Trilogia lui Iosif Țon - o mică enciclopedie de erezii

Chiar o citire cursorie a ultimelor opuscule ale lui Iosif Țon va demonstra că sunt îmbibate de nenumărate erezii. Se pare că doctorul convertit la carismatism acționează ca un burete care suge toate inepțiile teologice aruncate pe piață de eretici, la care adaugă propriile sale elaborări, nu mai puțin eretice.

Iosif Țon susține că omul mântuit este capabil să ajungă la o treaptă superioară a sfințirii totale, ceea ce înseamnă lipsa păcatului în trăirea curentă.

Biblia ne învață că cei care susțin că nu au păcat se înșeală singuri și fac mincinos pe Dumnezeu! 1 Ioan 1:8-10 este scris nu pentru cei nemântuiți, ci pentru cei care sunt iertați și trebuie să umble în lumina părtășiei cu Dumnezeu.

      Dacă zicem că n'avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n'am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.

Iosif Țon susține universalismul (?) în acord cu noii lui dascăli întru ale ereziei. „Îi onorăm pe toți oamenii nu numai pentru că sunt cetățeni onorabili ai Regatului, ci fiindcă sunt și fii ai Regelui.” (Cotituri, p. 40).

Iosif Țon susține că cei credincioși nu mai au o natură păcătoasă (Cotituri, p. 44-45 și alte elaborări recente). „Teoria că noi, chiar și după unirea cu Cristos, rămânem cu natura coruptă a lui Adam, este o totală contrazicere a Cuvântului lui Dumnezeu. Deci concluzia este că după unirea cu Cristos noi nu mai avem natura coruptă a lui Adam”.  Probabil că Romani 7:14-24 nu intră în calculele sale teologice!

        Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n'am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..

Iosif Țon a devenit adeptul teismului deschis care susține că Dumnezeu nu cunoaște toate lucrurile, ci este antrenat și El în schimbare și în progres. ”Am fost învățat că Dumnezeu a hotărât și a determinat totul dinainte și de aceea cunoaște dinainte tot ca are să se întâmple” (Cotituri, p. 52), dar lucrul acesta nu mai este acceptat de Iosif Țon din moment ce a ajuns în contact cu Peter Wagner, un eretic notoriu care a abandonat și el teismul clasic. Iosif Țon concluzionează că Dumnezeu nu cunoaște toate lucrurile, și poate să își schimbe gândurile. Este de prisos să îi mai oferim texte din Scripturi care să îi reamintească convertitului la carismatism că Dumnezeu este omniștient și nu are nevoie nici să învețe, nici să își schimbe gîndurile!

Învățăcelul lui Peter Wagner a ajuns să creadă împreună cu noii lui dascăli că ei, carismaticii radicali, cari au descoperit mai nou că sunt și apostoli, crează împărăția lui Dumnezeu pe pământ (Cotituri, p. 43, 46)!

Biblia arată că singurul care poate aduce Împărăția lui Dumnezeu pe pământ este Domnul Isus. Prin urmare Iosif Țon  s-a asociat cu cei mai mari scelerați ai mișcării carismatice și împreună cu aceștia aruncă hule la adresa lui Dumnezeu și la adresa Domnului Isus.  

Despre iubire

Acceptăm dragostea de care ne credem vrednici (We accept the love we think we deserve). Stephen Chbosky

Poți fi numai atât de fericit cât este persoana pe care o iubești (You can only be as happy as the person you’re in love with). Daniel Radcliffe

M-am decis să stau cu dragostea... Ura este o povară prea mare ca să fie purtată (I have decided to stick with love… Hate is to great a burden to bear). Martin Luther King, Jr.

Carismatismul este sinonim cu ignoranța teologică

Avea dreptate predicatorul american John MacArthur când spunea că mișcarea carismatică se face vinovată de acceptarea în sânul mișcării evanghelice a celor mai multe erezii contemporane. Ignoranța crasă a carismaticilor întrece orice imaginație. Ca o mostră este un comentariu pe care l-am citit  aici pe un blog ce se pretinde creștin, dar care nu corectează în nici un fel contribuțiile cele mai bizare din punct de vedere teologic (ce vin să demonstreze ignoranța de care vorbeam). Carismaticii nici măcar nu știu ce înseamnă a fi creștin și cum se ajunge la mântuire, nici nu înțeleg rolul Decalogului în ecuația mântuirii! Iată comentariul care nu mai are nevoie de discuție:

„dumnezeu sa ne intareasca credinta si sa inplinim cuvintul luii divin -cele zece poruncii- daca le inplinim inseamna ca sintem crestinii adevarati dumnezeu sa ne uneasca im cuget si ghindire in aceste vremurii grele” trusca Timisoara”

Scopul vieții văzut din perspective pragmatice

Scopul nu este să durăm veșnic, ci să creăm ceva ce va dura veșnic.

The goal isn't to live forever; the goal is to create something that will. Chuck Palahniuk

Viața este...

Viața este ceea ce faci din ea - de aceea fă-o frumoasă!

Life is what you make of it - why not make it beautiful? (Ashton Kutcher)

A învăța prin exemplu

 Comediantul Sam Levinson povestește că în prima sa zi de școală mama lui a ținut să vină împreună cu el în clasă și să stea de vorbă cu învățătoarea lui.  I-a spus acesteia că dacă fiul ei face prostii să îl pedepsească pe băiatul care stă lângă el. ”De ce” a întrebat profesoara? „Pentru că băiețelul meu învață prin exemplu” a răspuns mama lui.

Margaret Thatcher despre Uniunea Europeană – sau de ce idioții vor ajunge sub dictatură

Alegerea noastră este una simplă. Fie vom exercita un control democratic asupra Europei prin cooperarea guvernelor noastre naționale și a parlamentelor care au legitimitate, experiență și apropiere de popor, fie transferăm responsabilitatea deciziilor unui parlament multilingvist și îndepărtat care nu este responsabil în fața niciunei opinii publice europene și astfel vom fi tot mai mult subordonați unei birocrații puternice. (Our Choice is clear. Either we exercize democratic control of Europe through cooperation between national governments and parliaments which have legitimacy, experience and closeness to the people, or we transfer decisions to a remote multilingual parliament, accountable to no real European public opinion and thus increasingly subordinate to a powerful bureacracy.)

Domnul Bodiu nu este inginer, mea culpa!

Nu îmi pot ierta nicidecum faptul că am spus despre Domnul Bodiu că este inginer,  și nu mi-a dat prin cap să îi verific acreditările!  Păcatul meu a fost așa de mare că a trezit furia mai multor amici ai domnului Bodiu care consideră că toate aberațiile teologice ale acestuia pălesc în fața marelui sacrilegiu pe care l-am comis când am spus că este inginer! Inflamația a crescut pe o scară geometrică în urma încăpățânării mele de a face rectificări după ce am scris ce am scris! Nu știu dacă mai pot nădăjdui în iertarea cerberilor domnului Bodiu, dar astăzi sunt dispus să trec prin furcile lor caudine!

OK, OK, domnul Bodiu nu este inginer! Un inginer are o gândire riguroasă și nu poate fi înșelat să creadă în darwinism, chiar dacă acesta ar pretinde să fie expostulat într-o sintagmă mai subtilă de genul evoluționism teistic. Nu, domnul Bodiu nu este inginer! Dacă ar fi să îi evaluăm pretențiile, am zice că este filozof al culturii și teoretician al civilizațiilor și critic al artelor, și ca atare pe blogul domniei sale dezbate cele mai arzătoare subiecte din domeniul literaturii, istoriei, filosofiei, artelor, etc. etc. cu alți titrați de aceeași capacitate. Dar mai presus de toate domnul Bodiu este teolog. Asupra acestei chestiuni nu mai încape nici o îndoială, din moment ce l-a citit pe Isaac Sirul și de atunci este în bune relații cu patrafirul!  Mai mult, a auzit și de Jonathan Edwards și i-a făcut cinste acestuia analizându-i o predică! La urma urmelor, domnul Bodiu este analist! În urma lecturii (pe care a amânat-o multă vreme, dar a  săvârșit-o totuși) pe o predică celebră a acestuia, ne-inginerul domn Bodiu s-a încăierat la sfadă cu cel mai mare teolog american, și s-a pornit să îl facă de ocară. Domnul Bodiu are o aversiune viscerală împotriva tuturor celor ce proclamă fără rezerve necesitatea pocăinței pentru a evita mânia lui Dumnezeu (parcă și Ioan Botezătorul vorbea de cele două lucruri!). Vezi, Jonathan Edwards și-a permis să vorbească de mânia lui Dumnezeu, fără să își dea seama că în felul acesta va ultragia mintea stricată a post-moderniștilor, cari nu mai cred în astfel de  monstruozități teologice. Ne-inginerul transformat după revoluție în analist nu mai subscrie în teologia sa remaniată la doctrina mâniei lui Dumnezeu ce se descoperă împotriva oricărei nelegiuiri, deoarece a crede în dreptatea punitivă a lui Dumnezeu înseamnă a-l descrie pe Dumnezeu printr-o formulă antropomorfică! Logica sa este impresionantă! Din moment ce mânia animă pe unii oameni, este interzis să credem că Dumnezeu se mânie! Domnul Bodiu crede numai într-o dragoste neputincioasă pe care Dumnezeu o datorează tuturor celor ce îl sfidează și refuză pocăința. Comoară de mânie pe care unii și-o acumulează pentru ziua judecății? Să fim serioși, ne spune emergentul Bodiu. Când apostolul Pavel elabora doctrina mâniei lui Dumnezeu ce se descoperă împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor ce suprimă adevărul lui Dumnezeu, nu a vorbit conform sloganelor post moderniste, de aceea poate fi dezavuat cu un simplu citat din sfântul Isaac Sirul.

Așa că îmi recunosc vina de a fi vorbit cu pripeală. Domnul Bodiu nu este inginer! Inginerii operează cu exactități pe care le ordonează logic. Domnul Bodiu este un eseist. De mai multă vreme încearcă... Încearcă să își exprime bâjbâielile teologice, și în proces încearcă răbdările celor ce se apleacă asupra elaborărilor sale să vadă dacă există ceva rațional în ele.

De ce nu sancționează Alin Cristea pe profesorii de limba română?

Maisusnumitul se leagă de subiecte (mai puțin de propriul subiect) și predicate (fără să își predice vreodată sieși), apoi se agață de virgule și vergele de bătut proștii la tălpi și scuturat covoarele de praf (pe care îl inhalează de unul singur), ca în sfârșit să treacă la acțiuni mai serioase ca ciugulitul prin mahalale jegoase ale blogurilor.

Îl deranjează fiecare greșală făcută în scris de amatori, dar nu schițează nici un gest de supărare când unul din „titrații” pe care îi apără pe blogul personal se exprimă execrabil în operele unde își trâmbițează  noile achiziții teologice. Mă refer la amicul domnului Cristea, domnul Iosif Țon, celce a publicat recent o Trilogie în care pe lângă enormitățile teologice pe care le brodește (la care România Evanghelică nu are nimic de comentat) își arată și incapacitatea de a scrie corect românește. Lucrarea este plină de greșeli de exprimare. Nu ar deranja pe nimeni, dar autorul se pretinde a fi nu numai profesor de limba română, dar și un apostol căruia divinitatea îi dictează ce să scrie (care divinitate?).

Redăm mai jos un citat bun de rumegat pentru cârcotașii ce corectează pe alții în privința greșelilor de exprimare, dar nu și pe erudiții apostoli cu care ne-a procopsit contemporaneitatea.

A șaptea cotitură: mișcarea carismatică (începută în 1960). Prin ea s-a introdus în mișcarea evanghelică închinarea. Conceptul de închinare și, mai ales, practica închinării în adunare fusese absentă din bisericile evanghelice...  (Iosif Țon, Puncte de cotitură în istoria creștinismului, 2012, p. 23).

Domnul Cristea nu a sesizat (la fel ca și autorul citatului) că la un subiect plural compus din mai multe elemente singulare (conceptul de închinare și practica închinării) verbul ar trebui pus la plural. Nu de alta, dar în limba română există acorduri gramaticale valabile și pentru cei dezacordați cu teologia.