Fratele Iosif Ţon, era anchetat, era 75 anul, „n-ar trebuie şi noi tinerii să facem o hârtie către guvern, chiar lui Ceausescu, să spunem că şi noi ne solidarizăm cu el?” Toţi am zis: facem, cu orice risc. Stiam că bine nu ne astepta. Bun, vine următoarea întâlnire. În fiecare săptămână aveam o seară. Revine Prejban cu Ianculovici şi spune: Am stat de vorbă cu Paul Nicolescu şi a spus, „măi, voi dacă vreţi să faceţi lucrul acesta trebuie să aveţi spatele asigurat. Adică, să fiţi afiliaţi la o asociaţie internaţională” şi ne-a spus asociaţia asta din Zürich, Elveţia, care, prin ea să ajungă mesajele la Europa Liberă, să vuiască Occidentul ca să nu ne omoare ăstia. În clipa asta eu n-am mai şimţit, ei toţi au mers înainte, dar eu înlăuntrul meu am spus, eu nu vreau asa. Dacă mă duc înainte, direct, mă omoară, nici o problemă, nu prin Europa Liberă, nu prin... asta nu. Nu am putut spune, căci mi-era jenă de Petrică Cocîrţeu, Lae Rădoi, Teleagă şi măi, poate sunt eu fricos, să nu-i descurajez. N-am spus nimic. Gata a şi făcut demersurile, Nicolescu, să fim afiliaţi acolo şi urma să semnăm adeziunea acolo. A fost o seară şi m-am rugat Domnului: « Doamne scoate-mă Tu. » Nu s-a semnat atunci nimic. Din nou am mers şi pentru a doua oară nu s-a semnat, nu stiu din ce motive, nu îmi mai aduc aminte. A treia oară deja ei spuneau, măi, suntem neserioşi, semnăm şi trimitem, gata. Mergeam cu Lae Rădoi, el avea maşină, o Volgă neagră, cu număr mic de Bucuresti, de acolo o luat-o. Şi toţi care ne vedeau ne salutau, eram ambasada... îs şi lucruri asa, râzi. Mergeam către Timisoara din Caransebes, şi fratele Lae spune, măi, frate Petrică, lui Cocîrţeu i se adresează şi fraţilor, ”uite ce m-am gândit eu, fratele Viorel Vuc, să nu semneze ca membru ALRC, pe linia întâia, pentru că el este diaconul bisericii, să nu târâm şi biserica.” - Măi frate, stii ce usurare am primit. - Şi ăia toţi: Daa! Corect! Am ajuns la Timisoara . Ăia nu stiau de hotărârea lor şi acuma vine rândul, semnătura şi eu eram primul, după aia Petrică, după aia Rădoi. Şi am luat hârtia, m-am făcut că vreau să semnez, nu voiam să par las şi fratele Lae intervine: „Fraţilor, o clipă, am uitat să vă spunem ce am hotărât noi.” Au fost de acord şi ăia şi am dat hârtia mai departe şi n-am fost membru direct ALRC, ci socotit simpatizant, fiindcă am fost diacon.
- Câţi au fost atunci?
- Nouă. Printre ei a fost şi ăsta, de la Zalău, acum e în Statele Unite, Nelu Brisc. A fost unul Bogdan, nu mai stiu cum îl cheamă, care a fost omorât, l-au găsit spânzurat într-un pod. Se zice că ar fi mâna securităţii, Domnul stie, şi alţii: Ionică Moldovan, Petrică Cocîrţeu, Lae Rădoi, Teleagă.
- Nicolescu a fost la Timisoara acolo?
- A fost odată.
- El a semnat acolo?
- El n-a fost când s-a semnat, noi am semnat. Între timp el lucra la un memoriu prin care să ne începem activitatea şi memoriul s-a numit: „Încetaţi prigoana”. Măi frate, şi acum când mă gândesc, că n-am mult păr acuma pe cap, dar şi acum mi se ridică.
- Mai aveţi memoriul ăsta?
- L-am ars de frica securităţii, că eram anunţat că îmi vor face percheziţie. Dacă găseste ăla la mine pe acasă... Am avut multe neplăceri, că aveam maşină de scris, luată de la Bucuresti, din magazin, de la librărie. După aia mă trăgeau la răspundere că de ce am, trebuia să dau caracterele în fiecare an, să mă verifice, nu cumva să scriu manifeste. L-am păstrat ani buni, până când am primit vestea asta că mă vor... deşi n-au venit. Nu mi-au răscolit casa. Dar la alţii făcuseseră percheziţie şi am zis, să nu mai îmi încarc şi vinovăţia.
- Nu-l mai are nimeni?
- Numai dacă Petrică Cocîrţeu sau el, Nicolescu, dacă îl mai are. E răscolitor. După fiecare aproape propoziţie sau frază, asta era, a condus direcţia, ”încetaţi prigoana” S-a citit la Europa, asta i-a înfierbântat pe securisti împotriva ALRC-ului. Studiile noastre s-au diluat, acum întâlnirile erau de comitet ALRC. Mă duceam cu ei numai pentru că eram foarte bun prieten cu Petrică Cocîrţeu, cu Lae Rădoi, cu ai nostri, cu Ionică Moldovan şi mă împrietenisem cu Nelu Brisc.
- Cam ce discutaţi la o întâlnire din astea?
- Ce să facă, ce manifest să mai scrie, demersuri, apoi...
- Culegeaţi cazuri de prin ţară ?
- Da, da.
- În timpul ăsta eu eram diacon la Caransebes şi a urmat o Adunare Generală, făcută cu ocazia sărbătoririi... în 24 parcă ianuarie, ziua lui Ceausescu, s-a citit un memoriu pentru Ceausescu, comentarii şi un raport spiritual dar la ăla fără comentarii, ne-am înscris la cuvânt, printre care şi eu şi Petrică Cocârţeu. Urmam, m-am ridicat şi am spus: Dragi tovarăşi şi fraţi din conducere, eu n-am trăit vremurile, că ei elogiau şi-aminteau vremurile dinainte când au fost prigoniţi, eu n-am trăit în vremea aia, eu trăiesc în vremea de acum, când se vrea libertate religioasă. Dar daţi-mi voie să vă spun ceva. Se întâmplă la nivelul ţării noastre, niste lucruri care sunt ca o pată neagră pe faţa noastră, noi care ţinem la libertate, (am zis-o şi eu cu tâlc, asa) şi sunt cazuri izolate şi am dat exemple: biserica cutare transformată în depozit CAP, şi eu am luat cuvântul şi le-am arătat şi n-au avut ce comenta. Mă credeţi, după ce am vorbit eu lui Petrică nu i-au mai dat cuvântul, or stiut că şi ăsta vine cu altceva. S-a înregistrat. Caseta mea a fost discutată în sedinţa judeţeană de atunci la care erau chemaţi toţi primarii. Primarul din satul meu, i-a spus la un prieten de-al meu, nu mi-o spus direct şi nu m-am dus să-l întreb, primarul de atunci, însă ăla mi-a spus atunci, ce-ai vorbit, uite caseta cu tot ce ai vorbit tu a fost analizată în plenul sedinţei şi se gândeau ce măsuri să ia împotriva mea. Nu s-au luat, mulţumesc Domnului, dar i-a pus pe alţii pe jar. Asa a început activitatea ALRC-ului, până în 78, atunci când a culminat cu Caransebesul, când i-a arestat pe cei trei şi după ce au venit de acolo, au făcut presiuni asupra lor să plece. N-aş fi stiut, Petrică Cocîrţeu mi-a spus, că atât de mult a ţinut el să plec deodată cu el. N-am avut îndemn, astăzi eram în America de douăzeci şi ceva de ani, da n-am avut îndemn. El s-o dus, şi deja Uniunea..., şi toţi care au fost membri ALRC, deci s-au scăpat de ei,
- În felul acesta s-a terminat cu ALRC-ul?
- S-a terminat, da, s-a terminat şi Uniunea noastră trâmbiţa că din cauza aia au făcut ei asta ca să plece în America .
- Asta-i povestea lui Bunaciu.
- Da, exact. Cam astea sunt...
No comments:
Post a Comment