Petele de cotitură ale lui Iosif Țon

Ca să ne convingă că nu și-a abandonat credința din nou, Iosif Țon a scris o broșurică a cărui titlu, Puncte de cotitură în istoria creștinismului, Editura Lux Mundi, Arad, 2012, vrea să fie o justificare a șovăielilor și metamorfozelor lui teologice. În introducere autorul ne asigură că nu și-a schimbat crezul, ci doar și-a adăugat ceva nou la crezul pe care l-a avut până acum. Totuși, în introducere el vorbește de „noul meu mesaj”. Autorul nu se poate decide dacă ceea ce ne oferă este nou sau dacă este același mesaj pe care l-a trâmbițat de ani de zile, ambiguitate care l-a caracterizat nu numai în teologie, ci și în relațiile cu frații săi și cu Securitatea.

L-am rugat pe unul din mulții mei prieteni să facă o critică a acestei lucrări și să ofere cititorilor noștri o analiză care să pună în perspectivă corectă noile elaborări ale lui Iosif Țon, și o să o facă în zilele următoare. În ce mă privește, parcurgând scrierea am observat că Iosif Țon nu îl mai numește Domn pe Mântuitorul nostru, ci Isus. În toată lucrarea de 55 de pagini numele Mântuitorului este numai de trei ori asociat cu apelativul Domn, și acele trei locuri sunt de fapt o citare de idei din articolele sale mai vechi. Toate ideile noi ale lui Iosif Țon fac referire la Mântuitorul doar cu numele Isus. Din moment ce epistolele Îl prezintă pe Isus ca Domn și folosesc expresia ”Domnul Isus” când se referă la el, se pare că Iosif Țon este consecvent în noua lui poziție teologică în care ignoră epistolele Noului Testament sub pretenția că el se duce direct la „învățătura lui Isus din evanghelii”. Am mai observat că „mamuții” spirituali din care se inspiră și pe care îi laudă în broșurica lui nu spun nici ei „Domnul Isus”, ci numai Isus. Iată că fără să fie conștient Iosif Țon ne arată esența teologiei noilor lui prieteni pe care a îngurgitat-o și el. O teologie ce are de-a face cu domnia omului peste univers (dominion theology, pe care Iosif Țon o laudă), dar nu a Fiului lui Dumnezeu asupra noastră.

Broșurica are și aspecte hazlii. Iosif Țon este de părere că creștinii nu mai trebuie să păcătuiască după botez, și afirmă că este în puterea lor ca să nu mai păcătuiască. În sprijinul acestei doctrine de importanță cardinală pentru noua lui teologie, Iosif Țon aduce afirmațiile pe care le-a spicuit dintr-o lucrare intitulată Păstorul lui Hermas de prin secolul II unde a citit domnia lui că după botez i se cere creștinului să nu mai păcătuiască. Mai exact, se afirmă răspicat că numai un singur păcat se mai iartă după botez! (p. 9) O fi o singură instanță când creștinul mai primește iertare după botez, o fi un păcat anume care se mai iartă după botez?

Deși suntem morți de curiozitate ca Iosif Țon să ne spună care este acel singur păcat care se mai iartă după botez, domnia lui ne ține în întuneric! Dar probabil că nu este greu să ghicim care este păcatul singur care găsește clemență posterior botezului. L-am ghicit fără să ne mai spună el. Este colaborarea cu Securitatea. Acesta, se iartă, pentru că Iosif Țon l-a comis după botez. În rest, Iosif Țon este de acord cu cărțulia citată, și anume că păcatele tuturor altor creștini făcute după botez nu se mai iartă!

Doamne, iartă-ne! Cât este de adevărat ce ne spune Iov la 12:20:  El (Dumnezeu) taie vorba celor meșteri la vorbă; El ia mintea celor bătrâni.