Redăm mai jos a cincea parte a interviului dat de fratele Viorel Vuc despre evenimentele de la Caransebeş şi activitatea ALRC-ului.
"Şi în 80 fr. Busuioc Belciu o purtat el discuţiile la Comunitate şi inclusiv la Uniune ca să fiu reprimit. Şi într-adevăr, în urma asta, am fost chemat în faţa Comunităţii, în faţa adunării generale a Comunităţii să-mi cer iertare. Mi-am cerut iertare din punctul meu de vedere. Adică, nu trebuia ca să mă opun acolo, trebuia să-i las, dar trebuia să le spun, dar nu trebuia să mă opun şi n-am amintit de ei, că ne-au dat în mâna ăstora să ne aresteze.
- Întrebare, când s-a stins lumina, oamenii i-au dat afară pe ei?
- Nu.
- Cred că am citit undeva că i-au scos afară din biserică, se plângeau ei...
- N-as putea spune, n-as putea, că după ce s-a reaprins lumina, din nou au stat acolo ca să facă listele.
- Pe ei i-a bruscat cineva?
- Nu.
- Am văzut un document în care, dacă bine mă ţine memoria, spuneau că au fost bruscaţi.
- Păi, verbal, da.
- Nu, nu, nu, fizic.
- Fizic? Probabil afară, ceea ce nu am văzut eu, dar în biserică nu, n-au fost bruscaţi. Bruscarea a fost acolo, v-am zis că fratele Nicolae Rădoi, e un om asa mai voinic, nu-i lăsa să urce la amvon, stătea împotrivă – asta dacă se poate numi bruscare – dar nu ca să ne luăm la bătaie, n-a fost. A, că mai stiu ceva, că le-au împuns roţile pe la maşini, dar nu stiu, nu i-am pus, ei toate în spinarea noastră le-au pus. Noi am purtat toată, nu-i adevărat. Care au avut cu ei răfuielile lor, eu nu m-am pretat la asa ceva. Deci cam asta a fost ce s-a întâmplat atunci în Caransebes.
Referitor la înfiinţarea Comitetului ALRC,
Cum a pornit iniţiativa:
Împreună cu fratele Petrică CocîrŢeu, în anul 1975, pe când ne întorceam de la Turnu Severin,
- Prin ce dată?
- Cam pe 15 septembrie, ne-am întors de la Turnu Severin – am fost cu orchestra din Bolvasniţa – atunci eram dirijor la Bolvasniţa de orchestră. Măi, şi noi n-avem răbdare să stăm până la trenul de noapte şi-am spus la fraţi că eu, el şi nevestele noastre am vrea să ajungem mai repede în Caransebes. Un frate, Balica Petru, s-a pus la dispoziţie cu maşina lui şi am mers noi patru, el, nevasta-sa şi un copil , acuma e în America , copilu-i mare, atunci era de sapte, opt ani. Cum stăteam pe bancheta din spate: când eu ţineam pe nevasta-mi în braţe, când el îşi ţinea nevasta şi mai odihneam şi, pe Cheile Armenisului – niste curbe periculoase – acolo cumva, a avut un accident mortal Tunsoiu, inspector de la scoală, care a făcut către mine: Pun eu mâna mea pe voi, m-a ameninţat în cancelarie. După două săptămâni a pus Dumnezeu mâna, eu nu vreau să le pun cap în cap, dar cred că sunt niste coincidenţe care Domnul le stie. Ei, în curba aceea, avem accident. În clipa aceea eu ţineam pe nevastă-mea pe poală şi am şimţit asa o izbitură. Maşina noastră la 90 de km pe oră s-a izbit de un camion care venea invers, dar în roata din spate, chiar în roată. Şi din roata aia, ne-a întors asa de câteva ori pe drum şi eram cu faţa îndreptaţi spre Orsova de unde veneam, dar nu ne-am mai dat seama. În timpul acesta au venit niste străini, cehoslovaci, parcă, şi au văzut că maşina luase foc şi ei : „peso, peso” – cred că înseamnă nisip în limba lor, că, după aia, i-am văzut că ei coborâseră la apă şi aduceau nişip şi să stingă. Ei, în clipa aia, noi n-am avut nimic, doar niste zgârieturi. În clipa aia s-a petrecut o asa trezire spirituală în viaţa mea şi a lui Petrică Cocîrţeu şi o foame după Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, cu adevărat am înălţat niste rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu. Şi după ce am ieşit, c-am fost internaţi la spital, am stat vreo zi eu, nevasta-mea a stat vreo două, în Caransebes mă întâlnesc cu Ionică Moldovan. El e căsătorit, nevastă-sa e din Caransebes şi venise la socrii, de-acum el locuia la Timisoara . Mi-a zis: măi, n-ai vrea să participi la un studiu biblic? Exact ceea ce îmi doream. Atâta foame, de după accidentul ăsta, am avut după Biblie. Uite, asa, asa! Mi-a dat adresa la el acasă. Ne adunam şi se ţineau studiile alea biblice BEE. Acolo le ţineam. La un moment dat, asa de faine, şi regret că nu mai trăiesc momentele alea, mă zideam, asa mă îmbărbătam, plecam bucuroşi. La un moment dat, la părtăşia noastră vine şi Ianculovici, el a fost exmatriculat din scoală, el cu Prejban, au istoria lor, şi asistă şi el şi apoi vine cu o propunere.
No comments:
Post a Comment