Don Quijote de Sinchișoara - Deșteptul care se crede mai înțelept decât o mie de oameni cu judecată

Fundamentalismul a fost o mișcare teologică apărută în America la începutul  secolului XX ca răspuns la liberalismul teologic. Teologia liberală, ce se infiltrase deja în creștinismul european ca urmare a adoptării criticii înalte (higher criticism) mai ales în universitățile Germaniei în secolul XIX, bătea la porțile Americii. Critica înaltă a tratat Biblia ca pe orice altă carte și pe baza rațiunii umane (hrănite de iluminismul francez) a respins minunile, și tot ceea ce era supranatural în Scriptură. Orice doctrină creștină ce părea nerezonabilă minții neregenerate a fost respinsă. Rezultatul aplicării criticii înalte în studiile teologice a fost formularea doctrinelor liberale, care nu erau altceva decât o negație a doctrinelor ortodoxe creștine. S-a început cu negația inspirației Scripturilor, s-a continuat cu negația nașterii lui Isus din fecioară, a divinității Lui și a învierii Lui fizice, s-a susținut că narațiunea creației nu ar fi decât un mit, etc. Liberalismul teologic a deformat astfel toată învățătura creștină. Doctrina ispășirii a fost privită de teologia liberală ca o doctrină primitivă potrivită pentru societățile arhaice, de aceea a fost și ea respinsă. În teologia liberală moartea lui Isus pentru păcatele noastre a fost înlocuită cu jertfirea lui pentru idealurile nobile pe care le avea.  Teologia liberală a infectat toate seminariile Germaniei, și de acolo a încercat să invadeze și seminariile Americii. Aici însă s-a lovit de un adversar formidabil, fundamentalismul american reprezentat de o pleiadă de teologi care au demascat liberalismul expunându-i fisurile și viciile. Reprezentanții fundamentalismului american au dat publicității o serie de articole și lucrări prin care reiterau doctrinele Scripturii în acord cu modul în care au fost definite și înțelese de creștinismul istoric timp de 19 secole. Datorită fundamentalismului seminariile americane nu au luat-o pe drumul liberalismului ca și cele din Europa. Mai mult, bisericile Americii care s-au raliat mișcării au rămas fidele revelației Scripturii. La ora actuală bisericile cele mai sănătoase din punct de vedere al doctrinei și disciplinei în America sunt bisericile fundamentaliste.

S-a întâmplat însă că reprezentanții mass mediei, care sunt în proporție de peste 90% liberali și urăsc creștinismul, au început prin anii 1980 o campanie de discreditare a mișcării fundamentaliste. Printre procedurile de discreditare a mișcării a fost portretizarea credincioșilor fundamentaliști ca înguști, bigoți, refractari la progres, dornici să impună cu forța etica lor în societate, gata de violență și crime, etc. S-a aplicat apoi termenul fundamentalist la grupările cele mai radicale și mai primejdioase pentru societate: musulmanilor teroriști, mormonilor certați cu monogamia și cu normele unei societăți civilizate, elementelor radicale de dreapta, etc., toate acestea cu scopul de a discredita mișcarea creștină fundamentalistă.

Că mojicul ce depinde de mass media în obținerea informațiilor a căzut pradă acestei venale intreprinderi, nu este de mirare. Dar când indivizi care se pretind educați și citiți sucombă în fața aceleiași tactici de discreditare, aceștia nu au nici o scuză. Incapabili să scaneze critic un articol sau o carte, ei maimuțăresc în limbajul lor și în blogurile lor atitudinea mai mult decât rău voitoare a detractorilor fundamentalismului. Printre simplitățile cu pretenții de gânditori se numără și inginerul de „Sinchișoara”, care își închipuie că chemarea lui este să răstoarne fundamentalismul creștin.

Lecturile (unor cărți sau articole evident pângărite de liberalism teologic) pe care le-a făcut fără pic de discernământ i-au distorsionat rațiunea cât i-a mai rămas motivându-l să treacă la penel și, ca un artist ce este, să facă portretul fundamentalismului așa cum l-a receptat el prin dioptriile groase și cețoase ale prejudecăților pe care le-a adoptat și care iau devenit extrem de dragi. Camarila din jurul său îi dă brânci înainte și îl încurajează în bravura atacului lipsit de onestitate pe care îl montează împotriva unei mișcări pe care nu o poate înțelege, deoarece „pentru cel firesc lucrurile Duhului sunt o nebunie. Și nici nu le poate înțelege, deoarece trebuie judecate duhovnicește”. Crezându-se îndreptățit să ofere o caricatură hidoasă a fundamentalismului și să o posteze în fața cititorilor săi care îi admiră sofismele, cavalerul de Sinchișoara a elaborat mai multe teze îndreptate împotriva fundamentalismului. De fapt același lucru îl fac elementele cele mai declasate ale mass mediei Americii care acuză de ură și iraționalitate pe credincioși iluștri ca James Dobson, Al Mohler, Paige Patterson, John MacCarther, etc. care sunt toți fundamentaliști.

„Ei, de care lumea nu era vrednică...” este aprecierea făcută de Scripturi celor ce au suferit prigoana pentru că au refuzat să facă și cel mai mic compromis cu liberalismul teologic, cu sincretismul cezarilor, cu ecumenismul lesne-crezătorilor și cu gândirea politică corectă a negândiților. Nu tocmai așa îi vede noul Don Quijote de Sinchișoara.

Este trist că domnul Bodiu nu mai face distincție între propaganda unei societăți (ce urăște verticalitatea morală și de aceea caricaturizează pe fundamentaliști, o specie tot mai rară care încă și-a păstrat verticalitatea, ca anti-intelectuali, bigoți anti-sociali, specimene care nu se mai potrivesc cu pluralismul sau gîndirea politică corectă iubită de pervetiții societății contemporane), și realitatea ce recomandă pe fundamentaliști ca ultimul bastion rămas în lupta cu pecinginea liberalismului. Ceața rațiunii în care s-a aventurat cu prietenii săi anti-fundamentaliști i-a paralizat centrul gândirii corecte.