cea mai mare atenție. Ascendentul prorocului asupra familiei țariste s-a datorat faptului că fiul țarului, moștenitorul așteptat cu sufletul al gură după cele cinci fete pe care țarina Alexandra le-a oferit lui Nicloae II, a fost diagnosticat ca suferind de hemofilie la puțină vreme după naștere.

Doctorii nu au putut ajuta cu nimic situația critică a copilului care avea deseori crize ce îl duceau la un pas de moarte. În scenă a intrat Rasputin. Acesta s-a rugat pentru copil și, minune mare, copilul s-a simțit mult mai bine după rugăciunile prorocului. Oridecâteori țareviciul se dădea de ceasul morții, rugăciunile lui Rasputin s-au dovedit salutare. În aceste circumstanțe prorocul nu a pregetat să spună țarului că fiul său va trăi atâta vreme cât ei vor ascultat de el, prorocul Domnului. Așa se face că Rasputin a ajuns curând să numească miniștrii și generalii Rusiei, unii mai incompentenți ca alții. Războiul mondial în care a fost implicată și Rusia de la început, a dus țara în fața prăpastiei datorită incompetenței conducătorilor promovați de Rasputin, și când poporul s-a răsculat, țarul a fost înlăturat de la consucerea țării și haosul politic a permis bolșevicilor să preia cârma țării la numai șase luni  după detronarea țarului. Un imperiu a fost redus la cenușă datorită unui mistic ce a profitat de ignoranța casei imperiale a Rusiei. Nimeni nu poate explica de ce Rasputin a influențat în bine cu rugăciunile sale pe fiul țarului, dar cât este de adevărat că rugăciunile sale îl făceau bine pe țarevici, tot atât este de adevărat că a fost un proroc fals, care a adus dezastru pentru sutele de milioane de oameni ce au suferit imens sub comunismul rusesc.

La scară mică istoria lui Rasputin se repetă mereu. Bisericile carismatice își pleacă urechea la prorocii ce se roagă și, chipurile, primesc răspuns la rugăciunile lor prin minuni. Între timp strecoară ereziile nimicitoare ce duc în rătăcire masele ignorante de închinători. Predicatorii și comitetele bisericilor ce ascultă glasul acestor proroci sunt vinovații principali de debusolarea și eretizarea adunărilor în care activează. Misticismul maselor hrănește pretențiile falșilor proroci și le umple buzunarele cu bani. Dar nu îmbogățirea acestor șarlatani antrenați pe calea lui Balaam este dezastrul mare al Bisericilor, ci faptul că ascultând vocea acestora se lasă târâte pe calea învățăturilor eretice ce pregătesc venirea lui Antichrist. Rasputin a croit calea lui Lenin. Prorocii congregațiilor carismatice croiesc calea lui Antichrist.

Să vedem dacă penticostalii susținători ai lui Iosif Țon sunt capabili de urmărirea și înțelegerea unui simplu silogism

Silogismul este un raționament în care dacă primele două aserțiuni sunt adevărate, la punctul trei urmează logic o concluzie inevitabilă.

Să ofer un exemplu de silogism simplu:

1. Numai Dumnezeu este îndreptățit să primească închinarea.

2. Isus a acceptat închinarea oamenilor, și el nu a fost un șarlatan.

                În acest punct numai o concluzie logică este posibilă:

3. Isus a fost și este Dumnezeu!

Să urmărim un alt silogism:

1. (Petre Lascău arată clar că) Willliam Branham a fost un eretic de clasă. aici

2. Kris Vallotton are și el duhul lui W. Branham.(Acest predicator din California, declară că a cerut lui Dumnezeu mantia și duhul lui W. Branham, și Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea). aici

3. Care este concluzia logică? Concluzia ce nu poate fi evitată este că Vallotton este și el un eretic.

Acum să vedem cum raționează alții, care se laudă cu darurile Duhului Sfânt, inclusiv cu darul deosebirii duhurilor!  Iosif Țon spune că Vallotton este un om al lui Dumnezeu, care aduce Împărăția Cerurilor pe pământ, deși până la ora actuală teologul străjerilor nu a avut curajul să îl susțină pe William Branham care era și el în căutare de duhuri pe care să le exorcizeze. Petre Lascău spune că Iosif Țon este un om al lui Dumnezeu, deși știe că în ultimele sale scrieri Iosif Țon îl preamărește pe Vallotton care este un discipol al marelui eretic William Branham! Așa logică, da! Predicatorul migrat de la baptiști la penticostali (în această privință Petre Lascău a fost un precursor al lui Iosif Țon) nici măcar nu își dă seama că se autocontrazice. Dacă Petre Lascău ar fi rațional, fie, în cazul în care îl susține pe Iosif Țon l-ar susține și pe Vallotton și pe William Branham, fie, în cazul în care îl condamnă pe William Brenham, l-ar condamna și pe Vallotton și pe admiratorul acestuia, Iosif Țon. Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Sau poate că totuși Petre Lascău știe că este irational, și totuși crede că poate susține concomitant două realități contradictorii! Să vedem cum le va susține și în momentul când se va arăta Păstorul cel Mare și va trebui să dea seama de felul în care a păstorit Biserica pe care a câștigat-o Domnul cu însuși sângele Său!

Să urmărim un alt silogism:

1. Din moment ce William Branham este un eretic și Vallotton a primit duhul și mantia lui Branham,

2. Din moment ce Iosif Țon îl preamărește pe Vallotton

3. Înseamnă că Iosif Țon este contaminat de duhul ereziei.

Nu ar strica dacă penticostalii susținători ai lui Iosif Țon și-ar folosi puțin logica, deoarece este evident că Biblia nu o folosesc. Dacă ar fi folosit Biblia, nu ar fi fost înșelați nici de William Branham, nici de Kris Vallatton, nici de Bill Johnson și nici de Iosif Țon. 

Jaroslav Pelikan despre Iosif Țon

Printre ereticii care se laudă că aduc în ființă un nou tip de creștinism se numără de vreo câțiva ani încoace și Iosif Țon. Dacă americanii își au ereticii lor, și africanii își au ereticii lor, de ce nu am avea și noi faliții noștri? Iosif Țon a anunțat cu fanfaronadă că el crează un nou tip de creștinism, dar ceeace a oferit în ultimele sale scrieri nu a fost altceva decât o copiere puerilă a unor teorii eretice la modă în carismatism. Carismatismul, ce are pretenția că a readus în ființă apostolismul primului secol, a vărsat cerneală multă pretinzând că aduce revelație nouă în creștinism. O fi ea nouă, dar nu este autentică. Tot ceea ce Dumnezeu a avut să ne spună este inclus în Cuvântul său, care are printre alte caracteristici și aceea că este perfect, și nu i se poate adăuga nimic nou. În plus, tot ce este cuprins în Scriptură ca și doctrină a fost deja cunoscut de creștini începând cu primul secol și până în zilele noastre. Cei care aduc ceva nou, aduc din ale Diavolului, căci el vorbește din ale sale, și este original.

Pretenția megalomanică a lui Iosif Țon că el dezvoltă un nou tip de creștinism nu ne spune altceva decât că a apucat-o pe cărările ereziei. Când Martin Luther s-a confruntat cu teologul catolic Eck, acesta i-a cerut să recunoască faptul că este influențat de Jan Huss, care fusese condamnat de Conciliul de la Constanța cu 100 de ani înainte. Luther a negat acuzația, dar în pauza de masă a studiat documentele Conciliului de la Constanța și a constatat cu surpriză că Eck avea dreptate. Revenind la masa discuției, el a declarat: „Ja, ich bin ein Hussite!” „Da, eu sunt un husit!” Adevărul este că suntem creștini autentici dacă păstrăm învățătura apostolilor așa cum a fost ea acceptată în mărturiile de credință creștină ale conciliilor primelor secole și așa cum a fost reiterată de reformatorii Europei ieșită din întunericul evului mediu. Orice abatere de la aceste doctrine istorice creștine este erezie.

Jaroslav Pelikan remarca tocmai acest lucru când scria: „Cea mai mare insultă ce o poți arunca unui teolog este să îi spui că este o ‘minte creatoare’” (“The greatest insult one can pay to a theologian is to call him a ‘creative mind’”). Iosif Țon se mândrește când i se spune că are o minte creatoare ca și teolog, și el însuși pretinde că este creator în domeniul sacru al teologiei, ceeace stârnește mila celor ce cunosc teologie cu adevărat. Și dacă Jaroslav Pelikan avea dreptate, înseamnă că Iosif Țon nu este un teolog.