Calvary Chapel – tolerarea culturii hippie

Chuck Smith, care s-a stins cu vreo două săptămâni în urmă, a lăsat după el o pleiadă de predicatori cari i-au călcat pe urme și au înființat biserici numite Calvary Chapel peste tot în Statele Unite. Necazul este că moștenirea lăsată acestor predicatori a inclus și unele elemente negative.

De pildă, biserica păstorită de Chuck Smith s-a bucurat de convertirea multor tineri proveniți din rândurile mișcării hippie. Dar în loc să procedeze așa cum ne-a cerut Mântuitorul, să îi instruiască pe aceștia cu privire la toate lucrurile, în loc să îi asiste să își schimbe cultura și odată cu cultura stilul de viață chestionabil, stil evident în îmbrăcăminte și muzică, Biserica le-a tolerat pe toate acestea. Cei ce i-au acceptat ca membri în Biserică s-au bucurat de faptul că tinerii hippie convertiți la credință au fost scoși din păcatele oribile ale imoralității și drogurilor în care trăiseră înainte de a-L cunoaște pe Domnul Isus, dar nu au vegheat ca schimbarea lor să fie extinsă și la îmbrăcăminte, ținuta capilară, muzică și alte aspecte considerate neesențiale.

Așa se face că noii convertiți au adus în biserică o serie de lucruri ale culturii hippie exemplificate în îmbrăcăminte, tunsură, vorbire, muzică, etc. Îmbrăcămintea ponosită și de tip unisex, părul lung, femeiesc ( în cazul bărbaților) și scurt, bărbătesc (în cazul femeilor), atitudinea superficială față de muncă și față de închinare, au fost acceptate odată cu muzica rock ce s-a numit eufemistic „muzică creștină contemporană”.

În curând unii au tras concluzia că succesul mișcării Calvary Chapels s-a datorat în definitiv tocmai faptului că au fost acceptate aceste realități ale culturii hippie în biserică fără să fie chestionate. În realitate succesul s-a datorat predicării Cuvântului lui Dumnezeu. Și acceptarea lucrurilor din cultura hippie a fost o decădere cu consecințe negative pentru evoluția ulterioară a bisericilor din America. Așa se face că avem biserici în care închinarea este practicată în stil hippie, cu muzică deșănțată pe care s-au pus cuvinte „creștine” de un lirism narcisistic și erotic, cu interpreți concretizați în tineri și tinere ce nu știu că s-a inventat săpunul și piaptănul, ce iubesc alcoolul și dansul, etc. Un oarecare Greg Laurie, predicator foarte talentat crescut de Chuck Smith, are campanii evanghelistice la care sunt invitate grupuri de muzică rock ce insultă bunul simț și slujesc de fapt excitării cărnii și inhibării duhului. O serie de tineri predicatori ieșiți cu capul mare din seminarii, dar lipsiți de discernământ, se îmbracă stil hippie (neglijent, cu tricouri ponosite și pantaloni de doc deteriorați), apar în fața publicului cu fața nebărbierită, cu părul vâlvoi și cu ochii injectați, și se aventurează să promoveze în bisericile pe care le conduc muzica rock numită și contemporană, care distruge duhul închinării și surescită simțurile păcătoase ale tinerilor în căutare de senzații tari.

Cum s-a ajuns aici? Prin nevegherea lui Chuck Smith și a celor din jurul său care au mușcat din teoria că credința creștină trebuie să schimbe manifestările păcătoase grosolane, dar nu cultura celui convertit. Și la cultură au fost incluse toate lucrurile dragi păcătosului reformat, dar nu regenerat.

Calvary Chapel – O Biserică unde charismania nu a putut prinde rădăcini

Printre lucrurile valoroase lăsate în urmă de Chuck Smith este și poziția lui sănătoasă față de mișcarea carismatică cu excesele ei notorii în privința vorbirii în limbi și a minunilor de tot felul. Crescut într-o comunitate carismatică, lui Chuck Smith nu i-a fost greu să recunoască falsurile promovate de carismatici în numele doctrinei ce susține că toate darurile Duhului Sfânt sunt prezente și astăzi. Falsitatea pretenției vorbirii în limbi a fost printre primele care i-au atras atenția, urmată de pretenția vindecărilor miraculoase la comandă.

Ajuns predicator, nu i-a fost frică să denunțe aceste falsuri prezente peste tot în mișcarea carismatică, și în cele din urmă a scris o carte intitulată Charisma or Charismania? Cartea expune ca false vorbirile extatice și ininteligibile practicate de carismatici și arată că darul autentic al Duhului Sfânt de vorbire în limbi se concretizează în capacitatea unui membru de a transmite instantaneu un mesaj într-o limbă pe care nu a învățat-o niciodată în timp ce o persoană prezentă primește instantaneu capacitatea de a traduce acel mesaj dintr-o limbă pe care nici traducătorul nu a învățat-o vreodată.

Astfel, cartea oferă un caz concludent ce a avut loc în biserica pe care Chuck Smith o păstorea. Într-o duminică oarecare o femeie din congregație a început să vorbească în limba franceză, iar soția lui Chuck o oferit imediat traducerea în limba engleză. La sfârșitul serviciului divin, Chuck Smith a fost abordat de o femeie evreică ce l-a întrebat de unde știe acea femeie să vorbească dialectul acela francez ce se vorbește numai într-o anumită regiune specifică a Franței? Păstorul i-a răspuns că femeia respectivă nu a fost niciodată în Franța și nu a învățat nicăieri să vorbească în dialectul respectiv, așa cum nici soția lui, care a tradus mesajul, nu a învățat acel dialect, ci ceea ce s-a petrecut acolo a fost o lucratre a Duhului Sfânt.

Desigur că credulii carismatici vor protesta că la Corint credincioșii au vorbit limbi neînțelese, limbi ce nu sunt vorbite de populațiile pământului, deoarece, pretind ei, limbile lor în care ei vorbesc sunt limbi îngerești. La care le vom răspunde că la Ierusalim, în conformitate cu Faptele Apostolilor 2, apostolii au vorbit limbi inteligibile ale popoarelor ce trăiau în lumea de atunci. Dacă pretenția vorbirii în limbi a carismaticilor ar fi autentică am avea din când în când carismatici care ar vorbi, fără să fi învățat vreodată, în limbile ce se vorbesc la ora actuală pe glob. Dar realitatea este că nici un carismatic nu a primit un așa dar de la Duhul Sfânt, ceeace arată clar că sunt pe o cale a rătăcirii. Lui Chuck Smith nu i-a fost frică să spună lucrurile pe nume în privința carismaticilor. Sunt niște rătăciți ce duc și pe alții în rătăcire! Niște orbi ce călăuzesc pe alți orbi! Cât de autentică este pretenția lor că vorbesc în limbi, tot atât de autentică este pretenția lor că vindecă pe cei bolnavi la comandă!

Calvary Chapel - O biserică a vameșilor și curvelor

După ce Chuck Smith a început să predice sistematic Scripturile, biserica sa s-a văzut confruntată cu un fenomen ce a adus conflicte în sânul ei. Printre cei ce veneau să asculte Cuvântul vieții erau și tinerii numiți hippies. Se știa că aceștia aparțineau generației „pacifiste” ce înfăptuise revoluția sexuală în America și Europa de Vest, și prin urmare aveau un mod de viață nu doar parazitar, ci și imoral. Când hippies au invadat spațiul sacru al Bisericii Calvary Chapel, venind în grupuri mari, nespălați și nepieptănați, unii diaconi au protestat și au cerut ca aceștia să nu mai fie primiți în sanctuar.

Hippies apăreau în biserică la mijlocul serviciilor religioase,se așezau pe jos în sanctuar, purtau haine rupte, erau gălăgioși, fără să dea prea mare atenție ritualului consacrat, etc. Conflictele nu au întârziat să apară. Diaconii s-au inflamat și au trecut la atac. Au cerut păstorului să ia măsuri cari să elimine prezența hippie-lor în biserică. Vameșii și curvele nu aveau ce căuta în compania fariseilor migrați din iudaism în creștinism. 

Chuck Smith nu a cedat presiunii diaconilor bolnavi de fariseism, ci a cerut tuturor membrilor să îi înconjoare cu dragostea lui Hristos și să uite de lucrurile ce lăsau de dorit în comportamentul hippie-lor ce veneau să asculte Cuvântul. Așa se face că mulți hippies au fost câștigați pentru credință la Calvary Chapel.

Predicatorii ar trebui să știe că biserica nu este un bastion al unei categorii sociale emancipate, ci este locul unde se întâlnesc cei vindecați de Hristos cu cei ce au nevoie de vindecare. În Biserica reală a lui Hristos accentul se pune pe milă, și nu pe jertfe. Hristos a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Cerul se bucură nu de neprihăniți, ci de păcătosul ce se pocăiește. Dumnezeu ignoră pe cei 99 de practicanți ai religiei auto-neprihănirii și apreciază pe acel păcătos singur ce stă departe și se bate cu pumnul în piept, recunoscându-și nevrednicia.

Evanghelia este propovăduită săracilor, vameșilor și curvelor. Aceștia, prin puterea transformatoare a Cuvântului devin membrii societății răscumpărate a lui Dumnezeu. Calvary Chapels au fost la începutul existenței lor exemple elocvente în această privință, datorită atitudinii duhovnicești a lui Chuck Smith ce nu s-a lăsat antrenat de fariseismul epocii sale. Orientarea predilectă spre păcătoșii notorii dispuși să se pocăiască a fost un alt aspect al lucrării lui Chuck Smith devenit partea a moștenirii reale lăsate în urma sa.

Chuck Smith – un predicator ce a crezut că toată Scriptura este insuflată și de folos...

Printre lucrurile bune pe care Chuck Smith le-a avut este faptul că a predicat sistematic Cuvântul lui Dumnezeu. El mărturisește că la începuturile slujirii sale ca predicator, își dădea tot interesul să predice cu inimă și cu fidelitate Cuvântul Domnului, dar rezultatele întârziau să se arate. Avea predici de zidire sufletească și predici evanghelistice, dar lucrurile nu se urneau din loc. Nimic nu se întâmpla în Biserica ce o păstorea cu zel. Cauza? Era predicarea pe sărite din Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea a hotărât să ia la rând câte o carte a Scripturii și să predice sistematic conținutul fiecărei cărți aflate la cuprins. Rezultatul a fost  extraordinar! În scurtă vreme fața bisericii s-a schimbat. Oamenii erau transformați de predicile rostite la Calvary Chapel în Costa Mesa. Era același predicator, același mesaj scripturistic, dar rezultatele erau altele. Cei ce nu erau mântuiți au început să se pocăiască! Biserica s-a umplut de indivizi ce căutau adevărul. Membralitatea a crescut exponențial. Odată cu membralitatea a crescut și nivelul spiritual al membrilor Bisericii, deoarece aceștia înțelegeau Cuvântul și trăiau în conformitate cu preceptele predicate.

În decursul anilor experimentul de la Calvary Chapel în Costa Mesa a cunoscut o reduplicare masivă. Alte și alte biserici numite Calvary Chapel au fost formate urmând modelul primeia, cea păstorită de Chuck Smith, unde se predica sistematic Cuvântul lui Dumnezeu. Iată un lucru foarte bun din moștenirea lăsată în urmă de Chuck Smith.

Mai aproape de zilele noastre, după exemplul lui Chuck Smith alți predicatori s-au angajat în a crea un lanț de biserici cu nume comun (vezi New Life Congregations, Harvest Chapels, etc.), cu scopuri similare, dar care nu au luat de la Chuck Smith ceea ce este mai esențial, și anume predicarea sistematică a Cuvântului.

Pavel îl îndemna pe tânărul Timotei să predice Cuvântul. Nu îi spune ce tematici să predice, nici ce texte să abordeze, ci îi amintește de datoria de a vesti Cuvântul, tot Cuvântul lui Dumnezeu. Toată Scriptura este insuflată și de folos... Necazul este că mulți predicatori nu cred că toată Scriptura este de folos, din moment ce nu predică sistematic conținutul acesteia. Majoritatea celor ce au imitat lucrarea lui Chuck Smith au ignorat lucrul cel mai esențial în zidirea congregațiilor formate, și anume predicarea integrală a Cuvântului.

Chuck Smith cu procedura lui de a predica sistematic toată Scriptura este o condamnare pentru predicatorii ce își aleg ei subiectele de predică, pe care le presară cu glume și poante savuroase, pentru a câștiga audiențe mari. Aceștia  se miră apoi că nu au rezultate în activitatea lor, rezultate în transformarea enoriașilor, deși s-au „străduit” să predice! Modul lui Chuck Smith de a învăța Cuvântul de la A la Z este o palmă dată apoi predicatorilor ce nu predică Scripturile, ci doar le folosesc ca pretext pentru mesajele lor motivaționale. Fără o bază doctrinară solidă toată polologhia motivațională nu face doi bani. Astfel se înțelege de ce avem astăzi biserici mari, cu predicatori faimoși, apreciați pentru flerul lor motivațional, dar care nu schimbă cu nimic viața celor ce îi ascultă (uneori cu sufletul la gură dar cu inimile tot netăiate împrejur!). Chuck Smith nu a fost un mare orator, dar a predicat ceeace este scris, și de aceea viețile celor ce l-au ascultat au fost schimbate. (Va urma) 

Chuck Smith și moștenirea lăsată

Mai multe bloguri românești au consemnat trecerea la cele veșnice a pastorului Charles Smith din Costa Mesa, California, cel care a inițiat mișcarea bisericească numită Calvary Chapels. Toate bune și frumoase. I s-au adus laude, i s-au descris meritele etc., însă nu s-a punctat ceea ce este mai esențial în privința lucrurilor pozitive pe care le-a avut și nici nu s-au identificat lucrurile negative ce i-au umbrit activitatea de predicator. 

Desigur, că trebuie să ne întrebăm, ce anume explică succesul pe care l-a avut mișcarea Calvary Chapels în anii de după 1965? De exemplu, se susține și se crede eronat că succesul mișcării Calvary Chapels s-a datorat deschiderii acesteia pentru muzica creștină contemporană. Cred că este datoria celor ce pregătesc mâncare spirituală și servesc mese cititorilor să manifeste discernământ și să zugrăvească lucrurile așa cum sunt, cum au fost, cum le-ar prezenta Domnul Isus, dacă i s-ar cere o analiză așa cum a făcut-o bisericilor din Apocalipsa. 

Idealizarea personalităților creștine, apoi lipsa unei examinări lucide a lucrărilor predicatorilor de succes, nu aduc un serviciu real lucrării lui Hristos. Neobservarea și nesemnalizarea elementelor negative ale personalităților creștine face ca acele aspecte aparținând laturii lor negative să fie acceptate fără rezerve de generația care îi admiră, ba mai mult, să se creadă că sunt virtuți, când în realitate sunt lucruri ce aduc pagube lucrării bisericești. Vom puncta ceea ce a fost lăudabil în activitatea lui Chuck Smith, ceea ce a adus roade perene în activitatea lui de predicator,  și apoi vom trece la ceea ce a lăsat de dorit, ceea ce i-a umbrit lucrarea laborioasă. (Va urma)