Cât de credibil este Iosif Ţon în lucrurile ce le spune

În primăvara anului 2007 Iosif Ţon a decis în sfârşit (după câteva luni de tăcere şi refuz sistematic de a răspunde mesajelor cu întrebări ale lui Daniel Mitrofan), să accepte dialogul la care îl invitase fratele Mitrofan. Găsiţi acest dialog la:

http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-fr-ton-iosif

Adevărul este că Iosif Ţon era tot mai iritat de întrebările puse de Daniel Mitrofan, dar încearcă să pară relaxat şi dornic de dialog.

Ti-am spus deja ca scopul meu unic este sa-mi apar credibilitatea ca predicator al Cuvantului lui Dumnezeu. Pentru aceasta am decis sa-ti raspund la orice intrebari vrei sa-mi pui. Nimic din spatiul public nu este tabu in aceasta discutie dintre noi.

Încurajat de această promisiune, fratle Daniel Mitrofan îi pune mai multe întrebări lui Iosif Ţon. Să vedem cât de serios a fost Iosif Ţon în a răspunde întrebărilor candide ale celui ce avea acces la dosarele securităţii. Scuzându-şi acţiunile, Iosif Ţon a intrat tot mai mult în desişul mărturiilor îndoielnice şi evident confecţionate, care ridicau alte şi alte întrebări.

La întrebarea cum a fost posibil să primească viza de a merge în Austria, din moment ce tocmai se pocăise şi oferise în multe biserici mărturia lui, lucrul acesta fiind foarte bine cunoscut de securitate, Iosif Ţon declarase:

Rapa mi-a spus ca nu mai este profesor, deoarece intre timp a devenit ofiter de securitate. Mi-a spus ca a primit dosarul cu cererea mea de vizita la Viena si ca securitatea a decis sa mi se dea pasaport, cu conditia ca la intoarcere sa le spun tot ce am putut afla despre englezul Brian Wood care mi-a trimis invitatia: Cine este el si de ce locuieste la Viena.

Eu m-am speriat foarte tare, pentru ca am vazut cursa teribila care mi se intinde. Dar, in clipa aceea, am auzit o voce foarte clara spunandu-mi: “Spune-i da, caci aceasta este ca sa mergi in Anglia si sa studiezi acolo intr-un seminar de mana intai.”

Şi iată întrebarea lui Daniel Mitrofan :

Mi-a venit o intrebare pe cand citeam cele pe care mi le-ati scris. In episodul cu Rapa si solicitarea referitoare la Brian Wood cum justificati “Da”-ul dumneavoastr. Care a fost argumentul intern? De ce studierea la unul din cele mai bune colegii cântărea mai mult decat principiul? Credeti ca ati facut o greseala, sau mai bine zis, de unde ati stiut ca vocea interioara vine de la Dumnezeu? Sper ca nu va necajesc.

Răspunsul sincer al lui Iosif Ţon, aşa cum promisese? Nu a mai răspuns niciodată! În scrisoarea de răspuns Iosif Ţon elaborează scuzându-se pentru colaborarea cu autorităţile prin faptul că el voia să ajute pe credincioşii baptişti din România şi de aceea a acceptat să lucreze la îmbunătăţirea imaginii României în Apus.

Peste câteva zile Daniel Mitrofan îi mulţumeşte pentru că recunoaşte că după revenirea în România a continuat contactele cu securitatea, dar revine cu întrebarea:

“principiul” despre care vorbeam si care era conflictual cu vocea este acela de , nu gasesc un cuvant mai bun, “vanzare a fratilor” care ar f i fost raportarea la securitate despre altii, in contextul periculos de atunci.

Deşi întrebarea a fost repetată, şi deşi Iosif Ţon a promis să răspundă la orice întrebări, răspunsul s-a lăsat aşteptat până astăzi.

Daniel Mitrofan revine:

Intr-adevar, sunt cateva intrebari care as dori sa vi le pun. V-as ruga sa-mi detailati un pic despre aceste dialoguri: “Lui Popescu si Niculescu le spuneam mereu si despre dialogurile mele politice cu autoritatile.” In ce constau? Dupa intalnirea din Cismigiu, banueisc ca securitatea nu a dorit sa va scape din mana usor. De asemenea, am citit intr-un proces verbal, nu mai stiu daca la o sedinta de comunitate, Uniune sau congres (pot sa caut dar imi va lua ceva timp) o afirmatie sau a lui Tunea sau a inspectorului care ar suna cam asa: fr. “Ton si-a rezolvat situatia cu autoritatile”. Care a fost modul de “cadere la pace” cu Departamentul si, probabil, cu alte organe? De asemenea, intr-o discutie cu fr. Nicolescu, cand a fost in tara, dansul spunea referitor la Nota aceea cu “datoria de onoare”, despre care spuneti ca a fost falsificata, ca ati fi afirmat ca ati fi avut o discutie cu un colonel sau grad mai mare de la securitate sau externe (nu imi mai aduc aminte exact) si ca intentionati sa va impuneti conditiile dumneavoastra. Fr. Nicolescu argumenta ca daca nu este adevarata acea Nota in cauza, care ar fi fost discutia sau scrisoarea adevarata catre ei in acel context.

Răspunsul lui Iosif Ţon la aceaste întrebări? A fost tot atât de sincer ca răspunsul la întrebarea precedentă, adică nu a mai venit niciodată. De fapt Iosif Ţon nu a oferit nici o informaţie concretă din tot ceea ce i s-a cerut şi îl incrimina.

Atitudinea lui şi răspunsurile lui sunt identice cu ale celorlalţi colaboratori ai securităţii. Iată ce concluzionează Daniel Mitrofan:

Ca sa ma intelegeti vreau sa va spun ca am discutat cu cateva persoane care au colaborat si au fost informatori (cu scopul de a facilita recuperarea). Nu stiu ce se intampla, toti in cursul anilor si-au facut un sistem ermetic de dezvinovatire si justificare al actiunilor, sistem care i-a ajutat sa doarma linistiti noaptea si care sa potoleasca constiinta. N-am putut ajunge la nici unul dincolo. Ma tot gandesc la ceea ce multi vor auzi, intr-un mod socant, zguduitor, “Duceti-va caci niciodata nu v-am cunoscut” in ciuda minunilor, propovaduirii, scoaterii dracilor etc. Cand ma gandesc la dumneavosatra pendulez si inca nu stiu unde sa va incadrez. Chiar azi, am descoperit documentul “Pozitia mea” si ieri am dat peste o declaratie de a dumneavoastra (Declaraţie invinuit din27 noiembrie 1974 –

“Prin luna septembrie sau octombrie 1974 SCARFE m-a vizitat la domiciliu spunindu-mi ca a revenit in Romania unde urmeaza sa ramana timp de un an pentru a-si continua studiile teologice. In cadrul acestor studii SCARFE urmeaza sa culeaga date si informatiii despre intregul fenomen religios din societatea romaneasca, inclusiv dizidente, fractiuni religioase, pe care sa le foloseasca la intocmirea lucrarii sale de doctorat.” –

 declaratie prin care, in opinia mea, il expuneati in fata securitatii. Am in fata mea o informare a lui Tunea cu privire la vizita lui Iancu Moscovici si intr-o etapa a vizitei acestuia erati si dumneavoastra prezent si se reda un dialog:

Dl. Moscovici:

“Am primit scrisorile tale trimise in Anglia, dar nu ti-am raspuns decit in ultimul timp, cind m-am convins ca nu mergi pe urmele lui Wurmbrand.”

Dl. Ton:

“Imi pare bine ca ne intilnim aici si ca putem discuta despre Wurmbrand avind aceeasi parere despre el si anume ca [e] un dusman al nostru prin tot ce face”. (Bucuresti, 27 martie 1973)

Deci Wurmbrand era duşman al lui Moscovici (care era agent) şi al lui Iosif Ţon ! Ce anume îl determina pe Iosif Ţonsă îl declare duşman « al nostru » pe Wurmbrand ? Nimic altceva decât faptul că Wurmbrand era declarat de securitate « duşmanul nostru ! »

Daniel Mitrofan întreabă din nou şi concluzionează :

Cum ar trebui sa interpretez lucrurile acesta?
Va marturisesc ca am gasit o nota catre Departament in care, Tunea sau Bunaciu sau altcineva dintre mai marii nostri (nu o am la indemana) dadea o lista cu versetele din Biblie care puteau fi folosite la subjugarea si obedienta credinciosilor. Un alt lucru care a taiat in inima mea greu a fost acela, poate v-am mai spus, o indicatie catre pastorii colaboratori sa fie prietenosi, zambitori, amabili etc. Eu i-am iubit pe acestia tocmai ca m-au cucerit prin imbratisarea lor, prin sarutul lor, prin zambetul lor, prin interesarea lor fata de problemele mele, ca sa gasesc acum ca au fost informatori si ca au pervertit tot ce era frumos, dragostea frateasca, crestineasca.

Până când Iosif Ţon nu va veni cu o mărturisire completă recunoscând vinovăţia trădării fraţilor săi în mai multe rânduri, nu putem concluziona decât că şi el a pervertit tot ce era frumos, dragostea frăţească, creştinească.