E vorba de Ioan Bunaciu,
care se ascundea sub numele conspirativ de Baciu. Așa l-a poreclit Securitatea
și l-a ținut în evidență în dosarele secrete până când a fost dat în vileag. A făcut propagandă pozitivă regimului comunist
insistând pe oriunde mergea în străinătate (și nu a fost în puține locuri, ci a
umblat ca banul cel răul) că în România libertățile religioase sunt garantate
și respectate. A turnat pe frați. A persecutat pe cei care au luptat pentru
libertate. Împreună cu Cornel Mara și Paul Bărbătei a calomniat și a marginalizat
pe orice lucrător baptist cu carismă (vezi cazul lui Liviu Olah, Pavel
Nicolescu, Aurel Popescu, Dimitrie Ianculovici etc.). A avut timp câteva
decenii să își corecteze viața și să mărturisească păcatul colaborării cu
Securitatea. Nu a făcut-o, nici măcar când i-a sunat ceasul.
Unii îl ridică în slăvi, ca
bunăoară o femeie ce în sfânta-i simplicitate declară că prin plecarea lui Baciu
„comunitatea creștină baptistă română a
pierdut un erou și un vizionar”. Erou? Da, al orânduirii socialiste. Vizionar?
Da, a avut o viziune comună cu călăii creștinismului din România, pe care i-a
slujit persecutând pe credincioșii baptiști, promovând agenda comuniștilor de
restrângere a drepturilor religioase în România. A stricat generație după
generație de seminariști. Niciunul care l-a avut ca profesor și mentor nu s-a
ridicat din mediocritate și n-a demonstrat curaj de păstor să își dea viața
pentru oi. A format o școală de lași și trădători. Aceasta a fost contribuția
lui la mișcarea baptistă. O rușine care nu se mai șterge, și care îl va
condamna în ziua judecății!
Aceeași femeie negândită
ce îl slăvea pe colaboratorul și trădătorul Baciu se lamenta cu cuvintele: „Se
duc oamenii de bine, cine le va lua locul?” Sperăm că nimeni nu va lua locul
lui Ioan Bunaciu, pentru simplu motiv că a fost un Sambalat cu pretenții de
lucrător al lui Dumnezeu, un Iudă strecurat printre ucenicii Domnului.