Clarificări binevenite din partea lui Emanuel

Un comentariu vrednic de postare ca articol de sine stătător am primit recent de la unul din cititorii noștri. Cred că ceea ce are de spus merită a fi luat în considerare având în vedere nu atât cunoștințele sale (la care au avut acces puțini indivizi ce l-au cunoscut personal pe Traian Dorz), ci analiza spirituală matură a realităților cu care s-au confruntat credincioșii Domnului și se confruntă și la ora actuală când Evanghelia harului este prostituată de cei mari. Grăitoare este și capacitatea acestui cititor de a pune diagnosticuri corecte și de a deosebi duhurile. Să îl lăsăm deci pe „Emanuel” să vorbească:

Dragul meu
Urmăresc blogul dumitale de mult timp. Îți cunosc suferința și oful. Îmi amintesc din copilăria mea baptistă cum auzeam de ”cei de la Caransebeș”, plutea neclaritatea în povestiri. Timpul nu-mi îngăduie în această seară să scriu mai mult despre chestiunea Traian Dorz. Descrierea dvs. a persoanei D. este una idealistă, idealizată, parțial falsă, a fost și el om. Eu l-am iubit enorm. Îi știu poeziile, multe pe de rost, le-am pătruns spiritul încă de când aveam 14 ani. În liceu mergeam cu cartea lui de poezii în geantă. O am cu autograf. L-am cunoscut personal, am fost la înmormântarea lui. Probabil voi deja erați în USA. Am citit repetat tot ce-a scris(istorie).
Pe scurt: aș putea împărți viața lui D. în 3 părți mari: până la închisoare, între închisoare și 1974(botezul fr. M), din 1974 până la moarte(1989).
Teologia Oastei Domnului se trage din modelul pietist al lui ”ecclesiola in acclesia” ce funcționa în bisericile reformate. Aplicarea lui în BO de către Iosif Trifa a fost o împreunare nefericită. Adunarea de după-masa cu cele 3 elemente: cântare, cuvânt și rugăciune liberă se potrivea ca nuca în perete cu liturghia de duminica dimineața. Dar ce să faci, fără popă n-ai ritualuri și fără ritualuri n-ai succes la public.
Cele 3 perioade ale vieții lui T.D. se văd în opera lui. Până la închisoare a predominat evanghelia și harul în gândirea lui. Creuzetul suferinței i-a pus la un loc cu Moisescu și Silagy, doi giganți ai Învățăturii Harului, oameni care au trasat stâlpii înțelepciunii din Universitățile de la Gherla, Aiud, Periprava, Jilava. Înafară de unu-doi, majoritatea ”fraților” închiși s-au coalizat cu ”moisiștii” și ”betaniștii”. A fost motivația virajului lui D. spre ortodoxie. Cu fr. M. a fost poveste mai lungă, tare a sperat să-l ”recupereze”, n-a reușit și prin 1975 a aruncat anatema asupra întregii lui opere, chiar și melodiile erau vinovate. Sfârșitul vieții lui D. a fost pilduitor. S-a întors spre ortodoxie din toată inima. A devenit alt D., nu cel ce a scris ”Preaiubituil meu e Unul” sau ”O crește-mi iubirea”. Cu acest D. nu m-aș lăuda.
Ștefan cel mare i-a devenit idol.
Poezii ca ”În templul credinței străbune” arată ”înțelegerea” lui despre biserică. Probabil nici dvs. nu aveți încă o lumină clară asupra tainei lui Cristos: Adunarea care în nici un caz nu este un ”cult” de pe pământ, știți bine cât de ușor coruptibil. Nu continui decât dacă doriți, știu că ați suferit și cel puțin din acest motiv voi da mai mult timp din viață să vă scriu mai mult, desigur dacă doriți.
Cu securistul Ț. și șamanul din Africa e pierdere de vreme, nu e greu de citit predici și alții o fac. Acești oameni nu-L cunosc pe Cristos. Ț. a declarat negru pe alb pe masa rotundă că el nu predică venirea Domnului(nu are predici pe subiect) că nu s-ar mai putea nimeni implica în proiecte de anvergură. Deci nu face parte din ”cei ce iubesc venirea Lui”, probabil nu vrea să rămână cu stoc de cărți nevândut la răpire.
Har!