Wednesday, October 23, 2013

Calvary Chapel – tolerarea culturii hippie



Chuck Smith, care s-a stins cu vreo două săptămâni în urmă, a lăsat după el o pleiadă de predicatori cari i-au călcat pe urme și au înființat biserici numite Calvary Chapel peste tot în Statele Unite. Necazul este că moștenirea lăsată acestor predicatori a inclus și unele elemente negative.

De pildă, biserica păstorită de Chuck Smith s-a bucurat de convertirea multor tineri proveniți din rândurile mișcării hippie. Dar în loc să procedeze așa cum ne-a cerut Mântuitorul, să îi instruiască pe aceștia cu privire la toate lucrurile, în loc să îi asiste să își schimbe cultura și odată cu cultura stilul de viață chestionabil, stil evident în îmbrăcăminte și muzică, Biserica le-a tolerat pe toate acestea. Cei ce i-au acceptat ca membri în Biserică s-au bucurat de faptul că tinerii hippie convertiți la credință au fost scoși din păcatele oribile ale imoralității și drogurilor în care trăiseră înainte de a-L cunoaște pe Domnul Isus, dar nu au vegheat ca schimbarea lor să fie extinsă și la îmbrăcăminte, ținuta capilară, muzică și alte aspecte considerate neesențiale.

Așa se face că noii convertiți au adus în biserică o serie de lucruri ale culturii hippie exemplificate în îmbrăcăminte, tunsură, vorbire, muzică, etc. Îmbrăcămintea ponosită și de tip unisex, părul lung, femeiesc ( în cazul bărbaților) și scurt, bărbătesc (în cazul femeilor), atitudinea superficială față de muncă și față de închinare, au fost acceptate odată cu muzica rock ce s-a numit eufemistic „muzică creștină contemporană”.
În curând unii au tras concluzia că succesul mișcării Calvary Chapels s-a datorat în definitiv tocmai faptului că au fost acceptate aceste realități ale culturii hippie în biserică fără să fie chestionate. În realitate succesul s-a datorat predicării Cuvântului lui Dumnezeu. Și acceptarea lucrurilor din cultura hippie a fost o decădere cu consecințe negative pentru evoluția ulterioară a bisericilor din America. Așa se face că avem biserici în care închinarea este practicată în stil hippie, cu muzică deșănțată pe care s-au pus cuvinte „creștine” de un lirism narcisistic și erotic, cu interpreți concretizați în tineri și tinere ce nu știu că s-a inventat săpunul și piaptănul, ce iubesc alcoolul și dansul, etc. Un oarecare Greg Laurie, predicator foarte talentat crescut de Chuck Smith, are campanii evanghelistice la care sunt invitate grupuri de muzică rock ce insultă bunul simț și slujesc de fapt excitării cărnii și inhibării duhului. O serie de tineri predicatori ieșiți cu capul mare din seminarii, dar lipsiți de discernământ, se îmbracă stil hippie (neglijent, cu tricouri ponosite și pantaloni de doc deteriorați), apar în fața publicului cu fața nebărbierită, cu părul vâlvoi și cu ochii injectați, și se aventurează să promoveze în bisericile pe care le conduc muzica rock numită și contemporană, care distruge duhul închinării și surescită simțurile păcătoase ale tinerilor în căutare de senzații tari.

Cum s-a ajuns aici? Prin nevegherea lui Chuck Smith și a celor din jurul său care au mușcat din teoria că credința creștină trebuie să schimbe manifestările păcătoase grosolane, dar nu cultura celui convertit. Și la cultură au fost incluse toate lucrurile dragi păcătosului reformat, dar nu regenerat.

No comments: