Mai multe bloguri
românești au consemnat trecerea la cele veșnice a pastorului Charles Smith din
Costa Mesa, California, cel care a inițiat mișcarea bisericească numită Calvary Chapels. Toate bune și frumoase.
I s-au adus laude, i s-au descris meritele etc., însă nu s-a punctat ceea ce
este mai esențial în privința lucrurilor pozitive pe care le-a avut și nici nu s-au identificat lucrurile negative ce i-au umbrit activitatea de predicator.
Desigur, că trebuie
să ne întrebăm, ce anume explică succesul pe care l-a avut mișcarea Calvary Chapels în anii de după 1965? De
exemplu, se susține și se crede eronat că succesul mișcării Calvary Chapels s-a datorat deschiderii
acesteia pentru muzica creștină contemporană. Cred că este datoria celor ce pregătesc
mâncare spirituală și servesc mese cititorilor să manifeste discernământ și să zugrăvească
lucrurile așa cum sunt, cum au fost, cum le-ar prezenta Domnul Isus, dacă i
s-ar cere o analiză așa cum a făcut-o bisericilor din Apocalipsa.
Idealizarea
personalităților creștine, apoi lipsa unei examinări lucide a lucrărilor predicatorilor de succes, nu aduc un serviciu real lucrării lui Hristos. Neobservarea
și nesemnalizarea elementelor negative ale personalităților creștine face ca
acele aspecte aparținând laturii lor negative să fie acceptate fără rezerve de
generația care îi admiră, ba mai mult, să se creadă că sunt virtuți, când în
realitate sunt lucruri ce aduc pagube lucrării bisericești. Vom puncta ceea ce
a fost lăudabil în activitatea lui Chuck Smith, ceea ce a adus roade perene în
activitatea lui de predicator, și apoi vom
trece la ceea ce a lăsat de dorit, ceea ce i-a umbrit lucrarea laborioasă. (Va
urma)
No comments:
Post a Comment