Cât de completă este "Mărturia completă a preotului Iosif Ţon" (partea II)

Intenţia lui Iosif Ţon cu Mărturia lui nu a fost să îşi recunoască public păcatul colaborării cu securitatea, ci de a se scuza în faţa lumii pentru informaţia incomodă ce ieşea la iveală în urma cercetărilor fratelui Daniel Mitrofan care studiase unele dosare ale securităţii şi voia să scrie o istorie a evenimentelor ce au avut loc în mişcarea baptistă din Romînia sub comunism. După ce a ignorat mai multe luni cerinţa fratelui Daniel Mitrofan de a dialoga pe subiectul colaboraţionismului unor baptişti cu securitatea, inclusiv colaboraţionismul său, în urma declaraţiei fratelui Mitrofan că are deja informaţiile ce le solicita de la Iosif Ţon, acesta a devenit dintr-o dată dispus să dialogheze. Încă îşi mai făcea iluzii că îl va putea imbrobodi şi pe fratele Mitrofan cu explicaţiile sale. Să urmărim din nou câteva amănunte ale Mărturiei lui despre colaborarea pe care mărturiseşte că a avut-o cu securitatea.

Iosif Ţon ne spune în Mărturia completă că a acceptat să devină colaborator al securităţii în anul 1963 pentru că

„eu am văzut în această invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta.”

Că a văzut în acea invitaţie o „oportunitate” ştim, deoarece toată viaţa Iosif Ţon a fost oportunist, încercând să parvină profitând de toate vânturile ce le putea aduna în propria pânză. Dar Iosif Ţon nu vorbeşte nimic de vreo mustrare de conştiinţă când a acceptat să devină unealta securităţii, deşi fusese crescut în familie de creştini, deşi fusese în Seminarul Baptist o perioadă, şi deşi slujise la amvonul unei biserici baptiste o bucată de timp! Ne întrebăm cu perplexitate, oare pentru un om crescut să devină un lucrător cu Evanghelia nu conta nimic din toate acestea, ci numai „oportunitatea” ce o vedea de a fi „acceptat”? Explicaţiile sale sunt mereu şi mereu justificări. Îşi acordă mereu circumstanţe atenuante. Când va veni oare în faţa oamenilor cu o adevărată mărturie în care să nu se mai scuze şi să nu mai ascundă lucrurile?

Că nu a procedat onest după ce pretinde că s-a pocăit, este evident. Că ascunde informaţii, iarăşi, este evident. Dacă informaţiile date de el securităţii despre credincioşii din Cluj au adus prejudicii la cel puţin doi inşi, după cum ne spune Iosif Ţon, atunci de ce nu s-a dus la aceşti fraţi imediat ce s-a reabilitat în 1968, ca să îşi ceară iertare? Iosif Ţon nu răspunde la asemenea întrebări, dar vrea să credem că mărturia lui este completă. Mai mult, dacă s-a pocăit cu adevărat, de ce a mărturisti acelor fraţi ceea ce a făcut în dauna lor „la câţiva ani după căderea comunismului?” Eu mă gândeam că Iosif Ţon abia a aşteptat să ajungă în ţară în ianuarei 1990 ca să meargă direct la cei doi fraţi pentru a-şi cere iertare! Dar nu a făcut-o! În declaraţia lui spune:

„La câţiva ani după căderea comunismului, am sta de vorbă cu fiecare din ei, i-am mărturisit (sic) urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare.

Întâi, de ce nu şi-a mărturisit „urâţenia” imediat după revoluţie, dacă nu a putut să o facă în 1968, când ne asigură că Domnul l-a iertat? Apoi, de ce nu ne spune la câţi ani după revoluţia le-a mărturisit păcatul? Probabil a fost la câţiava ani buni (vreo cinsprezece), când deja apăreau informaţiile incomode şi nu mai putea să ascundă ceea ce făcuse. Iată care ar putea să fie cei „câţiva ani după căderea comunismului!”

Lectura Mărturiei complete deschide ochii cititorilor pentru a vedea şi alte scuze invocate de Iosif Ţon pentru tăcerea lui vinovată. Când s-a întâlnit cu comitetul bisericii din Iris pentru a fi reprimit în Biserică, el ne spune:

...mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate.”

Dar din moment ce comitetul nu l-a întrebat dacă a slujit securitatea, deşi el avea intenţia să le spună „cu cea mai totală sinceritate,” Iosif Ţon a găsit că este mai bine să tacă mâlc, şi să nu mărturiseacă atunci şi acolo. Probabil ştia că o va face în 2007 în Mărturia completă. La urma urmei, putea fi reabilitat şi dacă nu dădea detalii despre slujbele sale secrete! Cu curajul care l-a caracterizat întotdeauna, Iosif Ţon a spus comitetului Bisericii Baptiste din Iris:

„eu ştiu că voi pierde acest serviciu (postul de profesor în Cluj, n.n.)... Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”

Cât de gata a fost să moară pentru Domnul s-a văzut în anii 1978 şi 1978 când interogat de securitate a acceptat să se dea de partea Uniunii şi să condamne pe fraţii săi ce luptau pentru autonomia Bisericii Baptiste din Caransebeş!

Imediat după reabilitare Iosif Ţon a făcut turul mai multor biserici din ţară pentru a le oferi acestora mărturia reabilitării sale în vara anului 1968. În ciuda faptului că securitatea a ştiut de acele mărturii, în ciuda faptului că Iosif Ţon a ştiut că îşi va pierde slujba, realitatea a fost că nu şi-a pierdut slujba. Şi din nou, Iosif Ţon găseşte o explicaţie:

Venise primăvara de la Praga... În contextul acela nu s-au luat măsuri împotriva mea.

Eu credeam că o fi fost chemat la securitate, şi ameninţat, şi presat să nu mai mărturisească pocăinţa lui... Dar nici unul din aceste lucruri nu s-au întâmplat, din ianuarie 1968 şi până la sfârşitul verii, deşi primăvara de la Praga a fost un eveniment ce a influenţat politica României numai după înăbuşirea ei la sfârşitul verii lui 1968. Oare de ce a fost lăsat în pace Iosif Ţon de securitate din ianuarie 1968, când s-a ridicat, şi până în octombrie 1968, când a cerut să facă o excursie în străinătate?

În Mărturisirea completă Iosif Ţon nu intră în amănunte, pentru a nu încurca pe cititori cu prea multe nimicuri!

Fără să intru  în alte detalii (în cele cu primăvara de la Praga a intrat pentru că îi ofereau posibilitatea să capaciteze pe cititor să creadă explicaţia lui cu privire la neintervenţia securităţii), prin octombrie am făcut o cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo.”

Dar de ce nu vrea Iosif Ţon să intre în detalii când relatează circumstanţele în care a cerut plecarea în Austria? Pentru că acele detalii îl incriminează. Ca să plece în Austria a trebuit să promită că va da informaţii securităţii despre persoanele cu care va intra în contact la Viena (aşa arată documentele publicate de fratele Daniel Mitrofan)! Dar aceste detalii nu erau importante în cazul unei Mărturii complete, ce se dovedeşte, la o analiză mai atentă, total incompletă.