Când începe viaţa umană? Rubrică întreţinută de Petru Jurcău

Din momentul concepţiei sau al fecundării, din clipa zămislirii, a unirii celor două celule sexuale de la cei doi părinţi (46 de cromozomi cu 30.000 de gene provenite de la celor două părţi, feminină şi masculină care se combină între ele făcându-se o celulă sau un întreg), din acel momnet se determină toate caracteristicile noastre fizice: sexul, organele interne şi externe, membrele, caracteristicile feţei şi ale corpului, statura, culoarea ochilor, a părului şi a pielii. Chiar şi mai uimitor: inteligenţa şi personalitatea - modul în care vom gândi şi simţi - sunt deja plasate în codul nostru genetic de la zămislire. În momentul conceperii sau al zămislirii, eram noi înşine, cei ajunşi maturi, în mod esenţial şi unic!

Cu toţii (inclusiv femeile şi doctorii ucigaşi de nevinovaţi şi plăpânzi prunci nenăscuţi încă), am crescut dintr-o celula minusculă (formată la rândul ei din alte două şi mai minuscule), pornită la viaţă din clipa conceperii sau a împreunării celor două părţi umane, de la cei doi părinţi. Rezultatul a fost crearea unei fiinţe minuscule, cu toate părţile necesare, şi la câteva săptămâni, cu toate organele deja prezente şi capabile de funcţionare. Restul timpului, pe care-l mai petrecem în pântecele matern, fiecare dintre noi, a fost dedicat cizelării, creşterii şi exerciţiului. În timp ce eram încă în pântecele matern, am început să ne mişcăm, să înghiţim şi "să respirăm" lichidul amiotic din jurul nostru, să răspundem la stimuli externi şi, în general, să ne pregătim pentru viata de afară ca, atunci când o vom întâlni, să putem să ne acomodăm şi să-i facem faţă în bune condiţii.

I n i m a: De când inima începe să bată, de la 18 zile după concepţie, sângele embrionului (aşa denumit de medicină, de fapt al  copilului pornit la viaţă), trece de-a lungul cordonul ombilical, trece prin placentă şi se apropie de vasele sanguine materne aflate in uter. De-a curmezişul zidului despărţitor are loc schimbul încărcăturilor gazoase: copilul pasează mamei resturile de dioxid de carbon, iar ea îi furnizează oxigenul şi nutrienţii necesari dezvoltării fizice în bune condiţii; toată această lucrare de conlucrare – mamă şi copil – fiind planificată şi aşezată de Creator în mod definitiv şi perfect în cele două porţi sau organisme umane.

Atingerea: Curând copilul devine sensibil, căci  răspunde la atingere. Toate cele cinci secţiuni importante ale creierului sunt prezente. Functionarea creierului, măsurată pe baza undelor EEG, este înregistrată la 40 de zile de viaţă, adică la o lună şi o săptămână de existenţă. Aici, minunatul centru de control trimite mesaje mamei şi copilului. Capul ocupă aproape o treime din volumul total al corpului, dar va deveni mai proporţional cu restul corpului pe măsură ce corpul copilului creşte pe parcursul primelor luni de viaţă prenatală.

Mediul: Copilul  trăieşte  în  interiorul unei membrane transparente, denumită sac amnionic. Sacul acesta este umplut cu o soluţie sărată, care înconjoară celulele noului corpuşor. Într-un proces complex, corpul reciclează lichidul înghiţând o parte, alta absorbând-o, alta eliminând-o; în acelaşi timp, producând cea mai mare parte din ea. Embrionul pluteşte în fluid, fiind protejat de şocuri sau lovituri şi nefiind nevoit să se opună gravitaţiei.

Mâinile şi picioarele:  Mâinile încep să se formeze la aproximativ 3 săptămâni şi degetele de la 6 săptămâni. Fătul poate să-şi strângă degeţelele mânuţelor, şi-şi va deschide gura ca răspuns la presiunea aplicata din exterior cu baza degetului mare propriu. La început, când îşi atinge gura cu mâinile sale, îşi întoarce capul cu gura deschisă. Iar mai târziu, poate să-şi întoarcă capul spre mâini şi să-şi bage degetele în gură, pentru a le suge, dovedind că e „conştient” de sine, ca după naştere: „ştie ce are şi ce poate!” Toate aceste lucruri sau mişcări au fost constatate sau văzute de doctori cu aparatura ultramodernă existentă astăzi. Unghiile sunt prezente la 7 luni. Picioarele se dezvolta ceva mai târziu decât mâinile. La aproximativ 9 săptămâni, ca răspuns la atingerea tălpii piciorului, îşi va curba degetele sau îşi va îndoi genunchii, ca să se depărteze de obiectul care-l atinge: „se retrage”- dovedind iarăşi „conştiinţă de sine” prenatală! De la 2 luni, amprentele sunt deja întipărite în piele, şi copilul începe să facă mişcări încete, răsucituri, lovituri bruşte sau lovituri slabe şi ritmate, care pot fi detectate şi văzute cu aparatura medicală.

Sunetul şi vederea: Copilul fiindcă este înconjurat de un zgomot puternic, cum ar fi bătăile inimii mamei lui sau dacă este expus la o muzica puternica, răspunde la sunete în frecvenţe atât de ridicate sau scăzute încât nu pot fi auzite de urechea adultă, ceea ce sugerează că sunt implicate canale senzoriale altele decât urechea obişnuită de după naştere El răspunde la diferite sunete, cum ar fi vocea mamei sale, şi este acordat la ritmul vieţii mamei sale - adesea adoarme şi se trezeşte deodată cu ea. Muşchii din orbita ochiului sunt prezenţi destul de timpuriu, ochii săi rotindu-se chiar şi în timpul somnului. Lumina penetrează prin peretele uterin şi lichidul amniotic, iar activitatea sa creşte, în răspuns, la lumina intensă direcţionată asupra lui cu aparate electrice, dovedind că „vede”, cu toate că genele rămân închise până în luna a 7-a, pentru a proteja ochii. Alternarea intermitentă a luminii, chiar prin experienţe medicale, linişteşte fătul.

Mişcarea: Copilul începe să facă mişcări spontane la aproximativ 7 săptămâni, (înainte de două luni de viaţă), dar mama, de obicei, nu simte copilul mişcându-se până la aproximativ 16 săptămâni sau la patru luni de la concepţie). La 11 săptămâni copilul înghite lichid amniotic şi îl pasează înapoi prin urină; urinează ca fiinţele născute. De asemenea, poate produce expresii faciale complexe şi chiar zâmbete. Dacă mamele ar fi conştiente că de la 11 săptămâni copiii lor le zâmbesc, nu ar mai putea întreţine gândul avortului nici un moment! La 18 săptămâni – adică la 4 luni şi jumătate – copilul este activ şi energic şi execută numeroase flexări ale muşchilor: Poate da pumni şi lovituri tari mamei lui, lovituri pe care ea le simte cu adevărat.

Toate aceste informaţii demonstrează că făptura ce se află în pântecele mamei este o fiinţă umană de la zămislire, ceea ce face avortul să fi o practică odioasă, un act ce ia viaţa cretă după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.