50 DE ANI DE CASATORIE - NUNTA DE AUR -Familia Nicolae Radoi

Când începe viaţa umană? Rubrică întreţinută de Petru Jurcău

Din momentul concepţiei sau al fecundării, din clipa zămislirii, a unirii celor două celule sexuale de la cei doi părinţi (46 de cromozomi cu 30.000 de gene provenite de la celor două părţi, feminină şi masculină care se combină între ele făcându-se o celulă sau un întreg), din acel momnet se determină toate caracteristicile noastre fizice: sexul, organele interne şi externe, membrele, caracteristicile feţei şi ale corpului, statura, culoarea ochilor, a părului şi a pielii. Chiar şi mai uimitor: inteligenţa şi personalitatea - modul în care vom gândi şi simţi - sunt deja plasate în codul nostru genetic de la zămislire. În momentul conceperii sau al zămislirii, eram noi înşine, cei ajunşi maturi, în mod esenţial şi unic!

Cu toţii (inclusiv femeile şi doctorii ucigaşi de nevinovaţi şi plăpânzi prunci nenăscuţi încă), am crescut dintr-o celula minusculă (formată la rândul ei din alte două şi mai minuscule), pornită la viaţă din clipa conceperii sau a împreunării celor două părţi umane, de la cei doi părinţi. Rezultatul a fost crearea unei fiinţe minuscule, cu toate părţile necesare, şi la câteva săptămâni, cu toate organele deja prezente şi capabile de funcţionare. Restul timpului, pe care-l mai petrecem în pântecele matern, fiecare dintre noi, a fost dedicat cizelării, creşterii şi exerciţiului. În timp ce eram încă în pântecele matern, am început să ne mişcăm, să înghiţim şi "să respirăm" lichidul amiotic din jurul nostru, să răspundem la stimuli externi şi, în general, să ne pregătim pentru viata de afară ca, atunci când o vom întâlni, să putem să ne acomodăm şi să-i facem faţă în bune condiţii.

I n i m a: De când inima începe să bată, de la 18 zile după concepţie, sângele embrionului (aşa denumit de medicină, de fapt al  copilului pornit la viaţă), trece de-a lungul cordonul ombilical, trece prin placentă şi se apropie de vasele sanguine materne aflate in uter. De-a curmezişul zidului despărţitor are loc schimbul încărcăturilor gazoase: copilul pasează mamei resturile de dioxid de carbon, iar ea îi furnizează oxigenul şi nutrienţii necesari dezvoltării fizice în bune condiţii; toată această lucrare de conlucrare – mamă şi copil – fiind planificată şi aşezată de Creator în mod definitiv şi perfect în cele două porţi sau organisme umane.

Atingerea: Curând copilul devine sensibil, căci  răspunde la atingere. Toate cele cinci secţiuni importante ale creierului sunt prezente. Functionarea creierului, măsurată pe baza undelor EEG, este înregistrată la 40 de zile de viaţă, adică la o lună şi o săptămână de existenţă. Aici, minunatul centru de control trimite mesaje mamei şi copilului. Capul ocupă aproape o treime din volumul total al corpului, dar va deveni mai proporţional cu restul corpului pe măsură ce corpul copilului creşte pe parcursul primelor luni de viaţă prenatală.

Mediul: Copilul  trăieşte  în  interiorul unei membrane transparente, denumită sac amnionic. Sacul acesta este umplut cu o soluţie sărată, care înconjoară celulele noului corpuşor. Într-un proces complex, corpul reciclează lichidul înghiţând o parte, alta absorbând-o, alta eliminând-o; în acelaşi timp, producând cea mai mare parte din ea. Embrionul pluteşte în fluid, fiind protejat de şocuri sau lovituri şi nefiind nevoit să se opună gravitaţiei.

Mâinile şi picioarele:  Mâinile încep să se formeze la aproximativ 3 săptămâni şi degetele de la 6 săptămâni. Fătul poate să-şi strângă degeţelele mânuţelor, şi-şi va deschide gura ca răspuns la presiunea aplicata din exterior cu baza degetului mare propriu. La început, când îşi atinge gura cu mâinile sale, îşi întoarce capul cu gura deschisă. Iar mai târziu, poate să-şi întoarcă capul spre mâini şi să-şi bage degetele în gură, pentru a le suge, dovedind că e „conştient” de sine, ca după naştere: „ştie ce are şi ce poate!” Toate aceste lucruri sau mişcări au fost constatate sau văzute de doctori cu aparatura ultramodernă existentă astăzi. Unghiile sunt prezente la 7 luni. Picioarele se dezvolta ceva mai târziu decât mâinile. La aproximativ 9 săptămâni, ca răspuns la atingerea tălpii piciorului, îşi va curba degetele sau îşi va îndoi genunchii, ca să se depărteze de obiectul care-l atinge: „se retrage”- dovedind iarăşi „conştiinţă de sine” prenatală! De la 2 luni, amprentele sunt deja întipărite în piele, şi copilul începe să facă mişcări încete, răsucituri, lovituri bruşte sau lovituri slabe şi ritmate, care pot fi detectate şi văzute cu aparatura medicală.

Sunetul şi vederea: Copilul fiindcă este înconjurat de un zgomot puternic, cum ar fi bătăile inimii mamei lui sau dacă este expus la o muzica puternica, răspunde la sunete în frecvenţe atât de ridicate sau scăzute încât nu pot fi auzite de urechea adultă, ceea ce sugerează că sunt implicate canale senzoriale altele decât urechea obişnuită de după naştere El răspunde la diferite sunete, cum ar fi vocea mamei sale, şi este acordat la ritmul vieţii mamei sale - adesea adoarme şi se trezeşte deodată cu ea. Muşchii din orbita ochiului sunt prezenţi destul de timpuriu, ochii săi rotindu-se chiar şi în timpul somnului. Lumina penetrează prin peretele uterin şi lichidul amniotic, iar activitatea sa creşte, în răspuns, la lumina intensă direcţionată asupra lui cu aparate electrice, dovedind că „vede”, cu toate că genele rămân închise până în luna a 7-a, pentru a proteja ochii. Alternarea intermitentă a luminii, chiar prin experienţe medicale, linişteşte fătul.

Mişcarea: Copilul începe să facă mişcări spontane la aproximativ 7 săptămâni, (înainte de două luni de viaţă), dar mama, de obicei, nu simte copilul mişcându-se până la aproximativ 16 săptămâni sau la patru luni de la concepţie). La 11 săptămâni copilul înghite lichid amniotic şi îl pasează înapoi prin urină; urinează ca fiinţele născute. De asemenea, poate produce expresii faciale complexe şi chiar zâmbete. Dacă mamele ar fi conştiente că de la 11 săptămâni copiii lor le zâmbesc, nu ar mai putea întreţine gândul avortului nici un moment! La 18 săptămâni – adică la 4 luni şi jumătate – copilul este activ şi energic şi execută numeroase flexări ale muşchilor: Poate da pumni şi lovituri tari mamei lui, lovituri pe care ea le simte cu adevărat.

Toate aceste informaţii demonstrează că făptura ce se află în pântecele mamei este o fiinţă umană de la zămislire, ceea ce face avortul să fi o practică odioasă, un act ce ia viaţa cretă după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Iosif Ţon şi curvia cu dumnezei străini

În lucrarea sa intitulată „Cine îşi va pierde viaţa” scrisă în 1973, Iosif Ţon argumentează că credincioşii care admit amestecul guvernului în problemele Bisericilor de fapt „curvesc cu dumnezei străini.” În toamna anului 1978 Iosif Ţon a adoptat o poziţie de condamnare a credincioşilor din Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş care s-au opus imixţiunii Securităţii în Biserică. Comitetul ales conform statutului, cu vot secret, a refuzat să mai admită participarea împuterniciţilor la şedinţele sale şi a respins cererile Securităţii şi ale reprezentanţilor Cultului de a da afară din Comitet şi din Biserică pe membrii ALRC-ului (Comitetul creștin pentru Apărarea Libertății Religioase şi de Conştiinţă). Mai mult, Iosif Ţon s-a angajat într-o campanie de defăimare a acelor credincioşi ce au refuzat amestecul autorităţilor în afacerile Bisericii Baptiste din Caransebeş, încercând să determine Biserica să accepte compromisul cu autorităţile ce cereau jertfirea membrilor ALRC-ului, ce luptau pentru dreptate şi libertate. Iată că omul care în 1973 condamna  pe cei ce admiteau amestecul autorităţilor în Biserici acuzânduţi de curvie cu dumnezei străini, a ajuns în 1978 să ceară unei Biserici să accepte amestecul autorităţilor, ba mai mult, să facă presiuni ca Biserica să se conformeze cerinţelor Securităţii de a elimina pe cei ce luptau pentru autonomia Bisericii! Conform propriei afirmaţii şi definiţii, Iosif Ţon a ajuns să curvească cu dumnezei străini!

Aditivii alimentari şi sănătatea - rubrică întreţinută de P. Jurcău

În graba noastră şi în lipsa de interes faţă de o alimentaţie calitativă, foarte mulţi oameni se mulţumesc cu o alimentaţia cantitativă, estetică, ambalată frumos, colorată cât mai apetisant, aromatizată, conservată cât mai bine, sărată, pasteurizată, rafinată (dacă se poate chiar şi de două ori), prăjită în teflon, fiartă sub presiune şi încalzită la micro-unde. La necazurile legate de alimentaţie se adaugă stresul, fuga permanentă, programul de lucru prelungit, dizarmonia din colectivele sau locurile unde servim masa (în cel mai rău caz mâncăm pe stradă sau în autobuz) şi frica permanentă pentru ceea ce mâncăm, datorată întâmplărilor şi ştirilor din mass-media.

La prima vedere, nici producătorii, nici comercianţii, nici medicii şi nici consumatorii nu au nici-o vină (se mai întâmplă accidente, dar trebuie să mulţumim pentru vigilenţa inspectorilor sau a cetăţenilor!). Toţi cei enumeraţi mai sus au câte ceva de câştigat din perpetuarea producerii şi distribuirii unor alimente care lasă de dorit atât de mult. Câştigurile sunt atât de mari pentru producători, încât acoperă amenzile primite; comercianţii, fiind la mijloc câştigă şi de pe urma producătorilor şi de pe urma consumatorilor, şi se lasă antrenaţi de mecanismul de cerere şi ofertă; medicii îşi justifică meseria (ce s-ar face ei dacă bolile ar fi eliminate?); industria farmaceutică vede avantajele unei alimentaţii problematice (este cea mai profitabilă din lume); iar ca urmare a ofertei cetăţenii au burta plină (scapă de moartea prin înfometare!), deşi supravieţuiesc din boală în boală şi au un mod de a-şi cheltui astfel salariul. Este un cerc vicios în care ori au toţi o parte din vină, ori sunt toţi nevinovaţi! La urma urmei, cine hotărăşte ce este bine pentru cetăţeni?

La aceasta oră, este ştiut că mulţi dintre aditivii alimentari (conservanţi, emulgatori, coloranţi, etc.) utilizaţi la pregătirea mezelurilor, alimentelor preambalate sau semi-preparate, sunt cancerigeni. Acelaşi lucru se ştie şi despre unele îngrăşăminte chimice şi pesticide folosite la cultivarea legumelor, fructelor şi zarzavaturilor pe care le cumpărăm, chiar şi din piaţă. Acest fapt ar trebui să constituie un semnal de alarmă, pentru că consumăm zilnic mari cantităţi de produse cancerigene. Nu este de mirare, că unii se îmbolnăvesc de aceasta maladie necruţătoare sau de multe alte afecţiuni cauzate de o alimentaţie haotică.

Multe chimicale au fost considerate până în prezent netoxice, aşa că s-au făcut destui bani din comercializarea lor, dar acum factorii responsabili s-au răzgândit (probabil a luat-o razna medicina şi chimia)! Odată cu aflarea unor date suplimentare despre acţiunea acestor substanţe în organism, ele sunt declarate acum ca fiind foarte dăunătoare, şi chiar cancerigene. Pentru bolnavii de cancer sau cei cu imunitatea şi vitalitatea scăzută, precauţiile trebuiesc mărite, deoarece organismul lor a pierdut o mare parte din capacitatea de-a se autoregla şi apăra. Printr-o alimentaţie naturală, fără tratament termic şi alte torturi alimentare specificate mai sus, s-a demonstrat că organismul este mult mai adaptat la a lupta cu factorii nocivi şi a avea astfel o viaţă sănătoasă. Exemplele sunt multe, cel care a avut urechile şi ochii deschişi, deja ştie; însă mai e nevoie pe lângă cunoştinţă şi de acţiune concretă de verificare şi perseverenţă. Pare simplu, dar adevărul este că mentalitatea, egoismul, tradiţia, obişnuinţa, lenea, plafonarea, lipsa de responsabilitate şi banii sunt factori care ne scurtează viaţa.

Aditivii din lista următoare sunt consideraţi mai puţin periculoşi la ora actuală, dar poate aflăm mai multe noutăţi la “toamnă”:

E100 – turmeric- cunoscut în România şi ca "şofran indian"

E140 - clorofila şi clorofilina - pigmentul verde din frunze

E160(a) - caroten, substanţă ce se găseşte, de exemplu, în morcovi,

E160(d) - licopen, găsit în tomate şi în grapefruitul cu miezul roşu,

E161 (b) si E161(g) - xantofile de origine vegetală şi animală

E162 - pigmentul roşu din sfeclă

E170 - carbonat de calciu

E181 - acid tanic, găsit de obicei în ceai şi în coaja de nucă

E300 - acidul ascorbic sau vitamina C, cu puternic efect antioxidant.

E306 pana la E309 - tocoferoli sau vitamina E, cu puternic efect antioxidant.

E504 - carbonat de magneziu.

E509 - clorura de calciu.

E511 - clorura de magneziu.

E516 - sulfat de calciu.

E516 - sulfat de magneziu.

Dacă ne luptăm doar cu “E–urile”şi cumpărăm în continuare alimente gata preparate, lupta este ca şi pierdută, deoarece în momentul în care un astfel de aditiv este proscris de consumatori, el nu va fi eliminat, ci va fi comercializat sub alte nume, cu alte etichete… Aceeaşi monştri alimentari sunt pe piaţă mereu cu alte nume care elimină suspiciunea consumatorilor.

Societatea nu se va schimba până nu ne schimbăm noi. Avem pretenţii, dar nu vrem să schimbăm nimic. Responsabilitatea pentru trezirea, hotărârea şi schimbarea ce rezultă în refuzul cumpărării acestor produse, sau acceptarea şi continuarea acestei neglijenţe dăunătoare ne aparţine fiecăruia. Schimbarea modului de alimentaţie în direcţia consumării produselor lipsite de E-uri va fi o binecuvântare pentru trup şi apoi şi pentru suflet. Continuarea alimentării cu produsele pline de conservanţi şi arome artificiale va duce la plătirea unui preţ greu. Producătorii, comercianţii, medicii, industria farmaceutică au decis déjà în locul nostru. Decizia lor poate fi însă eliminată dacă consumatorul va refuza cu consecvenţă astfel de prosuse, indifferent cât de ieftine sau de gustoase sunt. Important este să nu acceptăm ca alţii să decidă în locul nostru.

Informaţiile oferite pot fi verificate la http://active.info.ms/?a=11

C O M P U T E R U L UIMITOR AL CREAŢIEI - Rubrica intretinuta de Petru Jurcau

Pe cand anglicanii si alti degenerati ai vremii noastre sucomba in fata asa numitei "stiinte" a evolutiei, stiinta adevarata infirma cu toata vigoarea aceasta teorie pernicioasa. Mai jos veti putea citi un articol pregatit de colaboratorul nostru Petru Jurcau despre posibilitatea evolutiei atunci cand este privita din punct de vedere a informatiei necesare pentru o trecere de la o forma la alta, proces sine qua non al evolutiei. Citind un asemenea articol ne dam seama ca sansele evolutiei sunt zero, si compatimim pe teologii de tipul lui John R. Stott si pe corifeii lui din Romania, care s-ar putea sa aiba multe calitati, dar nu o gandire stiintifica!! Lectura placuta!

C O M P U T E R U L UIMITOR  AL  CREAŢIEI Computerele ne arată că evoluţia are o problemă informaţională majoră de  Chris  Tingle Exista o problema care se ridica din credinţa evoluţionistă conform căreia  anumite structuri biologice au "evoluat" din altele, ca de exemplu  penele din solzi. "De unde?"ar întreaba un creaţionist, a venit această  informaţie, care a avut ca efect aşa o transformare? Seriozitatea  acestei probleme poate fi ilustrată prin folosirea analogiei computerelor. Două realitati si componente principale ale computerelor sunt denumite ca:  hardware şi software. Hardware-ul computerului e reprezentat de şuruburi,  cabluri, incinte, plăcile cu circuite, ecranele, discurile magnetice  şi alte părţi fizice "tangibile". Software-ul reprezintă colecţia de  programe, care fac ca un computer să execute o anume operaţie  dorită sau o serie de operaţii. Software-ul este înregistrat pe diskuri magnetice printr-un aranjament de tipare magnetice, la fel ca la un  CD cu muzică. Unele tipare există pe disk, indiferent dacă este sau  nu prezent software-ul înregistrat pe această suprafaţă magnetică. Lucrul care îl fac aceste tipare "software" este faptul că aranjamentul lor are o anumită însemnatate pentru computer. Ce face diferenţa dintre un disk gol şi un disk cu software pe el?  Cele două diskuri sunt practic, fizic şi chimic aceleaşi. Diferenţa  este INFORMAŢIA! Ca să "scrii" un software pe un disk, trebuie  să dispui mai întâi de informaţia necesară aranjării acestor tipare. In natură, vedem aceleaşi elemente de bază. Există hardware în  "carne şi oase" în animale, sau în frunzele sau ramurile copacilor.  Software-ul este informaţia care aranjează cărămizile de bază ale  vieţii în forma unei creaturi vii. Aici e locul unde intervine problema informaţională pentru evoluţia biologică. Anumite structuri, cum suntem îndemnaţi să credem, "au evoluat"  în alte structuri. De examplu, solzii au evoluat în aripi, branhiile în  plămâni, înotătoarele în picioare, şi aşa mai departe…”toate fiind  susţineri evoluţioniste” (incerte, însă)! Să ne uităm la solzi şi aripi (oricare alte două structuri putând fi  substituite aici).  Sunt trei elemente aici: 1. Informaţia conţinută în codul genetic pentru solzi, 2. Informaţia conţinută în codul genetic pentru pene, 3. Informaţia care procesează această informaţie genetică (de tipul 1  sau 2) dealungul reproducţiei, creşterii şi eventual reparării ei. Iată problema: Informaţia din 1 şi 2 este diferită! Informaţia din 1 nu este un subset al  informatiei din 2, şi nici viceversa... ci 1 şi 2 sunt diferite! Procesarea  (informaţia din 3) nu include informaţia necesară pentru transformarea  din 1 în 2. Procesul 3 este unul reproducător dovedit, ale datelor din 1  sau ale celor din 2. In industria computerelor ştim totul despre mutaţiile  aleatoare, doar că aici le numim "erori"/"coruptions", pentru că ele  nu sunt niciodată bune!  Şi mai mult: numeroase mecanisme de verificare sunt implantate în  computere pentru evitarea acestor erori (sau pentru înlăturarea lor)! Dacă, de dragul argumentului, lăsam aceste erori să se întâmple,  într-un computer ordinea frazei "ceasuri mickey mouse" va apare  ceva de genul "mjckfz movsl wtdx!".Oricum, ordinea nu va deveni  NICIODATĂ ceva de genul "şurubelniţe electrice fără fir"! Programele nu vor schimba niciodata datele. Computerele pot genera  automat date, dar numai sub forma unor deşeuri făra nici un înţeles!  Informaţia cu însemnătate reală vine numai prin adăugare de  informaţie din partea unei surse inteligente. In acelaşi mod, un program genetic dintr-o vietate nu-şi schimbă  datele genetice! Experimenţele ne-au învăţat că aceastea reproduc  cu sfinţenie tiparul original.  Mutaţiile aleatoare doar dereglează şi  corup informaţia genetică. Nu creează niciodată forme noi!  Informaţia pentru pene şi solzi este diferită, la fel de diferita cum  sunt ceasurile cu mickey mouse faţă de surubelniţele electrice fără fir! Ceasurile cu mickey mouse nu au 'evoluat' în forme 'superioare'. Selecţia naturală, de asemenea, nu schimbă datele genetice.  Aceasta deabia cauzează diferite erori sau rearanjamente ale  ACELUIAŞI set de date!  Absolut nimic mai mult, lucru dovedit  în natură, în materialitate, în fizică, în informaţie! Pe scurt, problema informaţională loveşte chiar în inima evoluţiei! Sigur, la vremea lor toţi “savanţii” evoluţionişti sau atei, în frunte cu  Darwin - izvorul acestor aberaţii “savante”, habar nu aveau de  computere şi informaţii! Nici de matematici “informaţionale”, aşa  că gafa lor se înţelege!    Poţi dezbate cât vrei despre similitudinile dintre specii, formele  tranziţionale sau selecţia naturală... că tot rămâne un element de  bază lipsă, adică MECANISMUL PENTRU SCHIMBARE, care  necesită o adaugare de informaţie de către o sursă inteligentă!  Exact ca la computere! Aşadar, trebuie să fi fost un Creator, de la Care să fi provenit  informaţia la început. Dacă ar fi existat vreodată vreo schimbare  substanţială, aşa cum evoluţioniştii vor să ne facă să credem,  atunci informaţia necesară trebuia să fi venit de la Creatorul  Căruia ei înşişi îi neagă existenţa. ("In the beginning, God created the heavens and the earth" (Gen. 1:1). Mai mult: Programele pentru computere nu se crează de unele  singure, ci trebuiesc create de către om; de o inteligenţă!  In mod similar, programul genetic din creaturile vii este incapabil să se fi creat singur! El însuşi, la rândul lui, trebuie programat de către "cineva", apoi realizat; făcut capabil să acţioneze  în direcţia dorită de Acea Inteligenţă Inovatoare!! De ce atunci vedem peste tot în jurul nostru lucruri pe care  noi le-am creat, şi totuşi, încă foarte mulţi dintre noi neagă  faptul că noi înşine avem un Creator?! (Ce durere! Şi ce batjocură  din partea Infernalului hulitor!). După cum şi apostolul Pavel  a zis şi a scris: "In adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşinică şi  dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te  uiţi cu bagare de seama la ele, în lucrurile făcute de El.  Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20). Haideţi să nu mai ţinem ochii închişi, la lucrurile invizibile, ci,  în schimb, să acordăm admiraţia şi respectul, închinăciunea şi  lauda Celui care le merită pe drept, văzându-I “lucrurile vizibile.” Aceluia Singur care a stat la originea tuturor programelor  necesare existenţei şi vieţii!... El se cheamă DUMNEZEU!  Şi pe El Îl slăvim şi noi, mântuiţii şi credincioşii Săi,  orice ar afirma hulitorii atei şi evoluţionişti în batjocura  lor infernală! Aleluia şi amin, Dumnezeule!!

Iosif Ţon a vrut să spele ruşinea ţării! Oare când îşi va spăla propria ruşine?

Toate documentele şi mărturiile existente cu privire la evenimentele petrecute la Caransebeş în toamna anului 1978 (vezi
http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/ şi apoi

(aici)
(aici)

confirmă intenţia Securităţii, a organelor locale de miliţie şi a reprezentanţilor Cultului Baptist de la Comunitatea din Timişoara şi de la Uniunea din Bucureşti de a înlătura de la conducerea Bisericii Baptiste locale Comitetul ales legal al acelei Biserici. Cauza era faptul că acel comitet avea în sânul său reprezentanţi ai ALRC-ului (Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă) şi era hotărât să manifeste opoziţie faţă de elementele corupte ale conducerii Uniunii Baptiste şi faţă de organele guvernamentale care nu îşi ascundeau intenţia de a controla în continuare Biserica Baptistă aşa cum făcuseră şi până atunci prin pastori corupţi, ca Ieremia Gavagină, şi prin colaboratori dintre membri, printre care cei mai cunoscuţi erau: Rusu Oprea, exclus de Biserică pentru colaborare cu securitatea, pentru imoralitate şi beţie (venit după ce şi-a terminat misiunea trădătoare în California, sau pentru a o continua), George Dancea, promovat secretar al Bisericii, care a reintrodus în Biserică şi comitet pe beţivul şi stricatul Rusu Oprea şi apoi la porunca stăpânilor a sancţionat excluderea din Biserică a 140 de membri  (ulterior venit şi el în America pentru a fi cocoţat la cârma Asociaţiei Bisericilor Baptiste din SUA şi Canada), Rusu Ion, un alt beţiv, care a avut ani de zile funcţii la Cultul Baptist şi turna pe fraţii săi contra unui salar de trădător, şi alţii.

Nimeni nu a fost surprins când organele locale ale miliţiei şi securităţii au acţionat la arestarea unor membri ai Bisericii pe baza reclamaţiilor făcute de iudele Cultului Baptist, Cornel Mara, Paul Barbatei, Ioan Bunaciu, Gheorgeh Băleanu, Ieremia Gavagină, etc. Toţi aceştia încercaseră, la cererea Securităţii, să înlăture de la conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeş pe membrii ALRC-ului dar nu reuşiseră, din pricină că Biserica era solidară cu ei. A fost meritul Bisericii Baptiste din Caransebeş de a fi stat lângă cei pe care i-a ales în comitet, în ciuda presiunilor mari făcute de securitate şi de iudele interne de a determina pe majoritatea membrilor să se lapede de noul comitet sub ameninţarea cu excluderea. Au fost excluşi într-adevăr, 140 de membri, cei care au părut cei mai fermi în ochii securităţii. Arestarea la 13 octombrie 1978 a lui Ionel Prejban, Petre Cocârţeu şi Nicolae Rădoi a fost urmată de bătăi sângeroase, bestiale, un proces înscenat, şi în final o condamnare la închisoare. Membrii Bisericii şi-au arătat din nou solidaritatea cu cei arestaţi venind cu sutele în faţa sediului miliţiei cerând eliberarea lor, o dovadă ce arăta cât de mincinoase erau depoziţiile unora care spuneau că Biserica nu a fost de acord cu poziţia şi acţiunile comitetului.

Surpriza a venit din partea lui Iosif Ţon, care în mod vag dăduse semne mai dinainte că vrea să ajungă la termeni amicali cu conducerea coruptă a Uniunii şi cu organele de Securitate. Ceea ce nimeni nu aşteptase a fost reacţia lui de condamnare a victimelor persecuţiei şi de justificare a persecutorilor. Mai mult, Iosif Ţon a insistat mereu, timp de un an de zile ca soţiile celor condamnaţi (cu care a venit în contact personal) să „recunoască” vinovăţia bărbaţilor lor, chipurile, ca el să îi scoată din închisoare pe baza unei astfel de recunoaşteri. O asemenea declaraţie ar fi însemnat moartea noastră, aşa cum s-a întâmplat cu liderii răscoalei minerilor din Valea Jiului, care în urma „recunoaşterii” forţate au fost lichidaţi. Recunoaşterea ar fi însemnat  discreditarea noastră şi ar fi fost lovitura noastră de graţie. Iată ce urmărea Iosif Ţon cu insistenţele sale ca soţiile noastre să declare că eram vinovaţi! Tot el a susţinut şi afirmat că Biserica Baptistă din Caransebeş nu era de acord cu poziţia Comitetului şi voia să asculte de conducătorii Cultului Baptist ca să fim daţi afară! De fapt Biserica şi-a arătat din nou solidaritatea cu noi, cei arestaţi, atunci când în dupămasa zilei de 13 octombrie 1978 majoritatea membrilor au venit în faţa sediului miliţiei cerând eliberarea noastră, o dovadă cât de mincinoase erau depoziţiile unora (inclusiv a lui Iosif Ţon), care spuneau că Biserica nu a fost de acord cu poziţia şi acţiunile Comitetului.

În anul 1994 am avut ocazia la Los Angeles să îl confrunt pe Iosif Ţon cu cele scrise în declaraţia sa din 26 noiembrie 1978 în care ne incrimina. L-am întrebat, în prezenţa mai multor păstori care erau de faţă la acea întrunire, de ce a procedat la redactarea şi răspândirea acelei scrisori în care ne acuza de comportament scandalos? Răspunsul lui a fost acesta: „Am vrut să spăl ruşinea ţării.” La un asemenea răspuns nu putem decât să concluzionăm că pentru Iosif Ţon credincioşii care şi-au pus viaţa în joc pentru a apăra autonomia Bisericii de încercările de amestec şi control din partea securităţii, nu au fost altceva decât o ruşine! Membrii Bisericii care au luptat pentru dreptate şi libertate, cei care au adus o înviorare şi trezire în Biserică prin promovarea la amvonul Bisericii a unor evanghelişti ca Liviu Olah, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, etc., erau consideraţi de Iosif Ţon „ruşinea ţării.” În schimb iudele cultului, cu care începuse să colaboreze, erau pentru el cinstea Cultului Baptist şi a ţării!

Apostolul Pavel spune despre sine şi despre ceilalţi lucrători creştini ce s-au pus pe altarul Domnului că erau consideraţi ca gunoiul lumii acesteia de către cei care îi persecutau (1 Corinteni 4:13)! Nu ne miră că în momentul în care Iosif Ţon a dat mâna cu persecutorii fraţilor săi a ajuns să declare ca „ruşine a ţării” pe luptătorii pentru adevăr şi libertate! „Ei, de care lumea nu era vrednică...” comentează autorul Epistolei către Evrei, referindu-se la cei ce „au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare... au pribegit... lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi...”

Copia scrisorii lui Iosif Ţon din 26 noiembrie 1978 (în care ne incriminează şi ne numeşte „tineri,” nicidecum fraţi), pe care o am la dosar, are la sfârşit o notă de mână scrisă de fratele Aurel Poescu în care spune: „Ideile... sînt tipice pentru lipsa de caracter şi ipocrizia lui I. Ţon”

În faţa tuturor mărturiilor şi a documentelor care arată caracterul demn al acelor membri din Biserica Baptistă din Caransebeş ce au plătit cu închisoarea în lupta lor pentru dreptate, Iosif Ţon ar trebui să aibă demnitatea de a-şi recunoaşte greşala condamnării publice a acestor credincioşi şi să îşi spele astfel propria ruşine, înainte de a ajunge în faţa lui Dumnezeu pentru judecată. Noi, cei declaraţi de el ca fiind „ruşinea ţării,” i-am acorda cu drag iertarea şi reabilitarea.

EBEN-EZER!

   Cum ne aflam la un fel de rascruce de drumuri si cum inca nu stim ce urmeaza dar stim ce am lasat in urma, e bine sa nu calatorim inspre ziua de miine uitind ce am invatat ieri. Comentariul lui Petru ( il gasiti mai jos) mi-a amintit inca odata ca trebuie sa cercetaez toate lucrurile, sa aleg ce este bun si sa stau- sa intepenesc chiar linga ce ne spune Dumnezeu. Mi-a amintit ca am datoria sa spun un categoric NU in anumite situatii si sa nu ma clintesc de acolo daca acel NU este ceea ce Cuvintul Lui imi recomanda. Sa nu uitam ca drumul continua si alte greutati si alte probleme vor urma. Dar pina aici Dumnezeu a fost cu noi.

 petru has left a new comment on your post "Cât de credibil este Iosif Ţon în lucrurile ce le ...": 

"Razboi intru Cuvint." Parintele NICOLAE STEINHARD despre Pacatul prostiei si al frici.


"Pus in fata diavolului, in fata "dilemei" de a trada si de a face pact cu vrasmasul, a spus NU. L-a ales pe HRISTOS, a ales CRUCEA." Mii de draci ma furnica vazind cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa."Sa nu judecam pe altii; dar cand arde casa vecinului nu stau sa ma rog si sa ma imbunatatesc: chem pompierii, alerg la cismea. Este drept ca nu trebuie sa ne rasculam impotriva lui Nero dar nici nu trebuie sa-i sarim lui Nero in ajutor. Una e sa te rascoli, alta e sa aprobi. Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei10-16 ' " fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii"). 


Nicaieri si niciodata Hristos nu ne-a cerut sa fim prosti. Atunci cand Statul nu mai e Cezar ci Mamona, cand cere adeziune sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei, nu se mai aplica regula stabilita de Mintuitor ,deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i sa substituit Mamona. Mintuitorul zice ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu). Diavolul poate sa zica:
-Hai sa incheiem un pact...
-NU. 
-Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru...
-NU. 
-De ce? Pentruca nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil.?
-Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu! Crestinismul e o martirizare a tot cei lumesc, dar si da ceva in schimb: linistea aici si fagaduinta mintuirii viitoare. Pe cand diavolul e mai exigent: in schimbul simtamantului demnitatii el nu ofera decat deznadejdea.Ii dai constiinta, pacea, somnul, iti vinzi prietenii si rudele, cedezi absolut totul si mai mult ca totul - si toate pe degeaba. Ce-a obtuinut Iuda de la diavol? S-a ales cu dispretul batrinilor si a restituit banii. Adeseori un anumit ton pedant insotit de cuvinte sforaitoare cu aspect stiintific asa incit prostii gogonate , bazaconii se aleg cu respectul tuturora. Exista prostii bine imbracate, asa cum exista dobitoci bine dichisiti.{ }DAR crestinismul nu-i usor; HRISTOS e greu de pacalit". 
Fragmente din JURNAQLUL FERICIRII , DE NICOLAE STEINHARD. 

SA TINEM LUMINA APRINSA!!!

Din ce scriem mai multe articole dintr-aia se trezesc amintirile mai multor cititori. Un alt comentariu mi-a rascolit amintirile ; il gasiti mai jos…Si el mi-a adus aminte de vremuri cind cu toate eforturile pe care le faceau comunistii sa ne inchida bisericile, noi construiam si largeam si pastram locasurile Domnului.  Aud ca se inchid multe Biserici pe-aici prin America, din cauza economiei…si pare greu de crezut ca economia unor tari comuniste a putut sa mentina pe timp indelungat Bisericile deschise…ca fratii nostrii de credinta au facut tot felul de sacrificii dind pina la jertfa pentru ca sa mentina becurile aprinse …si nu de putine ori dindu-se pe ei insisi ca o jertfa vie, placuta Lui Dumnezeu. Nu cei care s-au vindut si au ingenunchiat si au fost pirisii fratilor lor au tinut usile Bisericilor deschise ci oamenii simpli – aceia care L-au iubit pe Domnul Isus; la fel de simpli ca si pastorii pe care i-au vizitat ingerii anuntindu-le nasterea Pruncului Sfint sau pescarii care i-au devenit Ucenici.

Sa ne straduim sa tinem becurile aprinse si astazi. Este mare intunecime in lumea asta…si mare nevoie de Lumina…de Adevarata Lumina!!!

Fratele Tom spune: Nicolae Radoi e un on plin de energie, plin de viata si a facut mult bine, a construit Biserici in Jud Caras -Severin pe Valea Bistrei la Maru , Bautari si Otelu Rosul si la Turnul Ruieni la fel; sunt mandru ca l-am intanit pe acest om! Este un om a Domnului! Daca cineva stie cum sa intors Radoi la Dumnezeu poate sa scrie ca e foarte interesant si pot spune ca e un om deosebit si curajos un om care nu cunoaste frica dar cunoaste pe Domnul Isus!Comitetul crestin român “Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta” ALRC afiliat la “Christian Solidarity International”, Zürich, Elvetia.

ALRC-ul s-a înfiinţat ca să îl apere pe Iosif Ţon

Mărturia fratelui Viorel Vuc despre înfiinţarea ALRC-ului (în toamna lui 1977, şi nu în 1975, cum îşi aminteşte acesta) (aici) şi despre evenimentele ulterioare de la Caransebeş din 1978 este extrem de importantă. Un lucru care a ieşit la iveală din această mărturie este faptul că Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă (ALRC) a fost iniţiată din dorinţa de a-l asista pe Iosif Ţon în timpul în care era anchetat de Securitate în anul 1977. Iată o parte a dialogului cu Daniel Mitrofan în care Viorel Vuc precizează câteva lucruri: 

Referitor la înfiinţarea Comitetului ALRC... Cum a pornit iniţiativa? Împreună cu fratele Petrică Cocîrţeu, în anul 1975, pe când ne întorceam de la Turnu Severin,

- Prin ce dată? - Cam pe 15 septembrie... Fratele Iosif Ţon, era anchetat, era 75 anul, „n-ar trebui şi noi tinerii să facem o hârtie către guvern, chiar lui Ceausescu, să spunem că şi noi ne solidarizăm cu el?” Toţi am zis: facem, cu orice risc. Ştiam că bine nu ne aştepta.

Cei care au decis să formeze organizaţia ALRC au ştiut că se expun primejdiilor mari, inclusiv morţii, dar şi-au asumt aceste riscuri din dorinţa de a-l asista pe Iosif Ţon. Scrisoarea lor Încetaţi prigoana (publicată la Europa Liberă în mai 1978), în care expuneau cazuri concrete de persecuţie a credincioşilor din România,  a fost un document care i-a uimit pe securişti şi i-a determinat să oprească pentru o perioadă persecuţiile, inclusiv interogarea lui Iosif Ţon.

Câteva luni mai târziu, când membrii ALRC-ului ce erau în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş au ajuns ţinta atacurilor Securităţii, ar fi fost rândul lui Iosif Ţon să ia apărarea acestora. În loc să îi apere, Iosif Ţon i-a atacat printr-o Scrisoare deschisă publicată în noiembrie 1978 în care apăra acţiunile samavolnice ale conducerii Uniunii Baptiste de la Bucureşti şi ale autorităţilor locale ce acţionau (şi unii şi alţii) la cererea Securităţii. Scrisoarea lui Iosif Ţon, care incrimina pe membrii comitetului ALRC, a dat mâna liberă autorităţilor să condamne la închisoare pe trei din acei vajnici luptători pentru libertate religioasă, luptă de care beneficiase şi Iosif Ţon în primăvare anului 1978.

În concluzie, comitetul ALRC se formează din dorinţa de a-l ajuta pe Iosif Ţon în confruntările sale cu Securitatea, acţiune prin care se voia exprimată ideea că tinerii din România sunt alături de acesta şi sunt gata să se sacrifice pentru a asigura altora libertatea religioasă şi de conştiinţă.

Iosif Ţon, care fusese apărat de acei tineri idealişti în lupta pentru revendicări în care se angajaseră riscându-şi viaţa, trădează atât pe aceştia, cât şi idealurile lor şi oferă Securităţii scuza să îi condamne la închisoare. În acea instanţă Iosif Ţon s-a dat de partea trădătorilor de la Uniune (devenind el însuşi un trădător), şi de partea Securităţii care în cooperare au pus în închisoare pe fraţii săi. Iosif Ţon a înfăptuit toate acestea fără nici o mustrare de conştiinţă. Să fi fost de vină duhul care spune că l-a primit prin contactul cu carismaticul Ted Kent?

Cartea Proverbelor avertizează că celui ce întoarce rău pentru bine, nu-i va părăsi răul casa.

Iosif Ţon a întors rău pentru bine. Datorită lui trei membri ai ALRC-ului au ajuns în închisoare (Ionel Prejban, Petre Cocârţeu şi Nicolae Rădoi), unul a fost asasinat (Traian Bogdan) şi alţii au fost capacitaţi să renunţe la o luptă în care s-au trezit trădaţi de cel pe care l-au apărat de furia Securităţii. Noi ne rugăm ca Dumnezeu să nu îl lase să sufere consecinţele nefaste ale acţiunilor sale, ci mai degrabă să se pocăiască de trădarea fraţilor săi, trădare care le-a cauzat acestora atâta suferinţă.

Pastorul Titi Cocian nu se califica pentru a candida la presidentia RBA

August 30, 2011 ( Articol Imprumutat)

Pastorul Titi Cocian de la First Romanian Baptist Church din Atlanta a ignorat decizia Baptistilor din tara de a il exclude pe Iosif Ton, si a organizat impreuna cu alti aliati din RBA, rehabilitarea lui Iosif Ton fara ca acesta sa se fi pocait de tot ce a facut.

Iata pe cine este Iosif Ton, cel pe care il sustine pastorul Titi Cocian:  

1. Iosif Ton a vindut pe frati si nu s-a pocait nici acum de aceasta fapta odioasa caracteristica lui Iuda Iscarioteanu.
2. Iosif Ton este campionul ereziilor in istoria evanghelicilor Romani. Nici acum nu a retractat ereziile despre care nu mai este cazul sa vorbim, deoarece sunt expuse pe acest blog si pe multe alte bloguri. Iata ce spune Scriptura: Căci s’au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioşi, cari schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpîn şi Domn Isus Hristos. (Iuda 4)
3. Iosif Ton nu iubeste pe frati. Iata ce spune Scriptura: Cel care spune că este în lumină, dar îl urăște pe fratele lui, este încă în întuneric… dar cel care-l urăște pe fratele lui este în întuneric, trăiește în întuneric – și nu știe unde se duce, pentru că întunericul îl împiedică să vadă. (1 Ioan 2:9,11)
4. Iosif Ton se foloseste de fratii naivi si carnali. Iata ce spune Scriptura: Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănîncă cineva, dacă pune cineva mîna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi! (2 Cor. 11:20)
5. Iosif Ton sufera de o mandrie luciferiana. Toti avem probleme cu mindria la diferite nivele, insa mindria lui Iosif Ton intrece orice limita. Iata ce spune Scriptura: Înfumurarea ta, îngîmfarea inimii tale te -a rătăcit, pe tine care locuieşti în crăpăturile stîncilor, şi care stai pe vîrful dealurilor. Dar chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul tot atît de sus ca al vulturului, şi de acolo te voi prăbuşi, zice Domnul. (Ieremia 49:16)
6. Iosif Ton minte ori de cite ori este nevoie. Am fost la biserica din Portland cind Iosif Ton a parasit biserica spunind ca pastorul Brisc si comitetul nu au mediat situatia lui in legatura cu cartea lui Timotei Pop, pe cind in realitatea era exact invers. Si aceasta nu este singurul exemplu. Pastorul Vasile Branzei a spus acelas lucru despre Iosif Ton. Iata ce spune Scriptura: Afară sînt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! (Apocalipsa 22:15)
7. Iosif Ton a blasfemiat pe Domnul Cristos, indemnind pe cititorii lui la senzualitate spirituala cu Mantuitorul. Dovada o aveti aici: “Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Isus Cristos, sub calauzirea Duhului Sfant” p. 314,315. Iata ce spune Scriptura: În norod s’au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i -a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:1-2)

Concluzie: Cazul Iosif Ton este un examen de spiritualitate si de loialitate fata de Domnul Cristos. Multi au picat la acest examen deoarece pentru ei Iosif Ton este mai mult decit Domnul Cristos, mai mult decit doctrina sanatoasa, mai mult decit integritatea lor personala, mai mult decit fratii si surorile care au suferit din cauza lui Iosif Ton, mai mult decit ei insasi. Aceasta este idolatrie de cea mai joasa speta. Evanghelicii care il aduleaza pe Ton sunt ca Romanii care l-au adulat pe Ceausescu. Pastorul Titi Cocian nu se califica pentru a candida la presedentia RBA, ba mai mult, se califica pentru a fi pus sub disciplina pentru afrontul adus Domnului Cristos cit si evanghelicilor din Romania si din diaspora.
Pastor Paul Dan 

O FILA DE ALBUM...

Sint multi care ar abandona trecutul, cu tot ce reprezinta el. Pentru unii trecutul este incomod si le  sifoneaza imaginea prezenta. Altii au memoria scurta sau sint indiferenti…ori “interesul poarta fesul”. Oricare ar fi motivele, trecutul isi are importanta lui. Si chiar daca uitam trecutul - nu trebuie sa uitam lectiile pe care acesta ne-a invatat- altfel ne irosim viata . Apoi, sa nu uitam ca uneori aceleasi pietre care au fost altadata doar niste darimaturi imprastiate…pot deveni in timp material de reconstructie.

Carl Gibson este un nume venit dintr-un trecut plin de amintiri. Si la un moment dat, viata ne-a trintit pe amindoi in aceeasi celula. Gardianul ce raspundea cu ordinea pe etaj - un plutonier foarte uricios, isi facea zilnic aparitia si trebuia sa ne gaseasca asteptindu-l in picioare. Nefericirea a facut ca acest tinar sa fie culcat la aparitia plutonierului. Bineinteles asta n-a sunat bine cu amorul propriu al aceluia care minuia bastonul cu miscari atit de pricepute…si s-a apropiat de Carl sa il loveasca. Numai ca Dumnezeu ma pusese si pe mine in aceeasi celula si cum nu mi-a dat o constitutie fragila, m-am pus intre plutonier si acest tinar si i-am spus plutonierului sa-si incerce bastonul cu mine. Poate Dumnezeu l-a facut sa ma vada chiar mai mare si mai puternic decit eram…poate Dumnezeu imi daduse o statura potrivita tinind cont si de situatiile prin care aveam sa trec prin viata…El stie ce si cum- cert este ca bastonul si-a pierdut greutatea si plutonierul si-a pierdut curajul…iar noi i-am fost multumitori Lui Dumnezeu pentru interventia Lui Divina.

Timpul a trecut, ca timpul asta face, trece. Si nu de mult am gasit pe un blog un comentariu al acestui tinar…astazi om matur in toata puterea cuvintului...El nu a uitat trecutul. Si trecutul are si amintiri frumoase nu numai dureroase. Ma gindesc ca in cer vom avea fiecare cite un album. Pina atunci sa scriem pagini de istorie de care sa ne putem aminti, fara sa ne fie rusine ...si cu bucurie.  

Articolul pe care l-am gasit descrie situatia de la Caransebes si comentariul lui Carl Gipson despre colegul lui de puscarie - Radoi Nicolae.

http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/

Carl Gibson Spune:

Stimate domnule Dr. Rusnac,
Dupa ce am fost intemnitat de “Securitate” la penitenciarul “Popa Sapca” din Timisoara am intilnit acolo doi din trei membrii ALRC.

Pastorul Dimitrie Ianculovici, care fusese internat ca. 4-5 saptamini dupa mine, m-a informat (in luna mai 1979) despre activitatiile SLOMR dupa arestarea noastra (4. aprilie) si despre o delegatie de sondaj clandestina compusa din patru cetateni francezi trimisa de la Liga pentru drepturile omului in Romania de la Paris (condusa atunci de Mihnea Berindei si sprijinita de Eugen Ionescu).
D. Ianculovici a fost silit de Securitate sa emigreze in SUA dupa 1981.

Petre Cocirteu, pe care nu l-am intilnit personal, si pe care l-am cunoscut numai indirect prin relatariile lui Nicolae Radoi, a fost eliberat ca. in iunie 1979. A emigrat si el involuntar in SUA unde a continuat si mai continue ca predicator!?

Nicolae Radoi a fost timp de citeva saptamini “tovarasul meu de pachet” – am mincat impreuna si am discutat impreuna opozitia contra securiatii si contra regimului comunist intr-o celula mica doar pentru 13 personane.
Mi-a comunicat atunci toate detaliile despre rebeliunea baptista descrisa mai sus sub ALRC.
I-am dedicat recent citeva capitole in cartea mea autobiografica despre SLOMR (Simfonia Libertatii, in germana, 2008), lui si opozitiei religiose din perioada “dictaturii Ceausescu”.
Si Nicolae Radoi, cioban din Caransebes la Muntele Mic, a emigrat dupa 1981 in SUA cu toata familia!
N-am mai reusit sa-l contactez – am gasit mai tirziu prin internet un nume identic in California, dar nu stiu inca care a fost destinul familiei sale si a altor membrii ALRC.
Opozitia religiosa- un alt capitol de disidenta anticomunista, care merita sa fie cercetata mai profund. Disidentii au fost imprastiati in toate lumea, unde urmele s-au pierdut.
Carl Gibson

Interviul dat de fratele Vuc Viorel --- fratelui Daniel Mitrofan (din cartea Paşi, p. 550 - 558) Partea VI

Fratele Iosif Ţon, era anchetat, era 75 anul, „n-ar trebuie şi noi tinerii să facem o hârtie către guvern, chiar lui Ceausescu, să spunem că şi noi ne solidarizăm cu el?” Toţi am zis: facem, cu orice risc. Stiam că bine nu ne astepta. Bun, vine următoarea întâlnire. În fiecare săptămână aveam o seară. Revine Prejban cu Ianculovici şi spune: Am stat de vorbă cu Paul Nicolescu şi a spus, „măi, voi dacă vreţi să faceţi lucrul acesta trebuie să aveţi spatele asigurat. Adică, să fiţi afiliaţi la o asociaţie internaţională” şi ne-a spus asociaţia asta din Zürich, Elveţia, care, prin ea să ajungă mesajele la Europa Liberă, să vuiască Occidentul ca să nu ne omoare ăstia. În clipa asta eu n-am mai şimţit, ei toţi au mers înainte, dar eu înlăuntrul meu am spus, eu nu vreau asa. Dacă mă duc înainte, direct, mă omoară, nici o problemă, nu prin Europa Liberă, nu prin... asta nu. Nu am putut spune, căci mi-era jenă de Petrică Cocîrţeu, Lae Rădoi, Teleagă şi măi, poate sunt eu fricos, să nu-i descurajez. N-am spus nimic. Gata a şi făcut demersurile, Nicolescu, să fim afiliaţi acolo şi urma să semnăm adeziunea acolo. A fost o seară şi m-am rugat Domnului: « Doamne scoate-mă Tu. » Nu s-a semnat atunci nimic. Din nou am mers şi pentru a doua oară nu s-a semnat, nu stiu din ce motive, nu îmi mai aduc aminte. A treia oară deja ei spuneau, măi, suntem neserioşi, semnăm şi trimitem, gata. Mergeam cu Lae Rădoi, el avea maşină, o Volgă neagră, cu număr mic de Bucuresti, de acolo o luat-o. Şi toţi care ne vedeau ne salutau, eram ambasada... îs şi lucruri asa, râzi. Mergeam către Timisoara din Caransebes, şi fratele Lae spune, măi, frate Petrică, lui Cocîrţeu i se adresează şi fraţilor, ”uite ce m-am gândit eu, fratele Viorel Vuc, să nu semneze ca membru ALRC, pe linia întâia, pentru că el este diaconul bisericii, să nu târâm şi biserica.” - Măi frate, stii ce usurare am primit. - Şi ăia toţi: Daa! Corect! Am ajuns la Timisoara . Ăia nu stiau de hotărârea lor şi acuma vine rândul, semnătura şi eu eram primul, după aia Petrică, după aia Rădoi. Şi am luat hârtia, m-am făcut că vreau să semnez, nu voiam să par las şi fratele Lae intervine: „Fraţilor, o clipă, am uitat să vă spunem ce am hotărât noi.” Au fost de acord şi ăia şi am dat hârtia mai departe şi n-am fost membru direct ALRC, ci socotit simpatizant, fiindcă am fost diacon.

- Câţi au fost atunci?

- Nouă. Printre ei a fost şi ăsta, de la Zalău, acum e în Statele Unite, Nelu Brisc. A fost unul Bogdan, nu mai stiu cum îl cheamă, care a fost omorât, l-au găsit spânzurat într-un pod. Se zice că ar fi mâna securităţii, Domnul stie, şi alţii: Ionică Moldovan, Petrică Cocîrţeu, Lae Rădoi, Teleagă.

- Nicolescu a fost la Timisoara acolo?

- A fost odată.

- El a semnat acolo?

- El n-a fost când s-a semnat, noi am semnat. Între timp el lucra la un memoriu prin care să ne începem activitatea şi memoriul s-a numit: „Încetaţi prigoana”. Măi frate, şi acum când mă gândesc, că n-am mult păr acuma pe cap, dar şi acum mi se ridică.

- Mai aveţi memoriul ăsta?

- L-am ars de frica securităţii, că eram anunţat că îmi vor face percheziţie. Dacă găseste ăla la mine pe acasă... Am avut multe neplăceri, că aveam maşină de scris, luată de la Bucuresti, din magazin, de la librărie. După aia mă trăgeau la răspundere că de ce am, trebuia să dau caracterele în fiecare an, să mă verifice, nu cumva să scriu manifeste. L-am păstrat ani buni, până când am primit vestea asta că mă vor... deşi n-au venit. Nu mi-au răscolit casa. Dar la alţii făcuseseră percheziţie şi am zis, să nu mai îmi încarc şi vinovăţia.

- Nu-l mai are nimeni?

- Numai dacă Petrică Cocîrţeu sau el, Nicolescu, dacă îl mai are. E răscolitor. După fiecare aproape propoziţie sau frază, asta era, a condus direcţia, ”încetaţi prigoana” S-a citit la Europa, asta i-a înfierbântat pe securisti împotriva ALRC-ului. Studiile noastre s-au diluat, acum întâlnirile erau de comitet ALRC. Mă duceam cu ei numai pentru că eram foarte bun prieten cu Petrică Cocîrţeu, cu Lae Rădoi, cu ai nostri, cu Ionică Moldovan şi mă împrietenisem cu Nelu Brisc.

- Cam ce discutaţi la o întâlnire din astea?

- Ce să facă, ce manifest să mai scrie, demersuri, apoi...

- Culegeaţi cazuri de prin ţară ?

- Da, da.

- În timpul ăsta eu eram diacon la Caransebes şi a urmat o Adunare Generală, făcută cu ocazia sărbătoririi... în 24 parcă ianuarie, ziua lui Ceausescu, s-a citit un memoriu pentru Ceausescu, comentarii şi un raport spiritual dar la ăla fără comentarii, ne-am înscris la cuvânt, printre care şi eu şi Petrică Cocârţeu. Urmam, m-am ridicat şi am spus: Dragi tovarăşi şi fraţi din conducere, eu n-am trăit vremurile, că ei elogiau şi-aminteau vremurile dinainte când au fost prigoniţi, eu n-am trăit în vremea aia, eu trăiesc în vremea de acum, când se vrea libertate religioasă. Dar daţi-mi voie să vă spun ceva. Se întâmplă la nivelul ţării noastre, niste lucruri care sunt ca o pată neagră pe faţa noastră, noi care ţinem la libertate, (am zis-o şi eu cu tâlc, asa) şi sunt cazuri izolate şi am dat exemple: biserica cutare transformată în depozit CAP, şi eu am luat cuvântul şi le-am arătat şi n-au avut ce comenta. Mă credeţi, după ce am vorbit eu lui Petrică nu i-au mai dat cuvântul, or stiut că şi ăsta vine cu altceva. S-a înregistrat. Caseta mea a fost discutată în sedinţa judeţeană de atunci la care erau chemaţi toţi primarii. Primarul din satul meu, i-a spus la un prieten de-al meu, nu mi-o spus direct şi nu m-am dus să-l întreb, primarul de atunci, însă ăla mi-a spus atunci, ce-ai vorbit, uite caseta cu tot ce ai vorbit tu a fost analizată în plenul sedinţei şi se gândeau ce măsuri să ia împotriva mea. Nu s-au luat, mulţumesc Domnului, dar i-a pus pe alţii pe jar. Asa a început activitatea ALRC-ului, până în 78, atunci când a culminat cu Caransebesul, când i-a arestat pe cei trei şi după ce au venit de acolo, au făcut presiuni asupra lor să plece. N-aş fi stiut, Petrică Cocîrţeu mi-a spus, că atât de mult a ţinut el să plec deodată cu el. N-am avut îndemn, astăzi eram în America de douăzeci şi ceva de ani, da n-am avut îndemn. El s-o dus, şi deja Uniunea..., şi toţi care au fost membri ALRC, deci s-au scăpat de ei,

- În felul acesta s-a terminat cu ALRC-ul?

- S-a terminat, da, s-a terminat şi Uniunea noastră trâmbiţa că din cauza aia au făcut ei asta ca să plece în America .

- Asta-i povestea lui Bunaciu.

- Da, exact. Cam astea sunt...