MULT ASTEPTATELE CLARIFICARI...

 

Dragii mei

Multumim pentru aceste clarificari si pentru osteneala voastra.

M-as bucura sa fie asa usor cum spuneti voi. Nu sunt un om care se pocaieste greu. Pocainta trebuie insa, de data aceasta, sa vina din alta parte.

De la distanta celor care au asteptat acest rezultat al intalnirii voastre cu Iosif Ton, in Australia, Europa si America, ceea ce s-a intamplat la Atlanta a fost cam asa:

1. Un grup de frati pastori au facut efortul sa se intalneasca cu fratele Iosif Ton, dupa ce dansul ne-a batjocorit opt luni fara sa stea de vorba cu noi.
2. Vineri seara, cand intalnirea si concluziile nu erau inca terminate, fratele Iosif Ton a predicat la una din bisericile baptiste din Atlanta.
3. Duminica seara, fratele Iosif Ton a predicat iar, de data aceasta cu o introducere „recuperatoare“ si subiectiva a fratelui Cocian, vicepresedinte al RBA. Numai spre marti, mi-a fost trimis o nota infromativa scurta din care nu reiese decat bunavointa pastorilor si cateva promisiuni vagi din parte fratelui Iosif Ton.

A fost si este normal ca toata lumea de pretutindeni sa inteleaga, punand impreuna 2+2, ca fratele Ton a primit un fel de „slap on the hand“ si readus pe usa din dos inapoi in RBA.

Am socotit ca este de datoria mea sa dejoc o asemenea stratagema si sa vorbesc cu fratele Iosif Serac si cu Viorel Clintoc. Cand Viorel mi-a rasouns ca el este „absolut“ gata sa-l primeasca si sa-l puna duminica viitoare la amvon pe fratele Iosif Ton, daca aceasta doreste, mi s-a confirmat linia pe care vrea sa mearga aceasta comisie. Stiam de fapt de la George Stefan ca el merge numai ca sa ofere fratelui Iosif Ton  o sansa de revenire, asa cum o comisie de pastori americani l-au recuperat nu de mult pe Tony Campolo.

Vreau sa va atrag atentia la o realitate trista, in ciuda bunavointei voastre, fratele Iosif nu a publicat inca nici o retractare publica a greselilor lui si nicio cerere de iertare, nici fata de baptisti, nici fata de pentecostali. Dansul ocoleste si de data aceasta pocainta, preferand sa va dea voua libertatea sa vorbiti in locul lui, spunandu-va si ce sa spuneti. Iar voi o faceti.

Nu inteleg de ce Viorel Clintoc nu ne-a trimis tuturor pastorilor insemnarile pe care le-a facut el (cam 25 de pagini), ci ne-ati trimis doar un articol cu culoare neutra, redactat in termeni foarte generali si lipsit de elemente concrete de discutie. Pacatele fratelui Iosif Ton sunt publice si lepadarea de ele trebuie sa fie tot publica.

Din cercetarile mele, si situatia de la Oradea si situatia de la Portland stau cu totul atfel decat le prezinta fratele Iosif Ton si voi il credeti mult prea usor. Fratele Iosif a mintit si minte in continuare. La ora aceasta dansul este „in aer“, fara membralitate intr-o biserica baptista, iar la Atlanta, vicepresedintele RBA a acceptat ca un astfel de baptist poate sa ne invete de la amvon.

Nu eu am fortat nota, ci rapiditatea cu care l-ati pus la amvon a fost o fortare a notei si un gest impus presedintelui, comitetului executiv si celorlalte biserici. V-ati lasat manevrati de fratele Iosif Ton sau ati vrut sa manevrati RBA, ambele situatii fiind inacceptabile pentru mie si, sper, pentru restul pastorilor.

Din pacatem fratele Iosif Ton va poate duce cu vorba, fara sa faca faptele necesare.

Comisia formata la Atlanta, prin cei care semnati acum aceasta clarificare, a cazut victima unui om foarte abil.

Doua exemple ale refuzului fratelui Iosif Ton de a dovedi spusele cu faptele necesare, mimand doar sinceritatea:

1. Cand s-a declarat charismatic (si inteleg ca inca mai este, uramarind acum sa aduca aceasta invatatura in bisericile baptiste la umbra unui Statut si a unei Marturisiri scrise doar in termeni generali),  am spus ca nu cred in sinceritatea schimbarii si l-am rugat sa mi-o dovedeasca cerandu-i iertare prietenului meu charismatic, Cocar Bunian, pe care l-a batjocorit atatia ani in Chicago. Ar fi fost normal sa se intample asa daca acea convertire ar fi fost sincera si insotita de pocainta. Ar fi foat la fel de normal ca fratele Iosif Ton sa se grabeasca sa se duca la Chicago si sa-si uneasca eforturile cu singurul baptist care-i impartaseste aceste convingeri. Ar f fost normal … Dar nimic nu este normal in aceasta situatie.

  

2. Cand l-am intrebat personal ce l-a surprins in reactia Uniunii de la Bucuresti (pentru ca in abilitatea lui strategica nu putea sa nu anticipeze o reactie), mi-a spus ca l-a durut ca a fost asimilat cu Cris, africanul, si cu invataturile lui. Am exclamat „Slava Domnului“. Daca asta nu este adevarat trebuie sa dea repede o declaratie publica si sa ajute sutele de mii de credinciosi ispititi sa experimenteze acele invataturi pentru ca au auzit ca si dansul le crede si le practica. I-am spus ca trebuie sa ajute Uniunea de la Bucuresti, cu care ar fi trebuit sa se sfatuiasca inainte de a face schimbari si declaratii asa de majore.  M-am oferit chiar sa gazduiesc eu pe blog aceasta declaratie, dar ca ar fi fost si mai bine sa o trimita Uniunii de la Bucuresti si s-o publice pe site-ul Strajerilor. A urmat o tacere lunga … O dovada in plus ca fratele Iosif a vrut sa nu se puna atunci rau cu Strajerii, preferand sa riste „smintirea“ celor multi, decat sa-si puna in pericol propria „imagine“ si intretinand astfel un conflict deschis cu reprezentantii bisericilor baptiste din Romania. Aceasta circumstanta i-a fost strict necesara pentru a se proiecta in imaginea unii „persecutat“ inaintea multimilor si mai ales a bisericilor pentecostale.

3. Daca vreti sa mai adaug o alta dovada, vreau sa va arat ca, zilele acestea, dansul sta tacand viclean, asteptand sa vada ce reactie va exista intre noi. In loc sa-mi scrieti mie, ar fi mult mai folositor sa-l chemati pe dansul la telefon in fiecare zi si sa-i spuneti ca are datoria sa scrie Uniunii de la Bucuresti, noua ca reprezentanti ai RBA si, pe  blogul dansului, miilor de oameni pe care i-a dus in eroare (mai ales celor din bisericilor pentecostale carora le-a zis public, citez: „Nu va bucurati ca ei m-au dat afara si acum sunt ca unul din voi?“).  La ce „i-a folosit“ intalnirea cu voi de la Atlanta, daca dansul nu face nimic public, dar v-a impins pe voi, manevratii binevoitori, sa faceti ceea ce ii sta bine „la imagine“. In lipsa unor schimbari in fapte si declaratii publice, la ce bun sa mai planificam inca o astfel de intalnire?

Regret ca persoana fratelui Iosif Ton incearca acum sa divizeze pastorii din RBA. Nu exista un alt exemplu in care oameni duhovnicesti sa faca sau sa fi facut aceasta. Sunt decis sa-i refuz orice posibilitate de a „lucra“ intre noi ca sa ne dezbine si sa ne desparta de fratii si surorile noastre din Uniunea din Romania.

Va trebui sa asteptati ca unul din voi sa devina sau sa redevina presedinte al RBA ca sa puteti face o asemenea nelegiuire. Eu am sa ma dau la o parte la Sacramento, dar sper ca Dumnezeu sa puna ca presedinte in mandatul viitor un om cu discernamant spiritual si cu puterea de a sta drept inaintea Lui si inaintea oamenilor.

Las pe ceilalti pastori sa citeasca si sa judece.

Dumnezeu stie ca as fi preferat sa nu fiu presedinte in aceasta circumstanta nefericita, periculoasa si de rezolvarea careia depinde viitorul si credibilitatea lucrarii pastorilor baptisti romani din RBA. Vreau sa va atrag atentia, cat mai pot, ca riscati sa rupeti Asociatia, daca vreti sa-l aduceti pe Iosif Ton nepocait printre noi, si riscati o despartire tragica de partasia celor din Uniunea Baptista din Romania. Este un rod al semintei otravite semanate de Iosif Țon printre voi și care a gasit acolo un sol neasteptat de rodnic si naiv.

Nimeni nu ma poate dovedi ca nu i-am fost si nu-i sunt prieten fratelui Iosif Țon. Va scriu insa acum ca presedinte al RBA, o responsabilitate pe care voi mi-ati dat-o, care ma apasa greu si cu care stau acum inaintea voastra si, mai ales, inaintea Domnului.

In slujirea comuna

Daniel Branzai

SA NE LAMURIM UN PIC...

Un alt articol imprumutat de aici:http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2010/09/10/timotei-pop-scurta-lamurire-despre-conflictul-cu-iosif-%c8%9bon/  Timotei Pop: Scurtă lămurire despre conflictul cu Iosif Țon

SCURTĂ LĂMURIRE privind unele neînţelegeri recente ivite între fraţii Iosif Ţon şi Timotei Pop.

Iată ce plăcut şi dulce este să locuiască fraţii împreună !Psalmul 133:1

     Acest lucru este posibil chiar şi aici pe pămîntul acesta, unde trăim sub atacurile permanente ale Celui Rău. Dar tot atît de adevărat este şi faptul că uneori apar probleme care duc la frămîntări între fraţi; aceste probleme trebuie însă soluţionate numaidecît, pentru ca „să nu se dea prilej Diavolului” (Ef.4:27). Exemplul cel mai cunoscut de probleme între fraţii din prima biserică, a fost acea atitudine a iudaizatorilor, care mergeau pe urmele ap. Pavel şi stricau ceea ce el zidea. Epistola către Galateni este expunerea biblică a luarii de atitudine a marelui apostol, împotriva acestor călcători de Evanghelie.

     Recent, şi-n biserica noastră a apărut o problemă despre care unii fraţi şi surori ştiu ceva, iar alţii nu ştiu nimic. Este vorba despre o neînţelegere teologică ivită între frţii Iosif Ţon şi Timotei Pop, în urma apariţiei cărţii mele intitulată Misticism sau Creştinism Autentic, pe care am publicat-o în Romania la Editura Agape. În urma apariţiei acestei cărţi, fratele Iosif Ţon s-a supărat şi a scris trei scrisori în care-şi exprimă nemulţumirea, şi-n care spune tot felul de lucruri despre mine. Deoarece în orice situaţie problematică este bine să se cunoască părerea ambelor părţi, am crezut de cuviinţă că este de datoria mea să vin cu această „Scurtă Lămurire”.

     De Thanksgivingul anului 1997, fr. Ţon a ţinut în biserica noastră o serie de predici din care rezulta clar că este adeptul conceptului teosis, respectiv miezul teologiei mistice ortodoxe. La sfîrşitul unei astfel de predici, eu l-am reţinut pe fr. Ţon pe holul bisericii din San Rafael, şi i-am zis că un concept de felul celui abordat de dînsul, poate fi încadrat în filosofia New Age. A negat acest lucru, după care eu i-am zis imediat, mai pe-nţelesul tuturor, că ideea respectivă, anume că omul devine Dumnezeu, nu este una biblică. Atunci fratele a obiectat şi a spus că dacă aceasta n-ar fi una biblică, n-ar fi fost susţinută de Domnul Isus în Ioan 10:34-36. N-am mai spus nimic, şi am plecat dezamăgit. (Recent, în una din scrisorile dînsului, fr. Ţon revine asupra acestui punct de vedere în mod corect, biblic, dar atunci credea cu totul altfel).

Anii au trecut, iar de Crăciunul anului 2004, fr. IŢ a ţinut o predică în adunarea noastră avînd ca „text de bază” nu un text biblic, ci Dogma Centrală a Ortodoxiei, care spune astfel:

Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om,
Pentru ca noi oamenii să putem deveni Dumnezeu.

     Atunci, imediat după terminarea acelui serviuciu divin de seara, am convocat comitetul bisericii şi am arătat cît de nocivă din punct de vedere spiritual este această dogmă, care stipulează că omul devine Dumnezeu. Tot atunci am arătat că spusa aceasta este una din dogmele de bază a oricărui fel de misticism, şi că aceasta , de fapt, nu este nimic altceva decît Marea Minciună din Eden, care spune aşa:

„…şi veţi fi ca Dumnezeu” (Gen.3:5)

     Absolut toţi membrii acelui comitet au fost de acord cu mine, iar fr. Mircea Ghitea a încuviinţat a veni cu mine acasă la fr. IŢ, pentru a-i transmite hotărîrea acelui comitet, respectiv nebiblicitatea acelor concepţii propagate de dînsul. Dar fr. Mircea Ghite, din motive lesne de înţeles, m-a sunat şi mi-a spus că s-a răsgîndit, şi nu mai poate veni cu mine la fr. IŢ. Atunci l-am contactat pe fr. Nelu Brisc, păstorul bisericii, cu care m-am deplasat de-ndată acasă la fr. IŢ, unde pentru un timp de cca 5 ore am discutat de spre nocivitatea concepţiilor mistice (că omul este, sau devine Dumnezeu, că nu patristicii trebuie predicaţi în biserică, ci Sfînta Scriptură, etc). Atunci, cu ocazia aceea, fr. IŢ nu a cedat un pas din concepţiile respective.

     Dar în vara anului 2005, fr. IŢ m-a reţinut pe o bancă în biserica noastră, după terminarea serviciilor religioase, şi mi-a zis ceva de felul: „Îţi mulţumesc că prin intransigenţa ta, m-ai reţinut şi nu m-ai lăsat să mă duc cu totul în jos pe panta periculoasă pe care alunecasem datorită acelor idei mistice ortodoxe”. Am fost foarte plăcut surprins, şi de atunci încolo, am devenit mult mai apropiaţi. Aşa s-a făcut că de Crăciunul anului 2005, mi-a trimis prin email, prefaţa unei cărţi la care tocmai lucra pe atunci. Mi-a spus că acea prefaţă este un fel de rezumat al crezului evanghelic al dînsului, şi că este cel mai preţios lucru pe care l-a scris vreodată în viaţă. De asemenea, m-a rugat să citesc totul cu atenţie, şi să fiu critic cît pot eu de tare, faţă de ceea ce voi citi. Spre marea mea surprindere, şi spre dezamăgirea mea totală, în acel material de 85 de pagini, era sistematizat tot misticismul pe care eu îl auzisem pe cale orală din gura dînsului, şi despre care mie îmi spusese că l-a părăsit !!!. Am făcut foarte multe adnotări pe marginea celor citite, iar în final, am scris că aşa ceva, nu este compatibil cu punctul evanghelic de vedere, şi ca atare, trebuie total refăcut. Fratele s-a supărat pentru aceasta, şi de atunci încolo, nu mi-a mai zis nimic.

     După aceste evenimente, eu am mai stat de vorbă cu dînsul, în prezenţa păstorului bisericii, fr. Nelu Brisc, şi mi-am arătat dezamăgirea faţă de ideile mistice sau semi-mistice ale dînsului.

     Apoi în vara anului 2006, fr. IŢ a publicat cartea cu prefaţa în cauză, carte pe care a intitulat-o: Umblarea cu Dumnezeu în unire cu Domnul Isus Cristos, sub călăuzirea Duhului Sfînt. Sunt cîteva idei mistice concrete în această carte, şi anume:

i) Omul devine Dumnezeu (pag. 25)ii) Misticismul este biblic (pag.67)iii) Omul (mai ales femeile), pot avea o relaţie amoroasă cu Domnul Isus. (pag. 315). Este cu de-a dreptul scandaloasă această idee gnostico-mistică.Apoi, în scrisorile scrise cu ocazia acestor neplăceri, mai afirmă următoarele:iv) Creştinismul este o religie la fel ca toate celelalte religii.v) Cei ce se bazează pe Sfînta Scriptură şi trăiesc prin credinţă, au un creştinism teoretic, sec, gol de orice relaţie personală cu Domnul.

     În ultimii 10 ani eu am lucrat la cartea despre care am amintit deja, carte pe care am conceput-o ca un fel de compendiu de misticism, în care ideile mistice să fie scoase în relief în contradicţie flagrantă cu învăţătura Sfintei Scripturi. De aceea, în cartea mea, pe ici, pe colo, sunt amintite şi combătute ideile fr. IŢ, idei prin care acesta cochetează cu misticismul. Dar în cartea mea, fr. IŢ niciodată nu este numit „misticul Ţon”, deoarece dînsul încă nu poate fi numit aşa. Cartea conţine 428 de pagini, şi dintre toate acestea, dacă s-ar însuma toate referinţele critice la adresa ideilor mistice ale fr. IŢ, s-ar obţine 2 pagini. Cu toate acestea, la apariţia cărţii mele, fr. IŢ, s-a supărat foarte tare şi-n repetate rînduri a spus că TOATĂ cartea mea este îndreptată împotriva dînsului, şi este menită a-l distruge !!! Lucrul acesta este o iluzie şi este cît se poate de neadevărat. Orice afirmaţie a mea cu privire la învăţătura dînsului este adevărată, şi tocmai de aceea, dînsul s-a supărat atît de tare. Dar în fond, de ce s-a supărat fratele IŢ ?

     Înainte de toate, nu trăim noi într-o ţară democratică unde prin Constituţia tării noastre avem dreptul la libera exprimare a ideilor?

     Sau este fr. IŢ un adept al cenzurii totale pe care noi am cunoscut-o în „Regimul de tristă amintire”, de care cu toţii am fugit ?!

     Ori, în ultimă instanţă, ar vrea fratel IŢ ca orice carte care nu-l laudă pe dînsul, să fie trecută la un infam nou Index, pe care să-l inventeze dînsul acum, după modelui celui propus şi folosit de Papa de la Roma după declanşarea Reformei Protestante ?!

     În prima sa scrisoare de nemulţumire, fr. IŢ a afirmat că dînsul nu mai vrea să fie membru într-o biserică în care este membru şi TP, că nu mai vrea să ia Cina Domnului împreună cu TP, etc. Eu i-am scris imediat o scrisoare ca reacţie la cele spuse şi i-am spus frumos că asemenea afirmaţii nu sunt compatibile cu statura unui om spiritual, care de la Crăciun încoace, predică aproape în mod exlusiv numai despre bunătate. De asemenea, i-am spus că în ciuda divergenţelor de opinii teologice, eu îl iubesc, îi doresc ce doresc familiei mele, şi vreau să fiu pe mai departe membru în aceeaşi biserică.

     În toate scrisorile dînsului, fr. IŢ afirmă că eu nu l-am abordat niciodată în legătură cu subiectele scrise în cartea mea, şi că n-am procedat niciodată cu dînsul conform principiului din Matei 18. Acest lucru este totalmente neadevărat, aşa după cum oricine a putut trage concluzia, prin lecturarea acestei scrisori.

De asemenea, afirmă că în cartea mea, eu pledez pentru un creştinism „teoretic, sec, gol de orice relaţie cu Dumnezeu”. Această afirmaţie este cel mai mare neadevăr pe care fr. Iosif Ţon l-a spus vreodată. Oricine se poate convinge de contrariul celor afirmate de dînsul, şi de neadevărul pe care vrea să-l insinueze, prin simpla lecturare a cărţii mele între paginile 354-425 (citeşte mai ales pag.398-425).

     În toate scrisorile dînsului, fr. IŢ cere să fiu judecat de păstor, comitet şi biserică pentru îndrăzneala de a-i critica unele idei totalmente nebiblice. Dar atunci cînd dînsul a scris ce a scris în cartea sa de misticism, dînsul n-a cerut aprobarea comitetului bisericii noastre, şi de asemenea, comitetul bisericii nu l-a judecat pe dînsul în nici un fel; atunci, de ce dînsul vrea să fiu judecat eu acum, cînd am făcut un lucru asemănător cu dînsul ?! (cu excepţia că eu am vrut să apăr adevărurile biblice despre care am crezut că dînsul n-a avut o atitudine corespunzătoare ?). Prin urmare, această problemă este numai între mine şi dînsul. Eu doresc permanent o întîlnire cu fr. IŢ, cînd şi unde vrea dînsul, şi mă bucur că fr. Nelu Brisc, păstorul bisericii, vrea să medieze între mine şi dînsul, aşa cum de altfel a făcut de multe ori. Chiar şi pînă acum fr. Brisc a luat legătura cu fr. IŢ, şi i-a transmis hotărîrea mea de a sta de vorbă în legătură cu aceste neînţelegeri, dar dînsul a refuzat categoric. Mie personal îmi pare rău de necazul pricinuit fr. IŢ, şi sunt hotărît a face orice pentru reconcilierea cu dînsul, excepţie făcînd retractarea apărării adevărului biblic, aşa cum îl înţeleg eu. Din toată inima îmi cer iertare pentru orice neplăcere pricinuită fr. IŢ, cît şi tuturor acelora care au fost afectaţi de neînţelegerile ivite. Domnul ne-a chemat să trăim în pace, chiar dacă unii dintre noi avem idei diferite de ceilalţi (bineînţeles, nu chiar atît de diferite, încît „să trecem peste ce este scris” – I Cor.4:6).

     Fie ca Domnul, Judecătorul cel Drept, să privească din înaltul cerului, pentru a îndrepta lucrurile strîmbe, a mîngîia pe cei întristaţi, şi a aduce pace în inimile tuturor.

     A Lui să fie toată gloria !

     Cu iubire în Cel ce ne-a iubit mai întîi, Timotei Pop.

     August 7, 2010.

SCRISOAREA FRATELUI GEABOU...

Iată și ultima scrisoare trimisă păstorilor din RBA de unul din prietenii fratelui Iosif Țon, Geabou Pascu: luata de aici...http://barzilaiendan.wordpress.com/2011/07/28/vasile-branzei-aurel-popescu-si-iosif-ton/

Catre fratii pastori ai Ascatiei Crestine Baptiste din S.U.A. si Canada

Dragii mei colegi,

Am asteptat cu multa speranta sansa oferita fr. Iosif Ton la Atlanta, sansa de a se reabilita la intrunirea cu fratii pastori din asociatie. M-as fi asteptat sa-si recunoasca greselile si sa ajunga la pace cu Biserica din Portland si cu Biserica baptista din Rominia in general pe care, prin comportarea lui din ultima vreme, a denigrat-o si a dat posibilitatea altora sa o umileasca in fel si chip, fara ca Iosif sa ia atitudine, aparindu-i pe cei care l-au iubit si i-au stat la dispozitie cu ce au avut mai bun…

Ascultind predica lui dela Atlanta, felul cum a incercat sa-si justifice ultimile lui „descoperiri” ,n-am vazut in el nici-o schimbare, decit acelas Ton arogant si plin de sine (nu un frate sarac in duh, nu unul care-si plinge trecutul (, caderile si ridicarile ) ci un diplomat ,care folosind smecheria, sa facut ca-si cere iertare, pentruca facindu-se ca se scuza a folosi ocazia sa acuze si sa atite la desbinare pe frati.

De remarcat faptul ca, Iosif are darul de a invata ,este un f. bun invatator. Dar el invata pe altii;..pe baptisti pe penticostali ,pe strajeri ,pe toti, inafara de sine,fiindca ce spune el in predica dela Atlanta despre primele ferinciri-sau porunci…nu se vede deloc in ceia ce face el.

Mie mi-a placut invatatura data de el, si am luat-o de buna pentru mine asa cum am facut si altadata pe cind eram „Tonist”. Dar ce ma doare pentru el este faptul a linga vorbele lui Ton, vorbe dealtfel f. frumoase, nu sint si faptae.

Noi „Tonistii” am fost gata sa murim cu el pentru adevar, sa ne sacrificam familiile avind totala incredere in ce invatam impreuna la fiecare Tardelas. Dar fratele nostru de cruce,Iosf Ton n-a avut aceiasi incredere in noi, si a „ascuns” fata de noi faptul ca el era dotat si cu alte daruri ale D.Sfint. Fratele nostru cu care noi am fost gata de orice sacrificiu pentru Adevar,nu ne-a spus niciodata ca a vorbit in limbi, nu ne-a aratat niciodata sticluta cu ulei care a scos-o din buzunar la amvonul Bisericii din Atlanta, nu ne-a spus ca are darul vindecarilor si nu ne-a introdus si pe noi prietenii, lui in scoala aceasta a vindecarilor…..

Cind fica lui era micuta in leagan, fiind bolnava, ne-a chemat pe toti din Tardelas sa ne rugam si sa ne punem miinile peste ia. Am facut-o, si Dora sa vindecat. Iosif nu avea la ora aceia sticluta cu untdelemn si nu-i cunostea pe strjerii de astazi….

De cine s-o fi temut asa de tare ca sa aiba aceasta atitudine fata de noi si sasi „ascunda” darurile primite dela Duhul Sfint ? Oare sa se fi temut de securitate ?!!
Nu cred, fiindca noi eram gata sa murim pentru Adevarul pe care-L predicam.

Eu cred ca fr.Iosif nu spune adevarul . El se da acum a fi caristmatic ,ca sa prinda bine si la caristmatici, se preface ca si Cameleonul ,ca sa poata inainta pe toate fronturile.
Fr.Ton a tradat increderea noastra si intelegerea avuta intre noi, intelegerea de a nu mai scri si nici de a mai publica ceva fara a ne consulta cu totii mai inainte.

In cazul cu biserica din Caransebes, fara stirea noastra, fr.Iosif a dat autoritatilor, respectiv celor dela Departamentul Cultelor, un mesaj scris, intitulat :”Pozitia MEA“, pozitie in care ii acuza pe frati, si–i justifica pe cei dela Uniune pentru cele intimplate la Caransebes.

Aflind de acest fapt, l-am chemat la Tardelas la Bucuresti sa discutam cu privire la cele scrise de el, si sa ne spuna dupa cele afirmate in scrisoare, el cu cine este? cu noi, cu Uniunea, … cu autoritatile? Unde se pozitioneaza el in acea scrisoare, si cum ii suna lui acest titlu „Pozitia mea „ Ce-i spune lui cuvintul „mea“?????
O zi intreaga am purtat discutii, fara ca Iosif sa cedeze vreun pic si sa recunoasca ca a gresit.

Si atunci, ca intotdeauna, si, ca si de curind la Atlanta, el a argumentat ca un diplomat, ca el sa bagat ca sa-i invete, pe cei dela Caransebes, pe cei din conducerea cultului, si pe noi toata ziua aceia.

Tot asa spunea el cind s-a dus la strajeri, ca sa dus sa-i ivete, sa-i corecteze d.p.d.vedere doctrinar, asa cum ne corecteaza si pe noi toti astazi.

Fratilor, fr. Ton este un om tare la cerbice, tare in grumaz, si nu cedeaza cu una cu doua, si nu recunoaste, tot asa cum a facut si in cazul cu securitatea, n-a recunoscut pina cind n-a fost incoltit pe internet la „Masa Rotunda” cind apoi ne-a surprins pe toti cu cele declarate. Lucruri pe care nici noi tovarasii lui de cruce, de suferinta nu nu le cunosteam.

Ca unul care am colaborat atitia ani cu el si stiu si faptele bune facute de fr.Ton, curajul lui, indrazneala lui in multe lucruri, m-as bucura, ca la urmatoarea intilnire cu fratii pastori, sa lase diplomatia laoparte, sa se pocaiasca sincer si sa se smereasca asa cum fosrte bine invata pe altii si sa ajunga la pace cu biserica din Portland si cu toti ceilalti, aratind ca este indragostit cu adevarat de bunatatea lui Dumnezeu si nu de rautatea celui egoist.

S-ar putea sa fie o sansa pentru el, o sansa pe care care noi cei inaintati in virsta, sa n-o mai avem inca odata,dar cind ni se ofera s-o folosim si sa ne smerim sincer, sa ne golim de noi insine, sa ne plingem trecutul cu multe caderi si ridicari si sa croim macar deacum incolo carari drepte cu picioarele noastre. Putem sa ne smerim, si Dumnezeu ne va inalta in mod sigur, nu oamenii. Sau, putem sa ne inaltam, sa ne ingimfam si plini de noi insine, sa-L determinam pe Dumnezeu sa ne umileasca, nu oamenii.

Ma rog D.lui pentru fr. Iosif si vreau ca Cel rau sa n-aibă nici-un cistig, la posibila urmatoarea intilnire cu fratii pastori, ci intrunirea cu fratii laConventia dela Sacramento sa fie un prilej cind Numele Domnuluilui sa fie glorificat.

Al vostru frate si coleg pe ogorul Domnului Pascu Geabou.

Când să înotăm cu curentul şi când să stăm neclintiţi ca stânca

"In matters of style, swim with the current; in matters of principle, stand like a rock."
– Thomas Jefferson
Ce spune acest aforism? Că este înţelept să mergem cu curentul când este vorba de forme, dar e necesat să stăm neclintiţi ca stânca atunci când e vorba de principii. Necazul este că cei mai mulţi creştini merg cu valul când e vorba de principii şi unii ţin cu încăpăţânare nu doar la principii, ci şi la modalităţile învechite de a lucra pentru Domnul.  Rareori găseşti un lucrător creştin ce arată dubla înţelepciune de care vorbeşte aforismul.

Tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi?

Aşa întreba revoltat apostolul Pavel pe evreul care se măgulea că având Legea lui Dumnezeu, cunoscând voia lui Dumnezeu şi având capacitatea de a discerne lucrurile, este călăuza orbilor, povăţuitorul celor fără minte şi învăţătorul celor neştiutori. Problema mare a acelui evreu nu era lipsa cunoştinţei, ci lipsa aplicării în viaţa personală a lucrurilor pe care le oferea altora ca învăţătură. Această ipocrizie este mereu înfierată de Cuvântul lui Dumnezeu. Ea nu a dispărut odată cu fariseii primului secol, ci a devenit o pratică destul de răspândită în Biserici la cei neatinşi de Duhul lui Dumnezeu, dar care vor cu orice preţ să fie în faţă.     

Nu este un secret că Iosif Ţon pretinde că este un învăţător al maselor de credincioşi evanghelici români. În această postură el se face vinovat tocmai de păcatul de care vorbeam, învăţând pe alţii lucruri pe care nu le trăieşte. De exemplu, atunci când în 1978 a avut loc conflictul Bisericii Baptiste din Caransebeş cu conducerea Cultului Baptist, Iosif Ţon a acuzat pe membrii comitetului Bisericii că nu s-au supus autorităţii Cultului Baptist! Astăzi, când el a fost sancţionat de conducerea Cultului Baptist din România care i-a retras ordinarea, în loc să se supună autorităţii Uniunii Baptiste, el le dă cu tifla şi continuă să predice ca predicator baptist! Frumoasă supunere!

În declaraţia lui cu privire la cooperarea cu securitatea pe care o recunoaşte că ar fi avut loc până în 1968, el spune că după ce s-a pocăit din nou „Primul lucru care am înţeles că este atunci voia lui Dumnezeu pentru mine este să mă duc la o Biserică, să mă supun judecăţii ei şi să caut iertarea ei şi dezlegarea ei. Fiindcă eu fusesem membru în Biserica Baptistă din Cluj-Iris, am stat de vorbă cu pastorul ei, Iulian Tătaru, i-am spus despre iertarea pe care am primit-o de la Dumnezeu şi despre dorinţa mea ca să fiu primit înapoi în Biserică.” Deci atunci era voia lui Dumnezeu ca Iosif Ţon să fie membru într-o biserică şi să se supună judecăţii ei... Lucrurile s-au schimbat însă de când a apucat-o razna peste pustiile carismatice. În loc să fie membru responsabil într-o Biserică, Iosif Ţon a găsit cu cale că este mai bine să nu fie responsabil în faţa nimănui.

Cărei autorităţi ecleziastice i se supune Iosif Ţon? Bisericii locale? El şi-a retras membralitatea din Biserica Baptistă din Portland fără să îi pese de păstorul şi comitetul acelei biserici! Cultului Baptist din România? Nici pe departe! Deşi Cultul Baptist i-a retras ordinarea, el continuă să pretindă că este predicator baptist şi să activeze sub acest nume! Nu îi pasă de autoritatea Cultului Baptist din România! Ce să spunem despre Asociaţia Bisericilor Baptiste din USA? La întrunirea pe care a avut-o cu reprezentanţii Asociaţiei la Atlanta între 21-23 iulie a.c. Iosif Ţon a fost mustrat pentru abaterile lui doctrinare, reproşându-i-se probleme legate de comportament şi caracter, cerându-i-se să nu mai activeze în bisericile baptiste atâta vreme cât nu şi-a rezolvat problema membralităţii sale într-o biserică baptistă, şi i s-a explicat că orice biserică baptistă ce îl invită să vorbească şi el acceptă acest lucru procedează împotriva disciplinei Bisericilor Asociaţiei...  Ce face Iosif Ţon cu această cerinţă ce venea de la reprezentanţii Asociaţiei (zece păstori plus doi păstori observatori)? O calcă imediat în picioare acceptând să predice în Biserica Baptistă Română din Atlanta în ziua următoare!

Cărei autorităţi eclesiastice se supune Iosif Ţon? Bună întrebare! Până Iosif Ţon va răspunde la această întrebare, îi punem alta: Tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Vorba fratelui Daniel Branzai, preşedintele Asociaţiei: Aşteptăm ca dânsul să practice ceea ce predică… (După întâlnirea de la Atlanta,  http://barzilaendan.wordpress.com

Iosif Ţon şi matrapazlâcurile noii lui credinţe

Veţi citi mai jos o scrisoare plină de întrebări adresată lui Iosif Ţon de către sora Aurelia Gabor. Ne bucurăm că există fraţi şi surori care nu cad pe spate când aud de Iosif Ţon, ci chestionează serios noua lui credinţă confruntând-o cu Scripturile. Dacă aţi citit scrisoarea în altă parte, vă asigurăm că o nouă lectură a ei vă va face bine.

Pace, frate Ton,

     Recunosc că mi-a trebuit ceva timp să mă decid să vă scriu aceste rânduri dar, după multă gândire, rugăciune și apreciere a discuțiilor ce au avut loc la noi la biserică, pe Glisan,  am decis să vă scriu, pentru a putea înțelege mai bine orientarea teologică pe care o aveți. Decizia mea este legată, în mod special, de faptul că ați ales biserica noastră – ca primă biserică baptistă românească din America – în care să vă expuneți noile principii pe care le-ați dobândit în ultimul an, și care – așa cum afirmați dv. -  au devenit ”noua dv. teologie” sau ”un nou creștinism” !

     Trebuie să recunosc că, atât întâlnirea ce a avut loc pe data de 2 iulie 2011 (cea cu întrebări și răspunsuri), cât și predica dv. de duminică seara (iulie 10, 2011) m-au lăsat și mai confuză decât fusesem înainte.

     Am ascultat cu câtă atenție am putut expunerile dv. și voi dori, în cele ce urmează, să vă pun câteva întrebări, precum și să fac câteva comentarii privitoare la cele auzite. Dacă întrebările sau comentariile mele vor arăta că nu am înțeles bine afirmațiile dv., vă rog mult să îmi spuneți lucrul acesta, în mod cât se poate de detaliat dar la subiect, folosind fraze precise și concise, care să nu dea curs unor posibile interpretări. Răspunsurile pe care le-ați dat în sâmbăta din 2 iulie au fost ambalate în multe cuvinte și referiri la diferiți teologi, ceea ce a diluat mult răspunsurile așteptate de cei care v-au pus întrebările. În cele ce sper că îmi veți scrie, aș dori ca răspunsurile dv. să reflecte opiniile dv. personale, bazate doar pe Sfânta Scriptură.

     Mulțumesc mult, pentru înțelegere și vă promit că sunt deschisă și voi face orice efort ca să înțeleg ceea ce îmi veți spune, fără prejudecăți sau idei preconcepute asupra subiectului respectiv. Doresc doar răspunsuri clare și precise. Îmi permit aceste întrebări pentru faptul că observ dorința dv. de a face parte din biserica aceasta de pe Glisan și știu că, dacă va fi așa, veți avea un impact puternic asupra gândirii membrilor ei. Se întâmplă – de ce, nu știu nici eu – să fim și eu și soțul meu parte din această biserică. De aceea, doresc să vă cunosc orientarea  și direcția pe care urmează să se meargă.

1.     Am rămas surprinsă să aud din gura dv. ideea că ”baptiștii nu cred în minuni sau vindecări” și că ”ne lipsesc semnele și minunile”. De când mă știu pe lume sunt baptistă și nu m-am îndoit niciodată de această realitate spirituală. Așa cum am menționat și atunci, sâmbătă seara, personal am trăit multe asemenea experiențe extreme cu Domnul și a experimenta o minune a lui Dumnezeu nu este o noutate pentru mine. În aceeași idee, vă pot aduce nenumărate cazuri de frați și surori din bisericile baptiste, care au primit răspunsuri la rugăciuni ori de câte ori au strigat către Domnul. Este foarte adevărat că, în practica baptistă nu intră manifestările zgomotoase și exuberante, dar cred că este minunat lucrul acesta, Duhul Sfânt care ne călăzește în tot acest proces al cererilor noastre, fiind o prezență gentilă și delicată, care nu ”scutură” pe nimeni, nici nu ”trântește” la pământ pe cei care strigă către Domnul, ci îi ridică gingaș – spiritual vorbind - și îi înarmează cu credința și puterea necesare de a merge mai departe, având ochii ațintiți spre ”țintă” adică spre Domnul Isus și viața veșnică. Deci, fiți foarte sigur că baptiștii ”cred” în puterea și suveranitatea lui Dumnezeu de a performa și astăzi, ca și în oricare altă vreme, minuni și de a vorbi oamenilor prin diferite semne. Totul este să ai ochii spirituali deschiși ! Dacă pentru dv. aceste experiențe sunt noi, pentru majoritatea baptiștilor acestea fac parte din viața noastră obișnuită cu Domnul.

     Oare dv., pe vremea când vă numeați ”baptist” nu ați experimentat niciodată o minune a lui Dumnezeu ? Nu v-a arătat Dumnezeu prin nici un semn voia Lui sau direcția pe care dorea El să mergeți ? Nu v-ați aflat niciodată în situații limită din care ați știut că doar Dumnezeu vă poate scăpa (fie ele boli, dificultăți, etc.) ? Dacă nu ați avut acest fel de experiențe, ci doar acum ați ”descoperit” acest aspect practic al trăirii cu Dumnezeu, mă întreb de ce natură a fost relația dv. cu El... Întrebarea mea este : De unde și în ce condiții ați constatat că baptiștii nu cred în minuni ?

2.     Am înțeles că Dora a fost vindecată de boala ei într-un mod cu totul special, prin conversația telefonică pe care a avut-o cu fr. Demeter din România. Ce considerați că a fost diferit în intervenția  fr. Demeter, comparativ cu rugăciunile dv. care, cu siguranță că v-ați rugat ani de zile pentru ea ca să poată fi bine. Am înțeles că ”sesiunea” de vindecare a Dorei a durat câteva ore, timp în care au avut loc anumite procese (nu este important să le menționăm). După cum eu înțeleg din Scriptură, rugăciunea este modul prin care ne apropiem de Domnul cu problema ce o avem. Decizia de a ne rezolva problema într-un fel sau altul aparține însă, în totalitate, lui Dumnezeu. De asemenea, El va decide și vremea și modul când va interveni și ne-o va rezolva. Bănuiesc că, în cazul Dorei s-au întâmplat și alte lucruri în afară de rugăciune, despre care dv., cu siguranță aveți cunoștință. Întrebare : Cunoscând felul în care a procedat fr. Demeter cu Dora, considerați că a fost o procedură biblică ? Ce bază biblică are intervenția fr. Demeter, cu toate implicațiile ei  ? (mă gândesc chiar la versetele din Matei 7) :

”15  Păziţi-vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori.

16  Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?

17  Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.

18  Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.

19  Orice pom care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.

20  Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

21  Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

22  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am proorocit Noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?"

23  Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea."

3.     Conform afirmațiilor dv., toate bolile au la bază un duh rău care le-a produs și vindecarea oricărui bolnav va fi cu succes doar dacă se va scoate afară duhul rău din acea persoană. (Dacă greșesc și gândiți altfel, spuneți așa și atunci întrebarea care urmează poate fi lăsată la o parte). Întrebare : Care este baza biblică a acestei afirmații ? Întrebarea aceasta vine, desigur, ca urmare a atâtor vindecări descrise pe paginile Scripturii a căror explicație nu are nici o legătură cu prezența vreunui duh străin (nu le mai menționez, pentru că și dv. le cunoașteți foarte bine).  

4.     Ați furnizat destul de multe informații privind ”școala de vindecare”, arătând faptul că există undeva prin Anglia chiar și o ”clinică de vindecare”, unde cei în cauză petrec până la câteva săptămâni pentru ”rezolvarea” situației lor. Am înțeles și faptul că aceste ”școli” nu se referă la cei care vindecă, ci la cei care solicită vindecarea. (Deși, și cei care ”vindecă” trebuie să fie ”școliți” undeva, nu ? Altfel, cum ar ști să aplice ”tratamentul” timp de atâtea zile sau chiar săptămâni ?). Modelul de vindecare al Domnului Isus sau al apostolilor investiți – la timpul acela – cu această putere, ne arată că aceste vindecări se făceau instant, pe moment. Și, din nou, aceeași întrebare : Care este baza biblică a unei astfel de ”instituții” ? Care este părerea dv. despre acest tip de ”spitale de recuperare ?” Am înțeles că și fr. Demeter are o asemenea ”clinică” la el acasă. Credeți că este biblic ceea ce face el ?

5.     Am reținut ceva foarte straniu atât din ceea ce ați spus dv. în predica de duminică seara, cât și din una din predicile fr. Mircea Ghitea și anume, ideea de a nu mai folosi, în rugăciunea de cerere pentru vindecarea bolnavilor expresia ”Facă-Se voia Ta”, pentru că, oricum, planul lui Dumnezeu este să-i vindece pe toți oamenii. Această precizare a fost urmată de explicația faptului că Domnul Isus a purtat la cruce și boalele noastre. 

     Am înțeles eu cumva greșit această afirmație ?

     Dacă nu am înțeles greșit, atunci mă întreb, unde este, oare, suveranitatea lui Dumnezeu de a decide asupra vieților noastre ?  A ajuns Dumnezeu ”executantul” comenzilor noastre ? Pe de altă parte, când a mers fr. Chiș în față pentru rugăciune duminică seara, la sfârșit ați spus : ”Noi ne-am făcut datoria. De acum urmează – am înțeles eu – să Și-o facă Domnul pe a Lui...” Mi s-a părut că există o mare contradicție între ideea de a nu mai spune ”Facă-Se voia Ta” și ”De acum urmează ca Domnul să Își facă datoria...”. M-aș bucura să am o clarificare precisă asupra acestei idei.

     De asemenea, tot în ideea de mai sus, nu am înțeles încă cine anume, în înțelegerea dv., face lucrarea de vindecare. Dacă ”cel care crede” este investit și însoțit (conform Marcu 16:17) – și în zilele noastre – de puterea de a elibera de duhuri pe alții, într-adevăr, acesta nu mai are nevoie să ceară intervenția lui Dumnezeu în acest proces, pentru că deja este investit cu această putere, nu ? Deci, noi, ca și copii ai lui Dumnezeu, care am crezut, putem face astfel de lucrări ? Din expunerile dv. am înțeles că ”toți cei care cred” ar trebui să aibă și puterea de a vindeca bolnavi, prin practicarea eliberării de duhuri rele, duhuri care stau la baza bolilor respectivilor bolnavi. V-aș ruga să îmi explicați încă odată cine anume considerați că are aceste puteri de a scoate duhurile și vindeca bolnavii ?

     Vă întreb lucrul acesta pentru că, iată ce scrie în 1 Cor. 12: 6-10 : ”De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor;...”

     Am reținut ideea că ați spus că ”slava este a Domnului” (probabil pentru investiția ce ne-a oferit-o). Dar, în înțelegerea și convingerea dv. cine, de fapt, considerați că face lucrarea de eliberare și vindecare ? Mie poate să îmi fie cineva mulțumitor pentru o sumă de bani pe care i-am dat-o să își cumpere ceva, un lucru pe care și l-a dorit mult de tot, dar eu voi fi furnizorul fără de care cumpărătura (lucrarea) nu ar fi putut avea loc, nu ? Cum stau lucrurile, în cazul eliberării de duhuri și a vindecării, după cum înțelegeți dv. acest proces ?

6.     Ați putea să elaborați puțin despre felul în care înțelegeți versetul din Luca 10:20 : ”Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri." ?

     V-am rugat să faceți lucrul acesta pentru că, din cele expuse de dv. la întâlnirea cu biserica și apoi din predica de duminică, reiese că – în noua dv. teologie – semnele și minunile ar fi, dacă nu singurele, oricum cele mai importante caracteristici și aspecte din viața unui credincios. Nu am auzit nimic despre pocăință, recunoașterea stării de păcat, roadele Duhului Sfânt, ci numai despre această ”putere” de scoatere a demonilor prin care se vor vindeca toți cei bolnavi. Dar iată că versetul de mai sus prezintă o cu totul altă prioritate și indică o altă preocupare pe care ar trebui să o avem și anume ca : ”bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri." Oare poate aduce practicarea exorcismelor siguranța cerului și a vieții veșnice ? Din nou, dacă sunt greșită în felul în care v-am înțeles, vă rog să mă corectați. 

7.     Am înțeles că Dora popularizează multora un DVD cu ”minuni” culese din lumea charismatică. Nu am văzut acest DVD, dar am înțeles că este considerat ca prezentând fapte reale întâmplate diferitelor persoane care au făcut mărturiile respective. Pentru mine, ce am auzit, este de domeniul fantasticului. Menționez doar ideea cu dinții sau plombele de aur (sau amândouă...). Care este părerea dv. personală asupra celor din acel DVD ? (sunt convinsă că știți despre ce vorbesc...).

8.     V-am întrebat și la întâlnirea cu biserica – și nu mi-ați dat un răspuns – și vă întreb din nou : de când aveți această nouă teologie-ideologie, ați scos vreun duh necurat din cineva ? Poate acea persoană (sau persoane) să facă o mărturie privitoare la experiența avută ? Bine-nțeles că voi accepta și lipsa de răspuns, dar poate, între timp s-a petrecut ”evenimentul” .

9.     Faptul că, în urmă cu aproape un an ați făcut publică afilierea dv. la mișcarea Străjerilor, mă obligă să vă pun câteva întrebări privitoare la ceea ce credeți despre această mișcare și despre liderii ei. În urma informațiilor contradictorii, apărute pe internet, privitoare la mișcarea Străjerilor, după afilierea dv. cu această mișcare, am făcut și eu puțin research și am descoperit practici de-a dreptul șocante.

-         Umbra lui Chris din Africa (de fapt, ca și a lui Beni Hinn), ”vindecă” bolnavii !

-         Demeter caută un număr de ”virgine” nu știu ce să facă cu ele ! (Sic !)

-         Pe neașteptate, lumea se trezește peste noapte cu ”dantură de aur” ! (soțul meu, stomatolog de meserie, spune că ”aurul” de fapt, nu este cel mai indicat metal pentru lucrările dentare...) ;

-         Un pastor din România (de fapt, chiar din Deva), cu care am vorbit recent mi-a spus că a avut curiozitatea să meargă la una din conferințele Străjerilor, care a avut loc la Deva. Vacarmul din sală l-a năucit și nu știa bine dacă e la discotecă sau printr-un loc asemănător... Discutând cu cineva a doua zi și mirându-se de ce a văzut acolo, i s-a spus că a ”nimerit” într-un ”bad moment”... Oare acolo unde este prezent Duhul lui Dumnezeu și Domnul Însuși, există ”bad moments” ?

     Care este, la ora aceasta, poziția dv. față de Străjeri ? Am înțeles, din afirmațiile dv., că nu agreeați cu absolut toată ideologia lor dar atunci, nu înțeleg : mai aveți încă o relație de apartenență la ei ? Iar dacă nu mai aveți, sunteți gata să faceți un anunț public privitor la faptul că v-ați înșelat în ceea ce privește direcția și orientarea acestora și că reveniți la ceea ce ați fost întotdeauna ?

     Mi-am permis să vă pun toate aceste întrebări doar pentru faptul că ați dorit să predicați la biserica la care merg și eu acuma. Prezența dv. la biserica de pe Glisan va avea un impact foarte mare asupra lucrării de acolo și, probabil că va da o direcție diferită acestei biserici, decât cea cu care s-a pornit la drum, dacă se va întâmpla să rămâneți permanent acolo.  Întrebările pe care am încercat să le formulez cât mai clar și mai concis (deși știu că sunt greoaie, pentru că problemele explorate sunt deosebit de complexe), sunt întrebări care preocupă pe mulți frați și surori din biserică, de aceea răspunsurile ce mi le veți da (sper !) vor clarifica, probabil și pentru alții poziția dv. actuală.

     Vă mulțumesc mult pentru timpul dv. și vă asigur încă odată că nici măcar una din problemele pe care le-am ridicat nu au fost puse sau gândite în mod tendențios, ci ele au la bază dorința mea sinceră de a vă cunoaște felul de gândire, în ideea că ar fi posibil să facem, pe viitor, parte din același grup de închinare. 

     Cu respect, a dv. soră în Domnul, Aurelia Gabor

Cazul Ioan Ungureanu - trădare urmată de regret ca al lui Iuda

Despre acest Iuda al Baptiştilor din România am auzit că avea o funcţie mare în conducerea cultului Baptist, dar fiind în Budapesta, a fost prins cu anumite ilegalităţi pentru care a fost extrădat României. Oficialităţile ortodoxe au folosit această situaţie pentru a-l atrage în tabăra lor, oferindu-i prin procuratură eliberarea şi încetarea urmăririi penale dacă trece la ortodoxie. Ioan Ungureanu a acceptat tranzacţia. L-au folosit pentru propagandă împotriva credincioşilor baptişti. Îl puneau să ţină conferinţe pe la oraşe şi sate unde hulea credinţa baptistă.

A fost interpelat o dată de un credincios baptist, care i-a spus în faţa mulţimii:

            - „Cu câtva timp în urmă spuneai că credinţa baptistă este credinţă biblică. Acum spui că credinţa baptistă este o erezie, şi credinţa Bisericii Ortodoxe este cea adevărată. Când ai minţit?”

Ioan Ungureanu a înghiţit găluşca. Nu mai avea ce să răspundă.

Istoria nu se opreşte însă aici. A venit şi ceasul plecării din lume a lui Ioan Ungureanu. Cei care au fost în preajma lui au mărturisit că a murit îngrozit, spunând că pentru el nu mai există scăpare şi posibilitate de a fi mântuit! Cei prezenţi l-au îndemnat să cheme Numele Domnului Isus, dar el ţipa îngrozit şi spunea mereu că nu mai poate schimba nimic!

Desigur că Biserica Ortodoxă i-a făcut o înmormântare în care popii l-au „dezlegat de păcate şi l-au trecut în rândul drepţilor.”

Ioan Ungureanua fost în rândul drepţilor, dar a trădat pe cei drepţi şi pe Domnul Isus care i-a declarat drepţi pentru blidul de linte oferit de Biserica Ortodoxă, blid care i-a fost fatal ca lui Esau. Cazul lui Ioan Ungureanu ne aduce aminte de alţii ca şi el, care neagă credinţa în care L-au cunoscut pe Domnul Isus şi se dau după vânturile de învăţătură care promit mult, dar în final oferă mizerie.

Cunoştinţa oferită prin metoda grădinii Edenului – meditaţie de Petru Anghel

Am citit cu mulţi ani în urmă cartea Secta sinucigaşă, o carte ce descrie soarta tragică a mai multor sute de oameni care s-au lăsat seduşi de prorocul mincinos Jim Jones, care i-a determinat pe adepţii săi să îl urmeze în Guyana, unde întreaga comunitate ce l-a ascultat a fost victimă a sinuciderii în masă. Din păcate aceeaşi credulitate pe care am întâlnit-o la discipolii lui Jim Jones o întâlnim la marea majoritate a celor ce se lasă antrenaţi de grupările eretice. Conducătorii acestor grupări eretice, chiar dacă nu pot, sau nu vor să ucidă trupurile ucenicilor lor, le ucid totuşi sufletul.

Jim Jones a avut în tinereţe nişte experienţe foarte interesante. In oraşul Lyn unde locuia erau mai multe biserici aparţinând de mai multe culte. El a trecut cam pe la toate, dovedind multă instabilitate. O vreme a fost apropiat de penticostali, iar apoi de metodişti. Considerând că are vocaţie de a deveni păstor şi nemulţumit fiind de celelalte comunităţi bisericeşti, el a luat hotărârea să înfiinţeze o biserică proprie. La începutul carerei sale de predicator punea un mare preţ pe problemele sociale, antrenând biserica sa în fapte caritabile. Mai apoi s-a orientat spre cei ce trâmbiţau semnele şi minunile, şi s-a lăsat sedus de mişcarea carismatică. În anul 1956 Jones a inaugurat "Templul Popoarelor.” Ceea ce îi atragea pe oameni la el erau “vindecările” sale impresionante ce minunau mulţimile. Pretinzând că are o slujbă de tămăduire profetică unică, el zicea: “E mâna DOMNULUI! În timpul fiecărei slujbe sunt eliminate tumori, în faţa ochilor voştri ologii umblă, orbii văd…” Cât de tentantă era “evanghelia” lui Jim Jones! Ce mulţi oameni au crezut în pretenţiile lui! Ce tristă soartă au avut toţi cei ce l-au urmat în nebunia lor!

Templul Popoarelor nu este o legendă a secolelor trecute, ci este un fapt real, petrecut foarte aproape de zilele noastre, verificat cu mulţi martori oculari, un eveniment care a distrus vieţile multor oameni ce au dorit să cunoască puterea lui Dumnezeu! Au învăţat ceva oamenii din isoria lui Jim Jones? Nicidecum. Aceeaşi goană după senzaţional e prezentă şi în generaţia noastră. Aceiaşi lupi răpitori vin în faţa mulţimilor şi le promit vindecări şi minuni! Cât întuneric există în lume! Câtă naivitate la cei ce îşi spun creştini! Şi  ce mulţi sunt victimizaţi de prorocii falşi!

Deşi a trecut mai mult de 2000 de ani de la pogorârea Luminii, sunt multe minţi care bâjbâie încă în întunerec. Avem şi azi multe personalităţi "marcante," cu educaţie aleasă şi cu dorinţe la fel de legitime ca ale lui Jim Jones de a atrage mulţimile de partea lor şi la ideile lor. Înfluenţa lor însă nu e putere de la Dumnezeu! Cunoştinţa adevărată nu se poate însuşi după metoda grădinii Edenului! Dar cu regret trebuie să constatăm că tocmai acestă metodă e foarte mult întrebuinţată în vremea noastră. Fructul cunoştinţei se culege astăzi din toate grădinile teologice moderne şi se oferă sufletelor ca şi cum ar fi cules din pomul vieţii! In faţa puzderiei de oferte spirituale este bine să nu uităm un lucru, şi anume, că atâta vreme cât ne ţinem de Cuvântul lui Dumnezeu şi implicit de biserica unde Dumnezeu ne-a oferit cuvântul şi harul mântuirii, şi ne-a dat naşterea de sus, suntem pe calea cea bună. Domnul Isus este exact acolo unde ne-a mântuit. El nu ne trimite la prorocii însetaţi de a avea în faţă mulţimi de oameni  aftiaţi după semne şi minuni. De fapt christosul mincinos va convinge pe oameni că el e autentic prin semne şi minuni! Îndemnul meu este să fim credincioşi Dumnezeului care ne-a mântuit prin Domnul nostru Isus Christos şi ne-a dat pecetea şi arvuna Duhului Sfânt! Să fim mulţumiţi cu experienţa naşterii din nou, cea mai mare minune ce poate fi experimentată de muritori!

Persecuţiile credincioşilor baptişti sub Antonescu – O mărturie a lui Mihai Mihuţ

Când mareşalul Antonescu s-a aliat cu Germania fascistă pe la 1940, Cultul Baptist a trecut prin mari greutăţi. Astfel, a venit un ordin ca pocăiţii şi ţiganii să fie deportaţi în Rusia, la Bug. În cazul baptiştilor, cei care ar fi dorit să scape de deportare, puteau obţine lucrul acesta doar dacă ar fi trecut la Cultul Ortodox. În vremea aceea bunicul meu, care era patron cojocar şi care avea mai mulţi ucenici şi calfe, era diaconul Bisericii Baptiste din Caransebeş. Fratele Ioan Socaciu a fost acela care l-a ordinat ca diacon pe bunicul meu, Mihai Mihuţ, al cărui nume îl port. Bineînţeles, că bunicul nu a dat înapoi, ştiind că trebuie să suferim pentru credinţă, aşa cum ne-a învăţat Domnul Isus. Nu a întreţinut nici măcar o clipă ideea trecerii înapoi la Cultul Ortodox, aşa cum cereau autorităţile.

Nu acelaşi lucru s-a petrecut cu alţi slujitori ai Cultului Baptist. De pildă, în timpul acela, Ioan Ungureanu, care avea o funcţie în cultul nostru, a trecut la ortodoxie şi a fost hirotonisit ca preot ortodox. Din unele surse se înţelege că Ioan Ungureanu a fost prins încălcând legea şi s-a oferit alternativa, ca în loc să meargă la închisoare, să treacă la ortodoxie şi să combată credinţa baptistă. Lucrul acesta ne spune ceva despre subordonarea justiţiei din acea vreme de către Biserica Ortodoxă. Ei bine, pe acest Ioan Ungureanu, care a trădat credinţa biblică, l-au folosit mai marii Bisericii Ortodoxe ca propagandist împotriva credinţei baptiste. Astfel, îl trimeteau din loc în loc să aibe conferinţe în care să atace credinţa baptistă. El a dat un anunţ în ziar prin care chema pe credincioşii baptişti să vină cu el la ortodoxie, că acolo e religia adevărată. Unii l-au ascultat, deoarece voiau să evite prigonirea. Guvernul antonescian răspândea tot mai mult ameninţarea  deportării credincioşilor baptişti la Bug.

Bunicul meu a fost anunţat de poliţia de atunci să se îmbrace cu haine groase, şi să aştepte, deoarece va fi ridicat. În situaţia aceea tensionată secretarul bisericii şi casierul au venit într-o seară la noi acasă şi i-au pus pe masă bunicului meu toate actele bisericii şi dosarul de membrii, zicând: “Noi trecem la Cultul Ortodox!” Presiunile se făceau faţă de toţi credincioşii baptişti, dar mai ales faţă de cei ce aveau funcţii de slujire în biserici.

Fratele Marcu Nichifor era funcţionar pe timpul acela într-o gară din Bucureşti. I-au ridicat carnetul şi nu mai era păstor. Cei de la Siguranţa statului i-a dat un telefon şefului fratelui Marcu Nichifor şi i-au zis: “Lămureşte-l să treacă la Cultul  Ortodox!” Fratele Marcu Nichifor nu a aceptat şi drept urmare au venit cei de la Siguranţa statului şi i-au zis direct: “Alege din două una: Ori te duci în Rusia, ori te băgăm în puşcărie cu o pedeapsă de 25 de ani!” Fratele Marcu a zis: “În Rusia e prea frig, de aceea prefer să fac 25 de ani de puşcărie, că şi acolo au nevoie mulţi oameni să audă Evanghelia.”

În noaptea când trebuiau să fie ridicaţi Mihai Mihuţ, Marcu Nichifor şi mulţi alţi frati din Cultul Baptist din România, s-a întâmplat ceva. Antonescu a revocat în ultimul moment ordinal de deportare a credincioşilor baptişti. S-a întâmplat aşa cum spune John Bunyan în Călătoria Creştinului despre acel punct al traseului  unde de o parte şi alta a drumului stăteau doi lei înfricoşători. Mulţi călători spre Cetatea Cerească se întorceau înapoi îngroziţi de lei, şi spuneau şi altora să fugă pentru a-şi scăpa viaţa. Creştinul însă a înaintat pe cale, deşi vedea leii în faţa sa. Când a ajuns destul de aproape, a constatat că leii erau legaţi şi nu puteau să facă nici un rău călătorilor care deciseseră să meargă înainte fără să ţină cont de primejdii.

Ordinul lui Antonescu a făcut bine lucrării Domnului din România. Pe de o parte a arătat cine erau falşii credincioşi din Cultul Baptist, adică cei ce au renunţat la credinţă şi s-au alăturat Bisericii Ortodoxe la ordinul autorităţilor. Pe de altă parte, credincioşii care au rămas fideli Domnului au văzut puterea izbăvitoare a Dumnezeului în care s-au încrezut. Oricum Bisericile Baptiste au ieşit din această încercare întărite în harul Domnului Isus.