Tuesday, February 26, 2013

Care mâini sunt vrednice?


Iosif Țon a suferit de mult timp de o indignare „sfântă”. După ce și-a terminat școlile înalte din Apus (unde ajunsese cu prețul trădării fraților săi) s-a întors în România cu gândul bun de a-și aduce contribuția la construirea socialismului. Și pentru că mulți credincioși începeau să se gândească să părăsească România intrată pe făgașul revoluției culturale de la începutul anilor 1970, Iosif Țon și-a început lecturarea pe tema sfântă a locului creștinului în socialism.  Ca să câștige încrederea maselor de credincioși, a început să critice pe păstorii care au acceptat să colaboreze cu autoritățile comuniste. Lucrul acesta l-a făcut și după ce și-a luat în primire funcția de constructor al socialismului românesc din „exilul” mult dorit în Statele Unite. La emisiunile de radio ale Europei Libere se prezenta pe sine ca un martir al creștinismului românesc și un aspru critic al colaboraționiștilor.

Atitudinea lui Iosif Țon s-a schimbat brusc în 2006, când confruntat cu întrebările stânjenitoare ale lui Daniel Mitrofan, a recunoscut în sfârșit colaborarea lui cu Securitatea, și în Mărturisirea sa oficială făcută în scris, a pledat pentru înțegerea celor ce au colaborat (și aveau nevoie de multă „înțelegere”!).

Acum că Iosif Țon s-a plasat pe platforma carismaticilor extremiști, este extrem de doritor să își justifice defecțiunea de la Biserica Baptistă ce l-a acceptat în ciuda rătăcirilor sale și în ciuda cărării sinuoase pe care a călcat-o (Iosif Țon are o atracție irezistibilă pentru cotituri). Justificare a găsit-o în faptul că baptiștii nu mai trăiesc după „învățăturile lui Isus” pe care, din fericire, el le-a descoperit acum, la 78 de ani, în „Predica de pe munte a lui Isus” (se ferește să spună „Domnul Isus”). Aceste învățături el le face cadou fraților săi întru credință, carismaticilor, pe care îi duce înapoi în istorie la Pelagius (campionul sfințeniei și al trăirii după învățăturile lui Isus, în acord cu spusele lui Iosif Țon).

Înainte de a explica motivele loialității sale față de ereziilor pelagiene, Iosif Țon se pronunță împotriva tuturor creștinilor care în timpul persecuțiilor ce au avut loc în Imperiul Roman au cedat și au predat autorităților Bibliile și alte scrieri creștine care au fost astfel distruse. În conformitate cu „învățăturile lui Isus” din Predica de pe munte Iosif Țon declară că aceia au comis un păcat de neiertat și trebuiau scoși pentru totdeauna din funcții. Cu multă indignare el întreabă: „Și oare mâinile lor mai erau vrednice să-i boteze pe noii convertiți?” (p. 13 din Puncte de cotitură...)  Răspunsul pe care îl așteaptă și îl sugerează Iosif Țon este unul evident negativ.

Să concluzionăm. Iosif Țon susține că cei care au trădat cauza Evangheliei în persecuții nu mai aveau mâini vrednice să boteze și să dea cina Domnului credincioșilor ce rămăseseră fideli Mântuitorului. Dar tocmai lucrul acesta l-a făcut el sub comunism. A trădat pe frații săi și Evanghelia împotriva căreia a scris o carte plină de hule la adresa Domnului Isus și a sângelui pe care Domnul nostru l-a vărsat pentru noi! Și în ciuda acestui fapt el a pretins că are dreptul să boteze pe alții și să le dea Cina Domnului!

Noi știm că există iertare și restaurare pentru toți cei care au comis păcatul lepădării de Domnul în persecuții sau în oricare alte împrejurări. E trist că Iosif Țon, tocmai el care s-a lepădat de Domnul Isus pentru o perioadă de mai mulți ani, fără să fi primit o palmă de la persecutori, vine să condamne pe cei care au căzut și să susțină că nu mai există iertare pentru creștinii care au cedat în fața fiarelor și a rugurilor aprinse! Biblia ne spune că acolo unde păcatul s-a înmulțit, harul lui Dumnezeu s-a înmulțit și mai mult. Există iertare și pentru Iosif Țon care își înmulțește fărădelegile refuzând să recunoască trădările frecvente la care i-a supus pe frații săi și cărora refuză până la ora actuală să le ceară iertare! Există iertare pentru cei care apelează la harul Domnului Isus. Dacă Iosif Țon ar cunoaște această iertare, ar scrie altfel despre creștinii ce au manifestat slăbiciune în persecuții, dar au revenit ulterior la Biserică mărturisindu-și păcatele. Atunci ar avea și el mâinile vrednice. Până atunci nu ne așteptăm de la el decât la alte enormități teologice.

No comments: