Ce se aseamănă, „se asociază”

Iosif Țon a verificat din nou adevărul unui dicton român și anume că „cei ce se aseamănă se adună.” Englezii au, la rândul lor, acest adevăr însumat în zicala „birds of a feather flock together.” Oricât ar vrea Iosif Țon să ne convingă că nu are convingerile și doctrinele străjerilor, și nici pe ale lui Chris Oyakhilome, de la care străjerii au supt laptele ereziei, asocierea sa cu ei comunică tocmai acest lucru. De fapt citind declarația lui intitulată De la cine învățăm? Cu cine ne asociem? Cu cine ne identificăm? putem vedea foarte clar că Iosif Țon nu condamnă ereziile străjero-africane, ci dimpotrivă, le recomandă și de aceea face corp comun cu aceștia. Iată un citat semificativ din scrisoarea lui pe care a numit-o meditație:

Să revenim la distincția necesară: asociere nu înseamnă identificare. Am constatat că pastorii care formează conducerea ”Străjerilor” sunt foarte diferiți în teologia lor. De la început am spus că nu împărătășesc toate credințele lor, deci, nu mă identific cu ei, dar mă asociez cu ei pentru mișcarea de sfințire și trezire și pentru lucrările de vindecare prin  eliberare.

Odată cu asocierea mea cu ei, am aflat că unii dintre ei (nu toți!) au fost in Africa și au legături cu anume pastor Chris Oyakilome, despre care auzeam atunci pentru prima dată. Cei care nu fuseseră în Africa insistau ca învățăturile și practicile pastorului Chris să nu fie aduse și în mișcarea ”Străjerilor”: Eu asistam curios la discuțiile lor pe această temă. Apoi m-am documentat și am aflat și eu care sunt învățăturile și practicile controversate ale pastorului Chris.

Să punem totul în termenii noștri de învățare, asociere, identificare. Unii dintre conducătorii ”Străjerilor” au fost în Africa și au învățat foarte multe de la pastorul Chris. Dar ei nu s-au asociat ei înșiși și nu au asociat mișcarea ”Străjerii” cu pastorul Chris. Au publicat chiar o declarație în care au scris răspicat că ”Străjerii” este o mișcare românească, neasociată cu nici o mișcare sau organizație din străinătate. Eu am salutat această clarificare făcută de ei.

Apoi a început vacarmul. Pe o mulțime de bloguri au apărut imagini cu pastorul Chris, cu oameni care cad când trece umbra lui peste ei și alte asemenea scene și apoi cu exclamația: ”Iată cu cine s-a asociat Țon!” Cred că acum puteți înțelege mai bine falsul acestei afirmații. Este adevărat că Nelu Demeter a fost de mai multe ori în vizită la pastorul Chris în Africa și este adevărat că Nelu Demeter a învățat multe de la pastorul Chris. Și este libertatea lui să o facă! Nimeni nu-l poate opri de la aceasta. Dar faptul că eu m-am asociat cu Nelu Demeter pentru a realiza împreună obiectivele ”Străjerilor”, foarte clar definite, nu înseamnă în nici un fel că eu m-aș fi asociat cu pastorul Chris! Și nu înseamnă că eu am învățat ceva sau că învăț ceva de la pastorul Chris.

Nelu Peia, unul dintre conducătorii ”Străjerilor”, a scris recent un lung material în care semnalează o serie de învățături ale pastorului Chris care sunt în afara cadrului teologiei creștine general acceptate și pe care el le consideră periculoase pentru bisericile din România. Este libertatea lui să facă lucrul acesta! Dar trebuie spus răspicat că faptul că a criticat anumite învățături ale pastorului Chris nu-l separă pe Nelu Peia de ”Străjeri”!  Cineva a insinuat pe un blog că ar trebui să-mi exprim și eu convingerile în această problemă și, prin aceasta,  să mă separ de ”Străjeri”.

Iată de ce nu o fac. Eu nu am arătat nicăieri că aș fi învățat ceva de la pastorul Chris. Nu am fost în vizită la el și nu m-am asociat în nici un fel cu el. Cine sunt eu, sau ce obligație am eu să comentez credințele și practicile pastorului Chris din Africa? Faptul că doi sau trei frați și prieteni ai mei din mișcarea ”Stăjerilor” învață de la el nu mă angajează pe mine cu nimic! Aș fi afectat numai dacă aș vedea că ei introduc învățături greșite în mișcarea ”Străjerilor”. Atunci aș fi obligat moral să-i conving că sunt greșiți, iar dacă nu reușesc, să mă retrag eu din asocierea cu această mișcare.

Întâi, că Iosif Țon își închipuie că orice culpă ce provine din asocierea cu ereticii este eliminată dacă declară că nu se identifică cu o anume organizație ce promovează erezia. Dacă asociații săi au publicat o declarație în care au scris răspicat că ”Străjerii” este o mișcare românească, neasociată cu nici o mișcare sau organizație din străinătate acest lucru ar trebui să îi liniștească pe toți criticii, spune Iosif Țon. Nu contează faptul că dovezile indică în altă direcție, și anume că există o înrudire apropiată între străjeri și Oyakhilome! Biblia ne spune că nu avem ce să ne asociem cu ceice promovează învățături eretice:

      Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n'are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele. (2 Ioan 9-11).

Este clar că Oyakhilome este eretic și eretice sunt și învățăturile primite de la acesta de

străjeri cari agrează cu africanul că noi suntem hristoși, că suntem dumnezei și dispensori de

duh! Dar, probabil că Iosif Țon uzează de o traducere a Bibliei care nu are Epistola 2 Ioan!

Apoi, Iosif Țon refuză să admită că străjerii au învățături eretice și refuză să admită că Oyakhilome are învățături eretice. Deși spune: Apoi m-am documentat și am aflat și eu care sunt învățăturile și practicile controversate ale pastorului Chris, el nu condamnă ereziile acestuia, chiar dacă  sunt clar expuse pe o mulțime de site-uri și într-o mulțime de cărți care îi arată adevărata identitate. Iată cum trece Iosif Țon pe lângă aceste evidențe ale ereziilor lui Oyakhilome:

Nelu Peia, unul dintre conducătorii ”Srăjerilor”, a scris recent un lung material în care semnalează o serie de învățături ale pastorului Chris care sunt în afara cadrului teologiei creștine general acceptate și pe care el le consideră periculoase pentru bisericile din România.

Deci învățăturile lui Oyakhiome sunt în afara cadrului teologiei creștine general acceptate, dar nu eretice! Și din moment ce și teologia recentă a lui Iosif Țon este în afara cadrului teologiei creștine general acceptate nu este drept să ne scandalizăm de ereziile lui Oyakhilome! Mai mult, Iosif Țon declară că el (Peia, și nu Iosif Țon!) le consideră periculoase pentru bisericile din România. În acest punct Iosif Țon nu se identifică cu poziția lui Peia (vedeți cât de important este cuvântul identificare în „meditația” lui Iosif Țon?), deci el nu le consideră periculoase pentru bisericile din România!

Să vedem și punctul la care a vrut să ajungă maestrul Țon.

            Faptul că doi sau trei frați și prieteni ai mei din mișcarea ”Stăjerilor” învață de la el (Oyakhilome) nu mă angajează pe mine cu nimic! Aș fi afectat numai dacă aș vedea că ei introduc învățături greșite în mișcarea ”Străjerilor”. Atunci aș fi obligat moral să-i conving că sunt greșiți, iar dacă nu reușesc, să mă retrag eu din asocierea cu această mișcare.

Să concluzionăm ceea ce a vrut să ne ofere maestrul Țon în meditația sa: Nu există nimic greșit în învățăturile străjerilor primite de la Johanesburg. Învățăturile africanului care neagă unicitatea lui Hristos (în schimb propagă doctrina că și noi suntem hristoși), care afirmă dumnezeirea noastră și capacitatea noastră de a crea din nimic (la fel ca Dumnezeu, prin cuvântul gurii noastre), care afirmă că Duhul Sfânt nu vine din cer, ci noi îl dăm altora, toate acestea, în conformitate cu afirmațiile teologului Iosif Țon, nu sunt învățături greșite! Da, ați citit foarte bine! În conformitate cu noua teologie a lui Iosif Țon învățăturile eretice ale lui Oyakhilome sunt acceptabile! Or fi ele în afara cadrului teologiei creștine general acceptate, dar sunt vrednice de primit și propagat mai departe! Dacă nu ar fi fost acceptabile, el ar fi fost obligat moral să îi convingă că sunt greșiți, pe străjeri, și dacă nu ar fi reușit, s-ar fi retras din mișcarea lor! Să nu uităm, că în conformitate cu declarațiile lui, tot ce scrie Iosif Țon este sub inspirația duhului! El nu scrie nimic decât sub inspirație!

Acum rămân doar două posibilități: Fie Iosif Țon nu mai poate raționa logic și de aceea este incapabil să recunoască erezia africanului considerând învățăturile greșite ale acestuia ca fiind neesențiale (și lucrul acesta nu este exclus, din moment ce dă dovadă de tot mai puțină luciditate teologică), fie este de acord cu ereziile acestuia și de aceea nu este dispus să le categorisească astfel și nici să le condamne.

Înclin să cred a doua variantă. Iată de ce, deși unii prieteni i-au sugerat să ia poziția față de orientarea evident eretică a străjerilor hrăniți de oyakhilism, Iosif Țon refuză să facă acest lucru. Mai degrabă vine cu artificii de asociere și neasociere, identificare și neidentificare. De fapt ne putem aștepta la orice, din moment ce la sfârșitul „meditației” ne spune că încă nu știe precis cu cine se va asocia și cu cine se va identifica în final.  

...am început să învăț de la diferiți experți în aceste domenii. Treptat, treptat, mă asociez cu unii dintre ei. Și caut să văd cu cine mă voi putea identifica în această nouă lucrare.

Pentru noi nu este greu să stabilim că Iosif Țon s-a asociat și identificat deja cu cei care sunt menționați de apostolul Pavel în 1 Timotei 3:7:

            ...cari învață întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului.

Iosif Țon vrea din nou să facă ordine!

Da, vrea să facă ordine, dar nu în viața sa personală, nici în teologia lui care scârție tot mai mult, ci vrea să facă ordine în cazul celor ce îi critică învățătura eretică și asocierile ce îi arată adevărata identitate, încercând să oprească revelațiile incomode privind asocierile sale.

În articolul său De la cine învățăm? Cu cine ne asociem? Cu cine ne identificăm? Iosif Țon își propune să stingă un vacarm pe care el l-a stârnit prin lipsa-i de înțelepciune și prin deciziile luate în ultima vreme ce i-au subminat credibilitatea în cercul evanghelicilor români, și pe care vrea să o recâștige. Ca de obicei, când este încolțit, în loc să își recunoașcă greșelile, maestrul Țon trece la artificii ce se pretind logice sau raționale, pentru a îndepărta criticile ce i s-au adus pe bună dreptate. Acum Iosif Țon se vede încolțit de lucrurile ce au ajuns în atenția publicului cu privire la asocierea Străjerilor cu apostolul mincinos Oyakhilome și adoptarea de către aceștia a învățăturilor sale evident eretice, din moment ce și unul din capii fără cap ai Străjerilor a ajuns în sfârșit să le condamne! Chiar și pentru un puțin gânditor ca Peia este evident că Străjerii au ajuns victime ale unor învățături eretice ce emană de la Johanesburg. Iosif Țon simte că îi fuge pământul de sub picioare și de aceea vine pe piață cu explicații prin care vrea să își scuze asocierile maligne.

Iată subterfugiile sale la care apelează în articol:

„Putem să învățăm ceva, mai multe sau mai puține, de la cineva, fără să ne asociem în vreun fel cu persoana sau organizația (sic) aceea. Deasemenea, putem să ne asociem cu o persoană sau o organizație, fără să ne identificăm unii cu alții.”

Apoi exemplifică:

„Pot să învăț anumite lucruri de la Martin Luther și de la luterani, fără să mă asociez cu luteranii, sau să mă identific cu ei devenind luteran.”

Artfifciul continuă cu alt exemplu neconcludent pentru ceea ce vrea să demonstreze.

„În 25 martie, 1990, am avut la București o întâlnire cu conducătorii cultelor evanghelice: baptiști, creștini după Evanghelie, penticostali și încă alte câteva grupări mai mici. Într-o discuție de vreo șase ore, am stabilit care sunt lucrurile pe care le credem la fel și care sunt lucrurile în care avem credințe diferite. Am constatat că avem cam 95% credințe comune și cam 5% credințe diferite. Pe baza faptului că avem atâtea credințe comune, am decis atunci să creăm ”Alianța evanghelică”, adică să ne asociem pentru lucrări bine precizate, cum ar fi evanghelizări, acțiuni sociale, radio comun, etc., în timp ce ne păstrăm fiecare credințele noastre specifice (credințele în care ne deosebim și care ne dau identitatea fiecăruia). Cu alte cuvinte, am decis să ne asociem, dar nu să ne identificăm unii cu alții. Asocierea nu impune și identificarea!”

Ne-a convins? Haideți să îi analizăm argumentul și să îl aplicăm corect, nu așa cum face Iosif Țon uitând ceea ce este mai esențial în asemenea comparații. El uită să spună că cele 5% care ne deosebesc, pe noi baptiștii, de penticostali și de creștini după evanghelie nu sunt esențiale, ci reprezintă deosebiri de ordin secundar. Dar nu tot așa stau lucrurile cu învățăturile altor grupări ce se pretind creștine. De ce nu dă Iosif Țon ca exemplu pe Martorii lui Iehova, și să ne spună că are multe de învățat de la aceștia și se poate asocia cu martorii, chiar dacă nu se identifică cu ei? Dar cine știe, poate Iosif Țon ne va anunța în curând că se asociază și cu aceștia, deși nu intenționează identificarea cu ei! Sau de ce nu amintește Iosif Țon pe Mormoni să ne anunțe că deoarece are în comun cu aceștia atât de multe lucruri, inclusiv ideea că noi suntem dumnezei, se asociază cu aceștia? Probabil, că după principiul ce l-a anunțat, se va asocia și cu aceștia, văzând succesul lor în lume! În definitiv, Iosif Țon este mânat de dorința de a avea succes. „Trezirile” mormone ar putea să fie obiectul următorului său studiu, și gruparea mormonilor următoarea sa asociere! Totul este să ne spună răspicat că nu se identifică total cu aceștia! Oligofrenii ar continua să îl aduleze mai departe, dacă face o asemenea declarație. Și la urma urmei, o declarație este ușor de făcut!

Iosif Țon uită în mod deliberat să ne spună că cele 5% (sau mai multe)care ne deosebesc pe noi,  credincioșii baptiști, de Străjeri sunt fundamentale, și constituie, în cazul Străjerilor, învățături eretice cu care nici un credincios loial Domnului Isus nu se poate asocia, nici identifica. Străjerii au adoptat învățătura lui Oyakhilome că noi suntem hristoși, putând avea o ungere similară cu cea pe care a primit-o Isus! La fel, Străjerii au subscris la învățătura lui Oyakhilome că suntem dumnezei și putem crea cu cuvântul gurii noastre! În acest punct Iosif Țon nu doar se asociază cu Străjerii (și implicit cu Oyakhilome), ci se și identifică cu ei, el susținând în lucrările sale anterioare, semnalate de fratele Timotei Pop, că noi suntem dumnezei. Iarăși, Străjerii au primit de bună mărturia lui Oyakhilome că Duhul Sfânt nu vine din ceruri, de la Dumnezeu, ci este transmis de însuși Oyakhilome și acoliții săi celor ce îi acceptă învățătura! Ce să mai vorbim despre aberațiile străjero-oyakhilomești că orice boală este produsă de cel rău și ei au putere și formule să elimine bolile! Aici, din nou, Iosif Țon nu doar a învățat de la aceștia, așa cum ne declară, nu doar s-a asociat cu aceștia, ci se identifcă cu ei! Apropo, dacă Iosif Țon este un atent observator al lucrării Domnului Isus, așa cum pretinde, să ne spună unde a întâlnit în acea Evanghelie și acea lucrare a Domnului Isus „școlile de vindecare?” Pentru acest concept inept trebuie, pe bună dreptate, să dea credit străjero-oyakhilomiștilor care s-au dovedit originali în acest punct, și nu numai aici!

Care a fost scopul articolului lui Iosif Țon? Să iasă cu fața curată din asocierea sa cu Străjerii, acum că ies la iveală tot mai mult învățăturile lor eretice. Cum vrea să se scuze Iosif Țon? Arătând că există asocieri între credincioși din diferite grupări, deși aceștia nu au exact aceleași convingeri sau învățături, și aceste asocieri nu îi compromit cu nimic. El uită să spună că asocierea credincioșilor autentici este (dacă e să fie biblică) doar cu alți credincioși autentici, care deși au convingeri sau învățături diferite, totuși nu au învățături eretice, așa cum este cazul Străjerilor.

Oare Iosif Țon își închipuie că nimeni nu mai gândește între baptiști și penticostali? Dacă va continua să își scuze în viitor în același fel greșelile, tare ne temem că va ajunge în curând să aibă adepți doar printre oligofreni. Vorba românească, „Cine se scuză, se acuză!”

Iosif Ţon se crede apostol

Noul Testament arată că apostolii au fost credincioşii care au trăit cu Domnul Isus, au avut contact cu El şi învăţătura lui în mod direct, şi l-au văzut după înviere. Dacă aceste condiţii sunt testul de acid pentru apostoli, nu e de mirare că în vremea noastră când au apărut proroci şi apostoli mincinoşi cu droaia, aceştia vor să îşi prezinte scrisorile de acreditare. Iosif Ţon a adoptat nu de mult poziţia că Dumnezeu vorbeşte şi în vremea noastră prin profeţi şi prin apostoli. Unul de care face paradă este apostolul fals din Chicago numit John Eckhardt, care chipurile, prin cărţile lui, i-a ajutat fiica să se vindece. Acum, John Eckhard nu doar spune că este apostol, ci pretinde că Dumnezeu a ridicat în vremea noastră mulţi apostoli care au misiunea să reformeze teologia şi biserica vremurilor noastre. Iosif Ţon crede ceea ce spune John Eckhardt, şi se vede pe sine un astfel de apostol.
Legat de aceste pretenţii trebuie să menţionăm şi scrierile explicative elaborate de Iosif Ţon în ultima vreme. El are pretenţia că emanează o nouă teologie şi reformează creştinismul actual. Dar ca să aibă autoritate la cei creduli, Iosif Ţon şi-a pregătit cu atenţie scrisorile de acreditare. Una dintre ele a fost mărturia lui despre felul în care a revenit la credinţă în anul 1968. Unii au privit cu mirare la noua lui mărturie a convertirii şi a evoluţiei lui pe plan religios, neştiind de ce Iosif Ţon pretinde că a avut anumite experienţe care nu au fost divulgate până anul trecut, dar ea se înscrie pe linia noii lui teologii. În mod indirect, Iosif Ţon ne oferă toate informaţiile care indică într-o singură direcţie, şi anume, că el pretinde că este un apostol. Dacă veţi verifica linkul  http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-fr-ton-iosif/

veţi observa că Iosif Ton spune lui Daniel Mitrofan:

Ai facut tot felul de speculatii despre mine, dar una dintre posibilitati nu ai mentionat-o nici macar teoretic: Aceea ca as fi un veritabil om al lui Dumnezeu, care in anii aceia am actionat sincer si curat in slujba Domnului meu si sub calauzirea Lui.

In 21 ianuarie, 1968, in zori, cand eram in meditatie si rugaciune, mi-a aparut Domnul Isus in fata. Cum L-am vazut am exclamat: “Doamne, pentru un om ca mine mai este iertare?” Mi-a raspuns cu multa dragoste: “Iosif, Eu am murit pentru toate pacatele tale.” Si incet a disparut. 

Iată deci că Iosif Ţon L-a văzut pe Hristosul înviat, în mod personal, cu ochii lui fizici! În acest punct el se compară cu apostolul Pavel care a avut şi el o astfel de întâlnire cu Domnul în care Domnul l-a iertat pentru păcatul necredinţei şi al persecutării Bisericii. Oare paralela făcută de Iosif Ţon nu este grăitoare? Nu numai că Iosif Ţon ne comunică faptul că trebuie să fie acceptat de credincioşi, deoarece şi Pavel a fost iertat şi acceptat (el uită că Pavel a dovedit că s-a pocăit şi nu şi-a trădat fraţii de atunci încolo), dar el ne mai comunică şi faptul că aşa cum apostolul Pavel a primit apostolia, tot aşa şi el prin experienţele lui a primit apostolia de la Domnul Isus.

Să mergem un pas mai departe şi să vedem celelalte informaţii şi pretenţii ale lui Iosif Ţon pentru a vedea lămurit unde ţinteşte. Pe lângă această mărturie Iosif Ţon ne mai spune că el are întâlniri cu Domnul Isus şi că ceea ce spune şi scrie este inspirat de Duhul lui Dumnezeu. Punând împreună aceste informaţii vedem desluşit că Iosif Ţon pretinde, nici mai mult nici mai puţin, decât că el este un apostol. 

Apostol o fi, dar nu unul autentic. Vă lăsăm pe voi, iubiţi cititori să concluzionaţi ce fel de apostol este Iosif Ţon.

Aforismul (8) - Un mare adevăr concentrat într-o propoziţie mică

Perlele cresc din fire obişnuite de nisip ce au ajuns printr-o tragedie să se înfigă în corpul scoicii. Astfel de tragedii ale scoicilor produc mult căutatele mărgăritare. Răspundem corect la tragediile existenţei când în urma lor dăm şi noi la iveală mărgăritare.

Toate perlele cresc din fire de nisip, dar nu toate firele de nisip ajung perle.

Toate capodoperele au crescut din tragedii, dar nu toate tragediile au produs capodopere.

Reformă carismatică? Să fim serioși! (partea II)

Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic, ne-a propus cu un secol în urmă personajul caragialesc ce reprezintă cu multă fidelitate în aceste zile pe autorul J. Lee Grady de la revista Charisma care își propune să arunce praf în ochii creștinilor publicând un articol ce are pretenția că va reforma teologia și practicile atât de compromise ale carismaticilor. Numai că intreprinderea lui a fost deja caracterizată (pe drept cuvânt) ca fiind înșelătoare deoarece același autor promovează în revista sa caractere ce au teologia și practicile pe care el el declară ne-ortodoxe pe de o parte, și lipsite de onestitate pe de altă  parte. Iată mai jos partea a doua a analizei articolului său uns cu toate unsorile, dar lipsindu-i ungerea Duhului lui Dumnezeu.

6. Opriti toate extorcarile spirituale acum. Lucrarile Televiziunilor Crestine trebuie sa inceteze  si sa se abtina de la toate tacticile manipulatoare de strangere de fonduri. Noi trebuie sa nu mai acordam platforme  lucratorilor care  fac revendicari ciudate de recuperare a finantelor in mod supranatural, in special atunci cand Scriptura este distorsionata, sunt impuse termene limita si saracii sunt exploatati.

Toată indignarea editorului este un simulacru din moment ce nu numește nici unul din cei care practică extorcările spirituale (sic)!Și ar fi bine dacă nu ar pune împreună toate Televiziunile Creștine, deoarece numai cele carismatice s-au profilat pe extorcări și înșelăciuni.

7. Cei care pretind ca sunt slujitori ai lui Dumnezeu – fie daca acestia sunt evanghelisti care calatoresc, pastori locali sau lideri de anumite lucrari – trebuie sa dea socoteala fata de alti lideri. Toți cei  care refuza sa-si supună viata lor unei discipline evlavioase vor trebui sa  fie  corectati.

Și cum se va face corectarea? Publicând o propunere de reformă prin care să se revizuiască totul dar să nu se schimbe nimic? Apă de ploaie!

8. Expunerea intrusilor. Bisericile ar trebui sa inceapa sa verifive trecutul acestor lucratori care calatoresc din loc in loc. Predicatorii care au ascuns antecedente penale, au mintit cu privire la casatoriile lor din trecut, care au victimizat femei sau care au refuzat sa plateasca ajutorul pentru copil ar trebui sa  fie expusi ca sarlatani si evitati sau respinsi in cazul in care nu se pocăiesc.

Din cele scrise înțelegem că editorul „prestigioasei” reviste Charisma nu are nimic cu predicatorii care au antecedente penale, sau sunt divorțați, sau au victimizat femei, sau și-au abandonat familiile refuzând să își întrețină copiii, dacă recunosc public aceste lucruri. Descalificați sunt numai dacă au trecut sau trec sub tăcere astfel de „slăbiciuni!” Biblia reală (spre deosebire de cea carismatică) spune că un divorțat și un afemeiat nu au ce căuta în lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă s-au pocăit, pentru că și-au pierdut bunul renume și în lucrarea lui Dumnezeu sunt promovați doar cei care au o bună mărturie a celor de afară!

9. Opriti falsificarea ungerii. Dumnezeu este Dumnezeu, si El nu are nevoie de ajutorul nostru ca  sa se manifeste. Aceasta inseamna ca  nu trebuie sa presaram  sclipici pe noi insine pentru a sugera ca slava lui Dumnezeu este cu noi, si ca nu trebuie sa ascundem bijuteriile false pe podea pentru a dovedi ca suntem “unsi” sau sa scoatem  afara din manecile noaste pene de pui golasi ca sa putem pretinde ca ingerii sunt in camera. Toate aceste sunt minciuni impotriva Duhului Sfant.

Și dacă acestea sunt minciuni împotriva Duhului Sfânt, cei care le-au practicat sunt mincinoși care au adus hulă Duhului lui Dumnezeu. Acești hulitori au „uns” pe atâția alții în lucrarea lor înșelătoare. Carismaticii ar trebui să înceteze cu toate parafernaliile lor, cu uleiurile sfințite, cu batistele consacrate ce fac minuni, cu scrisorile peste care chipurile se roagă, etc. Așa cum răsăritenii sunt ridicoli cu pretențiile lor că oferă ape sfințite, tot așa sunt și carismaticii. Așa cum preoții grupărilor istorice pretind în mod mincinos că sub egida lor au apărut minuni făcute de icoane și alte lucruri de ale sfinilor (moaște, relicve), tot așa carismaticii mint când pretend minuni făcute de batiste și șorțuri, etc.  Așa cum catolicii cereau bani pentru indulgențe, așa carismaticii au devenit experți în a stoarce bani de la creduli. Simonia caotlicilor este o nimica pe lângă simonia carismaticilor de teapa lui Benny Hinn și Oyakhilome, care trăiesc în palate, înoată în bani, au la dispoziție armate se servitori și caravane de mașini de lux și avioane personale.

10. Sa ne intoarcem la curatie/ neprihanire.  Am avut destule scandaluri. Biserica carismatica trebuie sa dezvolte un sistem de restaurare a lucratorilor care au cazut. Cei care au cazut din punct de vedere moral pot  fi restaurati, dar ei trebuie sa fie dispusi sa se  supuna mai degraba unui proces de vindecare, decat sa se grabeasca sa ajung imediat inapoi la  amvon.

La ce să îi restaureze? La învățăturile eretice datorită cărora au căzut? La practicile nebiblice care le-au cauzat căderile? Carismaticii căzuți sunt un rezultat firesc al sistemului diabolic la care subscriu (teologie eretică și practici scandaloase)!

11. Avem nevoie de smerenie. Lucratorii care pretind tratament de vedete, cer salarii generoase, insista pe titluri sau pe expunerea distanta fata de altii sunt vinovati de mandrie spirituala.

12. Nu mai vrem “big shots”(greu de tradus). Apostolii sunt sclavi ai lui Hristos si ar trebui sa fie modele impecabile de umilinta. Apostolii adevarati nu conduc de sus in jos, printr-o autoritate ierarhica peste biserica. Ei servesc biserica de jos in sus ca si adevarati slujitori.

Mai este nevoie să menționăm odată că doctrina carismatică ce susține existența apostolilor în vremea noastră este o erezie ce are consecințe abismale multiple? Nu, nu avem „apostoli adevărați,” așa cum crede editorul revistei Charisma, ci avem numai apostoli falși în vremea noastră. Când editorul revistei Charisma va declara falsitatea celor ce pretind că sunt apostoli, atunci putem spera într-o reală reformă.

13. Niciodata nu promova daruri pe cheltuiala caracterului. Cei care sunt implicati in profetie, vindecari si minuni trebuie, de asemenea, sa arate Roada Duhului Sfant. Si in timp ce continuam sa incurajam darul vorbirii in limbi, sa ne asiguram ca nu il vom  trata ca pe ceva semn al superioritatii. Lumea are nevoie de dragostea noastra, nu de “glossolalia” noastra.

Carismatismul va promova întotdeauna „darurile” în detrimental caracterului, deoarece doctrinele lor sunt false. Ce caracter au oameniii care promovează doctrine false? De la început carismaticii au avut probleme de caracter și continuă să aibe aceste probleme. Este apoi nevoie să îi aducem aminte editorului că lumea nu are nevoie de „dragoste,” ci de o Evanghelie corectă?! Evanghelia corectă va produce adevărata dragoste. Se vede că revista Charisma nu este interesată de expunerea Evangheliei lui Hristos, ci de manifestări de „dragoste” ce fac abstracție de adevăr!

14. Puneti  profetii sa dea socoteala. Cei care refuza sa-si asume responsabilitatea pentru declaratiie inexacte sau neconforme cu realitatea, sa nu li se mai dea “platforma” sa vorbeasca. Iar “profetii” care traiesc o viata imorala nu mai merita sa mai aiba o voce publica.

Din moment ce mișcarea carismatică s-a abătut de la Cuvântul lui Dumnezeu nu are un etalon cu care să măsoare inexactitatea declarațiilor predicatorilor carismatici. Cine va face evaluarea acelor declarații? Benny Hinn? Sau T. D. Jakes? Sau Jack Deere, care sunt toți eretici? Iar dacă falșii profeți își asumă responsabilitatea pentru declarațiile inexacte sau neconforme cu realitatea pot activa în continuare? Așa se pare că susține autorul propunerii de reformă. Și ce înseamnă „viață imorală” din moment ce editorul revistei Charisma crede că cineva poate fi divorțat și recăsătorit, și totuși să fie predicator, când Domnul Isus spune că orice om ce își lasă nevasta fără motiv de infidelitate și se căsătorește cu alta trăiește în preacurvie, iar apostolul Pavel spune clar că prezbiterul trebuie să fie bărbatul unei singure neveste? Carismaticii nu recunosc tipul de imoralitate de care vorbea Domnul Isus și nu le pasă de cerințele postulate de apostolul Pavel! De altfel nu ar trebui să ne mirăm, deoarece carismaticii au apostolii lor, care pot răsturna ceea ce este scris cu revelația lor nouă!

15. Haideti sa facem lucrurile importante lucruri importante. Scopul ungerii Duhului Sfant este de a ne imputernici pentru a ajunge la altii cu Evanghelia. Astazi suntem la rascruci de drumuri: Fie vom continua intr-o  directie gresita, intretinuti  de circurile noastre carismatice, fie ne vom avanta in evanghelizare, plantare de biserici, misiuni, ucenicie si lucrarea, plina de compasiune, de ajutorare a celor saraci si de lupta impotriva nedreptatilor. Bisericile care imbratisează aceasta Reforma noua se vor concentra asupra prioritătilor lui Dumnezeu.

Nu, editorul revistei Charisma nu cheamă la plâns și post, la sfâșiere și pocăință, ci cheamă la activitate susținută! Ar fi bine dacă ar înceta să menționeze evanghelizări și plantări de biserici și misiuni și ucenicie și lucrare și ajutorare, și ar insista asupra unei pocăințe care să îi ducă pe oameni la Cuvânt, scoțându-i din imperiul eresului carismatic.
http://dorinpele.wordpress.com/2011/10/27/15-reforme-de-care-are-nevoie-miscarea-penticostalacarismatica-1/
Charisma Magazine

Reformă carismatică? Să fim serioși!

Mai multe site-uri au semnalat un articol publicat în revista Charisma, scris de editorul acestei reviste( J. Lee Grady) cu intenția de a arăta necesitatea unei reforme în sânul mișcării carismatice. În timp ce cei care semnalau acest articol au exprimat entuziasm față de această intreprindere, este cazul să spunem că a reforma o mișcare care este putredă, nu e nimic mai mult decât a procesa putregaiul crezând că prin procesare devine lemn.  Nu, editorul revistei Charisma nu a oferit o abordarea transanta si clara fata de reforma necesara in Miscarea Penticostala/Carismatica. ( Aici) Entuziasmul multor cititori este total nejustificat, ceea ce arată ignoranța acestora cu privire la problemele reale ale mișcării carismatice.

În primul rând revista Charisma se face vinovată de promovarea unei mișcări care de la începuturi s-a aflat pe nisipuri mișcătoare și a dus la scufundarea multora în marasmul ei seducător. Așa cum au semnalat oameni ai lui Dumnezeu serioși ca John MacArthur Jr. în Charismatic Chaos, sau Hank Hanegraaff în Counterfeit Revival și Christianity in Crisis, sau Chuck Smith în Charisma vs. Charismania, etc., mișcarea carismatică este o contrafacere grosolană a credinței și trăirii creștine, o mișcare ce promovează falsul, înșelarea sistematică, practici oculte pe care le pune pe seama Duhului Sfânt, etc., etc. Blasfemiile carismaticilor sunt prea multe pentru a fi enumerate. Mulți sunt sabelieni în concepție, negând Trinitatea (Oneness Penticostal). Alții promovează doctrinele pernicioase ale ideologiei Word of Faith, care susține că noi suntem dumnezei care putem controla realitatea și putem crea cu cuvântul gurii noastre tot ce vrem.  Iarăși, alții susțin înșelătoarea doctrină numită în engleză Health and Wealth, care ne spune nici mai mult nici mai puțin că Dumnezeu vrea ca toți să fim bogați și sănătoși, că sărăcia sau suferința în trup sunt întotdeauna rezultatul păcatului și a necredinței din viața noastră, și că tot ce avem de făcut pentru a le depăși este să credem și să alungăm demonii bolilor și ai sărăciei. Alți carismatici sau apucat de o „reformă” a creștinismului contemporan și au început așa numita New Apostolic Reformation despre care John MacArthur spune:

The latest wave of this, I'll just give you one illustration, the latest wave of this that is gaining traction and has entered into the sort of national news is a new form of Charismania, bringing reproach on the Holy Spirit called the New Apostolic Reformation, NAR, the New Apostolic Reformation. It is not new, it is not apostolic, and it is not a reformation, by the way. It is like Grape Nuts, it's not grapes and it's not nuts, it's like Christian Science, it's not Christian and it's not scientific. Well the New Apostolic Reformation isn't new, it isn't apostolic and it isn't a reformation. But it is a rapidly expanding movement being generated by some of the same old troubling false teachers and false leaders that have been around in Charismania for decades, always dishonoring the Holy Spirit, always dishonoring the Scripture, always claiming miracle signs, wonders, visions, dreams. Peter Wagner, the Kansas City prophets, Mike Bickle, Cindy Jacobs, Lou Engle(??), and on and on and on it goes. In fact, this is exploding so fast that they have a 50-state network that are now involved in this. (http://www.worldviewweekend.com/worldview-times/article.php?articleid=7702)

În Noua Reformă Apostolică apostați de clasă mare pretind că prin ei Dumnezeu a restaurat în vremea noastră noi apostoli și profeți care au aceeași autoritate ca apostolii și profeții Noului Testament. Unul din acești apostați, John Eckhardt este cel invocat de Iosif Țon că ar fi contribuit la vindecarea fiicei lui, care a ajuns prin Demeter să îi citească cărțile.  Abuzurile și falsurile grosoalane ale mișcării carismatice pot constitui o listă interminabilă.

Iată însă că revista Charisma, care a promovat aceste doctrine și practici false de două decade încoace, vine să ne spună că mișcarea carismatică are nevoie de reformă, și editorul ei ne spune care ar fi reformele necesare.  Falsurile mișcării carismaice sunt mai multe și mai grosolane decât cele ale Bisericii Catolice. Când Martin Luther a semnalizat abuzurile acelei biserici, conducerea Bisericii catolice a inițiat o serie de „reforme” care nu au schimbat cu nimic caracterul eretic al acelei biserici, nici practicile ei abuzive. Tot ceea ce s-a schimbat a fost imaginea proiectată în public. Ceea ce editorul revistei Charisma dorește este o astfel de cosmetizare pe care au înfăptuit-o și catolicii forțați de Reforma autentică promovată de Luther.

Să luăm propunerile acestui editor și să vedem că ele nu sunt  nicidecum articole de reformă, ci o continuare a ereziei. Tot ceea ce face editorul este să defileze prin fața cititorilor așa zisele propuneri de reformă pentru a opri criticile justificate care se înmulțesc la adresa mișcăriii carismatice. O să arătăm că propunerile lui J. Lee Grady nu sunt altceva decât vaccinuri date unui mort. Iată propunerile sale și comentariile noastre (traducerea făcută în limba română pe care am preluat-o de ( aici)  este defectuoasă în multe puncte, dar având în vedere cititorii care nu știu engleză, ne folosim totuși de ea):

1.  Sa reformam teologia noastră. Duhul Sfant este a treia persoana a Sfintei Treimi. El este Dumnezeu si El este Sfant. El nu este o “ea ” sau un “el”. El nu este o greseala grosolana sau o prostie, o forta, sau o putere innascuta. Noi trebuie sa incetam in al mai manipula, comanda  si arunca imprejur.

De ce nu numește editorul pe cei care au promovat erezii cu privire la Persoana și lucrarea Duhului Sfânt? Simplu, pentru că nu vrea să îi înstrăineze nici pe T. D. Jakes, nici pe alți eretici care au popularizat și promovat carismatismul pe meridiane.

2. Sa ne intoarcem la Biblie. Cuvantul lui Dumnezeu este fundamentul  experientei crestine. Orice experienta dramatica, indiferent de cat de spirituala ar parea sa fie, trebuie sa fie testate de catre Cuvantul lui Dumnezeu  si discernamantul Duhului Sfant. Viziunile, visele, profetiile si orice intalniri cu îngerii trebuiesc sa fie in conformitate cu Scriptura. Daca noi nu le vom  testa  vor  putea ajunge sa  raspandesca deceptie si inselaciune.

Editorul nici măcar nu sesizează că problema carismatismului nu au fost și nu sunt viziunile și visele și profețiile și întâlnirile cu îngerii care nu sunt în conformitate cu Scriptura,ci sunt viziunile și visele și profețiile și întâlnirile cu îngerii care prin simplu fapt că sunt acceptate neagă caracterul final al revelației lui Dumnezeu în Scriptură. Când carismatismul va recunoaște acest lucru se va reforma cu adevărat. Atâta vreme cât susține posibilitatea și existența revelației noi, este pe calea ereziei.

3. E timpul pentru asumarea responsabilitatii  personale. Noi, carismaticii,  trebuie sa ne oprim sa mai dam vina pe demoni pentru orice. Oamenii sunt, de obicei, problema.

4. Nu te mai juca jocuri. Lupta spirituala este o realitate, iar  noi nu o sa reusim sa cistigam lumea pentru Hristos doar  strigand la ”capeteniilor” demonice. Noi trebuie sa ne rugam, sa predicam si să perseveram pana vom vedea  victoria finala.

5. Opriti neghiobia sau prostia . Cei care lovesc, palmuiesc sau imping pe altii in timpul rugaciunii, ar trebui sa li se ceara sa stea jos  pana cand vor invata ca  blandetea este  roada  Duhului Sfant.

Din nou, asistăm la o identificare greșită a problemei. Nu oamenii sunt problema, ci învățăturile dracilor ce sunt promovate de carisamtici. Nu este suficient să predicăm și să ne rugăm, dacă predicăm doctrine false și ne rugăm lipsiți de Adevăr și Duh. Cei care lovesc, palmuiesc sau imping pe altii in timpul rugaciunii  nu au o problemă cu lipsa blândeții, ci au probleme psihice pentru care ar trebui supuși exorcismului sau puși la balamuc. Editorul nostru este fie extrem de naiv, fie extrem de șiret. (Va urma)

http://dorinpele.wordpress.com/2011/10/27/15-reforme-de-care-are-nevoie-miscarea-penticostalacarismatica-1/
Charisma Magazine