Ce să faci? Prostia domneşte nu doar în lume, ci şi în biserici - mai ales în cele carismatice

Carismaticii pretind că ei au toate darurile spirituale şi toate semnele celor drept credincioşi, de aceea privesc de sus şi compătimesc pe cei care nu acceptă pretenţiile lor că sunt animaţi de Duhul lui Dumnezeu în felul în care se închină şi acţionează. Printre textele invocate de carismatici este şi ultimul capitol al Evangheliei după Marcu unde se pare că teologia lor şchiopătândă are ceva suport.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: Vor scoate demoni în Numele Meu, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, şi când vor bea ceva otrăvitor nu îi va vătăma… (Din textul pus în paranteze în Evanghelia lui Marcu 16:9-20, versetele 17 şi18).

Manuscrisele timpurii ale Noului Testament şi scrierile cele mai vechi creştine ce citează extensiv Scripturile nu au versetele 9-20 din capitolul 16 al Evangheliei după Marcu. În ciuda acestui fapt penticostalii şi carismaticii fac caz în teologia lor tocmai de acest text care nu aparţine Scripturilor. Ei găsesc că este corect să îţi bazezi teologia pe un text fantomă, pentru că le justifică prejudecăţile cu care au crescut. Şi ca să îşi dovedească lor înşişi şi apoi celorlalţi oameni că teologia lor este corectă, aceştia sunt gata să ia în mână şerpi veninoşi la spectacolele pe care le declară servicii de închinare.

Pastorul penticostal Jamie Coots a dovedit la începutul anilor 1990 că biserica lui are toate semnele creştinismului autentic, inclusiv cele din textul fantomă. A luat în mână şerpi veninoşi mari şi graşi, i-a mânuit cu mult har la întrunirile lor carismatice, dovedind şi celor îndoielnici care este harul carismaticilor. Şerpii se strecurau cuminţi printre degete, îmblânziţi de credinţa de nezguduit a fachirului penticostal. Nu că nu au lipsit momentele de suspensie pentru menajeria fachirului, dar întotdeauna credinţa lui s-a dovedit mai puternică decât veninul reptilelor. Când un şarpe l-a muşcat de mâna stângă (era prin 1991 după câte se pare), a refuzat asistenţa medicală ce i s-a oferit, şi datorită credinţei, a supravieţuit! Congregaţia a fost convinsă de atunci încoace de autenticitatea darurile lui spirituale! Să vezi şi să nu crezi!

În 1998 pastorul Jamie Coots a fost muşcat din nou de o viperă, de data asta de degetul mijlociu al mâinii drepte. Din nou a refuzat să urce în ambulanţa care a sosit la uşa menajeriei cu reptile. A supravieţuit şi de data aceasta. Să vezi şi să crezi! Membrii erau tot mai entuziaşti de spiritualitatea liderului lor ! Până şi revista National Geographic a înţeles că poate beneficia de pe urma popularităţii şi credinţei mânuitorului de şerpi veninoşi, şi de aceea a inclus în programele proprii de TV show-ul intitulat Snake Salvation. Din titlul acronim al spectacolului nu reieşea prea clar dacă era vorba de salvarea reptilelor sau a mânuitorilor acestora. La urma urmei era tot una!

Ulciorul a mers de multe ori la apă şi proverbul românesc a fost făcut de ruşine! Din 1998 până în 2014 au trecut şaisprezece ani în care mânuitorul de şerpi a dovedit tuturor că are semnele credinţei lui Iosif Ţon (carismatice, va să zică). În 15 februarie 2014, la unul din spectacolele bisericeşti ale comunităţii sale iubitoare de reptile, şarpele mânuit cu dragoste de pastorul Jamie Coots l-a muşcat! Nimic nou. Tata şerpilor a plecat acasă ca şi în dăţile anterioare fără să îi pese de muşcătură. Era scris clar la Marcu 16 că nu are de ce să se îngrijoreze. Carismaticii au credinţă! Ambulanţa a sosit la adresa teatrului bisericesc după plecarea pastorului. L-au căutat acasă, dar fermecătorul de şerpi a refuzat orice asistenţă. El era plin de credinţă în scriptura lui (Marcu 16:17-18). La mai puţin de o oră după aceea fachirul penticostal a constatat pe propria piele că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Credinţa nu i-a ajutat la nimic, deoarece a închis ochii pentru totdeauna. E sigur că pastorul penticostal nu cunoştea alte texte în afară de Marcu 16. Probabil dacă ar fi avut un IQ puţin mai ridicat, şi dacă ar fi avut o credinţă mai bună decât cea la care a subscris de mulţi ani, ar fi dat atenţie şi unui text obscur de pe undeva din Vechiul Testament unde se spune că atunci când şarpele muşcă pentru că nu a fost fermecat, fermecătorul nu are nici un câştig. În cazul celor din menajeria lui Jamie  se presupune că a existat un câştig. Au putut înţelege pe de o parte că Vechiul Testament nu este revelaţie învechită (aşa cum îi învaţă apostolii lor mincinoşi), pe de altă parte că textul cu şerpii nu aparţine Scripturii. În cazul acesta s-a meritat să le moară fachirul conducător.

Fără îndoială, carismaticii vor tremura de indignare când vor lectura paragrafele anteriore (deşi este deja vu că nu împotriva lui Jamie Coots), însă  dacă susţin autenticitatea textului menţionat, le propun să înceapă un curs de mânuire a şerpilor la ITP pe baza textului în discuţie. Nu de alta, dar carismatici ar trebui să fie consecvenţi. Nu îţi poţi permite să elimini din listă anumite daruri şi semne, cum fac cesaţioniştii! Aşa  ar putea să dovedească pe viu cât de deplasată este teologia celor lipsiţi de daruri şi nu vor să mânuiască şerpii, nici nu cred în semnele invocate de carismatici.

În cazul în care decid să ia de bună propunerea noastră şi nu găsesc profesori în lotul celor mai tineri şi imberbi, ar putea apela la Iosif Ţon. El este gata pentru un zlot să înveţe orice pe oricine. Nu contra plată, bineînţeles, ci pe baza donaţiilor. Carismaticii au talent nu doar la mânuirea şerpilor, ci şi la golirea buzunarelor celor naivi, care cred şi nu cercetează