Iosif Țon a
suferit de mult timp de o indignare „sfântă”. După ce și-a terminat școlile
înalte din Apus (unde ajunsese cu prețul trădării fraților săi) s-a întors în
România cu gândul bun de a-și aduce contribuția la construirea socialismului. Și
pentru că mulți credincioși începeau să se gândească să părăsească România
intrată pe făgașul revoluției culturale de la începutul anilor 1970, Iosif Țon
și-a început lecturarea pe tema sfântă a locului creștinului în socialism. Ca să câștige încrederea maselor de
credincioși, a început să critice pe păstorii care au acceptat să colaboreze cu
autoritățile comuniste. Lucrul acesta l-a făcut și după ce și-a luat în primire
funcția de constructor al socialismului românesc din „exilul” mult dorit în
Statele Unite. La emisiunile de radio ale Europei Libere se prezenta pe sine ca
un martir al creștinismului românesc și un aspru critic al colaboraționiștilor.
Atitudinea lui
Iosif Țon s-a schimbat brusc în 2006, când confruntat cu întrebările
stânjenitoare ale lui Daniel Mitrofan, a recunoscut în sfârșit colaborarea lui
cu Securitatea, și în Mărturisirea sa
oficială făcută în scris, a pledat pentru înțegerea celor ce au colaborat (și
aveau nevoie de multă „înțelegere”!).
Acum că Iosif Țon
s-a plasat pe platforma carismaticilor extremiști, este extrem de doritor să
își justifice defecțiunea de la Biserica Baptistă ce l-a acceptat în ciuda rătăcirilor
sale și în ciuda cărării sinuoase pe care a călcat-o (Iosif Țon are o atracție
irezistibilă pentru cotituri). Justificare a găsit-o în faptul că baptiștii nu
mai trăiesc după „învățăturile lui Isus” pe care, din fericire, el le-a
descoperit acum, la 78 de ani, în „Predica de pe munte a lui Isus” (se ferește
să spună „Domnul Isus”). Aceste învățături el le face cadou fraților săi întru
credință, carismaticilor, pe care îi duce înapoi în istorie la Pelagius (campionul
sfințeniei și al trăirii după învățăturile lui Isus, în acord cu spusele lui
Iosif Țon).
Înainte de a explica
motivele loialității sale față de ereziilor pelagiene, Iosif Țon se pronunță
împotriva tuturor creștinilor care în timpul persecuțiilor ce au avut loc în
Imperiul Roman au cedat și au predat autorităților Bibliile și alte scrieri
creștine care au fost astfel distruse. În conformitate cu „învățăturile lui
Isus” din Predica de pe munte Iosif Țon declară că aceia au comis un păcat de
neiertat și trebuiau scoși pentru totdeauna din funcții. Cu multă indignare el
întreabă: „Și oare mâinile lor mai erau
vrednice să-i boteze pe noii convertiți?” (p. 13 din Puncte de cotitură...) Răspunsul
pe care îl așteaptă și îl sugerează Iosif Țon este unul evident negativ.
Să concluzionăm. Iosif
Țon susține că cei care au trădat cauza Evangheliei în persecuții nu mai aveau
mâini vrednice să boteze și să dea cina Domnului credincioșilor ce rămăseseră
fideli Mântuitorului. Dar tocmai lucrul acesta l-a făcut el sub comunism. A
trădat pe frații săi și Evanghelia împotriva căreia a scris o carte plină de
hule la adresa Domnului Isus și a sângelui pe care Domnul nostru l-a vărsat
pentru noi! Și în ciuda acestui fapt el a pretins că are dreptul să boteze pe
alții și să le dea Cina Domnului!
Noi știm că
există iertare și restaurare pentru toți cei care au comis păcatul lepădării de
Domnul în persecuții sau în oricare alte împrejurări. E trist că Iosif Țon,
tocmai el care s-a lepădat de Domnul Isus pentru o perioadă de mai mulți ani, fără
să fi primit o palmă de la persecutori, vine să condamne pe cei care au căzut și
să susțină că nu mai există iertare pentru creștinii care au cedat în fața fiarelor
și a rugurilor aprinse! Biblia ne spune că acolo unde păcatul s-a înmulțit,
harul lui Dumnezeu s-a înmulțit și mai mult. Există iertare și pentru Iosif Țon
care își înmulțește fărădelegile refuzând să recunoască trădările frecvente la
care i-a supus pe frații săi și cărora refuză până la ora actuală să le ceară
iertare! Există iertare pentru cei care apelează la harul Domnului Isus. Dacă
Iosif Țon ar cunoaște această iertare, ar scrie altfel despre creștinii ce au
manifestat slăbiciune în persecuții, dar au revenit ulterior la Biserică
mărturisindu-și păcatele. Atunci ar avea și el mâinile vrednice. Până atunci nu
ne așteptăm de la el decât la alte enormități teologice.
No comments:
Post a Comment